Live Text Bombardamente în centrul Fâșiei Gaza. Israelul anunță că și-ar putea extinde operațiunea în nord
În ciuda apelurilor la încetarea focului, armata israeliană a intensificat operațiunile din Fâșia Gaza. Armata israeliană îşi concentrează operaţiunile în centrul Fâşiei Gaza, în ciuda unei situaţii critice pentru civili, a apelurilor la o încetare a focului şi a unei posibile „extinderi” a operaţiunilor la graniţa cu Libanul. Statul Major al armatei a avertizat cu privire la o intensificare a tirurilor de-a lungul graniţei cu Libanul, ţară în care acţionează Hezbollah, mişcare care face parte, la fel ca Hamas palestiniană, din „axa rezistenţei”, o grupare de facţiuni armate apropiate Iranului şi ostile Israelului. Şi şeful de Stat Major al armatei israeliene, Herzi Halevi, a indicat că forţele israeliene „sunt într-o stare foarte avansată de pregătire pentru extinderea luptei în nord”, unde ciocnirile dintre Israel şi Hezbollah sunt aproape zilnice de la începutul luptelor în Gaza.
Livetext-ul care a acoperit evenimentele legate de războiul din Israel între 7 și 18 octombrie poate fi citit AICI.
Livetext-ul care a acoperit evenimentele legate de războiul din Israel între 18 octombrie și 7 noiembrie poate fi citit AICI.
Cronologia evenimentelor de joi, 28 decembrie 2023
O ostatică israeliană, care avea şi cetăţenie americană, a fost ucisă la 7 octombrie. Trupul ei este încă deținut de Hamas
ACTUALIZARE 18:50 - Una dintre ostaticele luate de Hamas, Judi Weinstein, în vârstă de 70 de ani, care avea şi cetăţenie americană, a fost ucisă la 7 octombrie, dar trupul ei este încă deţinut de Hamas, a anunţat kibbutzul Nir Oz din sudul Israelului, relatează CNN şi The Times of Israel, citate de New.ro.
Weinstein deţinea cetăţenie israeliană, americană şi canadiană. Se ştia despre ea că fusese rănită în timp ce fusese luată ostatică în atacul de la 7 octombrie. Soţul ei, Gad Haggai, în vârstă de 73 de ani, a fost declarat mort la 22 decembrie, iar trupul său este, de asemenea, încă deţinut de Hamas, potrivit kibbutzului.
Moartea lui Weistein înseamnă că nu mai există nicio femeie americană deţinută de Hamas. În prezent, se crede că şase americani - toţi bărbaţi - se află încă în captivitate.
În total, patru femei americane au fost eliberate.
Iniţial, s-a crezut că Judi ar putea face parte din înţelegerea de eliberare a cel puţin 50 de femei şi copii, încheiată luna trecută de Israel cu Hamas. În timp ce două americance au fost eliberate în cadrul acestui acord, printre ele nu s-a numărat şi Judi.
Haggai şi Weinstein, ambii cu dublă cetăţenie, israeliano-americană, se aflau la plimbarea de dimineaţă când au izbucnit focuri de armă şi rachete au străbătut cerul, la 7 octombrie. Adăpostindu-se pe un câmp, ei au putut auzi vocea înregistrată de la un sistem de alertă din kibbutzul lor din sudul Israelului.
„Ce a spus?” a întrebat Weinstein în ebraică în timp ce surprindea scena pe video, cu telefonul.
„Alertă roşie”, i-a răspuns soţul ei, referindu-se la avertismentul pentru tiruri cu rachetă care se apropie.
Weinstein a postat clipul video de 40 de secunde într-un grup de chat în acea dimineaţă, când Hamas a invadat kibbutzul lor Nir Oz. A fost ultimul contact cu familia.
Weinstein trăia de mult timp în Nir Oz împreună cu soţul ei. Era mama a patru copii şi bunica a şapte nepoţi. A fost profesoară de engleză şi a lucrat cu copii cu nevoi speciale. De asemenea, ea folosea tehnici de meditaţie şi de atenţie pentru a trata copiii care sufereau de anxietate cauzată de anii de tiruri cu rachete care au afectat locuitorii din zona de frontieră din Gaza.
„A fost o poetă şi o antreprenoare care iubea să creeze şi era dedicată să lucreze pentru pace şi prietenie”, afirmă Kibbutzul Nir Oz într-un comunicat.
Israelul a pierdut trei ofiţeri în luptele din Gaza, inclusiv un general
ACTUALIZARE 11:30 Armata israeliană a pierdut trei ofiţeri, inclusiv un general, în luptele din Gaza, ceea ce urcă bilanţul victimelor de la declanşarea ofensivei terestre din Fâşia Palestiniană la 167, informează joi EFE, citată de Agerpres.
Forţele armate israeliene au raportat, joi, moartea în cursul zilei de miercuri a unui general-maior, a unui căpitan şi a unui sergent, de 32, 24 şi respectiv 22 de ani, în diferite zone din Gaza.
Săptămâna trecută, armata israeliană a raportat moartea în luptă a unui general, până atunci militarul cu cel mai înalt grad căzut în conflictul din Gaza.
Cel puţin 898 de soldaţi israelieni au fost răniţi de la începutul ofensivei terestre din 27 octombrie, potrivit datelor armatei israeliene.
Ofensiva militară a Israelului pe uscat, pe mare şi în aer în enclava palestiniană s-a concentrat în ultimele ore pe locuri precum Derj Tupah, în nordul Gazei, unde un avion de luptă a atacat o escadrilă antitanc a grupării islamiste palestiniene Hamas, a anunţat armata israeliană.
Trupele israeliene au distrus infrastructura grupării islamiste în interiorul unei clădiri de unde militanţi palestinieni atacaseră cu lansatoare de rachetă vehicule militare israeliene, potrivit unui comunicat al armatei.
ONU a atras atenţia că luptele din Gaza s-au extins în ultimele zile în toate zonele din enclavă
Pe de altă parte, ONU a atras atenţia că luptele din Gaza s-au extins în ultimele zile în toate zonele din enclavă, inclusiv la Rafah, în sudul extrem, unde se află concentrat un număr mare de persoane strămutate intern ca urmare a ostilităţilor din nord şi în localitatea vecină Khan Younis.
Potrivit raportului zilnic al Oficiului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare, la 27 decembrie oraşele cele mai afectate de bombardamente au fost Jabalia şi oraşul Gaza din nord, dar ostilităţile au continuat şi în taberele de refugiaţi din partea centrală a fâşiei.
În plus, forţele israeliene au atacat numeroase ţinte în oraşele din sudul Khan Younis şi Rafah, se arată în comunicat, care face referire la moartea a cel puţin 195 de palestinieni şi 22 de soldaţi israelieni în 26 şi 27 decembrie.
Printre incidentele înregistrate de ONU miercuri, raportul menţionează uciderea a şase palestinieni în oraşul Gaza de către lunetişti şi un atac asupra unei grădiniţe de fete din centrul enclavei palestiniene, folosită în prezent ca adăpost pentru persoanele strămutate intern, şi în care şi-au pierdut viaţa cel puţin cinci persoane.
Atacuri în centrul Fâşiei Gaza. Cresc temerile privind o posibilă „extindere” a conflictului
ACTUALIZARE 8:45 Armata israeliană îşi concentrează joi operaţiunile în centrul Fâşiei Gaza, în ciuda unei situaţii critice pentru civili, a apelurilor la o încetare a focului şi a unei posibile „extinderi” a operaţiunilor la graniţa cu Libanul, relatează AFP, citată de Agerpres.
Pe lângă Fâşia Gaza, forţele israeliene îşi intensifică raidurile pe timp de noapte în oraşe mari din Cisiordania ocupată, în special la Jenin şi Ramallah, unde se afla sediul Autorităţii Palestiniene, condusă de Mahmoud Abbas, potrivit agenţiei oficiale palestiniene Wafa.
Statul Major al armatei a avertizat cu privire la o intensificare a tirurilor de-a lungul graniţei cu Libanul, ţară în care acţionează Hezbollah, mişcare care face parte, la fel ca Hamas palestiniană, din „axa rezistenţei”, o grupare de facţiuni armate apropiate Iranului şi ostile Israelului.
Lângă graniţa cu Libanul, în Golanul anexat de Israel, o dronă s-a prăbuşit în noaptea de miercuri spre joi, a declarat armata israeliană, după ce luptători din grupuri armate pro-Iran au revendicat un atac asupra acestei zone.
Iranul a ameninţat miercuri Israelul cu „acţiuni directe şi altele desfăşurate de frontul de rezistenţă”, după uciderea luni, într-o lovitură în Siria, pe care o atribuie Israelului, unuia dintre ofiţerii săi de rang înalt.
Şi şeful de Stat Major al armatei israeliene, Herzi Halevi, a indicat că forţele israeliene „sunt într-o stare foarte avansată de pregătire pentru extinderea luptei în nord”, unde ciocnirile dintre Israel şi Hezbollah sunt aproape zilnice de la începutul luptelor în Gaza.
Cronologia evenimentelor de miercuri, 27 decembrie 2023
Israelul spune că Hamas mai deţine 129 de ostatici, dar 22 dintre ei au fost ucişi
ACTUALIZARE 22:35 Israelul a anunțat miercuri că 22 dintre cei 129 de ostatici încă deţinuţi de gruparea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza sunt morţi şi corpurile lor neînsufleţite se află în posesia acestei grupări, în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat că foametea şi disperarea se agravează în teritoriul palestinian devastat de război, relatează agenţiile EFE şi France Presse.
Aceşti 22 de ostatici au fost „asasinaţi” de către Hamas, a spus la o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, Eylon Levy.
Gruparea Hamas a capturat circa 240 de persoane în atacul surpriză pe care l-a efectuat pe 7 octombrie în sudul Israelului şi care a provocat acolo circa 1.200 de victime.
Israelul a pornit atunci imediat războiul contra Hamas, cu o campanie de bombardamente puternice la care s-a adăugat apoi o ofensivă terestră aflată acum în desfăşurare, operaţiune care a provocat până în prezent în Fâşia Gaza cel puţin 21.110 morţi şi 55.243 de răniţi, majoritatea femei şi copii, potrivit ultimului bilanţ furnizat de Ministerul Sănătăţii local, controlat de Hamas.
Hamas dezminte implicarea iraniană în atacul de pe 7 octombrie
ACTUALIZARE 17:23 Hamas a dezminţit, miercuri, declaraţiile armatei ideologice a regimului iranian care afirma că atacul mişcării palestiniene în Israel pe 7 octombrie „s-a înscris în cadrul unei riposte” la asasinarea lui Qassem Soleimani, din 2020.
În timpul unei conferinţe de presă la Teheran, purtătorul de cuvânt al Gardienilor Revoluţiei, Ramezan Sharif, a afirmat că atacul sângeros al Hamas, denumit „Potopul al-Aqsa”, a fost „una dintre operaţiunile întreprinse pentru a răzbuna asasinarea generalului Soleimani de către americani şi cu susţinerea sioniştilor”.
Qassem Soleimani, la acea vreme şeful Forţei Qods, unitatea de elită a Gardienilor Revoluţiei şi figură-cheie a Republicii Islamice în Orientul Mijlociu, fusese ucis într-un raid american în Irak pe 3 ianuarie 2020.
Purtătorul de cuvânt al Gardienilor Revoluţiei a făcut această declaraţie la două zile după moartea, luni, a unui alt comandant al Forţei Qods, Razi Moussavi, într-o lovitură imputată Israelului în Siria.
Într-un comunicat ce marchează o rară disonanţă cu Iranul, Hamas „a negat veridicitatea declaraţiilor purtătorului de cuvânt al Gardienilor Revoluţiei islamice, generalul Ramezan Sharif, privind operaţiunea Potopul al-Aqsa şi motivaţiile sale”.
„Am anunţat deja de mai multe ori motivaţiile şi raţiunile operaţiunii Potopul al-Aqsa, subliniind în special pericolele la adresa moscheii Al-Aqsa”, a transmis Hamas.
Liderul palestinian spune că „ziua de după” războiul din Gaza „va fi un examen” pentru credibilitatea SUA
ACTUALIZARE 14:25 Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas, a declarat că este „pregătit” pentru ziua de după războiul din Fâşia Gaza, care „va fi un test pentru (credibilitatea) Statelor Unite”, în ceea ce priveşte dorinţa lor de a pune capăt conflictului pe baza rezoluţiilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, transmite miercuri EFE, citată de Agerpres.
Într-un interviu acordat televiziunii egiptene ON TV, difuzat miercuri, Abbas a evidenţiat şi divergenţele dintre ANP, pe care el o prezidează, şi alte facţiuni palestiniene, într-o aluzie voalată la grupări cum este Hamas, atunci când se pune problema de a alege între rezistenţa „militară” sau „populară paşnică” împotriva ocupaţiei israeliene.
„Vom fi prezenţi în Gaza, în orice moment, dacă se va desfăşura o conferinţă sau o întâlnire internaţională, vom fi gata să studiem situaţia pe baza legitimităţii internaţionale şi aplicarea acestei legitimităţi internaţionale”, a spus Abbas.
Aceasta - a subliniat el - „înseamnă (înfiinţarea) Statului Palestina care include Gaza, Cisiordania şi Ierusalimul” de Est, oraş ocupat de Israel în 1967.
„Israelul (...) vrea să rămână şi să ocupe părţi din Gaza, dar nimeni în lume nu este de acord, iar teoretic, şi spun asta între paranteze, nici SUA nu sunt de acord. Când va veni momentul, le vom spune că este timpul să pună în practică ceea ce au declarat. Când va veni momentul, va veni examenul pentru SUA”, a afirmat el.
Abbas a insistat că Gaza „face parte din statul palestinian”
Abbas a insistat că Gaza „face parte din statul palestinian şi suntem împotriva tăierii oricărei părţi (din Fâşie). Ei (SUA) spun că sunt împotrivă, aşa că le vom spune: Haideţi să punem în practică tot ceea ce spuneţi”.
„SUA pot ordona, şi o spun sus şi tare, pot ordona Israelului să facă asta”, a adăugat el, făcând aluzie la retragerea israeliană din Gaza şi la înfiinţarea unui stat palestinian.
Preşedintele ANP a deplâns, pe de altă parte, vetoul SUA asupra rezoluţiilor din Consiliul de Securitate al ONU în favoarea unei încetări a focului în Gaza, unde are loc „mai mult decât o catastrofă” şi „o crimă de proporţii”.
„Ceea ce se întâmplă, în faţa ochilor lumii, este oribil. Din păcate, de fiecare dată când lumea încearcă să oprească războiul, SUA răspund cu un veto şi refuză să pună capăt luptelor”.
„Poporul nostru nu a mai văzut un astfel de război de la Nakba, din 1948”, a apreciat Abbas, folosind termenul arab pentru a se referi la strămutarea în masă a palestinienilor în timpul războiului arabo-israelian din 1948.
„Cei care se duc în Gaza nu o mai recunosc acum”, a adăugat el, apreciind că enclava palestiniană cu 2,3 milioane de locuitori are nevoie de zeci de miliarde de dolari pentru reconstrucţie.
Abbas s-a referit, pe de altă parte, la divergenţele dintre facţiunile Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP) cu privire la modul de acţiune, lucru devenit evident cu prilejul unei întâlniri pe care reprezentanţii acesteia, inclusiv gruparea islamistă palestiniană Hamas, au avut-o în iulie în oraşul egiptean El Alamein, de la Marea Mediterană.
El a explicat că, la acea întâlnire, toată lumea a fost de acord, între altele, că OEP este reprezentantul legitim al poporului palestinian şi "le-am spus că nu mă aflu într-o circumstanţă care să îmi permită rezistenţa militară, ci mai degrabă o rezistenţă populară paşnică".
„Din păcate, conferinţa nu a fost de acord cu acest lucru”, a spus preşedintele palestinian, menţionând că a cerut crearea unui comitet care să continue dialogul palestiniano-palestinian, cu „toate” facţiunile, şi a cerut o nouă întâlnire la Cairo. '„Nimeni nu a răspuns până astăzi (...) Ce pot să fac? (...) Îi invit pe toţi fără excepţie'”, a adăugat el.
Hamas, al cărui atac asupra Israelului din 7 octombrie a declanşat războiul în Gaza, controlează enclava palestiniană din 2007, când a expulzat forţele ANP din Fâşie, în ceea ce Abbas a numit „un puci”.
Trei morţi într-un atac aerian israelian
ACTUALIZARE 11:20 O femeie şi doi bărbaţi au fost ucişi într-un atac aerian israelian într-un oraş de graniţă din sudul Libanului, unde au loc zilnic ciocniri între Israel şi Hezbollahul pro-iranian, a anunţat miercuri presa de stat, citată de France Presse.
„Avioanele inamice au efectuat un raid (...) asupra unei locuinţe (...) în centrul oraşului Bint Jbeil”, la aproximativ doi km de graniţa cu Israelul, a declarat Agenţia Naţională de Informaţii (ANI, oficială).
Potrivit ANI, un bărbat, fratele său şi cumnata sa au fost ucişi şi o a patra persoană din aceeaşi familie rănită în raidul ce a avut loc marţi seară.
Una dintre victime este un libanez ce trăia în Australia, Ibrahim Bazzi, „care s-a întors în Liban în urmă cu câteva zile pentru a-şi duce soţia în Australia”, a adăugat agenţia.
De la începutul războiului dintre Israel şi Hamas la 7 octombrie, declanşat de un atac fără precedent al mişcării palestiniene pe teritoriul israelian, au loc ciocniri zilnice între Israel şi puternicul grup libanez Hezbollah, aminteşte AFP.
Ele au făcut aproape 160 de morţi în partea libaneză, inclusiv peste o sută de luptători ai Hezbollah, care spune că acţionează în sprijinul Hamas.
Armata israeliană îşi multiplică atacurile în Fâşia Gaza
ACTUALIZARE 11:15 Armata israeliană îşi multiplică miercuri atacurile în Fâşia Gaza, în cadrul operaţiunii împotriva Hamas care, anunţă ea, ar putea să mai dureze „multe luni”, în ciuda unor puternice îngrijorări umanitare, relatează AFP, citată de News.ro.
Statele Unite au interceptat la Marea Roşie drone şi rachete trase de către rebeli huthi, care ameninţă interese israeliene, în semn de „susţinere” a Fâşiei Gaza.
În acest teritoriu palestinian, forţele israelinee „luptă la Khan Yunis” (sud) şi îşi „extind” operaţiunile în tabere de refugiaţi din centru, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al armatei, Daniel Hagari.
Armata a dat un ordin de evacuare locuitorilor taberei de refugiaţi al-Bureij (centru) şi din zonă. Unii au fugit deja la Rafah, unde au sosit cu bagaje stivuite pe capota maşinilor lor, potrivit AFP.
Peste 240 de persoane au fost ucise în ultimele 24 de ore, a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii al Hamas. Cadavre ale unor palestinieni au fost transportate cu un camion către o groapă comună la Rafah, unde au fost îngropate, potrivit unui jurnalist AFP aflat la faţa locului.
„Am primit un container cu un mare număr de martiri. Unele sunt corpuri întregi, altele sunt rămăşiţe umane”, deplânge şeful Comitetului de Urgenţă Sanitară din Rafah Marwan al-Hams.
Înaltul Comisariat ONU al Drepturilor Omului s-a declarat din nou „profund îngrijorat de bombardamente israeliene continue în centrul Fâşiei Gaza” şi a cerut să se facă o „distincţie” între civili şi combatanţi.
Şase morţi într-o operaţiune israeliană în Cisiordania ocupată, potrivit Ministerului palestinian al Sănătăţii
ACTUALIZARE 8:30 O operaţiune israeliană într-o tabără de refugiaţi palestinieni din nordul Cisiordaniei ocupate s-a soldat, miercuri dimineaţă, cu şase morţi şi mai mulţi răniţi, potrivit Ministerului palestinian al Sănătăţii, transmite AFP, citată de News.ro.
„Şase martiri ucişi de ocupaţie şi unii care au fost grav răniţi au fost transportaţi la spitalul guvernamental Thabet Thabet din Tulkarem”, a transmis ministerul într-un scurt comunicat.
Potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa, cele şase persoane au fost ucise de lovituri aeriene israeliene asupra taberei de refugiaţi Nur Shams, în apropiere de oraşul Tulkarem, unde erau desfăşuraţi şi soldaţi israelieni.
Violenţele în Cisiordania ocupată au luat amploare de când războiul dintre Israel şi Hamas a izbucnit în Fâşia Gaza, după atacul grupării militante asupra Israelului la 7 octombrie.
Mai mult de 300 de palestinieni din Cisiordania au fost ucişi de forţele israeliene şi de colonişti de la izbucnirea războiului din Gaza, potrivit Ministerului palestinian al Sănătăţii din Ramallah.
Washingtonul discută cu Israelul despre trecerea la „o fază diferită” a războiului din Gaza
ACTUALIZARE 8:25 Consilierul pentru securitate naţională al preşedinţiei SUA, Jake Sullivan, şi ministrul israelian al Afacerilor Strategice, Ron Dermer, au discutat marţi despre trecerea Israelului la „o fază diferită” a războiului său împotriva Hamas în Fâşia Gaza, potrivit unui responsabil american, scrie AFP, citată de Agerpres.
Jake Sullivan a discutat cu acest apropiat al premierului Benjamin Netanyahu despre „trecerea la o nouă fază a războiului pentru a se concentra asupra unor ţinte importante ale Hamas”, potrivit acestui responsabil al executivului american, sub protecţia anonimatului.
În cursul convorbirii au fost discutaţi, de asemenea, „paşii practici pentru a îmbunătăţi situaţia umanitară şi a minimiza prejudiciul cauzat civililor”, precum şi „eforturile” pentru a favoriza eliberarea ostaticilor aflaţi încă în mâinile mişcării islamiste palestiniene Hamas.
Aliat istoric al Israelului, SUA insistă din ce în ce mai mult ca Israelul să favorizeze operaţiuni mai direcţionate, iar preşedintele democrat Joe Biden şi-a exprimat public dezacordurile cu guvernul conservator condus de Benjamin Netanyahu.
Marţi mai devreme, în timp ce armata israeliană îşi intensifica loviturile mortale asupra Fâşiei Gaza, şeful său de stat-major, Herzi Halevi, a afirmat că războiul va dura „încă multe luni”.
Marţi, aceşti înalţi responsabili au discutat şi despre necesitatea „de a pregăti ziua de după, inclusiv chestiunea guvernării şi securităţii Fâşiei Gaza, despre un orizont politic pentru palestinieni şi o continuare a lucrărilor de normalizare”, a mai declarat un oficial al Casei Albe.
Războiul dintre Israel şi Hamas a pus în aşteptare discuţiile cu privire la un posibil acord de normalizare între Israel şi Arabia Saudită, despre care prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, a spus în septembrie că se „apropie” pe zi ce trece, reaminteşte AFP.
Franța este „serios îngrijorată” de intensificarea şi prelungirea luptelor în Fâşia Gaza
ACTUALIZARE 8:20 Franţa este „serios îngrijorată de anunţul autorităţilor israeliene privind intensificarea şi prelungirea luptelor în Fâşia Gaza”, a afirmat marţi Ministerul francez de Externe într-un comunicat, notează AFP, citată de Agerpres.
Parisul „reiterează cu forţă apelul său la un armistiţiu imediat care să conducă la o încetare a focului”, a adăugat Quai d'Orsay, deplângând „bombardamentele sistematice (care) au făcut din nou foarte multe victime civile în ultimele zile” şi îndemnând Israelul „să ia măsuri concrete pentru a proteja vieţile populaţiei civile din Gaza”.
Salutând o rezoluţie a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite adoptată vineri, Franţa a cerut, de asemenea, Israelului să „faciliteze livrarea de ajutoare în toată Fâşia Gaza şi să ia măsuri urgente pentru a garanta accesul umanitar deplin, în siguranţă şi nestingherit”.
„Trebuie să fie facilitată folosirea tuturor căilor de acces şi circulaţie, inclusiv prin punerea în funcţiune completă şi urgentă a punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom”, între Israel şi Fâşia Gaza, a precizat ministerul.
Rezoluţia Consiliului de Securitate cere livrarea „pe scară largă” a ajutorului umanitar în Gaza, dar nu o încetare a focului, pe care Statele Unite, principalul susţinător al Israelului, nu o doresc.
Războiul a forţat 1,9 milioane de persoane să-şi părăsească locuinţele în Fâşia Gaza
Războiul a forţat 1,9 milioane de persoane să-şi părăsească locuinţele în Fâşia Gaza, sau 85% din populaţie, potrivit ONU. Foametea ameninţă în teritoriu şi majoritatea spitalelor sunt scoase din funcţiune.
Ajutorul internaţional soseşte în cantităţi insuficiente în Fâşia Gaza, supusă unui asediu total de Israel din 9 octombrie, după mai mult de 16 ani de blocadă israeliană.
La aproape trei luni de la începutul acestui război, declanşat de un atac sângeros lansat pe 7 octombrie de Hamas în Israel, luptele la sol dintre soldaţii israelieni şi combatanţii palestinieni, precum şi bombardamentele aeriene devastatoare israeliene, nu dau semne de sfârşit.
Peste 240 de palestinieni au fost ucişi în ultimele 24 de ore în loviturile israeliene asupra Fâşiei Gaza, potrivit Hamas, iar şeful de stat-major israelian a avertizat marţi că războiul va dura „mai multe luni”.
Israelul a promis că va distruge Hamas după atacul efectuat de comandouri infiltrate din Gaza, care a făcut în jur de 1.140 de morţi, majoritatea civili, potrivit ultimelor cifre oficiale israeliene. Aproximativ 250 de persoane au fost răpite, potrivit Israelului, dintre care 129 sunt în continuare ostatice în Fâşia Gaza.
În operaţiunile militare israeliene de represalii în Fâşia Gaza, 20.915 de persoane au fost ucise, majoritatea femei, adolescenţi şi copii, precum şi 54.918 rănite, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.
Armata americană a distrus marţi 12 drone şi cinci rachete trase de rebelii houthi
ACTUALIZARE 8:15 Armata americană a distrus marţi în Marea Roşie mai multe drone şi rachete de atac lansate de houthi, un grup rebel yemenit susţinut de Iran care spune că a vizat un vas, precum şi Israelul, notează AFP, citată de Agerpres.
Statele Unite patrulează această regiune strategică a globului alături de o coaliţie internaţională pentru a proteja traficul maritim de atacurile houthiilor, care spun că sunt solidari cu Hamasul palestinian în războiul său împotriva Israelului în Fâşia Gaza.
Marţi, forţele armate americane desfăşurate în distrus au „doborât 12 drone de atac, trei rachete balistice antinavă şi două rachete de croazieră în sudul Mării Roşii, trase de houthi”, într-un interval de zece ore, a declarat CENTCOM pe reţeaua socială X (fostă Twitter), precizând că nu s-au înregistrat victime sau pagube.
O biserică a fost lovită de rachete, în Israel. Nouă soldați și un civil, răniți
ACTUALIZARE 8:10 Armata israeliană a anunţat marţi că nouă dintre soldaţii săi şi un civil au fost răniţi de tiruri cu rachete ale Hezbollahului libanez, dintre care una a lovit o biserică dintr-un sat arab din nordul Israelului, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Hezbollahul a atacat Biserica ortodoxă greacă Sfânta Maria din Iqrit, în nordul Israelului. O rachetă antitanc dinspre Liban a lovit direct biserica, rănind un civil. Acest atac constituie nu numai o încălcare flagrantă a Rezoluţiei 1701 a Consiliului de Securitate al ONU, ci şi un atac la adresa libertăţii religioase”, a afirmat armata într-un comunicat.
Armata a anunţat ulterior că nouă soldaţi au fost răniţi, dintre care unul grav, de un nou tir al Hezbollahului în timp ce acordau ajutor civilului rănit în biserică.
„Atacând fără discernământ lăcaşurile de cult”, Hezbollahul „comite crime de război” a declarat Daniel Hagari, purtător de cuvânt al armatei israeliene.
Hezbollahul, care spune că acţionează în sprijinul mişcării islamiste palestiniene Hamas, a anunţat marţi moartea a doi dintre luptătorii săi.
Rezoluţia 1701, adoptată pentru a pune capăt războiului dintre Israel şi Hezbollah în 2006, prevede ca numai armata libaneză şi Forţa Interimară a ONU în Liban (UNIFIL) să fie dislocate între frontieră şi râul Litani.
Hezbollahul a mai revendicat marţi mai multe atacuri asupra unor poziţii militare din nordul Israelului, afirmând că a vizat în special o cazarmă cu „rachete de tip Burkan”.
Mişcarea şiită libaneză „pune în pericol stabilitatea regiunii în beneficiul Hamas”, a acuzat Hagari.
Locuitorii din Iqrit au fost alungaţi de pe terenurile lor de armata israeliană la scurt timp după întemeierea statului Israel în 1948.
Biserica lovită marţi de rachetă potrivit armatei, precum şi un cimitir, sunt singurele vestigii rămase din satul pe care armata israeliană l-a distrus în ajunul Crăciunului în 1951 pentru a împiedica întoarcerea locuitorilor săi după o decizie a Curţii Supreme a Israelului.
Cronologia evenimentelor de marți, 26 decembrie 2023
Toate telecomunicaţiile întrerupte din nou în Gaza
ACTUALIZARE 18:20 - Compania palestiniană de telecomunicaţii Paltel a anunţat marţi o nouă întrerupere a telecomunicaţiilor în Fâşia Gaza, a patra de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas pe 7 octombrie, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Regretăm să anunţăm o întrerupere totală a serviciilor de telecomunicaţii fixe şi de internet (..) în Fâşia Gaza din cauza continuării agresiunii”, a indicat compania într-un comunicat, adăugând că echipele sale tehnice „lucrează pentru restabilirea serviciilor, în pofida condiţiilor periculoase de pe teren”.
O dronă a fost distrusă în apropierea staţiunii egiptene Dahab, de la Marea Roşie
ACTUALIZARE 15:05 O dronă a fost distrusă marţi în apropierea oraşului-staţiune egiptean Dahab de la Marea Roşie, au declarat două surse de securitate pentru Reuters, citată de Agerpres.
Sursele nu au putut confirma originea acesteia.
Canalul egiptean Al Qahera News TV a anunţat că s-au auzit explozii în localitatea Dahab.
„Un obiect zburător a fost doborât la aproximativ doi kilometri de ţărmul Dahab”, a declarat Al Qahera, citând martori.
Rebelii houthi din Yemen aliniaţi Iranului au escaladat atacurile asupra transportului maritim în Marea Roşie, în semn de protest faţă de războiul Israelului în Gaza.
Aproape 21.000 de oameni au murit în Fâșia Gaza de la începutul războiului
ACTUALIZARE 15:00 20.915 persoane au fost ucise şi 54.918 rănite în loviturile israeliene asupra Gazei începând din 7 octombrie, a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii al Hamas în Gaza, citat de Reuters şi France Presse, citate de Agerpres.
Ministerul a adăugat că 241 de palestinieni au fost ucişi în ultimele 24 de ore şi 382 răniţi.
Printre altele, doi palestinieni au fost ucişi marţi de tiruri trase de armata israeliană în timpul unei incursiuni într-o tabără de refugiaţi din regiunea Hebron, în sudul Cisiordaniei ocupate, a anunţat Ministerul palestinian al Sănătăţii, la Ramallah, în Cisiordania, citat de France Presse.
Cei doi palestinieni, în vârstă de 17 şi, respectiv, 31 de ani, au fost ucişi de focul soldaţilor israelieni în timpul unei operaţiuni militare în tabăra de refugiaţi Fawwar, la sud de Hebron, potrivit ministerului palestinian.
Peste 300 de palestinieni din Cisiordania ocupată au fost ucişi de soldaţi şi, în unele cazuri, de colonişti israelieni de la izbucnirea războiului dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza la 7 octombrie, potrivit unui bilanţ al guvernului palestinian.
Avioane de luptă israeliene atacă peste 100 de ţinte în Gaza
ACTUALIZARE 10:15 Zeci de avioane de luptă israeliene au atacat peste 100 de ţinte în Gaza, au anunţat marţi dimineaţă Forţele de Apărare ale Israelului (IDF), citate de agenţia DPA, citată de Agerpres.
Printre acestea s-au aflat puţuri de tunel şi instalaţii militare folosite de organizaţia extremistă palestiniană Hamas, potrivit IDF.
O celulă teroristă la Jabalia care a încercat să amplaseze explozibili lângă un tanc israelian a fost eliminată în timpul nopţii, potrivit IDF, care adaugă că trupele terestre i-au vizat pe luptători înainte ca ei să fie ucişi de un avion de luptă.
Luptători Hamas au fost, de asemenea, ucişi cu o zi înainte în oraşul din sudul Fâşiei Gaza, Khan Younis, a adăugat armata.
Armata israeliană şi-a intensificat operaţiunile împotriva Hamas după ce prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat, în timpul unei vizite la trupe în fâşia de coastă blocată, că Israelul va „intensifica luptele în zilele următoare”.
Statele Unite spun că au lovit situri pro-iraniene în Irak
ACTUALIZARE 9:10 Statele Unite au anunţat că au lovit luni trei situri folosite de Hezbollah şi alte forţe susţinute de Iran în Irak, ca răspuns mai ales la un atac vizând personal american la Erbil, în nordul ţării, relatează marţi France Presse, citată de Agerpres.
„Armata americană a efectuat lovituri necesare şi proporţionale asupra a trei instalaţii folosite de Kataeb Hezbollah şi de grupuri afiliate în Irak”, a declarat secretarul apărării, Lloyd Austin, într-un comunicat.
Loviturile sunt „un răspuns la o serie de atacuri contra personalului american în Irak şi Siria, efectuate de miliţii susţinute de Iran, dintre care Kataeb Hezbollah, afiliată Iranului, şi de grupurile afiliate, contra bazei aeriene Erbil mai devreme în timpul zilei”, a subliniat el.
Brigăzile Hezbollah sau Kataeb Hezbollah sunt considerate o „organizaţie teroristă” de către Departamentul de Stat al SUA din 2009.
Atacul de la Erbil a rănit trei membri ai personalului american, unul grav, a declarat Adrienne Watson, purtătoare de cuvânt a Consiliului de Securitate Naţională al Casei Albe.
Acest atac a fost comis cu ajutorul unei drone explozive şi revendicat de gruparea Rezistenţa Islamică în Irak, o nebuloasă de combatanţi rezultată din mai multe grupuri armate pro-iraniene - care sunt de asemenea afiliate Hashd al-Shaabi (Forţele de Mobilizare Populară), foşti paramilitari integraţi în forţele regulate.
Atacurile atribuite grupărilor pro-iraniene împotriva trupelor americane au crescut în Irak şi Siria de la începutul războiului între Hamas şi Israel la 7 octombrie.
O sută trei dintre ele au fost înregistrate de Washington din 17 octombrie, majoritatea revendicate de gruparea Rezistenţa Islamică în Irak, care denunţă sprijinul american pentru Israel.
„Statele Unite vor acţiona la momentul şi în modul pe care îl vor alege dacă aceste atacuri vor continua”, a spus dna Watson într-un comunicat.
Washingtonul are aproximativ 2.500 de soldaţi în Irak şi 900 în Siria, ca parte a unui dispozitiv menit să lupte împotriva unei posibile renaşteri a grupării Stat Islamic.
Războiul dintre Israel şi Hamas a fost declanşat de un atac fără precedent al Hamas, grupare islamistă de asemenea susţinută de Iran, aminteşte AFP.
Un apropiat al lui Netanyahu ar urma să se întâlnească cu oficiali americani pentru discuţii despre război
ACTUALIZARE 9:05 Un apropiat al premierului Benjamin Netanyahu ar urma să se întâlnească marţi cu oficiali ai administraţiei Biden, potrivit unei surse familiare cu aceste planuri, după ce liderul israelian a promis o „luptă lungă” în războiul din Gaza, relatează CNN.
Ron Dermer, considerat unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai lui Netanyahu, s-ar putea întâlni cu oficiali de la Casa Albă şi de la Departamentul de Stat pentru a discuta despre următoarea fază a războiului din Gaza, a declarat sursa pentru CNN.
Dermer este un membru al cabinetului de război al Israelului care a fost anterior ambasador în Statele Unite. Se aşteaptă ca el să se întâlnească cu consilierul pe probleme de securitate naţională, Jake Sullivan, cu secretarul de stat, Antony Blinken, şi cu membri ai Congresului, potrivit Axios.
Consiliul Naţional de Securitate a declarat pentru CNN că nu are nicio întâlnire de anunţat „în acest moment”.
ONU spune că nu există nicio încetare a atacurilor aeriene israeliene în Gaza
ACTUALIZARE 9:00 Atacurile aeriene israeliene din Gaza nu au încetat, a declarat un oficial ONU pentru BBC, după ce a vizitat un spital care se străduieşte să trateze răniţii.
Gemma Connell, de la agenţia umanitară a ONU, OCHA, a declarat pentru BBC că ceea ce a văzut luni la spitalul Al-Aqsa din centrul Gaza a fost un „carnagiu absolut”.
Multe persoane grav rănite nu au putut fi tratate, deoarece spitalul era „absolut supraîncărcat”, a spus ea.
Premierul israelian a promis anterior că va intensifica lupta împotriva Hamas.
Benjamin Netanyahu a declarat că a vizitat Gaza luni dimineaţă şi că campania militară a Israelului în această zonă nu este „nici pe departe încheiată”.
Comentariile sale vin la câteva zile după ce secretarul de stat american, Antony Blinken, a declarat că Israelul ar trebui să reducă intensitatea loviturilor sale.
În altă ordine de idei, Pentagonul a declarat că forţele armate americane au efectuat lovituri aeriene în Irak împotriva „miliţiilor sponsorizate de Iran” ca răspuns la un atac asupra bazei aeriene din Irbil, în urma căruia trei militari americani au fost răniţi, dintre care unul în stare critică.
Secretarul Apărării, Lloyd Austin, a declarat că loviturile au vizat trei instalaţii folosite de Hezbollah şi de filialele sale. El a spus că au avut loc o serie de atacuri ale miliţiilor asupra bazelor americane atât în Irak, cât şi în Siria, şi a subliniat că SUA nu vor ezita să îşi protejeze oamenii şi instalaţiile.
Cronologia evenimentelor de luni, 25 decembrie 2023
Netanyahu a vizitat trupele din Gaza: „Războiul va continua până la sfârşit”
ACTUALIZARE 18:40 - Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a vizitat luni nordul Fâşiei Gaza şi a declarat trupelor desfăşurate aici că războiul împotriva grupării islamiste palestiniene Hamas va continua „până la sfârşit”, într-o referire voalată la propunerea Egiptului pentru o încetare a focului de două săptămâni, pe care atât Israelul, cât şi Hamas par să o fi respins, transmite EFE, citată de Agerpres.
Hamas condiţionează orice nou acord de schimb de ostatici de o încetare permanentă a focului, o opţiune pe care Israelul o respinge, deoarece este hotărât să continue războiul până la distrugerea grupării islamiste.
Netanyahu a fost informat cu privire la cantitatea de muniţie, armament şi tuneluri de către trupele brigăzii 261, potrivit unui comunicat al biroului premierului.
Vizita lui Netanyahu în interiorul enclavei, a doua de când a început războiul, coincide cu cea de-a 80-a zi de lupte şi cu primul mesaj al liderului Hamas, Yahya Sinwar, care a declarat că aceasta este o "bătălie feroce, violentă şi fără precedent" împotriva Israelului.
Potrivit celui mai recent bilanţ realizat de ministerul sănătăţii controlat de Hamas, cel puţin 20.674 de locuitori din Gaza - inclusiv peste 8.000 de copii - au fost ucişi şi peste 54.536 de răniţi în cele două luni şi jumătate de ofensivă, iar 7.500 de cadavre s-ar afla sub dărâmături.
Ofensiva, cea mai sângeroasă desfăşurată vreodată de Israel împotriva Hamas în Fâşia Gaza, a fost lansată ca represalii la atacul de pe teritoriul său din 7 octombrie, care s-a soldat cu aproximativ 1.140 de morţi, majoritatea civili, potrivit ultimelor cifre oficiale israeliene. Comandourile palestiniene au răpit, de asemenea, aproximativ 250 de persoane, dintre care 129 sunt în ostatice.
Armata şi politicienii israelieni au jurat să distrugă Hamas, care este clasificată drept organizaţie teroristă, în special de Statele Unite şi de Uniunea Europeană, scrie AFP.
Hamas și Jihadul Islamic resping renunțarea la putere în schimbul încetării focului în Fâșia Gaza
ACTUALIZARE 15:25 Hamas și Jihadul Islamic au respins o propunere din partea Egiptului de a renunța la puterea din Fâșia Gaza în schimbul unei încetări permanente a focului, au declarat două surse egiptene de securitate pentru Reuters.
Ambele grupuri, care au purtat discuții separate cu mediatorii egipteni la Cairo, au respins orice concesii dincolo de posibila eliberare a mai multor ostatici capturați la 7 octombrie.
Egiptul a venit cu o propunere, susținută și de mediatorii din Qatar, care ar implica o încetare a focului în schimbul eliberării mai multor ostatici și ar duce la un acord mai larg care implică o încetare permanentă a focului, împreună cu o revizuire a conducerii din Gaza, care este condusă în prezent de Hamas.
Egiptul a propus alegeri, oferind în același timp asigurări Hamas că membrii săi nu vor fi urmăriți penal, dar au respins orice concesii, altele decât eliberarea ostaticilor, au spus sursele.
Papa denunţă „situaţia umanitară disperată” din Fâşia Gaza în mesajul său de Crăciun
ACTUALIZARE 15:15 Papa a denunţat luni, în mesajul său de Crăciun, „situaţia umanitară disperată” a palestinienilor în Fâşia Gaza, făcând apel la eliberarea ostaticilor încă deţinuţi de Hamas şi o încetare a focului, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Port în inima mea durerea pentru victimele odiosului atac de la 7 octombrie şi am reînnoit un apel presant la eliberarea celor care sunt încă ostatici. Cer să înceteze operaţiunile militare, cu şocanta lor continuare a victimelor civile nevinovate, şi să se remedieze situaţia umanitară disperată făcând eforturi pentru sosirea ajutorului umanitar”, a spus Francisc, în vârstă de 87 de ani, în discursul său „Urbi et Orbi”.
La aproape trei luni de la începutul războiului între Israel şi Hamas, situaţia umanitară din Fâşia Gaza, unde 85% din populaţie a fost strămutată, este catastrofală potrivit ONU.
Ajutorul umanitar, a cărui intrare în Gaza este controlată de Israel, ajunge puţin câte puţin din Egipt şi pe la postul de frontieră israelian Kerem Shalom, mult sub nevoile imense ale teritoriului palestinian devastat.
În mesajul său de duminică seară, la slujba de Crăciun în bazilica Sfântul Petru, el a deplâns „zgomotul armelor” în Fâşia Gaza, care a umbrit manifestările de la Bethleem, unde, potrivit tradiţiei, s-a născut Iisus Hristos, în Cisiordania ocupată.
„Privirile şi inimile creştinilor din lumea întreagă sunt întoarse spre Bethleem, unde domnesc astăzi durerea şi tăcerea”, a spus el luni.
Palestinienii din Gaza eliberaţi de Israel susţin că au fost torturaţi
ACTUALIZARE 09:00 Palestinienii eliberaţi, după ce au fost arestaţi de armata israeliană în Fâşia Gaza, au declarat duminică că au fost torturaţi în detenţie, afirmaţii negate de armata israeliană, informează AFP, preluată de Agerpres.
Aceşti bărbaţi se numără printre sutele de palestinieni arestaţi de armata israeliană în timpul operaţiunilor sale terestre, lansate în Fâşia Gaza din 27 octombrie, şi interogaţi pentru presupuse legături cu Hamas.
Aproximativ 20 dintre ei au fost internaţi în spitalul Najjar din Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, duminică, după ce au fost eliberaţi.
„Au vânătăi şi urme de lovituri pe corp”, a declarat directorul spitalului, Marwan al-Hams.
Unul dintre deţinuţii eliberaţi, Nayef Ali, în vârstă de 22 de ani, a prezentat semne de imobilizare la încheieturi şi tăieturi pe corp.
Tânărul fusese arestat, conform explicaţiilor sale, în cartierul Zeitun din estul oraşului Gaza. „Au separat bărbaţii de femei şi ne-au ţinut într-o casă pe care (soldaţii israelieni, n.r.) au preluat-o”, a declarat el pentru AFP. „Ne-au încătuşat mâinile la spate timp de două zile. Nu ni s-a dat nimic de băut sau de mâncat, nici nu aveam voie să folosim toaleta, doar lovituri, lovituri”, a adăugat el.
Potrivit acestuia, deţinuţii au fost apoi adunaţi într-o zonă de la graniţa cu Israelul unde „era un frig glacial”. „Au aruncat cu apă rece pe noi înainte de a ne transporta într-o închisoare (în Israel) unde au fost din nou torturi şi bătăi”.
Un alt deţinut eliberat, Khamis al-Bardini, în vârstă de 55 de ani, susţine şi el că a suferit rele tratamente din partea soldaţilor israelieni. „A fost apă rece în cap toată noaptea şi bătăi în timpul zilei. Ne-au dus apoi într-o închisoare al cărei nume nu îl ştim şi nici unde se află”, a mărturisit el.
Întrebată despre aceste acuzaţii, armata israeliană a afirmat că „persoanele deţinute sunt tratate în conformitate cu dreptul internaţional”. „În timpul detenţiei, suspecţii primesc o alimentaţie şi o hidratare suficiente şi sunt trataţi conform protocolului stabilit”, a adăugat armata într-un comunicat.
Armata israeliană a fost puternic criticată în ultimele săptămâni după difuzarea imaginilor cu zeci de palestinieni arestaţi în Fâşia Gaza, arătaţi în lenjerie intimă, legaţi la ochi şi cu mâinile încătuşate, sub paza soldaţilor israelieni.
Pe 19 decembrie, armata israeliană a anunţat deschiderea unei anchete cu privire la „decese ale teroriştilor în centrele militare de detenţie”, fără a preciza numărul de deţinuţi în cauză sau circumstanţele morţii acestora.
O delegaţie a organizaţiei Jihad Islamic, la Cairo, pentru discuţii cu oficiali egipteni
ACTUALIZARE 08:15 O delegaţie a mişcării palestiniene Jihad Islamic, un grup militant aliat cu Hamas despre care se ştie că deţine unii din prizonierii israelieni în Fâşia Gaza, a sosit la Cairo pentru discuţii cu oficiali egipteni de securitate, a declarat duminică pentru Reuters un membru al grupului la curent cu aceste discuţii.
Discuţiile se vor concentra pe „modalităţi de a pune capăt agresiunii israeliene asupra poporului nostru”, a spus oficialul grupului susţinut de Iran, care a respins până acum orice noi acorduri de schimb de prizonieri cu Israelul înainte ca acesta să îşi încheie ofensiva militară în enclava palestiniană unde locuiesc 2,3 milioane de persoane.
Cel puţin 70 de morţi într-un atac israelian asupra unei tabere de refugiaţi
ACTUALIZARE 08:10 Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza a anunţat duminică că cel puţin 70 de persoane au fost ucise într-un atac israelian asupra locuinţelor dintr-o tabără de refugiaţi, informează AFP, citată de Agerpres.
Ministerul, care raportase anterior cel puţin 60 de morţi, a afirmat că lovitura israeliană a distrus cel puţin trei clădiri în tabăra de refugiaţi al-Maghazi din centrul Fâşiei Gaza.
Această evaluare nu a putut fi confirmată imediat dintr-o sursă independentă. Solicitată, armata israeliană a indicat că „verifică” informaţiile.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Ashraf al-Qudra, a declarat că atacul a distrus „un bloc de locuinţe” şi că numărul morţilor ar putea crește din cauza numărului mare de familii aflate în acel loc în momentul bombardamentului.
În plus, zece membri ai unei familii au fost ucişi duminică într-un atac israelian asupra unei locuinţe din tabăra Jabalia, în nordul Fâşiei Gaza, potrivit informaţiilor furnizate de Ministerului Sănătăţii.
Cabinetul israelian discută luni propunerea Egiptului de încetare a focului în Gaza
ACTUALIZARE 08:00 Cabinetul de război al Israelului urmează să discute luni o propunere din partea Egiptului de a se pune capăt războiului din Gaza, potrivit ziarului Jerusalem Post, informează dpa, citată de Agerpres.
Duminică seara, ziarul Times of Israel a relatat că oficialii israelieni confirmaseră anterior că Egiptul a prezentat o nouă propunere de încetare a focului şi eliberare a altor israelieni ostatici în Fâşia Gaza.
Cu toate acestea, prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a subliniat duminică că vor continua să lupte până la înfrângerea completă a Hamas. Acesta este singurul mod de a elimina Hamas, de a elibera toţi ostaticii şi de a ne asigura că Fâşia Gaza nu mai reprezintă o ameninţare pentru Israel, a spus Netanyahu.
Canalul de televiziune saudit Asharq News a raportat în aceeaşi zi, citând surse informate, că propunerea Egiptului prevedea încheierea războiului în mai multe etape.
În prima fază, scopul ar fi să se impună o încetare a focului pe o durată de cel puţin doua săptămâni. În acest timp, 40 de ostatici ar urma să fie eliberaţi. La schimb, Israelul va elibera 120 de prizonieri palestinieni.
Ar urma a doua fază, un dialog palestinian sub auspiciile Egiptului.
O a treia fază ar asigura apoi o încetare completă a focului şi un acord cuprinzător privind schimbul de ostatici şi prizonieri.
Într-o ultimă etapă, Israelul îşi va retrage armata şi toate persoanele strămutate se vor putea întoarce la locurile de unde au plecat.
Cronologia evenimentelor de duminică, 24 decembrie 2023
Israelul spune că 5 ostatici au fost găsiţi morţi într-un tunel în Gaza
ACTUALIZARE 23:30 Cinci ostatici israelieni ucişi în captivitatea Hamas au fost recuperaţi dintr-o reţea de tuneluri subterane din nordul Fâşiei Gaza, a anunţat duminică armata, arătând imagini cu o baie cu gresie albă şi o cameră de lucru legate prin pasaje întunecate din beton, relatează BBC, citată de News.ro.
În mesaj nu se precizează cum au murit cei cinci, iar purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, a declarat că se aşteaptă efectuarea autopsiilor.
„Vom informa familiile şi apoi publicul, în funcţie de ceea ce vor aproba familiile”, a spus el.
Cei trei soldaţi şi doi civili se numărau printre cele 240 de persoane luate ostatice în Fâşia Gaza de către bărbaţi înarmaţi din Hamas în timpul raidului transfrontalier din 7 octombrie care a declanşat războiul.
Săptămâna trecută, Hamas a publicat o înregistrare video care arată trei dintre ostatici în viaţă în ceea ce părea a fi un dormitor îngust, cu gresie albă şi fără ferestre, cu o priză electrică de perete.
Într-un mesaj în ebraică adresat Israelului, gruparea islamistă susţinută de Iran a precizat: „Armele voastre militare i-au ucis pe cei trei”.
Hamas a declarat anterior că unii ostatici au murit în timpul bombardamentelor israeliene din Gaza. De asemenea, a ameninţat că va executa ostaticii.
Biden îi cere într-o „convorbire privată” lui Netanyahu să protejeze civilii din Fâşia Gaza
ACTUALIZARE 19:08 Preşedintele american Joe Biden îi cere premierului israelian Benjamin Netanyahu „să protejeze” civilii în Fâşia Gaza, unde Israelul îşi continuă bombardamentele şi ofensiva terestră, anunţă Casa Albă, relatează AFP, citată de AFP.
„Preşedintele american Joe Biden a subliniat nevoia crucială de protejare a populaţiei civile, inclusiv a celor care contribuie la operaţiuni de ajutor umanitar, şi importanţa de a le permite civililor să părăsească în securitate zonele în care continuă să se desfăşoare lupte”, a spus Casa Albă într-un comunicat.
Biden l-a sunat pe Netanyahu după ce Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie care „cere tututor părţilor să autorizeze şi faciliteze trimiterea imediată, sigură şi fără oprelişti a unui ajutor umanitar la scară mare” în Fâşia Gaza, fără să îndemne la un armistiţiu între Israel şi Hamas.
Şeful statului american le-a spus anterior jurnaliştilor că a purtat o „discuţie lungă” cu premierul israelian, pe care a catalogat-o drept „o conversaţie privată”.
Armata israeliană a ucis aproximativ 8.000 de combatanţi palestinieni în Fâşia Gaza
ACTUALIZARE 18:58 Armata israeliană a ucis aproximativ 8.000 de combatanţi palestinieni în războiul contra mişcării teroriste Hamas în Fâşia Gaza, a anunţat duminică un purtător de cuvânt al Forţelor de Apărare Israeliene (IDF), citat Reuters.
Pe de altă parte, Israelul a respins acuzaţia conform căreia soldaţi de-ai săi au comis atrocităţi într-un spital din Fâşia Gaza.
IDF (armata israeliană) nu au nicio legătură cu corpurile descoperite la spitalul Kamal Adwan din Jabalia, în nordul Fâşiei Gaza, indică o declaraţie a armatei israeliene.
În urmă cu o săptămână, postul de televiziune panarab Al Jazeera a relatat că armata israeliană a folosit un buldozer pentru a distruge corturile persoanelor strămutate şi aflate în curtea spitalului, ucigând 20 de oameni, potrivit Agerpres.
Armata israeliană a respins acuzaţiile şi a subliniat că face tot posibilul pentru a evita rănirea civililor nevinovaţi. Spitalul respectiv fusese utilizat de Hamas pentru activităţi teroriste şi este situat lângă unul dintre sediile mişcării islamiste palestiniene.
Netanyahu: „Plătim un tribut foarte greu războiului. Va fi lung”
ACTUALIZARE 14:15 Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a afirmat că ţara sa plăteşte „un tribut foarte greu războiului”, după ce 14 soldaţi au fost ucişi de vineri până duminică în lupte împotriva mişcării palestiniene Hamas în Fâşia Gaza, informează AFP, citată de Agerpres.
„Plătim un tribut foarte greu războiului, însă nu avem altă soluţie decât să continuăm să luptăm”, a declarat Netanyahu în deschiderea unei reuniuni a guvernului său, după ce a adus un omagiu militarilor ucişi, adăugând că „războiul va fi lung”.
Moartea a 14 soldaţi în Fâşia Gaza este unul dintre cele mai grele bilanţuri înregistrate de armata israeliană într-o perioadă atât de scurtă, de la începutul ofensivei sale terestre, pe 27 octombrie.
Potrivit cifrelor publicate de armata israeliană, 153 de soldaţi au fost ucişi în teritoriul palestinian de la începutul războiului, declanşat pe 7 octombrie de un atac sângeros fără precedent întreprins de Hamas pe teritoriul israelian.
Un alt soldat israelian a fost ucis vineri în nordul ţării de tiruri ale mişcării libaneze Hezbollah, provenite dinspre Liban.
„Să fie clar: războiul va fi lung. Vom lupta până la capăt - până la eliberarea ostaticilor, până la eliminarea Hamas şi până când vom restaura securitatea, atât în nord, cât şi în sud”, a adăugat Netanyahu.
Armata israeliană anunţă că 152 de soldaţi au fost ucişi în Gaza de la începutul războiului
ACTUALIZARE 10:30 Armata israeliană a anunţat că 152 de soldaţi ai săi au fost ucişi în Fâşia Gaza de la începutul războiului cu mişcarea islamistă palestiniană Hamas, informează AFP, citată de Agerpres.
Nouă soldaţi au fost ucişi sâmbătă în lupte în Gaza, unul dintre cele mai grele bilanţuri pentru o zi de luptă în acest teritoriu, a precizat armata israeliană într-un comunicat.
Duminică, noi bombardamente au avut loc în Jabaliya şi în oraşul Gaza, în nord, precum şi în Khan Younes, mare oraş din sudul Fâşiei Gaza, a anunţat Hamas.
Armata israeliană a anunţat, de asemenea, că îşi intensifică operaţiunile terestre împotriva Hamas în sudul Fâşiei Gaza, în timp ce SUA cer Israelului să facă mai multe eforturi pentru a proteja civilii, ameninţaţi de foame.
După atacul din 7 octombrie care a făcut, potrivit autorităţilor israeliene, circa 1.140 de morţi, majoritatea civili, Israelul a jurat că va distruge Hamas, bombardând teritoriul palestinian, declanşând un asediu şi o amplă operaţiune terestră începând cu 27 octombrie.
Guvernul Hamas a anunţat, miercuri, că operaţiunile militare israeliene din Fâşia Gaza au făcut 20.000 de morţi de la începutul războiului, dintre care cel puţin 8.000 de copii şi 6.200 de femei.
Armata israeliană şi-a extins operaţiunea terestră în Fâşia Gaza
ACTUALIZARE 9:20 Forţele israeliene şi-au extins operaţiunea terestră în Fâşia Gaza, a anunţat armata israeliană sâmbătă seara, informează duminică dpa, citată de Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al armatei Israelului, Daniel Hagari, a spus că trupele israeliene sunt angrenate în „bătălii complexe în zone dens populate” şi că ele avansează în adâncul altor fortăreţe ale organizaţiei islamiste palestiniene Hamas.
Până acum, forţele terestre israeliene au distrus şi confiscat circa 30.000 de dispozitive explozive, inclusiv rachete antitanc aflate în posesia Hamas, potrivit purtătorului de cuvânt.
Armata israeliană a anunţat înainte de aceasta că a ucis un oficial de rang înalt al Hamas, care era responsabil pentru aprovizionarea cu arme a grupării islamiste.
Soldaţii israelieni continuă să lupte în zone dens populate precum Khan Younis şi să depisteze „infrastructură teroristă”, în special tuneluri subterane, a mai spus Daniel Hagari. Din acest motiv, au fost întărite semnificativ forţele tehnice, a adăugat el.
Capacităţile diviziei de luptă vor continua să fie extinse în următoarele zile, a mai spus purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, subliniind că distrugerea tunelurilor necesită timp.
O reţea de tuneluri se întinde pe mai mulţi kilometri sub Fâşia Gaza, în care membri ai Hamas ascund şi ţin ostatici aduşi din Israel, potrivit armatei israeliene. Pentru a rezista bombardamentelor israeliene, unele tuneluri au fost extinse cu zeci de metri sub pământ.
Hamas foloseşte, de asemenea, aceste tuneluri pentru a ieşi la suprafaţă şi a ataca din spate. Multe dintre aceste tuneluri sunt capcane pentru a ucide soldaţi israelieni care intră în ele.
Peste 200 de palestinieni au fost ucişi în operaţiuni israeliene în Gaza în ultimele 24 de ore, anunţă Hamas
ACTUALIZARE 8:45 Peste 200 de palestinieni au fost ucişi în ultimele 24 de ore în bombardamentele israeliene şi în operaţiunile terestre din Fâşia Gaza, a anunţat Hamas, după ce o rezoluţie a ONU privind ajutorul umanitar nu a reuşit să ceară o încetare a focului, relatează AFP, citată de News.ro.
La aproape trei luni de la începutul războiului dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană, aceasta din urmă a anunţat descoperirea cadavrelor a zeci de palestinieni ucişi, dintre care unii au fost „executaţi”, potrivit acesteia, în timpul unei operaţiuni terestre israeliene în Jabaliya, în nordul Fâşiei Gaza.
Armata israeliană a anunţat moartea a cinci soldaţi, patru vineri şi unul sâmbătă, în luptele cu Hamas în Gaza, ridicând la 144 numărul soldaţilor ucişi de la începutul ofensivei terestre israeliene în teritoriu, la 27 octombrie.
Bombardamentele israeliene de represalii în Gaza s-au soldat cu 20.258 de morţi, majoritatea femei, adolescenţi şi copii, şi peste 53.000 de răniţi, potrivit Ministerului Sănătăţii din Hamas.
201 persoane au fost ucise în ultimele 24 de ore în mai multe locuri din micul şi suprapopulatul teritoriu asediat de Israel, a adăugat acesta. Un astfel de bombardament s-a soldat cu moartea a 18 persoane în tabăra de refugiaţi Nousseirat din centrul teritoriului, unde Hamas a preluat puterea în 2007.
Sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii al Hamas, Ashraf al-Qidreh, a acuzat forţele israeliene de „comiterea mai multor masacre atroce” în regiunile Jabaliya şi Tal Al-Zaatar în această săptămână, inclusiv „executarea a zeci de cetăţeni pe străzi”.
Armata a explicat că a ucis „terorişti înarmaţi” în oraşul Gaza şi a distrus „clădiri folosite ca situri militare”.
De asemenea, ea a afirmat că o lovitură de vineri la Rafah, care a ucis patru membri ai aceleiaşi familii, inclusiv o fetiţă, potrivit Hamas, viza un oficial al mişcării palestiniene însărcinat cu aprovizionarea cu arme.
Joe Biden şi Benjamin Netanyahu au vorbit sâmbătă la telefon. Preşedintele american „a subliniat necesitatea crucială de a proteja populaţia civilă”, potrivit Casei Albe.
La rândul său, premierul israelian „a precizat că Israelul va continua războiul până când toate obiectivele sale vor fi atinse”, potrivit biroului său.
Un petrolier sub pavilion indian a fost lovit de o dronă trasă de rebelii houthi
ACTUALIZARE 8:25 Un petrolier gabonez care naviga sub pavilion indian, MV Saibaba, a fost lovit sâmbătă în Marea Roşie de o dronă de atac trasă de rebelii houthi din Yemen, a anunţat Comandamentul Central American (CENTCOM), precizând că nu s-au înregistrat răniţi, transmite AFP, citată de Agerpres.
Un alt cargou, MV Blaamanen, sub pavilion norvegian, a fost, de asemenea, vizat de o dronă a rebelilor houthi, care a ratat cu puţin ţinta, potrivit sursei citate.
CENTCOM a mai precizat că, din 17 octombrie până în prezent, cu aceste două incidente, s-au înregistrat, în total, 15 atacuri comise de houthi asupra unor nave comerciale.
Patru drone de atac doborâte de o navă de război americană în Marea Roşie
ACTUALIZARE 8:20 Un distrugător american care patrula sâmbătă în Marea Roşie a doborât patru drone de atac dinspre Yemen care îl vizau, a anunţat Comandamentul Militar Central al SUA (CENTCOM), transmite duminică AFP, citată de Agerpres.
USS Laboon „a doborât patru drone aeriene fără pilot, care veneau din zonele controlate de houthi din Yemen, care se îndreptau” spre nava americană, a declarat CENTCOM pe X (fostul Twitter), precizând că nu s-au înregistra răniţi sau pagube.
Biden şi Netanyahu au discutat despre obiectivele armatei israeliene în Gaza
ACTUALIZARE 8:15 Preşedintele american Joe Biden şi premierul israelian Benjamin Netanyahu au discutat sâmbătă, telefonic, despre campania militară a Israelului în Gaza, inclusiv despre „obiectivele şi etapele” acesteia, informează Reuters.
Preşedintele Joe Biden „a subliniat nevoia esenţială de a proteja populaţia civilă, inclusiv pe cei care sprijină operaţiunea de ajutor umanitar şi importanţa de a permite civililor să se îndepărteze în siguranţă de zonele de luptă în curs”, a spus Casa Albă într-un comunicat.
„Liderii au discutat despre importanţa eliberării tuturor ostaticilor rămaşi”, a mai informat Casa Albă.
Hamas solicită o anchetă internaţională asupra „execuţiilor sumare” pe care susţine că le-a comis armata israeliană
ACTUALIZARE 8:10 Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a cerut sâmbătă o anchetă internaţională privind „execuţiile sumare” în Fâşia Gaza, de comiterea cărora acuză armata israeliană, informează AFP, citată de Agerpres.
Guvernul Hamas a susţinut că a strâns mărturii, conform cărora „armata de ocupaţie israeliană a efectuat execuţia sumară a 137 de civili palestinieni în oraşul Gaza şi în guvernoratele din nord”.
Guvernul Hamas a acuzat în special armata că „a săpat o groapă mare la est de oraşul Gaza în care a depus zeci de cetăţeni pe care îi reţinuse înainte de a-i executa prin împuşcare şi cu care au umplut groapa folosind buldozere”, fără a preciza când au avut loc evenimentele.
Hamas a cerut „înfiinţarea de echipe internaţionale care să investigheze crimele ocupaţiei şi execuţiile sumare ale acesteia”.
Cronologia evenimentelor de sâmbătă, 23 decembrie 2023
Armata israeliană anunţă moartea a cinci soldaţi de-ai săi în Fâşia Gaza
ACTUALIZARE 21:05 - Armata israeliană a anunţat sâmbătă că cinci dintre soldaţii săi şi-au pierdut viaţa începând de vineri în luptele contra teroriştilor palestinieni din Fâşia Gaza, transmite AFP, citată de Agerpres.
Patru militari au fost ucişi vineri în sudul Fâşiei Gaza şi un altul sâmbătă în nordul enclavei palestiniene, a precizat armata israeliană într-un comunicat.
Noul bilanţ al deceselor în rândul militarilor israelieni de la debutul ofensivei terestre în Fâşia Gaza, începută în 27 octombrie, a ajuns astfel la 144.
Noul război între Israel şi Hamas a fost cauzat de atacul terorist comis de militanţii palestinieni pe 7 octombrie în sudul Israelului, soldat cu 1.140 de morţi, în majoritate civili. Alţi aproximativ 240 de oameni au fost luaţi ostatici şi duşi în Fâşia Gaza.
Operaţiunile militare israeliene efectuate ca represalii s-au soldat până acum cu 20.258 de morţi şi peste 53.000 de răniţi în Fâşia Gaza, conform unui anunţ făcut sâmbătă de Hamas.
Liderul Hamas responsabil pentru furnizarea de arme a fost ucis în sudul Fâşiei Gaza
ACTUALIZARE 19:55 - Armata israeliană a anunţat sâmbătă că l-a ucis pe liderul Hamas responsabil pentru furnizarea de arme pentru mişcarea islamistă palestiniană, informează DPA, citată de Agerpres.
Hassan al-Atrash a fost ucis vineri în timpul unei lovituri aeriene ţintite la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, au precizat Forţele de Apărare Israeliene (IDF, denumirea oficială a armatei israeliene) pe platforma X.
Al-Atrash a organizat producţia şi distribuţia de arme în Fâşia Gaza şi contrabanda cu arme din străinătate. De asemenea, el le-a furnizat arme militanţilor palestinieni în Cisiordania.
Media palestiniene au relatat vineri că trei persoane fuseseră ucise într-o lovitură aeriană la Rafah.
Atacul terorist comis de militanţii Hamas pe 7 octombrie în sudul Israelului s-a soldat cu 1.140 de morţi, în majoritate civili.
Operaţiunile militare israeliene efectuate ca represalii s-au soldat până acum cu 20.258 de morţi şi peste 53.000 de răniţi în Fâşia Gaza, conform unui anunţ făcut sâmbătă de Hamas.
IDF: 200 de terorişti au fost capturaţi în Fâşia Gaza, în ultima săptămână
ACTUALIZARE 15:10 Forţele israeliene au luat prizonieri peste 200 de membri ai organizaţiilor teroriste palestiniene în ultima săptămână, au anunţat sâmbătă Forţele de Apărare ale Israelului (IDF), citate de agenţia DPA, potrivit Agerpres.
Membri ai Hamas şi Jihadului Islamic au fost duşi în Israel pentru a fi interogaţi. Unii dintre luptători s-au predat de bunăvoie, au declarat IDF. Un total de 700 de membri ai unor diferite organizaţii teroriste din regiune au fost luaţi prizonieri, potrivit IDF.
Zeci de luptători Hamas au fost ucişi după ce o clădire în care se adăposteau în Fâşia Gaza a fost atacată din aer, au raportat, de asemenea, sâmbătă Forţele de Apărare ale Israelului (IDF), citate de DPA.
Trupele terestre ale IDF au deschis anterior focul asupra grupului, forţându-l să intre în clădire. IDF a descris clădirea ca fiind un sediu al organizaţiei islamiste palestiniene.
Alte clădiri din vecinătate, folosite de Hamas, au fost distruse, adaugă IDF.
Luptători înarmaţi ai Hamas au fost întâlniţi în altă parte în Fâşia Gaza, potrivit IDF. Forţele israeliene au găsit bombe, explozibili
şi rachete într-o creşă din sud.
ONU spune că „niciun loc nu este sigur” pentru oamenii din Fâșia Gaza
ACTUALIZARE 13:10 Agenţia ONU pentru refugiaţi palestinieni (UNRWA) în Gaza a declarat, sâmbătă, că un ordin de evacuare al armatei israeliene pentru locuitorii din centrul Fâşiei Gaza îi va deplasa în zone unde loviturile aeriene sunt în curs, informează France Presse, citată de Agerpres.
Vineri, în postări pe reţelele sale în limba arabă, armata israeliană i-a somat pe locuitorii din tabăra de refugiaţi Bureij şi din zonele învecinate „să plece imediat pentru propria siguranţă” spre o zonă considerată sigură în Deir el-Balah, la şapte kilometri mai la sud.
„Armata israeliană pur şi simplu ordonă oamenilor să se mute spre zonele unde sunt în curs lovituri aeriene. Niciun loc nu este sigur. Oamenii din Gaza sunt fiinţe umane. Nu sunt piese de pe o tablă de şah - multe au fost deja mutate de mai multe ori”, a reacţionat, pe reţeaua X, directorul UNRWA în Gaza, Thomas White.
UNRWA a declarat că cel mai recent ordin de evacuare vizează „peste 150.000 de persoane”.
„Pentru a extinde operaţiunile militare în desfăşurare, autorităţile israeliene au emis în continuare ordine de evacuare pentru locuitorii din zona centrală a Gazei, cerându-le să se mute în zone unde sunt în desfăşurare lovituri aeriene. Nu există niciun loc unde oamenii pot merge. Niciun loc nu este sigur”, a scris agenţia pe contul său de X.
Mii de palestinieni au fugit vineri din centrul Fâşiei Gaza spre sud, după ultimul ordin de evacuare din partea armatei israeliene, potrivit martorilor.
Potrivit ONU, 1,9 milioane de locuitori, adică 85% din populaţia Gazei, au fost strămutaţi de la începutul războiului.
O navă comercială afiliată Israelului, lovită de o dronă în largul Indiei
ACTUALIZARE 12:55 O navă comercială afiliată Israelului şi aflată în Marea Arabiei a fost lovită de o dronă în largul coastei de vest a Indiei, provocând un incendiu, a anunţat sâmbătă firma britanică de securitate maritimă Ambrey, citată de Reuters.
Incendiul la bordul tancului petrolier sub pavilion liberian a fost stins fără victime în rândul echipajului.
„Au fost raportate, de asemenea, unele daune structurale şi ceva apă la bord. Nava este afiliată Israelului. Ea a contactat ultima dată Arabia Saudită şi destinaţia era India”, a declarat firma pe site-ul său.
Guterres aduce un omagiu personalului ONU ucis în Gaza
ACTUALIZARE 10:05 Secretarul general al ONU Antonio Guterres a adus un omagiu personalului ONU ucis în războiul din Gaza, informează sâmbătă agenţia DPA, preluată de Agerpres.
"136 dintre colegii noştri în Gaza au fost ucişi în 75 de zile - ceva ce nu am văzut niciodată în istoria ONU", a scris Guterres sâmbătă pe platforma online X, fostă Twitter. "Majoritatea personalului nostru a fost forţat să-şi lase casele", a adăugat el.
"Le aduc un omagiu & şi miilor de lucrători umanitari care îşi riscă viaţă în timp ce sprijină civilii din Gaza", a scris Guterres.
Într-o altă postare, Guterres a criticat încă o dată acţiunile Israelului în conflict. "Modul în care Israelul conduce această ofensivă creează obstacole masive în distribuirea ajutorului umanitar în interiorul Gazei", a scris el.
Pentru a aduce în mod eficient ajutor umanitar în Gaza, este nevoie de securitate şi personal care să poată lucra în siguranţă, a notat el.
După zile de dispute, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie vineri cerând creşterea ajutorului umanitar pentru aproximativ 2 milioane de persoane aflate în nevoie în Fâşia Gaza. Cu toate acestea, cel mai puternic organism al ONU a adoptat un text de compromis la New York fără a cere un armistiţiu imediat la care a sperat Guterres, notează DPA.
Războiul din Gaza a fost declanşat de cel mai grav masacru din istoria Israelului, comis de terorişti din mişcarea militantă palestiniană Hamas şi alte grupuri extremiste în Israel la 7 octombrie. Israelul a răspuns cu lovituri aeriene masive asupra Fâşiei Gaza şi a început o ofensivă terestră la sfârşitul lunii octombrie.
Având în vedere situaţia umanitară catastrofală din zona de coastă aflată sub blocadă, Israelul a intrat recent sub presiune internaţională crescândă.
Armata israeliană, aproape de a-și asigura „controlul operațional deplin” în nordul Gazei
ACTUALIZARE 10:00 Armata israeliană este aproape de a obține „controlul operațional” complet asupra nordului Fâșiei Gaza, în timp ce extinde și mai mult operațiunile în partea de sud a Fâșiei, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei Daniel Hagari, citat de Times of Israsel.
„Trupele israeliene continuă operațiunile terestre în Khan Younis și, în același timp, se pregătesc să extindă activitatea în zone suplimentare ale Fâșiei, cu accent pe sudul acesteia”, a spus Hagari într-o conferință de presă.
Această evoluție are loc în timp ce armata israeliană se află în „etapele finale ale controlului operațional” în nordul Gazei, cu trupe care luptă cu ultimul batalion Hamas rămas, în cartierele Daraj și Tuffah, din orașul Gaza.
Hagari spune că armata încă luptă împotriva Hamas în alte zone din nordul Gazei, deși la o „intensitate mai mică”. „Suntem aproape la controlul operațional deplin în nordul Fâșiei Gaza”, spune el.
IDF anunță că a distrus o reţea de sute de metri de tuneluri în sudul oraşului Gaza
ACTUALIZARE 09:00 Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au anunţat că au distrus o reţea de tuneluri în zona Issa din sudul oraşului Gaza, conform CNN.
Reţeaua a servit drept „post subteran”, a precizat IDF, iar „numeroasele clădiri folosite drept cartier general al Hamas au fost distruse” ca parte a operaţiunilor din ultimele zile.
Declaraţia susţinea că „mulţi terorişti Hamas au fost eliminaţi, împreună cu multe clădiri folosite pentru activităţi teroriste şi arme care au fost distruse”.
Purtătorul de cuvânt al IDF, Daniel Hagari, a declarat că reţeaua de tuneluri a fost vizată folosind „13 tone de explozibili, care au detonat simultan 30 de puţuri de tunel într-o manieră securizată”.
Reţeaua, potrivit IDF, a fost, de asemenea, „folosită pentru depozitare, ascundere, comandă şi control şi deplasarea agenţilor între diferite zone”.
IDF a spus că înregistrările video capturate de o unitate canină au dezvăluit că reţeaua de tuneluri avea ”sute de metri”.
Cronologia evenimentelor de vineri, 22 decembrie 2023
Consiliul de securitate al ONU a adoptat rezoluția pentru ajutor umanitar în Gaza
ACTUALIZARE 19:20 Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, vineri seară, rezoluția sa în ce privește Gaza, după mai multe încercări eșuate și doar după ce și Rusia și SUA au decis să se abțină. Toți ceilalți 13 membri au votat în favoarea rezoluției.
Prin această rezoluție, Consiliul de Securitate cere mai mult ajutor umanitar în Gaza, însă nu și un armistițiu imediat.
Un american cu dublă cetăţenie luat ostatic a murit în Gaza, anunţă un forum israelian
ACTUALIZARE 18:39 - Un american cu dublă cetăţenie, care se număra printre aproximativ 240 de persoane capturate în timpul atacului transfrontalier al Hamas din 7 octombrie în sudul Israelului, a murit în captivitate în Fâşia Gaza, a anunţat vineri un grup care reprezintă familiile ostaticilor, informează Reuters, citată de Agerpres.
Gadi Haggai, în vârstă de 73 de ani, deţinea de asemenea cetăţenia israeliană, a declarat Forumul pentru Ostatici şi Familii Dispărute. Bazându-se pe diverse surse de informaţii, un comitet numit de guvernul israelian a declarat câţiva ostatici morţi în lipsă.
În general, Hamas nu a confirmat aceste relatări, dar a avertizat că „timpul se scurge” pentru ostatici, pe măsură ce războiul militanţilor palestinieni cu Israelul se apropie de a 12-a săptămână.
Potrivit unui bilanţ oficial israelian, 129 de persoane rămân deţinute în Gaza după ce restul au fost repatriate în timpul unui armistiţiu în noiembrie sau recuperate în ofensiva militară. Dintre cele care se află încă în Gaza, 22 sunt moarte, spune guvernul israelian.
Potrivit forumului, între cinci şi 10 dintre ostatici deţin cetăţenia americană. Ambasada SUA nu a avut de făcut niciun comentariu imediat.
Armata israeliană i-a îndemnat pe oamenii din tabăra de refugiați al-Bureij să plece
ACTUALIZARE 15:40 Armata israeliană le-a cerut celor din tabăra de refugiați al-Bureij, din centrul Fâșiei Gaza, să plece, potrivit BBC.
Acest lucru ar putea fi un semnal al unei extinderi a operațiunilor terestre ale Israelului în Gaza, pe măsură ce își continuă misiunea de a distruge Hamas.
„Pentru siguranța voastră, trebuie să vă mutați imediat în adăposturile din Deir Al-Balah”, a scris Avichay Adraee, de la Forțele de Apărare Israeliene (IDF), pe rețelele sociale.
Deir Al-Balah este, de asemenea, un oraș din centrul Fâșiei Gaza, dar se află mai la sud decât Bureij.
Vladimir Putin a vorbit cu Mahmoud Abbas la telefon
ACTUALIZARE 15:30 Vladimir Putin a avut o conversație telefonică cu președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, vineri dimineață, potrivit Sky News.
Bărbații au discutat modalități de dezescaladare a conflictului din Gaza, a declarat Kremlinul.
Abbas a fost de acord să viziteze Rusia, însă nu a fost stabilită o dată.
Rusia a sprijinit puternic Gaza și s-au opus acțiunii militare israeliene în enclavă, susținând oficial apelurile pentru o încetare imediată a focului la ONU.
UE adoptă un plan de ajutor de 118 milioane de euro pentru Autoritatea Palestiniană
ACTUALIZARE 15:25 Comisia Europeană a anunţat vineri că a adoptat un pachet de ajutor de 118 milioane de euro pentru susţinerea Autorităţii Palestiniene, relatează Reuters.
Comisia a precizat că ajutorul va contribui la plata salariilor şi pensiilor funcţionarilor civili din Cisiordania, a alocaţiilor sociale pentru familiile vulnerabile şi a transferurilor de pacienţi la spitale din Ierusalimul de Est.
UE este, de asemenea, pregătită să continue să ajute Autoritatea Palestiniană pe termen lung, a declarat preşedinta Comisiei Europene.
„Reflectăm la un pachet mai amplu pe termen mediu pentru anul următor pentru a contribui la stabilitatea economică şi politică a Fâşiei Gaza şi a Cisiordaniei, odată ce condiţiile o vor permite în teren, în cadrul eforturilor internaţionale mai ample de a reinstitui soluţia celor două state”, a mai precizat Ursula von der Leyen, citată în comunicat.
Pentru 2024, UE a pus, de asemenea, deoparte 125 de milioane de euro în ajutor umanitar pentru oamenii din Fâşia Gaza sub asediu, unde şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a spus că penuriile alimentare au ajuns la niveluri fără precedent.
„Este o evoluţie gravă şi ar trebui să fie o alarmă pentru lumea întreagă ca să acţioneze acum pentru a preveni o catastrofă umanitară. Ajutorul trebuie să ajungă la cei care au nevoie de el prin toate mijloacele necesare, inclusiv coridoare şi pauze umanitare”, a afirmat el.
Hamas spune că aproape 400 de palestinieni au fost uciși în ultimele 48 de ore
ACTUALIZARE 13:00 Ministerul Sănătății din Gaza, condus de Hamas, a declarat că aproape 400 de persoane au fost ucise în interiorul Fâșiei Gaza în ultimele două zile, potrivit BBC.
În total, 390 de persoane au murit și alte 734 au fost rănite.
De la izbucnirea războiului, pe 7 octombrie, Ministerul Sănătății spune că peste 20.000 de persoane au fost ucise.
IDF anunţă moartea unui general-maior, militarul cu cel mai mare grad ucis în luptă în Gaza
ACTUALIZARE 12:55 Un general-maior israelian a fost ucis în luptă în Gaza, acesta devenind militarul cu cel mai mare grad dintre cei 139 de militari israelieni ucişi în enclava palestiniană de la începutul ofensivei terestre a Israelului, transmite EFE, citată de Agerpres.
După cum a raportat vineri armata israeliană, generalul-maior în rezervă Tal Shua, în vârstă de 31 de ani, a murit în sudul enclavei palestiniene în timpul luptelor în care era implicat batalionul său.
De la începutul ofensivei terestre, pe 27 octombrie, forţele israeliene au raportat moartea în luptă a mai multor ofiţeri de diferite grade, dintre care - până la moartea generalului Shua - militarul cu cel mai înalt grad ucis în lupte fusese un comandant.
În ultimele 24 de ore, a fost ucis un locotenent în vârstă de 21 de ani, care activa într-o unitate de salvare în nordul Gazei, potrivit unui comunicat al Armatei.
În plus, trei soldaţi din diferite unităţi desfăşurate în diverse zone din Gaza au fost grav răniţi.
Forţele de Apărare Israeliene susţin că au distrus o reţea de tuneluri în centrul Gaza City
ACTUALIZARE 10:20 Forţele de Apărare Israeliene (IDF) au distrus, joi, „o reţea strategică de tuneluri ale terorii” din centrul Gaza City, a declarat, într-un briefing de presă, purtătorul de cuvânt al IDF Daniel Hagari, citat de CNN.
„Distrugerea de astăzi a unei infrastructuri importante privează organizaţia teroristă Hamas de capacităţi strategice”, a spus Hagari.
Armata israeliană deţine controlul operaţional asupra cartierului Shejaiya
ACTUALIZARE 10:15 Armata israeliană a anunţat că deţine „controlul operaţional” deplin asupra cartierului Shejaiya din oraşul Gaza, considerat fieful mişcării islamiste palestiniene Hamas, transmit AFP şi DPA, citate de Agerpres.
Forţele de Apărare Israeliene (IDF) au afirmat că soldaţii vor continua operaţiuni restrânse în Shejaiya pentru a distruge infrastructura Hamas şi a lichida combatanţii palestinieni care se ascund.
Situat în nordul oraşului Gaza, cartierul Shejaiya a fost recent scena unor lupte intense între armata israeliană şi militanţii Hamas. La finalul săptămânii trecute, forţele israeliene au împuşcat mortal dintr-o eroare trei ostatici israelieni ce reuşiseră să fugă din captivitate.
În timpul luptelor, armata israeliană a ucis numeroşi combatanţi Hamas şi a distrus zeci de intrări în tunelurile săpate de militanţi în Gaza. Nouă militari israelieni au murit în ambuscade organizate de Hamas.
ONU avertizează că locuitorii din Fâşia Gaza se vor confrunta cu risc de insecuritate alimentară ridicat
Pe de altă parte, Naţiunile Unite au avertizat joi că locuitorii din Fâşia Gaza se vor confrunta cu risc de insecuritate alimentară ridicat în următoarele şase săptămâni, potrivit unui raport publicat joi la Roma de Programul Alimentar Mondial.
Sistemul de clasificare al ONU privind insecuritatea alimentară are cinci niveluri, cunoscut sub acronimul IPC.
Raportul arată că în „scenariul cel mai probabil” până la 7 februarie ansamblul populaţiei din Gaza (aproximativ 2,2 milioane de persoane) va fi în situaţia de „criză din cauza foametei”.
„Este vorba despre proporţia cea mai ridicată de persoane confruntate cu niveluri înalte de insecuritate alimentară pe care sistemul IPC le-a determinat vreodată pentru o anumită regiune sau o ţară”, precizează raportul.
Raportul avertizează că aproape jumătate din populaţia din Fâşia Gaza ar urma să ajungă până la 7 februarie 2024 în faza de „urgenţă”, caracterizată prin malnutriţie ridicată şi supramortalitate.
Votul în Consiliul de Securitate a fost din nou amânat
ACTUALIZARE 10:00 Votul Consiliului de Securitate al ONU privind o rezoluţie menită să îmbunătăţească situaţia umanitară catastrofală din Fâşia Gaza a fost amânat din nou, pentru vineri, au declarat joi mai multe surse diplomatice, notează AFP, citată de Agerpres.
Statele Unite, spre care erau îndreptate toate privirile, au indicat că sunt pregătite să susţină cea mai recentă versiune a textului care solicită "măsuri urgente" pentru îmbunătăţirea accesului ajutorului umanitar în Fâşia Gaza, fără a cere încetarea imediată a ostilităţilor.
Cronologia evenimentelor de joi, 21 decembrie 2023
Teroriștii spun că obiectivul Israelului de elimina Hamas este „destinat eşecului”
ACTUALIZARE 22:02 Teroriștii Hamas au declarat, joi, că obiectivul stabilit de Israel pentru a elimina gruparea din Fâşia Gaza este „destinat eşecului”.
Într-o înregistrare audio, purtătorul de cuvânt al brigăzilor Ezzedine al-Qassam, Abu Obeida, a condiţionat eliberarea ostaticilor israelieni reţinuţi în Gaza de „încetarea agresiunii”, referindu-se la războiul purtat împotriva Hamas din 7 octombrie în represalii la sângerosul său atac asupra teritoriului israelian.
„Obiectivul stabilit de inamic de a elimina rezistenţa este menit eşecului. Aceasta este o realitate care devine incontestabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt, potrivit înregistrării.
„Dacă inamicul vrea să-şi recupereze ostaticii în viaţă, nu are altă opţiune decât să înceteze agresiunea”, a adăugat el, punând drept condiţie încetarea ostilităţilor pentru iniţierea de negocieri prin intermediari în vederea eliberării ostaticilor în schimbul deţinuţilor palestinieni aflaţi în Israel.
Hamas spune că va mai elibera ostatici atunci când Israelul va pune capăt războiului
ACTUALIZARE 15:45 Hamas spune că grupurile palestiniene au respins perspectiva eliberării de noi ostatici până când Israelul va fi de acord să pună capăt războiului din Gaza, potrivit BBC.
„Există o decizie națională palestiniană că nu ar trebui să se vorbească despre prizonieri sau schimburi de prizonieri decât după o încetare completă a agresiunii”, a explicat Hamas pe Telegram.
Nu este clar la ce alte facțiuni palestiniene se referă declarația. Jihadul Islamic, un grup mai mic din Fâșia Gaza, ține, de asemenea, ostatici israelieni.
Negocierile privind un nou armistițiu au loc în prezent la Cairo, Egipt.
SUA spun că au loc „negocieri serioase” la Cairo privind armistițiul
ACTUALIZARE 14:25 Statele Unite spun că negocieri „serioase” au loc la Cairo, dar discuțiile inițiale de miercuri nu au dat roade, potrivit Sky News.
Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, le-a spus mediatorilor egipteni că nu vor mai fi eliberați ostatici israelieni până când nu va exista o încetare permanentă a focului.
Israelul susține că războiul nu se va termina până când Hamas nu va fi eliminat. Cairo declară că va relua negocierile cu Hamas.
ONU cere Israelului o anchetă privind o „posibilă crimă de război” în Fâşia Gaza
ACTUALIZARE 14:15 Înaltul Comisariat ONU pentru drepturile omului cere deschiderea unei anchete de către Israel privind „posibila comitere a unei crime de război” de către forţele sale armate în Fâşia Gaza, relatează AFP, citată de Agerpres.
Într-un comunicat de miercuri, agenţia ONU susţine că a primit „informaţii îngrijorătoare” privind moartea a „11 bărbaţi palestinieni neînarmaţi” în oraşul Gaza.
Ei au murit marţi seară în timpul unei intervenţii a armatei israeliene într-un imobil de locuit din oraş în care se aflau mai multe familii.
Soldaţii israelieni „ar fi separat bărbaţii de femei şi de copii, apoi ar fi tras şi ucis cel puţin 11 bărbaţi (...) sub ochii membrilor familiilor lor”, potrivit mărturiilor difuzate de Observatorul EuroMed pentru drepturile omului.
Agenţia ONU a confirmat decesul celor 11 palestinieni, dar a precizat că „circumstanţele sunt în curs de verificare”.
„Autorităţile israeliene trebuie să desfăşoare imediat o anchetă independentă, aprofundată şi eficientă asupra acestor alegaţii”, a estimat aceasta.
Tel Aviv, din nou ţinta rachetelor trase de Hamas dinspre Fâşia Gaza
ACTUALIZARE 14:10 Sirenele au sunat din nou în Tel Aviv joi, oraşul israelian fiind atacat cu rachete lansate din Fâşia Gaza de militanţii Hamas, relatează Reuters.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Deocamdată nu există informaţii privind eventuale victime umane sau pagube materiale după ceea ce pare a fi o salvă lungă de rachete trase de aripa armată a Hamas, Brigăzile Al-Qassam.
OMS: În nordul Fâșiei Gaza nu mai este niciun spital funcțional
ACTUALIZARE 11:35 Organizația Mondială a Sănătății a declarat că nordul Fâșiei Gaza a rămas fără spitale funcționale, după mai mult de două luni de acțiune militară israeliană, potrivit Sky News.
„Nu au mai rămas spitale funcționale în nord", a declarat Richard Peeperkorn, reprezentantul OMS în Gaza.
Mii de oameni au fost forțați să se adăpostească în spitale ca urmare a atacurilor israeliene, restricționând masiv capacitatea lor de a trata eficient masele de oameni care le trec pragul.
Supraaglomerarea a fost exacerbată de lipsa masivă de aprovizionare, multe spitale declarând o lipsă cronică de produse de bază atât de necesare, cum ar fi bandaje și medicamente.
Amnesty International solicită eliberarea palestinienilor din Gaza deţinuţi în secret de Israel
ACTUALIZARE 07:15 Israelul trebuie să elibereze toţi palestinienii din Fâşia Gaza "deţinuţi în mod arbitrar" şi să facă lumină asupra deceselor,"dispariţiilor forţate în masă" şi "tratamentelor inumane" aplicate, a declarat miercuri Amnesty International, transmite AFP.
"Toate persoanele deţinute în mod arbitrar trebuie eliberate", a spus directorul regional al ONG-ului, Heba Morayef, într-un comunicat de presă, subliniind "necesitatea unei anchete independente" asupra presupuselor abuzuri comise asupra palestinienilor din Fâşia Gaza.
Marţi, armata israeliană a anunţat deschiderea unei anchete privind "moartea teroriştilor în centrele militare de detenţie", fără a preciza numărul deţinuţilor în cauză sau circumstanţele morţii acestora.
Armata israeliană a fost aspru criticată săptămâna trecută după difuzarea imaginilor cu zeci de palestinieni arestaţi în Fâşia Gaza, arătaţi în lenjerie intimă, legaţi la ochi şi cu mâinile încătuşate, sub paza soldaţilor israelieni.
Armata a raportat la începutul lunii decembrie că "500 de terorişti" au fost arestaţi în Fâşia Gaza.
Războiul a intrat miercuri în cea de-a 75-a zi. Cel puţin 20.000 de persoane au fost ucise de la începutul bombardamentelor israeliene, în principal femei, copii şi adolescenţi, potrivit Ministerului Sănătăţii din Fâşia Gaza. Aproximativ 1.140 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise în atacul Hamas din 7 octombrie.
Amnesty International a cerut, de asemenea, încă o dată,"eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor", amintind că răpirea civililor constituie o crimă de război.
IDF a descoperit tuneluri folosite de liderii Hamas
ACTUALIZARE 07:10 Armata israeliană a anunţat miercuri că a descoperit în oraşul Gaza o reţea de tuneluri folosite de lideri importanţi ai mişcării palestiniene Hamas, informează AFP, potrivit Agerpres.
Potrivit imaginilor difuzate de armata israeliană, această reţea de tuneluri leagă de Gaza "ascunzătorile teroriste, birourile şi apartamentele (...) aparţinând înalţilor lideri Hamas". Putem vedea soldaţi accesând subsolul unei case care duce într-un tunel lung, apoi într-o cameră mobilată. Această reţea este situată "în imediata apropiere a unor magazine, clădiri guvernamentale, locuinţe şi a unei şcoli".
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Tunelurile au fost folosite de "oficiali înalţi ai Hamas, inclusiv Ismail Haniyeh, Yahya Sinuar, Mohammed Deif şi alţii, pentru a-şi conduce activităţile operaţionale" şi "a-i proteja în timpul mişcărilor zilnice în centrul oraşului" Gaza, a declarat locotenent-colonelul Peter Lerner, un purtător de cuvânt al armatei israeliene.
Armata israeliană a anunţat duminică că a descoperit "cel mai mare tunel" al aripii armate a Hamas care, potrivit acesteia, se întinde pe mai bine de patru kilometri, cu o gură situată la doar 400 de metri de punctul trecerea Erez între teritoriul palestinian şi Israel. Tunelul este dotat cu sistem de conducte, electricitate, ventilaţie, canalizare, reţele de comunicaţii şi şine, a notat un jurnalist AFP autorizat de armata israeliană să pătrundă acolo.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Hamas a minimalizat descoperirea acestui tunel susţinând că a fost construit pentru o "misiune" care a fost "realizată cu succes", potrivit unui înalt oficial al mişcării islamiste, Osama Hamdane.
Israelul a ordonat evacuări în cel mai mare oraş din sudul Gaza, potrivit ONU
ACTUALIZARE 07:00 Israelul a ordonat, miercuri, evacuarea unei zone largi din oraşul Khan Yunis, cel mai mare din sudul Fâşiei Gaza, unde s-au refugiat numeroşi palestinieni strămutaţi din cauza conflictului, potrivit unui raport al ONU.
Armata israeliană a ordonat "evacuarea imediată" a unei zone "care acoperă aproximativ 20%" din oraşul Khan Yunis, relatează documentul, publicat de Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (Ocha), scrie AFP.
"Amploarea strămutării care rezultă din ordinul de evacuare este neclară", a precizat OCHA.
Potrivit organizaţiei, în zonă locuiau peste 111.000 de locuitori înainte de începerea ofensivei israeliene, în urmă cu două luni, iar în prezent aproximativ 141.000 de palestinieni s-au refugiat în 32 de tabere pentru a fugi de lupte.
Luni, armata israeliană indicase că îşi intensifică operaţiunile în Khan Yunis.
De la începutul conflictului declanşat de un atac mortal fără precedent al Hamas asupra teritoriului israelian la 7 octombrie, armata israeliană a emis ordine de evacuare a civililor înainte de a efectua atacuri în Gaza.
Acesta a fost publicat împreună cu o hartă pe reţelele de socializare, potrivit Ocha.
Dar teritoriul palestinian este supus unei pene de curent de când Israelul a întrerupt furnizarea de electricitate şi combustibil, ceea ce face dificilă utilizarea dispozitivelor electronice.
Aproximativ 20.000 de persoane - majoritatea femei şi copii - au murit în Gaza de la începutul ofensivei armatei israeliene, potrivit Hamas.
Această ofensivă a fost lansată ca represalii la atacul fără precedent comis la 7 octombrie de mişcarea islamistă palestiniană, soldat cu aproximativ 1.140 de morţi pe teritoriul israelian. De asemenea, aproximativ 250 de persoane au fost luate ostatice, dintre care 129 sunt încă reţinute în Gaza, potrivit Israelului.
În faţa presiunilor internaţionale tot mai mari pentru un armistiţiu, secretarul de stat american Antony Blinken, a cărui ţară este principalul aliat al Israelului, a declarat miercuri că lumea trebuie să îşi sporească presiunea şi asupra Hamas, nu doar asupra Israelului.
Cronologia evenimentelor de miercuri, 20 decembrie 2023
Macron: Lupta împotriva terorismului nu înseamnă „distrugere totală în Gaza”
ACTUALIZARE 22:40 Preşedintele Emmanuel Macron a avertizat din nou Israelul miercuri că lupta împotriva terorismului nu înseamnă „distrugere totală în Gaza”, reiterând apelul său la un armistiţiu „care să conducă la o încetare a focului din motive umanitare”, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„Săptămânile trecute, nu puteam accepta ideea că lupta eficientă împotriva terorismului ar însemna distrugerea în totalitate în Gaza sau atacarea fără discernământ a populaţiei civile şi provocarea de victime civile”, a declarat şeful statului francez într-o intervenţie difuzată de canalul France 5.
„De aceea, deşi recunoaştem dreptul Israelului de a se proteja în lupta împotriva terorismului, cerem protecţia acestor persoane şi un armistiţiu care să conducă la o încetare a focului din motive umanitare”, a adăugat el.
Preşedintele francez le-a cerut israelienilor să „înceteze acest răspuns pentru că nu este potrivit, pentru că toate vieţile sunt egale şi le apărăm”.
El a susţinut „răspunsul coerent” şi „echitabil„ al Franţei, recunoscând în acelaşi timp că „nu mulţumeşte niciuna dintre părţi”. „Cred că corespunde istoriei noastre diplomatice, precum şi valorilor noastre (şi) intereselor noastre”, a menţionat preşedintele francez.
Numărul morților din Gaza a depășit 20.000, susține Hamas
ACTUALIZARE 20:00 Reprezentanții media ai Hamas au anunțat, miercuri seară, pe aplicația Telegram că numărul persoanelor ucise în Gaza de loviturile israeliene a depășit 20.000, scrie BBC.
Nuland: SUA vrea cooperare cu Irakul pentru a opri atacurile împotriva trupelor sale din Orientul Mijlociu
ACTUALIZARE 19:45 Statele Unite preferă cooperarea cu Irakul pentru a opri atacurile recurente împotriva trupelor americane desfăşurate în Irak şi Siria, a declarat, miercuri, numărul doi a diplomației americane, Victoria Nuland, aflată în vizită la Bagdad.
Ilustrând temerile legate de o conflagraţie regională alimentate de războiul din Gaza dintre Israel şi Hamas, zeci de atacuri au vizat, de la mijlocul lunii octombrie, soldaţii americani şi forţele unei coaliţii internaţionale antijihadiste desfăşurate în Irak şi Siria.
Cele mai multe dintre aceste atacuri cu drone sau tiruri de rachete au fost revendicate de „Rezistenţa islamică din Irak”, o facţiune de luptători proveniţi din mai multe grupuri armate pro-iraniene, şi care este, de asemenea, afiliată Hashd al-Shaabi, o coaliţie de foşti paramilitari acum integrată în forţele regulate.
„Aceste atacuri nu vizează doar Statele Unite: suntem oaspeţi aici, nu avem propriile noastre facilităţi. Acestea sunt atacuri asupra instalaţiilor irakiene şi reprezintă un risc pentru suveranitatea irakiană”, a subliniat Nuland, în timpul unei întâlniri cu jurnaliştii la Bagdad. Ea a făcute aceste declaraţii după o întrevedere cu premierul guvernului irakian, Mohamed Shia al-Soudani.
„Am avut o conversaţie bună astăzi despre cum să ne intensificăm cooperarea pentru a opri aceste atacuri: nu doar în Irak, ci şi din Irak către interesele din Siria, şi cum putem face asta împreună”, a mai spus ea.
Ea a spus că „preferinţa” ţării sale - împărtăşită de autorităţile de la Bagdad - este ca „Irakul şi forţele de securitate irakiene să fie capabile să gestioneze această ameninţare de securitate”.
Ca represalii la aceste atacuri, SUA a confirmat mai multe lovituri lansate în Irak împotriva luptătorilor pro-iranieni, însă şi în Siria împotriva sit-urilor legate de Iran.
În total, SUA au înregistrat cel puţin 102 atacuri efectuate începând cu 17 octombrie împotriva trupelor sale în Irak şi Siria, la zece zile după începerea războiului între Israel şi Hamas, declanşat de un atac fără precedent al grupării palestiniene pe teritoriul israelian.
SUA au aproximativ 2.500 de soldaţi staţionaţi în Irak şi aproape 900 în Siria, care luptă alături de coaliţia internaţională anti-jihadistă, lansată în 2014, împotriva ISIS.
Netanyahu exclude un nou armistițiu
ACTUALIZARE 18:51 Premierul guvernului israelian, Benjamin Netanyahu, a exclus, miercuri, orice încetare a focului în războiul împotriva Hamas înainte de „eliminarea” organizației teroriste. Teroriștii Hamas cer încetarea luptelor în schimbul eliberării ostaticilor.
„Continuăm războiul până la sfârşit. Războiul va continua până la eliminarea Hamas, până la victorie. Cei care cred că ne vom opri sunt deconectaţi de la realitate”, a spus Netanyahu într-un mesaj video publicat de biroul său.
„Nu vom opri luptele până când nu ne vom atinge toate obiectivele pe care ni le-am propus: eliminarea Hamas, eliberarea ostaticilor noştri şi suprimarea ameninţării din Gaza”, a adăugat el.
„Atacam Hamas cu foc, un foc infernal. Peste tot, inclusiv astăzi. De asemenea, atacăm susţinătorii lor de aproape şi de departe. Toţi teroriştii Hamas, de la primul până la ultimul, sunt oameni morţi. Au doar două opţiuni: să se predea sau să moară”, a spus Netanyahu.
Liderul Hamas a ajuns în Egipt. Discuții despre un nou armistițiu
ACTUALIZARE 12:30 Liderul mişcării palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, a sosit, miercuri, la Cairo, pentru discuţii despre situaţia din Fâşia Gaza, au spus reprezentanţi ai Hamas, în contextul în care sporesc semnalele în favoarea unei încetări a focului în enclava palestiniană.
Stabilit în Qatar, Haniyeh a ajuns la Cairo „pentru discuţii cu responsabilii egipteni cu privire la evoluţia agresiunii sioniste din Fâşia Gaza şi la numeroase alte dosare”, a afirmat Hamas într-un comunicat.
Axios: Israelul ar fi de acord cu un nou armistițiu de o săptămână în schimbul eliberării a 40 de ostatici de către Hamas
ACTUALIZARE 12:20 Israelul este pregătit pentru un nou armistițiu de cel puțin o săptămână, ca parte a unui nou acord pentru ca Hamas să elibereze 40 de ostatici, au declarat pentru Axios doi oficiali israelieni.
Preşedintele Herzog spune că Israelul este deschis pentru o nouă pauză în luptele din Gaza
ACTUALIZARE 9:40 Preşedintele Isaac Herzog a declarat marţi că Israelul este deschis posibilităţii unei alte pauze în luptele din Fâşia Gaza, informează dpa, citată de Agerpres.
„Israelul este pregătit pentru o altă pauză umanitară şi ajutor umanitar suplimentar pentru a permite eliberarea ostaticilor”, a declarat marţi preşedintele Herzog unor diplomaţi, potrivit unui purtător de cuvânt.
Organizaţia militantă palestiniană Hamas a condamnat o creştere a bilanţului morţilor civili în conflictul ce durează de 11 săptămâni.
Informaţiile apărute în presă de luni sugerează că şeful Mossad-ului, David Barnea, directorul CIA, William Burns, şi prim-ministrul Qatarului Abdulrahman Al Thani au discutat, la Varşovia, despre reînnoirea negocierilor cu Hamas.
Liderul Hamas merge în Egipt miercuri pentru discutarea unei încetări a focului
ACTUALIZARE 9:30 Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, urmează să călătorească miercuri în Egipt pentru discuţii privind încetarea focului în Fâşia Gaza şi un schimb de prizonieri palestinieni cu Israelul, a declarat marţi o sursă din cadrul mişcării islamiste, informează AFP, citată de Agerpres.
Cu sediul în Qatar, Haniyeh se va deplasa miercuri în Egipt, în fruntea unei delegaţii Hamas „la nivel înalt”.
„În Egipt va purta discuţii cu şeful serviciilor secrete egiptene, Abbas Kamel, cu privire la oprirea agresiunii şi a războiului pentru a pregăti un acord de eliberare a prizonierilor şi încheierea asediului impus Fâşiei Gaza”, a declarat sursa pentru AFP.
Egiptul şi Qatarul au contribuit la medierea unui armistiţiu de o săptămână la sfârşitul lunii noiembrie, în timpul căruia 80 de israelieni ţinuţi ostatici în Fâşia Gaza au fost schimbaţi cu 240 de palestinieni închişi de Israel.
Potrivit sursei Hamas, discuţiile din Egipt se vor concentra pe „livrarea de ajutor umanitar, retragerea armatei israeliene din Fâşia Gaza şi întoarcerea persoanelor strămutate în oraşele şi satele lor din nord”.
Aceasta va fi a doua vizită a lui Ismail Haniyeh în Egipt de la începutul războiului în Fâşia Gaza, după cea din 9 noiembrie.
Site-ul de ştiri american Axios a relatat despre o întâlnire care a avut loc în acest week-end în Europa între David Barnea, şeful Mossad-ului, serviciul secret de externe israelian, şi prim-ministrul Qatar, Mohammed ben Abdelrahmane Al-Thani, pentru a discuta un al doilea armistiţiu pentru eliberarea ostaticilor.
„Tocmai l-am trimis de două ori pe şeful Mossad-ului în Europa pentru a promova un proces de eliberare a ostaticilor noştri. Nu voi scuti niciun efort pe această temă, iar datoria noastră este să îi aducem înapoi pe toţi”, a confirmat marţi seara prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce primea familii de ostatici.
Cronologia evenimentelor de marți, 19 decembrie 2023
Discuţii pozitive Qatar-Israel asupra ostaticilor, dar un acord nu este iminent
O întâlnire între prim-ministrul Qatarului şi şefii agenţiei de spionaj Mossad a Israelului şi Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a Statelor Unite, luni, la Varşovia, asupra ostaticilor deţinuţi de Hamas a fost pozitivă, dar nu se aşteaptă un acord iminent, potrivit unei surse informate despre eforturile diplomatice, citată marţi de Reuters.
Liderii s-au întâlnit în capitala Poloniei pentru a discuta despre un potenţial nou acord pentru a asigura eliberarea ostaticilor israelieni deţinuţi de Hamas în Gaza în schimbul unei potenţiale eliberări a palestinienilor din închisorile israeliene şi unei pauze umanitare în lupte.
„Discuţiile au fost pozitive cu negociatorii care au explorat şi discutat diferite propuneri în încercarea de a progresa în negocieri. Cu toate acestea, nu se aşteaptă un acord iminent", a adăugat sursa.
Biroul prim-ministrului Israelului a refuzat să comenteze. Nu a existat niciun comentariu imediat nici din partea CIA.
Discuţiile dintre premierul Qatarului, Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, care este şi ministrul de externe al acestui stat din Golf, directorul Mossad, David Barnea, şi directorul CIA, Bill Burns, au urmat după o întâlnire între cei trei în Europa săptămâna trecută.
Qatarul a declarat că lucrează la repararea unui acord umanitar de încetare a focului care s-a terminat luna trecută şi face eforturi pentru o încheiere comprehensivă a războiului de peste două luni.
Qatarul şi Egiptul au fost mediatori între Israel şi Hamas într-un acord ce a dus la un armistiţiu de o săptămână la sfârşitul lunii noiembrie şi în timpul căruia Hamas a eliberat peste 100 de femei, copii şi străini pe care îi deţinea în schimbul a 240 de femei şi adolescenţi palestinieni eliberaţi din închisorile israeliene.
Hamas reia tirurile de rachete spre Israel
ACTUALIZARE 19:30 Militanţii Hamas au reluat marţi lansările de rachete din Fâşia Gaza asupra unor ţinte israeliene, în timp ce bilanţul morţilor palestinieni raportat în Gaza de la izbucnirea ostilităţilor în octombrie a urcat spre 20.000, informează agenţia DPA.
În oraşul Tel Aviv a fost declanşată sirena pentru raid aerian pentru prima dată după câteva zile, a declarat armata israeliană. Nu au existat iniţial informaţii despre victime.
Brigăzile al-Qassam, aripa armată a mişcării islamiste Hamas, şi-au asumat responsabilitatea pentru lansările de rachete, potrivit Agerpres.
Potrivit estimărilor oficiale, peste 12.500 de rachete au fost trase spre Israel de la începutul războiului în Gaza la 7 octombrie, când palestinieni înarmaţi au lansat un atac la scară largă fără precedent peste graniţa israeliană.
La graniţa de nord a Israelului, armata israeliană a anunţat că a atacat ţinte în Libanul vecin, după ce o rachetă trasă de acolo a căzut pe un teren deschis în oraşul de graniţă israelian Metulla.
Locul de lansare a fost lovit de artilerie şi „mai multe zone din Liban”, a spus armata.
Miliţia şiită libaneză Hezbollah a revendicat responsabilitatea pentru atac.
Mai târziu, armata israeliană a declarat că avioanele sale de război au lovit „infrastructură teroristă” din Liban, inclusiv depozite de arme.
Peste 1.200 de persoane au murit în Israel în masacrele din 7 octombrie, inclusiv cel puţin 850 de civili.
Anchetă deschisă privind moartea în detenţie a unor palestinieni arestaţi în Gaza
ACTUALIZARE 19:28 Armata israeliană a anunţat marţi deschiderea unei anchete după moartea în detenţie a mai multor palestinieni arestaţi în Fâşia Gaza de la începutul războiului cu Hamas, relatează AFP.
Aceşti palestinieni erau ţinuţi în detenţie la baza militară de la Sde Teiman, în apropiere de Beersheva (sud), unde fuseseră transferaţi după ce au fost arestaţi împreună cu alte sute, potrivit cotidianului israelian Haaretz.
Acesta scrie că, la Sde Teiman, deţinuţii „sunt legaţi la ochi şi încătuşaţi în cea mai mare parte din timp, (iar) luminile rămân aprinse toată noaptea”.
Un purtător de cuvânt al armatei a spus pentru AFP că este în curs o anchetă cu privire la „decese de terorişti în centrele de detenţie militare”, fără a preciza numărul acestora sau circumstanţele morţii lor, relatează AFP.
„Deţinuţii arestaţi în timpul operaţiunilor Tsahal (armata israeliană, n.red.) în Fâşia Gaza sunt încarceraţi în conformitate cu legea privind detenţia combatanţilor ilegali din 2002, sub suspiciunea de participare la activităţi teroriste”, a spus el.
Deţinuţii faţă de care orice suspiciune este îndepărtată „sunt trimişi înapoi în Fâşia Gaza”, iar ceilalţi sunt predaţi administraţiei penitenciare.
Peste 19.000 de palestinieni au fost uciși în Fâșia Gaza
ACTUALIZARE 15:10 Aproximativ 19.667 de persoane au fost ucise și alte 52.586 au fost rănite în atacurile israeliene asupra Fâșiei Gaza începând cu 7 octombrie, a declarat Ministerul Sănătății din Gaza, potrivit Sky News.
Spitalul al-Ahli Arab a fost luat cu asalt de trupele israeliene
ACTUALIZARE 15:03 Spitalul al-Ahli Arab, unul din ultimele care mai erau în funcţiune în nordul Fâşiei Gaza, şi-a încetat activitatea marţi după ce a fost luat cu asalt de armata israeliană, a indicat directorul său pentru AFP.
Armata israeliană a asediat acest spital din oraşul Gaza, a arestat mai mulţi medici, infirmieri şi răniţi, şi a distrus o parte a incintei, a afirmat medicul Fadel Naim, directorul instituţiei.
„Intervenţia armatei de ocupaţie a scos spitalul din funcţiune. Nu mai putem primi nici pacienţi, nici răniţi”, a spus el.
Patru persoane rănite luni de tiruri israeliene în timp ce se aflau în spital au decedat marţi, a adăugat Naim.
Al-Ahli Arab, denumit şi spitalul baptist, fusese deja avariat de o explozie în parcarea sa pe 17 octombrie, ce a provocat peste 400 de morţi, potrivit autorităţilor Hamas.
Duminică, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a afirmat că spitalul al-Ahli Arab primea 'pacienţii în stare critică' de la spitalul vecin al-Shifa 'pentru intervenţii chirurgicale'.
Al-Shifa, cel mai mare complex spitalicesc din Fâşia Gaza, nu mai funcţionează decât la minimum şi cu o echipă foarte redusă, după ce a fost vizat în noiembrie de o operaţiune de amploare a armatei israeliene.
Sistemul de sănătate din enclava palestiniană este puternic destabilizat, mai puţin de o treime dintre spitale fiind încă funcţionale, însă numai parţial, potrivit ONU.
SUA au anunțat lansarea unei operaţiuni internaţionale de protejare a vaselor comerciale din Marea Roşie
ACTUALIZARE 13:00 Rebelii houthi din Yemen au declarat marţi că nu îşi vor schimba poziţia cu privire la conflictul din Fâşia Gaza după ce SUA au anunțat lansarea unei operaţiuni internaţionale de protejare a vaselor comerciale din Marea Roşie, unde au avut loc mai multe atacuri asupra unor nave care se îndreptau spre Israel, transmite Reuters.
Negociatorul-şef al rebelilor houthi, Mohammed Abdulsalam, a declarat că alianţa navală condusă de SUA „nu este necesară”.
El a adăugat că apele din apropierea Yemenului sunt sigure, dar nu şi pentru navele israeliene şi vasele care se îndreaptă spre Israel, ca urmare a ceea ce el a numit „războiul de agresiune injust contra Palestinei”.
Secretarul american al Apărării ,Lloyd Austin, a anunţat luni crearea unei coaliţii internaţionale pentru a apăra vasele comerciale din Marea Roşie, după o serie de atacuri comise de rebelii houthi.
Austin a spus că noua iniţiativă, numită Operaţiunea Prosperity Guardian, va soluţiona „provocările la adresa securităţii din Marea Roşie şi Golful Aden, cu obiectivul de a garanta libertatea de navigaţie pentru toate ţările şi a spori securitatea şi prosperitatea regionale”.
Ţări precum Regatul Unit, Franţa, Italia şi Norvegia se vor alătura misiunii.
„Aceasta este o provocare internaţională ce necesită acţiune colectivă”, a afirmat Lloyd Austin, care a adăugat că alianţa va include, de asemenea, Canada, Spania, Olanda, Bahrein şi Seychelles.
De la începerea războiului dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, rebelii houthi au atacat de mai multe ori cu drone şi rachete vase comerciale din Marea Roşie pentru a le împiedica să se îndrepte spre Israel.
Rebelii au declarat că navele care merg spre Israel, indiferent de pavilionul lor, sunt „ţinte legitime” pentru forţele lor până când Fâşia Gaza primeşte alimentele şi medicamentele necesare.
Cel puțin 20 de palestinieni au fost uciși în urma bombardamentelor, la Rafah
ACTUALIZARE 12:50 Rachetele israeliene și loviturile aeriene asupra zonei Rafah din sudul Fâșiei Gaza au lovit trei case, au declarat oficiali din domeniul sănătății din Gaza, potrivit Sky News.
Atacul ar fi ucis cel puțin 20 de persoane.
Zeci de mii de oameni s-au înghesuit la Rafah, la granița cu Egiptul, după ce Israelul le-a cerut să plece, pentru a scăpa de bombardamentele din nordul Fâșiei Gaza.
Lupte violente au fost raportate și în orașul sudic Khan Younis marți dimineață.
Tancurile și avioanele israeliene au bombardat zone din apropierea centrului orașului, au spus locuitorii.
Cel puțin 10 morți într-o tabără de refugiați din Fâșia Gaza, din cauza bombardamentelor
ACTUALIZARE 12:45 Bombardamentele israeliene au continuat peste noapte atât în nordul cât și în sudul Fâșiei Gaza, inclusiv în tabăra de refugiați Jabalia din nord, potrivit Sky News.
Cel puțin 10 palestinieni au fost uciși și alți 40 au fost răniți într-un atac asupra taberei, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății din enclava controlată de Hamas.
Armata israeliană a declarat anterior că desfășoară operațiuni împotriva „infrastructurii teroriste” Hamas în Jabalia.
Hamas a publicat o nouă înregistrare cu trei ostatici care cer să fie eliberați
ACTUALIZARE 11:30 Hamas a publicat un nou videoclip cu ostatici care cer eliberarea cât mai rapidă din infern. Este vorba despre trei bărbați, de 79, 80 și 85 de ani. Armata israeliană cataloghează filmarea drept un act de teroare.
Votul Consiliului de Securitate al ONU privind o nouă încetare a focului în Gaza, amânat pentru marţi
ACTUALIZARE 8.15 Negocierile prelungite au determinat Consiliul de Securitate al ONU să amâne pentru marţi votul asupra unei rezoluţii care urmărea o nouă încetare a focului în Gaza, au declarat luni surse diplomatice. Vestea vine după ce primele camioane comerciale au intrat în Fâşia Gaza de la izbucnirea războiului dintre Israel şi Hamas, în urmă cu mai bine de două luni, a precizat Statele Unite.
Cel puţin 19.453 de persoane au fost ucise în urma asaltului israelian asupra Fâşiei Gaza şi cel puţin 52.286 de persoane au fost rănite, potrivit Ministerului Sănătăţii din enclava condusă de Hamas. Cel puţin 7.600 de persoane sunt date dispărute, potrivit biroului de presă al Hamas.
Statele Unite au promis luni că vor continua să înarmeze Israelul în campania sa împotriva Hamas, chiar dacă au cerut mai mult ajutor umanitar pentru palestinienii din Fâşia Gaza devastată.
Luptele au continuat în cea de-a treia lună a celui mai sângeros război din istoria Gaza, iar ministerul Sănătăţii, condus de Hamas, a anunţat că alte 110 persoane au fost ucise în urma loviturilor asupra taberei Jabalia din apropierea oraşului Gaza.
Consiliul de Securitate al ONU de la New York urma să voteze un nou apel la încetarea focului în teritoriul asediat, după ce propunerile anterioare au fost respinse prin veto de către Statele Unite, principalul aliat al Israelului.
ONU afirmă că Gaza a devenit cel mai periculos loc din lume pentru jurnalişti şi familiile lor
ACTUALIZARE 7.35 Gaza a devenit cel mai periculos loc din lume pentru jurnalişti şi familiile lor, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, relatează CNN.
De la atacurile din 7 octombrie, cel puţin 57 de jurnalişti palestinieni au fost ucişi în Gaza, potrivit Comitetului pentru protecţia jurnaliştilor (CPJ).
În total, cel puţin 64 de jurnalişti au fost ucişi de la 7 octombrie, printre care patru jurnalişti israelieni şi trei libanezi, a precizat organizaţia. Jurnaliştii "au ţinut lumea informată în timp real despre ororile pe care le îndură civilii din Gaza. Dedicarea lor merită un omagiu. Dar, unul câte unul, aceşti ochi pe teren se întunecă", a declarat ONU într-un comunicat al Biroului ONU pentru Drepturile Omului din Teritoriile Palestiniene Ocupate.
Organizaţia ONU s-a declarat, de asemenea, îngrijorată de afirmaţiile larg răspândite potrivit cărora jurnalişti şi lucrători din mass-media au primit telefoane de ameninţare şi intimidare din partea personalului de securitate israelian, potrivit declaraţiei. Uciderea şi strămutarea forţată a jurnaliştilor au împiedicat capacitatea acestora de a relata la faţa locului în Gaza, se mai arată în declaraţie.
Cronologia evenimentelor de luni, 18 decembrie 2023
Hamas a difuzat o înregistrare video cu trei ostatici israelieni în viaţă
ACTUALIZARE 23:25 Braţul armat al Hamas a difuzat luni o înregistrare video în care apar trei israelieni în vârstă, în viaţă, printre ostaticii aflaţi în Fâşia Gaza de la atacul din 7 octombrie pe teritoriul israelian, relatează AFP.
În videoclipul difuzat de Brigăzile Ezzedine al-Qassam intitulat „Nu ne lăsaţi să îmbătrânim aici”, cei trei bărbaţi apar stând pe scaune, iar unul dintre ei trimite un mesaj autorităţilor israeliene prin care le cere să facă tot ceea ce este necesar pentru a fi eliberaţi.
Potrivit media israeliene, cei trei ostatici prezentaţi în videoclip au vârste cuprinse între 79 şi 84 de ani şi provin din kibbutz-ul Nir Oz, una dintre comunităţile vizate de atacul fără precedent al comandourilor Hamas din 7 octombrie, în sudul Israelului, potrivit Agerpres.
„Acesta este un videoclip cu teroare criminală care arată brutalitatea Hamas faţă de civili în vârstă şi nevinovaţi care au nevoie de îngrijiri medicale”, a reacţionat purtătorul de cuvânt al armatei, Daniel Hagari.
Israelul anunță o trecere treptată către faza următoare a operaţiunilor în Gaza
ACTUALIZARE 19:58 Israelul va trece treptat la faza următoare a operaţiunilor sale în Fâşia Gaza, în care populaţia locală ar putea probabil să se întoarcă mai întâi în nordul enclavei, a spus luni ministrul apărării, Yoav Gallant, citat de Reuters.
„Pot să vă spun că în curând vom putea face distincţie între diferitele zone din Gaza”, a spus Gallant într-o conferinţă de presă comună cu omologul său american, Lloyd Austin, la Tel Aviv.
„În fiecare zonă în care ne îndeplinim misiunea, vom putea să trecem treptat la faza următoare şi să începem să lucrăm la aducerea înapoi a populaţiei locale”, a spus el.
„Aceasta înseamnă că se poate realiza poate mai curând în nord decât în sud”, a adăugat ministrul israelian.
La rândul său, şeful Pentagonului a afirmat că nu se află în Israel pentru a dicta un calendar sau condiţii pentru campania militară a Israelului, dar că a discutat despre trecerea la operaţiuni de intensitate mai redusă.
„Aceasta nu înseamnă încheierea operaţiunii. Uneori înseamnă că eşti mai precis, mai concentrat pe un anumit set de ţinte”, a explicat Austin.
Șeful Pentagonului cere Hezbollah să nu „provoce un conflict mai extins”
ACTUALIZARE 19:55 Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, aflat în vizită în Israel, a cerut luni Hezbollah „să nu provoace un conflict mai extins”, pe fondul unor lupte transfrontaliere aproape zilnice între armata israeliană şi mişcarea libaneză.
„Cerem Hezbollah să se asigure că nu face lucruri care ar putea provoca un conflict mai extins”, a declarat Austin într-o conferinţă de presă. De la începutul războiului dintre Israel şi Hamas în Gaza, la 7 octombrie, Hezbollah a deschis frontul din sudul Libanului pentru a-şi susţine aliatul palestinian, în timp ce Israelul răspunde cu bombardamente.
Ministerul Sănătăţii al guvernului Hamas a anunţat luni că operaţiunile militare israeliene în Fâşia Gaza s-au soldat cu 19.453 de morţi de la începutul războiului.
Guvernul Hamas, care controlează teritoriul palestinian din 2007, a înregistrat, de asemenea, 52.286 de răniţi, potrivit unui comunicat al ministerului. Cel mai recent bilanţ difuzat vineri indica 18.800 de morţi.
Guvernul israelian spune că încearcă să protejeze civilii din Gaza
ACTUALIZARE 15:20 Guvernul israelian a declarat pentru BBC că încearcă să protejeze civilii în timpul operațiunilor sale din Gaza.
Purtătorul de cuvânt Eylon Levy a declarat că armata și guvernul ascultă Statele Unite și învață din experiențele lor în „războaiele de combatere a terorismului”.
„Problema este că ei (Hamas) se ascund în mod deliberat sub infrastructura civilă. Și pentru a ajunge la teroriștii care se ascund în subteran, sub școli și spitale, îi îndemnăm pe civili să iasă din calea pericolului”, a declarat Levy.
Netanyahu vrea ca bugetul pentru apărare să crească la 5,5 miliarde de dolari anual
ACTUALIZARE 15:00 Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat luni că bugetul apărării naţionale trebuie să crească la 20 de miliarde de şekeli (5,5 miliarde de dolari) pe an, deoarece Israelul poartă un război în Fâşia Gaza împotriva grupării islamiste palestiniene Hamas, care poate dura câteva luni bune, transmite EFE, citată de Agerpres.
În discursul său de la ceremonia de prelungire a mandatului lui Amir Yaron, guvernatorul Băncii Israelului, premierul israelian a indicat că, deşi bugetul a crescut în termeni absoluţi în ultimii ani, procentul din Produsul Intern Brut (PIB) pe care îl reprezintă a fost redus.
„Nu putem continua cu această politică. De acum înainte, chiar acum, trebuie să creştem semnificativ, chiar absolut, cu un salt de cel puţin 20 de miliarde (de şekeli) şi, de asemenea, un procent mai mare din PIB pentru a ne satisface nevoile de securitate”, a afirmat Netanyahu.
Parlamentul israelian a aprobat săptămâna trecută suplimentarea cu 25,9 miliarde de şekeli (aproximativ 7 miliarde de dolari) a bugetului naţional pentru 2023 pentru a ajuta la acoperirea costurilor războiului din Gaza, cum ar fi compensaţii pentru rezerviştii militari şi locuinţe de urgenţă pentru strămutaţii interni.
Autorităţile israeliene au dat asigurări că războiul din Gaza ar putea dura luni de zile până când îşi vor atinge obiectivul de a desfiinţa Hamas. În plus, la graniţa de nord cu Libanul se înregistrează cel mai tensionat moment din 2006, aşa că nu poate fi exclusă o confruntare cu gruparea şiită Hezbollah.
„Suntem obligaţi să câştigăm războiul, să îndepărtăm Hamas, să eliminăm Hamas, să ne eliberăm ostaticii, să ne asigurăm că Gaza nu mai reprezintă o ameninţare pentru statul Israel şi, de asemenea, să garantăm stabilitatea şi securitatea pe celelalte fronturi”, a spus el.
Hamas spune că 90 de oameni au murit în urma unor atacuri aeriene în Jabalia
ACTUALIZARE 10:50 Oficialii Hamas din domeniul sănătății spun că cel puțin 90 de palestinieni au fost uciși în atacurile aeriene israeliene asupra taberei de refugiați Jabalia din Gaza. Rachetele au lovit un bloc rezidențial care adăpostea două familii, a declarat Ministerul Sănătății, potrivit Sky News.
Şeful Pentagonului merge luni în Israel
ACTUALIZARE 10:40 Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, ar urma să facă presiuni asupra Israelului pentru a pune capăt operaţiunilor majore de luptă din Gaza în timpul unei vizite pe care o face luni, cel mai recent test pentru SUA ca să vadă dacă pot profita de sprijinul lor neclintit pentru ofensivă pentru a atenua impactul devastator al acesteia asupra civililor palestinieni, relatează The Guardian.
Cronologia evenimentelor de duminică, 17 decembrie 2023
ACTUALIZARE 23:15 Două surse egiptene din domeniul securității au declarat duminică că atât Israelul, cât și Hamas sunt deschise la o nouă încetare a focului și la eliberarea de ostatici, deși există încă dezacorduri cu privire la modul în care ar urma să fie puse în aplicare, transmite Reuters.
Egiptul și Qatarul, care au negociat anterior o încetare a focului și eliberarea ostaticilor timp de o săptămână, au insistat asupra accelerării ajutorului și a deschiderii punctului de trecere Kerem Shalom înainte de a putea începe orice negocieri, au declarat sursele.
Un oficial israelian a declarat că ajutorul a primit permisiunea de a intra în Gaza, după ce surse egiptene au declarat inițial că acesta a fost reținut.
Speranțele de pace au crescut sâmbătă, când o sursă a declarat că șeful spionajului israelian a vorbit vineri cu prim-ministrul Qatarului.
Hamas insistă să stabilească lista ostaticilor care urmează să fie eliberați în mod unilateral și cere ca forțele israeliene să se retragă în spatele unor linii prestabilite, au declarat sursele pentru Reuters.
Deși Israelul a fost de acord ca Hamas să stabilească lista, sursele au declarat că a cerut un calendar și să vadă lista înainte de a stabili momentul și durata încetării focului.
Israelul refuză să se retragă, au adăugat sursele.
Hamas spune că o încetare completă a focului este o condiție prealabilă pentru eliberarea ostaticilor, au spus sursele.
„Este important pentru mine să fie clar, IDF (Forțele de Apărare Israeliene) sunt hotărâte să finalizeze sarcina de a dezmembra Hamas", a declarat duminică, într-o conferință de presă, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari.
"Suntem deschiși la orice efort menit să pună capăt agresiunii israeliene. Acesta este terenul pentru orice discuție", a declarat oficialul Hamas, Sami Abu Zuhri, când a fost solicitat de Reuters să comenteze deschiderea Israelului și a Hamas pentru discuții, potrivit egiptenilor.
Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu nu a răspuns la o solicitare de comentarii.
Punctul de trecere Kerem Shalom dintre Israel și Gaza a fost deschis duminică
ACTUALIZARE 17,30 Punctul de trecere Kerem Shalom dintre Israel și Gaza a fost deschis duminică pentru camioanele cu ajutoare, pentru prima dată de la izbucnirea războiului, au spus oficialii, o mișcare menită să dubleze cantitatea de alimente și medicamente care ajung în enclavă, transmite Reuters.
Punctul de trecere a fost închis după atacul din 7 octombrie al Hamas, iar ajutorul a fost livrat numai prin trecerea Rafah din Gaza, despre care Israelul a spus că poate găzdui doar intrarea a 100 de camioane pe zi.
Două surse din Semiluna Roșie din Egipt au declarat pentru Reuters că de de duminică mașinile cu ajutoare încep să intre prin trecerea Kerem Shalom în drum spre Gaza. Una dintre surse a spus că erau acolo 79 de camioane.
Kerem Shalom, la granița dintre Egipt, Israel și Gaza, este unul dintre principalele puncte de tranzit pentru mărfuri în și din Gaza, permițând un tranzit mult mai rapid decât pasagerul Rafah care trece la câțiva kilometri distanță.
Israelul a aprobat intrarea ajutorului săptămâna trecută.
Şefa diplomaţiei franceze susţine ''un nou armistiţiu imediat şi durabil'' în Gaza. Ministrul israelian de Externe: Ar fi o ''eroare''
ACTUALIZARE 14.00 Parisul este preocupat "în cel mai înalt grad" de situaţia din Gaza şi îndeamnă la un "nou armistiţiu imediat şi durabil", a declarat ministrul francez de externe după o întâlnire cu Eli Cohen.
"Sunt ucişi prea mulţi civili", a adăugat Catherine Colonna în faţa presei.
La rândul său, ministrul de externe israelian a reiterat poziţia guvernului israelian în sensul că un apel la încetarea focului este o "eroare" şi "un cadou pentru Hamas", mişcarea islamistă aflată la putere în Fâşia Gaza şi care a lansat pe 7 octombrie un atac sângeros asupra Israelului, soldat cu circa 1200 de morţi, majoritatea civili, şi urmat de represalii israeliene soldate cu circa 18.800 de morţi, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.
Şefa diplomaţiei franceze a îndemnat în context să nu fie uitate victimele israeliene ale atacului Hamas.
Ministrul de externe israelian a apreciat totodată în cursul întrevederii că Franţa poate juca un rol "important" în Liban pentru a evita o escaladare a tensiunilor regionale, pe fondul schimburilor de tiruri care au loc aproape zilnic între armata israeliană şi Hezbollah. "Există încă o posibilitate de a împiedica un război în Liban. În cazul în care comunitatea internaţională nu va reuşi acest lucru, nu vom avea altă opţiune decât să ne asumăm noi acest lucru", a avertizat Eli Cohen.
Serviciul de urgenţe al spitalului al-Shifa din Gaza este ''o baie de sânge'' (OMS)
ACTUALIZARE 12.30 Serviciul de urgenţe al spitalului al-Shifa din Gaza, devastat de bombardamentele israeliene, este ''o baie de sânge'', a scris duminică Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), după ce sâmbătă o echipă a sa şi a altor agenţii ale ONU a reuşit să livreze materiale medicale clinicii din nordul teritoriului palestinian.
În plus, zeci de mii de persoane deplasate s-au adăpostit în incinta complexului spitalicesc şi nu există apă potabilă şi hrană, a subliniat OMS în comunicatul publicat duminică.
În unitatea de urgenţe sunt sute de pacienţi răniţi şi noi pacienţi sosesc în fiecare minut, în timp ce mijloacele de tratament sunt foarte limitate, dacă nu inexistente, notează organizaţia, scrie Agerpres.
Pacienţii în stare critică sunt transferaţi la spitalul Ahli Arab pentru intervenţii chirurgicale, acesta fiind singurul spital din nordul Fâşiei Gaza care "funcţionează parţial" la ora actuală, alte trei funcţionând "la limită" - al-Shifa, al-Awda şi al-Sahaba, în timp ce înainte de război erau 24, a mai scris OMS.
OMS s-a declarat totodată gata să "reanimeze" spitalul al-Shifa "în săptămânile care vin", precizând că "până la 20 de săli de operaţii şi de servicii postoperatorii ar putea fi activate dacă ar beneficia de combustibil, oxigen, medicamente, alimente, apă şi personal".
Arme și grenade în incubatoare. Armata israeliană a găsit un adevărat arsenal într-un spital pentru prematuri din Gaza
ACTUALIZARE 11.45 Avansul forțelor militare israeliene continuă în Gaza. Armata a anunțat că a descoperit un adevărat arsenal ascuns în secția de terapie intensivă pentru nou născuți de la singurul spital rămas deschis în partea de nord a enclavei.
Imaginile publicate de acolo arată cum militarii scot din dispozitivele medicale pistoale, componente de arme automate, gloanțe, grenade și dispozitive explozive improvizate. Totodată, IDF susține că a găsit 90 de teroriști Hamas ascunși în unitatea sanitară. Armata israeliană a comunicat că şi-a "finalizat operaţiunea" în această zonă, care "a fost folosită de Hamas ca centru de comandă şi control".
"Soldaţii au arestat în jur de 90 de terorişti", "au distrus infrastructura teroristă şi au localizat numeroase arme", potrivit armatei, care a precizat că personalul medical a fost "interogat".
Franţa cere clarificări Israelului pentru moartea unui angajat al ministerului său de externe în Rafah
ACTUALIZARE 8.30 Parisul a condamnat sâmbătă un bombardament israelian în Fâşia Gaza care a provocat moartea unui angajat al Ministerului francez al Afacerilor Externe şi a cerut să se facă cât mai rapid lumină asupra acestei tragedii.
"Cu mare emoţie, Ministerul pentru Europa şi Afaceri Externe a aflat despre decesul unuia din angajaţii săi, care a murit în urma rănilor în timpul unui bombardament israelian în Rafah, în sudul Fâşiei Gaza", a indicat un comunicat al Quai d'Orsay. "Cerem ca autorităţile israeliene să facă toată lumina asupra circumstanţelor acestui bombardament, cât mai repede posibil", se solicită în comunicatul de presă al ministerului francez.
Persoana ucisă, care lucra pentru Franţa din 2022 şi a cărei identitate şi naţionalitate nu au fost precizate, îşi găsise refugiu în casa unuia dintre colegii săi de la consulatul general al Franţei, alături de alţi doi colegi şi membri ai familiilor acestora.
"Solidaritate totală cu angajaţii agenţii îndoliaţi ai Quai d'Orsay. Este mai mult decât timpul să batem cu pumnul în masă în faţa lui Netanyahu, a reacţionat pe X deputatul LFI Antoine Leaument.
"De ce va fi nevoie ca lumea să nu mai susţină Israelul în nebunia sa ucigaşă? Dreptul de a răspunde Hamasului, da! Dar asta, nu!", a comentat pe aceeaşi reţea de socializare deputata şi vicepreşedinta comisiei pentru afaceri externe Mireille Clapot.
Locuinţa în care se refugiase angajatul ministerului francez a fost lovită miercuri seară de un bombardament israelian care a provocat în jur de zece victime. O parte din familia acestuia reuşise să părăsească Fâşia Gaza şi să ajungă în Franţa ca parte a sistemului de evacuare pus în aplicare de autorităţile franceze.
Israelul anunţă încheierea unei operaţiuni în jurul unui spital. Hamas denunţă un masacru
ACTUALIZARE 7.50 Armata israeliană a anunţat sâmbătă că a descoperit arme şi a arestat în jur de 80 de membri ai Hamas în zona unui spital din nordul Fâşiei Gaza.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii al Hamas a declarat miercuri că armata israeliană a tras asupra saloanelor în care se aflau pacienţi în spitalul Kamal Adwan din oraşul Gaza şi a denunţat un "asediu" care a durat câteva zile, raportând arestări în rândul personalului.
Sâmbătă, armata israeliană a indicat că şi-a "finalizat operaţiunea" în această zonă, care "a fost folosită de Hamas ca centru de comandă şi control".
"Soldaţii au arestat în jur de 80 de terorişti","au distrus infrastructura teroristă şi au localizat numeroase arme", potrivit armatei, care a precizat că personalul medical a fost "interogat". "Personalul a recunoscut că armele erau ascunse în incubatoare destinate a fi folosite pentru copiii născuţi prematur", potrivit armatei israeliene.
Hamas a denunţat un "masacrul oribil" în zona spitalului, armata "distrugând cu buldozere corturile strămutaţilor" care se refugiaseră acolo, provocând "un anumit număr de morţi". "Crimele" israeliene au drept scop "intimidarea poporului nostru şi alungarea de pe pământul său", a acuzat Hamas.
Şeful Statului Major al armatei israeliene îşi asumă vina pentru moartea ostaticilor din Gaza
ACTUALIZARE 7.45 Şeful Statului Major al armatei israeliene, Herzi Halevi, şi-a asumat sâmbătă responsabilitatea pentru uciderea accidentală a trei ostatici israelieni în Fâşia Gaza de către soldaţi israelieni.
"Armata şi cu mine, în calitate de comandant, suntem responsabili pentru cele întâmplate şi vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a împiedica ca astfel de cazuri să se întâmple din nou în viitoarele lupte", a spus el într-un clip video publicat pe Platforma X sâmbătă seara.
Totodată, el a precizat că oamenii cu steaguri albe care doresc să se predea nu trebuie împuşcaţi. Halevi a subliniat că regulile luptei au fost încălcate atunci când ostaticii au fost ucişi. "Cei trei ostatici au făcut totul pentru a ne face să îi recunoaştem ca atare, îşi scoseseră cămăşile ca să vedem că nu purtau centuri explozive şi ţineau în mână un steag alb", a recunoscut Helevi.
Totodată, el a subliniat că militarii se aflau într-o zonă de luptă activă, că luptătorii Hamas activează acolo în civil, iar fiecare decizie poate face diferenţa între viaţă şi moarte într-o fracţiune de secundă.
Două femei ucise în parohia catolică din Gaza de un soldat israelian
ACTUALIZARE 7.40 O mamă şi fiica ei au fost ucise sâmbătă de un soldat israelian în singura biserică catolică din oraşul Gaza, a declarat Patriarhia Latină a Ierusalimului.
"În jurul prânzului, astăzi, un lunetist al armatei israeliene a ucis două femei creştine în Parohia Sfânta Familie din Gaza, unde majoritatea familiilor creştine din Gaza şi-au găsit refugiu de la începutul războiului", indică Patriarhia în un comunicat de presă. "Nahida şi fiica ei Samar au fost împuşcate şi ucise în timp ce mergeau spre Mănăstirea Surorilor", se mai spune în comunicat, care nu precizează vârsta victimelor.
Alte şapte persoane au fost rănite de gloanţe în timp ce încercau să se protejeze de tiruri în parohie, potrivit aceleiaşi surse.
Armata israeliană, contactată de AFP, nu a comentat această informaţie, scrie Agerpres.
"Au fost împuşcaţi cu sânge rece", a mai acuzat Patriarhia, în contextul în care "nici un beligerant nu se află între zidurile parohiei".
Comunitatea catolică din Fâşia Gaza, ai cărei locuitori palestinieni sunt în majoritate musulmani, numără 135 de membri dintr-un total de o mie de creştini, majoritatea ortodocşi.
Ostaticii ucişi în Gaza: Netanyahu spune că are "inima frântă", dar susţine menţinerea presiunii militare
ACTUALIZARE 7.30 Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat sâmbătă că "are inima frântă" la vestea morţii a trei ostatici ucişi de armata israeliană în Fâşia Gaza, dar că este necesar să se menţină "presiunea militară".
"Mi-a frânt inima. A zdrobit inimile întregii naţiuni", a spus premierul israelian la o conferinţă de presă. "În ciuda întregii dureri profunde, vreau să clarific un lucru: presiunea militară este necesară atât pentru întoarcerea ostaticilor, cât şi pentru a asigura victoria asupra inamicilor noştri". "Numai continuarea presiunii militare va permite eliberarea tuturor ostaticilor noştri", a adăugat el." Directivele pe care le dau echipei de negocieri se bazează pe această presiune şi fără ea nu avem nimic".
Netanyahu sugerează că se poartă noi negocieri cu Hamas
ACTUALIZARE 7.10 Premierul israelian Benjamin Netanyahu a părut să confirme sâmbătă seară că sunt în curs noi negocieri mediate de Qatar pentru recuperarea ostaticilor deţinuţi de Hamas în Gaza, după ce o sursă declarase că şeful Mossad, serviciul de informaţii externe al Israelului, s-a întâlnit cu premierul Qatarului în Europa, relatează Reuters.
Netanyahu a evitat să răspundă direct la o întrebare pusă într-o conferinţă de presă despre o întâlnire care ar fi avut loc vineri în Europa între negociatorul său principal, şeful Mossad, David Barnea, şi premierul Qatarului, şeicul Mohammed bin Abdulrahman Al Thani. Cu toate acestea, el a confirmat că a dat instrucţiuni echipei de negociere.
"Avem critici serioase la adresa Qatarului, despre care presupun că veţi auzi la momentul potrivit, dar în acest moment încercăm să finalizăm recuperarea ostaticilor noştri", a spus el, făcând aluzie la legăturile statului din Golf cu Hamas şi cu Iranul, duşmanul de moarte al Israelului.
Netanyahu a declarat că nu va divulga detalii despre discuţii.
Şeful Mossad, David Barnea, s-a întâlnit vineri în Europa cu Al Thani, un mediator cheie în conflictul din Gaza, a declarat o sursă pentru Reuters, în timp ce surse din Egipt au sugerat că Israelul pare să fie mai deschis la un nou acord cu Hamas.
Qatarul şi Egiptul au fost mediatori între Israel şi Hamas într-un acord care a dus la un armistiţiu de o săptămână la sfârşitul lunii noiembrie, în timpul căruia Hamas a eliberat peste 100 de femei, copii şi străini pe care îi deţinea în schimbul a 240 de femei şi adolescenţi palestinieni eliberaţi din închisorile israeliene.
Axios a precizat că întâlnirea de vineri a fost prima între Barnea şi Al Thani de la armistiţiul din noiembrie. Sursa care a vorbit cu Reuters a declarat că Barnea s-a întors în Israel sâmbătă dimineaţa devreme pentru a-l informa pe Netanyahu.
Două surse de securitate egiptene au declarat că oficialii israelieni păreau mai dispuşi, în convorbirile cu mediatorii, să încheie un nou acord pentru o încetare a focului în Gaza şi eliberarea deţinuţilor palestinieni în schimbul recuperării ostaticilor. Sursele egiptene au declarat că oficialii israelieni păreau să se fi răzgândit în privinţa unor puncte pe care le refuzaseră anterior, dar nu au intrat în detalii suplimentare.
Cronologia evenimentelor de sâmbătă, 16 decembrie 2023
Ostaticii israelieni uciși de propria armată țineau în mână un steag alb. „Ne aflăm într-un fel de ruletă rusească”
ACTUALIZARE 20:32 Trei ostatici israelieni uciși din greșeală în Gaza de către forțele israeliene țineau în mână un steag alb, a declarat sâmbătă un oficial militar, citând o primă anchetă asupra incidentului care a zguduit țara, transmite Reuters.
Un soldat i-a văzut pe ostatici ieșind la câteva zeci de metri de forțele israeliene vineri în Shejaiya, o zonă de lupte intense în nordul Gaza, unde militanții Hamas operează în haine civile și folosesc tactici de inducere în eroare, a precizat oficialul.
„Toți erau fără cămăși și aveau un băț cu o cârpă albă pe el. Soldatul se simte amenințat și deschide focul. El declară că sunt teroriști. Ei (forțele israeliene) deschid focul. Doi (ostatici) sunt uciși imediat”, a declarat oficialul în cadrul unui briefing telefonic.
Cel de-al treilea ostatic a fost rănit și s-a retras într-o clădire din apropiere, unde a cerut ajutor în ebraică, a precizat oficialul.
„Imediat, comandantul batalionului emite un ordin de încetare a focului, dar din nou are loc o altă rafală de focuri spre a treia figură și moare și el”, a spus oficialul. „Acest lucru a fost împotriva regulilor noastre de acțiune”, a adăugat el.
ACTUALIZARE 13.10 Val de furie și revoltă în Israel după ce armata a recunoscut că a ucis, din greșeală, trei ostatici aflați în mâinile teroriștilor. Motivul - au fost identificați drept o amenințare. Purtătorul de cuvânt al IDF a declarat că locul unde s-a întâmplat totul este o zonă în care soldaţii au întâlnit mulţi terorişti, inclusiv kamikaze.
O greșeală care a curmat mult prea devreme viețile lui Yotam, Alon și Samar.
Cine sunt cei trei ostatici uciși "din greșeală" de armata israeliană
ACTUALIZARE 13:05 Daniel Hagari, purtător de cuvânt al IDF: "În timpul luptelor din Shejaia, Forțele de Apărare ale Israelului au identificat, în mod greșit, drept o amenințare trei ostatici israelieni. În consecință, forțele noastre au tras asupra lor, iar ostaticii au fost uciși."
Șoc, furie, durere, neputință... Este ceea au simțit sute de israelieni și familiile celor trei tineri ostatici, după ce armata israeliană a recunoscut că a comis o tragică eroare în timpul operațiunilor din centrul orașului Gaza. O greșeală care a curmat mult prea devreme viețile lui Yotam, Alon și Samar.
Din 7 octombrie, nimeni nu a mai știut nimic despre soarta lor. Toți trei au fost răpiți din kibuțurile de la granița cu Fâșia Gaza.
Timp de 70 de zile, Iris Haiim, mama lui Yotam, s-a rugat pentru eliberarea fiului ei. Nu și-a pierdut niciodată credința că, în cele din urmă, se vor reîntâlni.
"Sunt mamă. Fiul meu este Yotam. Este în Gaza acum și vorbesc despre speranță. Îmi creez o poveste pentru mine și anume că Yotam și toți cei 240 de femei, copii și bărbați de acolo sunt împreună și sunt în siguranță. Sigur se întorc", spunea Iris Haim, mama lui Yotam.
Toate speranțele ei s-au spulberat pe 15 decembrie, când a primit cea mai devastatoare veste pe care o poate auzi o mamă. La doar 28 de ani, fiul ei fost ucis chiar de trupele israeliene, alături de Alon Șmeriz, în vârstă de 26 de ani, și Samar Talalka, de doar 22 de ani.
Sute de oameni au ieşit pe străzile din Tel Aviv și au strigat același mesaj, într-o singură voce: "Toată lumea! Acum! Toată lumea! Viață, viață! Aduceți-i în viață!" "O tragedie teribilă și cred că ar fi trebuit să se încheie o înțelegere mult, mult mai devreme. Toate acele vieți ale tuturor oamenilor nevinovați ar fi putut fi cruțate." "Mi s-a frânt inimă, arătându-mi că trebuie să existe o înțelegere chiar acum pentru a-i aduce înapoi." "Este timpul să ajungem la o înțelegere. Sunt oameni... Sunt vieți care pot fi salvate. Trebuie să facem tot ce putem și, cu orice preț, să-i aducem înapoi!"
Iranul a executat un agent al serviciului de informaţii israelian Mossad
ACTUALIZARE 10.20 Un agent al serviciului de informaţii israelian Mossad a fost executat sâmbătă în provincia Sistan-Balucistan, în sud-estul Iranului, a informat agenţia oficială de ştiri iraniană IRNA, relatează Reuters.
"Această persoană a comunicat cu servicii străine, şi anume cu Mossad-ul, colectând informaţii clasificate şi, cu participarea asociaţilor, a furnizat documente serviciilor străine, inclusiv Mossad-ului", a afirmat sursa citată.
Numele persoanei executate nu a fost dezvăluit.
Potrivit sursei citate, acuzatul a înmânat informaţii clasificate unui "ofiţer Mossad" cu scopul de "propagandă pentru grupuri şi organizaţii care se opun Republicii Islamice".
Nu este clar când persoana a fost arestată, însă IRNA a spus că un recurs a fost respins.
"Pedeapsa cu moartea a fost aplicată în această dimineaţă (sâmbătă) în închisoarea din Zahedan, capitala provinciei Sistan-Balucistan, împotriva spionului regimului sionist", a anunţat Mizan Online.
Imagini postate online arată soldaţi israelieni care dau foc la alimente, vandalizează și jefuiesc case din Gaza. Reacția IDF (CNN)
ACTUALIZARE 8.40 Mai multe videoclipuri care circulă online şi care au fost analizate de CNN arată soldaţii israelieni din Gaza comportându-se în mod agresiv şi lipsit de respect faţă de populaţia civilă, în timp ce alte filmări arată soldaţi care jefuiesc case particulare, distrug proprietăţi civile şi folosesc un limbaj rasist şi plin de ură. Armata israeliană a condamnat comportamentul soldaţilor, despre care a spus că nu sunt conforme cu regulile sale și a adăugat că autorii vor fi pedepsiţi. Un soldat israelian se uită direct în cameră, apoi se întoarce şi dă foc la o grămadă de alimente.
"Aprindem lumina în acest loc întunecat şi îl ardem până când nu va mai exista nicio urmă din el", spune militarul în timp ce un alt camarad alimentează flacăra. Soldaţii spun că se află în Shejaiya, un cartier din oraşul Gaza. Ei se filmează în timp ce ard alimente într-un loc în care situaţia umanitară este acum atât de gravă, încât organizaţiile internaţionale avertizează că oamenii riscă să moară de foame.
Citește continuarea AICI
UNICEF: Gaza este mai rău decât un cimitir pentru copii
ACTUALIZARE 8.20 Copiii din Gaza suferă din cauza condiţiilor infernale, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al UNICEF, James Elder, avertizând că situaţia s-ar putea înrăutăţi, conform CNN.
„La începutul acestui război, UNICEF a spus că Gaza era un „cimitir pentru copii şi un iad pentru toţi ceilalţi”. Situaţia s-a înrăutăţit pe măsură ce bombardamentele şi luptele au continuat”, se arată în declaraţie.
Elder, care tocmai s-a întors dintr-o misiune de câteva săptămâni în Gaza, a avertizat cu privire la repercusiunile grave ale penuriei de alimente, apă şi medicamente asupra copiilor.
„Copiii din Gaza sunt acum în pericol venind din cer, de boli, la sol şi riscă să moară de foame şi sete”, a spus Elder, adăugând că nu a văzut niciodată nicăieri un asemenea nivel de distrugere şi disperare.
Elder a declarat joi pentru CNN că părinţii cu care a vorbit în Gaza şi-au dat seama că spitalele nu mai sunt o opţiune pentru copiii lor, din cauza atacurilor continue care le-au făcut mai greu accesibile.
„Majoritatea crizelor îi afectează teribil pe copii, deoarece copiii sunt cei mai vulnerabili, ei reprezentând aproximativ 20% din numărul victimelor, dar în acest conflict, rata este de 40[%], a spus el. „Acesta este de două ori mai letal pentru copii decât multe conflicte pe care le-am văzut în ultimii 15 sau 20 de ani.”, a adăugat Elder.
CNN nu a putut verifica din surse independente aceste date.
Potrivit celei mai recente declaraţii a Ministerului Palestinian al Sănătăţii de la Ramallah, care îşi obţine cifrele de la surse din Fâşia Gaza controlată de Hamas, atacurile israeliene au ucis cel puţin 18.700 de palestinieni în Gaza începând cu 7 octombrie, dintre care 70% erau copii și femei.
Sute de protestatari în Tel Aviv după ce trei ostatici au fost ucişi de soldaţi israelieni
ACTUALIZARE 7.55 Sute de persoane au ieşit în stradă în Tel Aviv vineri seara pentru a protesta împotriva morţii a trei ostatici, ucişi accidental de soldaţii israelieni în Fâşia Gaza, informează dpa, citând reportajele din media locale.
Imaginile difuzate de televiziunea israeliană au arătat mulţimi mari care se adunau în centrul metropolei de coastă, blocând o stradă principală. Ei au cerut guvernului să ia măsuri pentru a asigura eliberarea imediată a ostaticilor din Fâşia Gaza. Purtând pancarte, bannere şi afişe cu numele şi fotografiile multor alţi ostatici, demonstranţii s-au deplasat în direcţia sediului armatei israeliene.
După cum a raportat site-ul de ştiri ynet, protestatarii au turnat vopsea roşie pe stradă. "Timpul lor se scurge! Aduceţi-i acasă acum", au scandat participanţii la protest.
Ei au criticat guvernul premierului Benjamin Netanyahu pentru că nu face suficient pentru a elibera ostaticii.
O nouă înţelegere privind eliberarea de ostatici, precum cea încheiată la sfârşitul lunii noiembrie, ar fi împiedicat incidente precum cel care a avut loc vineri, în Gaza, au spus protestatarii.
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari, a anunţat vineri că trei ostaticii israelieni au fost ucişi accidental de soldaţi în timpul luptelor din Fâşia Gaza.
SUA: Moartea ostaticilor împuşcaţi de soldaţii israelieni, o "greşeală tragică"
ACTUALIZARE 7.30 Moartea a trei ostatici israelieni împuşcaţi de soldaţii israelieni în Fâşia Gaza este o "greşeală tragică" şi o ştire "sfâşietoare", a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, scrie Agerpres.
"Nu cred că este posibil să tragem concluzii mai ample din acest eveniment special şi despre ceea ce spune el despre capacitatea (forţelor armate israeliene") de a fi mai chirurgicale şi mai precise" în acţiunile lor, a adăugat John Kirby.
Israel este hotărât să continue războiul chiar și fără sprijin internațional
ACTUALIZARE 7.10 Zgomotul interminabil al exploziilor descrie intensitatea luptelor din sudul Fâșiei Gaza. Israel atacă din aer și de la sol. Este esențial să dea de urma liderilor Hamas, dar și de ostatici. Din pîcate, soldații IDF au recuperat trei trupuri astăzi.
Eylon Levy, purtător de cuvânt al guvernului israelian: În ultimele 24 de ore am informat publicul despre 3 cadavre care au fost recuperate de la Hamas. Caporalul Nik Beizer și Sergentul Ron Scherman, care au fost răpiți pe 7 octombrie, și Elia Toledano, în vârstă de 28 de ani, răpit de la Festivalul de muzică Nova. Așa ajungem la 8 ostatici care au fost uciși în captivitate.
De cei trei tineri nu se mai știa nimic de la începutul războiului. Cei peste 100 de ostatici care se află încă în mâinile teroriștilor rămân prioritatea guvernului de la Tel Aviv, a subliniat armata israeliană, dar noi concesii pentru Hamas sunt puțin probabile.
Israel este hotărât să continue războiul chiar și fără sprijin internațional. Câteva luni ar mai putea dura luptele.
Jake Sullivan, consilier pe probleme de securitate la Casa Albă: Suntem în mijlocul etapei luptelor de mare intensitate, mă refer la luptele la sol, operațiunile militare au loc atât în jumătatea sudică, cât și în jumătatea nordică a enclavei. Dar va exista și o tranziție la o altă fază a acestui război, una mai concentrată asupra conducerii Hamas
O soluție pentru a reduce durata confruntărilor ar fi capturarea liderilor Hamas. Armata a lansat mii de fluturași în sudul Fâșiei Gaza.
Recompense pentru informații despre liderii Hamas
ACTUALIZARE 7.00 Între 100 și 400 de mii de dolari poate primi oricine oferă informații despre locul unde se ascund liderii Hamas. Cel mai scump este Yahya Sinwar.
Joe Biden, președintele SUA: Vreau ca Israel să se concentreze pe salvarea vieții civililor, nu vreau să se oprească din a urmări Hamas, dar să fie mai atenți.
Organizațiile internaționale continuă să atragă atenția asupra situației umanitare din enclavă. După 2 luni și jumătate de război, oamenii trăiesc în condiții greu de descris, iar ajutoarele care intră în enclavă sunt insuficiente. Potrivit autorităților locale, aproape 19 mii de palestinieni au fost uciși în Fâșia Gaza de la începutul războiului, pe 7 octombrie.
Cronologia evenimentelor de vineri, 15 decembrie 2023
Un jurnalist Al Jazeera a fost ucis în Gaza
ACTUALIZARE 23:00 Un jurnalist al canalului de ştiri pan-arab Al Jazeera a fost ucis vineri şi un altul a fost rănit într-un atac israelian în Fâşia Gaza, a informat postul de televiziune cu sediul la Doha, în Qatar, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Cu inima grea împărtăşim vestea devastatoare despre pierderea cameramanului nostru dedicat Al Jazeera, Samer Abou Daqa”, a scris pe platforma X Mohamed Moawad, redactor-şef al canalului de televiziune.
Al Jazeera a relatat anterior că şeful biroului său din Gaza, Wael Dahdouh, şi Abou Daqa au fost răniţi la o şcoală din Khan Younes (sud) „în urma a ceea ce pare a fi un atac cu dronă israelian”.
Potrivit Al Jazeera, Samer Abou Daqa a fost grav rănit, dar a rămas ore întregi la locul atacului, unde serviciile de urgenţă nu au ajuns deoarece drumul era blocat de dărâmăturile unei case.
Wael Dahdouh a fost rănit la braţ şi transferat la spitalul Nasser din Khan Younes.
Netanyahu a transmis condoleanțe familiilor celor trei ostatici uciși de IDF
ACTUALIZARE 22:55 Prim-ministrul israelian a transmis condoleanțe familiilor celor trei ostatici uciși din greșeală de trupele Forțelor de Apărare Israeliene, potrivit Sky News.
„Împreună cu întregul popor al Israelului, îmi plec capul cu profundă durere și plâng moartea a trei dintre fiii noștri dragi care au fost răpiți, printre care Yotam Haim și Samer Fouad al Talalka. Aceasta este o tragedie insuportabilă”, a spus Benjamin Netanyahu.
El a mulțumit trupelor IDF pentru serviciul lor, în ciuda evenimentelor zilei.
ACTUALIZARE 22:50 Guvernul palestinian Hamas a anunţat vineri, în a 70-a zi a războiului, că operaţiunile militare israeliene din Fâşia Gaza au provocat moartea a 18.800 de persoane de la începutul războiului, pe 7 octombrie, transmite AFP, citată de Agerpres.
Palestinienii morţi, ucişi în cea mai mare parte în atacuri aeriene, sunt în proporţie de 75% copii (8.000) şi femei (6.200), a anunţat biroul de presă al Hamas într-un comunicat, care estimează numărul persoanelor dispărute la 7.500.
Israelul anunţă că a ucis din greşeală trei ostatici
ACTUALIZARE 20:55 Trupele israeliene au identificat din greşeală trei ostatici israelieni ca fiind o ameninţare şi au deschis focul asupra lor, ucigându-i, în timpul luptelor din nordul oraşului Shejaiya din Gaza,a anunţat vineri seara purtătorul de cuvânt al Forţelor de Apărare Israeliene (IDF), contraamiralul Daniel Hagari, citat de The Times of Israel.
„Acesta este un incident tragic, IDF îşi asumă responsabilitatea. Este o zonă în care soldaţii au întâlnit mulţi terorişti, inclusiv kamikaze care aveau asupra lor bombe~, a declarat Hagari.
Hagari i-a identificat pe ostatici ca fiind Yotam Haim, care a fost răpit de Hamas din Kfar Aza, şi Samer Talalka, care a fost răpit din Nir Am. Cel de-al treilea ostatic nu a fost numit în urma dorinţei familiei sale.
Mai multe rachete au fost interceptate deasupra Ierusalimului
ACTUALIZARE 20:50 Mai multe rachete au fost interceptate vineri deasupra Ierusalimului, la scurt timp după declanşarea sirenelor de alarmă, au constatat jurnalişti ai agenţiei France Presse, citată de Agerpres.
Aripa armată a Hamas a indicat într-un comunicat că a lansat rachete către Ierusalim „ca răspuns la masacrele sioniştilor asupra civililor”.
Jurnalişti ai AFP au văzut cel puţin două rachete interceptate de sistemul de apărare antiaeriană israelian şi au auzit trei deflagraţii.
Potrivit armatei israeliene, şase rachete au fost trase asupra Ierusalimului, trei fiind interceptate.
Armata a menţionat că a fost prima dată din 30 octombrie când a fost declanşată alarma în oraş. Serviciile de salvare nu au raportat victime.
Tirurile au survenit în cea de-a 70-a zi a războiului dintre Hamas şi Israel din Fâşia Gaza, declanşat în urma atacului sângeros al unor comandouri ale mişcării islamiste asupra unor localităţi israeliene din 7 octombrie, în care au fost ucise 1.138 de persoane, majoritatea civili. Represaliile israeliene s-au soldat cu aproape 18.800 de morţi, între care numeroşi copii şi adolescenţi, în Fâşia Gaza, controlată de Hamas.
Israelul va deschide punctul de trecere Kerem Shalom
ACTUALIZARE 18:45 Israelul va deschide punctul de trecere Kerem Shalom pentru a permite intrarea ajutorului umanitar în Gaza, transmite Sky News.
Decizia a fost aprobată vineri de cabinetul israelian.
Este al doilea punct de trecere deschis pentru a permite intrarea ajutoarelor umanitare, după punctul de trecere Rafah care leagă sudul Fâșiei Gaza și Egiptul.
Consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, care tocmai a încheiat o vizită în Israel, a descris mișcarea drept „un pas semnificativ”.
„Președintele Biden a abordat această problemă în convorbirile telefonice recente cu prim-ministrul Netanyahu și a fost un subiect important de discuție în timpul vizitei mele în Israel din ultimele două zile. Statele Unite rămân angajate să extindă și să susțină fluxul de asistență umanitară în Gaza”, a spus el.
Punctul de trecere Kerem Shalom este situat în colțul sudic al Fâșiei Gaza, la granița cu Israelul și Egiptul.
S-a închis în urma atacului Hamas din 7 octombrie asupra Israelului și a răspunsului militar ulterior al Israelului.
Biroul premierului israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că deschiderea punctului de trecere Kerem Shalom va permite Israelului să își mențină angajamentele de a permite intrarea a 200 de camioane de ajutor pe zi în Gaza - convenit într-un acord de ostatici intermediat și implementat luna trecută.
Punctul de trecere Rafah cu Egiptul a reușit să faciliteze intrarea a doar 100 de camioane pe zi, potrivit Israelului.
Biden vrea ca Israelul să se concentreze mai mult pe salvarea vieţilor civililor din Gaza
ACTUALIZARE 10:05 Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden a sfătuit Israelul să pună capăt campaniei sale terestre din Gaza şi să desfăşoare o ofensivă mai bine ţintită în războiul din Gaza, a relatat joi The New York Times (NYT), potrivit News.ro.
Biden ar dori ca Israelul să treacă la această nouă fază a războiului în termen de trei săptămâni sau mai devreme, a declarat un oficial american citat de NYT sub acoperirea anonimatului.
Noua fază pe care o prevăd americanii ar implica grupuri mai mici de forţe de elită care ar intra şi ar ieşi din centrele populate din Gaza, desfăşurând misiuni mai precise pentru a-i găsi şi a-i ucide pe liderii Hamas, pentru a salva ostatici şi a distruge tunelurile, au spus oficialii.
Apelul pentru o schimbare de tactică vine în contextul în care diferenţele dintre Statele Unite şi Israel s-au adâncit pe măsură ce condiţiile din Gaza devin catastrofale. Joe Biden a avertizat săptămâna aceasta că Israelul începe să piardă sprijinul internaţional din cauza „bombardamentelor fără discernământ” din Gaza, o evaluare mult mai dură decât declaraţiile sale publice anterioare care îndemnau la o mai mare grijă pentru protejarea civililor.
De altfel, Joe Biden a repetat, joi, că doreşte ca Israelul să se concentreze pe salvarea vieţilor civililor. El a dat acest răspuns atunci când a fost întrebat dacă doreşte ca Israelul să îşi reducă asaltul asupra Fâşiei Gaza, notează CNN. „Vreau ca ei să se concentreze pe cum să salveze vieţile civililor. Nu să nu înceteze să atace Hamas, ci să fie mai atenţi”, a spus Biden răspunzând la întrebarea unui reporter după ce şi-a încheiat un discurs oficial la Institutul Naţional de Sănătate.
Forțele israelinene au recuperat cadavrul unui ostatic în Gaza
ACTUALIZARE 10:00 Forţele speciale israeliene au recuperat cadavrul ostaticului Elya Toledano, în vârstă de 28 de ani şi care a fost ţinut în Fâşia Gaza de Hamas de la atacul din 7 octombrie în sudul Israelului, a anunţat armata vineri într-un comunicat, citat de Reuters şi France Presse.
Potrivit armatei, o „procedură de identificare” a fost efectuată de medici legişti, rabini militari şi experţi criminalişti.
Toledano a fost răpit de Hamas de la un festival de muzică în aer liber care s-a transformat într-un masacru, a relatat presa israeliană.
Peste 130 de ostatici rămân în Gaza. Unii au fost declaraţi morţi în lipsă de autorităţile israeliene.
Familiile ostaticilor au indicat în ultimele săptămâni că nu ştiau nimic despre soarta lui Elya Toledano, dacă el mai este sau nu în viaţă, aminteşte AFP.
„Armata israeliană prezintă familiei sincere condoleanţe”, a adăugat armata în comunicat, asigurând că rudele tânărului au fost informate despre descoperirea cadavrului înainte de această declaraţie publică.
Israelul a declarat război Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza din 2007, ca represalii pentru atacul sângeros din 7 octombrie al mişcării islamiste palestiniene, care a făcut în jur de 1.200 de morţi, majoritatea civili, potrivit autorităţilor israeliene.
Aproximativ 240 de persoane au fost de asemenea răpite şi duse în Gaza în ziua atacului, dintre care circa 135, potrivit armatei, rămân în mâinile Hamas şi grupurilor afiliate după eliberarea a 105 ostatici în timpul unui armistiţiu de şapte zile încheiat la 1 decembrie.
Printre altele, familiile ostaticilor s-au declarat „şocate” săptămâna aceasta după anunţul directorului Mossad - serviciul israelian de informaţii externe - în legătură cu refuzul de a purta noi negocieri pentru eliberarea lor şi au cerut explicaţii autorităţilor.
Cronologia evenimentelor de joi, 14 decembrie 2023
SUA vor ca războiul dintre Israel şi Hamas să se încheie „cât mai curând posibil”
ACTUALIZARE 22:50 Statele Unite doresc ca războiul dintre Israel şi Hamas „să înceteze cât mai curând posibil”, a dat asigurări joi un purtător de cuvânt al Casei Albe, după ce ministrul israelian al Apărării a avertizat că războiul va dura „mai mult de câteva luni”, relatează AFP, citată de Agerpres.
Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, a discutat în cursul vizitei sale în Israel astăzi despre o trecere „în viitorul apropiat” a ofensivei israeliene pe teritoriul Gaza către „operaţiuni de intensitate redusă”, a precizat purtătorul de cuvânt John Kirby, adăugând că nu doreşte „să menţioneze un termen limită în acest sens”.
„Cred că toţi ne dorim ca aceasta să se termine cât mai curând posibil”, a afirmat, de asemenea, John Kirby, adăugând că conflictul „s-ar putea încheia astăzi” dacă Hamas depune armele, ceea ce „nu pare probabil pentru moment”.
Armata israeliană spune că a arestat zeci de membri Hamas la un spital din Gaza
ACTUALIZARE 18:20 Armata israeliană a declarat că a arestat peste 70 de membri Hamas la un spital din nordul Fâșiei Gaza, în timp ce oficialii din domeniul sănătății din teritoriu au acuzat forțele israeliene că împiedică personalul medical să ofere îngrijiri, potrivit BBC.
Un purtător de cuvânt al Forțelor de Apărare Israeliene, Avichay Adraee, a declarat că luptătorii „s-au predat” la spitalul Kamal Adwan.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății condus de Hamas a acuzat forțele israeliene că împiedică personalul medical să acorde îngrijiri medicale persoanelor rănite din spital, provocând moartea a două dintre ele.
De asemenea, ONU a anunțat că spitalul a fost „înconjurat de trupe și tancuri israeliene timp de mai multe zile, cu ciocniri armate raportate în apropiere”.
De la începutul războiului, pe 7 octombrie, Israelul a acuzat Hamas că folosește spitalele în scopuri militare.
Hamas: Peste 18.700 de persoane, ucise în atacurile israeliene
ACTUALIZARE 18:15 Ministerul Sănătății condus de Hamas a declarat că cel puțin 18.787 de persoane au fost ucise și alte 50.897 rănite în atacurile israeliene asupra Fâșiei Gaza începând cu 7 octombrie.
Înfrângerea Hamas va dura „mai mult de câteva luni”, avertizează ministrul israelian al Apărării
ACTUALIZARE 18:10 Ministrul israelian al Apărării a avertizat că Hamas nu va fi învinsă în Gaza prea curând, potrivit Sky News.
Yoav Gallant i-a spus consilierului pentru securitate națională al Casei Albe, Jake Sullivan, care se află într-o vizită în Orientul Mijlociu, că organizația militantă și-a construit „infrastructura sub pământ și deasupra solului”.
Eradicarea Hamas „va necesita o perioadă lungă de timp - va dura mai mult de câteva luni”, a spus el, dar a adăugat că este încrezător în perspectivele Israelului: „Vom câștiga și îi vom distruge”.
Gallant și Sullivan au discutat, de asemenea, despre necesitatea ca israelienii să se întoarcă la casele lor din apropierea graniței cu Libanul, după ce mii de oameni au fost strămutați din cauza ciocnirilor transfrontaliere cu aliatul Hamas, Hezbollah.
Ambasadoarea Israelului la Londra respinge ferm o soluţie cu două state
ACTUALIZARE 18:05 Ambasadoarea Israelului la Londra, Tzipi Hotovely, a respins cu fermitate, într-un interviu difuzat joi pe canalul britanic Sky News, orice soluţie ce ar implica crearea unui stat palestinian, informează AFP, citată de Agerpres.
Întrebată cu privire la ideea înfiinţării unui stat palestinian, ambasadoarea israeliană a răspuns: „În mod categoric, nu”.
„Israelul o ştie astăzi şi lumea ar trebui să o ştie în prezent. Cauza pentru care acordurile de pace de la Oslo au eşuat este aceea că palestinienii nu au vrut niciodată să aibă un stat alături de Israel. Ei vor să aibă un stat de la râu la mare, adică de la râul Iordan până la Mediterană”, a declarat Tzipi Hotovely.
Expresia „De la râu la mare, Palestina va fi liberă”, scandată frecvent în timpul manifestaţiilor în susţinerea palestinienilor, este sursă de polemică: în mod regulat denunţată pentru că îndeamnă la distrugerea Israelului sau apărată ca un apel la a pune capăt discriminărilor împotriva palestinienilor care trăiesc în Israel.
„De ce sunteţi obsedaţi de această formulă a soluţiei cu două state care a creat aceşti oameni radicali de cealaltă parte?”, a întrebat ea.
Invitat să reacţioneze joi la afirmaţiile ambasadoarei, prim-ministrul britanic Rishi Sunak şi-a exprimat dezacordul, amintind că poziţia Regatului Unit este în favoarea unei soluţii cu două state.
Gaza a rămas fără acces la internet și telefonie
ACTUALIZARE 18:00 Toate serviciile de internet și telefonie sunt oprite în Gaza, au declarat principalele companii de telecomunicații din regiune, Paltel și Jawwal.
Ei au spus că întreruperea este rezultatul „agresiunii continue” a Israelului.
Trei din patru palestinieni cred că atacul Hamas asupra Israelului a fost corect
ACTUALIZARE 16:15 Aproape trei din patru palestinieni consideră că atacul din 7 octombrie al Hamas asupra Israelului a fost corect, iar războiul din Gaza care a urmat a crescut sprijinul pentru gruparea islamistă atât acolo, cât şi în Cisiordania, potrivit unui sondaj realizat de un institut de sondaj palestinian respectat, relatează Reuters.
Concluziile Centrului Palestinian pentru Sondaje şi Cercetări Politice (PCPSR) au fost publicate în timp ce creşte îngrijorarea internaţională cu privire la numărul tot mai mare de civili palestinieni ucişi în contraofensiva israeliană împotriva Hamas, aflată acum în a treia lună.
Şaptezeci şi doi la sută dintre respondenţi au declarat că, în opinia lor, decizia Hamas de a lansa raidul transfrontalier în sudul Israelului a fost „corectă”, având în vedere rezultatul de până acum, în timp ce 22% au spus că a fost „incorectă”. Restul au fost nehotărâţi sau nu au dat niciun răspuns.
Hamas, care a jurat să distrugă Israelul, conduce Gaza de când s-a despărţit de Autoritatea Palestiniană, în 2007. Autoritatea Palestiniană exercită o guvernare limitată în Cisiordania.
Sprijinul pentru Hamas a crescut în Gaza
PCPSR a constatat că, în comparaţie cu sondajele de dinaintea războiului, sprijinul pentru Hamas a crescut în Gaza şi este mai mult decât triplat în Cisiordania, care a înregistrat cele mai ridicate niveluri de violenţă din ultimii ani, cu ciocniri mortale repetate între trupele israeliene şi colonişti, pe de-o parte, şi palestinieni, pe de altă parte.
Cincizeci şi doi la sută dintre locuitorii din Gaza şi 85% dintre respondenţii din Cisiordania - sau 72% dintre respondenţii palestinieni în general - s-au declarat mulţumiţi de rolul jucat de Hamas în război. Doar 11% dintre palestinieni şi-au exprimat satisfacţia faţă de preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas.
Abbas şi-a văzut popularitatea prăbuşindu-se pe fondul unui impas de aproape un deceniu în negocierile sponsorizate de SUA privind crearea unui stat palestinian alături de Israel.
Sondajul PCPSR a constatat că 44% dintre locuitorii din Gaza spun că au suficientă hrană şi apă pentru o zi sau două, iar 56% spun că nu au. Aproape două treimi dintre respondenţii din Gaza - 64% - au declarat că un membru al familiei lor a fost ucis sau rănit în război.
ACTUALIZARE 15:20 Aproape jumătate din munițiile aer-sol pe care Israelul le-a folosit în Gaza în războiul său cu Hamas au fost neghidate, cunoscute și sub numele de „bombe gravitaționale”, potrivit unei noi evaluări a serviciilor de informații americane, transmite CNN.
Evaluarea, întocmită de Biroul Directorului de Informații Naționale și descrisă pentru CNN de trei surse care au văzut-o, spune că aproximativ 40-45% din cele 29.000 de muniții aer-sol folosite de Israel au fost neghidate. Restul au fost muniții ghidate cu precizie, se arată în evaluare.
Munițiile neghidate sunt de obicei mai puțin precise și pot reprezenta o amenințare mai mare pentru civili, în special într-o zonă atât de dens populată precum Gaza. Ritmul în care Israelul folosește bombele fără ghidaj ar putea fi una dintre cauzele pentru numărul tot mai mare de morți în rândul civililor.
Marți, președintele Joe Biden a declarat că Israelul a fost implicat în „bombardamente fără discriminare” în Gaza.
Solicitat să comenteze evaluarea, purtătorul de cuvânt al IDF, Nir Dinar, a declarat pentru CNN: „Nu ne referim la tipul de muniție folosit”.
Maiorul Keren Hajioff, un purtător de cuvânt israelian, a declarat miercuri că „în calitate de armată angajată în respectarea dreptului internațional și a unui cod moral de conduită, dedicăm resurse vaste pentru a reduce la minimum răul provocat civililor pe care Hamas i-a forțat să joace rolul de scuturi umane. Războiul nostru este împotriva Hamas, nu împotriva locuitorilor din Gaza”.
Dar experții au declarat pentru CNN că, dacă Israelul folosește muniții neghidate în ritmul în care SUA consideră că o face, acest lucru subminează afirmația israeliană potrivit căreia încearcă să minimizeze victimele civile.
„Sunt extrem de surprins și îngrijorat”, a declarat Brian Castner, un fost ofițer EOD (Explosive Ordnance Disposal), care acum este consilier principal de criză al Amnesty International pe probleme de arme și operațiuni militare.
Raportarea evaluării vine într-un moment extrem de sensibil în relațiile dintre SUA și Israel, în condițiile în care Casa Albă s-a străduit miercuri să explice comentariul lui Biden potrivit căruia Israelul este implicat în „bombardamente fără discriminare”, susținând în același timp că Israelul încearcă să protejeze civilii.
Între cele două țări s-a deschis o falie tot mai mare cu privire la modul în care armata israeliană își desfășoară operațiunile în Gaza în războiul împotriva Hamas, pe care l-a lansat după ce Hamas a ucis peste 1.200 de israelieni la 7 octombrie.
Biden a declarat marți că Israelul pierde sprijinul comunității internaționale pe măsură ce numărul morților crește în Gaza, unde peste 18.000 de palestinieni au fost uciși în ultimele două luni, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, condus de Hamas. De asemenea, SUA sunt din ce în ce mai izolate pe plan internațional, deoarece refuză să susțină apelurile pentru încetarea focului în conflict.
Joi, consilierul lui Biden pentru securitate națională, Jake Sullivan, începe o călătorie de două zile în Israel, unde se va întâlni cu premierul Benjamin Netanyahu și va purta „conversații extrem de serioase” cu oficiali israelieni în timpul vizitei sale, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, John Kirby, în timpul unui briefing la Casa Albă. Sullivan va discuta cu israelienii despre „eforturile de a fi mai precis și de a reduce daunele provocate civililor”, a spus Kirby.
Cronologia evenimentelor de miercuri, 13 decembrie 2023
SUA, îngrijorate din cauza victimelor civile din Fâşia Gaza
ACTUALIZARE 23:35 „Avem îngrijorări şi le-am exprimat cu privire la ofensiva militară israeliană din Fâşia Gaza şi impactul acesteia asupra populaţiei civile”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, după ce preşedintele american, Joe Biden, a vorbit despre bombardamentele „fără discriminare” ale israelienilor, notează AFP, citată de Agerpres.
John Kirby a subliniat într-o conferinţă de presă că Israelul şi-a exprimat „intenţia” de a reduce la minim pierderile civile în Fâşia Gaza şi a adăugat: „Este important ca rezultatele să fie la înălţimea acestei intenţii”.
Aceste comentarii au urmat după declaraţiile fără precedent ale preşedintelui american care a estimat marţi că Israelul riscă să piardă sprijinul comunităţii internaţionale din cauza bombardamentelor sale „fără discriminare” asupra Fâşiei Gaza.
Este cea mai severă critică exprimată de Statelor Unite, principal susţinător al Israelului, de la atacul fără precedent al Hamas din 7 octombrie pe teritoriul israelian care a fost urmat de o vastă ofensivă israeliană, concretizată printr-o operaţiune terestră şi bombardamente mortale asupra enclavei.
John Kirby a încercat să atenueze impactul altor declaraţii făcute de Joe Biden, care a afirmat că Israelul trebuie să-şi „schimbe” strategia pe termen lung şi care a deplâns opoziţia actualului guvern faţă de o soluţie cu două state împreună cu palestinienii.
„Nu îi dictăm executivului israelian ce trebuie să facă”, a ţinut să adauge purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate.
Netanyahu spune că Israel va merge „până la capăt, până la victorie”
ACTUALIZARE 22:40 „Nimic nu ne va opri” pe calea „victoriei” în războiul împotriva Hamas, nici moartea soldaţilor şi nici „presiunile internaţionale” pentru o încetare a focului, a declarat miercuri premierul israelian, Benjamin Netanyahu, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Vom continua până la final. Nu există nicio îndoială. Spun acest lucru şi în lumina marii suferinţe cauzate de pierderile militare, dar şi în lumina presiunilor internaţionale. Nimic nu ne va opri. Vom merge până la capăt, până la victorie, nimic mai puţin”, a afirmat Netanyahu în cursul unei vizite la o bază militară în sudul Israelului.
La rândul său, liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a calificat drept „iluzie” orice soluţie politică în Fâşia Gaza fără participarea „mişcărilor de rezistenţă” palestiniene.
„Orice aranjament în Gaza sau cu privire la cauza palestiniană fără Hamas sau mişcările de rezistenţă este o iluzie”, a declarat Ismadl Haniyeh, cu sediul în Qatar, într-un discurs televizat.
Ismail Haniyeh a subliniat, totuşi, că este dispus să discute „o încetare a agresiunii în Gaza”. Potrivit acestuia, Hamas este pregătit pentru discuţii „pe o cale politică ce va asigura dreptul poporului palestinian la un stat independent cu Ierusalimul drept capitală”.
Israelul spune că va continua războiul în Gaza „cu sau fără sprijin internaţional”
ACTUALIZARE 19:05 Şeful diplomaţiei israeliene, Eli Cohen, a declarat miercuri că războiul împotriva mişcării islamiste palestiniene Hamas din Fâşia Gaza va continua „cu sau fără sprijin internaţional” şi că un armistiţiu este exclus în acest stadiu, informează AFP, citată de Agerpres.
„Israelul îşi va continua războiul împotriva Hamas, cu sau fără sprijin internaţional. În acest stadiu, aceasta ar fi un cadou pentru organizaţia teroristă Hamas şi i-ar permite să ameninţe din nou locuitorii Israelului”, a declarat Eli Cohen într-un comunicat, după apelurile internaţionale presante pentru încheierea unui armistiţiu.
Adunarea Generală a ONU a cerut marţi „o încetare a focului umanitară imediată” în Gaza, un text neobligatoriu care, totuşi, îşi propune, prin majoritatea sa covârşitoare, să exercite presiuni asupra Israelului şi a aliatului său american.
Miercuri, în a 68-a zi a războiului, armata israeliană a anunţat că 115 dintre soldaţii său au murit în Fâşia Gaza de la debutul ofensivei. Zece dintre aceştia au fost ucişi în luptele din nordul Fâşiei marţi, ziua cu cel mai grav bilanţ de la declanşarea operaţiunilor terestre la 27 octombrie.
Ministerul Sănătăţii al guvernului Hamas a anunţat marţi că 18.412 de persoane au murit în bombardamente, în majoritate femei şi minori.
Israelul a suferit cele mai mari pierderi în luptă din luna octombrie şi devine tot mai izolat diplomatic
ACTUALIZARE 17:30 Israelul a anunţat miercuri cele mai mari pierderi suferite în luptă în decurs de peste o lună, după o ambuscadă în care au căzut militarii săi, inclusiv un colonel, în ruinele oraşului Gaza. În acelaşi timp, Israelul se confruntă cu o izolare diplomatică tot mai mare, în timp ce numărul morţilor civili a crescut şi catastrofa umanitară palestiniană s-a agravat, relatează Reuters.
Israelul a raportat că zece dintre soldaţii săi au fost ucişi în ultimele 24 de ore, inclusiv un colonel care comanda o bază de avanpost şi un locotenent-colonel care comanda un regiment. Este cea mai gravă pierdere într-o zi, de la bilanţul de 15 morţi înregistrat pe 31 octombrie.
Cele mai multe dintre decese au avut loc în cartierul Shejaiya din oraşul Gaza, în nord, unde trupele au căzut într-o ambuscadă încercând să salveze un alt grup de soldaţi care atacase luptători într-o clădire, a precizat armata.
Hamas a declarat că incidentul a arătat că forţele israeliene nu vor putea niciodată să supună Gaza: „Cu cât staţi mai mult timp acolo, cu atât mai mare va fi nota de plată, cu morţi şi pierderi, iar voi veţi ieşi de acolo purtând povara dezamăgirii şi a pierderilor, cu voia lui Dumnezeu", a transmis Hamas israelienilor.
Lupte intense au avut loc simultan în nordul şi sudul Fâşiei Gaza, la o zi după ce ONU a cerut o încetare imediată a focului din motive umanitare. Preşedintele american, Joe Biden, a avertizat că bombardamentele „fără discriminare” asupra civililor costă Israelul sprijinul internaţional.
Avioanele de război au bombardat din nou întreaga Fâşie Gaza, iar oficialii umanitari au declarat că sosirea vremii ploioase de iarnă a înrăutăţit condiţiile pentru sute de mii de familii care dorm în corturi improvizate. Marea majoritate a celor 2,3 milioane de locuitori din Gaza au rămas deja fără adăpost.
SUA şi Regatul Unit anunţă noi sancţiuni împotriva unor responsabili ai Hamas
ACTUALIZARE 17:15 SUA şi Regatul Unit au anunţat miercuri o nouă serie de sancţiuni împotriva unor responsabili Hamas şi persoane afiliate, afirmând că doresc să lupte împotriva finanţării organizaţiei islamiste, în plin război în Fâşia Gaza, informează AFP, citată de Agerpres.
Aceasta este a patra serie de sancţiuni decisă de Washington de la începutul războiului declanşat de Hamas împotriva Israelului, pe 7 octombrie, şi a doua pentru Londra. Cele două ţări clasifică mişcarea islamistă palestiniană la putere în Gaza drept organizaţie teroristă.
Sancţiunile anunţate miercuri „vizează responsabili-cheie care pun în aplicare programul violent al Hamas, reprezentând interesele grupării în străinătate şi gestionând finanţele sale”, a dezvăluit Trezoreria americană în comunicatul său.
Sancţiunile britanice „împotriva Hamas şi Jihadului Islamic vor continua să taie accesul lor la fonduri şi să le izoleze şi mai mult”, potrivit afirmaţiilor ministrului britanic al afacerilor externe David Cameron, citat în comunicatul Londrei.
Guvernul britanic vizează nominal şapte persoane, printre care Mahmoud Zahar, prezentat drept „un responsabil al Hamas în Gaza şi un cofondator” al mişcării.
Ali Baraka, prezentat de Washington drept responsabil pentru relaţiile externe ale Hamas, aflat în prezent în Liban, este vizat de sancţiuni din partea ambelor ţări.
Persoanele vizate de sancţiunile Trezoreriei americane au îngheţate activele lor financiare în SUA, iar instituţiile financiare străine care lucrează cu persoanele vizate ar putea fi la rândul lor sancţionate de către SUA.
„Rămânem hotărâţi, cu aliaţii şi partenerii noştri, să folosim puterile noastre pentru a submina capacitatea Hamas de a finanţa noi atacuri şi de a destabiliza şi mai mult regiunea”, a declarat în comunicat subsecretarul pentru Antiterorism şi Informaţii Financiare al Trezoreriei SUA, Brian Nelson.
Nouă militari israelieni, printre care doi comandanți de rang înalt, uciși într-o ambuscadă Hamas
ACTUALIZARE 14:00 Doi comandanți israelieni de rang înalt și alți șapte soldați au fost uciși de Hamas într-o ambuscadă complexă în suburbia Shejaiya din orașul Gaza, o zonă care a cunoscut lupte urbane intense în ultimele zile, potrivit The Guardian.
Într-unul dintre cele mai letale incidente pentru soldații israelieni în timpul războiului de două luni din Gaza, un locotenent-colonel și mai mulți ofițeri superiori ai acestuia au fost uciși în lupte care au implicat dispozitive explozive improvizate, în timp ce se trăgea asupra lor din clădiri.
Printre morți, anunțați miercuri de Forțele de Apărare Israeliene (IDF), se numără un alt colonel, trei maiori și mai mulți membri ai unei forțe de salvare de luptă.
Un anunț în ebraică postat de Brigada Golani a descris ambuscada care a avut loc în apropierea pieței din Shejaiya.
„În timp ce se efectuau căutări pentru a curăța clădirile din inima Kasbahului Shejaiya, considerată o zonă aglomerată și plină de ținte teroriste, s-a produs o explozie puternică într-una dintre clădiri, iar mai mulți soldați din Batalionul 13 au fost răniți.”
Potrivit relatărilor, soldații se apropiau de o clădire când au fost atacați pentru prima dată de la un etaj superior, inițiind un schimb de focuri în care au fost loviți de grenade și de o încărcătură explozivă, rănind grav patru dintre ei, care au fost izolați de restul soldaților.
În timp ce soldații s-au dus să ajute primul grup, pe fondul temerilor că ar putea fi târâți într-un tunel, o a doua explozie a avut loc. Un al treilea grup, care încerca de asemenea să se apropie pentru a-i evacua pe răniți, a fost de asemenea lovit de o explozie.
Armata israeliană a recuperat cadavrele a doi ostatici într-o operaţiune militară
ACTUALIZARE 10.45 Armata israeliană a anunţat că a recuperat cadavrele a doi ostatici ai Hamas în timpul unei operaţiuni militare în Fâşia Gaza.
Cei doi ostatici au fost identificaţi ca fiind Eden Zakaria, în vârstă de 27 de ani, luată ostatică de Hamas la un festival de muzică la Re'im, şi Ziv Dado, în vârstă de 36 de ani, un supervizor logistic al armatei.
Reprezentanţi ai armatei israeliene au informat familiile acestora cu privire la faptul că corpurile le-au fost găsite şi aduse în Israel.
Armata israeliană a mai anunţat că doi militari israelieni au fost ucişi în operaţiunea de recuperare a celor două cadavre.
Hamasul avertiza duminică cu privire la faptul că niciunul dintre cei 137 de ostatici deţinuţi în Fâşia Gaza nu va ieşi ”în viaţă” din enclavă fără ”un schimb şi o negociere şi fără un răspuns la cerinţele rezistenţei”.
Un armistiţiu de şapte zile - de la 24 noiembrie şi până la 1 decembrie - a permis eliberarea a 105 ostici de către Hamas şi grupări afiliate de la 7 octombrie, dintre care 80 au fost eliberaţi în schimbul a 240 de deţinuţi palestinieni încarceraţi în Israel.
Israelul începe să inunde tunelurile din Gaza cu apă de mare, afirmă un oficial american
ACTUALIZARE 7.45 Israelienii au informat SUA că au început să „testeze” inundarea unora dintre tunelurile din Gaza cu apă de mare, a declarat marţi un oficial american pentru CNN. Israelienii încă nu sunt siguri dacă va funcţiona, a spus oficialul, dar au asigurat SUA că au grijă să testeze doar în tuneluri în care nu cred că sunt ţinuţi ostatici.
CNN a cerut Forţelor de Apărare ale Israelului să comenteze informaţia. Biroul prim-ministrului israelian a declarat că în opinia sa 135 de ostatici sunt încă ţinuţi de Hamas, dintre care unii se crede că sunt cetăţeni americani.
Preşedintele american Joe Biden a fost întrebat marţi despre informaţiile conform cărora Israelul a început să testeze inundarea unora dintre tunelurile din Fâşia Gaza cu apă de mare pentru a degrada o reţea mai mare de tuneluri, despre care susţine că a fost folosită de Hamas.
Răspunzând unei întrebări în conferinţa de presă comună cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski, preşedintele SUA Joe Biden le-a spus reporterilor că, deşi a auzit „afirmaţii” că nu există ostatici reţinuţi în prezent în acele tuneluri, administraţia sa nu a fost în măsură să confirme fără dubii acest lucru. „Ştiu că, totuşi, fiecare moarte a unui civil este o tragedie absolută”, a subliniat el.
Armata israeliană a declarat la începutul acestei luni că a distrus cel puţin 500 de tuneluri în Gaza şi a localizat peste 800 în jurul enclavei palestiniene. IDF a declarat săptămâna trecută că multe dintre puţurile tunelului „au fost amplasate în zone civile” şi în interiorul structurilor civile.
În 2021, Hamas a susţinut că a construit tuneluri însumând 500 de kilometri sub Gaza, deşi nu este clar dacă această cifră a fost exactă sau corectă.
Adunarea Generală a ONU a cerut o „încetare a focului umanitară imediată” în Fâşia Gaza
ACTUALIZARE 7.25 Adunarea Generală a ONU a cerut, marţi, „o încetare a focului umanitară imediată” în Gaza, un text neobligatoriu care, totuşi, îşi propune, prin majoritatea sa covârşitoare, să exercite presiuni asupra Israelului şi a aliatului său american.
În această rezoluţie adoptată cu 153 de voturi pentru, 10 împotrivă (inclusiv Israel şi Statele Unite) şi 23 de abţineri din 193 de state membre, Adunarea Generală îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu „situaţia umanitară catastrofală din Fâşia Gaza”.
Răspunzând unei cereri fără precedent din partea secretarului general al ONU, Antonio Guterres, care se teme de o „prăbuşire totală a ordinii publice” pe teritoriul palestinian aflat în război, rezoluţia „cere o încetare a focului umanitară imediată”, solicită protecţia civililor, acces umanitar şi eliberarea „imediată şi necondiţionată” a tuturor ostaticilor.
Dar, la fel ca textul anterior adoptat la sfârşitul lunii octombrie, care cerea un „armistiţiu umanitar imediat, durabil şi susţinut, care să conducă la o încetare a ostilităţilor”, nu condamnă Hamas. O absenţă criticată de Israel şi Statele Unite. „De ce este atât de dificil să spunem fără echivoc că uciderea bebeluşilor şi împuşcarea părinţilor în faţa copiilor lor este oribil?”, a întrebat ambasadoarea americană, Linda Thomas-Greenfield.
Omologul său israelian a denunţat o rezoluţie „ipocrită”. „A sosit momentul să dăm vina pe cei care merită, monştrii Hamas”, a insistat el, repetând că o încetare a focului nu va face decât să întărească mişcarea islamistă.
SUA au depus un amendament pentru a condamna „atacurile teroriste abominabile ale Hamas” din 7 octombrie, aşa cum au făcut-o şi la sfârşitul lunii octombrie, care a fost respins (84 de voturi pentru, 62 împotrivă, 25 abţineri).
Un alt amendament, prezentat de Austria, care dorea să clarifice faptul că ostaticii sunt ţinuţi de „Hamas şi alte grupări”, a fost, de asemenea, respins.
Această şedinţă specială a Adunării Generale a fost solicitată de ţările arabe după vetoul american de vineri asupra unui proiect de rezoluţie al Consiliului de Securitate care ceruse aceeaşi „încetare a focului umanitară imediată”. Numeroase ţări şi organizaţii pentru drepturile omului au deplâns eşecul de vineri, inclusiv secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care a descris un Consiliu de Securitate cu autoritatea şi credibilitatea „compromise”.
ONU continuă să avertizeze cu privire la situaţia catastrofală din Gaza, unde sistemul umanitar este „pe punctul de a ceda” şi unde peste 18.000 de persoane au fost ucise, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas. „Ce aşteptăm pentru a opri aceste morţi şi această maşinărie de război distructivă?”, a spus ambasadorul egiptean, Osama Mahmoud Abdelkhalek Mahmoud, în timp ce prezenta rezoluţia, deplângând „eforturile câtorva ţări care se opun opiniei publice internaţionale în favoarea unei încetări a focului”. Într-o aluzie destul de evidentă, în special la Statele Unite, care au condamnat alte „agresiuni”, precum invazia rusească în Ucraina, el a denunţat ţările care aplică politica „standardelor duble”.
„Preţul unei înfrângeri a Hamas nu poate fi suferinţa continuă a tuturor civililor palestinieni”, au declarat prim-miniştrii Australiei, Canadei şi Noii Zeelande într-o declaraţie comună, reprezentanţii acestor ţări votând în favoarea rezoluţiei.
Acest apel la încetarea focului a primit mult mai multe voturi decât rezoluţia de la sfârşitul lunii octombrie (120 de voturi pentru, 14 împotrivă şi 45 de abţineri). Această majoritate covârşitoare a depăşit-o chiar pe cea a multiplelor rezoluţii de condamnare a invadării Ucrainei de către Rusia (143 de voturi).
Dar chiar şi cu acest sprijin masiv, „nimeni nu îşi imaginează că Adunarea Generală poate convinge Israelul să înceteze focul, aşa cum nu îi poate ordona preşedintelui Putin să părăsească Ucraina. Scopul este de a-i face pe americani să se simtă din ce în ce mai incomfortabil”, a comentat Richard Gowan de la International Crisis Group.
Cronologia evenimentelor de marți, 12 decembrie 2023
Israelul spune că 19 ostatici din Gaza au murit
ACTUALIZARE 22:50 Israelul a declarat că 19 din cele 135 de persoane care sunt încă ținute în captivitate în Gaza au murit, potrivit BBC.
Peste 18.400 de persoane au fost ucise în Gaza, spune ministerul condus de Hamas
ACTUALIZARE 20:15 18.412 de persoane au fost ucise în Gaza de la începutul conflictului, pe 7 octombrie, a declarat Ministerul Sănătății condus de Hamas.
Cel puțin 50.100 de persoane au fost rănite, a adăugat acesta.
Israelul și SUA nu pot elimina Hamas, spune Iranul
ACTUALIZARE 20:10 Ministrul iranian de externe a declarat că Israelul și SUA nu vor putea niciodată să elimine complet Hamas, potrivit Sky News.
Iranul este un susținător al Hamas, împreună cu o serie de alte grupuri militante extremiste din regiune - inclusiv Hezbollah din Liban.
„Israelul și Statele Unite nu vor putea niciodată să elimine Hamas”, a declarat Hossein Amir-Abdollahian, descriind grupul drept o „mișcare pentru libertate”.
El a reiterat, de asemenea, comentariile Hamas, afirmând că Israelul nu are nicio șansă de a asigura eliberarea a aproximativ 137 de ostatici, care încă se află în Gaza.
Numai diplomația ar funcționa, a spus el.
Doi soldați israelieni au fost uciși în timpul unei operațiuni de recuperare a cadavrelor ostaticilor
ACTUALIZARE 20:05 Cadavrele a doi ostatici din Gaza au fost recuperate și returnate Israelului, au declarat Forțele de Apărare israeliene, într-o operațiune în care și-au pierdut viața doi soldați, transmite Sky News.
„În timpul unei operațiuni în Gaza, cadavrele a doi ostatici au fost recuperate de IDF și aduse înapoi în Israel”, potrivit IDF.
Doi soldați în rezervă ai IDF au fost uciși în operațiunea de recuperare a cadavrelor.
Biden spune că Israelul începe să „piardă sprijinul” după luni de bombardamente
ACTUALIZARE 20:00 Președintele american a declarat că Israelul începe să piardă sprijinul comunității internaționale, pe măsură ce țara își continuă campania masivă de bombardamente în interiorul Fâșiei Gaza, transmite Sky News.
În weekend, Forțele Aeriene israeliene au declarat că au efectuat peste 22.000 de lovituri în enclavă de la începutul conflictului, pe 7 octombrie.
Statele Unite s-au dovedit a fi cel mai mare susținător al Israelului pe scena mondială până acum, dar relația începe să se tensioneze pe măsură ce victimele civile cresc ca urmare a acțiunii IDF.
„Încep să-și piardă sprijinul”, a declarat Biden.
El a mai spus că premierul israelian Benjamin Netanyahu trebuie să-și schimbe guvernul dur, care a fost criticat pe scară largă pe scena internațională, în special de statele arabe.
Netanyahu: Israelul și SUA au opinii diferite despre guvernarea Fâșiei Gaza după război
ACTUALIZARE 19:55 Israelul se bucură de sprijinul SUA pentru obiectivele sale de a distruge Hamas și de a elibera ostaticii, dar aliații au opinii diferite cu privire la ceea ce ar putea urma după războiul din Gaza, a declarat marți premierul israelian, Benjamin Netanyahu, potrivit Reuters.
Reiterând refuzul său din trecut de a aproba revenirea la conducerea din Gaza a Autorității Palestiniene, susținute de Occident, sub președintele Mahmoud Abbas, Netanyahu a declarat că Gaza „nu va fi nici Hamas-stan, nici Fatah-stan”, Fatah fiind partidul lui Abbas.
„Aș dori să-mi clarific poziția: nu voi permite Israelului să repete greșeala de la Oslo”, a spus Netanyahu, fără a explica la ce greșeală se referă.
Citește continuarea AICI
Ministrul de Externe palestinian acuză Israelul că foloseşte foametea ca armă de război împotriva palestinienilor din Gaza
ACTUALIZARE 19:50 Ministrul de Externe palestinian a acuzat marţi Israelul că foloseşte foametea ca armă de război împotriva a circa un milion de oameni din Gaza şi a condamnat „eşecul internaţional” de a face respectate drepturile palestinienilor, în cadrul unei reuniuni a ONU desfăşurate la Geneva, relatează Reuters.
Potrivit Programului Alimentar Mondial al Naţiunilor Unite, jumătate din populaţia de 2,3 milioane de oameni a Fâşiei Gaza este afectată de foamete, în condiţiile în care extinderea asaltului militar israelian în partea sud a teritoriului, în răspuns la atacul sângeros militanţilor Hamas asupra Israelului din 7 octombrie, i-a privat pe locuitori de acces la alimente, medicamente şi combustibil.
Israelul a afirmat că permite trecerea ajutoarelor pe la punctul de trecere de la Rafah şi a semnalat că un alt punct, Kerem Shalom, ar putea fi redeschis în curând pentru a contribui la livrarea asistenţei, menţionează Reuters.
„În timp ce vorbim, cel puţin un milion de palestinieni din Fâşia Gaza, dintre care jumătate sunt copii, mor de foame, nu din cauza unui dezastru natural sau a lipsei generoasei asistenţe care aşteaptă la graniţă. Nu, mor de foame din cauză că Israelul foloseşte în mod deliberat foametea ca armă de război împotriva poporului pe care l-a ocupat”, a declarat şeful diplomaţiei palestiniene, Riyad al-Maliki, în cadrul unui eveniment consacrat împlinirii a 75 de ani de la Declaraţia universală a drepturilor omului.
„În loc să insistăm pe respectarea dreptului fundamental al poporului palestinian la a mânca şi a bea apă, trăim această realitate distopică în care palestinienii sunt excluşi de la drepturi de bază, cele mai elementare drepturi acordate tuturor fiinţelor umane”, a mai denunţat acesta, invocând un „flagrant eşec internaţional” de a-i proteja pe palestinieni.
Israelul afirmă că i-a instruit pe locuitori să se deplaseze în zone despre care spune că sunt mai sigure, între măsurile pe care le ia pentru a-i proteja pe civili în paralel cu eforturile de a-i elimina pe militanţii Hamas, care în timpul atacului din 7 octombrie au ucis 1.200 de oameni, majoritatea civili, şi au luat 240 ostatici.
Ambasadoarea israeliană pe lângă ONU Meirav Eilon Shahar nu a răspuns în mod specific la acuzaţia de înfometare, în discursul rostit la aceeaşi reuniune.
Ea a criticat în schimb ulterior, într-o întâlnire cu reporteri alături de mama unui ostatic americano-israelian, Hersh Goldberg Polin, faptul că discursul lui Maliki nu a conţinut nicio referire la Hamas şi atacurile sângeroase ale acesteia împotriva Israelului.
„Nimic despre 7 octombrie, nimic despre atrocităţile care au fost comise de Hamas”, a subliniat ambasadoarea.
Represaliile israeliene s-au soldat pe de altă parte cu moartea a cel puţin 18.205 oameni şi rănirea a aproape 50.000, potrivit Ministerului sănătăţii din Gaza, care mai notează că acest bilanţ nu cuprinde câteva mii de morţi rămaşi sub dărâmături sau la care ambulanţele nu au putut ajunge.
ACTUALIZARE 13:15 Forțele de Apărare ale Israelului au făcut publice imagini cu armament găsit într-o clădire civilă din Jabalia, scrie Sky News.
Într-o postare pe Telegram, IDF spune că Hamas avea armament în clădiri civile și că în Jabalia au fost găsite mai multe depozite de arme folosite de teroriști. Unul dintre depozite era chiar lângă o școală.
În depozite, IDF a găsit rachete, obuze, dispozitive explozive, lansatoare de rachete, puști AK-47, reviste și veste militare.
Soldații au lovit, de asemenea, o instalație de producție de arme și o serie de posturi de lansare folosite pentru a „trage rachete către israelieni” din Gaza, susține IDF.
Israelul, acuzat că a folosit fosfor alb furnizat de SUA într-un atac în Liban
ACTUALIZARE 09:15 Israelul a folosit muniţie cu fosfor alb, furnizată de SUA, într-un atac din octombrie în sudul Libanului, care a rănit cel puţin nouă civili în ceea ce, potrivit unui grup de apărare a drepturilor omului, ar trebui investigat ca o crimă de război, a afirmat luni The Washington Post care spune că a efectuat o analiză asupra unor fragmente de obuz găsite într-un mic sat, potrivit News.ro.
Un jurnalist care lucra pentru The Washington Post a găsit rămăşiţele a trei proiectile de artilerie de 155 de milimetri trase în Dheira, în apropiere de graniţa cu Israelul, care au provocat un incendiu ce a mistuit cel puţin patru case, potrivit localnicilor. Muniţia, care aruncă pene de pâslă îmbibate cu fosfor alb ce arde la temperaturi ridicate, produce un fum care acoperă mişcările trupelor, învăluind o suprafaţă mare. Conţinutul său se poate lipi de piele, provocând arsuri potenţial fatale şi leziuni respiratorii, iar utilizarea sa în apropierea zonelor civile poate fi interzisă în conformitate cu dreptul umanitar internaţional. Dintre cei nouă răniţi în atacul israelian de la Dheira, cel puţin trei au fost spitalizaţi, dintre care unul pentru câteva zile.
Seriile de producţie inscripţionate pe fragmentele de obuze găsite se potrivesc cu nomenclatura folosită de armata americană pentru a clasifica muniţiile produse pe plan intern şi arată că au fost fabricate în Louisiana şi Arkansas în 1989 şi 1992. Culoarea verde deschis şi alte marcaje - cum ar fi „WP” imprimat pe unul dintre fragmente - corespund cartuşelor cu fosfor alb, potrivit experţilor în armament, a scris The Washington Post.
Muniţia fumigenă M825, trase de obuziere de 155 mm, are o utilizare legitimă pe câmpul de luptă, inclusiv pentru semnalizarea trupelor prietene, marcarea ţintelor şi producerea de fum alb care ascunde soldaţii de ochii forţelor inamice, însă nu este destinată utilizării ca arme incendiare.
Israelul, acuzat și în trecut că a folosit fosfor alb împotriva civililor
Israelul s-a mai confruntat anterior cu numeroase critici pentru că a tras cu proiectile cu fosfor alb asupra unor zone dens populate. Ar fi făcut-o în timpul ofensivei din Gaza de la sfârşitul anului 2008. Într-un raport din 2009, organizaţia Human Rights Watch a afirmat că muniţiile cu fosfor alb ale Israelului au ucis şi rănit civili şi au avariat structuri civile, inclusiv o şcoală, o piaţă, un depozit cu ajutoare umanitare şi un spital. HRW a afirmat că utilizarea de către Israel a armelor în cartierele aglomerate „a încălcat dreptul umanitar internaţional (legile războiului), care impune luarea tuturor precauţiilor posibile pentru a evita vătămarea civililor şi care interzice atacurile nediscriminatorii”.
Ca răspuns, Israelul s-a angajat să limiteze utilizarea fosforului alb şi să depună mai multe eforturi pentru a proteja civilii în timpul conflictelor.
În octombrie, Human Rights Watch a acuzat din nou forţele israeliene de utilizarea fosforului alb în Gaza şi Liban. Grupul pentru drepturile omului a declarat că a verificat o înregistrare video realizată la 10 octombrie în Liban şi o altă înregistrare video realizată în Gaza la 11 octombrie, despre care a afirmat că arată „multiple explozii aeriene de fosfor alb tras de artilerie deasupra portului oraşului Gaza şi a două localităţi rurale de-a lungul frontierei dintre Israel şi Liban”. Israelul a negat atunci afirmaţiile făcute de Human Rights Watch.
Casa Albă, „îngrijorată”
Statele Unite sunt îngrijorate de relatările conform cărora Israelul a folosit muniţie cu fosfor alb furnizată de SUA într-un atac din octombrie în sudul Libanului, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al Casei Albe, John Kirby.
„Am văzut rapoartele. Cu siguranţă suntem îngrijoraţi de acest lucru. Vom pune întrebări pentru a încerca să aflăm ceva mai mult”, a declarat Kirby reporterilor aflaţi la bordul Air Force One, a relatat Reuters.
Kirby a precizat că fosforul alb are o „utilitate militară legitimă” pentru iluminare şi producerea de fum pentru a ascunde mişcările trupelor. „Evident, de fiecare dată când furnizăm articole precum fosforul alb unei alte armate o facem având toate aşteptările că va fi folosit în conformitate cu aceste scopuri legitime şi în conformitate cu legile conflictului armat”, a spus el.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matt Miller, a avut o declaraţie similată. El a exprimat luni îngrijorarea cu privire la informaţiile potrivit cărora Israelul ar fi folosit fosfor alb în sudul Libanului. „Evident, există o utilizare militară legitimă a fosforului alb, dar aceasta nu include folosirea acestuia asupra civililor”, a declarat oficialul în cadrul unui briefing de presă, potrivit CNN. Miller a declarat că SUA analizează această chestiune şi va cere „informaţii suplimentare”.
Reacția Israelului
Într-o declaraţie anterioară pentru CNN, Forţele de Apărare Israeliene (IDF) au spus că utilizează „doar arme şi muniţii legale”.
La rândul său, ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, întrebat despre articolul potrivit căruia Israelul a folosit fosfor alb în Liban, a declarat: „IDF şi întreaga instituţie de securitate acţionează în conformitate cu dreptul internaţional. Aşa am acţionat şi aşa vom acţiona”.
„IDF foloseşte doar armament legal. Principalele obuze fumigene folosite de IDF nu conţin fosfor alb. La fel ca multe armate occidentale, IDF dispune şi de obuze fumigene care conţin fosfor alb, care sunt legale în conformitate cu dreptul internaţional, iar alegerea de a le folosi este influenţată de considerente operaţionale şi de disponibilitatea în comparaţie cu alternativele”, precizează armata israeliană, potrivit The Times of Israel.
„Aceste obuze sunt destinate pentru fumigene, şi nu pentru un atac sau o incendiere şi nu sunt definite din punct de vedere legal ca arme incendiare”, continuă IDF.
Armata precizează că, în conformitate cu procedurile sale existente, obuzele cu fosfor alb nu trebuie folosite în zonele urbane, „cu excepţia anumitor cazuri excepţionale”.
„Aceste restricţii sunt în conformitate cu dreptul internaţional şi sunt chiar mai stricte decât (acestea din urmă)”, a declarat IDF.
ONU se pregăteşte o rezoluţie privind încetarea focului
ACTUALIZARE 08:37 Adunarea Generală a ONU urmează să voteze marţi o rezoluţie fără caracter obligatoriu prin care se cere „o încetare imediată a focului umanitară” în Gaza - un apel pe care Consiliul de Securitate, paralizat, nu a reuşit să îl facă până acum, transmite France24, potrivit News.ro.
Foametea se agravează în rândul palestinienilor din fâşia Gaza asediată, au anunţat agenţiile umanitare, în timp ce Adunarea Generală a ONU se pregătea să voteze marţi o încetare imediată a focului umanitar în conflictul de două luni dintre Israel şi Hamas. Alte sute de civili au murit în atacul Israelului asupra Fâşiei Gaza de când SUA au respins vineri prin veto o rezoluţie a Consiliului de Securitate care cerea o încetare a focului.
Biden: „Opinia publică a întregii lumi se poate schimba peste noapte”
ACTUALIZARE 08:05 Preşedintele american Joe Biden şi-a exprimat luni seară sprijinul de nezdruncinat pentru „siguranţa poporului evreu şi securitatea Israelului şi dreptul său la existenţă”, în urma atacurilor teroriste ale Hamas din 7 octombrie, relatează CNN, potrivit News.ro.
Preşedintele a subliniat sprijinul său pentru Israel, recunoscând în acelaşi timp că există neînțelegeri pe anumite probleme între el şi premierul Benjamin Netanyahu, glumind că i-a spus odată liderului israelian: „Te iubesc, dar nu sunt de acord cu nimic din ceea ce ai de spus”. El a adăugat: „Este cam la fel şi astăzi”.
Cu toate acestea, Biden a declarat, în remarcile care marchează a cincea noapte a sărbătorii evreieşti de Hanukkah, că Israelul se află într-o „situaţie dificilă”, în urma atacului Hamas şi a războiului care a urmat în Gaza.
„Vom continua să acordăm asistenţă militară Israelului până când vor scăpa de Hamas, dar trebuie să fim atenţi - ei trebuie să fie atenţi”, a spus Biden.
„Opinia publică a întregii lumi se poate schimba peste noapte, nu putem lăsa să se întâmple asta”.
Preşedintele a salutat, de asemenea, munca depusă de administraţia sa pentru a asigura eliberarea ostaticilor încă reţinuţi în Gaza şi livrarea de ajutor umanitar în regiune.
„Lucrăm fără încetare pentru întoarcerea în siguranţă a ostaticilor. Eu personal am petrecut nenumărate ore - şi vorbesc serios, probabil până la 20 de ore cu qatarezii şi egiptenii, cu israelienii - pentru a asigura eliberarea ostaticilor, pentru a face să intre camioanele, pentru a face să curgă ajutorul umanitar, pentru a-i convinge să deschidă poarta, pentru a avea [preşedintele egiptean Abdel Fattah] El-Sisi - să se asigure că a deschis poarta de intrare în Egipt”, a declarat Biden.
„Şi există o întreagă gamă de lucruri care se întâmplă acum şi care sunt cu adevărat foarte, foarte dificile. Am scos mai mult de 100 de ostatici şi nu ne vom opri până când nu îi vom aduce pe fiecare dintre ei acasă”, a spus el.
Cronologia evenimentelor de luni, 11 decembrie 2023
Șeful diplomației europene avertizează că situaţia din Gaza este „apocaliptică”
ACTUALIZARE 23:15 Situaţia din Gaza este „apocaliptică” pentru populaţia civilă, a avertizat luni şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, apreciind că nivelul de distrugere în teritoriul palestinian este superior celui din Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Din păcate, nivelul de distrugere al clădirilor din Gaza este mai mult sau mai puţin, chiar mai mare decât distrugerile suferite de oraşele germane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, a afirmat Borrell, la încheierea unei reuniuni a miniştrilor de Externe ai UE la Bruxelles.
Oficialul spaniol a prezentat presei o imagine „catastrofală„ a situaţiei din Gaza, afirmând că nivelul suferinţei umane constituie o „provocare fără precedent”.
Şefii diplomaţiei UE au discutat luni despre sancţiuni suplimentare împotriva Hamas, pe baza unei propuneri făcute de Franţa, Italia şi Germania.
„Nu au fost obiecţii”, a spus Josep Borrell, adăugând că va face o propunere în acest sens Celor 27.
El a indicat că au fost discutate posibile sancţiuni împotriva extremiştilor israelieni din Cisiordania.
„Nu a existat unanimitate”, a precizat el, adăugând că va face totuşi o propunere statelor membre.
Ţările UE au cerut, la rândul lor, un armistiţiu de durată în conflictul din Gaza.
Palestinieni din Cisiordania şi Ierusalimul de Est, în grevă de solidaritate cu Fâşia Gaza
ACTUALIZARE 20:10 - Magazinele şi şcolile au rămas închise luni în Cisiordania şi Ierusalimul de Est pentru a protesta contra operaţiunilor armatei israeliene în Fâşia Gaza, transmite AFP, citată de Agerpres.
La apelul sindicatelor, numeroşi palestinieni au intrat în grevă şi au participat la adunări în mai multe oraşe din Cisiordania.
„Greva de astăzi nu este doar în semn de solidaritate cu Gaza, ci şi contra SUA, care şi-au utilizat veto-ul în Consiliul de Securitate al ONU împotriva unei încetări a focului”, a declarat Issam Abu Bakar, membru al Fatah, partidul preşedintelui Mahmoud Abbas.
La Ramallah, sediul Autorităţii Palestiniene, manifestanţii au desfăşurat un banner cu o listă de nume ale victimelor din Gaza.
Greve au avut loc şi la Nablus, în nordul Cisiordaniei, şi la Hebron (sud).
În Ierusalimul de Est, unde trăiesc aproximativ 300.000 de palestinieni, numeroase magazine au rămas închise luni.
Apelului la grevă i s-a dat curs şi în cartierul Esenyurt, din vestul Istanbulului, unde numeroase întreprinderi le aparţin palestinienilor.
Atacul terorist brutal efectuat de comandouri ale mişcării islamiste palestiniene Hamas pe 7 octombrie s-a soldat cu moartea a aproximativ 1.200 de persoane în sudul Israelului, în majoritate civili, şi răpirea altor circa 240 care au fost duse în Fâşia Gaza. O parte dintre aceşti ostatici au fost eliberaţi în schimbul punerii în libertate a unor deţinuţi palestinieni din închisori israeliene.
Potrivit Ministerului Sănătăţii din Fâşia Gaza, riposta armatei israeliene asupra poziţiilor teroriştilor Hamas din Gaza a condus la moartea a peste 18.200 de oameni şi rănirea altor cel puţin 40.000.
Patru ţări membre ale UE cer un armistiţiu de durată mai mare în Gaza
ACTUALIZARE 17:50 Patru state din Uniunea Europeană au cerut luni, cu ocazia unei reuniuni ministeriale la Bruxelles, un armistiţiu de durată mai mare în Fâşia Gaza, atacată de Israel după raidurile Hamas din 7 octombrie pe teritoriul israelian, transmite AFP, citată de Agerpres.
Într-o scrisoare adresată preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, lideri din Irlanda, Spania, Malta şi Belgia afirmă că "trebuie să cerem imediat tuturor părţilor să declare un armistiţiu umanitar durabil, care să poată duce la încheierea ostilităţilor".
Demersul are scopul de „a pune capăt carnagiului, masacrării civililor nevinovaţi”, a explicat la sosirea la Bruxelles ministrul de externe irlandez, Micheal Martin.
Cele patru ţări semnatare cer ca UE să adopte o poziţie fermă în această chestiune la summitul de joi şi vineri al Uniunii.
Într-o altă scrisoare, trimisă de Franţa, Italia şi Germania Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, au cerut noi sancţiuni împotriva Hamas, organizaţie islamistă considerată oficial teroristă de Uniune, Statele Unite şi Israel. Şefa diplomaţiei franceze, Catherine Colonna, a precizat că astfel de sancţiuni au fost deja instituite, dar „trebuie să mergem mai departe şi să permitem identificări individuale suplimentare”.
Luni, la Bruxelles, mai mulţi miniştri europeni şi-au exprimat îngrijorarea şi faţă de situaţia din Cisiordania, unde extremiştii israelieni au ucis zeci de palestinieni. Martin a afirmat că „nivelul de violenţă la care au recurs coloniştii (evrei) în Cisiordania creează riscul unei noi explozii”, iar omoloaga sa belgiană, Hadja Lahbib, a anunţat că va pleda „pentru identificarea şi interzicerea accesului coloniştilor violenţi în întreg spaţiul Schengen”, în timp ce Colonna a declarat că Franţa ia în considerare adoptarea unor măsuri la nivel naţional.
Germania adoptă o atitudine mai critică faţă de Israel
ACTUALIZARE 17:45 Germania se aşteaptă ca Israelul să-şi adapteze strategia militară pentru a preveni mai mult suferinţele în rândul civililor palestinieni, a declarat luni ministrul de Externe german, Annalena Baerbock, în ceea ce marchează o schimbare a Berlinului către o poziţie mai critică faţă de aliatul său, transmite Reuters.
Germania a susţinut constant dreptul Israelului de a se apăra după atacul terorist comis de mişcarea islamistă palestiniană Hamas pe 7 octombrie.
Guvernul de la Berlin a subliniat constant necesitatea ca Israelul să respecte dreptul internaţional în răspunsul său la atacurile Hamas, dar în general a evitat să critice deschis acţiunile armatei israeliene în teritoriile palestiniene.
Acest lucru s-a schimbat săptămâna trecută.
„Ne aşteptăm ca Israelul să permită mai mult ajutor umanitar, în special în nord, pentru a asigura că acţiunile armatei sale sunt mai ţintite şi cauzează mai puţine victime civile”, a afirmat şefa diplomaţiei germane într-o conferinţă de presă la Dubai, unde a participat la summitul internaţional COP28.
Majoritatea celor 2,3 milioane de locuitori din Fâşia Gaza şi-au părăsit locuinţele.
„Chestiunea modului în care Israelul duce această bătălie este esenţială pentru perspectiva unei soluţii politice”, a insistat Baerbock.
Săptămâna trecută, Ministerul de Externe german a salutat impunerea de sancţiuni americane contra unui număr de colonişti evrei ca urmare a unor atacuri asupra palestinienilor din Cisiordania şi i-a cerut Uniunii Europene să ia în calcul sancţiuni similare.
Atacul terorist brutal efectuat de comandouri ale Hamas pe 7 octombrie s-a soldat cu moartea a aproximativ 1.200 de persoane în sudul Israelului şi răpirea altor circa 240 care au fost duse în Fâşia Gaza. O parte din aceşti ostatici au fost eliberaţi în schimbul punerii în libertate a unor deţinuţi palestinieni din închisori israeliene.
Riposta armatei israeliene asupra poziţiilor teroriştilor Hamas din Gaza a condus la moartea a aproape 18.000 de oameni şi rănirea altor cel puţin 40.000, conform datelor furnizate de autorităţile din enclava palestiniană.
Danemarca îşi reia ajutorul pentru dezvoltare acordat palestinienilor
ACTUALIZARE 17:40 Danemarca a anunţat luni că îşi reia ajutorul pentru dezvoltare acordat palestinienilor, care a fost suspendat imediat după atacul lansat de aripa armată a Hamas pe 7 octombrie pe teritoriul israelian dinspre Fâşia Gaza, transmite AFP, citată de Agerpres.
„Sunt încântată să anunţ că Danemarca îşi reia ajutorul pentru dezvoltare acordat Palestinei”, a scris premierul Mette Frederiksen într-un comunicat obţinut de AFP.
Pe 10 octombrie, Copenhaga a lansat o analiză pentru „a se asigura că fondurile daneze nu sunt utilizate în mod abuziv, inclusiv pentru a sprijini indirect organizaţii teroriste care atacă Israelul”.
„Ajutorul poate fi reluat, deoarece Ministerul danez de Externe nu a găsit niciun semn de abuz sau de sprijin pentru Hamas sau alte organizaţii teroriste prin fonduri daneze”, a spus şefa guvernului.
Pentru 2023, Danemarca a planificat un ajutor pentru teritoriile palestiniene de 235,5 milioane de coroane (31,6 milioane de euro), din care 72 de milioane nu au fost încă distribuite.
„Plăţile vor începe acum”, a spus Frederiksen, menţionând că un ajutor umanitar extraordinar de 125 de milioane de coroane (16,7 milioane de euro) a fost trimis începând cu 7 octombrie.
„Din cauza luptelor grele din Gaza, unele dintre activităţile planificate în Programul de Asistenţă pentru Palestina vor fi ajustate”, a adăugat Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat, subliniind importanţa furnizării de „sprijin suplimentar Cisiordaniei”.
Pe 7 octombrie, comandouri ale Hamas s-au infiltrat în sudul Israelului dinspre Fâşia Gaza, comiţând un atac sângeros asupra civililor.
Potrivit Israelului, 1.200 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise în atac, în care aproximativ 240 de persoane au fost răpite şi duse în micul teritoriu palestinian. În total, 137 de persoane sunt încă ţinute ostatice, după ce un armistiţiu de la sfârşitul lunii noiembrie a dus la unele eliberări în schimbul unor prizonieri palestinieni ţinuţi închişi de Israel.
Ca represalii, Israelul a promis să „anihileze” Hamas, iar armata sa efectuează bombardamente devastatoare asupra teritoriului palestinian asediat al Gazei.
Ministerul Sănătăţii din Hamas a raportat duminică aproape 18.000 de morţi în bombardamentele israeliene, majoritatea femei şi tineri sub vârsta de 18 ani, şi zeci de mii de răniţi. Mulţi oameni se află sub dărâmături, potrivit surselor Hamas.
Peste 100 de soldați israelieni au fost uciși în Gaza
ACTUALIZARE 15:45 Peste 100 de soldați israelieni au fost uciși în Gaza, precizează armata isrealiană, potrivit BBC. Trei dintre cei patru anunțați morți în această dimineață au fost uciși în luptele din sudul Gazei, în timp ce al patrulea a murit într-un accident de mașină.
IDF au publicat numele a 430 de militari uciși de la atacurile Hamas din 7 octombrie.
Dintre aceștia, 101 au fost uciși de când IDF și-a început asaltul terestru extins asupra Fâșiei Gaza la 27 octombrie, care a continuat de atunci - cu excepția unei încetări a focului de șapte zile care s-a încheiat la 1 decembrie.
Mai mulţi ambasadori la ONU vizitează punctul de trecere a frontierei Rafah
ACTUALIZARE 15:30 Mai mulţi ambasadori la ONU au ajuns luni în Egipt pentru a vizita punctul de trecere a frontierei de la Rafah, singurul prin care se poate ieşi din Fâşia Gaza, transmite AFP.
La vizita neoficială de o zi, organizată de Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Egipt, participă circa zece diplomaţi, inclusiv din Rusia sau Regatul Unit, însă Statele Unite şi Franţa, de asemenea membre ale Consiliului de Securitate al ONU, nu şi-au trimis niciun reprezentant.
Criza umanitară din Gaza este tot mai gravă, remarcă AFP. Teritoriul controlat de gruparea islamistă Hamas este bombardat intens de Israel, care duce şi o ofensivă terestră; secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a numit regiunea palestiniană respectivă "cimitir de copii".
Un oficial din Ministerul de Externe egiptean a afirmat la şedinţa de informare pentru ambasadori înainte de a ajunge la Rafah că "nimic nu justifică să închidem ochii în faşa durerii şi a suferinţelor provocate poporului palestinian din Gaza".
Lana Nussibeh, reprezentanta EAU la Consiliul de Securitate, a declarat că diplomaţii statelor membre ale acestui for participă la acţiune "în calitate personală". Ea a precizat că scopul este de a-i ajuta să înţeleagă "nu doar suferinţa şi distrugerile trăite de locuitorii din Gaza, ci şi speranţa şi forţa acestora".
Ofensiva israeliană în Gaza, soldată potrivit autorităţilor palestiniene cu aproape 18.000 de morţi, a urmat atacului din 7 octombrie al Hamas pe teritoriul palestinian, unde teroriştii au ucis circa 1.200 de oameni, majoritatea civili, şi au luat aproximativ 240 de ostatici.
Armata israeliană: Distribuirea de fotografii cu prizonierii Hamas dezbrăcați „nu servește la nimic”
ACTUALIZARE 13:30 Israelul a declarat, duminică, că doreşte să prevină distribuirea în continuare de fotografii cu prizonieri palestinieni în Fâşia Gaza dezbrăcaţi până la lenjerie intimă, în unele cazuri legaţi la ochi şi unul de altul, în urma indignării provocate de circulaţia acestor imagini pe social media, relatează luni agenţia DPA.
Ziarul Times of Israel a relatat că consilierul pentru securitate naţională Tzachi Hanegbi a spus că suspecţii trebuie percheziţionaţi pentru a se asigura că nu poartă arme sau explozibili. Cu toate acestea, Hanegbi a declarat canalului televiziunii publice Kan că răspândirea de imagini online cu aceştia "nu serveşte la nimic".
El a spus că nu va mai avea loc o altă distribuire de astfel de imagini. Fotografiile au ridicat îngrijorări cu privire la procedurile de arestare ale Israelului în Fâşia Gaza şi întrebări asupra posibilelor încălcări ale drepturilor sau tratamente degradante, a scris Times of Israel.
Potrivit ziarului israelian, purtătorul de cuvânt al Forţelor de Apărare ale Israelului (IDF), Daniel Hagari, a spus că fotografiile umilitoare nu au fost distribuite de biroul său şi că trupele ar urma să schimbe procedura de arestare în cazuri în care aceasta nu a fost urmată în mod corespunzător.
Citând reprezentanţi nenumiţi ai forţelor de securitate, ziarul Haaretz a relatat la rândul său că, din câteva sute de palestinieni reţinuţi până acum, doar în jur de 10-15% aparţineau mişcării militante palestiniene Hamas sau unor organizaţii afiliate acesteia.
Armata israeliană a subliniat că arestările au fost făcute în conformitate cu dreptul internaţional şi că numai cei suspectaţi de terorism au fost reţinuţi.
Potrivit canalului de ştiri pan-arab Al Jazeera cu sediul la Doha în Qatar, Israelul "a pus în scenă un videoclip ce pretinde să arate predarea soldaţilor Hamas".
Înregistrările de pe reţelele sociale arată câteva zeci de bărbaţi dezbrăcaţi până la lenjeria intimă. Potrivit presei israeliene, ei sunt luptători Hamas arestaţi în tabăra de refugiaţi Jabalia.
Potrivit Al Jazeera duminică, o privire mai atentă la acest videoclip dezvăluie că "a fost pus în scenă". "Nu are sens ca soldaţii israelieni, când descoperă un luptător înarmat, să aştepte (ca acesta) să se dezbrace şi să-i alinieze pe toţi, să se pregătească să filmeze şi apoi să ordone printr-un difuzor acelei persoane să-i predea arma".
Potrivit acestei surse, armata israeliană a luat cu forţa bărbaţii şi băieţii palestinieni după ce i-a separat de familiile lor în şcoli administrate de Naţiunile Unite, care servesc drept adăposturi pentru strămutaţii din nordul Gazei. Unii dintre bărbaţi au fost identificaţi ca lucrători ONU, angajaţi umanitari şi cel puţin un jurnalist. "Bărbatul care a fost pus să ţină pistolul se crede că este un comerciant", adaugă canalul pan-arab.
Lider Hamas eliminat în Shejaiya
ACTUALIZARE 09:23 Armata israeliană anunță eliminarea unui lider Hamas din Shejaiya, în Gaza.
Emad Karika preluase conducerea aripii Hamas din Shejaiya după uciderea de către forțele IDF a predecesorului său. Eliminarea sa a avut loc printr-o lovitură aeriană, după ce serviciile de informații israeliene au aflat unde se adăpostește.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Confruntări pe străzile din Jabalia
ACTUALIZARE 08:11 IDF a postat pe rețelele sociale imagini din timpul luptelor de stradă din Jabalia, în Gaza, în urma cărora mai mulți luptători Hamas au fost eliminați.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Cronologia evenimentelor de duminică, 10 decembrie 2023
IDF: 22.000 de ținte Hamas atacate în Gaza
ACTUALIZARE 19:33 Forțele aeriene israeliene au atacat peste 3.500 de ținte din Fâșia Gaza de la reluarea ostilităților, se arată într-un comunicat IDF remis duminică. Unele dintre ținte au fost identificate cu ajutorul trupelor de la sol.
În total, de la începutul luptelor împotriva organizației Hamas, forțele IDF au atacat peste 22.000 de ținte în Fâșia Gaza.
În prezent, trupele israeliene luptă în mai mulote orașe în Fâșia Gaza, „împotriva mai multor bastioane teroriste”: în Jabalia, Shahja'iya, Beit Hanoun și Khan Yunis.
Biroul de comunicare al IDF a postat pe rețelele sociale mai multe clipuri cu secvențe din timpul confruntărilor cu teroriștii Hamas.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Hamas afirmă că niciun ostatic nu va ieşi viu din Gaza fără negocieri
ACTUALIZARE 18:38 Hamas a avertizat că niciun ostatic luat în 7 octombrie în sudul Israelului şi ţinut în Fâşia Gaza nu va ieşi „viu” fără negocieri şi fără „a se răspunde la cererile” mişcării islamiste palestiniene, transmite duminică AFP.
„Nici inamicul fascist şi conducerea sa arogantă, nici susţinătorii lor nu îşi vor putea recupera prizonierii în viaţă fără un schimb şi o negociere şi fără a răspunde la cererile rezistenţei”, a declarat purtătorul de cuvânt al braţului armat al mişcării palestiniene Hamas, Abu Obeida.
Atacul terorist brutal efectuat de comandouri ale Hamas pe 7 octombrie s-a soldat cu moartea a aproximativ 1.200 de persoane în sudul Israelului şi răpirea altor circa 240 care au fost duse în Fâşia Gaza.
Riposta armatei israeliene asupra poziţiilor teroriştilor Hamas din Gaza a condus la moartea a peste 16.000 de oameni şi rănirea altor cel puţin 40.000, conform datelor furnizate de autorităţile din enclava palestiniană.
OMS solicită într-o rezoluţie un ajutor umanitar imediat pentru Gaza
ACTUALIZARE 16:56 Consiliul executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a adoptat duminică prin consens o rezoluţie ce solicită un ajutor umanitar imediat pentru Gaza, transmite AFP.
În contextul în care Consiliul de Securitate al ONU a eşuat în încercarea de a cere o încetare a focului între Israel şi Hamas ca urmare a veto-ului exprimat de SUA, cele 34 de ţări membre ale Consiliului executiv al OMS cer „trecerea imediată, durabilă şi fără obstacole a ajutorului imanitar” în Fâşia Gaza.
Rezoluţia, propusă de Afganistan, Maroc, Qatar şi Yemen, solicită eliberarea de autorizaţii de ieşire pentru pacienţi, furnizarea de medicamente şi material medical pentru civili şi accesul la îngrijire medicală pentru orice persoană lipsită de libertate.
Documentul exprimă „îngrijorarea gravă” faţă de situaţia umanitară actuală şi face un apel la protejarea tuturor civililor.
Reprezentantul SUA a declarat că Washingtonul acceptă să nu se opună consensului asupra textului, dar a precizat că are „importante rezerve”, afirmând că regretă lipsa de echilibru din rezoluţie.
Pentru Canada, textul este o „rezoluţie de compromis” ce ar fi putut de asemenea denunţa rolul Hamas în actualul conflict, luarea de ostatici şi „utilizarea de scuturi umane”.
Atacul terorist brutal efectuat de comandouri ale Hamas pe 7 octombrie s-a soldat cu moartea a aproximativ 1.200 de persoane în sudul Israelului şi răpirea altor circa 240 care au fost duse în Fâşia Gaza.
Riposta armatei israeliene asupra poziţiilor teroriştilor Hamas din Gaza a condus la moartea a peste 16.000 de oameni şi rănirea altor cel puţin 40.000, conform datelor furnizate de autorităţile din enclava palestiniană.
Tancurile israeliene au ajuns în centrul oraşului Khan Younis
ACTUALIZARE 14:43 Tancurile israeliene şi-au făcut drum duminică spre centrul oraşului Khan Younis, într-un nou impuls major în inima celui mai important oraş din sudul Fâşiei Gaza, transmite Reuters, potrivit News.ro.
Locuitorii au spus că tancurile au ajuns pe drumul principal nord-sud prin mijlocul Khan Younis, după o luptă intensă în timpul nopţii, care a încetinit înaintarea israeliană dinspre est.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Avioane de război au atacat în zona de la vest de asalt. Aerul bubuia cu zgomotul constant al exploziilor şi coloane groase de fum alb s-au ridicat deasupra oraşului, care adăposteşte sute de mii de civili care au fugit din alte părţi ale enclavei.
Dimineaţa devreme, lângă o secţie de poliţie din centrul oraşului, s-a auzit zgomotul constant al focurilor de mitralieră.
Străzile de acolo erau pustii, în afară de o bătrână şi o fată călare pe un cărucior cu măgari.
„A fost una dintre cele mai îngrozitoare nopţi, rezistenţa a fost foarte puternică, am auzit împuşcături şi explozii care nu s-au oprit ore întregi”, a declarat pentru Reuters un tată a patru copii strămutat din oraşul Gaza şi adăpostit în Khan Younis. El a refuzat să fie identificat de teama represaliilor.
„În Khan Younis, tancurile au ajuns pe strada Jamal Abdel-Nasser, care se află în centrul oraşului. Lunetistii au luat poziţii pe clădirile din zonă”, a spus el.
Administraţia Biden a aprobat vânzarea a 14.000 de obuze de tanc către Israel
ACTUALIZARE 12:47 Administraţia Biden s-a folosit o autoritate de urgenţă pentru a permite vânzarea a aproximativ 14.000 de obuze de tanc către Israel fără o revizuire de către Congres, a declarat Pentagonul, transmite Reuters.
Departamentul de Stat a folosit vineri o declaraţie de urgenţă a Legii privind controlul exporturilor de arme pentru cartuşele de tanc în valoare de 106,5 milioane de dolari pentru livrare imediată în Israel, a declarat Pentagonul sâmbătă, într-un comunicat.
Obuzele fac parte dintr-o vânzare mai mare, pentru care administraţia Biden cere aprobarea Congresului SUA.
Pachetul mai mare valorează mai mult de 500 de milioane de dolari şi include 45.000 de obuze pentru tancurile israeliene Merkava, desfăşurate în mod regulat în ofensiva sa din Gaza, care a ucis mii de civili.
Pe măsură ce războiul s-a intensificat, s-a urmîrit cu o atenţie mai mare cum şi unde exact sunt folosite armele americane, chiar dacă oficialii americani spun că nu există planuri de a pune condiţii pentru ajutorul militar pentru Israel sau de a lua în considerare reţinerea unuia dintre ele.
Susţinătorii drepturilor şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la vânzare, spunând că aceasta nu se aliniază cu efortul Washingtonului de a presa Israelul să minimizeze victimele civile.
Un oficial al Departamentului de Stat a declarat sâmbătă că Washingtonul continuă să spună clar guvernului israelian că trebuie să respecte dreptul internaţional umanitar şi să ia toate măsurile fezabile pentru a evita rănirea civililor.
Vânzarea propusă transmite angajamentul SUA faţă de securitatea Israelului şi va consolida capacităţile defensive ale Israelului, a spus oficialul.
Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a determinat şi a oferit o justificare detaliată Congresului că obuzele de tanc trebuie furnizate imediat Israelului în interesul securităţii naţionale ale Statelor Unite, potrivit declaraţiei Pentagonului.
Vânzarea va fi din inventarul armatei americane şi va consta din cartuşe de tanc M830A1 cu explozivi mari cu tracer (MPAT) de 120 mm şi echipamente aferente.
„Israelul va folosi capacitatea sporită ca un factor de descurajare la ameninţările regionale şi pentru a-şi consolida apărarea patriei”, a spus Pentagonul, adăugând că nu va exista niciun impact negativ asupra pregătirii apărării SUA ca urmare a vânzării.
Tancurile israeliene Merkava, care folosesc obuze de 120 mm, sunt, de asemenea, legate de incidente care au implicat moartea jurnaliştilor.
Joi, o investigaţie Reuters a dezvăluit că un echipaj de tancuri israeliene l-a ucis pe jurnalistul Reuters Issam Abdallah şi a rănit şase reporteri trăgând două obuze în succesiune rapidă din Israel, în timp ce jurnaliştii filmau bombardamente transfrontaliere.
O navă de război franceză aflată în Marea Roşie a doborât drone lansate de pe coasta Yemenului
ACTUALIZARE 10:26 O navă de război franceză care operează în Marea Roşie a doborât două drone care au fost lansate pe ea de pe coasta Yemenului, a anunţat duminică Ministerul Apărării, transmite Reuters.
Fregata multifuncţională Languedoc a interceptat şi distrus o primă dronă sîmbătă, în jurul orei 21:30, ora locală franceză, iar o a doua în jurul orei 23:30, la 110 km de coasta Yemenului, în jurul Al Hudaydah.
Mişcarea Houthi din Yemen a anunţat sâmbătă că va viza toate navele care se îndreaptă spre Israel, indiferent de naţionalitatea lor, şi a avertizat toate companiile maritime internaţionale să nu aibă de-a face cu porturile israeliene.
Houthii, aliniaţi cu Iranul, au atacat şi confiscat mai multe nave legate de Israel, în Marea Roşie şi strâmtoarea ei Bab al-Mandab, o cale maritimă prin care este transportat o mare parte din petrolul lumii.
Şeful ONU spune că nu va renunţa să facă apel pentru încetarea focului în Gaza
ACTUALIZARE 09:32 Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a declarat duminică că nu va renunţa la apelul pentru o încetare a focului în Gaza, din motive umanitare, el adăugând că războiul a subminat credibilitatea şi autoritatea Consiliului de Securitate, transmite Reuters.
Guterres a vorbit la conferinţa Forumului de la Doha, în vreme ce Washingtonul a respins vineri, prin veto, o cerere a Consiliului de Securitate al ONU pentru o încetare a focului imediată, umanitară, în războiul dintre Israel şi grupul militant palestinian Hamas.
„Am cerut Consiliului de Securitate să facă presiuni pentru a preveni o catastrofă umanitară şi mi-am reiterat apelul pentru declararea unui încetări a focului din motive umanitare”. Din păcate, Consiliul de Securitate nu a reuşit să o facă, dar asta nu o face mai puţin necesară, a spus Guterres.
„Nu voi renunţa”, a adăugat Guterres.
Prim-ministrul din Qatar, şeicul Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, a declarat în cadrul întrunirii că Doha va continua să facă presiuni asupra Israelului şi Hamas pentru un armistiţiu, în ciuda şanselor ”limitate”.
Qatarul, unde îşi au sediul mai mulţi lideri politici ai Hamas, a condus negocierile dintre grup şi Israel.
Armata israeliană le cere locuitorilor din Khan Younis evacuarea într-o zonă cu puţine facilităţi, pe coastă
ACTUALIZARE 07:50 Armata israeliană le-a cerut locuitorilor din cea mai mare parte a oraşului Khan Younis, al doilea ca mărime din Fâşia Gaza, să se evacueze în zona Al-Muwasi, o fâşie de pământ cu puţine facilităţi, pe coastă, precum şi la anumite adrese, indicate pe o hartă interactivă a Forţelor de Apărare Israeliene, scrie CNN, potrivit News.ro.
„Solicitarea generală pentru locuitori este să se mute în zona Al-Muwasi, precum şi la adresele actualizate pe harta interactivă a IDF publicată săptămâna trecută”, a anunțat IDF, potrivit sursei citate.
Armata a răspuns astfel la o întrebare a CNN despre locul unde ar trebui să meargă oamenii.
Anterior, IDF a emis ceea ce a numit „un apel urgent” la civili pentru a părăsi mare parte din oraşul Khan Younis şi din împrejurimi, unde au loc lupte aprige.
Într-o postare pe reţeaua X, purtătorul de cuvânt al IDF pentru presa arabă, Avichay Adraee, le-a cerut locuitorilor „cartierelor Al-Katiba, Al Mahatta şi din centrul oraşului din guvernoratul Khan Younis” să evacueze zona.
Adraee a specificat cinci clădiri (47, 55, 104 – 106) pe harta publicată de IDF.
„Vă cerem să plecaţi urgent de unde sunteţi şi să mergeţi spre adăposturi cunoscute, la vest de Khan Younis”, a spus el.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Nu este clar câţi oameni cunosc aceste instrucţiuni, dată fiind lipsa reţelelor de comunicare şi a internetului, în mare parte din gaza. De asemenea, nu se ştie la ce adăposturi se referă Adraee. CNN a cerut clarificări suplimentare din partea IDF.
Al-Muwasi este o fâşie de circa 20 de kilometri pătraţi, pe coastă.
Luna trecută, într-o declaraţie a agenţiilor Naţiunilor Unite şi a organizaţiilor umanitare precum Care International, Mercy Corps şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, se arăta că zona nu poate fi una sigură până când toate părţile nu se angajează să nu lupte acolo.
Al-Muwasi este în principal teren deschis, dar cunoaşte deja un aflux al populaţiei care încearcă să scape de lupte.
Lupte violente în Jabalia
Și în orașul Jabalia, în nordul Fâșiei Gaza, au avut loc confruntări violente, după ce trupele israeliene au primit informații că în zonă se află celule teroriste.
Imaginile publicate arată luptele din oraș, dar și arme, printre care și lansatoare de grenade, găsite asupra luptătorilor Hamas.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Cronologia evenimentelor de sâmbătă, 9 decembrie 2023
Netanyahu: Războiul just al Israelului pentru eliminarea Hamas va continua
ACTUALIZARE 22:00 „Războiul just” al Israelului în Fâşia Gaza „pentru a elimina” Hamas va continua, a declarat sâmbătă seara premierul israelian, Benjamin Netanyahu, salutând „poziţia adecvată adoptată de Statele Unite în Consiliul de Securitate al ONU”, transmite France Presse.
„Celelalte ţări trebuie să înţeleagă că nu poţi, pe de o parte, să susţii eliminarea Hamas şi, pe de altă parte, să ceri încetarea războiului, ceea ce ar împiedica eliminarea Hamas”, a spus el, la o zi după ce SUA au opus veto la o rezoluţie ONU care cerea „încetarea imediată a focului umanitar” în Fâşia Gaza. „Aşadar, Israelul îşi va continua războiul său just pentru a elimina Hamas”, a adăugat el.
ONU avertizează despre „suprapopularea extremă” în Rafah, singura zonă din Gaza fără lupte
ACTUALIZARE 17:40 Zona Rafah, în extremitatea sudică a Fâşiei Gaza şi aproape de graniţa cu Egiptul, primeşte zeci de mii de persoane strămutate din Khan Younis şi din alte zone mai la nord de la încheierea unui armistiţiu dintre Israel şi gruparea palestiniană islamistă Hamas şi suferă din cauza nivelurilor tot mai mari de supraaglomerare, a avertizat sâmbătă Organizaţia Naţiunilor Unite în raportul său zilnic despre conflictul din enclava palestiniană, transmite EFE.
Multe dintre persoanele strămutate stau în corturi de campanie şi alte spaţii de cazare improvizate în campusul Universităţii Al Quds şi într-o clădire în construcţie a viitorului Spital Qatarez, se arată în raportul Biroului Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare.
În aceste condiţii, mii de oameni trebuie să stea la coadă ore în şir pentru a primi ajutor umanitar sub formă de alimente, apă şi alte bunuri de bază, în timp ce mai la nord de Rafah, distribuţia acestei asistenţe s-a oprit practic din cauza ostilităţilor şi a restricţiilor de circulaţie.
Documentul subliniază că mulţi dintre cele 1,9 milioane de persoane strămutate au fost nevoite să-şi schimbe locul în care erau cazaţi de două sau trei ori din octombrie, deoarece luptele s-au extins de la nord la sud.
Raportul denunţă, de asemenea, primele atacuri asupra unităţilor sanitare din Khan Younis, acum centrul luptei, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu câteva săptămâni cu spitalele din oraşul Gaza şi alte oraşe din jumătatea de nord a Fâşiei, pe fondul acuzaţiilor din partea Israelului că au fost folosite ca refugiu de către Hamas.
Erdogan cere reformarea Consiliului de Securitate al ONU, care a devenit „un Consiliu de protecţie a Israelului”
ACTUALIZARE 16:25 Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a denunţat sâmbătă Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, despre care a spus că a devenit „Consiliul de protecţie a Israelulu”, a doua zi după vetoul american asupra unei rezoluţii în care se cerea încetarea focului în Gaza, transmite AFP.
Erdogan a ironizat SUA care susține cu bani și arme Israelul și a spus că „lumea este mai mare decât cinci”, făcând referire la faptul că instituția ONU are cinci membri permanenți.
„Din 7 octombrie, Consiliul de Securitate a devenit un consiliu pentru protecţia şi apărarea Israelului”, a denunţat şeful statului turc, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la Declaraţia drepturilor omului.
Potrivit Reuters, el a cerut totodată reformarea Consiliului de Securitate al ONU.
Solicitarea de încetare a focului în Gaza făcută de '„Consiliul de Securitate al ONU este respinsă doar de vetoul SUA. Este aceasta drept? Consiliul de Securitate al ONU trebuie să fie reformat”, a declarat Erdogan la o conferinţă privind drepturile omului care se desfăşoară la Istanbul. Şeful statului turc a insistat din nou că '„lumea este mai mare decât cinci”', o referire la faptul că Consiliul de Securitate al ONU are cinci membri permanenţi cu drept de veto, China, Franţa, Rusia, Regatul Unit şi SUA.
Citește mai mult AICI
Țările arabe își arată nemulțumirea față de veto-ul SUA din Consiliul de Securitate al ONU
ACTUALIZARE 16:15 Ţările arabe şi-au exprimat sâmbătă "nemulţumirea" faţă de cel de-al doilea veto al SUA asupra unei rezoluţii a Consiliului de Securitate în care se cerea o încetare imediată a focului în Fâşia Gaza şi au solicitat Washingtonului "să-şi asume responsabilităţile" pentru a promova un armistiţiu în enclava palestiniană, transmite EFE, potrivit Agerpres.
Miniştrii de externe ai Arabiei Saudite, Egiptului, Iordaniei, Qatarului, Turciei şi Palestinei şi-au exprimat într-o declaraţie comună „nemulţumirea cu privire la utilizarea dreptului de veto de către Statele Unite, care a împiedicat emiterea unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU” în favoarea unui încetări a focului din raţiuni umanitare.
Şefii diplomaţiei acestor ţări au difuzat declaraţia după o întâlnire la Washington cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, căruia i-au cerut ca SUA „să-şi asume responsabilităţile şi să ia măsurile necesare pentru a impulsiona ocupaţia israeliană către o încetare imediată a focului”.
Totodată, înalţii oficiali din ţările arabe şi-au reiterat respingerea faţă de „agresiunea continuă a forţelor de ocupaţie israeliene împotriva poporului palestinian”, precum şi respingerea „operaţiunilor de strămutare forţată” pe care Israelul „încearcă să le implementeze” în Fâşia Gaza, reamintind totodată „importanţa de a respecta dreptul internaţional umanitar”.
La rândul său, secretarul general al Ligii Arabe, Ahmed Aboul-Gheit, a mulţumit celor 97 de ţări care au susţinut rezoluţia şi celor 13 membri ai Consiliului de Securitate pentru că „au crezut în respectarea dreptului internaţional”.
„Din păcate, Consiliul de Securitate a fost împiedicat să adopte poziţia politică şi morală corectă pentru a opri această agresiune nebună”, a postat Aboul-Gheit pe platforma X.
Este pentru a doua oară de la începutul războiului din Gaza când Statele Unite au respins o rezoluţie în acest sens - au făcut-o pe 18 octombrie -, aliniindu-se astfel Israelului, care susţine că această încetare a focului ar ajuta Hamas să se reînarmeze şi să menţină în captivitate 138 de ostatici în Fâşia Gaza, potrivit EFE.
Israelul îl acuză pe șeful ONU, Antonio Guterres, că se aliază cu teroriștii Hamas cerând o încetare a focului în Fâșia Gaza
ACTUALIZARE 16:00 Guvernul israelian l-a acuzat, sâmbătă, pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres, că este de partea Hamas, în contextul în care înaltul oficial portughez a cerut o încetare a focului în Gaza, transmite EFE, potrivit Agerpres.
Apelul lui „Guterres de a se alia cu Hamas şi de a cere încetarea focului îi dezonorează poziţia”, a scris ministrul de externe israelian Eli Cohen pe reţeaua de socializare X.
Citește mai mult AICI
Mahmoud Abbas cere încheierea imediată a războiului din Gaza
ACTUALIZARE 11:43 Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a cerut vineri încheierea imediată a războiului din Gaza şi o conferinţă internaţională de pace pentru a găsi o soluţie politică de durată, care să conducă la înfiinţarea unui stat palestinian.
Într-un interviu acordat Reuters la biroul său din Ramallah, Abbas, în vârstă de 87 de ani, a declarat că conflictul dintre Israel şi palestinieni în general a atins un stadiu alarmant, care necesită o conferinţă internaţională şi garanţii ale puterilor mondiale.
El şi-a reiterat poziţia de lungă durată în favoarea negocierilor mai degrabă decât a rezistenţei armate, pentru a pune capăt ocupaţiei de lungă durată.
„Susţin rezistenţa paşnică. Sunt pentru negocieri bazate pe o conferinţă internaţională de pace şi sub auspiciile internaţionale, care ar duce la o soluţie care va fi protejată de puterile mondiale pentru a stabili un stat palestinian suveran în Fâşia Gaza, Cisiordania şi Ierusalimul de est”, a spus el pentru Reuters, potrivit News.ro.
Abbas a spus că, pe baza unui acord internaţional obligatoriu, va reînvia Autoritatea Palestiniană slăbită, va implementa reformele mult aşteptate şi va organiza alegeri prezidenţiale şi parlamentare, care au fost suspendate după ce Hamas a câştigat în 2006 şi ulterior a împins Autoritatea Palestiniană din Gaza.
Întrebat dacă ar risca să organizeze alegeri având în vedere posibilitatea ca Hamas să câştige aşa cum a făcut în 2006, el a spus: „Cine câştigă, acestea vor fi alegeri democratice”.
Abbas a spus că plănuise să organizeze alegeri în aprilie 2021, dar reprezentantul Uniunii Europene i-a spus înainte de termenul limită că Israelul se opune votului în Ierusalimul de Est, aşa că a fost forţat să-l anuleze.
El a insistat că nu vor fi alegeri fără Ierusalimul de Est, spunând că AP a organizat trei runde de alegeri în trecut, care au inclus Ierusalimul de Est, înainte ca Israelul să impună interdicţia.
Israelul a capturat Ierusalimul de Est arab în războiul din Orientul Mijlociu din 1967. Ulterior l-a anexat, declarând întreg oraşul drept capitală, mişcare nerecunoscută pe plan internaţional.
Palestinienii vor Ierusalimul de Est drept capitală a viitorului lor stat.
Abbas nu a oferit o viziune concretă asupra unui plan postbelic discutat cu oficialii americani, în baza căruia AP ar urma să preia controlul asupra Fâţiei Gaza, unde locuiesc 2,3 milioane de oameni.
Iranul avertizează asupra unei „explozii” regionale după vetoul SUA la ONU
ACTUALIZARE 10:56 Iranul a avertizat sâmbătă cu privire la „posibilitatea” unei „explozii incontrolabile” în Orientul Mijlociu, dacă Statele Unite vor continua să sprijine Israelul în războiul împotriva grupării islamiste palestiniene Hamas din Gaza, transmite AFP.
„Atât timp cât America susţine crimele regimului sionist şi continuarea războiului (...) există posibilitatea unei explozii incontrolabile a situaţiei din regiune”, a declarat ministrul afacerilor externe iranian Hossein Amir-Abdollahian într-o conversaţie telefonică cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, potrivit unui comunicat al ministerului de la Teheran publicat sâmbătă.
Convorbirea telefonică a avut loc în contextul în care Statele Unite au respins vineri o rezoluţie a Consiliului de Securitate care cerea o „încetare imediată a focului” în Gaza.
Acest text, care a primit 13 voturi pentru, unul împotrivă şi o abţinere (Regatul Unit), a fost pregătit de Emiratele Arabe Unite după invocarea fără precedent de către Antonio Guterres a articolului 99 din Carta Naţiunilor Unite care permite ca atenţia Consiliului să fie atrasă de o chestiune care „ar putea pune în pericol menţinerea păcii şi securităţii internaţionale”.
„Folosirea articolului 99 este o acţiune curajoasă din partea dumneavoastră pentru a păstra pacea şi este susţinută de opinia mondială”, i-a spus Amir-Abdollahian lui Guterres.
Pentru ministrul iranian, "afirmaţia" israelienilor că "Hamas a fost cel care a încălcat" armistiţiul care s-a încheiat la 1 decembrie „este total falsă”.
Teheranul este unul dintre principalii susţinători internaţionali ai Hamas, care a lansat pe 7 octombrie un atac sângeros pe pământ israelian, în timpul căruia 1.200 de persoane, în majoritate civili, au fost ucise, potrivit autorităţilor israeliene.
Ca răspuns, Israelul a lansat o ofensivă în Fâşia Gaza care a provocat 17.487 de morţi, potrivit unui ultimul raport publicat vineri de Ministerul Sănătăţii Hamas.
China, decepţionată de vetoul SUA la ONU privind Gaza
ACTUALIZARE 09:13 China şi-a manifestat sâmbătă "decepţia profundă" faţă de vetoul exprimat de SUA cu privire la o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU în care se cerea o încetare imediată a focului în Gaza şi care a fost prezentată de Emiratele Arabe Unite şi susţinută de 97 de ţări membre, transmite EFE.
Propunerea „reflectă apelul universal al comunităţii internaţionale şi reprezintă direcţia corectă pentru restabilirea păcii”, a declarat ambasadorul chinez la ONU, Zhang Jun, citat de televiziunea de stat CGTN.
„China sprijină pe deplin acest lucru şi s-a alăturat eforturilor pentru acest proiect de rezoluţie”, a adăugat Zhang, care a acuzat Washingtonul că foloseşte un „standard dublu" atunci când vorbeşte despre protecţia femeilor, a copiilor şi a drepturilor omului, în timp ce „consimte” ca acest conflict să continue.
De asemenea, Zhang a cerut Israelului să pună capăt „pedepsei colective asupra populaţiei din Gaza”.
Apelul a fost susţinut de 13 membri ai Consiliului de Securitate, în timp ce Regatul Unit s-a abţinut.
Este a doua oară de la începutul războiului dintre Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas când Statele Unite au respins o rezoluţie în acest sens - au mai făcut-o şi pe 18 octombrie -, aliniindu-se astfel cu Israelul, care susţine că această încetare a focului ar ajuta Hamas să se reînarmeze şi să menţină în captivitate 138 de ostatici în Fâşia Gaza, notează EFE.
La 18 octombrie, Statele Unite s-au opus prin veto unei rezoluţii similare care cerea încetarea focului şi care fusese prezentată de Brazilia, argumentând cu acea ocazie că respectivul text nu făcea referire la dreptul Israelului la autoapărare.
Acest ultim vot de vineri a avut loc la cererea secretarului general al ONU, Antonio Guterres, care săptămâna aceasta a recurs la un mecanism excepţional din Carta Naţiunilor Unite, articolul 99, care îi permite să solicite intervenţia Consiliului în cazuri de ameninţări grave la adresa păcii şi securităţii în lume.
SUA s-au opus unei rezoluţii a Consiliului de Securitate care cerea încetarea focului
ACTUALIZARE 07:30 Statele Unite au respins vineri o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU care cerea o „încetare a focului umanitară imediată” în Fâşia Gaza, solicitată cu hotărâre de către secretarul general al organizaţiei cu sediul la New York, Antonio Guterres, informează AFP.
Rezoluţia elaborată de Emiratele Arabe Unite şi susţinută de aproape 100 de ţări, a primit 13 voturi pentru, un vot împotrivă (Statele Unite) şi o abţinere (Regatul Unit).
Proiectul de rezoluţie a fost pregătit după invocarea fără precedent de către Antonio Guterres, miercuri, a articolului 99 din Carta Naţiunilor Unite, ce îi permite secretarului general să atragă atenţia Consiliului asupra unei chestiuni care „ar putea pune în pericol menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale”.
Statele Unite, aliate ale Israelului, şi-au repetat vineri ostilitatea faţă de o încetare a focului. „Nu sprijinim apelurile pentru o încetare imediată a focului”, a insistat adjunctul ambasadorului american, Robert Wood.
„Aceasta nu ar face decât să planteze seminţele unui viitor război, pentru că Hamas nu îşi doreşte o pace de durată”, a adăugat el, deplângând, de asemenea, lipsa de condamnare a atacurilor Hamas din 7 octombrie, un „eşec moral”.
Ambasadorul Israelului la ONU, Gilad Erdan, a estimat că „adevărata cale către pace este doar sprijinirea misiunii Israelului, în niciun caz un apel la încetarea focului”.
Proiectul de rezoluţie, subliniind „situaţia catastrofală din Fâşia Gaza”, a cerut „o încetare imediată a focului umanitar”. Textul foarte scurt a cerut, de asemenea, protecţia civililor, eliberarea "imediată şi necondiţionată" a tuturor ostaticilor şi „asigurarea accesului umanitar”.
Făcând presiuni asupra membrilor Consiliului, Antonio Guterres şi-a justificat vineri dimineaţa invocarea articolului 99 subliniind încă o dată riscul „prăbuşirii totale a ordinii publice” în Fâşia Gaza.
De la începutul războiului, acesta este al cincilea proiect de rezoluţie respins de Consiliu.
„Inacţiunea Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite şi vetourile statelor membre, în special ale Statelor Unite, le fac complice la masacrul în curs”, a acuzat Medici fără Frontiere într-un comunicat de presă.
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a cerut vineri Consiliului de Securitate să pună capăt „războiului brutal” din Fâşia Gaza, unde peste 17.400 de palestinieni au fost ucişi în două luni de război cu Israelul, potrivit datelor comunicate de Ministerul Sănătății, controlat de Hamas.
„Solicităm Consiliului de Securitate, comunităţii internaţionale şi tuturor ţărilor din întreaga lume să pună capăt acestui război brutal şi să salveze Fâşia Gaza înainte de a fi prea târziu”, a declarat biroul de presă al Hamas într-un comunicat.
Proiect de rezoluţie OMS: Israelul trebuie să îşi respecte obligaţiile umanitare
Un proiect de rezoluţie înaintat OMS de 17 ţări membre şi Palestina, cu statut special, a cerut vineri ca Israelul să îşi respecte pe deplin obligaţiile de a proteja personalul medical şi umanitar din Fâşia Gaza, supus bombardamentelor intense ale armatei israeliene, transmite AFP.
Acest text urmează să fie examinat duminică în cadrul unei sesiuni speciale a Consiliului Executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, convocate pentru a discuta „situaţia sănătăţii din teritoriul palestinian ocupat, inclusiv Ierusalimul de Est”.
Proiectul de rezoluţie este prezentat de Algeria, Arabia Saudită, Bolivia, China, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Indonezia, Irak, Iordania, Liban, Malaezia, Maroc, Pakistan, Palestina, Qatar, Tunisia, Turcia şi Yemen.
„Consiliul executiv îşi exprimă profunda îngrijorare cu privire la situaţia umanitară catastrofală ce predomină în teritoriul palestinian ocupat, inclusiv Ierusalimul de Est şi, mai ales, cu privire la operaţiunile militare desfăşurate în Fâşia Gaza”, se afirmă în preambulul acestui proiect. Textul exprimă îngrijorarea cu privire la „asediul în curs” şi amploarea „daunelor considerabile cauzate sectorului sănătăţii publice”.
Proiectul menţionează, de asemenea, riscurile pe care prezenţa a „mii de victime încă îngropate sub dărâmături” le poate prezenta pentru sănătatea publică, precum şi condiţiile de igienă şi adăposturile supraaglomerate.
Israelul a impus un asediu total asupra teritoriului palestinian din 9 octombrie, la două zile după atacul fără precedent al comandourilor Hamas.
Proiectul de rezoluţie cere „puterii ocupante” să „garanteze respectul şi protecţia întregului personal medical şi agenţilor umanitari a căror activitate este exclusiv medicală, mijloacelor de transport şi echipamentelor acestora, precum şi spitalelor şi altor unităţi medicale”. De asemenea, cere „puterii ocupante să faciliteze trecerea neîntreruptă, ordonată, liberă, sigură şi nestingherită a personalului medical şi a lucrătorilor umanitari”.
În plus, textul solicită comunităţii internaţionale „să mobilizeze fonduri suficiente pentru a satisface nevoile imediate şi viitoare ale programelor de sănătate ale OMS” şi „să reconstruiască sistemul de sănătate palestinian, în strânsă cooperare cu OMS şi instituţiile competente” ale ONU.
Consiliul executiv al OMS este format din 34 de ţări membre, alese pentru trei ani din fiecare dintre regiunile organizaţiei. Acesta joacă un rol foarte important în punerea în practică a deciziilor Adunării Mondiale a Sănătăţii.
Doi soldaţi israelieni răniţi în încercarea de a elibera ostatici
Armata israeliană a recunoscut vineri eşecul unei operaţiuni ce viza eliberarea de ostatici din Fâşia Gaza, în care doi soldaţi au fost grav răniţi şi, potrivit mişcării palestiniene Hamas, un ostatic a murit, informează AFP.
„În noaptea (de joi spre vineri), doi soldaţi israelieni au fost grav răniţi în timpul unei operaţiuni vizând salvarea ostaticilor deţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza”, a declarat armata într-un comunicat.
„Niciun ostatic nu a fost salvat”, a adăugat ea, afirmând că „în timpul operaţiunii, numeroşi terorişti care au participat la răpirea şi custodia ostaticilor au fost ucişi”.
Brigăzile Ezzedine al-Qassam, aripa armată a Hamas, au anunţat că „au reuşit să dejoace încercarea israeliană de a elibera un ostatic, reperând membri ai forţelor speciale israeliene care se furişau în centrul Fâşiei Gaza” şi care se „strecuraseră într-o ambulanţă”.
Într-un comunicat de presă, această sursă a raportat „schimburi intense de foc”, soldaţi răniţi, în timp ce un ostatic „a fost declarat mort”.
Hamas a lansat apoi un videoclip în care se văd mai multe urme de sânge pe podeaua unei case şi carcase de obuze, apoi cadavrul unui bărbat. Imaginile arată, de asemenea, arme şi echipamente israeliene pe care Hamas afirmă că le-a recuperat în timpul incidentului.
„Avioanele de război israeliene au vizat întreaga zonă cu bombardamente intense pentru a permite forţelor speciale să iasă”, conform brigăzilor Ezzedine al-Qassam.
Potrivit guvernului israelian, 138 de ostatici sunt încă deţinuţi în Gaza, după eliberarea, la sfârşitul lunii noiembrie, ca parte a unui armistiţiu de şapte zile, a 105 persoane răpite, dintre care 80 în schimbul a 240 de prizonieri palestinieni deţinuţi de Israel.
Un total de 93 de soldaţi israelieni au fost ucişi în luptele din Gaza, potrivit armatei israeliene.
În Fâşia Gaza, bombardamentele israeliene s-au soldat cu 17.490 de morţi, mai mult de două treimi fiind femei şi copii, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.
Cronologia evenimentelor de vineri, 8 decembrie 2023
SUA s-au opus unei rezoluții a Consiliului de Securitate ONU care cerea încetarea focului
ACTUALIZARE 23:20 Statele Unite au respins vineri o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU care cerea o „încetare a focului umanitară imediată” în Fâşia Gaza, solicitată cu hotărâre de către secretarul general al organizaţiei cu sediul la New York, Antonio Guterres, informează AFP.
Rezoluţia elaborată de Emiratele Arabe Unite şi susţinută de aproape 100 de ţări, a primit 13 voturi pentru, un vot împotrivă (Statele Unite) şi o abţinere (Regatul Unit).
Biden i-ar fi dat termen Israelului să încheie războiul în Gaza până la sfârşitul anului (media)
ACTUALIZARE 20:50 Deşi înalţi responsabili de la Casa Albă au negat, site-ul american Politico a relatat că preşedintele american Joe Biden ar fi fixat un termen limită Israelului - până la sfârşitului anului curent- pentru terminarea războiului în Fâşia Gaza, informează vineri postul de televiziune israelian i24News, potrivit Agerpres.
Potrivit publicaţiei americane, trei surse israeliene au declarat că preşedintele Biden fixase o dată limită pentru încheierea războiului, chiar dacă înalţi responsabili din administraţia americană susţin că nu a fost stabilită o dată limită pentru Israel.
Consilierul adjunct pentru securitate naţională, John Finner, a declarat joi că nu există un „termen limită strict”.
Cu toate acestea, Israelul are intenţia de a-şi extinde operaţiunea militară dincolo de termenul care i-ar fi fost acordat şi de a nu se conforma pe deplin cererilor americane, aşa cum aceasta s-a mai întâmplat deja în mai multe rânduri în ultimul timp, potrivit site-ului american.
Politico a indicat că un înalt responsabil israelian a declarat, sub rezerva anonimatului, că decizia de a intra în Fâşia Gaza a fost luată în pofida recomandării americanilor.
„Am intrat în Gaza pentru că era singurul mijloc de a distruge Hamas şi de a elibera ostaticii”, a explicat responsabilul israelian pentru Politico. „Ni s-a spus să nu intrăm în tunelurile teroriştilor, dar dacă noi nu o facem nu vom putea distruge Hamas. Ni s-a spus de asemenea să nu intrăm în spitale, chiar dacă ele servesc drept centre de comandă şi de control ale Hamas. Noi vom continua să facem ceea ce trebuie să facem pentru a obţine o victorie decisivă”, a afirmat el.
Macron îi cere lui Netanyahu să deschidă o a doua cale de acces pentru aducerea de ajutoare în Gaza
ACTUALIZARE 20:45 Preşedintele francez Emmanuel Macron a insistat vineri pe lângă premierul israelian Benjamin Netanyahu pentru deschiderea unui al doilea „punct de trecere” între Israel şi Fâşia Gaza, la Kerem Shalom, pentru aducerea de ajutoare de care au „nevoie urgentă” civilii palestinieni, potrivit AFP.
Şeful ONU pentru operaţiuni umanitare a evocat joi „semne promiţătoare” privind deschiderea „apropiată” a acestui punct de trecere, care s-ar adăuga celui de la Rafah între Egipt şi Fâşia Gaza.
În cursul unei convorbiri telefonice, „preşedintele Republicii a reiterat necesitatea protejării civililor în Gaza şi a subliniat importanţa obţinerii unei încetări durabile a focului”, a menţionat Palatul Elysee.
Emmanuel Macron a transmis lui Netanyahu că Israelul „trebuie să ia măsurile necesare pentru a pune capăt violenţelor comise de colonişti împotriva civililor palestinieni în Cisiordania”.
De la începutul războiului între Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas la 7 octombrie, cel puţin 264 de palestinieni au fost ucişi în Cisiordania - teritoriu palestinian ocupat - de către forţele israeliene sau de către colonişti, potrivit unui raport al Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP).
Macron făcuse apel sâmbăta trecută la „dublarea eforturilor pentru a se ajunge la o încetare a focului durabilă”, după sfârşitul unei prime încetări a focului. El avertizase de asemenea Israelul că obiectivul său de a „distruge total Hamas” decretat după atacul fără precedent comis la 7 octombrie de către gruparea islamistă în sudul Israelului trebuie să fie „precizat”, căci îndeplinirea sa ar putea necesita „zece ani” de război.
Preşedintele francez a reafirmat „ataşamentul Franţei pentru securitatea Israelului” şi „solidaritatea” în „lupta sa împotriva terorismului”. El a insistat de asemenea asupra „priorităţii absolute” care constituie - potrivit lui - eliberarea ostaticilor deţinuţi încă de Hamas, între care patru cetăţeni francezi.
Șeful ONU: „Violențele Hamas nu justifică pedeapsa colectivă împotriva palestinienilor”
ACTUALIZARE 20:20 Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a declarat vineri, în Consiliul de Securitate al ONU, că violenţele comise de Hamas nu pot justifica în niciun caz pedeapsa colectivă împotriva poporului palestinian, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„Condamn fără rezerve” atacurile Hamas din 7 octombrie, însă „violenţele comise de Hamas nu pot justifica în niciun fel pedepsirea colectivă a poporului palestinian”, a afirmat Guterres, care a invocat pentru prima dată miercuri articolul 99 din Carta ONU pentru a organiza această reuniune extraordinară a Consiliului de Securitate asupra unui dosar care "ar putea pune în pericol menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale".
„Dacă lansarea fără discernământ de rachete de către Hamas asupra Israelului şi utilizarea civililor ca scuturi umane sunt încălcări ale legilor războiului, un astfel de comportament nu absolvă Israelul de propriile încălcări”, a insistat Guterres, descriind încă o dată situaţia umanitară ca fiind într-un „punct limită” şi invocând riscul unei „prăbuşiri totale a ordinii publice” în Fâşia Gaza.
„Lumea şi Istoria ne privesc. Este timpul să acţionăm”, le-a spus el membrilor Consiliului, cerându-le să „acţioneze pentru o încetare umanitară imediată a focului”.
După atacul fără precedent împotriva Israelului lansat pe 7 octombrie de mişcarea islamistă Hamas, care, potrivit autorităţilor israeliene, a provocat 1.200 de morţi, majoritatea civili, Israelul a impus un „asediu total” asupra Fâşiei Gaza şi a bombardat masiv acest teritoriu, transformând în ruine zone întregi din enclava palestiniană.
Hrana, apa, combustibilul şi medicamentele sosesc doar în cantităţi reduse, în timp ce aproximativ 1,9 milioane de persoane, sau 85% din populaţie, au fost nevoite să-şi părăsească casele, conform ONU, de la începutul ostilităţilor, care au provocat peste 17.000 de morţi, potrivit Ministerul Sănătăţii din Gaza.
Ca urmare a invocării articolului 99 de către Guterres, Emiratele Arabe Unite au pregătit un proiect de rezoluţie, ce urma să fie supus la vot vineri dimineaţă, însă acesta a fost amânat până la sfârşitul zilei.
Ultima versiune consultată de AFP subliniază „situaţia catastrofală din Fâşia Gaza” şi „cere o încetare umanitară imediată a focului”. Proiectul de rezoluţie, foarte scurt, cere de asemenea protejarea civililor, eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor şi asigurarea accesului ajutorului umanitar.
Ministerul Sănătăţii al Hamas: Peste 17.000 de morți în Gaza
ACTUALIZARE 19:08 Confruntările dintre Israel şi Hamas au făcut ravagii vineri în Fâşia Gaza, la două luni după atacul fără precedent al mişcării islamiste palestiniene, care a declanşat represalii sângeroase, soldate cu mii de victime, înaintea unei reuniuni extraordinare a ONU pe tema unui armistiţiu, relatează AFP, potrivit News.ro.
După o primă fază care s-a concentrat asupra nordului acestui mic teritoriu palestinian suprapopulat, armata israeliană şi-a extins săptămâna aceasta operaţiunile până în sud, unde sunt încolţiţi aproape două milioane de civili refugiaţi.
Confruntări intense înăuntrul şi în jurul mai multor oraşe mari au crescut bilanţul victimelor palestiniene - care depăşeşte 17.000 de morţi, dintre care 70% dunt copii şi femei, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.
La Deir el-Balah, în centrul Fâşiei Gaza, unde confruntări armate fac ravagii, răniţi continuau să fie aduşi în spitale - inclusiv numeroşi copii.
O locuitoare din enclavă, Rimah Mansi, declară AFP că a pierut „toţi oamenii pe care-i iubim, toţi”.
În nordul marelui oraş Khan Yunis (sud), bombardamente ale armatei israeliuene au „ras” cartierul al-Katiba, a constatat un jurnalist AFP.
Armata israeliană a anunţat vineri că a „lovit 450 de ţinte” în Fâşia Gaza - în operaţiuni terestre, aeriene şi navale - şi a omorât „mulţi terorişti”.
Confruntări armate extrem de feroce au avut loc joi la Khan Yunis, mai la nord, în oraşul Gaza şi în sectorul vecin Jabaliya.
Un ministru israelian a aflat că i-a murit fiul pe front în plină şedinţă a cabinetului de război
ACTUALIZARE 18:23 Ministrul israelian al cabinetului de război Gadi Eizenkot a aflat de moartea fiului său în luptele din Gaza în timp ce se sfătuia cu privire la planurile operaţionale pentru Gaza la cartierul general militar din afara enclavei palestiniene, a povestit vineri, la înmormântare, colegul său Benny Gantz, relatează Reuters.
Gal Meir Eisenkot, în vârstă de 25 de ani, se afla printre sutele de mii de rezervişti militari mobilizaţi pentru ofensiva israeliană din Fâşia Gaza. Membru al unui comando, el a fost ucis joi în nordul enclavei, unde forţele israeliene luptă împotriva Hamas în câteva fiefuri rămase după ce trupele israeliene au cucerit oraşul Gaza luna trecută.
Hamas a declarat că tânărul a fost ucis de o bombă amplasată într-un tunel de gherilă în districtul Tal al-Zaatar.
Când tatăl său, ministrul Gadi Eisenkot, a fost chemat de un ofiţer de notificare a victimelor, acesta se afla într-o sală de planificare operaţională împreună cu Benny Gantz. Această întâmplare necruţătoare, a declarat Benny Gantz într-un elogiu transmis în direct la televiziune, le-a reamintit atât lui, cât şi tatălui, Gadi Eizenkot, că „săgeţile de pe hartă pot deveni săgeţi în inimile familiilor iubite”.
„În momentul în care acea uşă - o uşă care a devenit blestemată - s-a deschis, a fost similară cu atâtea uşi pe care le-ai deschis în trecut”, i-a spus Gantz lui Eizenkot.
Amândoi sunt foşti infanterişti care au ajuns să comande întreaga armată a Israelului.
„M-am uitat la tine. Când ai ieşit, m-am gândit: «Nimeni nu merită asta». Gal nu merită asta. Doar cei care iubesc patria, care au fost crescuţi pentru a o apăra şi care se află în avangardă ar trebui să cadă în luptă în timp ce îi protejează viitorul”, a spus Gantz.
Fost ministru al apărării şi cel mai popular rival politic al premierului conservator Benjamin Netanyahu, Benny Gantz s-a alăturat unui guvern de urgenţă lărgit pentru a ajuta la gestionarea ofensivei. Conform înţelegerii, Eizenkot s-a alăturat, de asemenea, cabinetului de război.
„Gal, sunt sigur că vom continua ofensiva, efortul de a consolida ţara pe care ai iubit-o atât de mult - pentru ca ea să fie în principal puternică, educată şi dreaptă”, a spus, adresându-se fiului mort, ministrul Gadi Eizenkot, cu vocea înecată de lacrimi, aplecat deasupra sicriului.
Premierul Benjamin Netanyahu s-a aflat printre demnitarii care au participat la înmormântarea de la Herzliya, o localitate la nord de Tel Aviv. Într-un omagiu adus familiei Eizenkot, postat pe reţelele sociale, el a spus: „Eroii noştri nu au căzut degeaba. Vom continua să luptăm până la victorie”.
Pe fondul îngrijorării internaţionale din ce în ce mai mari faţă de numărul victimelor civile din Gaza, Israelul a promis să anihileze Hamas - o grupare susţinută de Iran pe care a jurat să o distrugă - şi să-i recupereze pe cei 137 de ostatici israelieni luaţi de Hamas în timpul asaltului transfrontalier din 7 octombrie.
Ministrul de extremă dreapta Ben-Gvir vrea ca teroriştii Hamas arestaţi să fie ţinuţi la subsolul unei închisori
ACTUALIZARE 15:28 Ministrul israelian al securităţii naţionale, de extremă dreapta, Itamar Ben-Gvir, vrea ca teroriştii Hamas arestaţi să fie ţinuţi într-o anexă la subsolul unei închisori, relatează vineri dpa.
Ei nu merită nici măcar o rază de lumină solară „în timp ce ostaticii noştri stau în tunelele iadului”, a scris Ben-Gvir joi seară pe platforma de social media X.
El a dat instrucţiuni ca serviciul penitenciar să redeschidă subsolul unei închisori din Ramla, în apropiere de Tel Aviv, care nu a fost utilizat în ultimii ani. Circa 100 de persoane pot fi deţinute aici, potrivit relatărilor din media.
S-a relatat în spaţiul public că 118 terorişti au fost arestaţi în Israel în timpul masacrului Hamas de pe 7 octombrie şi în zilele care au urmat. Aceste cifre au fost publicate pe 17 octombrie şi nu au fost actualizate de atunci, potrivit dpa.
Teroriştii Hamas şi ai altor grupuri extremiste din Fâşia Gaza au ucis circa 1.200 de oameni în Israel pe 7 octombrie. În acelaşi timp, au răpit circa 240 de persoane pe care le-au dus în Fâşia Gaza. Potrivit armatei israeliene, 138 de ostatici sunt în continuare ţinuţi în acest teritoriu palestinian.
Armata israeliană se apără după raportul care a constatat că a ucis şi rănit jurnalişti în Liban
ACTUALIZARE 12:31 Armata israeliană a reacţionat la două anchete realizate de AFP şi Reuters, care arată că tirurile sale de artilerie au provocat moartea unui jurnalist şi rănirea altor şase în luna octombrie, în Liban.
Bombardamentul care a ucis un jurnalist Reuters şi a rănit alte şase persoane, dintre care două de la Agenţia France-Presse (AFP), la 13 octombrie, în sudul Libanului, a avut loc într-o „zonă de luptă activă”, a declarat vineri armata israeliană pentru AFP.
O reacţie similară a fost oferită şi agenţiei Reuters.
O anchetă a AFP în legătură cu acest bombardament, publicată joi, arată că a fost vorba despre un obuz de tanc israelian. O anchetă Reuters, publicată tot joi, a concluzionat de asemenea că a fost vorba de un tir provenind de la un tanc israelian.
Întrebat în legătură cu aceste concluzii, un purtător de cuvânt al armatei israeliene a subliniat că zona în care se aflau jurnaliştii era „o zonă de luptă activă, unde au loc schimburi de focuri”.
„A fi în această zonă este periculos”, punctează armata israeliană.
„Incidentul este în curs de examinare”, a mai declarat purtătorul de cuvânt pentru AFP, adăugând că armata ceruse cu o zi înainte, la 12 octombrie, Forţei interimare a ONU în Liban (UNIFIL) „să verifice dacă se află civili în zona de luptă”.
Reporterii veniseră să relateze despre confruntările transfrontaliere dintre armata israeliană şi grupările armate din sudul Libanului, comunitatea internaţională fiind îngrijorată de riscul de extindere a conflictului dintre Israel şi Hamas din Fâşia Gaza, care a început la 7 octombrie.
Antony Blinken critică dur Israelul pentru uciderea de civili palestinieni în Gaza
ACTUALIZARE 10:45 Secretarul de stat american, Antony Blinken, a criticat, în cei mai duri termeni de până acum, Israelul pentru felul în care „gestionează” în prezent războiul cu Hamas, informează BBC.
Astfel, înainte ca Israelul să-și extindă ofensiva terestră pe întreg teritoriul Fâșiei Gaza, oficialii americani au solicitat guvernului Netanyahu să limiteze numărul de victime din rândul populației civile și au atras atenția că „prea mulți palestinieni sunt uciși în operațiunile împotriva Hamas”. Blinken a declarat însă că „există un decalaj” între intențiile Israelului și numărul de civili uciși.
„Este imperios necesar ca Israelul să facă o prioritate din protejarea civililor”, a spus Antony Blinken, într-o conferință de presă organizată joi, la Washington, după o întâlnire cu ministrul britanic de externe, David Cameron. Oficialii israelieni „insistă” că că fac tot posibilul pentru a „minimiza” provocarea de victime în rândul populației civile. Cu toate acestea, în ultimele zile, sute de civili au fost uciși, inclusiv în zone unde aceștia fuseseră ghidați să plece pentru „protecția lor”, conform BBC.
Consiliul de Securitate al ONU se reunește vineri și va vota încetarea focului în Gaza, la presiunea lui Guterres
ACTUALIZARE 9:35 Consiliul de Securitate al ONU urmează să se întrunească la presiunea secretarului general António Guterres și va solicita o încetare imediată a focului după 8 săptămâni de război.
Într-o scrisoare adresată consiliului miercuri, Guterres a invocat articolul 99 al Cartei ONU, care prevede că secretarul general poate aduce în atenția consiliului „orice chestiune care, în opinia sa, amenință menținerea dreptului internațional, păcii și securității”. Nimeni nu mai solicitase așa ceva de zeci de ani.
„Pe fondul bombardamentelor constante din partea Forțelor de Apărare ale Israelului, fără adăpost sau produse esențiale pentru a supraviețui, mă aștept ca ordinea publică să se deterioreze complet și să facă imposibilă chiar și asistența umanitară care oricum e limitată.”, a scris Guterres.
După ce Guterres a transmis această scrisoare, Emiratele Arabe Unite au pregătit un proiect de rezoluție care va fi supus la vot vineri, potrivit delegației din Ecuador, care prezidează consiliul luna aceasta și decide asupra problemelor de programare, transmite Agence France-Presse.
În document situația umanitară din Gaza este descrisă ca fiind „catastrofală” și se „cere o intervenție umanitară imediată pentru încetarea focului.”
În document se solicită, de asemenea, protecția civililor, eliberarea imediată și necondiționată a tuturor ostaticilor Hamas și permiterea accesului umanitar spre Fâșia Gaza.
Nu se știe care va fi rezultatul votului. Patru proiecte anterioare prezentate de la izbucnirea războiului au fost respinse de Consiliul de Securitate.
Statele Unite, cel mai puternic aliat al Israelului, care a respins unul dintre proiectele de rezoluție anterioare și respinge ideea de încetare a focului, a declarat că o nouă rezoluție a consiliului în acest stadiu nu ar fi „utilă”.
Ministrul israelian de externe Eli Cohen a declarat miercuri că mandatul lui Guterres este „un pericol pentru pacea mondială”, după ce a invocat articolul 99.
ACTUALIZARE 9.00 Lupte feroce se dau în Khan Younis, ultimul presupus fief al Hamas.
"Le-au spus oamenilor să plece din Gaza city către Khan Younis. Suntem în Khan Younis și ar trebui să ne aflăm într-o zonă sigură, acest cartier nu era între zonele amenințate. Israel ar fi trebuit să emită un avertisment că urmează să lovească această clădire", spune un bărbat.
Cel mai mare oraș din sudul Fâșiei Gaza este lovit din aer și de pe uscat. A treia etapă a războiului e cea mai intensă de până acum. Una dintre țintele de aici este casa lui Yahiya Sinwar, liderul grupării jihadiste, născut aici.
Benjamin Netanyahu: "Am încercuit casa lui Sinwar. Poate că această casă nu a fost fortăreața lui și poate că a putut să scape, dar este doar o chestiune de timp până îl vom prinde."
Sute de mii de refugiați evacuați din nord fug, acum, din nou din calea bombelor. Cei care pot, urmează indicatiile date de Israel, și se îndreaptă către Rafah. Nici aici nu găsesc, însă, adăpost. Cel puțin 9 oameni au murit noaptea trecută într-un bombardament israelian. La lumina zilei, dezastrul este evident. Imagini filmate într-un cartier arată un bloc de locuințe a fost pus, cu totul, la pământ. Un crater uriaș s-a format acolo unde a căzut racheta. ONU cere încetarea rapidă a focului pentru a evita o catastrofă umanitară.
Bărbat: "Puteți vedea distrugerile. Și ni s-a spus că asta e o zonă sigură— nu există zone sigure, totul este bombardat, nu există loc care să nu riște să fie lovit de o rachetă și distrus."
Luptele continuă și în nordul Fâșiei Gaza unde un corespondent Al Jazeera se numără printre victimele atacurilor israeliene. Un alt jurnalist a murit în Liban, tot în urma unui atac israelian. La două luni de la începutul războiului, tensiunea la granița de nord a Israelului este palpabilă.
Benjamin Netanyahu: "Dacă Hezbollah alege să înceapă un război total, atunci va fi alegerea lui să transforme Beirutul și sudul Libanului, care nu se află departe de aici, în Gaza și Khan Younis."
Un exemplu de curaj vine de pe frontul din sud unde un batalion format exclusiv din femei dă un exemplu de curaj. Din 7 octombrie, de la începutul războiului, 100 de teroriști au sfârșit în mâinile lor.
Or Ben Yehuda, comandantul batalionului Caracal: "Toți teroriștii care au încercat să îmi atace soldații și unitatea nu mai sunt printre noi, astăzi. Unii dintre ei au ajuns foarte aproape de mine, probabil au crezut că fiind femeie o să fie mai ușor, dar tocmai de asta nu își vor primi cele 72 de virgine."
Peste 400 de soldați israelieni au murit în cele 2 luni de război între Hamas și Israel. Printre victime se numără și fiul fostului șef de stat major al armatei israeliene. Tatăl soldatului este, în prezent, membru în cabinetul de război. Chiar Benny Gantz, ministrul apărării, a postat un mesaj de condoleanțe pentru tânărul de 25 de ani.
Autoritatea Palestiniană colaborează cu SUA la un plan post-conflict pentru Fâşia Gaza
ACTUALIZARE 8.40 Autoritatea Palestiniană colaborează cu oficiali americani la un plan pentru administrarea Fâşiei Gaza după încheierea războiului dintre Israel şi Hamas, afirmă televiziunea Bloomberg News, preluată vineri de Reuters.
Informaţia provine de la premierul palestinian Mohammad Shtayyeh, care a dezvăluit că rezultatul preferat ar fi menţinerea grupării islamiste Hamas, care controlează Gaza în prezent, ca partener secundar al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP) în construcţia unui stat palestinian independent care să includă Cisiordania, Gaza şi Ierusalimul de Est.
Dacă Hamas "este gata să ajungă la o înţelegere şi să accepte platforma politică a OEP, se va putea discuta. Palestinienii nu trebuie să fie divizaţi", iar obiectivul Israelului de a înfrânge definitiv Hamas este nerealist, a spus Shtayyeh într-un interviu acordat joi televiziunii Bloomberg, scrie Agerpres.
Israelul a promis că va nimici Hamas după ce militanţii islamişti au atacat pe teritoriul israelian în 7 octombrie, omorând 1200 de oameni şi luând circa 240 de ostatici. A urmat riposta israeliană în Gaza: conform autorităţilor palestiniene controlate de Hamas, loviturile aeriene şi ofensiva terestră au ucis peste 17.000 de palestinieni şi au rănit alţi aproximativ 46.000, printre victime numărându-se şi mii de copii.
Cronologia evenimentelor de joi, 7 decembrie 2023
Blinken cere Israelului să facă mai mult pentru a proteja civilii în sudul Fâşiei Gaza
ACTUALIZARE 20:10 Israelul trebuie să facă mai mult pentru a-i proteja pe civilii palestinieni în cadrul ofensivei sale în sudul Fâşiei Gaza, i-a transmis joi secretarul de stat american Antony Blinken ministrului israelian pentru afaceri strategice, Ron Dermer, în cursul unei convorbiri telefonice, a declarat un înalt responsabil al Departamentului de Stat al SUA, citat de Reuters.
Blinken i-a cerut ministrului Ron Dermer ca guvernul său să permită intrarea mai multor ajutoare umanitare în Fâşia Gaza, salutând în acelaşi timp decizia Israelului de a permite să intre mai mult carburant în enclava dens populată, a indicat acelaşi oficial, care s-a exprimat sub rezerva anonimatului.
Israelul a dus lupte joi împotriva combatanţilor Hamas în cele mai mari oraşe din Fâşia Gaza, afirmând că a atacat zeci de ţinte. În urma luptelor, 350 de palestinieni şi-au pierdut viaţa, iar restul se străduiesc să supravieţuiască în zone în care şi-au găsit refugiu şi care îşi reduc dimensiunea pe măsura continuării confruntărilor, conform agenţiei de presă citate.
În a treia deplasare în Orientul Mijlociu de la atacul Hamas asupra Israelului în 7 octombrie, Blinken a făcut săptămâna trecută presiuni asupra guvernului israelian pentru a se asigura că ofensiva sa în sudul Fâşiei Gaza nu va provoca victime "masive", aşa cum a provocat operaţiunea sa militară în nordul enclavei.
Zeci de palestinieni din Gaza, posibil suspecți Hamas, s-au predat armatei israeliene
ACTUALIZARE 18:34 Înregistrări video filmate în Gaza și distribuite pe rețelele sociale arată zeci de oameni din Fâșia Gaza, despre care presa israeliană scrie că sunt posibili suspecți Hamas, care s-au predat trupelor israeliene în Jabaliya și în alte zone din nordul Fâșiei, relatează The Times of Israel.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Tinerii palestinieni sunt filmați dezbrăcați, doar cu lenjerie intimă pe ei, legați la ochi și cu mâinile legate la spate.
IDF nu a făcut niciun comentariu legat de aceste imagini
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Armata isrealiană susține că Hamas a lansat rachete din „zona umanitară”
ACTUALIZARE 15:40 Forţele de apărare israeliene (IDF) au transmis joi că Hamas a lansat mai multe rachete asupra Israelului dintr-o zonă desemnată drept "zonă umanitară" în sudul Fâşiei Gaza, publicând în acelaşi timp dovezi ce ar atesta traiul de lux al liderilor grupării islamiste palestiniene, relatează joi DPA şi postul de televiziune israelian i24News, potrivit Agerpres.
Combatanţii Hamas ar fi folosit o zonă de lansare de rachete din apropierea facilităţilor ONU din Fâşia Gaza, ceea ce a făcut ca civili palestinieni să fugă din corturile lor, în regiunea al-Mawasi, pe malul Mediteranei, nu departe de graniţa cu Egiptul.
IDF au indicat că Hamas a lansat 12 rachete miercuri după-amiază spre oraşul israelian Beersheba, în sudul Israelului. Un proiectil direcţionat greşit a aterizat în interiorul Fâşiei Gaza, a precizat armata.
Potrivit media israeliene, una dintre aceste rachete a lovit o parcare, dar nu au existat informaţii despre eventuale victime.
Armata israeliană a acuzat în mod repetat Hamas că se foloseşte de civilii din Gaza ca de scuturi umane, acuzaţie pe care gruparea islamistă palestiniană o respinge.
În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt al IDF a dezvăluit dovezi suplimentare capturate în timpul operaţiunii terestre în Fâşia Gaza, care ar arăta decalajul între nivelul de trai al conducerii Hamas şi cel al populaţiei din Fâşia Gaza, conform i24News.
"Suma de bani ce figurează pe o singură chitanţă reprezintă echivalentul salariului pe aproape doi ani al unui locuitor mediu în Fâşia Gaza", a precizat IDF într-un comunicat, dând publicităţii, de asemenea, "chitanţe în valoare totală de mii de dolari atestând achiziţii de bijuterii de lux de către un fiu al lui Ismail Haniya, şeful biroului politic al Hamas".
Într-unul dintre raiduri, au fost confiscate cinci chitanţe pe numele lui Ma'ad Ismail Haniya - al patrulea fiu al şefului biroului politic al Hamas -, care atestă cumpărarea de bijuterii de lux în valoare de mii de dolari în magazine din Fâşia Gaza şi Iran, se explică în comunicat.
Ofir Gandelman, purtătorul de cuvânt în limba arabă al premierului israelian Benjamin Netanyahu, a declarat că unii locuitori ai Gazei au început deja "să critice Hamas şi să-şi exprime nemulţumirea pentru crimele, umilirea, intimidarea, opresiunea şi foametea lor", conform postului de televiziune citat.
Gandelman s-a adresat apoi locuitorilor din Fâşia Gaza, afirmând: "Există o rază de speranţă la orizont. După eliminarea Hamas, vieţile voastre se vor îmbunătăţi. Fâşia Gaza va fi reconstruită şi se va bucura de securitate, stabilitate şi prosperitate - pentru că nu va mai exista nicio organizaţie teroristă în Fâşie".
"Forţele noastre înconjoară în continuare casa lui Yahya Sinwar, iar misiunea noastră este de a-l aresta. Războiul din Gaza se poate încheia în două condiţii: în primul rând, eliberarea tuturor ostaticilor şi, în al doilea rând, predarea Hamas", a conchis purtătorul de cuvânt citat.
Lupte crâncene între Israel şi Hamas în Khan Yunis şi în toată Gaza
ACTUALIZARE 12:10 Armata israeliană continuă joi să atace Fâşia Gaza din toate direcţiile, după ce a cucerit marele oraş Khan Yunis, unde îl vânează pe liderul Hamas pe teritoriul palestinian, relatează AFP, potrivit News.ro.
Prevăzând un "colaps total al legii şi ordinii în curând" în Gaza, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut din nou o încetare a focului umanitară, primind o respingere dură din partea Israelului. Guvernul israelian a autorizat, totuşi, livrarea unui "supliment minim" de combustibil în Gaza pentru a evita un "colaps umanitar" şi epidemii.
Angajat din 27 octombrie într-o ofensivă terestră împotriva Hamas în nordul Gaza, în paralel cu campania sa de lovituri aeriene masive, Israelul şi-a extins operaţiunile terestre la întregul teritoriu palestinian mic şi suprapopulat. Populaţia civilă este forţată să se mute într-o zonă din ce în ce mai înghesuită la Rafah, de-a lungul frontierei egiptene.
În Khan Yunis, cel mai mare oraş din sudul Fâşiei Gaza, soldaţii israelieni, vehiculele blindate şi buldozerele au ajuns în centrul oraşului, potrivit martorilor. Armata israeliană a afirmat miercuri seară că a "străpuns liniile de apărare ale Hamas", a "eliminat un număr de terorişti" şi a distrus aproximativ "30 de intrări de tuneluri".
La căderea nopţii, nori groşi de fum negru şi flăcări continuau să se ridice din Gaza. În timpul zilei, dâre de rachete trase spre Israel dinspre Rafah, în sudul micului teritoriu palestinian, au împânzit cerul.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că forţele israeliene "înconjoară casa lui (Yahya) Sinouar", liderul Hamas din Gaza din Khan Yunis.
"Sinouar se ascunde sub pământ", a declarat ulterior Daniel Hagari, un purtător de cuvânt al armatei, referindu-se la tunelurile Hamas de sub Gaza.
Armata israeliană a anunţat, de asemenea, descoperirea în nordul teritoriului, "în inima populaţiei civile", în apropierea unei clinici şi a unei şcoli, "a unui depozit de arme foarte mare", considerând că este "o dovadă în plus" a utilizării de către Hamas a "scuturilor umane". De asemenea, a afirmat că a ucis până în prezent "jumătate din comandanţii" Hamas.
Pe canalul său Telegram, mişcarea islamistă palestiniană a precizat că aripa sa armată, brigăzile Ezzedine al-Qassam, "luptă violent împotriva forţelor de ocupaţie pe toate liniile de incursiune în Fâşia Gaza".
"Întregul oraş este distrus şi bombardat neîncetat. Mulţi oameni sosesc dinspre nord în condiţii dezastruoase, fără adăpost, căutându-şi copiii', a declarat pentru AFP Hassan Al-Qadi, un locuitor din Khan Yunis care a fost mutat mai la sud, la Rafah, un oraş la graniţa cu Egiptul.
În condiţiile în care bilanţul morţilor este în creştere, rezervele de alimente sunt reduse şi mii de persoane strămutate au rămas în mizerie, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat în legătură cu o "prăbuşire totală a legii şi a ordinii în curând" în Gaza.
Potrivit Ministerului Sănătăţii din Hamas, 16.248 de persoane, dintre care 70% femei, copii şi adolescenţi, au fost ucise din 27 octombrie în Fâşia Gaza de bombardamentele israeliene.
Acestea au fost lansate ca represalii la un atac fără precedent comis în 7 octombrie de comandouri Hamas infiltrate din Gaza, care a ucis 1.200 de persoane, majoritatea civili, în Israel, potrivit autorităţilor.
Potrivit guvernului israelian, 138 dintre cei aproximativ 240 de ostatici răpiţi în Israel la 7 octombrie sunt încă reţinuţi în Gaza, după ce la sfârşitul lunii noiembrie au fost eliberaţi 105 ostatici, dintre care 80 în schimbul a 240 de prizonieri palestinieni deţinuţi de Israel, în cadrul unui armistiţiu de şapte zile.
Israelul a promis că va distruge mişcarea islamistă palestiniană aflată la putere în Gaza din 2007, care este considerată organizaţie teroristă de către Statele Unite, Uniunea Europeană şi Israel.
Cu toate acestea, guvernul israelian a aprobat miercuri o "livrare minimă de combustibil - necesară pentru a evita un colaps umanitar şi izbucnirea unor epidemii - în sudul Fâşiei Gaza", a anunţat biroul premierului pe X. Cantitatea livrată va fi "stabilită pe parcurs" în funcţie de situaţia umanitară, a adăugat acesta.
Anunţul Israelului vine la două zile după ce principalul său aliat, Statele Unite, a cerut ca mai mult combustibil să fie permis în Gaza.
Potrivit ONU, 1,9 milioane de persoane, aproximativ 85% din populaţie, au fost strămutate din cauza războiului din Fâşia Gaza, unde mai mult de jumătate din locuinţe au fost distruse sau avariate de bombardamentele israeliene.
ONU a calculat că 30% din teritoriu se află în prezent sub ordinul zilnic de evacuare israeliană şi consideră "imposibilă" crearea unor zone sigure pentru primirea civililor care fug din calea luptelor.
Oraşul Rafah, situat la graniţa cu Egiptul, este singurul loc în care se mai distribuie ajutor umanitar, deşi în cantităţi limitate, potrivit ONU. Miercuri, 80 de camioane cu alimente şi combustibil l-au accesat, faţă de o medie de 170 pe zi în timpul pauzei în vigoare între 24 şi 30 noiembrie şi 500 înainte de 7 octombrie, a precizat Biroul ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare (Ocha) în actualizarea sa zilnică.
Organizația Reporteri fără Frontiere cere deschiderea punctului de trecere Rafah pentru jurnaliști
ACTUALIZARE 11:50 Organizaţia nonguvernamentală Reporteri fără Frontiere (Reporters sans Frontieres, RSF) a îndemnat joi la deschiderea pentru jurnalişti a punctului de trecere a frontierei de la Rafah, în Fâşia Gaza, unde armata israeliană şi-a extins operaţiunile terestre pe întreg teritoriul, informează AFP, potrivit Agerpres.
Acest punct de trecere între Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, şi Egipt, se află sub controlul palestinienilor şi egiptenilor.
Cu toate acestea, subliniază comunicatul RSF, "Israelul supraveghează toate activităţile la frontiera de sud şi a bombardat de patru ori acest post de frontieră, de la începutul războiului".
În acest comunicat, organizaţia îndeamnă autorităţile israeliene şi egiptene "să deschidă porţile" punctului de trecere, "pentru ca jurnaliştii să poată în sfârşit să circule de o parte şi de alta a frontierei".
"Jurnaliştii care au trebuit să se evacueze din nord sunt deja somaţi de Israel să se adune la frontiera cu Egiptul, fără posibilitatea de a traversa. Şi invers, reporterii internaţionali sunt împiedicaţi să intre", subliniază organizaţia.
"În două luni de război, niciun reporter nu a fost autorizat să intre în Fâşia Gaza pe la Rafah, ceea ce aduce în mod clar atingere capacităţii mass-media de a acoperi conflictul", continuă RSF.
Organizaţia nonguvernamentală a amintit că "58 de jurnalişti au fost ucişi în Gaza, dintre care 14 în timp ce-şi exercitau meseria, în bombardamente israeliene".
Ca represalii pentru atacul din 7 octombrie, care s-a soldat cu 1.200 de morţi potrivit autorităţilor, Israelul a jurat să anihileze mişcarea islamistă palestiniană Hamas şi armata sa întreprinde bombardamente devastatoare asupra teritoriului palestinian aflat sub asediu, în paralel cu o amplă operaţiune terestră lansată pe 27 octombrie.
Ministerul Sănătăţii al Hamas a informat marţi că au fost înregistraţi 16.248 de morţi, dintre care peste 70% sunt femei, copii şi adolescenţi, în urma bombardamentelor israeliene asupra Gaza.
Șeful diplomației israeliene consideră mandatul șefului ONU drept un „pericol pentru pacea lumii”
ACTUALIZARE 10:00 Ministrul israelian de externe, Eli Cohen, a apreciat drept un "pericol pentru pacea lumii" mandatul şefului ONU, Antonio Guterres, după ce acesta din urmă a invocat o procedură rară în faţa Consiliului de Securitate cu privire la războiul din Fâşia Gaza, notează AFP.
"Cererea sa de activare a Articolului 99 (din Carta ONU) şi apelul la încetarea focului în Fâşia Gaza constituie sprijin pentru organizaţia teroristă Hamas", a acuzat Eli Cohen pe reţeaua socială X (fostă Twitter).
Antonio Guterres a avertizat miercuri Consiliul de Securitate că războiul între Israel şi combatanţii palestinieni din Hamas în Fâşia Gaza ar "putea să agraveze ameninţările existente la adresa păcii şi securităţii internaţionale".
El a invocat Articolul 99 din Carta fondatoare a ONU, foarte rar folosit, care îi permite să "aducă în atenţia Consiliului de Securitate orice chestiune care, în opinia sa, poate ameninţa menţinerea păcii şi securităţii internaţionale".
Cronologia evenimentelor de miercuri, 6 decembrie 2023
ONU: Un exod al palestinienilor din Fâșia Gaza ar fi „catastrofal”
ACTUALIZARE 21:52 Un exod regional al palestinienilor din Fâşia Gaza ar fi „catastrofal”, a declarat directorul Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), Filippo Grandi, într-un interviu, subliniind că prioritatea este revenirea la armistiţiu.
„Sper că nu va exista un exod regional al palestinienilor”, a declarat Înaltul Comisar, la sediul organizaţiei pe care o conduce la Geneva.
„Nu trebuie să uităm niciodată că două treimi din populaţia Gazei sunt deja refugiaţi din primul război arabo-israelian din 1948-1949”, a adăugat el, făcând trimitere la exilul palestinienilor din 1948, sau „Nakba”, care se referă la cei aproximativ 760.000 de palestinieni care au fugit atunci sau au fost expulzaţi din casele lor.
Punctul de trecere Rafah, la graniţa cu Egiptul, este singurul punct de ieşire de pe teritoriul palestinian care nu este controlat în totalitate de Israel. Pentru moment, doar cetăţenii străini şi câţiva răniţi au putut să părăsească teritoriul palestinian. Rafah este, de asemenea, singurul punct de intrare pentru ajutorul umanitar.
În opinia lui Filippo Grandi, un nou exod „ar reprezenta o povară suplimentară pentru populaţia refugiată, pentru populaţia palestiniană şi pentru regiune”.
Potrivit acestuia, prioritatea este, aşadar, „o revenire la armistiţiu, urmată de o încetare umanitară a focului şi de o încetare şi mai stabilă a ostilităţilor”, crescând, în acelaşi timp, asistenţa umanitară furnizată către Gaza pe care el o consideră „în mare măsură insuficientă”.
„De aceea, este foarte important să abordăm această problemă pentru a evita un exod care ar fi cu adevărat catastrofal”, a insistat el.
„Palestinienii sunt victimele acestei acţiuni militare. 16.000 de oameni au murit şi, de aceea, această acţiune militară trebuie oprită cât mai curând posibil. Cred că acesta este obiectivul spre care ar trebui să ne îndreptăm cu toţii”, a adăugat el.
Grandi a precizat, totodată, că o sesiune dedicată Orientului Mijlociu va avea loc în timpul Forumului Global pentru Refugiaţi, care se desfăşura în perioada 13-15 decembrie la Geneva.
SUA au livrat Israelului 10.000 de tone de echipament militar de la începutul războiului
ACTUALIZARE 19:02 Peste 10.000 de tone de echipament militar au fost livrate Israelului de către SUA de la începutul războiului din Fâşia Gaza, conform datelor oficiale oferite de autorităţile israeliene, relatează dpa, citatĂ de Agerpres.
Cel de-al 200-lea avion cargo având la bord astfel de echipament a aterizat, a anunţat miercuri Ministerul Apărării israelian.
Ca parte a unei iniţiative comune conduse de Departamentul Apărării american şi Israelul au fost livrate, printre altele, vehicule blindate, muniţie, echipament individual de protecţie şi echipament medical.
Washingtonul este cel mai important aliat al Israelului. Guvernul american a reafirmat în mod repetat dreptul Israelului la autoapărare încă de la începutul războiului din Gaza pe 7 octombrie.
Cu toate acestea, din cauza numărului mare de victime civile din Fâşia Gaza ca urmare a atacurilor Israelului, guvernul american a adoptat un ton din ce în ce mai precaut. El a cerut Israelului să asigure o protecţie mai eficientă pentru civili în războiul împotriva mişcării islamiste palestiniene Hamas.
Războiul din Gaza a fost declanşat de cel mai grav atac lansat de gruparea Hamas pe 7 octombrie împotriva Israelului, când au fost ucise peste 1.200 de persoane. Ca răspuns, Israelul a lansat bombardamente masive şi, de la sfârşitul lunii octombrie, o ofensivă terestră în Fâşia Gaza.
Potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, peste 16.200 de persoane au fost ucise în Fâşia Gaza. Cifra nu a putut fi verificată din surse independente, însă ONU şi observatorii internaţionali au afirmat că cifrele oferite în trecut de această autoritate s-au dovedit a fi în general credibile.
Lupte violente au loc în oraşul Khan Yunis din sudul Fâşiei Gaza
ACTUALIZARE 15:46 Armata israeliană a procedat miercuri la noi atacuri letale asupra celui mai mare oraş din sudul Fâşiei Gaza, Khan Yunis, aflat sub asediu şi unde locuitorii încearcă să se adăpostească de unele dintre cele mai grele bombardamente şi lupte din cele două luni de război împotriva Hamas, relatează AFP, potrivit News.ro.
Sute de mii de civili sunt înghesuiţi în acest oraş şi în împrejurimile sale, mulţi dintre ei fiind deja strămutaţi de la începutul războiului. Ei se confruntă cu o situaţie umanitară catastrofală şi trăiesc înghesuiţi într-o zonă din ce în ce mai aglomerată în apropierea graniţei închise cu Egiptul. Mii dintre ei, pe jos, înghesuiţi în căruţe sau cu bagajele îngrămădite pe acoperişurile maşinilor, continuă să fugă spre sud şi spre oraşul vecin Rafah, ca răspuns la ordinele armatei israeliene.
"Întregul oraş este distrus şi bombardat fără încetare. Mulţi oameni sosesc dinspre nord în condiţii dezastruoase, fără adăpost, căutându-şi copiii", a declarat pentru AFP Hassan Al-Qadi, un locuitor din Khan Yunis strămutat la Rafah. "Vrem să înţelegem. Dacă vor să ne omoare, să ne înconjoare într-un singur loc şi să ne elimine pe toţi împreună. Dar a ne împinge dintr-un loc în altul nu este corect. Noi nu suntem doar numere. Suntem fiinţe umane", a adăugat el.
Fadi Al-Ashi, un locuitor al oraşului Gaza din nord, a sosit la Rafah după ce a rătăcit zile în şir. "Am fost cazaţi în opt sau nouă case înainte de a ajunge aici", a spus bărbatul, care a mers pe jos până la Rafah "pentru că nu existau maşini sau alte mijloace de transport".
Angajată din 27 octombrie într-o ofensivă terestră împotriva Hamas în nordul Fâşiei Gaza, în paralel cu campania sa de lovituri aeriene, armata israeliană şi-a extins operaţiunile terestre la întregul teritoriu şi a anunţat marţi că a încercuit Khan Yunis.
Potrivit Ministerului Sănătăţii controlat de Hamas, 16.248 de persoane, dintre care 70% femei, copii şi adolescenţi, au fost ucise în Fâşia Gaza de bombardamentele israeliene începând cu 7 octombrie. În Israel, atacul efectuat în acea zi de comandouri Hamas infiltrate din Gaza s-a soldat cu 1.200 de morţi, majoritatea civili, şi peste 240 de ostatici, potrivit autorităţilor.
"Am securizat numeroase bastioane ale Hamas în nordul Fâşiei Gaza, iar acum desfăşurăm operaţiuni împotriva bastioanelor sale din sud", a anunţat marţi şeful Statului Major al armatei israeliene, generalul Herzi Halevi. "Forţele noastre găsesc arme în aproape toate clădirile şi casele, iar terorişti - în multe case şi îi înfruntă", a adăugat el.
Israelul susține că a găsit unul dintre cele mai mari depozite de arme lângă o școală
ACTUALIZARE 15:30 Forțele de Apărare israeliene susțin că au descoperit unul dintre cele mai mari depozite de arme de până acum din Fâșia Gaza.
Depozitul era format din „sute de rachete și lansatoare” și a fost găsit ieri lângă o școală și o clinică din nordul Gazei. Imaginile difuzate de IDF au arătat diferite tipuri de arme, inclusiv rachete antitanc, dispozitive explozive și rachete cu rază lungă de acțiune.
„Aceasta este o dovadă suplimentară a utilizării cinice de către Hamas a locuitorilor Fâșiei Gaza ca scuturi umane”, transmite IDF.
Șeful ONU pentru drepturile omului avertizează asupra „riscului crescut de crime atroce” în Gaza
ACTUALIZARE 15:20 Șeful ONU pentru drepturile omului a avertizat despre un risc crescut de atrocități în Gaza, îndemnând părțile implicate să se abțină de la comiterea unor astfel de masacre.
„Colegii mei umanitari au descris situația ca fiind apocaliptică. În aceste circumstanțe, există un risc crescut de crime atroce”, a declarat Volker Türk reporterilor la Geneva, potrivit Reuters.
„Trebuie luate de urgență măsuri, atât de către părțile în cauză, cât și de către toate statele, în special cele cu influență, pentru a preveni astfel de infracțiuni”.
Şeful diplomaţiei chineze a vorbit cu Blinken despre războiul Israel-Hamas
ACTUALIZARE 15:10 Şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, a discutat la telefon miercuri cu omologul său american, Antony Blinken, în legătură cu conflictul dintre Israel şi Hamas, au anunţat cele două ministere, transmit Reuters şi AFP.
"Prioritatea absolută este ca un armistiţiu să pună capăt luptelor cât mai curând posibil", a afirmat Wang Yi în cursul convorbirii, potrivit MAE chinez.
Acesta a adăugat că "principalele ţări (...) trebuie să susţină obiectivitatea şi imparţialitatea, să dea dovadă de calm şi raţionalitate" şi a făcut apel la "toate eforturile" pentru a "împiedica o catastrofă umanitară de mare amploare".
Preşedintele chinez Xi Jinping a pledat personal luna trecută pentru încetarea imediată a ostilităţilor, la summitul extraordinar virtual al ţărilor emergente din BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud), aminteşte AFP.
La rândul său, secretarul de stat Antony Blinken a reiterat în convorbirea de miercuri că este "imperativ ca toate părţile să lucreze pentru a împiedica extinderea conflictului", potrivit diplomaţiei americane.
China întreţine relaţii bune cu Israelul, dar susţine de câteva decenii cauza palestiniană şi consideră Palestina ca fiind un stat. Beijingul militează în mod tradiţional pentru o soluţie cu două state.
Şeful diplomaţiei chineze a asigurat totodată în cursul discuţiei cu omologul său american că promovarea unor relaţii "sănătoase, stabile şi sustenabile" între cele două ţări reprezintă o sarcină importantă.
La rândul său, Antony Blinken i-a mulţumit lui Wang pentru faptul că s-a deplasat la Ambasada SUA din China pentru a transmite condoleanţe în urma decesului fostului secretar de stat Henry Kissinger.
Henry Kissinger, cel mai influent diplomat american din epoca războiului rece, care a contribuit la deschiderea Washingtonului faţă de China, a încetat din viaţă la sfârşitul lunii trecute.
Wang Yi a subliniat în mod repetat că SUA trebuie să înţeleagă pe deplin importanţa problemei Taiwanului pentru China şi că moştenirea diplomatică a lui Kissinger merită dusă mai departe de următoarele generaţii, menţionează Reuters.
Israelul cere ca reprezentanți ai Crucii Roșii să aibă acces la ostaticii israelieni
ACTUALIZARE 14:05 Armata israeliană a cerut miercuri ca reprezentanţi ai Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR) să poată avea acces la ostaticii israelieni şi străini deţinuţi din 7 octombrie de către mişcarea palestiniană islamistă Hamas şi de aliaţii acesteia în Fâşia Gaza, teritoriul vizat de intense bombardamente israeliene, informează AFP.
"Fiecare minut în captivitate pune în pericol viaţa" ostaticilor, "comunitatea internaţională trebuie să acţioneze. Crucea Roşie trebuie să aibă acces la ostatici", a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari.
"Organizaţiile internaţionale ştiu care este mandatul lor şi cunosc de asemenea faptele: Hamas le împiedică să-şi facă munca", a adăugat el.
Vizat de critici în Israel, CICR a declarat la sfârşitul lui noiembrie pentru AFP că nu ştie unde se află ostaticii şi că nu poate avea acces la ei în lipsa unui acord din partea celor care îi ţin ostatici.
Hagari a subliniat că "138 de ostatici, copii, femei şi persoane în vârstă, se află în mâinile Hamas de peste 60 de zile, în condiţii brutale şi inumane. Unii suferă de boli cronice. Unii au fost răniţi" pe 7 octombrie, "unii au fost răniţi între timp". "Fiecare zi, absolut fiecare minut este critic", a subliniat el.
Circa 240 de ostatici israelieni şi străini au fost duşi cu forţa în Fâşia Gaza de către combatanţii palestinieni care au atacat pe 7 octombrie sudul Israelului, ucigând de asemenea peste 1.200 de persoane, majoritatea civili, potrivit autorităţilor israeliene.
Armata israeliană a răspuns imediat cu bombardamente intense asupra Fâşiei Gaza, urmate din 27 octombrie de operaţiuni terestre. O săptămână de armistiţiu, la sfârşitul lui noiembrie, a permis eliberarea a 105 de ostatici, dintre care 80 israelieni şi persoane cu dublă cetăţenie, în schimbul a 240 de deţinuţi palestinieni din închisorile israeliene, în cadrul unui acord între Israel şi Hamas, încheiat sub egida Qatarului.
Ostaticii şi deţinuţii palestinieni eliberaţi erau încredinţaţi personalului CICR şi transportaţi în vehicule ale organizaţiei.
Acum Hamas a exclus orice eliberare suplimentară de ostatici fără un armistiţiu permanent.
"Armata israeliană va face tot ce stă în puterea ei pentru a salva ostaticii şi a-i readuce acasă. Îi îndemnăm pe ceilalţi să facă acelaşi lucru", a spus Hagari.
Cronologia evenimentelor de marți, 5 decembrie 2023
Biden cere condamnarea „fără ambiguitate” a crimelor sexuale comise de Hamas
ACTUALIZARE 23:30 Preşedintele american, Joe Biden, a cerut marţi, la Boston, în cadrul unei întâlniri destinate să strângă fonduri pentru campania sa, „condamnarea fără ambiguitate şi fermă a violenţelor sexuale comise de teroriştii Ham”, notează AFP, potrivit Agerpres.
„Teroriştii Hamas au făcut ca femeile şi fetele să sufere cât mai mult posibil” în cursul atacului din 7 octombrie, a spus preşedintele american, referindu-se la "mărturiile îngrozitoare despre cruzimea inimaginabilă" suportată în acea zi.
„Oprirea violenţelor împotriva femeilor şi a agresiunilor sexuale reprezintă una dintre luptele vieţii mele”, a continuat el.
„Trebuie cu toţii - guverne, organizaţii internaţionale, societatea civilă şi lumea economică - să condamnăm fără ambiguitate şi ferm violenţele sexuale comise de teroriştii Hamas”, a îndemnat Joe Biden.
Preşedintele american a repetat apoi că, în opinia Statelor Unite, mişcarea palestiniană poartă responsabilitatea exclusivă pentru reluarea ostilităţilor în Fâşia Gaza, după un armistiţiu temporar care a permis eliberarea unor ostaticilor pe care îi deţinea, dar nu a tuturor persoanelor capturate.
„Sunt femei, majoritatea cu vârste cuprinse între 20 şi 39 de ani, pe care Hamas a refuzat să le elibereze”, făcând astfel imposibilă prelungirea armistiţiului, a spus democratul de 81 de ani.
În Israel, avocate şi activiste denunţă tăcerea organizaţiilor internaţionale pentru drepturile femeilor cu privire la aceste acuzaţii de crime sexuale.
Pe lângă uciderea a 1.200 de persoane, majoritatea civili, comisă potrivit Israelului în timpul acestui atac, poliţia anchetează violenţe sexuale, printre care violuri în grup şi mutilări de cadavre.
Armata israeliană anunță lupte la sol în Khan Younis, în sudul Fâșiei
ACTUALIZARE 19:40 Forţele de infanterie israeliene - susţinute de avioane de vânătoare - au luat cu asalt marţi Khan Younis, principalul oraş în sudul Fâşiei Gaza, şi în prezent duc lupte intense la sol, a anunţat marţi armata israeliană, în ceea ce a calificat drept cea mai intensă zi de lupte din cele cinci săptămâni de operaţiuni terestre împotriva combatanţilor Hamas, în timp ce spitalele se luptă să facă faţă zecilor de palestinieni morţi şi răniţi, potrivit Reuters şi AFP.
„Ne aflăm în cea mai intensă zi de la începutul operaţiunii terestre”, a declarat comandantul Comandamentului Sud al armatei israeliene, generalul Yaron Finkelman, adăugând că forţele israeliene duc lupte de asemenea în Jabalia, o mare tabără urbană de refugiaţi şi bastion al Hamas în nordul enclavei, lângă oraşul Gaza, şi la Shuja'iyya, la est de oraş.
„Suntem în centrul Jabalia, în centrul Shuja'iyya, iar acum şi în centrul Khan Younis”, a spus el. .
Acesta pare să fie cel mai mare asalt terestru în Gaza de la încheierea acordului temporar de încetare a focului cu Hamas săptămâna trecută.
Locuitori din Khan Younis au declarat că trupe şi tancuri israeliene au trecut prin gardul de frontieră care împrejmuieşte Fâşia Gaza şi s-au apropiat de oraş dinspre est.
După mai multe zile în care au ordonat locuitorilor să fugă din zonă, forţele israeliene au lansat marţi noi fluturaşi cu instrucţiuni de a rămâne în adăposturi în timpul asaltului.
„Pentru siguranţa voastră, rămâneţi în adăposturile şi spitalele în care vă aflaţi. Nu ieşiţi. Să ieşiţi este periculos. Aţi fost avertizaţi”, se spune în fluturaşii adresaţi locuitorilor din şase districte care însumează aproximativ un sfert din Khan Younis.
Israelienii, care luna trecută au ocupat în mare parte jumătatea nordică a Fâşiei Gaza înainte de a face o pauză pentru armistiţiul de o săptămână, spun că acum îşi extind ofensiva terestră spre sud. Ei consideră că comandanţii Hamas pe care vor să îi elimine se ascund în reţelele de tuneluri din zonă.
„Mergem mai departe cu a doua etapă. Această a doua etapă va fi mai dificilă din punct de vedere militar”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, Eylon Levy.
Oficiali din domeniul sănătăţii din Gaza au declarat că un număr mare de persoane au fost ucise într-un atac asupra unor case din Deir al-Balah, la nord de Khan Younis. Dr. Eyad Al-Jabri, şeful spitalului Shuhada Al-Aqsa din această localitate, a declarat pentru Reuters că cel puţin 45 de persoane au fost ucise.
Reuters nu a reuşit să ajungă în zonă şi nici să confirme numărul victimelor.
Israelul a declanşat ofensiva în Gaza ca represalii după atacul din 7 octombrie al comandourilor Hamas care au pătruns în comunităţile din sudul Israelului, ucigând 1.200 de persoane şi luând alte 240 ostatice, potrivit autorităţilor israeliene.
Conform responsabililor Ministerului Sănătăţii al Hamas, peste 15. 900 de palestinieni au fost ucişi în urma atacurilor aeriene israeliene şi a altor operaţiun, iar mii de palestinieni sunt daţi dispăruţi şi ar putea să fie îngropaţi sub dărâmături.
În urma bombardamentelor israeliene, 80% din cei 2,3 milioane de locuitori din Gaza au trebuit să-şi părăsească locuinţele, majoritatea fugind spre sud. Zonele aglomerate din sud adăpostesc acum o populaţie triplă faţă de cea obişnuită.
OMS: Situația din Gaza se agravează de la o oră la alta
ACTUALIZARE 15:40 Un reprezentant al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în Fâşia Gaza a declarat marţi că situaţia în enclava palestiniană se deteriorează de la o oră la alta, în timp ce bombardamentele israeliene s-au intensificat în sud, în jurul oraşelor Khan Younis şi Rafah, potrivit Reuters.
„Situaţia se agravează de la o oră la alta”, le-a declarat unor jurnalişti prin legătură video Richard Peeperkorn, reprezentantul OMS în Fâşia Gaza. „Bombardamentele se intensifică peste tot în jur, inclusiv aici, în zonele sudice, în Khan Younis şi chiar la Rafah”, a afirmat el.
Peeperkorn susţine că „prea puţin” ajutor a ajuns în Fâşia Gaza, adăugând că OMS este profund îngrijorată de vulnerabilitatea sistemului de sănătate din enclava dens populată, pe măsură ce tot mai mulţi oameni se deplasează mai spre sud pentru a scăpa de bombardamente.
„Vom asista la un tipar similar cu cel produs în nord”, a apreciat emisarul OMS, referindu-se la o zonă din nordul Fâşiei Gaza care a fost puternic bombardată şi aproape izolată de ajutoarele umanitare.
„Nu trebuie permis ca asta să se întâmple... Vreau să subliniez foarte clar că ne confruntăm cu un dezastru umanitar în creştere”, a insistat el.
Thomas White, director de afaceri în Gaza al Agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), a declarat că peste 600.000 de locuitori au primit ordin să se relocheze pentru a scăpa de bombardamente.
„Rafah, care în mod normal are o populaţie de 280.000 de locuitori şi care găzduieşte deja aproximativ 470.000 de persoane strămutate intern (IDP), nu va face faţă unei dublări a IDP”, a scris White pe platforma de socializare X (ex-Twitter).
La rândul său, James Elder, purtător de cuvânt al agenţiei Naţiunilor Unite pentru copii (UNICEF), a declarat că zonele din Gaza desemnate ca fiind sigure de către Israel nu îndeplinesc nici pe departe cerinţele de bază, avertizând că absenţa condiţiilor sanitare şi a adăposturilor au creat o „furtună perfectă” pentru apariţia unor focare de boli.
„O zonă este sigură atunci când se pot garanta condiţiile de hrană, apă, medicamente şi adăpost”, le-a declarat el reporterilor prin legătură video de la Cairo, după ce a vizitat Gaza.
„Am văzut cu ochii mei că acestea sunt complet, complet absente... Sunt mici petice de pământ arid sau colţuri de stradă. Sunt trotuare... clădiri pe jumătate construite. Nu există apă”, a afirmat el, adăugând că „doar o încetare a focului îi mai poate salva acum pe copiii din Gaza”.
Reprezentantul UNICEF a calificat abordarea Israelului de a crea aceste zone drept „insensibilă şi rece”.
Peeperkorn de la OMS a declarat că agenţia s-a conformat unui ordin israelian de a retrage proviziile din depozitele din Khan Younis, indicând că OMS a fost informată că zona va deveni „cel mai probabil o zonă de luptă activă în următoarele zile”.
„Vrem să ne asigurăm că vom putea livra efectiv materialele medicale esenţiale”, a spus el.
Şeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a făcut luni apel la Israel să-şi retragă ordinul. Israelul a negat că ar fi cerut evacuarea depozitelor, potrivit Reuters.
ACTUALIZARE 14:20 Emirul Qatarului a făcut apel marţi la Consiliul de Securitate al ONU să oblige Israelul să se întoarcă la masa negocierilor privind războiul din Gaza, subliniind că lipsa de acţiune a comunităţii internaţionale în scopul opririi conflictului este „ruşinoasă”, au consemnat Reuters şi AFP.
„Este ruşinos din partea comunităţii internaţionale să permită ca această crimă odioasă să continue de aproape două luni, timp în care continuă uciderea sistematică şi deliberată de civili nevinovaţi, inclusiv femei şi copii”, a declarat şeicul Tamim bin Hamad al-Thani, într-un discurs în faţa liderilor reuniţi în capitala Qatarului, Doha, pentru summitul Consiliului de Cooperare al Golfului.
Israelul ia în considerare inundarea tunelurilor din Gaza cu apă de mare - WSJ
ACTUALIZARE 9.30 Israelul a asamblat un sistem amplu de pompe ce ar putea fi folosit pentru a inunda tunelurile utilizate de gruparea militantă Hamas sub Fâşia Gaza, în încercarea de a-i elimina pe luptătorii palestinieni, a relatat Wall Street Journal (WSJ), citând oficiali americani, potrivit Reuters.
La jumătatea lunii noiembrie, armata israeliană a montat cel puţin cinci pompe la un kilometru şi jumătate nord de tabăra de refugiaţi Al-Shati. Aceste mecanisme ar putea pompa mii de metri cubi de apă pe oră, inundând tunelurile în câteva săptămâni, potrivit raportului.
Nu este clar dacă Israelul va lua în considerare utilizarea pompelor înainte ca toţi ostaticii să fie eliberaţi, potrivit articolului din WSJ. Hamas a declarat anterior că a ascuns ostatici în "locuri sigure şi în tuneluri".
Când a fost întrebat despre articol, un oficial american a declarat că are sens ca Israelul să facă tunelurile inoperabile şi că analizează mai multe variante pentru a face acest lucru.
Ministerul israelian al Apărării nu a răspuns unei solicitări de comentarii, menţionează Reuters.
Potrivit The Wall Street Journal, un oficial al Forţelor de Apărare ale Israelului (IDF) a refuzat să comenteze planul de inundare a tunelurilor, dar a fost citat spunând că "IDF acţionează pentru a dezafecta capacităţile teroriste ale Hamas în diverse moduri, folosind diferite instrumente militare şi tehnologice".
Israelul a informat pentru prima dată Statele Unite cu privire la această opţiune luna trecută, potrivit The Wall Street Journal, care mai spune că oficialii nu ştiu cât de aproape este guvernul premierului Benjamin Netanyahu de a pune în aplicare planul. Israelul nu a luat încă o decizie finală de a merge mai departe sau de a exclude acest scenariu, au declarat oficialii citaţi.
Israelul neagă că a cerut OMS să golească un depozit cu ajutoare medicale din Gaza
ACTUALIZARE 8.55 Armata israeliană a negat marţi că a cerut Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) să golească în termen de 24 de ore un depozit cu ajutoare medicale din sudul Fâşiei Gaza, aşa cum a susţinut secretarul general al organizaţiei.
"Astăzi, OMS a primit o notificare de la Forţele de apărare ale Israelului pentru a ne scoate proviziile din depozitul nostru medical din sudul Fâşiei Gaza în 24 de ore deoarece operaţiunile la sol îl vor face inutilizabil", a anunţat şeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, pe reţeaua de socializare X ( fost Twitter). "Solicităm Israelului să retragă acest ordin şi să ia toate măsurile posibile pentru a proteja civilii şi infrastructura civilă, inclusiv spitalele şi instalaţiile umanitare", a adăugat el.
Organismul din cadrul Ministerului israelian al Apărării care supraveghează activităţile civile din Teritoriile Palestiniene (Cogat) a răspuns, tot pe X: "'Adevărul este că nu am cerut evacuarea depozitelor şi am făcut acest lucru clar şi în scris oficialilor relevanţi ai ONU. Ne aşteptăm ca un oficial ONU să fie cel puţin exact (în cuvintele sale)", a spus Cogat.
Acest episod are loc în contextul în care Israelul a informat în ultimele zile ONU că nu va reînnoi viza coordonatorului umanitar pentru teritoriile palestiniene, canadianca Lynn Hastings, acuzată că nu este "imparţială" de către autorităţile israeliene. Armata israeliană şi-a întărit controlul asupra sudului Fâşiei Gaza, unde zeci de tancuri au intrat luni, făcând situaţia şi mai periculoasă pentru o populaţie prinsă în capcana bombardamentelor.
La o conferinţă de presă la Cairo, dr. Ahmed Al-Mandhari, directorul biroului regional al OMS pentru Mediterana de Est, a asigurat că "OMS este profund îngrijorată de reluarea ostilităţilor, inclusiv a bombardamentelor intense în Gaza". "Am văzut ce s-a întâmplat în nordul Gazei. Acest lucru nu poate servi drept model pentru sud", a spus directorul regional al OMS în timpul briefing-ului din capitala Egiptului. "Intensificarea operaţiunilor militare terestre în sudul Gazei, în special în Khan Younis, riscă să priveze mii de oameni de îngrijire medicală", a adăugat el.
Zeci de mii de palestinieni strămutați sosesc la Rafah. ONU avertizează că se răspândesc bolile și păduchii
ACTUALIZARE 8.30 Zeci de mii de palestinieni strămutați au sosit în Rafah, la granița cu Egiptul, în ultimele două zile, a transmis Organizația Națiunilor Unite, scrie CNN. Declarația vine după ce armata israeliană a spus duminică că își extinde operațiunile terestre în toată Gaza.
„Având în vedere că adăposturile din orașul Rafah și-au depășit cu mult capacitatea, majoritatea nou veniților, strămutați, stau pe străzi și în zonele goale din oraș, unde au ridicat corturi și adăposturi improvizate”, a comunicat Agenția ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA).
Dintre cele aproximativ 1,8 milioane de persoane strămutate în Gaza, aproape 1 milion se adăpostesc în cele 99 de facilități administrate de agențiae ONU pentru refugiații palestinieni, inclusiv în Khan Younis și Rafah.
Agenția a avertizat cu privire la răspândirea bolilor din cauza supraaglomerării și a condițiilor sanitare precare din adăposturi și spune că s-au înmulțit bolile și afecțiunile transmisibile, cum ar fi diareea, infecțiile respiratorii acute, infecțiile cutanate. Din cauza lipsei condițiilor de igienă, s-au înmulțit păduchii.
Luni, OCHA a declarat că a primit rapoarte despre focare de hepatită în adăposturile pentru refugiați din Gaza.
Doar 100 de camioane cu ajutoare umanitare au intrat luni în Gaza. ONU: Un "scenariu şi mai infernal este pe cale să se desfăşoare"
ACTUALIZARE 8.00 Doar 100 de camioane care transportau ajutoare umanitare şi 69.000 de litri de combustibil au intrat în Gaza prin punctul de trecere a frontierei Rafah, a anunţat Biroul Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) într-o declaraţie făcută marţi dimineaţă, ora locală, potrivit CNN. Un "scenariu şi mai infernal este pe cale să se desfăşoare" dacă nu se permite intrarea mai multor ajutoare în Gaza, a declarat luni coordonatorul umanitar al ONU, Lynn Hastings, într-o declaraţie.
"Această cifră este cu mult sub media zilnică de 170 de camioane şi 110.000 de litri de combustibil care intraseră în timpul pauzei umanitare implementate între 24 şi 30 noiembrie", se arată în declaraţie.
OCHA a adăugat că distribuţia de ajutoare în Khan Younis "s-a oprit în mare parte" din cauza luptelor intense, în timp ce în Rafah a avut loc o distribuţie limitată de ajutoare, în principal făină şi apă. Anterior, luni, ora locală,
Coordonatorul activităţilor guvernamentale din Israel în Teritori (COGAT) a declarat că 180 de camioane cu ajutoare au intrat în Gaza, susţinând că volumul de ajutoare a fost similar cu cel primit de Gaza în timpul armistiţiului de şapte zile. Camioanele - care transportau alimente, apă, echipamente medicale şi alte bunuri - au fost trimise "la cererea administraţiei americane şi în coordonare cu Egiptul", a declarat un purtător de cuvânt al COGAT.
"Toate echipamentele au fost inspectate la punctul de trecere Nitsana înainte de a fi autorizate să intre în Fâşia Gaza", se arată în declaraţie, referindu-se la locul în care Israelul verifică bunurile transportate înainte de a intra în Gaza. Volumul de ajutor este similar cu sumele pe care Gaza le primea în timpul armistiţiului care a durat şapte zile şi care acum a expirat.
COGAT a mai spus că două cisterne cu motorină au fost trimise din Egipt către agenţiile de ajutor umanitar care operează în Gaza.
"Admiterea combustibililor, care sunt destinaţi funcţionării infrastructurii vitale din Fâşia Gaza, a fost coordonată şi supravegheată de Israel", a declarat acesta.
Un "scenariu şi mai infernal este pe cale să se desfăşoare" dacă nu se permite intrarea mai multor ajutoare în Gaza, a declarat luni coordonatorul umanitar al ONU, Lynn Hastings, într-o declaraţie.
Cantitatea actuală de ajutor este insuficientă, iar condiţiile necesare pentru a livra ajutorul în Gaza nu există, potrivit lui Hastings, coordonator special adjunct pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu şi coordonator rezident al Naţiunilor Unite pentru Teritoriile Palestiniene Ocupate.
Doi civili ucişi pentru fiecare luptător Hamas ucis (armata israeliană)
ACTUALIZARE 7.45 Un număr de aproximativ doi civili au fost ucişi pentru fiecare luptător Hamas ucis în Fâşia Gaza, au declarat luni înalţi oficiali militari israelieni sub protecţia anonimatului, informează AFP, citat de Agerpres.
"Nu spun că este bine că avem un raport de doi la unu", a spus un oficial la o conferinţă de presă, adăugând că utilizarea scuturilor umane face parte din "strategia de bază" a Hamas. "Este de sperat că acest raport va fi mult mai mic în următoarea fază a războiului", a adăugat el.
Numărul tot mai mare de morţi şi criza umanitară din Gaza au stârnit indignare în întreaga lume. Ministerul Sănătăţii din Gaza, condus de Hamas, spune că în urma campaniei Israelului asupra Fâşiei Gaza, după 7 octombrie, au fost ucise aproape 16.000 de persoane. Întrebat despre informaţiile care circulă, conform cărora au fost ucişi 5.000 de luptători Hamas, unul dintre aceşti înalţi oficiali a răspuns că "cifrele sunt mai mult sau mai puţin precise".
Statele Unite, principalul aliat al Israelului, i-au cerut acestuia să facă mai mult pentru a evita victimele civile pe măsură ce operaţiunile se deplasează spre sud, unde mulţi locuitori din Gaza şi-au căutat refugiu după ce au fugit din nordul devastat.
Zonele pe care IDF le vizează în sudul Gazei
Armata desfăşoară un software de cartografiere de înaltă tehnologie pentru a încerca să reducă numărul victimelor civile. Sistemul integrează semnale de telefoane mobile, supraveghere aeriană şi inteligenţă artificială pentru a menţine o hartă actualizată constant, care arată concentraţia populaţiei pe întreg teritoriul. Cele 623 de celule ale hărţii sunt codificate în culori, cu verde fiind desemnate zonele în care cel puţin 75% din populaţie a fost evacuată.
"În sud, întrucât aproape că am dublat populaţia, operaţiunile sunt mult mai precise", a spus oficialul. "Ne luăm mai mult timp pentru a ne asigura că eforturile noastre (de a avertiza civilii) sunt eficiente".
Harta, rezultatul a opt ani de cercetare, este pusă la dispoziţia comandanţilor şi unităţilor de pe teren, au adăugat aceştia. Oficiul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) a pus însă sub semnul întrebării utilitatea unui astfel de instrument într-o regiune în care accesul la telecomunicaţii şi la electricitate este sporadic.
ACTUALIZARE 7.15 Daniel Hagari, purtător de cuvânt al armatei israeliene: "Am intrat într-o nouă fază a războiului împotriva Hamas."
La mai bine de o lună de când au pătruns în nordul Fâșiei Gaza, soldații isralieni au extins operațiunile și în sudul enclavei. Armata le-a cerut civililor să evacueze anumite zone, dar locurile în care aceștia pot să fugă sunt tot mai puține și nici acelea nu le oferă siguranță.
"Ne-au spus să ne mutăm din nord, în Khan Younis, pentru că sudul este mai sigur, iar acum au bombardat și Khan Younis. Nici măcar în Khan Younis nu mai este sigur acum și chiar dacă ne mutăm în Rafah, nici acolo nu suntem în siguranță".
Daniel Hagari, purtător de cuvânt al armatei israeliene: "Îi urmărim pe cei din Hamas oriunde se ascund - în nord și în sud, căutăm fiecare lansator de rachete, depozit de arme, centru de comandă și control."
În timp ce oficialii ONU spun că aproape două milioane de oameni și-au părăsit casele, președintele Turciei a ieșit din nou la atac împotriva lui Benjamin Netanyhau.
Recep Erdogan, președintele Turciei: "Este clar în acest moment că Netanyahu, care este măcelarul din Gaza dincolo de a fi un criminal de război, va fi judecat drept măcelarul din Gaza, așa cum a fost judecat și Miloșevici."
Extinderea operațiunilor în sudul Fâșiei Gaza aduce noi critici din partea cancelariilor occidentale, care se declaraseră oricum nemulțumite de moartea a peste 15 mii de palestinieni. Berlinul, de exemplu, a cerut guvernului israelian să le garanteze o protecție reală a civililor prinși în mijlocul luptelor.
Cronologia evenimentelor de luni, 4 decembrie 2023
Armata israeliană spune că „acţionează în forţă” la Khan Yunis, în sudul Fâşiei Gaza
ACTUALIZARE 16:55 Armata israeliană a afirmat luni că acţionează „în forţă” în împrejurimile oraşului Khan Yunis, în sudul Fâşiei Gaza, vizat de bombardamente intense şi în apropiere de care au început să intre în tancuri, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Luptele şi înaintarea la sol a armatei israeliene în zona oraşului Khan Yunis nu mai permit civililor să se deplaseze pe şoseaua Salaheddin, în nordul şi estul oraşului”, a precizat armata într-un comunicat.
Această porţiune a rutei, care leagă nordul de sudul enclavei, „constituie un câmp de luptă şi este extrem de periculos să te apropii de ea”, se mai spune în comunicat.
Civilii care fug de bombardamente şi lupte în direcţia frontierei cu Egiptul trebuie să o ia pe drumul de coastă la vest de oraş.
OMS va organiza o sesiune extraordinară pentru a discuta despre condițiile de sănătate în Gaza
ACTUALIZARE 16:35 Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va organiza o sesiune extraordinară a Comitetului său Executiv pe 10 decembrie pentru a discuta despre condiţiile de sănătate din Gaza şi Cisiordania, potrivit unui document al agenţiei globale de sănătate a ONU şi ambasadorului palestinian, informează luni Reuters.
Directorul general Tedros Adhanom Ghebreyesus a convocat sesiunea după ce a primit o solicitare din partea a 14 membri ai board-ului OMS, se arată în documentul OMS.
Ambasadorul palestinian pe lângă ONU de la Geneva, Ibrahim Khraishi, a declarat că întâlnirea se va concentra în principal asupra Gazei, dar va acoperi şi atacurile asupra sectorului sănătăţii din Cisiordania.
„Vrem să dăm putere OMS şi să cerem ca partea israeliană să nu ţintească sectorul medical. Vrem să permitem provizii medicale proaspete”, a declarat el pentru Reuters, adăugând că misiunea sa diplomatică elaborează o moţiune ce urmează a fi revizuită de consiliul de administraţie format din 34 de membri.
Doar o parte din spitalele din Gaza sunt în prezent operaţionale, din cauza bombardamentelor şi a lipsei de combustibil, iar cele care încă funcţionează sunt din ce în ce mai copleşite de un nou val de răniţi care sosesc.
Israelul acuză Hamas că foloseşte civili din Gaza ca scuturi umane, plasând centre de comandă şi arme în spitale şi alte clădiri civile.
Un consilier principal al prim-ministrului Benjamin Netanyahu a declarat sâmbătă că Israelul va facilita furnizarea de ajutor umanitar către civilii din Gaza pe măsură ce luptele vor fi reluate acolo.
Preşedinta CICR spune că „suferinţa populaţiei din Gaza este intolerabilă”
ACTUALIZARE 16:30 Preşedinta Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), Mirjana Spoljaric, a anunţat luni pe reţeaua socială X (fostă Twitter) că a ajuns în Fâşia Gaza, denunţând suferinţa „intolerabilă” a populaţiei, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Am ajuns în Gaza, unde suferinţa populaţiei este intolerabilă. Reiterez apelul nostru urgent ca civilii să fie protejaţi conform legilor războiului şi ca ajutorul să intre neîngrădit. Ostaticii trebuie eliberaţi şi CICR autorizat să-i viziteze în siguranţă”, a scris ea.
Într-un comunicat CICR, ea a anunţat că intenţionează să meargă în Israel „în următoarele săptămâni”, organizaţia fiind acuzată că a făcut prea puţin pentru ostaticii din Gaza, dar şi pentru prizonierii palestinieni.
Potrivit CICR, vizita sa în Gaza urmăreşte „să facă să avanseze eforturile de a atenua bilanţul umanitar greu pe care actualul conflict îl are asupra civililor”, în condiţiile în care luptele dintre armata israeliană şi Hamas au fost reluate la 1 decembrie.
„Nivelul suferinţei umane este intolerabil. Este inacceptabil ca civilii să nu aibă un loc sigur în care să meargă în Gaza şi, cu un asediu militar instituit, nu este posibil un răspuns umanitar adecvat în acest moment”, a mai spus Spoljaric.
Ea urmează să se întâlnească cu echipa CICR în Gaza şi să viziteze spitalul european, unde echipele medicale ale CICR realizează intervenţii chirurgicale salvatoare alături de personalul medical local. CICR furnizează, de asemenea, echipamente medicale şi alte provizii instituţiilor medicale din Gaza, precum şi mijloace de trai pentru persoanele strămutate.
Semiluna Roşie palestiniană oferă, de asemenea, sprijin, furnizând mai ales ambulanţe, iar unii dintre membrii săi au fost ucişi în exerciţiul funcţiunii în ultimele săptămâni.
„Un flux constant şi nestingherit de ajutor trebuie autorizat să intre în Gaza. Toate persoanele private de libertate trebuie tratate cu umanitate”, a insistat Spoljaric
Erdogan spune că premierul israelian Netanyahu va fi judecat ca criminal de război
ACTUALIZARE 14:35 Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a afirmat luni că premierul israelian, Benjamin Netanyahu, va fi judecat la un moment dat ca criminal de război pentru ofensiva Israelului în Fâşia Gaza, transmite Reuters.
Liderul de la Ankara a condamnat în acelaşi timp Occidentul pentru sprijinul acordat statului evreu.
Turcia susţine rezolvarea conflictului de decenii între palestinieni şi israelieni prin soluţia cu două state. Ankara i-a criticat vehement pe israelieni pentru atacurile care potrivit autorităţilor din Gaza au ucis peste 15.000 de oameni, ca ripostă la raidurile din 7 octombrie ale grupării islamiste Hamas în Israel. Spre deosebire de aliaţii săi occidentali din NATO şi de unele state din Golf, Turcia nu consideră Hamas o organizaţie teroristă şi permite unor membri ai acesteia să locuiască pe teritoriul turc.
Preşedintele turc a declarat în discursul ţinut la o reuniune a Organizaţiei Cooperării Islamice la Istanbul că ţările occidentale care susţin Israelul acordă acestui stat „sprijin necondiţionat pentru uciderea de copii” şi sunt complice la aceste crime.
„În afara faptului că este un criminal de război, Netanyahu - care chiar acum este măcelarul Gazei, va fi judecat ca măcelar al Gazei la fel cum a fost judecat Slobodan Miloşevici”, fostul preşedinte iugoslav judecat la Haga pentru genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război.
„Cei care încearcă să treacă peste morţile tuturor acelor nevinovaţi folosind Hamas ca pretext nu mai au nimic de spus omenirii”, a adăugat Erdogan.
Preşedintele, al cărui partid de guvernământ are origini islamiste, a susţinut că un aşa-numit grup de contact format din ţări musulmane, constituit luna trecută de Organizaţia Cooperării Islamice şi de Liga Arabă pentru negocieri cu Occidentul şi cu alte părţi privind Gaza, îşi va continua discuţiile până la încetarea războiului.
„Este absolut necesar să evaluăm în acest cadru Consiliul ONU pentru Drepturile Omului şi Curtea Penală Internaţională”, a mai spus Erdogan, adăugând că nu trebuie uitat arsenalul nuclear israelian.
El a cerut de multă vreme reformarea Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, prin extindere; acum, a insistat că ONU nu a trecut testul legat de Gaza şi a cerut o reformă urgentă, repetând că cei cinci membri permanenţi ai Consiliului - SUA, Rusia, China, Regatul Unit şi Franţa - nu reprezintă întreaga lume.
„Eforturile sincere ale secretarului general (al ONU, Antonio) Guterres, au fost sabotate de membrii Consiliului de Securitate. Niciunul din noi nu trebuie să accepte acest sistem”, a spus el, apreciind că „o astfel de structură nu poate aduce omenirii pace şi speranţă”.
Zeci de tancuri israeliene au intrat în sudul Fâşiei Gaza
ACTUALIZARE 14:15 Zeci de tancuri israeliene au intrat luni în sudul Fâşiei Gaza asediate, unde armata îşi extinde ofensiva terestră împotriva Hamas, în ciuda prezenţei a sute de mii de civili şi a tensiunilor tot mai mari din regiune, relatează AFP, citată de News.ro.
Angajată din 27 octombrie într-o ofensivă terestră în nordul Fâşiei Gaza, armata israeliană şi-a intensificat raidurile aeriene în sud de la reluarea luptelor, la 1 decembrie, după un armistiţiu de şapte zile, anunţând că îşi extinde acum operaţiunile „în întreaga Fâşie Gaza”.
„Armata operează acolo unde Hamas are bastioane”, a declarat duminică seara purtătorul său de cuvânt Daniel Hagari.
Luni, zeci de tancuri, transportoare de trupe şi buldozere israeliene au intrat în sudul Fâşiei Gaza, în apropiere de marele oraş Khan Younes.
Între timp, mai multe zone de tensiune în Orientul Mijlociu îngrijorează comunitatea internaţională, după incidentele de duminică din Marea Roşie şi din Irak, în timp ce violenţele s-au intensificat de la începutul războiului în Cisiordania ocupată şi la frontiera dintre Israel şi Liban.
Operațiunile din nordul Fâșiei Gaza sunt „aproape finalizate”
ACTUALIZARE 12:55 Operațiunile Forțelor de Apărare Israeliene la nord de Fâșia Gaza sunt „aproape finalizate”, potrivit unui general israelian, citat de Sky News.
„Obiectivele din partea nordică au fost aproape îndeplinite. Începem să extindem operațiunea terestră în alte părți ale Fâșiei, cu un singur scop - să eliminăm Hamas”, a adăugat generalul Hisham Ibrahim.
Procesul pentru corupţie al premierului israelian Netanyahu a fost reluat
ACTUALIZARE 12:50 Procesul pentru corupţie al premierului israelian Benjamin Netanyahu s-a reluat luni la Ierusalim, la circa două luni după suspendarea sa din cauza atacului sângeros al mişcării palestiniene islamiste Hamas din 7 octombrie, relatează AFP, citată de Agerpres.
Netanyahu, în vârstă de 74 de ani, este bănuit că a primit de la o serie de persoane ultrabogate un important volum de cadouri în valoare de circa 700.000 de şekeli (176.000 de euro), sub formă de trabucuri, sticle de şampanie şi bijuterii, între 2007 şi 2016.
Premierul este acuzat de corupţie, fraudă şi abuz de încredere.
Între presupuşii săi „binefăcători” se numără „nababul” hollywoodian Arnon Milchan, producător al unor pelicule de succes ca „Pretty Woman” sau „Născuţi asasini”, Netanyahu fiind bănuit că a susţinut o măsură fiscală care i-ar fi adus acestuia milioane de dolari în plus, dar Ministerul Finanţelor s-a opus.
Premierul israelian susţine că a acceptat doar cadouri de la prieteni, fără să le fi cerut, şi că este victima unei vânători de vrăjitoare.
Potrivit presei israeliene, Netanyahu nu va fi chemat la bară în viitorul imediat, dar ar putea compărea pentru a depune mărturie peste câteva luni.
Procesul început în 2020 este o premieră în Israel pentru un prim-ministru în exerciţiu.
Responsabili politici apropiaţi ai premierului au criticat reluarea audierilor în plin război. Acestea vor fi, în orice caz, unele reduse, având în vedere mobilizarea rezerviştilor din rândurile martorilor şi avocaţilor.
IDF: „Hamas încă nu este înfrântă total în nordul Gazei”
ACTUALIZARE 11:20 Campania armatei israeliene în nordul Fâşiei Gaza continuă simultan cu avansarea către sudul enclavei palestiniene, în scopul distrugerii poziţiilor mişcării islamiste palestiniene Hamas, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al Forţelor de Apărare Israeliene (IDF), Jonathan Conricus, relatează DPA, citată de Agerpres.
„Nu i-am înfrânt total din punct de vedere militar în nord, dar am făcut progrese. Le-am spus de la început civililor israelieni şi oricui din lume ne asculta că lupta contra Hamas va dura, din păcate. Este o operaţiune dificilă pe un teren dificil unde luptăm contra unui inamic foarte hotărât care nu are nicio problemă să sacrifice civili pentru cauza sa militară”, a declarat Conricus pentru CNN.
Reprezentantul IDF a respins acuzaţiile formulate de organizaţii umanitare conform cărora sutelor de mii de civili din partea de sud a oraşului Gaza nu li se acordă suficient timp de către armata israeliană pentru a ajunge în locuri sigure.
„Se face totul pentru a proteja civilii. Dacă Hamas s-ar fi plasat în afara zonelor urbane şi ar fi luptat acolo cu noi, atunci evident populaţia civilă nu ar fi fost afectată. Dar Hamas nu a făcut asta”, a spus Jonathan Conricus, care a acuzat încă o dată mişcarea islamistă palestiniană că îi foloseşte pe civili drept „scuturi umane”.
Anterior, purtătorul de cuvânt al UNICEF, James Elder, criticase dur Israelul pentru atacurile sale, referindu-se la o „baie de sânge” în sudul oraşului Gaza.
Armata israeliană bombardează sudul Fâșiei Gaza
ACTUALIZARE 10:50 Israelul și-a extins operațiunea și în sudul Fâșiei Gaza. Armata israeliană a atacat în noaptea de duminică spre luni mai multe ținte, iar palestinienii au fost avertizați să evacuze teritoriul de urgență.
Israelul i-a declarat morţi în captivitate pe unii dintre ostaticii ţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza
ACTUALIZARE 10:40 Israelul îi declară morţi în captivitate pe unii dintre ostaticii ţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza, chiar dacă în paralel încearcă să recupereze ostaticii prin discuţii indirecte cu mişcarea islamistă palestiniană şi prin operaţiuni militare în enclava palestiniană, o măsură menită să aducă o oarecare alinare familiilor celor răpiţi, notează luni Reuters.
Un comitet medical cu trei membri, creat la nivelul Ministerului Sănătăţii israelian, analizează atent înregistrările video ale atacului comis de Hamas în sudul Israelului pe 7 octombrie pentru a identifica semne de răni grave în rândul persoanelor răpite şi coroborează informaţiile cu mărturiile ostaticilor eliberaţi până acum.
Acest lucru poate fi suficient pentru a ajunge la concluzia că un ostatic a decedat, chiar dacă niciun medic nu s-a pronunţat oficial, a afirmat Hagar Mizrahi, şefa comitetului respectiv.
„Declararea morţii nu este niciodată o problemă uşoară şi cu siguranţă nu în situaţia implicării noastre”', a declarat Mizrahi.
Potrivit acesteia, comitetul pe care îl conduce răspunde „dorinţei familiilor celor răpiţi şi aflaţi în Gaza de a şti cât mai mult posibil despre cei dragi”.
Dintre cei aproximativ 240 de oameni luaţi ostatici de Hamas pe 7 octombrie, 108 au fost eliberaţi în schimbul punerii în libertate de către Israel a unor deţinuţi palestinieni aflaţi în închisori israeliene.
De la armistiţiul temporar între Israel şi Hamas, început în 24 noiembrie, convenit iniţial pentru patru zile şi ulterior prelungit până la 1 decembrie, autorităţile israeliene au declarat morţi în captivitate şapte civili şi un colonel din armata sa. Israelul susţine că în Gaza încă se află 137 de ostatici, fără a se cunoaşte exact starea lor.
Informaţia nu a fost confirmată de Hamas. Mişcarea palestiniană a declarat anterior că zeci de ostatici şi-au pierdut viaţa ca urmare a loviturilor aeriene efectuate de forţele israeliene împotriva Gaza, a ameninţat că va executa dintre ostatici şi a sugerat că unii ostatici se află în mâinile altor facţiuni înarmate palestiniene.
Ostaticii sunt ţinuţi fără posibilitatea de a comunica, în ciuda apelurilor Israelului către Crucea Roşie pentru a organiza vizite şi a verifica starea lor de sănătate.
Riscul de a greşi a fost evident în cazul lui Emily Hand, care a fost dată dispărută pe 7 octombrie şi al cărei tată, Tom, a fost iniţial informat „neoficial” că fiica sa fusese ucisă. În realitate, fata fusese luată ostatică şi a fost eliberată în timpul armistiţiului recent între Israel şi Hamas.
Peste 15.000 de palestinieni au fost uciși de la începutul războiului
ACTUALIZAQRE 10:35 Peste 15.500 de palestinieni au fost ucişi în urma atacurilor israeliene în ultimele două luni, a anunţat duminică Ministerul Sănătăţii din Gaza.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ministerului, Ashraf al-Qudra, 70% dintre palestinienii ucişi erau femei şi copii, relatează Agenţia France-Presse. 41.316 au fost răniţi, a precizat el.
„În ultimele ore, au fost scoşi de sub dărâmături şi duşi la spitale 316 morţi şi 664 de răniţi, dar mulţi alţii sunt încă sub dărâmături”, a adăugat al-Qudra.
Comandantul batalionului Shati al Hamas, ucis într-un atac aerian
ACTUALIZARE 10:30 Forţele Armate israeliene anunţă că l-au ucis pe comandantul batalionului Shati al Hamas într-un atac aerian. De asemenea, Israelul îşi extinde operaţiunile terestre în toată Fâşia Gaza.
Israelul l-a „eliminat” duminică pe comandantul Batalionului Shati al Hamas într-un atac aerian al unui avion de luptă, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Forţelor Armate ale Israelului, Daniel Hagari, într-o conferinţă de presă.
Comandantul a fost responsabil pentru efectuarea raidurilor pe teritoriul israelian în atacul din 7 octombrie, a spus Hagari.
„În urma informaţiilor IDF şi ISA, un avion de luptă IDF l-a lovit şi ucis pe Haitham Khuwajari, comandantul batalionului Shati al Hamas. Sub comanda sa, teroriştii Hamas au efectuat raiduri în teritoriul israelian pe 7 octombrie, în timpul invaziei şi masacrului din sudul Israelului”, conform unei declaraţii comune a IDF şi a Agenţiei de Securitate din Israel care a urmat conferinţei de presă.
Declaraţia mai spune că Khuwajarai „era la comanda forţelor Hamas care luptau împotriva soldaţilor IDF în zona Shati”.
IDF a preluat controlul taberei de refugiaţi Al-Shati situată în nordul fâşiei Gaza la mijlocul lunii noiembrie.
Armata israeliană a precizat că va „continua să monitorizeze zona şi să elimine pe fiecare dintre comandanţii care controlerază zona, aşa cum au făcut ieri în batalionul Sajaya”.
De asemenea. Israelul îşi extinde operaţiunile terestre pe toată Fâşia Gaza, au anunţat duminică Forţele Armate ale Israelului.
„IDF reia şi extinde operaţiunile la sol împotriva bastioanelor Hamas în toată Fâşia Gaza”, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al IDF, Daniel Hagari, într-o conferinţă de presă.
Hagari a subliniat, de asemenea, „importanţa asistenţei aeriene furnizate de Forţele Aeriene forţelor terestre”, spunând că atacurile aeriene asupra cartierelor generale ale terorii, a unităţilor de fabricare a armelor, a tunelurilor teroriste şi a locurilor de lansare de rachete limitează ameninţările la adresa operaţiunii terestre.
„Politica noastră este clară – vom lovi cu forţă orice ameninţare la adresa teritoriului nostru”, a adăugat el.
Cronologia evenimentelor de duminică, 3 decembrie 2023
Israelul ordonă oamenilor să evacueze mai multe zone din sudul Gazei
ACTUALIZARE 21:10 Forțele de Apărare Israelului (IDF) le-au spus civililor să părăsească zone mari din Fâșia Gaza, inclusiv un număr de cartiere din părțile de sud ale enclavei, după ce și-au reluat ofensiva militară acolo, transmite CNN.
Duminică, IDF le-a spus oamenilor să evacueze mai multe zone la sud-est de Khan Younis, un oraș din sudul Gazei unde mulți au căutat adăpost în ultimele săptămâni.
IDF le-a spus oamenilor să se deplaseze mai în sud.
„Pentru siguranța dumneavoastră, vă invităm să vă mutați în binecunoscutele adăposturi pentru IDP din cartierele Al-Fukhari, Al-Shaboura, Al-Zuhur și Tal Al-Sultan”, a declarat IDF într-o declarație publicată pe rețelele de socializare, în limba arabă.
Peste 850 de persoane cu dublă cetăţenie au trecut frontiera din Gaza în Egipt în acest weekend
ACTUALIZARE 21:00 Peste 850 de persoane cu dublă cetăţenie au trecut graniţa din Gaza în Egipt sâmbătă şi duminică, prin punctul de trecere a frontierei Rafah, potrivit unui oficial egiptean de la graniţă, informează CNN.
Printre cei 871 de oameni care au trecut în Egipt se numără 17 cetăţeni americani şi 130 de cetăţeni turci.
De asemenea, printre aceştia se numărau şi cetăţeni cu dublă cetăţenie din Egipt, Africa de Sud, Germania, Canada, Australia şi Danemarca, a declarat oficialul pentru CNN.
În plus, 13 palestinieni răniţi au fost evacuaţi prin punctul de trecere a frontierei Rafah în acest weekend pentru a primi îngrijiri medicale în Egipt.
Oficialul a adăugat că un convoi de ajutor a trecut, de asemenea, în Gaza.
Semiluna Roşie palestiniană din Gaza a declarat că a primit duminică 100 de camioane cu ajutoare umanitare de la Semiluna Roşie egipteană. Convoiul de ajutoare conţine alimente, apă, asistenţă de urgenţă, provizii medicale şi medicamente.
Casa Albă spune că Israelul „depune eforturi” pentru a face cât mai puține victime în rândul civililor din Gaza
ACUALIZARE 19:00 Casa Albă a declarat duminică că Israelul „depune eforturi” pentru a minimiza pierderile în rândul civililor în Gaza de la reluarea luptelor după un armistiţiu de şapte zile.
„Credem că au fost receptivi la mesajele noastre pentru a încerca să minimizeze pierderile în rândul civililor”, a declarat pentru postul ABC John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al Casei Albe, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Armata israeliană şi-a reluat ofensiva în nordul Gaza „într-o manieră mai redusă şi precisă”, a adăugat el, menţionând că în ultimele două zile, Israelul a publicat online o hartă a locurilor unde civilii pot merge pentru a se adăposti de lupte.
„Nu există multe armate moderne care să facă asta”, a continuat Kirby. „Ei fac eforturi”, a mai spus el.
Armata israeliană anunţă că a lansat 10.000 de lovituri aeriene în Gaza de la începutul războiului
ACTUALIZARE 18:30 Forţele de apărare israeliene (IDF) au anunţat duminică că au lansat circa 10.000 de lovituri aeriene asupra ţintelor din Fâşia Gaza de la începutul războiului în urmă cu aproape două luni, relatează dpa.
Armata israeliană a afirmat că ţintele din Fâşia Gaza includ centre de comandă, tuneluri şi depozite de arme aparţinând organizaţiilor teroriste palestiniene.
Informaţiile nu au putut fi verificate din surse independente.
În urmă cu trei săptămâni, armata israeliană a anunţat că a atacat peste 15.000 de ţinte în zona de coastă de la începutul războiului.
Din cauza numărului mare de victime civile ca urmare atacurilor masive în Gaza, criticile la nivel internaţional la adresa acţiunilor armatei israeliene sunt în creştere.
Armata israeliană acuză la rândul său Hamas că a lansat atacuri din zone rezidenţiale şi spitale şi că a folosit civilii ca scuturi umane.
Procurorul CPI anunţă că va 'intensifica' investigaţiile privind posibile crime de război în Gaza
ACTUALIZARE 18:00 Procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI), Karim Khan, a promis duminică că tribunalul îşi va intensifica eforturile pentru investigarea posibilelor crime de război comise în conflictul dintre Israel şi Hamas din Fâşia Gaza, relatează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.
Karim Khan a subliniat, la sfârşitul unei vizite în Israel şi în teritoriile palestiniene, că vizita sa nu a fost "de natură investigativă", dar a spus că a putut vorbi cu victime de ambele părţi ale conflictului.
După atacul Hamas din 7 octombrie asupra Israelului, soldat cu 1.200 de morţi şi capturarea a 240 de ostatici, Israelul a lansat o operaţiune militară vastă în Fâşia Gaza pentru a anihila gruparea Hamas, care controlează acest teritoriu.
Ministerul Sănătăţii din Gaza a anunţat duminică că bombardamentele şi operaţiunile militare israeliene au făcut 15.523 de morţi şi 41.316 de răniţi, majoritatea civili, în enclava palestiniană.
"Acuzaţiile credibile de crime de război în timpul acestui conflict trebuie examinate şi trebuie să facă obiectul unei anchete independente", a spus Khan. "Serviciile mele îşi vor intensifica eforturile pentru a avansa în investigaţiile lor", a mai spus procurorul CPI.
Curtea Penală Internaţională a fost înfiinţată în 2002 ca un tribunal internaţional independent pentru a examina acuzaţiile de genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii.
După izbucnirea războiului între Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas, care controlează Fâşia Gaza, ambele părţi s-au acuzat reciproc ce crime de război şi de nerespectarea drepturilor omului.
Sâmbătă, Karim Khan s-a întâlnit cu preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas, la Ramallah. Abbas a acuzat Israelul de "acte de genocid şi epurare etnică" în Gaza, după cum a relatat agenţia palestiniană de presă WAFA.
Khan a declarat anterior că CPI investighează presupusele crime de război comise de ambele părţi în recenta escaladare şi că a vizitat Israelul la invitaţia rudelor ostaticilor israelieni deţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza.
800 de guri de tuneluri, descoperite în Gaza de la începutul ofensivei terestre
ACTUALIZARE 18:00 Armata israeliană a anunţat - duminică - că trupele sale au descoperit peste 800 de guri de tuneluri în Fâşia Gaza de la începutul ofensivei sale terestre în enclava palestiniană la sfârşitul lunii octombrie şi că aproximativ 500 au fost distruse, potrivit EFE, preluată de Agerpres.
"De la începutul operaţiunilor terestre în Fâşia Gaza, soldaţii Forţelor de apărare israeliene (IDF) au localizat peste 800 de guri de tuneluri subterane ale Hamas", a anunţat un purtător de cuvânt al armatei, indicând că aproximativ 500 dintre acestea "au fost distruse folosind diverse metode operaţionale".
"Unele din aceste guri conectau obiective strategice ale Hamas prin reţeaua de tuneluri subterane", a adăugat armata, precizând că "au fost distruse tuneluri de mulţi kilometri".
În plus, potrivit purtătorului de cuvânt citat, aceste "guri de tunel erau situate în zone civile", iar unele chiar în "structuri civile, cum ar fi şcoli, creşe, moschei şi locuri de joacă", o dovadă suplimentară- conform lui - "a modului în care Hamas foloseşte în mod deliberat populaţia şi infrastructura civilă ca acoperire pentru activitatea sa teroristă în Gaza".
Pe de altă parte, trupele israeliene au localizat "cantităţi mari de arme" în unele tuneluri.
De la începutul ofensivei terestre israeliene în Fâşia Gaza, 72 de soldaţi israelieni au fost ucişi şi câteva sute au fost răniţi, conform agenţiei de presă citate.
Armata israeliană a atacat ţinte în Siria şi Liban
ACTUALIZARE 14:05 Armata israeliană a atacat duminică ţinte în Siria şi Liban, ca răspuns la două atacuri asupra teritoriului său cu puţin timp înainte, informează DPA şi EFE, citate de Agerpres.
„Mai devreme în cursul zilei, a fost identificată o lansare din Siria spre teritoriul israelian”, a indicat un purtător de cuvânt al armatei, adăugând că proiectilul nu a fost interceptat „conform protocolului”.
În replică, trupele israeliene au răspuns cu focuri de artilerie asupra locului de unde proveneau tirurile.
Separat, armata a anunţat că, în cursul nopţii, „teroriştii au lansat o rachetă antitanc care a căzut într-o zonă deschisă din zona Yiftah, în nordul Israelului”, fără a se raporta răniţi.
La scurt timp după aceea, „unităţile de artilerie ale IDF au atacat mai multe poziţii în Liban”, se menţionează într-un comunicat al armatei.
Israel a distus sute de kilometri de tuneluri ale Hamas
ACTUALIZARE 14:00 Forţele de apărare israeliene afirmă că trupele au descoperit peste 800 de puţuri de tunel în Fâşia Gaza de la începutul ofensivei terestre, la finalul lunii octombrie, informează Times of Israel.
IDF afirmă că aproximativ 500 dintre ele au fost deja distruse, fie prin detonarea unor cantităţi mari de explozibili în interior, fie prin sigilarea lor.
Potrivit IDF, multe dintre tuneluri fac legătura între „active strategice” ale Hamas.
IDF afirmă că a distrus, de asemenea, sute de kilometri de tuneluri, în afară de puţuri.
„Puţurile se aflau în zone civile, iar multe dintre ele erau situate în apropierea sau în interiorul unor instituţii de învăţământ, grădiniţe, moschei şi locuri de joacă”, precizează IDF.
În unele din tuneluri, trupele IDF au găsit armament Hamas.
„Aceste descoperiri sunt o dovadă în plus a utilizării cinice pe care organizaţia teroristă Hamas o face din populaţia civilă ca scut uman şi ca acoperire pentru activitatea sa teroristă”, adaugă IDF.
Bombardamente intense în Gaza. Israel spune că a atacat tuneluri ale teroriștilor, centre de comandă și depozite de arme
ACTUALIZARE 12:25 „În cursul nopţii trecute, avioane de luptă şi elicoptere ale forţelor noastre aeriene au atacat ţinte teroriste în Fâşia Gaza, inclusiv tuneluri ale teroriştilor, centre de comandă şi depozite de arme”, a declarat un purtător de cuvânt al armatei israeliene într-un comunicat.
O dronă înarmată, care a fost ghidată de trupele terestre, a eliminat cinci terorişti Hamas, au indicat IDF.
Unităţi navale ale marinei israeliene au atacat ţinte Hamas şi au sprijinit trupele terestre de pe mare sâmbătă. Printre ţintele vizate, IDF au menţionat infrastructura teroristă, ambarcaţiuni operate de Hamas şi armament.
În paralel, într-un mesaj în limba arabă, transmis prin intermediul reţelei sociale X (ex-Twitter), un alt purtător de cuvânt al armatei israeliene, Avichay Adraee, a îndemnat locuitorii din şase cartiere ale oraşului Khan Yunis din Fâşia Gaza să se evacueze în alte zone ale enclavei.
„Stimaţi locuitori ai Fâşiei Gaza, IDF şi-au reluat acţiunile energice împotriva Hamas şi a altor organizaţii teroriste din Fâşia Gaza. Vă informăm cu amabilitate de următoarele, pentru siguranţa şi securitatea dumneavoastră”, a transmis Adraee, ataşând la mesajul său o listă de cartiere şi o hartă care detaliază unde ar trebui să se evacueze populaţia din fiecare zonă.
Netanyahu declară că nu va permite Autorităţii Palestiniene să guverneze în Gaza după război
ACTUALIZARE 9:00 Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat sâmbătă seara că nu va permite ca Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP) să preia controlul asupra Fâşiei Gaza în cazul în care Israelul va reuşi să înlăture Hamas de la putere, în opoziţie cu poziţia preşedintelui american Joe Biden şi a altor actori internaţionali cheie, relatează EFE şi The Times of Israel.
„Nu voi face greşeala de a permite ANP să conducă în Gaza pentru că va fi la fel ca Hamas”, a declarat premierul israelian într-o conferinţă de presă televizată, în care a pledat pentru o „nouă viziune, o schimbare” în enclava palestiniană, care să implice „securitatea şi controlul israelian”.
„Să reinstalăm în Gaza aceeaşi entitate care nu a fost reformată? Oare asta ne sfătuiesc cei mai buni prieteni ai noştri? Eu gândesc diferit”, a adăugat el.
Netanyahu a acuzat Autoritatea Palestiniană, cu sediul în Ramallah, de promovarea şi finanţarea terorismului şi a calificat crearea sa drept o „greşeală teribilă”.
SUA, principalul susţinător al Israelului şi un avocat al creării statului palestinian, pledează pentru unificarea Fâşiei Gaza şi a Cisiordaniei sub conducerea ANP după încheierea războiului, dar Netanyahu respinge această posibilitate, argumentând că ANP şi Hamas au în comun „ideologia care neagă existenţa Israelului”.
„Desigur, resimţim presiunea internaţională, nu o voi nega, dar, de când a început războiul, am creat un spaţiu internaţional împotriva acestei presiuni, vorbesc cu zeci de lideri în fiecare zi. Nu suntem întotdeauna de acord, dar până la urmă este războiul nostru, noi suntem cei care decidem”, a subliniat Netanyahu.
Potrivit premierului israelian, războiul purtat de trupele israeliene „este justificat” şi nu trebuie să se oprească până când nu-şi va atinge cele trei obiective: recuperarea tuturor ostaticilor, distrugerea Hamas şi asigurarea faptului că gruparea islamistă nu va mai reprezenta o ameninţare pentru Israel.
„Nu există nicio modalitate de a atinge aceste obiective fără a învinge şi nu există nicio modalitate de a învinge fără o prezenţă militară la sol”, a spus el.
În acelaşi timp, Netanyahu a promis „să facă tot ce este posibil” pentru a-i aduce înapoi din captivitate pe ostaticii rămaşi în mâinile Hamas, lansând totodată un apel ferm către mişcarea libaneză Hezbollah să nu înceapă un război de amploare împotriva Israelului pentru că aceasta ar duce - potrivit lui- la distrugerea Libanului.
Peste 138.000 de litri de combustibil au ajuns în Gaza
ACTUALIZARE 8:20 Israelul a facilitat, sâmbătă, intrarea în Gaza a 138.000 de litri de combustibil, potrivit Biroului ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare, relatează Times of Israel.
Aceasta este cea mai mare cantitate de combustibil permisă în Gaza într-o singură zi de la începutul războiului, potrivit cifrelor OCHA.
Israelul nu a permis vineri - prima zi de la căderea armistiţiului dintre Israel şi Hamas - aducerea de combustibil în Gaza.
Statele Unite au transmis Israelului că doresc ca livrarea de ajutoare să continue la acelaşi nivel atins în timpul armistiţiului, când 200 de camioane intrau în fiecare zi. Doar câteva zeci au intrat vineri în Gaza, în timpul armistiţiului.
OCHA spune că sâmbătă au intrat în Gaza camioane cu ajutoare care transportau alimente, medicamente, apă îmbuteliată, pături, corturi şi produse de igienă din Egipt, dar nu precizează câte camioane.
Semiluna Roşie palestiniană spune că cel puţin 50 de camioane au intrat în Gaza.
„Israelul va continua să permită livrarea de ajutor umanitar către populaţia civilă palestiniană, inclusiv camioane cu alimente, apă, medicamente, combustibil et”, a declarat un oficial israelian pentru The Times of Israel.
Şeful Pentagonului cere Israelului să protejeze civilii palestinieni din Fâşia Gaza
ACTUALIZARE 7:50 Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a cerut Israelului, care şi-a reluat bombardamentele asupra Fâşiei Gaza, să protejeze civilii palestinieni, subliniind că aceasta este o condiţie prealabilă pentru victoria pe teren împotriva Hamas, relatează lefigaro.fr, citată de News.ro.
Fostul general, care a luptat în Irak şi Afganistan şi a condus lupta împotriva grupării Statul Islamic, a explicat că „lecţia care trebuie învăţată nu este că ai garanţia că vei câştiga un război urban dacă protejezi civilii. Lecţia este că poţi câştiga un război urban doar dacă protejezi civilii”.
„În acest tip de luptă, centrul de greutate este reprezentat de populaţia civilă. Iar dacă îi împingi în braţele inamicului, înlocuieşti o victorie tactică cu o înfrângere strategică”, a adăugat el.
El a spus că, „la fel ca Hamas, Statul Islamic este profund înrădăcinat în zonele urbane”.
Foştii ostatici cer eliberarea celorlalți prizonieri
ACTUALIZARE 7:40 Foşti ostatici din Fâşia Gaza au vorbit public pentru prima dată, sâmbătă, îndemnând guvernul lui Benjamin Netanyahu să obţină eliberarea celor care sunt încă ţinuţi prizonieri pe teritoriul palestinian de mişcarea islamistă Hamas, relatează AFP, citată de News.ro.
Ostaticii, dintre care unii au fost eliberaţi în cadrul armistiţiului de şapte zile care a expirat vineri, au vorbit într-o înregistrare video difuzată în faţa unei mulţimi de mii de persoane la un miting la Tel Aviv.
În cadrul unor scurte interviuri, patru femei au vorbit despre frica, foamea şi lipsa somnului în timpul captivităţii, după ce au fost răpite în timpul atacului fără precedent al Hamas pe teritoriul israelian din 7 octombrie, care a declanşat războiul.
Potrivit autorităţilor, aproximativ 1.200 de persoane au fost ucise în atac, majoritatea civili, iar alte 240 au fost răpite şi duse în Fâşia Gaza controlată de Hamas.
„Fiicele noastre au văzut lucruri pe care copiii de acea vârstă, sau de orice vârstă, nu ar trebui să le vadă”, a declarat Danielle Aloni, în vârstă de 45 de ani, care a fost eliberată pe 24 noiembrie împreună cu fiica ei de cinci ani.
„Mâncarea nu era din belşug şi, cu cât trecea mai mult timp, cu atât mai puţină era”, a declarat Ditza Heiman, în vârstă de 84 de ani, care a fost eliberată marţi.
Ostaticii eliberați cer ca guvernul lui Netanyahu să ia toate măsurile necesare pentru a-i elibera și pe ceilalți prizonieri
Ostaticii eliberaţi au îndemnat guvernul lui Benjamin Netanyahu să ia toate măsurile necesare pentru a asigura eliberarea celorlalţi aflaţi în captivitate.
„Obligaţia morală a acestui guvern este de a-i aduce acasă imediat, fără ezitare”, a declarat Yocheved Lifschitz, în vârstă de 85 de ani, care a fost eliberată în octombrie.
Familiile sunt cu atât mai dornice să intensifice presiunea asupra autorităţilor pentru a-i elibera pe cei dragi după ce armata israeliană a confirmat vineri că cinci ostatici au fost ucişi.
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari, a declarat sâmbătă că 137 de israelieni şi străini sunt în continuare ţinuţi prizonieri în teritoriul palestinian, pe care Israelul îl supune unui „asediu total” după 16 ani de blocadă şi unde nevoile umanitare sunt imense.
Potrivit guvernului Hamas, peste 15.000 de persoane, dintre care peste 6.150 cu vârste sub 18 ani, au murit în atacuri israeliene de la începutul ostilităţilor.
IDF anunţă decesul a încă doi soldaţi în luptele împotriva Hamas
ACTUALIZARE 7:30 Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au anunţat că încă doi soldaţi au fost ucişi în luptele împotriva Hamas în Fâşia Gaza, relatează Times of Israel.
Sergentul Aschalwu Sama, 20 de ani, din Petah Tikva, soldat de infanterie în Batalionul 932 al Brigăzii Nahal, a fost rănit pe 14 noiembrie şi a murit sâmbătă, din cauza rănilor.
Sergentul Or Brandes, 25 de ani, din Shoham, soldat în Batalionul 82 al Brigăzii 7 Blindate, a fost ucis în luptele de sâmbătă, în centrul oraşului Gaza.
Marea Britanie va folosi avioane de supraveghere pentru a găsi ostaticii din Gaza
ACTUALIZARE 7:20 Marea Britanie va efectua zboruri de supraveghere deasupra Fâşiei Gaza şi a Israelului în cadrul eforturilor de localizare a ostaticilor luaţi de Hamas şi de alte grupări teroriste palestiniene pe 7 octombrie, relatează BBC.
Ministerul britanic al Apărării a precizat că avioanele de supraveghere „nu vor fi înarmate, nu au rol de luptă şi vor fi însărcinate exclusiv cu localizarea ostaticilor”.
„Doar informaţiile legate de salvarea ostaticilor vor fi transmise autorităţilor”, menţionează sursa citată.
Citește continuarea AICI.
Palestinienii anunţă că forţele israeliene au efectuat atacuri aeriene de amploare în întreaga Fâşie Gaza
ACTUALIZARE 7:10 Forţele israeliene au efectuat, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, atacuri aeriene şi de artilerie de amploare în întreaga Fâşie Gaza, potrivit rapoartelor mass-media palestiniene.
Printre zonele vizate se numără şi oraşul Khan Younis, din sudul Fâşiei Gaza, potrivit publicaţiei de ştiri Shehab, pro-Hama, citată de The Times of Israel.
Aripa armată a Hamas anunţă că a lansat mai multe rachete asupra Tel Avivului
ACTUALIZARE 7:00 Aripa armată a grupării militante Hamas, Brigăzile Al Qassam, a anunţat, sâmbătă, că a lansat mai multe rachete asupra oraşului Tel Aviv, ca răspuns la ofensiva militară a Israelului asupra Fâşiei Gaza.
Pe de altă parte, sistemul de apărare Iron Dome al Israelului a interceptat 12 rachete deasupra Tel Avivului sâmbătă seara.
Aceasta a fost a doua rundă de ameninţări deasupra oraşului de la încheierea armistiţiului dintre Israel şi Hamas, relatează CNN.
Cronologia evenimentelor de sâmbătă, 2 decembrie 2023
Netanyahu: Israelul nu va opri războiul din Gaza până când nu vor fi atinse toate obiectivele
ACTUALIZARE 22:05 Premierul Benjamin Netanyahu a afirmat că singura modalitate de a reuşi obiectivul de a distruge Hamas este continuarea invaziei terestre a Forţelor de Apărare Israeliene (IDF) în Gaza.
Netanyahu spune că războiul va continua până când acest obiectiv va fi atins, adăugând că va continua, de asemenea, să lucreze pentru eliberarea ostaticilor încă deţinuţi de Hamas în Gaza, relatează Times of Israel, potrivit News.ro.
"Vom face totul pentru a-i aduce acasă, pentru a duce la bun sfârşit această misiune, dar şi pentru a distruge Hamas şi pentru a ne asigura că Hamas nu va mai fi niciodată o ameninţare pentru noi şi că nu va mai exista niciun grup care să ameninţe Israelul din Gaza", a spus premierul în timpul unei conferinţe de presă.
"Spun clar şi răspicat: Vom continua războiul până când ne vom atinge toate obiectivele... Nu există nicio modalitate de a atinge aceste obiective în afară de victorie şi nicio modalitate de a câştiga în afară de invazia terestră", a mai declarat el.
Oficialii americani l-ar fi avertizat pe Netanyahu că Israelul nu va avea neapărat capacitate de manevră şi sprijin în cazul în care luptele vor continua luni de zile.
Activiştii palestinieni pentru drepturile omului refuză să se întâlnească cu procurorul CPI
ACTUALIZARE 21:00 Grupurile palestiniene de apărători ai drepturilor omului au refuzat sâmbătă să se întâlnească cu procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, acuzându-l că îi favorizează pe israelieni, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Khan a făcut vizite în Israel şi în Cisiordania ocupată la cererea unor reprezentanţi ai familiilor victimelor atacului Hamas din 7 octombrie împotriva Israelului. El urma să se întâlnească la Ramallah şi cu oficiali palestinieni.
Activiştii palestinieni nu au dorit însă să discute cu procurorul, considerând că situaţiile israelienilor şi palestinienilor sunt tratate diferit, fiind luate în considerare mai mult acuzaţiile israeliene privind abuzuri împotriva drepturilor omului decât reclamaţiile făcute de multă vreme de palestinieni.
Ammar Al-Dwaik directorul general al Comisiei Independente pentru Drepturile Omului, a afirmat că "domnul Khan nu îşi desfăşoară activitatea în mod independent şi profesionist".
După izbucnirea războiului între Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas, care controlează Fâşia Gaza, ambele părţi s-au acuzat reciproc ce crime de război şi de nerespectarea drepturilor omului.
Khan a fost invitat în Israel de familiile unora din cei circa 240 de ostatici luaţi de terorişti de pe teritoriul israelian în 7 octombrie. Atacatorii din Hamas au ucis atunci circa 1200 de oameni conform datelor furnizate de forţele armate ale Israelului, iar riposta israeliană în Gaza alţi peste 15.000 potrivit autorităţilor palestiniene.
Procurorul CPI a discutat sâmbătă şi cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, care i-a cerut să ancheteze operaţiunile israeliene din Gaza şi Cisiordania.
Hamas anunţă că nu va mai face schimburi de prizonieri până la încheierea războiului
ACTUALIZARE 20:00 Hamas a anunţat sâmbătă că nu va mai face schimburi de prizonieri cu Israelul până la încheierea războiului, transmite Reuters.
Saleh Al-Arouri, adjunct al şefului grupării islamiste palestiniene, a declarat televiziunii Al Jazeera că ostaticii pe care îi mai deţine Hamas în Fâşia Gaza sunt doar militari israelieni şi civili care au satisfăcut stagiul militar în forţele armate ale Israelului.
Tot sâmbătă, premierul israelian Benjamin Netanyahu declarase că negocierile din Qatar pentru un nou armistiţiu în Gaza au ajuns într-un impas, iar negociatorii israelieni vor reveni în ţară. Din ordinul prim-ministrului, şeful Mossad (serviciul de informaţii externe al Israelului) David Barnea a dat instrucţiuni echipei sale să părăsească emiratul.
Cabinetul lui Netanyahu a comunicat că "organizaţia teroristă Hamas nu şi-a respectat partea din înţelegere", în special eliberarea tuturor femeilor şi copiilor ţinuţi ostatici.
Hamas a luat circa 240 de ostatici şi a ucis cel puţin 1200 de oameni în cursul atacului din 7 octombrie împotriva Israelului, care a declanşat războiului. Potrivit autorităţilor din Gaza, riposta israeliană prin bombardamente şi operaţiuni terestre a costat peste 15.000 de vieţi.
În cursul unui armistiţiu, Hamas a eliberat săptămâna trecută câteva zeci de ostatici, în schimbul câtorva sute de deţinuţi palestinieni din Israel.
Israelul spune că lovește noi zone din Gaza și avertizează liderii Hamas
ACTUALIZARE 19:10 Ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant a declarat că armata a lovit în zone din Gaza pe care nu le-a lovit până acum de la începutul războiului și a emis un avertisment pentru comandanții de rang înalt al Hamas din partea de sud a Fâșiei, relatează Times of Israel.
„În ultimele două zile activăm și în zone în care nu am funcționat în ultima lună și asta va crește. Această acțiune va ajunge în fiecare zonă care trebuie atinsă. Ne propunem eliminarea completă a organizației Hamas”, a spus Gallant rezerviștilor din apropierea graniței Gaza.
„Am avut realizări foarte bune în prima lună”, a afirmat el.
Gallant spune că comandanții batalioanelor Hamas din nordul Gazei „știu deja foarte bine ce pot face IDF”.
Tiruri de rachete în sudul și centrul Israelului
ACTUALIZARE 19:00 Un tir puternic de rachete a fost tras în sudul și centrul Israelului. Sirenele de avertizare sună în Ashdod și în comunitățile din jur, precum și în Rehovot, Gan Shlomo și Kfar Bilu, anunță Times of Israel.
50 de camioane cu ajutoare au intrat în Gaza prin trecerea de frontieră Rafah
ACTUALIZARE 18:00 50 de camioane care transportă alimente și asistență medicală au traversat sâmbătă granița dintre Egipt și Gaza, a declarat pentru CNN Hesham Edwan, purtătorul de cuvânt al autorității palestiniene pentru trecerea frontierelor.
Semiluna Roșie Palestiniană a confirmat trecerea camioanelor pe pagina sa oficială de Facebook, adăugând că echipajele lor „au primit acum camioane de ajutor prin trecerea Rafah de la partenerii noștri din Semiluna Roșie Egipteană”.
Livrările de alimente și asistență medicală au loc în ciuda încheierii armistițiului între Israel și Hamas, care a vizat eliberarea de ostatici.
ONU: În Gaza nu a mai ajuns niciun ajutor de la încetarea temporară a focului
ACTUALIZARE 16:00 Agenția de ajutorare a Națiunilor Unite pentru refugiații palestinieni (UNRWA) a ONU spune că niciun ajutor nu a ajuns în Gaza de la acordul de încetare a focului dintre Israel și Hamas, relatează BBC.
„Ne temem că ne întoarcem unde am fost în primele săptămâni în care a fost o interdicție absolută, un asediu ermetic pe Fâșia Gaza cu consecințe. care continuă să se simtă și astăzi”, a spus Juliette Touma, purtătoarea de cuvânt a UNRWA.
Agenția ONU din Gaza a anunțat că se fac eforturi pentru reînceperea livrării de ajutoare umanitare și pentru stabilirea unui nou armitrițiu.
„Suntem în pragul unui tsunami umanitar provocat de om în Fâșia Gaza”, a precizat Juliette Touma.
Erdogan: „Nu pot accepta că Hamas este o organizație teroristă”
ACTUALIZARE 15:11 Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a respins sâmbătă apelurile administraţiei americane care presează Ankara să rupă legăturile cu mişcarea palestiniană Hamas, informează AFP, preluată de Agerpres.
De asemenea, Erdogan a precizat că Hamas nu este „o organizație teroristă”, informează Times of Israel. „Îmi menține poziția. Indiferent ce spun unii, nu pot accepta că Hamas e o organizație teroristă”, a spus Erdogan într-o declarație făcută presei turce în timpul unui zbor cu avionul său prezidențial.
Pe 25 octombrie, Erdogan a făcut o declarație șocantă atunci când a precizat că Hamas e „un grup de luptători” și nu o organizație teroristă.
Șeful Mossad a ordonat echipei de negociatori israelieni să părăsească Qatarul
ACTUALIZARE 14:52 Șeful Mossad, David Barnea, a declarat că „din cauza faptului că negocierile au ajuns într-un punct mort și ca urmare a instrucțiunilor primite de la premierul Benjamin Netanyahu”, a ordonat echipei de negociatori israelieni din Doha/Qatar să se întoarcă acasă.
Anunțul a fost făcut de cabinetul prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu.
Aceasta este o comunicare extrem de rară pe care o face biroul premierului Netanyahu pe teme de securitate sau intelligence, notează publicația israeliană Times of Israel.
„Gruparea teroristă Hamas nu și-a respectat obligațiile conform înțelegerii care includea eliberarea tuturor femeilor și copiilor de pe lista pe care am trimis-o Hamas și cu care Hamas a fost de acord”, se mai arată în comunicatul autorităților israeliene.
„Șeful Mossad mulțumește șefului CIA, șefului serviciilor secrete egiptene și premierului Qatarului pentru colaborare și eforturile uriașe în medierea care a dus la eliberarea a 84 de femei și copii din Gaza, plus alți 24 de cetățeni străini”.
Cel puțin 200 de palestinieni au fost uciși de la reluarea luptelor
ACTUALIZARE 11:00 Ministerul Sănătății din Gaza, condus de Hamas, a declarat că cel puțin 200 de palestinieni au fost uciși de când armistițiul s-a încheiat, transmite Sky News.
Multe dintre atacurile Israelului de sâmbătă dimineață s-au concentrat asupra zonei Khan Younis din sudul Fâșiei Gaza, unde armata a declarat că a lovit peste 50 de ținte Hamas.
Doi combatanţi pro-Hezbollah au fost ucişi în atacuri israeliene în Siria
ACTUALIZARE 10:50 Doi combatanţi sirieni pro-Hezbollah au fost ucişi, sâmbătă, în lovituri israeliene asupra unor situri aparţinând mişcării armate libaneze aliate cu mişcarea palestiniană Hamas în apropiere de capitala siriană Damasc, a declarat pentru AFP Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), citată de News.ro.
„Doi combatanţi sirieni care lucrau pentru Hezbollah au fost ucişi şi alţi şapte au fost răniţi în atacuri aeriene israeliene asupra unor situri ale Hezbollah în apropiere de Sayyida Zeinab”, a declarat Rami Abdel Rahmane, directorul OSDH, un ONG care dispune de o vastă reţea de surse în Siria.
Israelul a efectuat sute de atacuri aeriene în Siria vecină de la începutul războiului civil din ţară, în 2011, vizând poziţii ale armatei siriene şi grupuri afiliate Iranului, precum Hezbollahul libanez.
Aceste atacuri s-au intensificat de la începutul războiului dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas în Fâşia Gaza, la 7 octombrie, declanşat de un atac sângeros al mişcării islamiste pe teritoriul israelian.
Directorul OSDH a declarat anterior pentru AFP că Israelul a lovit „ţinte ale Hezbollah” în regiunea Sayyida Zeinab, la sud de Damasc.
Ministerul sirian al Apărării a afirmat, de asemenea, că Israelul a lovit în apropiere de capitala siriană, iar un jurnalist AFP la Damasc a relatat că a auzit bombardamente.
„În jurul orei 01:35 (22:35 GMT) astăzi (sâmbătă), inamicul israelian a efectuat un atac aerian din Golanul sirian ocupat, vizând anumite puncte din apropierea oraşului Damasc”, a precizat Ministerul Apărării într-un comunicat, fără a menţiona victime.
Televiziunea de stat siriană anunţase o „agresiune israeliană în apropierea capitalei”.
Întrebată de AFP în legătură cu aceste lovituri, armata israeliană nu a reacţionat imediat.
Pe 8 noiembrie, trei combatanţi pro-iranieni au fost ucişi în lovituri israeliene împotriva poziţiilor Hezbollahului libanez.
Pe 26 noiembrie, aeroportul din Damasc a fost din nou ţinta unor lovituri aeriene israeliene care l-au scos din funcţiune, la câteva ore după ce zborurile fuseseră reluate după ce fuseseră suspendate în urma unor atacuri similare în octombrie.
Israelul comentează rareori operaţiunile sale în Siria, dar afirmă că doreşte să împiedice Iranul, inamicul său jurat, să se impună la porţile sale.
SUA şi Israelul cred că Hamas deţine tinere răpite de la festivalul de muzică Nova
ACTUALIZARE 7:20 Administraţia preşedintelui american Joe Biden şi oficialii israelieni cred că Hamas continuă să ţină ostatice în Gaza mai multe femei cu vârstre între 20 şi 30 de ani, multe dintre ele răpite de la festivalul de muzică Nova, au declarat pentru CNN un oficial american şi o altă sursă familiarizată cu chestiunea.
Soarta femeilor reprezintă o preocupare deosebită pentru Israel.
În negocierile privind ostaticii de joi şi în orele după reluarea luptei, Hamas a insistat că nu mai are de eliberat nicio femeie care nu e militar, susţinând că unele dintre femeile rămase sunt considerate parte a Forţelor de Apărare Israelului, au spus sursele.
Negocierile continuă cu privire la potenţiala eliberare a femeilor ostatice. O listă acceptabilă de ostatici, au spus sursele, ar duce la o altă pauză în conflict.
Israelul reia atacurile şi le extinde către ţinte din sudul Fâşiei Gaza
ACTUALIZARE 7:15 Israelul şi-a reluat vineri campania militară care vizează distrugerea Hamas, după ce a declarat că gruparea militantă a încălcat termenii armistiţiului de şapte zile lansând rachete către teritoriul israelian. Forţele de Apărare Israelului şi-au extins, de asemenea, operaţiunile în partea de sud a Fâşiei Gaza, determinând apeluri din partea liderilor globali de a proteja civilii, transmite CNN.
Zeci de palestinieni au fost ucişi în atacurile israeliene vineri, potrivit Ministerului Sănătăţii condus de Hamas.
Israelul susţine că Hamas se integrează în infrastructura civilă, inclusiv în spitale şi locuri de joacă pentru copii, pe care le foloseşte în scopuri militare, făcându-le ţinte legitime.
De vineri seară, negociatorii încă încearcă să reia armistiţiul. Hamas a spus că nu mai are femei şi copii de eliberat, dar Israelul nu crede acest lucru, potrivit unor surse familiare cu discuţiile.
Papa Francisc a avut o discuţie „încordată” despre războiul din Gaza cu preşedintele israelian, în octombrie
ACTUALIZARE 7:10 Papa Francisc a vorbit la telefon cu preşedintele israelian, Isaac Herzog, despre războiul Israel-Hamas, la sfârşitul lunii octombrie. Conversaţia dintre cei doi a fost descrisă ca un „apel telefonic încordat”, potrivit Washinton Post, care citează un înalt oficial israelian, conform CNN.
Herzog îi spunea lui Francis despre nivelul fără precedent de şoc resimţit în Israel după atacul Hamas din 7 octombrie, când Papa a spus că fără îndoială este „interzis să răspunzi terorii cu teroare”, potrivit Post, care citează oficialul israelian.
O sursă de la Vatican a confirmat vineri pentru CNN că o discuţie telefonică între preşedintele israelian şi Papă a avut loc la sfârşitul lunii octombrie, dar CNN nu a putut verifica dacă Suveranul Pontif a folosit cuvântul „teroare”.
Într-o declaraţie pentru Washington Post despre apel, Vaticanul a spus: „Convorbirea telefonică, ca şi altele din cursul aceleaşi zile, are loc în contextul eforturilor Sfântului Părinte menite să limiteze gravitatea şi amploarea situaţiei conflictuale din Ţara Sfântă”.
La câteva zile după convorbirea telefonică cu Herzog, Papa a vorbit cu preşedintele Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas pe 2 noiembrie. Pe 22 octombrie, Papa Francis l-a sunat pe preşedintele Statelor Unite ale Americii Joe Biden, pe tema războiului.
Pe 22 noiembrie, în timpul unei audienţe generale în Piaţa Sf. Petru, Papa Francisc a spus: „În această dimineaţă, am primit două delegaţii, una de israelieni care au rude ostatici în Gaza şi alta de palestinieni care au rude care suferă în Gaza. Ei suferă atât de mult şi am auzit cum suferă ambele părţi: războaiele fac asta, dar aici am depăşit războiul. Acesta nu este război, acesta este terorism.”
Papa a cerut în mod repetat o încetare a focului în războiul Israel-Hamas şi este în contact regulat cu comunitatea catolică din Gaza.
Israelul nu va prelungi viza unei reprezentante a ONU
ACTUALIZARE 7:00 Israelul a informat Naţiunile Unite că viza coordonatoarei pentru afaceri umanitare a ONU în teritoriile palestiniene, Lynn Hastings, acuzată anterior că nu este „imparţială”, nu va fi reînnoită, a făcut cunoscut vineri un purtător de cuvânt al ONU, relatează AFP, citată de Agerpres.
Canadiana Lynn Hastings a fost numită în decembrie 2020 de secretarul general Antonio Guterres coordonatoare pentru afaceri umanitare a ONU în teritoriile palestiniene şi adjunct al emisarului pentru Orientul Mijlociu Tor Wennesland.
„Am fost informaţi de autorităţile israeliene că nu vor reînnoi viza lui Lynn Hastings după ce aceasta expiră în cursul acestei luni”, a declarat Stephane Dujarric, purtătorul de cuvânt al lui Antonio Guterres, refuzând să precizeze în această etapă dacă responsabila, cu sediul la Ierusalim, va fi înlocuită sau dacă îşi va continua activitatea din altă locaţie.
El a asigurat că diplomata canadiană se bucură în continuare de „încrederea deplină” a secretarului general.
„Aţi văzut nişte atacuri publice pe Twitter împotriva ei care au fost complet inacceptabile”, a adăugat Stephane Dujarric.
La sfârşitul lui octombrie, Ministerul israelian de Externe a criticat-o printre alţii pe Lynn Hastings pe reţeaua socială X (fostă Twitter), acuzând-o că nu este nici „imparţială”, nici „obiectivă”.
„Retorica periculoasă a lui Hastings pune în pericol civilii nevinovaţi israelieni şi palestinieni”, potrivit mesajului însoţit de o înregistrare video deplorând în special faptul că ea nu a condamnat atacul Hamas suficient de repede.
Alţi reprezentanţi ai ONU au fost, de asemenea, puternic criticaţi de oficiali israelieni încă de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas, declanşat pe 7 octombrie de atacul sângeros al mişcării palestiniene împotriva Israelului.
Ambasadorul israelian la ONU, Gilad Erdan, a cerut de mai multe ori demisia secretarului general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres,. La sfârşitul lui octombrie, el a mai afirmat că Israelul nu va mai acorda vize reprezentanţilor ONU "ostili" Israelului.
Cronologia evenimentelor de vineri, 1 decembrie 2023
Armata israeliană a confirmat moartea a cinci ostatici în Fâşia Gaza
ACTUALIZARE 22:45 Armata israeliană a confirmat moartea a cinci ostatici captivi în Fâşia Gaza, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al acesteia, Daniel Hagari, precizând că au fost informate familiile lor, notează AFP, preluată de Agerpres.
"În ultimele zile, armata şi poliţia israeliană au informat familiile ostaticilor Eliyahu Margalit, Maya Goren, Ronen Engel şi Arye Zalmanovitz în legătură cu decesul acestora", a declarat Daniel Hagari într-un briefing de presă.
"Un comitet de experţi de la Ministerul Sănătăţii, Institutul de Medicină Legală, Rabinatul şef şi Ministerul Cultelor a stabilit decesul lor pe baza concluziilor (unei anchete) şi a datelor prezentate de serviciile de informaţii", a explicat el.
Pe de altă parte, "în cursul unei operaţiuni comune cu Shin Beth (serviciul de securitate internă), pe baza unor informaţii specifice, am adus înapoi corpul ostaticului Ofir Tsarfati pentru a fi înmormântat în Israel", a adăugat purtătorul de cuvânt.
Din cele aproximativ 240 de persoane răpite pe 7 octombrie în timpul atacului mortal fără precedent al Hamas în sudul Israelului, apoi duse în Fâşia Gaza, "136 de ostatici, printre care 17 femei şi copii" sunt încă închişi acolo, a afirmat el.
Daniel Hagari a repetat că acuzaţiile Hamas cu privire la moartea lui Shiri Bibas şi a celor doi copii ai săi, Ariel, în vârstă de 4 ani, şi Kfir, în vârstă de 10 luni - cel mai mic dintre ostatici - "nu au fost confirmate".
Hamas susţine că toţi trei au fost ucişi într-un bombardament israelian înainte de armistiţiul de şapte zile în război, căruia i s-a pus capăt vineri dimineaţă.
"Familia Bibas, mama şi copiii ei, urmau să se întoarcă în Israel, dar Hamas a decis că nu este cazul", a explicat el, referitor la acordul zilnic de schimb de ostatici din Fâşia Gaza contra unor deţinuţi palestinieni care a însoţit armistiţiul.
Acest acord a permis eliberarea a 80 de ostatici din Fâşia Gaza, în principal femei şi minori, israelieni sau cu dublă cetăţenie, contra 240 de deţinuţi din închisorile israeliene. Alţi 25 de ostatici au fost eliberaţi din Fâşia Gaza în afara acordului.
Luptele şi bombardamentele israeliene au început din nou vineri în Fâşia Gaza, la scurt timp după ce armistiţiul a expirat la ora 07.00 (05:00 GMT).
Drept represalii la atacul din 7 octombrie, care a făcut 1.200 de morţi, majoritatea civili, potrivit autorităţilor israeliene, Israelul a lansat o campanie de bombardamente masive asupra Fâşiei Gaza, urmate de o operaţiune la sol.
Operaţiunile israeliene au făcut peste 15.000 de morţi, majoritatea civili, potrivit Hamas, care a preluat puterea în Fâşia Gaza în 2007.
Peste 100 de persoane au fost ucise în Fâșia Gaza după încheierea armistițiului dintre Israel și Hamas
ACTUALIZARE 16:55 Armata israeliană a anunţat că de la încheierea armistiţiului cu Hamas, vineri dimineaţa, a efectuat lovituri aeriene împotriva a peste 200 de ţinte din întreaga Fâşie Gaza, în timp ce Ministerul Sănătăţii din enclavă spune că atacurile s-au soldat cu cel puţin 109 morţi, relatează AFP, preluată de News.ro.
"De la ora 7 dimineaţa, forţele aeriene, în cooperare cu diviziile de luptă, au atacat peste 200 de ţinte teroriste în Fâşia Gaza", a anunţat Statul Major General pe Telegram.
Mai multe dintre lovituri au avut loc în Khan Younis şi Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, iar forţele terestre au fost implicate şi ele în acţiuni.
"În ultimele ore, avioanele forţelor aeriene au atacat o serie de ţinte teroriste în întreaga Fâşie Gaza, în nord şi în sud, în Khan Younès şi Rafah. Unele dintre atacuri au fost dirijate de forţele terestre prezente în Fâşia Gaza (....)", anunţă armata, care precizează că a distrus "zone-capcană cu explozibili, intrări în tuneluri, poziţiil de lansare (a rachetelor) şi cartierele generale militare folosite de organizaţia teroristă Hamas în vederea pregătirii unor noi lupte".
De asemenea, nave cu rachete ale marinei, tancuri şi artilerie au efectuat lovituri în Gaza, adaugă IDF.
Cel puţin 109 palestinieni au fost ucişi în bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza de la sfârşitul armistiţiului, vineri dimineaţă, a anunţat Ashraf Al-Qudra, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Hamas. De asemenea, "sute de persoane au fost rănite în agresiunea israeliană", susţine oficialul.
Între timp, în jur de 50 de rachete au fost lansate din Gaza asupra oraşelor din sudul Israelului.
Statele Unite "continuă să colaboreze cu Israelul, Egiptul şi Qatarul pentru a găsi modalităţi de prelungire a armistiţiului umanitar în Gaza", a declarat vineri un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al SUA, după reluarea ostilităţilor.
"Hamas nu a prezentat până în prezent o listă de ostatici care să permită prelungirea pauzei", a adăugat el, asigurând că preşedintele Joe Biden rămâne "ferm angajat" în eliberarea ostaticilor aflaţi încă în mâinile mişcării islamiste şi în creşterea ajutorului umanitar.
Israelul: „Hamas va primi cea mai cruntă bătaie”
ACTUALIZARE 14:14 Hamas va primi „cea mai cruntă bătaie”, a promis vineri purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, după reluarea ostilităţilor în Fâşia Gaza, la expirarea încetării focului între Israel şi gruparea islamistă palestiniană, informează France Presse, preluată de Agerpres.
„Hamas va primi cea mai cruntă bătaie”, a afirmat Eylon Levy într-o declaraţie făcută presei, acuzând Hamas că nu a furnizat o nouă listă cu ostatici înainte de a fi eliberaţi la schimb deţinuţi palestinieni şi că a tras o rachetă asupra teritoriului israelian înainte de expirarea acordului de încetare a focului, prevăzută pentru ora locală 07:00 (05:00 GMT).
După acordul de încetare a focului din 24 noiembrie, prelungit de atunci până în această vineri la 07:00, Hamas şi Israel au făcut schimb în fiecare zi de ostatici, răpiţi în cursul atacului sângeros al Hamas în teritoriul israelian din 7 octombrie, pentru deţinuţi palestinieni aflaţi în închisori israeliene.
Secretarul general al ONU „regretă profund” reluarea ostilităţilor în Fâşia Gaza
ACTUALIZARE 14.00 Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că „regretă profund” reluarea operaţiunilor militare în Fâşia Gaza, după mai multe zile de încetare a focului, într-un mesaj postat vineri pe X (ex-Twitter), relatează AFP, citată de Agerpres.
„Sper în continuare că va fi posibil să se reînnoiască pauza care a fost instaurată. Reluarea ostilităţilor nu face decât să arate cât de important este să existe o adevărată încetare a focului umanitară”, a adăugat Guterres, la câteva ore după reluarea bombardamentelor armatei israeliene asupra Fâşiei Gaza.
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a acuzat Hamas că a „încălcat acordul” care a dus la o încetare a focului umanitară de mai multe zile.
Aceasta a permis eliberarea mai multor zeci de ostatici deţinuţi în Fâşia Gaza de la sângerosul atac al Hamas în Israel în 7 octombrie.
Acordul prevedea, de asemenea, eliberarea unor deţinuţi palestinieni în Israel şi o creştere semnificativă a ajutoarelor umanitare care să intre în Gaza.
La rândul său, UNICEF i-a denunţat pe „cei au decis că uciderea de copii poate fi reluată”.
„Inacţiunea este, în esenţă, o undă verde dată pentru uciderea copiilor. Este iresponsabil să se creadă că noi atacuri asupra populaţiei din Gaza pot duce la altceva decât la un măcel. Este profund tulburător să auzi cum unii au putut ignora moartea tragică a acestor copii, iar acum par să fie mulţumiţi de reluarea ororilor, a atacurilor. A accepta sacrificiul copiilor în Gaza înseamnă că umanitatea este cea care îi abandonează”, a afirmat purtătorul de cuvânt al UNICEF, James Elder, jurnaliştilor la Geneva printr-o legătură video din Gaza.
Qatarul cere comunităţii internaţionale să acţioneze rapid pentru a pune capăt violenţelor în Gaza
ACTUALIZARE 12.05 Qatarul, principalul mediator între Israel şi Hamas, a cerut comunităţii internaţionale să acţioneze rapid pentru a pune capăt violenţelor în Fâşia Gaza după reluarea bombardamentelor israeliene vineri în acest teritoriu, relatează France Presse, citată deAgerpres.
„Bombardamentele în Fâşia Gaza în primele ore care au urmat sfârşitului pauzei complică eforturile de mediere şi exacerbează catastrofa umanitară”, a subliniat Ministerul de Externe al Qatarului într-un comunicat.
Diplomaţia qatareză a cerut comunităţii internaţionale să „acţioneze rapid pentru a pune capăt violenţei”, condamnând operaţiunile care iau „civilii drept ţintă, practică pedepsele colective şi tentativele de deplasare forţată a cetăţenilor în Fâşia Gaza asediată”.
MAE qatarez a confirmat de altfel că negocierile „continuă cu scopul revenirii la o pauză” umanitară. Qatarul rămâne „hotărât, împreună cu partenerii săi, să continue eforturile” pentru a se ajunge la aceasta şi „nu va ezita să facă tot ce este necesar pentru revenirea calmului”, adaugă ministerul în comunicatul său.
Anterior, o sursă informată cu privire la negocieri informase despre continuarea acestora pentru a se reveni la o încetare a focului.
Aflat în vigoare timp de şapte zile, acordul de încetare a focului a expirat vineri dimineaţa, iar armata israeliană a declarat că şi-a reluat operaţiunile militare, în timp ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a acuzat Hamas că „a încălcat acordul” şi „a lansat rachete”.
Această pauză a permis eliberarea a zeci de ostatici deţinuţi în Gaza şi a unui număr mai mare de trei ori de palestinieni deţinuţi de Israel, precum şi intrarea ajutoarelor umanitare în teritoriul palestinian.
Armata israeliană a estimat că circa 240 de persoane au fost luate ostatice în duse în Fâşia Gaza în cursul atacului din 7 octombrie. Acest atac a făcut 1.200 de morţi în Israel, în majoritate civili, potrivit autorităţilor.
Drept represalii, Israelul a promis „anihilarea” Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza din 2007, bombardând teritoriul palestinian şi lansând în 27 octombrie o ofensivă terestră care a durat până la începutul încetării focului în 24 noiembrie.
Potrivit guvernului Hamas, peste 15.000 de persoane, între care cel puţin 6.150 de copii şi tineri sub 18 ani, ar fi pierit în bombardamentele israeliene.
Iranul dă vina pe Israel pentru reluarea luptelor în Fâşia Gaza
ACTUALIZARE 10.45 Iranul a atribuit vineri Israelului şi SUA responsabilitatea pentru reluarea luptelor în Fâşia Gaza, relatează France Presse, citată de Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Nasser Kanani, a declarat printr-un mesaj postat pe reţeaua de socializare X că, „după ce au ucis peste 15.000 de palestinieni, vampirii sionişti au lansat un nou ciclu ucigător cu sprijinul continuu al guvernului american”.
El a subliniat că „reluarea agresiunii militare” s-a produs „înainte de plecarea secretarului de stat american Antony Blinken” din Israel.
„Este evident că responsabilitatea politică şi juridică pentru masacrarea poporului palestinian este cea a criminalilor regimului sionist, dar şi a guvernului american şi a câtorva guverne care susţin acest regim de apartheid”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene.
Iranul, care nu întreţine relaţii diplomatice cu Israelul, susţine Hamas, în special după atacul sângeros lansat în 7 octombrie de către gruparea palestiniană în sudul teritoriului israelian.
Netanyahu: Israelul este hotărât să-şi atingă obiectivele războiului
ACTUALIZARE 10.40 Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat vineri că Hamas nu a acceptat să elibereze alţi ostatici, încălcând termenii unui acord temporar de încetare a focului şi că Israelul rămâne angajat să-şi atingă obiectivele în războiul împotriva grupării islamiste palestiniene, în timp ce luptele s-au reluat în Fâşia Gaza, în ciuda presiunilor internaţionale pentru o încetare a focului, potrivit Reuters şi EFE, citate de Agerpres.
Hamas nu a eliberat toate femeile ostatice aşa cum se convenise şi a lansat rachete asupra Israelului, a declarat biroul lui Netanyahu.
„Odată cu reluarea luptelor, subliniem: guvernul israelian se angajează să-şi atingă obiectivele în război - să elibereze ostaticii, să elimine Hamas şi să se asigure că Fâşia Gaza nu va mai reprezenta niciodată o ameninţare pentru locuitorii Israelului”, a declarat acesta.
Armata israeliană a trimis mesaje pe telefoanele locuitorilor din unele cartiere ale oraşului Gaza, precum şi celor din localităţile de la graniţa cu Israelul în sud, cerându-le „să plece imediat” pentru că urmează să efectueze „atacuri militare dure”.
Schimbul de focuri a fost reluat vineri dimineaţa devreme la 05:00 GMT, după un armistiţiu de şapte zile care a dus la eliberarea a 105 ostatici luaţi de gruparea islamistă în schimbul eliberării a 240 de deţinuţi palestinieni, toţi femei şi minori.
Autorităţile israeliene au restabilit interdicţia redeschiderii şcolilor fără un adăpost conform normelor de protecţie.
Cu puţin timp înainte de ora locală 06:00 (04:00 GMT), sirenele antiaeriene s-au declanşat în oraşele israeliene din apropierea Fâşiei Gaza, printre care Sderot, Holit, Nir Itzhak şi Nahal Oz.
La rândul său, armata israeliană a reluat bombardamentele în întreaga Fâşie, de la Gaza City şi Jabalia, în nordul enclavei, până la Khan Younis şi Rafah, în extremitatea sudică a enclavei.
În plus, miliţienii Hamas se confruntă cu forţe terestre israeliene pe drumul Salah Al Din, pe unde are loc evacuarea persoanelor strămutate din nordul spre sudul Fâşiei Gaza.
Purtătorul de cuvânt al armatei, Daniel Hagari, a avertizat joi seară- înainte ca armistiţiul să fie întrerupt - că Israelul este pregătit să reia luptele.
Şase palestinieni au fost ucişi vineri dimineaţă într-un raid aerian israelian asupra oraşului Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, a declarat pentru AFP Ashraf al-Qidreh, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii Hamas. Doi copii au fost ucişi în raidurile aeriene asupra oraşului Gaza, a declarat agenţiei franceze de presă Fadel Nadm, medic la spitalul Ahli Arab.
Israelul spune că luptele au fost reluate
ACTUALIZARE 7.20 Armata israeliană a declarat că a reluat luptele împotriva Hamas în Gaza.
„Hamas a încălcat pauza operațională și, în plus, a tras spre teritoriul israelian. IDF a reluat lupta împotriva organizației teroriste Hamas în Fâșia Gaza”, a declarat IDF într-un comunicat.
Explozii în nordul Gaza. Armata israeliană a interceptat o rachetă lansată din Gaza
ACTUALIZARE 7.15 Sistemul de apărare anti-aeriană al armatei israeliene a interceptat o rachetă lansată din Fâşia Gaza, cu doar puţin peste o oră înainte ca armistiţiul dintre Israel şi Hamas să expire, afirmă, vineri dimineaţa, Forţele de Apărare ale Israelului, citate de CNN. Focuri de armă şi explozii au fost raportate în nordul Gaza, scrie Reuters.
Postul public din Israel Kan, citat de Reuters, a relatat că sirenele sunt primele care sună de la armistiţiul care a început în 24 noiembrie şi care a fost extins de două ori.
Niciuna dintre părţi nu a anunţat o prelungire a armistiţiului.
Hamas nu a comentat deocamdată, iar lansarea rachetei nu a fost revendicată.
Armata israeliană a afirmat că sistemul anti-rachetă Iron Dome a interceptat proiectilul.
Agenţia de ştiri Shehab, considerată apropiată de Hamas, a anunţat că explozii şi focuri de armă au fost auzite în nordul Fâşiei Gaza. Alte publicaţii afiliate Hamas au raportat sunete de aeronave militare şi drone deasupra Gaza City. În prezent nu există detalii.
Armata israeliană a declarat că este gata să atace în orice moment
ACTUALIZARE 7.10 Armata israeliană a declarat că este gata să reia luptă cu militanţii din mişcarea islamistă Hamas în Fâşia Gaza „la orice oră”, informează vineri dpa, citată de Agerpres.
„Suntem pregătiţi pentru ofensiva noastră în orice moment”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari.
„În seara asta, şi mâine de asemenea, suntem pregătiţi să lovim la orice oră”.
Hagari a făcut aceste declaraţii cu puţin timp înaintea eliberării unui alt grup de ostatice israelieni ca parte a acordului cu Hamas de extindere a încetării focului de o zi.
Potrivit unor informaţii neconfirmate, citate de dpa, continuă în fundal negocierile pentru o continuare a extinderii armistiţiului.
NYT: Israelul ştia de mai bine de un an că Hamas pregăteşte un atac fără precedent
ACTUALIZARE 7.05 Oficialii israelieni au obţinut planul Hamas de a efectua un atac fără precedent împotriva Israelului cu mai bine de un an înainte, dar au considerat scenariul nerealist, a susţinut joi New York Times pe baza unor documente secrete, informează AFP, citată de Agerpres.
Serviciul de informaţii militare israeliene puseseră mâna pe un document de aproximativ patruzeci de pagini al mişcării islamiste palestiniene Hamas ce detalia, punct cu punct, un vast atac precum cel comis de comandouri pe 7 octombrie, care a făcut în jur de 1.200 de morţi în Israel, potrivit cotidianului american.
Acest document, care a circulat în cercurile de informaţii sub numele de cod „Zidul Ierihonului”, nu furniza o dată precisă pentru un posibil atac, dar definea puncte precise pentru a copleşi aparatul de securitate israelian şi apoi pentru a ataca oraşele şi baze militare.
Mai exact, documentul raportează un baraj de rachete, drone ce distrug camerele de securitate şi sistemele automate de apărare, apoi luptători care trec în partea israeliană cu parapanta, cu maşina şi pe jos, elemente aflate în centrul atacului din 7 octombrie.
„Nu a fost posibil să se stabilească” dacă acest plan a fost aprobat „în întregime” de conducerea Hamas şi cum s-ar putea traduce în realitate, subliniază un document intern al armatei israeliene, obţinut de New York Times.
Cu toate acestea, în luna iulie, un analist de la unitatea de informaţii de elită 8200 a avertizat că un exerciţiu militar pe care Hamas tocmai îl desfăşurase semăna în mai multe puncte cu planul de atac planificat în documentul „Zidul Ierihonului”. Însă un colonel din divizia militară responsabilă de Gaza a exclus acest scenariu, numind-l "total imaginar".
„Resping categoric ideea că acest scenariu este imaginar este vorba de un plan pentru un război” nu doar pentru un atac „împotriva unui sat”, scria acest analist în e-mailurile criptate consultate de ziar.
„Am avut deja o experienţă similară acum 50 de ani, pe frontul de sud, despre un scenariu ce părea imaginar. Istoria s-ar putea repeta dacă nu suntem atenţi„, le-a scris analistul, aproape profetic, colegilor săi, cu referire la războiul de Yom Kippur din 1973.
Potrivit ziarului american, deşi documentul „Zidul Ierihonului” a fost vehiculat în cadrul ierarhiei militare israeliene, nu se ştie dacă prim-ministrul Benjamin Netanyahu şi cabinetul său erau la curent.
Israelul a eliberat 30 de prizonieri palestinieni
ACTUALIZARE 7.00 Un număr de 30 de palestinieni, femei şi minori deţinuţi în închisorile israeliene, au fost eliberaţi în noaptea de joi spre vineri în conformitate cu acordul de armistiţiu dintre Israel şi Hamas, a anunţat Autoritatea penitenciare israeliană, transmite AFP, citată de Agerpres.
Aceşti prizonieri au fost eliberaţi cu câteva ore înainte de expirarea programată a armistiţiului, după eliberarea mai devreme de către Hamas a opt ostatici israelieni ţinuţi în Fâşia Gaza, la care s-au adăugat doi ostatici franco-israelieni eliberaţi miercuri.
Qatarul, principalul mediator al armistiţiului, anunţase anterior că prizonierii palestinieni care urmau să fie eliberaţi sunt 23 de minori şi şapte femei.
De la intrarea sa în vigoare pe 24 noiembrie, acordul de armistiţiu dintre Israel şi Hamas a permis deja eliberarea a 110 ostatici, dintre care 80 de femei, copii şi tineri sub 19 ani, israelieni sau persoane cu dublă cetăţenie. De asemenea, au fost eliberaţi 240 de prizonieri palestinieni.
În plus, aproximativ 30 de străini, majoritatea thailandezi care lucrează în Israel, au fost eliberaţi în afara cadrului acestui acord.
Cronologia evenimentelor de joi, 30 noiembrie 2023
Opt ostatici au fost eliberaţi, inclusiv cu dublă cetăţenie din Uruguay, Mexic şi Rusia
ACTUALIZARE 23:55 - Cetăţenii din Uruguay, Mexic şi Rusia se numără printre cei opt ostatici israelieni eliberaţi de Hamas în a şaptea zi a armistiţiului din Gaza, a anunțat vineri Qatar, mediator al acordului, informează AFP, citată de Agerpres.
„Cei opt cetăţeni israelieni eliberaţi astăzi ca parte a acordului sunt doi minori şi şase femei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe din Qatar, Majed Al-Ansari.
Un număr de 30 de palestinieni urmau să fie eliberaţi din închisorile israeliene în schimbul unui total de zece ostatici din Gaza, o cifră ce include „doi cetăţeni ruşi care au fost eliberaţi ieri”, miercuri, a adăugat el.
Şase ostatici eliberaţi joi în Gaza au sosit în Israel, a anunţat biroul premierului israelian joi seară, după eliberarea a două femei mai devreme în cursul zilei.
De vinerea trecută, Hamas a eliberat aproximativ zece ostatici în fiecare zi, iar Israelul a eliberat de trei ori mai mulţi deţinuţi palestinieni, ca parte a unui armistiţiu care a început pe 24 noiembrie şi, teoretic, expiră vineri la 7:00 a.m. (05:00 GMT). Aceste eliberări aduc numărul ostaticilor eliberaţi la 110.
Discuţiile continuă pentru extinderea armistiţiului.
Două ostatice israeliene au fost eliberate de Hamas
ACTUALIZARE 18:50 Crucea Roşie a transferat joi către forţele de apărare israeliene (IDF) două ostatice eliberate de Hamas din Fâşia Gaza, a anunţat armata israeliană într-un comunicat.
Este vorba despre două femei, care au fost identificate ca fiind Mia Schem, în vârstă de 21 de ani, şi Amit Soussana, de 40 de ani. O înregistrare video din oraşul Gaza arată cum militanţii Hamas le-au predat pe cele două femei Crucii Roşii înainte ca acestea să fie transferate în custodie israeliană.
La o săptămână după atacul său din Israel, Hamas a publicat un videoclip cu Mia Schem, care are şi cetăţenie franceză. Era prima înregistrare cu unul dintre cei 240 de ostatici luaţi în urma asaltului. Tânăra fusese răpită de la festivalul Nova
WSJ: „Zone de securitate fără Hamas”. Planul SUA-Israel pentru Fâșia Gaza
ACTUALIZARE 15:15 Statele Unite şi Israelul se gândesc la o expulzare a combatanţilor de bază ai mişcării islamiste palestiniene Hamas şi a familiilor acestora, dezvăluie The Wall Street Journal, potrivit News.ro.
Această propunere a fost formulată de către un grup de lucru israeliano-american, care reflectează la viitorul Fâşiei Gaza.
„Zone de securitate fără Hamas” ar urma să fie, astfel, create treptat, iar apoi urmează să fie conduse de către o nouă autoritate susţinută de către Arabia Saudită şi Statele Unite.
Ele nu urmează să fie conduse de către oficiali palestinieni de rang înalt, pe care Israelul îi consideră nişte „oameni morţi ambulanţi”.
Această iniţiaitvă aminteşte de Acordul din 1982, în urma căruia 11.000 de membri ai Organizaţiei Eliberării Palestinei (OLP) au plecat din Liban în Tunisia.
Hamas a anunțat că va elibera joi zece ostatici
ACTUALIZARE 14:55 Hamasul urmează să elibereze joi „zece israelieni, dintre care doi au şi naţionalitatea rusă”, a declarat o sursă din cadrul mişcării islamiste palestiniene AFP, citată de News.ro.
Zilnic, de la intrarea în vigoare a acestui armistiţiu, Hamasul a eliberat câte zece ostatici în schimbul eliberării de către Israel a de trei ori mai mulţi deţinuţi palestinieni.
Hamas a revendicat atacul armat din Ierusalim
ACTUALIZARE 14:50 Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a revendicat atacul armat din Ierusalim şi a îndemnat la o „escaladare a rezistenţei” împotriva Israelului, informează agenţiile de presă internaţionale, citate de Agerpres.
„Fraţii Mourad Nemr (38 de ani) şi Ibrahim Nemr (30 de ani) (...), membri ai brigăzilor Ezzedin al-Qassam din Sur Baher”, un cartier din Ierusalimul de Est, „s-au sacrificat întreprinzând o operaţiune” care „a ucis trei colonişti şi a rănit alţii”, afirmă ramura armată a Hamas într-un comunicat.
Poliţia israeliană a confirmat că cei doi atacatori, doi fraţi din Ierusalimul de Est, au fost lichidaţi la locul atacului.
Premierul spaniol spune că „recunoaşterea statului palestinian este în interesul Europei”
ACTUALIZARE 13:00 Prim-ministrul spaniol, Pedro Sanchez, a declarat joi că este „în interesul Europei” să recunoască statul palestinian, o etapă, potrivit lui, necesară pentru a pune capăt conflictului israeliano-palestinian şi pentru a „stabiliza” regiunea, informează AFP, citată de Agerpres.
„Este evident că trebuie să găsim o soluţie politică pentru a pune capăt acestei crize şi această soluţie trece, în opinia mea, prin recunoaşterea statului palestinian”, a afirmat şeful guvernului socialist într-un interviu pentru televiziunea publică RTVE.
Această recunoaştere este „în interesul Europei”, dintr-un „motiv moral, pentru că ceea ce noi vedem în Gaza nu este acceptabil”, dar şi „geopolitic”, pentru că ea va contribui la „stabilizarea” regiunii, a continuat Sanchez.
Pedro Sanchez, reales la sfârşitul lui noiembrie pentru un nou mandat de patru ani în cadrul unei coaliţii cu extrema stângă, s-a angajat în timpul discursului său de învestitură să „lucreze în Europa şi în Spania pentru recunoaşterea statului palestinian”.
În cazul în care nu se va ajunge la un acord în cadrul UE, prim-ministrul spaniol, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia prin rotaţie a Consiliului European, nu exclude eventualitatea unei recunoaşteri unilaterale de către Madrid.
Mai multe ţări europene au făcut deja acest pas, însă majoritatea au făcut aceasta înainte de aderarea lor la UE şi niciunul dintre principalele state membre nu figurează pe această listă, ceea ce ar putea face din Spania un pionier în acest sens.
În 2017, Parlamentul spaniol, sub un guvern conservator, a adoptat o rezoluţie ce îndeamnă la această recunoaştere, susţinută de toate formaţiunile politice din Spania. Acest vot, cu caracter neconstrângător, nu a avut însă vreun efect concret.
„Situaţia s-a schimbat”, a apreciat Pedro Sanchez, care a invocat neînţelegerea unor ţări arabe în faţa UE.
„În ultimi ani, am văzut cum Israelul ocupa în mod sistematic teritoriul palestinian”, prin urmare „eu cred că noi trebuie să abordăm această problemă”, a spus el.
Luările de poziţie ale responsabilului socialist, una dintre vocile cele mai critice din cadrul UE faţă de statul israelian, au suscitat tensiuni în ultimele zile cu Israelul, care a acuzat Madridul că „susţine terorismul” şi l-a convocat vineri pe ambasadorul spaniol, după declaraţii ale lui Sanchez la Rafah.
„Ţările arabe trebuie să spună adevărul”, a mai spus joi Sanchez, amintind că a condamnat fără echivoc atacul Hamas de pe 7 octombrie.
„Însă noi trebuie să spunem Israelului cu aceeaşi convingere că el trebuie să acţioneze respectând dreptul internaţional”, a insistat el.
Guvernul israelian va continua să furnizeze arme civililor
ACTUALIZARE 12:55 Guvernul israelian va continua să furnizeze arme de foc civililor, anunţă joi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, în urma unui atac armat la Ierusalim, soldat cu cel puţin trei morţi şi şase răniţi, relatează AFP, citată de News.ro.
„Apreciez faptul că combatanţii şi civilii au acţionat rapid pe teren. Guvernul pe care-l conduc va continua să distribuie arme de foc cetăţenilor”, anunţă el.
Blinken: „Armistițiul a dat rezultate”
ACTUALIZARE 12:50 Armistiţiul dintre Israel şi Hamas, dublat de un schimb de ostatici şi deţinuţi palestinieni, „a dat rezultate”, a declarat joi secretarul de stat american, Antony Blinken, care speră că acesta va continua, relatează AFP, citată de News.ro.
„Ostatici s-au întors acasă, şi-au regăsit familiile”, iar armistiţiul a permis ca „mai mult ajutor umanitar să ajungă la civili nevinovaţi în Fâşia Gaza, care au nevoie disperată de el”, declară şeful diplomaţiei americane la Tel Aviv.
Antony Blinken a sosit joi la Tel Aviv.
Alți ostatici vor fi eliberați de Hamas
ACTUALIZARE 11:50 Israelul a primit joi o nouă listă de ostatici care vor fi eliberați în curând de Hamas, potrivit biroului premierului israelian, potrivit CNN.
Biroul a adăugat că familiile ostaticilor de pe listă au fost anunțate.
Armata israeliană le-a cerut locuitorilor din Gaza să stea departe de nordul enclavei
ACTUALIZARE 11:45 Armata israeliană le-a cerut locuitorilor din Gaza să stea departe de nordul enclavei, care este „încă considerată o zonă de război”, transmite Sky News.
Sute de mii de locuitori au fugit spre sud în ultimele săptămâni, după ce Israelul a emis mai multe avertismente pentru evacuarea nordului Fâșiei Gaza.
Armata israeliană le-a reamintit zilnic locuitorilor, în timpul armistițiului, să rămână la cel puțin un kilometru distanță de granița dintre Israel și Gaza și să nu părăsească teritoriul pe mare.
Peste 2.000 de soldați israelieni au fost răniți de la începutul războiului
ACTUALIZARE 11:40 În total 2.005 membri ai forţelor de securitate israeliene au fost răniţi de la începutul războiului din Fâşia Gaza între Israel şi Hamas, anunţă joi Ministerul israelian al Apărării, citat de News.ro.
În prezent, 287 dintre militarii răniţi sunt internați în spitale, iar 28 se află în stare gravă, potrivit aceleiaşi surse.
Atac armat în Ierusalim: Cel puțin trei morți și șase răniți
ACTUALIZARE 09:49 Un atac armat a avut loc, joi dimineață, în Ierusalim. Trei persoane au murit, iar alte șase au fost rănite, informează Times of Israel.
Două persoane au fost ucise şi alte opt au fost rănite, dintre care cinci grav. Imagini de la fața locului, filmate de martori, arătă oameni care alergau în timp ce în fundal se auzeau împușcături.
Potrivit Poliției israeliene, doi teroriști au deschis focul într-o stație de autobuz. Aceștia au fost împuşcaţi de forțele de ordine care au intevenit la fața locului. Cel puțin unul dintre răniți este în stare critică.
Qatarul confrmă prelungirea armistiţiului între Israel şi Hamas cu încă o zi
ACTUALIZARE 8.40 Armistiţiul între Israel şi mişcarea palestiniană Hamas va fi prelungit până vineri, a confirmat joi Qatarul, ţară mediatoare, în timp ce o pauză umanitară de şase zile în Fâşia Gaza este pe cale să se încheie, informează AFP şi dpa, citate de Agerpres.
„Părţile palestiniană şi israeliană au convenit să prelungească armistiţiul umanitar din Fâşia Gaza cu o zi suplimentară”, a declarat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Qatarului, Majed al-Ansari.
Hamas a anunţat deja, joi dimineaţa devreme, prelungirea armistiţiului cu o zi, în timp ce armata israeliană a precizat că acest armistiţiu continuă alături de continuarea negocierilor.
Prelungirea armistiţiului se face în aceleaşi condiţii ca cele ale altor pauze: încetarea activităţilor militare şi intrarea ajutorului umanitar în Fâşia Gaza, a explicat Ansari.
El a adăugat că armistiţiul se va derula „în cadrul medierii comune a Qatarului, Republicii Arabe a Egiptului şi SUA”.
Armata israeliană a anunțat că armistițiul a fost prelungit
ACTUALIZARE 7.20 Armata israeliană a anunțat că s-a ajuns la un acord pentru prelungirea armistițiului dintre Israel și Hamas, potrivit CNN.
Un armistițiu temporar între Israel și Hamas a fost prelungit, au declarat forțele de apărare israeliene joi dimineață, cu câteva minute înainte ca acordul să expire.
Aceasta este a doua prelungire a armistițiului inițial de patru zile, care a început vineri.
Armistițiul a dus la eliberarea a 70 de israelieni în temeiul acordului.
În schimb, 210 palestinieni au fost eliberați din închisorile israeliene, au declarat oficialii.
Cronologia evenimentelor de miercuri, 29 noiembrie 2023
Hamas este gata să schimbe toţi soldaţii israelieni deţinuţi pentru toţi prizonierii palestinieni
ACTUALIZARE 23:50 Un înalt oficial Hamas a declarat miercuri că mişcarea islamistă palestiniană este gata să elibereze toţi soldaţii israelieni pe care îi deţine în schimbul tuturor palestinienilor închişi în Israel, informează AFP, preluată de Agerpres.
"Suntem gata să eliberăm toţi soldaţii în schimbul tuturor prizonierilor noştri", a declarat Bassem Naim, un înalt oficial Hamas şi fost ministru al Sănătăţii din Gaza, într-o conferinţă de presă în oraşul sud-african Cape Town.
Totodată, Hamas consideră că propunerile israeliene de prelungire a armistiţiului care se încheie joi dimineaţă nu sunt "optime" în acest stadiu, a declarat miercuri seară pentru AFP o sursă din mişcarea islamistă palestiniană.
"Orice discuţie privind un schimb de prizonieri militari, soldaţi şi ofiţeri trebuie să fie precedată de încetarea agresiunii (israeliene) şi de ridicarea blocadei care sufocă Gaza", a adăugat el, evocând, de asemenea, nevoia de a discuta despre schimburi de prizonieri cu vârsta de peste 18 ani.
Următoarea etapă a negocierilor trebuie să se refere la schimbul de prizonieri (cu vârsta) de peste 18 ani, iar rezistenţa este pregătită pentru această etapă", a adăugat el, menţionând că Hamas şi alte grupuri armate palestiniene sunt "pregătite pentru toate opţiunile".
"Dacă armistiţiul continuă, rezistenţa îl va menţine atât timp cât şi ocupantul (israelian) îl va menţine".
Un copil şi un adolescent palestinieni ucişi de armata israeliană în Cisiordania
ACTUALIZARE 23:40 Un copil de opt ani şi un adolescent de 15 ani au fost ucişi miercuri de armata israeliană în Jenin, un oraş din nordul Cisiordaniei ocupate, care este în mod regulat scena incursiunilor militare israeliene, relatează Ministerul Palestinian al Sănătăţii, potrivit AFP, citată de Agerpres.
În acelaşi timp, armata israeliană a arestat un copil de 12 ani în tabăra de refugiaţi Jalazone din Ramallah, a informat Prisoners' Club, un ONG palestinian.
În Jenin, ministerul indică faptul că „doi copii, Adam al-Ghoul, în vârstă de opt ani, şi Bassem Abou el-Wafa, în vârstă de 15 ani, au fost ucişi de gloanţele ocupantului” israelian.
Imaginile de supraveghere video postate online arată un copil lovit de un glonţ pe o stradă, în timp ce împuşcătura îi face pe alţi copii din apropiere să fugă.
Alte imagini arată un adolescent lovit şi el de un glonţ. Pe măsură ce mai multe gloanţe cad în jurul lui, băiatul se prăbuşeşte şi pare să strige după ajutor, în timp ce alţi cinci adolescenţi aleargă să se refugieze în spatele maşinilor sau într-un magazin. Băiatul se luptă pe pământ în agonie pentru cel puţin jumătate de minut.
Un oficial al Semilunii Roşii Palestiniene a declarat pentru AFP că adolescentul şi copilul se aflau „pe o stradă perpendiculară pe bulevardul principal din centrul oraşului Jenin”, o zonă teoretic interzisă armatei israeliene, deoarece se află doar sub controlul Autorităţii Naţionale Palestiniene.
Armata israeliană, la rândul ei, a susţinut că „suspecţii au aruncat bombe artizanale în direcţia soldaţilor israelieni”.
„Soldaţii au răspuns cu tiruri în direcţia suspecţilor şi a fost identificat impactul”, a adăugat aceasta.
Armata israeliană a raportat, de asemenea, un raid nocturn în tabăra de refugiaţi Jenin, tot în Cisiordania, în timpul căruia a „ucis doi terorişti de rang înalt”, dintre care unul era căutat pentru două atacuri care au ucis şi rănit israelieni.
Semiluna Roşie a raportat că a salvat şase palestinieni răniţi de gloanţe în timpul incursiunii.
Hamas anunță că încă nu s-a ajuns la un acord privind prelungirea armistițiului
ACTUALIZARE 23:35 Un purtător de cuvânt al Hamas a declarat că încă nu s-a ajuns la un acord privind prelungirea armistițiului, care urmează să expire miercuri seară, transmite Sky News.
„Negocierile de la Doha privind extinderea armistițiului umanitar continuă. Suntem deschiși tuturor propunerilor de armistițiu în conformitate cu ceea ce am specificat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Hamas, Mahmoud al Mardawi.
Alți 14 ostatici au fost eliberați
ACTUALIZARE 23:25 Eliberarea ostaticilor planificată miercuri seară a avut loc și 10 israelieni și patru thailandezi au fost predați Crucii Roșii din Gaza, potrivit radioului armatei israeliene, transmite Sky News.
Forțele de Apărare Israeliene au declarat: „Pe baza informațiilor primite de la Crucea Roșie, 10 israelieni și patru ostatici thailandezi sunt în drum spre punctul de trecere Rafah”.
Mediatorii lucrează în prezent la prelungirea perioadei de armistițiu, care a dus la eliberarea a 71 de israelieni în schimbul prizonierilor palestinieni din închisorile israeliene, precum și la o pauză crucială în lupte.
Ostaticii au fost eliberați în șase zile consecutive, dar acordul urmează să expire.
Un nou grup de ostatici israelieni a fost predat CICR, anunţă o sursă Hamas
ACTUALIZARE 22:00 O sursă apropiată Hamas a declarat miercuri seara pentru AFP că mişcarea islamistă palestiniană a predat "cel de-al şaselea grup" de ostatici israelieni, eliberaţi în cadrul unui acord cu Israelul, Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), relatează AFP, preluată de Agerpres.
În fiecare seară începând de vinerea trecută, aproximativ zece ostatici israelieni, toţi femei şi copii, au fost eliberaţi de Hamas în Fâşia Gaza. În schimb, de trei ori mai mulţi deţinuţi palestinieni, de asemenea femei şi tineri cu vârsta sub 19 ani, sunt eliberaţi din închisori israeliene.
Două femei de naţionalitate rusă eliberate de Hamas în Fâşia Gaza au sosit miercuri în Egipt prin punctul de trecere Rafah, a informat agenţia de presă egipteană Al-Qahera News.
Yelena Trupanov, 50 de ani, şi Irena Tati, 73 de ani, potrivit biroului premierului israelian Benjamin Netanyahu, au fost predate miercuri de Hamas Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, a declarat mişcarea islamistă palestiniană într-un comunicat.
SUA: Prelungirea armistițiului, „în mâinile Hamas”
ACTUALIZARE 20:40 Statele Unite speră că armistițiul din Gaza va fi prelungit, dar decizia finală aparține Hamas, a declarat ambasadorul țării la ONU, potrivit Sky News.
„Sperăm că armistițiul va fi extins. Totul este în mâinile Hamas”, a spus Linda Thomas-Greenfield.
Armistițiul va expira joi și, momentan, nu sunt informații oficiale cu privire la prelungirea acestuia.
„Israelienii au spus că dacă vor continua să elibereze 10 ostatici pe zi, vor prelungi cu o zi, deci este cu adevărat în mâinile lor, dar cred că există un potențial pentru asta și lucrăm activ pentru a prelungi acordul”, a adăugat ea.
Doi ostatici au fost predați Crucii Roșii. Alți 10 ar urma să fie eliberați
ACTUALIZARE 20:35 Camioane ale Crucii Roșii, care transportă ostatici eliberați de Hamas, au ajuns la punctul de trecere Rafah - granița dintre Gaza și Egipt, transmite Sky News.
Aproximativ 10 israelieni urmează să fie eliberați de Hamas, în schimbul a aproximativ 30 de prizonieri palestinieni, miercuri seară.
IDF a declarat că a primit deja doi ostatici, care au fost eliberați separat de ceilalți 10.
Israelul crede că 161 de ostatici sunt încă în Gaza
ACTUALIZARE 19:00 Purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, Eylon Levy, a declarat că în Fâșia Gaza s-ar mai afla încă 161 de ostatici, potrivit BBC.
Ar fi vorba de 146 de israelieni și 15 străini, precum și 126 de bărbați și 35 de femei.
Levy a spus că există încă patru copii sub vârsta de 18 ani reținuți și 10 persoane care au 75 de ani sau mai mult. Nu este clar câți dintre ostatici sunt soldați, a spus el.
„Vrem să aducem toți ostaticii acasă, suntem dedicați acestui angajament, nu va fi nimeni lăsat în urmă”, a declarat Levy într-o conferință de presă, adăugând că „atât timp cât există o ofertă serioasă pe masă”, va lua în considerare extinderea actualului acord de încetare a focului pentru a se asigura că mai mulți ostatici sunt eliberați.
Netanyahu spune că nu va avea loc o încetare completă a focului și că forțele israeliene „vor lupta până la sfârșit”
ACTUALIZARE 18:50 Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat miercuri că o încetare completă a focului nu este luată în calcul și că forțele sale vor lupta „până la sfârșit”, transmite BBC.
„De la începutul războiului, mi-am stabilit trei obiective: eliminarea Hamas, eliberarea tuturor ostaticilor noștri și asigurarea faptului că Gaza nu va mai fi niciodată o amenințare pentru statul Israel. Aceste trei obiective rămân în picioare”, a spus Netanyahu într-un comunicat.
El a spus că eliberarea a zeci de ostatici a fost o „realizare foarte mare”.
„În ultimele zile am auzit o întrebare: După încheierea acestei etape a eliberării ostaticilor noștri, Israelul se va întoarce la luptă? Răspunsul meu este un da fără echivoc. Nu există nicio situație în care să nu ne întoarcem la luptă până la sfârșit. Aceasta este politica mea. Întregul cabinet de securitate este în spatele ei. Întregul guvern este în spatele ei. Soldații sunt în spatele ei. Oamenii sunt în spatele ei - exact asta vom face”, a mai spus Netanyahu.
Locuitorii din Gaza trăiesc o catastrofă umanitară monumentală, declară secretarul general al ONU
ACTUALIZARE 18:45 Locuitorii din Gaza trăiesc o „catastrofă umanitară monumentală”, în ciuda „licăririi speranţei” aduse de armistiţiul între Israel şi mişcarea palestiniană Hamas, a denunţat miercuri secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care a cerut o „încetare a focului umanitară”, informează France Presse, citată de Agerpres.
„Populaţia din Gaza trăieşte în mijlocul unei catastrofe umanitare monumentale, sub ochii lumii. Nu trebuie să închidem ochii la această situaţie. Negocieri intense au loc pentru a prelungi armistiţiul, lucru pe care îl salutăm sincer, dar noi credem că avem nevoie de o veritabilă încetare a focului umanitară”, a declarat Guterres în faţa Consiliului de Securitate al ONU.
Volumul ajutorului care ajunge la palestinienii din Gaza este încă insuficient pentru a răspunde nevoilor celor peste două milioane de persoane, a insistat secretarul general al ONU.
El a cerut din nou deschiderea altor puncte de trecere către Fâşia Gaza în plus faţă de cel de la Rafah.
„Trebuie să ne asigurăm că locuitorii regiunii vor avea în cele din urmă un orizont al speranţei, mergând într-o manieră hotărâtă şi ireversibilă către o soluţie cu două state, pe baza rezoluţiilor ONU şi a dreptului internaţional, cu Israel şi Palestina trăind alături în pace şi securitate”, a accentuat Antonio Guterres.
El a condamnat încă o dată „atacurile odioase ale Hamas” comise în 7 octombrie, care au constituit cauza actualului război, şi a cerut eliberarea tuturor ostaticilor „imediat şi necondiţionat”.
Erdogan spune despre Netanyahu că este „Măcelarul Gazei”
ACTUALIZARE 16:30 Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, îl cataloghează pe premierul israelian, Benjamin Netanyahu, drept „Măcelarul Gazei” şi îl acuză de „amplificarea antisemitismului” în lume, într-un discurs în faţa membrilor grupului parlamentar al Partidului său al Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), relatează AFP, citată de News.ro.
„Benjamin Netanyahu” pune în pericol securitatea poporului israelian şi pe cea a tuturor evreilor, amplificând antisemitismul prin crimele pe care le-a comis în Fâşia Gaza”, denunţă şeful statului turc.
Recep Tayyip Erdogan este un apărător înfocat al cauzei palestiniene.
Preşedintele turc a catalogat în mai multe rânduri Israelul drept un „stat terorist”.
El consideră că mişcarea islamistă Hamas este o „grupare de eliberare care-şi apără pământul”.
ONU cere o soluţie cu două state
ACTUALIZARE 16:20 ONU i-a cerut miercuri comunităţii internaţionale să adopte măsuri ireversibile în vederea găsirii unei soluţii cu două state la conflictul israeliano-palestinian, afirmând că Ierusalimul ar trebui să fie capitală a ambelor state, transmite Reuters.
Poziţia ONU a fost exprimată Tatiana Valovaia, director general al biroului ONU de la Geneva, care a citit un discurs semnat de secretarul general al ONU, Antonio Guterres.
Un acord ar crea un stat palestinian în Cisiordania şi Fâşia Gaza, care ar coexista alături de statul israelian. Israelul a afirmat că viitorul stat palestinian trebuie să fie demilitarizat până la nivelul la care nu ar fi o ameninţare pentru securitatea sa.
Palestinienii vor ca Ierusalimul de Est, care include lăcaşuri sfinte pentru creştini, evrei şi musulmani, să fie capitala statului lor. Israelul susţine că Ierusalimul ar trebui să rămână capitala sa „indivizibilă şi eternă”.
Antony Blinken spune că SUA vrea să obțină o prelungire a armistiţiului din Gaza
ACTUALIZARE 16:15 Secretarul de stat american, Antony Blinken, a declarat miercuri că Statele Unite doresc prelungirea „pauzei umanitare” în conflictul dintre Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas, transmite dpa, citată de Agerpres.
„Am dori să vedem o prelungire a pauzei, deoarece a permis, în primul rând, eliberarea de ostatici, venirea lor acasă, reunirea lor cu familiile. Ne-a permis, de asemenea, să intensificăm asistenţa umanitară pentru oamenii din Gaza care au o nevoie atât de disperată de asta”, a spus Blinken după o reuniune a miniştrilor de Externe din NATO la Bruxelles.
Înaltul oficial al SUA a apreciat, totodată, că prelungirea armistiţiului este „ceea ce doreşte şi Israelul”, care „se concentrează, de asemenea, intens asupra aducerii acasă a cetăţenilor lor”.
„De aceea acţionăm în acest sens”, a explicat el, cu precizarea că se aşteaptă să discute joi subiectul cu guvernul israelian.
Blinken va face în zilele următoare vizite în Israel şi Cisiordania.
Israel și Hamas discută o nouă etapă a armistițiului
ACTUALIZARE 13:55 Israelul şi Hamas au luat în considerare, miercuri, parametrii unei potenţiale noi etape a acordului de încetare a focului în Fâşia Gaza, care să includă eliberarea de către gruparea teroristă a unor ostatici bărbaţi sau militari, nu doar femei şi copii, a declarat o sursă informată cu privire la negocieri, potrivit Reuters.
Şefii CIA şi Mossad s-au întâlnit, marţi, la Doha, cu premierul Qatarului pentru a discuta despre posibila nouă fază şi ceea ce ar fi necesar pentru o prelungire a încetării a focului pentru mai mult decât câteva zile, a declarat sursa citată. Negociatorii din Qatar s-au întâlnit cu responsabili ai Hamas înainte de reuniune, pentru a evalua disponibilitatea acestora de a agrea noii parametri. Nu se ştie deocamdată rezultatul discuţiilor între Qatar şi Hamas.
Directorul CIA, William Burns, s-a aflat la Doha „pentru întâlniri privind conflictul între Israel şi Hamas, inclusiv discuţii despre ostatici”, a declarat un oficial american sub rezerva anonimatului, fără să ofere detalii.
William Burns, David Barnea, şeful serviciului israelian Mossad, şi premierul Qatarului, şeicul Mohammed Bin Abdulrahman al-Thani, s-au întâlnit cu oficiali egipteni, la o zi după ce Qatarul a anunţat prelungirea cu două zile a unui acord iniţial de încetare a focului de patru zile în Gaza, care urma să expire în noaptea de luni spre marţi. Qatar, unde şi-au găsit refugiu mai mulţi lideri politici ai Hamas, a condus negocierile dintre gruparea teroristă şi Israel.
Erdogan salută armistițiul din Gaza
ACTUALIZARE 13:35 Erdogan a salutat, miercuri, armistiţiul în războiul din Gaza şi schimbul de ostatici şi prizonieri între Israel şi Hamas, vorbind despre o „oprire temporară a vărsării de sânge” în enclavă, relatează Reuters.
Turcia, care susţine soluţia cu două state la acest conflict vechi de decenii, a criticat puternic Israelul pentru atacul său terestru şi aerian împotriva Fâşiei Gaza, lansat ca represalii pentru atacul Hamas de pe 7 octombrie.
„Vedem schimburile de ostatici, pauza umanitară ca pe o evoluţie pozitivă în ceea ce priveşte oprirea vărsării de sânge”, a spus Erdogan.
Adresându-se parlamentarilor, Erdogan a criticat atacul de represalii al lui Benjamin Netanyahu, adăugând că premierul israelian va fi amintit ca „măcelarul din Gaza”.
„Declaraţiile guvernului Netanyahu ne reduc speranţele că pauza umanitară poate fi transformată într-o încetare durabilă a focului”, a adăugat Erdogan, fără a da detalii, reiterându-şi opinia că în Gaza „are loc un genocid”.
El a spus că va discuta despre situaţia din Gaza în timpul unei vizite în Dubai la sfârşitul acestei săptămâni, adăugând că Turcia va intensifica eforturile diplomatice pentru o încetare completă a focului şi schimburi de ostatici în zilele următoare.
Spre deosebire de majoritatea aliaţilor săi occidentali şi de unele state din Golf, Turcia, membră a NATO, nu consideră Hamas ca fiind grupare teroristă. Turcia găzduieşte unii membri ai mişcării, dar, în acelaşi timp, nu a luat măsuri pentru a reduce legăturile comerciale sau din domeniul energiei cu Israelul. Nicio mare companie turcă nu a luat decizia de a-şi muta afacerile.
Erdogan a declarat că Turcia „a finalizat în mare măsură” evacuarea cetăţenilor săi din Gaza. Ministrul Sănătăţii, Fahrettin Koca, a precizat că Turcia se aşteaptă să primească, miercuri, 50 de pacienţi din Gaza, ca parte a unui program de evacuare medicală care a adus peste 150 de persoane, majoritatea bolnavi de cancer şi însoţitorii lor, pentru tratament.
Koca a spus că cei 50 de evacuaţi, dintre care majoritatea sunt copii şi tineri, vor sosi la Ankara miercuri după-amiază din Egipt. El a adăugat că cel mai tânăr evacuat este un bebeluş de 7 luni.
Cronologia evenimentelor de marți, 28 noiembrie 2023
Israelul anunță că 30 de palestinieni au fost eliberați
ACTUALIZARE 22:35 Israelul a confirmat marți seară că 30 de palestinieni au fost eliberați în baza acordului de armistițiu, potrivit BBC.
Toți prizonierii au fost eliberați din închisoarea Ofer din Cisiordania și din Centrul de detenție din Ierusalim.
Ei se alătură celorlalți 150 de palestinieni care au fost eliberați până acum din închisorile israeliene începând de vineri, ca parte a armistițiului.
Aceștia au fost aleși dintr-o listă de 300 de palestinieni acuzați de o serie de infracțiuni. Mai puțin de un sfert dintre cei de pe listă au fost condamnați.
Israelul anunță că încă 12 ostatici au fost eliberați
ACTUALIZARE 20:45 Armata israeliană a anunțat marți seară că alți 12 ostatici au fost eliberați de Hamas și sunt în drum spre Israel, potrivit BBC.
Potrivit informațiilor de la Crucea Roșie, 12 ostatici - inclusiv zece israelieni și doi cetățeni străini - sunt în drum spre teritoriul israelian.
Israelul spune că armistițiul actual „ar putea fi prelungit cu încă cinci zile”
ACTUALIZARE 18:40 Purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, Eylon Levy, a declarat marți că armistițiul ar putea fi prelungit cu încă cinci zile, potrivit BBC.
Potrivit acestuia, dacă acest lucru se va întâmpla, vor fi eliberați și alți ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza.
Erdogan susţine că Israelul trebuie judecat de instanţe internaţionale pentru crime comise în Gaza
ACTUALIZARE 18:30 Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, i-a transmis marţi secretarului general al ONU, Antonio Guterres, că Israelul trebuie să fie tras la răspundere de tribunalele internaţionale pentru ceea ce el consideră că sunt crime de război comise în Gaza, transmite Reuters.
Într-o convorbire telefonică înaintea reuniunii Consiliului de Securitate al ONU privind Gaza, prevăzută pentru miercuri la New York, Erdogan i-a spus lui Guterres că „Israelul continuă să calce în picioare dreptul internaţional, legile războiului şi dreptul umanitar internaţional privind în ochii comunităţii internaţionale”, indică un comunicat al preşedinţiei turce.
Israelul a lansat ofensivă aeriană şi terestră contra poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza după ce mişcarea islamistă palestiniană a ucis peste 1.200 de persoane şi a luat alte 240 ostatice în timpul unui atac terorist de o violenţă şi brutalitate fără precedent, comis în sudul Israelului pe 7 octombrie.
Autorităţile sanitare din Gaza susţin că peste 15.000 de persoane au fost ucise în riposta israeliană, multe altele fiind date dispărute.
Ministrul de Externe turc, Hakan Fidan, ce face parte din aşa-numitul grup de contact al ţărilor musulmane care discută cu liderii occidentali despre situaţia din Gaza, va participa la reuniunea de miercuri a Consiliului de Securitate al ONU, a anunţat marţi MAE de la Ankara.
Şefii spionajului american şi israelian s-au întâlnit în Qatar pentru a discuta urmarea armistiţiului din Gaza
ACTUALIZARE 16:50 Şefii serviciilor de informaţii externe din SUA şi Israel - CIA (Central Intelligence Agency, Agenţia Centrală de Informaţii), respectiv Mossad - s-au întâlnit marţi la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta posibilitatea de a duce mai departe prelungirea de două zile a armistiţiului din Gaza între Israel şi gruparea islamistă Hamas, afirmă o sursă a agenţiei Reuters.
Întâlnire are ca obiectiv „exploatarea progreselor acordului prelungit de pauză umanitară pentru a iniţia discuţii în continuare despre următoarea fază a unei posibile înţelegeri”, a declarat sursa respectivă.
Nu este clar ce rezultate a dat dialogul, la care au participat şi oficiali egipteni.
Directorul CIA William Burns, cel al Mossad - David Barnea şi prim-ministrul qatarez, şeicul Mohammed Bin Abdulrahman al-Thani, s-au întâlnit după ce Qatarul a anunţat luni prelungirea cu 48 de ore a armistiţiului iniţial de patru zile în Fâşia Gaza, care urma să expire în cursul nopţii trecute.
Emiratul Qatar, unde se află mai mulţi lideri politici ai Hamas, a condus negocieri între gruparea palestiniană militantă şi Israel. Armistiţiul a fost primul răgaz după şapte săptămâni de bombardamente şi operaţiuni terestre israeliene, în urma atacului violent din 7 octombrie al Hamas asupra Israelului.
Israel: În Fâșia Gaza mai sunt 173 de ostatici
ACTUALIZARE 16:40 Israelul estimează că în Fâşia Gaza se află în continuare 173 de ostatici, declară marţi biroul premierului israelian, Benjamin Netanyahu, potrivit CNN.
Şaptesprezece dintre ostatici sunt cetățeni străini, iar restul sunt israelieni, potrivit aceleiaşi surse.
Hamasul a eliberat, în patru zile de armistiţiu, 69 de ostatici, iar Israelul a eliberat 150 de deţinuţi palestinieni.
Bombardamente în Fâșia Gaza, în timpul armistițiului
ACTUALIZARE 16:35 Militari israelieni au fost ţinta unor bombardamente în Fâşia Gaza, marţi după-amiaza, anunţă un purtător de cuvânt al armatei israeliene, relatează AFP, citată de News.ro.
„În ultima oră, trei dispozitive explozive au fost detonate în două ocazii diferite, în nordul Fâşiei Gaza, în apropiere de forţele Tshalului, contrar acordurilor de încetare a focului. Focuri de armă au fost trase împotriva forţelor noastre. Mai mulţi militari au fost răniţi. Tsahalul a ripostat”, anunţă acest purtător de cuvânt.
Putin: Crearea unui stat palestinian este „condiţia esenţială” pentru o soluţionare justă şi durabilă a conflictului
ACTUALIZARE 16:15 Crearea unui stat palestinian pe graniţele din 1967 este „condiţia esenţială” pentru o soluţionare justă şi durabilă a conflictului israeliano-palestinian, a declarat marţi preşedintele rus, Vladimir Putin, într-un mesaj adresat liderului Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas.
„Astăzi, când conflictul sângeros provoacă suferinţe de nedescris populaţiei civile din Palestina, consider că este deosebit de important să confirm poziţia consecventă a Rusiei în favoarea exercitării drepturilor legitime ale poporului său de a-şi crea propriul stat suveran pe graniţele din 1967”, a subliniat şeful Kremlinului, citat de EFE.
Potrivit liderului rus, crearea unui stat palestinian cu graniţele din 1967 este „condiţia-cheie pentru realizarea unui acord palestiniano-israelian corect, cuprinzător şi durabil”.
Mesajul lui Putin adresat preşedintelui palestinian a fost citit de către ministrul adjunct de externe rus Mihail Bogdanov, în cadrul unui eveniment care a marcat Ziua internaţională de solidaritate cu poporul palestinian la 29 noiembrie.
Şi preşedintele Iranului, Seyyed Ebrahim Raisi, a dat publicităţii marţi un mesaj cu ocazia Zilei internaţionale de solidaritate cu poporul palestinian, în care consideră că „încetarea actualei ocupaţii organizate a teritoriului istoric al poporului palestinian, întoarcerea refugiaţilor palestinieni şi exercitarea dreptului lor la autodeterminare sunt singura soluţie de principiu la problema palestiniană”.
În mesajul său difuzat de Ambasada Iranului la Bucureşti, Raisi anunţă înregistrarea oficială la ONU a planului de soluţionare propus de Republica Islamică Iran, care se bazează pe întoarcerea refugiaţilor şi organizarea unui referendum „cu participarea palestinienilor adevăraţi, inclusiv a musulmanilor, creştinilor şi evreilor”, pe baza principiilor democratice şi a dreptului internaţional.
Potrivit lui Raisi, acest plan este un substitut adecvat pentru planurile anterioare eşuate şi urmăreşte să rezolve problema Palestinei prin dreptul internaţional pe baza exercitării dreptului la autodeterminare şi a dreptului de întoarcere al refugiaţilor palestinieni la casele şi proprietăţile lor.
OMS avertizează că în Fâșia Gaza bolile ar putea ucide mai mulți oameni decât bombardamentele
ACTUALIZARE 16:10 În Fâşia Gaza, bolile ar putea ucide mai mulți oameni decât bombardamentele, dacă sistemul de sănătate de acolo nu este reparat, a avertizat marţi o purtătoare de cuvânt al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite Reuters.
Autorităţile sanitare din Gaza susţin că peste 15.000 de persoane au fost ucise în bombardamentele israeliene, multe altele fiind date dispărute.
Israelul a promis să anihileze mişcarea islamistă palestiniană Hamas, după ce aceasta a ucis peste 1.200 de persoane şi a luate alte 240 ostatice în timpul unui atac terorist de amploare comis în sudul Israelului pe 7 octombrie.
„În cele din urmă vom vedea mai mulţi oameni murind din cauza bolilor decât din cauza bombardamentelor dacă nu suntem capabili să reconstruim sistemul sanitar”, a spus Margaret Harris într-o conferinţă de presă la Geneva.
Citește continuarea AICI
Tone de ajutoare au fost trimise în nordul Fâșiei Gaza
ACTUALIZARE 16:00 Câteva tone de ajutoare au reuşit să ajungă în nordul Fâşiei Gaza, care a dus greul asaltului militar israelian împotriva Hamas, în timpul încetării temporare a focului, relatează DPA, citată de Agerpres.
Livrările includ alimente gata de consum, apă potabilă, corturi şi pături, precum şi medicamente, a transmis marţi Oficiul Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA).
De asemenea, au fost livrate combustibil pentru producţia de energie electrică şi aprovizionări pentru operaţiunile instalaţiilor de desalinizare şi tratare a apelor uzate, precum şi pentru staţiile de pompare a apei.
Aceasta şi alte infrastructuri critice au fost închise din cauza lipsei de energie electrică. Până la intrarea în vigoare a armistiţiului săptămâna trecută, foarte puţin combustibil pentru funcţionarea generatoarelor a ajuns în acest teritoriu de coastă în mare parte închis.
Spitalul Al-Shifa din oraşul Gaza, grav avariat, şi-a redeschis unitatea de dializă pentru pacienţii cu afecţiuni renale datorită transporturilor de combustibil.
În ciuda apelurilor israeliene de evacuare din nordul Fâşiei Gaza, se estimează că sute de mii de oameni trăiesc încă acolo în condiţii adesea cumplite.
Apa potabilă le este furnizată oamenilor din sud prin două conducte din Israel, a precizat OCHA.
Numărul palestinienilor morţi în urma atacurilor israeliene asupra Fâşiei Gaza începând cu 7 octombrie se ridică la aproximativ 15.000, conform cifrelor Ministerului Sănătăţii condus de Hamas. Numărul nu poate fi confirmat din surse independente.
Israelul a lansat un atac aerian şi terestru asupra Fâşiei Gaza cu scopul de a elimina Hamas. Grupul islamist a masacrat 1.200 de persoane în sudul Israelului şi a luat ostatice alte aproximativ 240 pe 7 octombrie, în ceea ce Israelul spune că a fost cel mai grav atac asupra evreilor de la Holocaust.
Se estimează că aproximativ 1,8 milioane din cei peste 2,2 milioane de locuitori din Gaza au fost strămutaţi din cauza atacurilor şi distrugerii caselor lor, a precizat agenţia ONU.
Aproximativ 1,1 milioane de persoane au găsit refugiu în facilităţi supraaglomerate administrate de Agenţia Naţiunilor Unite de Ajutorare şi Lucrări pentru Refugiaţii Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA).
Alte 190.000 de persoane au fost campate în şcoli, săli de festival sau centre comunitare, în timp ce celelalte au fost cazate în familii gazdă.
Conform estimărilor ONU, 46.000 de case au fost distruse şi peste 234.000 avariate. Aceasta corespunde unui total de 60% din fondul locativ.
Israelul anunţă că a eliberat 33 de prizonieri palestinieni
ACTUALIZARE 07:34 Autoritatea penitenciară israeliană a anunţat în cursul nopţii de luni spre marţi că a eliberat 33 de prizonieri palestinieni, la câteva ore după ce Hamas a eliberat 11 ostatici israelieni deţinuţi în Fâşia Gaza de la atacul său din 7 octombrie.
Vineri, Israelul şi mişcarea islamistă palestiniană s-au angajat să elibereze în fiecare zi aproximativ zece femei şi copii ostatici în schimbul a de trei ori mai mulţi deţinuţi palestinieni, femei şi tineri sub 19 ani.
Preşedintele iranian merge în Turcia pentru a găsi o poziţie comună legată de conflictul din Gaza
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi va face marți prima sa vizită în Turcia, sperând să lase deoparte divergenţele din trecut şi să formuleze un răspuns comun cu Ankara la acţiunile Israelului în Fâşia Gaza, relatează AFP.
Apărător fervent al cauzei palestiniene, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan s-a declarat de partea Hamas pe măsură ce numărul victimelor palestiniene din Fâşia Gaza a crescut, în urma represaliilor israeliene după atacul mortal al mişcării islamiste din 7 octombrie care a făcut 1.200 de morţi în Israel, în principal civili, potrivit Agerpres.
Cel puţin 15.000 de palestinieni, în mare parte civili, au fost ucişi în bombardamente de la începutul războiului, potrivit guvernului Hamas.
Şeful statului turc a declarat Israelul drept un „stat terorist”” şi a considerat că Hamas este un „grup de eliberatori care îşi protejează pământul”.
Cronologia evenimentelor de luni, 27 noiembrie 2023
Blinken merge din nou în Israel săptămâna aceasta
ACTUALIZARE 23:45 Secretarul de stat american, Antony Blinken, va merge din nou în Israel şi Cisiordania înainte de sfârşitul săptămânii, precum şi în Dubai, a declarat luni jurnaliştilor un înalt responsabil al Departamentului de Stat, scrie AFP, potrivit Agerpres.
Aceasta va fi a treia vizită a şefului diplomaţiei americane în Orientul Mijlociu de la începutul conflictului dintre Israel şi mişcarea palestinian Hamas pe 7 octombrie.
Unsprezece ostatici israelieni au fost eliberați și sunt în drum spre Israel
ACTUALIZARE 22:30 Unsprezece ostatici israelieni răpiţi pe 7 octombrie în cursul atacului Hamas se află luni seara în drum spre Israel, a anunţat armata israeliană într-un comunicat, citând informaţii ale Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), relatează AFP, citată de Agerpres.
„Unsprezece ostatici sunt în prezent în drum spre teritoriul israelian”, a indicat armata. Acesta este al patrulea grup de ostatici eliberat de vineri, în cadrul unui acord care urma să se încheie marţi dimineaţa.
Armistiţiul de patru zile în luptele dintre Israel şi Hamas, încheiat în cadrul unui acord intrat în vigoare vineri, va fi prelungit cu două zile, a declarat luni Qatarul, ţară ce mediază acest acord.
În termenii acordului ce expiră marţi, în fiecare zi, începând de vineri, Hamas a eliberat 13 ostatici israelieni, toţi copii şi femei, în timp ce Israelul a eliberat 39 de prizonieri, tot femei şi tineri sub 19 ani.
Hamas s-a declarat deja gata pentru o prelungire a armistiţiului, în timp ce Israelul cere să "primească 50 de ostatici suplimentari" după noaptea de luni spre marţi.
IDF: Prelungirea armistiţiului nu este încă definitivă
ACTUALIZARE 21:30 Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene (IDF), contraamiralul Daniel Hagari, a anunţat că a patra eliberare de ostatici, ultima a acordului încheiat cu Hamas, este "în derulare" şi susţine că o prelungire a încetării temporare a focului, anunţată de Qatar, Hamas şi SUA, nu este încă definitivă, relatează The Times of Israel, preluat de News.ro.
"Gestionăm un acord prin intermediul mediatorilor. Nimic nu este definitiv până când nu se întâmplă cu adevărat", a spys el. "Lucrurile progresează şi în această seară, dar este nevoie de răbdare", a adăugat oficialul.
Pe de altă parte, Hagari a criticat Hamas pentru videoclipurile sale de propagandă care arată eliberarea ostaticilor în ultimele zile. "Zeci de videoclipuri cu terorişti care fac cu mâna nu vor ascunde brutalitatea Hamas", a punctat el.
De asemenea, el a declarat că responsabilitatea pentru familia Bibas, care a fost luată ostatică de Hamas, dar predată unei alte grupări teroriste, aparţine Hamas.
El a vorbit şi despre Elma Avraham, în vârstă de 84 de ani, care a fost eliberată din captivitatea Hamas în stare critică. "Noaptea trecută, Elma Avrham a fost eliberată din captivitatea Hamas. Ea a fost transportată de urgenţă la spital în stare critică. Elma are 84 de ani, este mamă, bunică şi străbunică", a spus Hagari. "În timpul masacrului Hamas din 7 octombrie, Elma a fost luată ostatică de teroriştii sălbatici. A fost târâtă în Gaza pe spatele unei motociclete. A stat în captivitatea Hamas timp de 51 de zile şi nopţi. A fost ţinută în condiţii grele, i s-au refuzat medicamente vitale, nu a fost vizitată de Crucea Roşie", a detaliat el. "Când a fost eliberată din captivitate, se afla într-o stare critică. Elma este un memento al misiunii noastre de căpătâi. Acum, ea este acasă şi este îngrijită", a arătat el.
"Facem apel la organizaţiile internaţionale, în special la Crucea Roşie, să folosească toate instrumentele pe care le au la dispoziţie pentru a avea acces la ostaticii noştri, pentru a se asigura că primesc îngrijirile medicale de care au nevoie", a cerut purtătorul de cuvânt al IDF.
"Ostaticii noştri nu sunt pierduţi şi nu vom sta cu mâinile în sân în speranţa că vor fi găsiţi. Îi vom salva pe ostaticii noştri cu orice preţ, este datoria noastră, responsabilitatea noastră morală ca Forţe de Apărare Israeliene. Este motivul pentru care luptăm şi de aceea trebuie să continuăm să luptăm până când toţi ostaticii noştri vor fi acasă", a adaugat Hagari.
Hamas anunță că a primit lista deţinuţilor palestinieni care urmează să fie eliberaţi de Israel
ACTUALIZARE 20:55 Hamas a declarat că a primit o listă cu deţinuţii palestinieni care urmează să fie eliberaţi luni din centrele de detenţie israeliene, relatează CNN, preluată de News.ro.
Lista include trei femei şi 30 de adolescenţi de sex masculin.
Cabinetul premierului Benjamin Netanyahu a anunţat luni după-amiază că autorităţile israeliene au notificat familiile ostaticilor care urmează să fie eliberaţi în următoarele ore, acordul cu Hamas părând să fie din nou pe calea cea bună după un blocaj anterior, când părţile ridicaseră obiecţii.
Până în prezent, 117 femei şi copii au fost eliberaţi din închisorile israeliene: 39 vineri, 39 sâmbătă şi 39 duminică.
În plus, SUA, Qatar, Hamas au anunţat luni seara că acordul de armistiţiu, încheiat iniţial pentru patru zile, ultima fiind luni, a fost prelungit cu încă două zile.
Casa Albă confirmă că armistiţiul dintre Israel şi Hamas a fost prelungit cu două zile
ACTUALIZARE 20:30 Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a confirmat luni că încă 20 de femei şi copii israelieni vor fi eliberaţi în urma prelungirii cu două zile a armistiţiului în curs dintre Israel şi Hamas, relatează The Times of Israel.
Prelungirea acordului fusese anunţată anterior de ministrul de Externe al Qatarului şi confirmată de Hamas, dar nu şi de partea israeliană.
Acordul a fost structurat în aşa fel încât să poate fi prelungit armistiţiul cu o zi suplimentară pentru fiecare 10 ostatici eliberaţi de Hamas.
Kirby a spus că SUA speră să vadă că armistiţiul va fi prelungit în continuare, dar a reiterat că acest lucru va depinde de eliberarea altor ostatici de către Hamas.
Kirby a subliniat că, pentru a treia zi consecutiv, 200 de camioane cu ajutoare au intrat duminică în Gaza, îndeplinindu-se astfel o clauză-cheie a armistiţiului. Astfel, numărul total al camioanelor cu ajutoare, care au intrat în Gaza de la deschiderea punctului de trecere Rafah, pe 21 octombrie, se ridică la peste 2.000.
John Kirby a confirmat, de asemenea, că a existat un impas luni în ceea ce priveşte eliberarea ostaticilor aşa cum fusese convenit, deoarece Hamas a încercat iniţial să elibereze mai mulţi copii fără mamele lor, care sunt, de asemenea, reţinute în Gaza. El a adaugat că nu ştie dacă printre cei 11 ostatici care vor fi eliberaţi luni se numără şi celelalte două cetăţene americane reţinute în Gaza. Mai sunt alţi şase bărbaţi ostatici care sunt cetăţeni americani, în timp ce un bărbat este posesor al unui green card american.
Israelul anunţă un acord cu Elon Musk referitor la serviciul Starlink
ACTUALIZARE 20:05 Miliardarul american Elon Musk a convenit ca serviciul său de acces la internet prin satelit Starlink să fie disponibil în Fâşia Gaza numai dacă va primi permisiunea din partea autorităţilor israeliene, potrivit ministrului israelian al Comunicaţiilor, Shlomo Karhi, transmit luni DPA şi AFP, citate de Agerpres.
„Ca rezultat al acestui acord semnificativ, unităţile satelit ale Starlink vor putea fi operate în Israel cu aprobarea Ministerului israelian al Comunicaţiilor, inclusiv în Fâşia Gaza”, a scris Karhi într-o postare pe platforma X.
La finalul lunii octombrie, Elon Musk a dat asigurări că serviciul său de acces la internet prin satelit Starlink va susţine conectivitatea în Fâşia Gaza pentru „organizaţiile umanitare recunoscute internaţional”, în timp ce în acest teritoriu bombardat intens de armata israeliană telecomunicaţiile şi internetul sunt oprite. ONG-urile şi agenţiile ONU au anunţat anterior că pierduseră orice contact cu echipele lor aflate în Fâşia Gaza.
În urma ofertei lui Elon Musk de la finalul lunii octombrie, Israelul a anunţat că va împiedica prin toate mijloacele necesare reluarea comunicaţiilor în Fâşia Gaza de către Starlink, argumentând că mişcarea islamistă palestiniană Hamas ar putea folosi sistemul în scopuri teroriste.
Statele arabe şi UE au convenit că o soluţie cu două state reprezintă răspunsul la conflictul israeliano-palestinian
ACTUALIZARE 19:40 Statele arabe şi Uniunea Europeană au convenit luni, la o reuniune în Spania, că o soluţie cu două state reprezintă răspunsul la conflictul israeliano-palestinian, şeful diplomaţiei UE, Josep Borell, afirmând că Fâşia Gaza ar trebui să fie guvernată de Autoritatea Palestiniană, relatează Reuters.
Toate statele membre ale UE şi aproape toţi participanţii au convenit, la reuniunea Uniunii pentru Mediterana desfăşurată la Barcelona, că este nevoie de o soluţie cu două state, a subliniat Borrell.
Potrivit acestuia, Autoritatea Palestiniană trebuie să organizeze alegeri şi să-şi amelioreze funcţionarea, dar este singura „soluţie viabilă” pentru viitoarea conducere a Fâşiei Gaza - controlată în prezent de mişcarea islamistă Hamas - pentru a evita un „vid de putere”.
O soluţie cu două state prevede un stat pentru palestinieni în Cisiordania şi Fâşia Gaza, alături de Israel, precizează Reuters.
Ministrul de Externe palestinian, Riyad al-Maliki, a declarat că Autoritatea Palestiniană, care a pierdut controlul asupra Fâşiei Gaza în 2007, în lupta pentru putere cu Hamas, nu trebuie să se întoarcă în Gaza, subliniind: „Am rămas acolo tot timpul, avem acolo 60.000 de lucrători publici”.
Israelul nu a luat parte la reuniunea de la Barcelona a forumului Uniunea pentru Mediterană, care grupează 43 de state din Europa, Africa de nord şi Orientul Mijlociu.
Ministrul de Externe saudit, prinţul Faisal bin Farhan, care a reprezentat un grup de miniştri din Liga Arabă şi Organizaţia Cooperării Islamice, a făcut apel la o încetare a focului durabilă în Gaza, subliniind că o continuare a escaladării militare nu va avea ca rezultat decât „mai multă distrugere, radicalizare şi carnagiu suplimentar pe seama vieţilor palestiniene, precum şi a securităţii regionale, inclusiv cea a Israelului”.
„Israelul trebuie tras la răspundere pentru atrocităţile pe care le-a comis, dacă nu prin sancţiuni, atunci prin aplicarea de presiuni asupra sa pentru a-şi schimba cursul”, a pledat Faisal, care a mai afirmat că este nevoie de mai multe ajutoare în teritoriul palestinian asediat.
Qatar anunță că armistițiul va fi prelungit cu încă două zile
ACTUALIZARE 18:20 Qatarul a anunțat luni seară că s-a ajuns la un acord pentru prelungirea armistițiului umanitar pentru încă două zile, potrivit BBC.
Armistițiul urma să expire marți dimineață.
Qatarul a mediat discuțiile dintre Israel și Hamas.
Secretarul general al ONU cere o „încetare umanitară totală” a focului
ACTUALIZARE 18:15 Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut luni o încetare umanitară totală a focului între Israel şi mişcarea palestiniană Hamas, în locul unui armistiţiu temporar, deoarece „catastrofa umanitară din Gaza se înrăutăţeşte pe zi ce trece”, relatează AFP, citată de Agerpres.
Negociatorii egipteni, qatarezi şi americani s-au apropiat de prelungirea unui armistiţiu de patru zile în Gaza, care expiră luni, au declarat surse egiptene din domeniul securităţii, pe fondul presiunii globale tot mai mari de a extinde acordul care a întrerupt cele şapte săptămâni de lupte de până acum.
„Dialogul care a condus la acord trebuie să continue şi să ducă la o încetare umanitară totală a focului, în beneficiul poporului din Gaza, Israel şi întreaga regiune. Organizaţia Naţiunilor Unite va continua să sprijine aceste eforturi în orice mod posibil”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Guterres, Stephane Dujarric, citat într-un comunicat.
Guterres a cerut din nou ca ostaticii deţinuţi de Hamas să fie eliberaţi imediat şi necondiţionat, a precizat Dujarric.
Organizaţia Naţiunilor Unite a intensificat livrarea de ajutor umanitar în Gaza în ultimele patru zile, în timpul armistiţiului, şi a trimis ajutoare în unele zone nordice ale enclavei de coastă, care a fost în mare parte izolate în ultimele săptămâni, a spus Dujarric.
„Dar acest ajutor abia se simte în contextul nevoilor uriaşe ale celor 1,7 milioane de persoane strămutate. Catastrofa umanitară din Gaza se înrăutăţeşte pe zi ce trece”, a adăugat el.
Israelul anunţă că i-a propus mişcării palestiniene Hamas „o opţiune” pentru a prelungi armistiţiul
ACTUALIZARE 16:45 Israelul i-a propus mişcării islamiste palestiniene Hamas o ''opţiune'' pentru a prelungi armistiţiul început vineri şi care ar urma să expire marţi la ora 07:00 (05:00 GMT), a anunţat luni un purtător de cuvânt al guvernului israelian, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
''Vrem să primim 50 de ostatici suplimentari după această noapte'', a declarat Eylon Levy.
O sursă egipteană din domeniul securităţii a declarat că cele două părţi beligerante lucrează la detaliile unei prelungiri.
''Israelul insistă pentru reînnoirea armistiţiului de la zi la zi'', în timp ce mediatorii străini - Qatar, SUA şi Egipt - propun o pauză de ''mai multe zile'' a luptelor.
Cele două tabere au reafirmat că ostilităţile sunt departe de a fi încheiate. ''Campania pentru a pune capăt Hamas şi a ne aduce acasă ostaticii va fi reluată de la finalul armistiţiului'', a dat asigurări Levy.
''De îndată ce cadrul (acordului) se va fi terminat, Israelul îşi va urmări deplin cele trei obiective: să elimine Hamas, să se asigure că Fâşia Gaza nu va mai fi niciodată o ameninţare pentru securitatea Israelului şi să elibereze toţi ostaticii'', a subliniat reprezentantul executivului israelian.
Brigăzile Al-Qassam, aripa armată a Hamas, au susţinut că luptătorii săi sunt ''pregătiţi'' în cazul reluării ostilităţilor.
În total, 58 de ostatici au fost eliberaţi din Fâşia Gaza începând de vineri, dintre care 39 de cetăţeni israelieni şi 19 străini.
Prelungirea armistițiului „este aproape”, spun surse egiptene
ACTUALIZARE 16:20 Negociatorii din Egipt, Qatar și SUA sunt aproape de a conveni asupra unei prelungiri a armistițiului dintre Israel și Hamas, au declarat pentru Reuters trei surse egiptene din domeniul securității.
Hamas ar dori o prelungire de patru zile a armistițiului, în timp ce Israelul vrea prelungiri de la zi la zi, au mai spus sursele.
Israelul a transmis anterior că va fi de acord cu încă o zi de armistițiu pentru fiecare 10 ostatici suplimentari pe care Hamas îi va elibera.
Iranul cere un armistițiu permanent în Gaza
ACTUALIZARE 13:08 Iranul a cerut, luni, un armistiţiu permanent în războiul dintre Israel şi Hamas pentru „a se garanta că crimele israeliene din Fâşia Gaza încetează complet”.
„Republica Islamică Iran vrea şi speră, la fel ca multe ţări, că armistiţiul intră într-un proces de durată și că crimele regimului sionist încetează complet”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului de externe iranian, Nasser Kanani, într-o conferinţă de presă la Teheran.
Luni au loc discuţii pentru prelungirea armistiţiului de patru zile, care a intrat în vigoare vineri, ca parte a unui acord între Israel şi Hamas, intermediat de Qatar, Egipt şi Statele Unite. Pentru Iran, care-i sprijină pe teroriști, „agresiunea crudă a regimului sionist împotriva Fâşiei Gaza nu trebuie repetată”, a spus Kanani.
„Dar se pare că regimul sionist, care nu a fost capabil să-şi atingă obiectivele militare de la începutul operaţiunii sale în Fâşia Gaza, vrea să obţină o victorie tangibilă”, a adăugat el.
Autoritatea Palestiniană cere Israelului să dezvăluie soarta a cel puţin 105 locuitori din Gaza arestaţi
ACTUALIZARE 12:50 Comisia pentru prizonieri a Autorităţii Palestiniene acuză armata israeliană că a arestat aproximativ o sută de locuitori din Gaza şi declară că se teme de ce este mai rău pentru aceşti palestinieni a căror localizare sau identitate Israelul nu le-a dezvăluit şi nici acuzaţiile împotriva lor, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Israelul nu a anunţat câţi oameni a arestat în timpul operaţiunilor sale din Gaza”, a declarat Qaddoura Fares, şef al acestei agenții.
„Ne temem că au fost ucişi după ce au fost arestaţi şi interogaţi”, a adăugat el, afirmând că „a obţinut date” din Israel privind un „număr de 105 de arestări, dar fără detalii despre soarta acestor persoane”.
„Absenţa numărului şi a comunicării sugerează că este posibil ca Israelul să facă ce vrea cu ei, chiar să-i omoare”, a spus el, asigurând că a cerut în zadar informaţii autorităţilor israeliene. Reprezentanții armatei israeliane au spus că „nu pot comenta acest subiect la momentul respectiv”.
În timpul a şapte săptămâni de război şi patru zile de armistiţiu, „forţele israeliene au arestat oameni” care mergeau spre sud pe drumul Salaheddin. Acest drum este singura rută autorizată de Israel pentru persoanele strămutate cărora li s-a ordonat să părăsească nordul Fâşiei Gaza, spune ONU. Cetăţenii strămutaţi din Gaza au declarat ONU că armata israeliană a instalat acolo un baraj rutier echipat cu camere de recunoaştere facială şi controlat de la distanţă de soldaţi.
Acolo, ONU spune că a observat trecerea unor „familii separate”. „Cel puţin un copil a trebuit să traverseze singur acest baraj după arestarea tatălui său la acest punct de control”, adaugă ONU. Semiluna Roşie a raportat, marţi, că unul dintre îngrijitorii săi, Ramadan Hossu, originar din Jabaliya în nordul Fâşiei Gaza, a fost arestat pe drumul din sud.
„Soldaţii israelieni i-au spus celui din faţa mea: «întoarce-te şi du-te acolo». Apoi mi-au spus: «du-te acolo». M-au interogat, ne-au dezbrăcat şi ne-au dus la un baraj rutier şi apoi la un tanc. Doi soldaţi m-au escortat şi am fost încătuşat”, povesteşte Hossu într-un video difuzat de Semiluna Roşie.
Sahar Awwad, o persoană strămutată din Gaza, a declarat pentru AFP că fiul ei Mohammed a fost arestat de soldaţi israelieni la ieşirea de sud a oraşului Gaza pe 12 noiembrie.
„A fost eliberat după nouă zile, după ce a fost torturat”, a spus ea.
Ultimele 24 de ore de armstițiu. Hamas spune că vrea prelungirea lui. Presiune pe Netanyahu pentru extindere
ACTUALIZARE 10:42 Armistițiul dintre Israel și Hamas a intrat, luni dimineață, în ultimele sale 24 de ore. Și din partea Hamas, dar și a guvernului israelian, pare să existe un interes pentru prelungirea acestuia.
Prin pauza în ostilități începută de vineri au fost eliberați zeci de ostatici israelieni și peste 100 de prizonieri palestinieni care fuseseră ținuți în închisori israeliene până acum.
Conform The Guardian, care citează AFP, atenția este acum pe posibilitatea extinderii armistițiului înainte de expirarea oficială a acestuia, marți dimineață.
Hamas s-a arătat explicit disponibil să extindă armistițiul, o sursă precizând că teroriștii ar vrea extinderea cu două până la patru zile.
De cealaltă parte, și guvernul lui Netanyahu se confruntă cu o presiune uriașă din partea familiilor ostaticilor să prelungească armistițiul. Aliații Israelului pun o presiune similară.
Mossad discută cu membri ai serviciilor qatareze despre ostatici
ACTUALIZARE 08:35 Mossad, serviciul israelian de informații, a invitat omologi din Qatar pentru a discuta despre recuperarea ostaticilor deţinuţi de Hamas şi despre alte elemente ale armistiţiului din Gaza, mediat de țara arabă, a declarat, duminică, un oficial israelian de securitate.
Ofiţerii de informaţii din Qatar au sosit, sâmbătă, pentru o vizită pe termen nedeterminat în Israel, a spus oficialul. Cooperarea dintre agenţii este „în mod tradiţional una strânsă”, în ciuda lipsei unor relaţii oficiale între cele două ţări, a adăugat acesta.
O delegaţie din Qatar s-a deplasat, sâmbătă, în Israel pentru a discuta despre o posibilă prelungire a armistiţiului, a declarat un alt oficial, dar nu este clar dacă oficialii serviciilor de informaţii au fost implicaţi în discuţii.
Acest al doilea oficial a declarat că în Israel au rămas pentru a continua să lucreze câţiva qatarezi „pentru a consolida coordonarea în timpul operaţiunilor şi pentru a se asigura că procesul se desfăşoară fără probleme, coordonându-se în acelaşi timp cu camera de operaţiuni din Doha”. Qatarul găzduieşte mai mulţi oficiali de rang înalt ai Hamas, precum şi biroul politic al grupului.
Musk discută cu președintele Israelului despre antisemitismul online
ACTUALIZARE 08:00 Miliardarul Elon Musk, proprietarul Twitter, urmează să discute, luni, la Ierusalim, cu preşedintele Israelului, Isaac Herzog, despre lupta online împotriva antisemitismului, a anunţat preşedinţia israeliană.
În cadrul acestei întâlniri, programată pentru luni după-amiază, preşedintele Herzog va fi însoţit de „reprezentanţi ai familiilor ostaticilor deţinuţi de Hamas şi va sublinia necesitatea acţiunii de combatere a antisemitismului în creştere online”, au transmis serviciile sale într-un comunicat de presă.
Vizita de luni a lui Elon Musk la Ierusalim are loc în ultima zi a armistiţiului dintre Israel şi Hamas, ce poate fi reînnoit, şi care a permis în ultimele zile eliberare de ostatici ţinuţi în Fâşia Gaza în schimbul unor prizonieri palestinieni închişi în Israel. Organizaţiile evreieşti au raportat o creştere a actelor antisemite în diferite ţări de la începutul acestui război.
Casa Albă l-a acuzat, săptămâna trecută, pe Elon Musk că a făcut o „promovare abjectă a urii antisemite şi rasiste” într-una dintre postările sale de pe Twitter. Miliardarul a răspuns unui proprietar de cont, care a scris că evreii încurajează „ura împotriva albilor”, cu mesajul: „Ai spus exact adevărul”.
Potrivit guvernului american, această postare repetă o teorie a conspiraţiei populară printre aderenții supremației albilor, conform căreia evreii au un plan secret de a încuraja imigraţia ilegală în ţările occidentale pentru a submina majoritatea albă a acestora.
În luna septembrie, înaintea acestui război, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, s-a întâlnit cu Elon Musk la San Francisco, cu care discutat în direct pe Twitter.
„Sper că veţi găsi capacitatea de a pune capăt antisemitismului sau de a-l face să dea înapoi, pe cât posibil”, i-a comunicat atunci premierul guvernului Israelului.
Presa israeliană a informat, duminică seara, despre o posibilă întâlnire între Elon Musk şi Benjamin Netanyahu, care nu a fost, totuşi, confirmată, luni devreme, de guvernul israelian.
Cronologia evenimentelor de duminică, 26 noiembrie 2023
AFP: Gruparea Hamas e pregătită de o prelungire a armistiţiului cu „două până la patru zile”
ACTUALIZARE 23:50 Hamas i-a „informat pe mediatorii” din Qatar şi Egipt că grupări armate care ţin ostatici israelieni în Fâşia Gaza sunt de acord să prelungească actualul armistiţiu cu două până la patru zile”, declară o sursă apropiată Hamas pentru AFP, preluat de Agerpres.
Hamasul face acest anunţ în contextul în care armistiţiul în desfăşurare, convenit cu Israelul, care a permis un schimb de ostatici şi deţinuţi, urmează să se încheie luni.
Aceste mişcări palestiniene „cred că este posibil să fie asigurată eliberarea a încă 20 până la 40 de deţinuţi israelieni”, pe lângă cei 50 care urmează să fie eliberaţi de Hamas în schimbul a 150 de deţinuţi palestinieni din Israel în toate cele patru zile ale armistiţiului care expiră luni seara.
Pe de altă parte, ministrul egiptean de externe Sameh Shoukry a fost sunat de către secretarul de Stat american Antony Blinken, pentru a discuta despre obstacole care ameninţă actualul armistiţiu între Israel şi Hamas şi despre mijloace prin care să se ajungă la un armistiţiu general, anunţă ministerul egiptean de externe.
Egiptul a subliniat în cursul acestei convorbiri necesitatea folosirii acestui armistiţiu în vederea implemenării rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU, publicată la 15 noiembrie, care îndeamnă la pauze umanitare care să permită intrarea ajutorului umanitar în Fâşia Gaza, potrivit unui comunicat transmis de minister.
Biden anunţă eliberarea de către Hamas a unei ostatice americane în vârstă de 4 ani
ACTUALIZARE 21.00 Preşedintele SUA, Joe Biden, a anunţat duminică eliberarea de către organizaţia palestiniană Hamas a unei ostatice americane în vârstă de 4 ani pe nume Abigail, potrivit AFP.
"Este liberă şi se află în Israel", a spus el într-un discurs din statul american Massachusetts.
Fetiţa a fost luat ostatică pe 7 octombrie de Hamas în timpul asaltului acestei organizaţii islamiste asupra Israelului. Potrivit consilierului Casei Albe Jake Sullivan, fata "şi-a văzut părinţii ucişi în faţa sa".
"A suferit o traumă teribilă", a declarat Biden duminică.
Sub egida Qatarului, Israelul şi Hamas au ajuns la un acord pentru un armistiţiu de patru zile, care poate fi înnoit, în lupte şi eliberarea unor ostatici în schimbul eliberării unor prizonieri palestinieni.
Preşedintele Biden a declarat că îşi doreşte ca armistiţiul să fie prelungit.
"Scopul meu şi obiectivul nostru este să ne asigurăm că această pauză continuă şi după ziua de mâine, astfel încât să putem vedea mai mulţi ostatici eliberaţi şi mai mult ajutor umanitar care ajunge în Fâşia Gaza", a afirmat liderul de la Casa Albă.
SUA speră la eliberarea, duminică, a unei fetiţe americane de către Hamas
ACTUALIZARE 18.30 Oficialii americani s-au declarat optimişti că una dintre tinerele ostatice americane aflate în mâinile Hamas va fi eliberată duminică, a afirmat consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui SUA, Joe Biden, potrivit AFP.
"Avem motive să credem că o ostatică va fi eliberată astăzi", a declarat Jake Sullivan pentru NBC. "Dar nu vom fi siguri până când nu o vom vedea în siguranţă în afara Fâşiei Gaza", a adăugat el.
Ostatica în cauză ar putea fi Abigail, o fetiţă care şi-a sărbătorit cea de-a patra aniversare în captivitate "acum două zile".
Copilul a fost luat ostatic pe 7 octombrie de Hamas în timpul atacului sângeros asupra Israelului. "Şi-a văzut părinţii ucişi în faţa ei", a declarat consilierul Casei Albe pentru CNN.
Oficialii americani estimează că zece americani, inclusiv două femei şi acest copil, se află în mâinile grupului islamist palestinian. "Nu am primit nicio dovadă că sunt în viaţă de la niciunul", a declarat Sullivan duminică la ABC.
IDF anunţă că 14 ostatici israelieni şi trei străini au fost predaţi Crucii Roşii
ACTUALIZARE 18.20 Armata israeliană a anunţat duminică faptul că aripa armată a mişcării islamiste palestiniene Hamas a predat 14 ostatici israelieni şi trei străini Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), relatează AFP.
Este al treilea grup de ostatici eliberaţi în trei zile, în urma unui armistiţiu între Hamas şi Israel, conform căruia unui total de 50 de ostatici israelieni răpiţi de Hamas pe 7 octombrie li se va permite să se întoarcă acasă, în schimbul eliberării a 150 de prizonieri palestinieni deţinuţi de Israel.
20 de ostatici Hamas în schimbul a 39 de prizonieri palestinieni
ACTUALIZARE 13.11 13 copii și femei israeliene vor fi eliberați azi de gruparea teroristă Hamas, după 51 de zile în care au fost ținuți ostatici în Fâșia Gaza, scrie Times of Israel, citând surse din Qatar, unul dintre mediatorii acestei acțiuni.
Ca parte a unui acord separat, șapte cetățeni străini vor fi, de asemenea, eliberați, mai precizează sursa menționată.
În schimb, Israelul va elibera 39 de prizonieri palestinieni deținuți în închisorile israeliene.
Administrația penitenciarelor din Israel a anunțat că a primit o listă cu condamnații palestinieni pentru terorism care vor fi eliberați în cadrul acordului cu Hamas, scrie duminică Times of Israel.
Instituția nu a precizat câte nume se află pe listă, dar pentru fiecare ostatic israelian sunt eliberați trei prizonieri palestinieni, mai arată TOI.
Serviciul penitenciar a declarat că prizonierii vor fi mutați la închisoarea Ofer din Cisiordania pentru a fi supuși unor controale medicale de către Crucea Roșie Internațională, înainte de a fi eliberați în Cisiordania sau în Ierusalimul de Est.
Aceștia vor fi eliberați numai după ce grupul de ostatici israelieni va fi eliberat și identitatea lor va fi verificată.
Nu există niciun anunț oficial israelian în acest sens, dar site-ul de știri Ynet și Radio Armata afirmă că oficialii israelieni au confirmat că se așteaptă ca 13 israelieni să fie eliberați.
Douăzeci și șase de persoane au fost eliberate până în prezent în cadrul acordului, care a permis, de asemenea, o pauză a luptelor, intrarea ajutorului umanitar în Fâșie și eliberarea a trei prizonieri palestinieni pentru fiecare ostatic eliberat.
Lideri Hamas eliminați
ACTUALIZARE 11.34 Gruparea teroristă Hamas confirmă moartea mai multor comandanți de rang înalt care au fost ținta Israelului în timpul luptelor din Fâșia Gaza.
Aceasta afirmă că Ahmed Ghandour, comandantul brigăzii sale din nordul Fâșiei Gaza, Ayman Siam, șeful dispozitivului de lansare de rachete al Hamas, precum și Wael Rajab și Raafat Salman au fost uciși.
IDF a declarat anterior că i-a vizat pe Ghandour și Siam, dar nu a confirmat că aceștia au fost uciși.
Israelul a primit o listă cu numele ostaticilor care urmează să fie eliberaţi azi
ACTUALIZARE 9.00 Israelul a primit o listă cu numele ostaticilor reţinuţi de gruparea islamistă Hamas care urmează să fie eliberaţi duminică din Fâşia Gaza, a anunţat biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu, relatează dpa, citată de Agerpres.
"Oficiali în domeniul securităţii verifică lista", a spus duminică biroul lui Netanyahu într-o postare pe reţeaua X (fostă Twitter).
"În numele coordonatorului Israelului pentru ostatici şi persoane dispărute, generalul în retragere Gal Hirsch, informaţia a fost transmisă familiilor ostaticilor; cerem ca mass-media să de dovadă de precauţie", a mai spus biroul.
"Informaţii suplimentare vor fi oferite dacă va fi necesar şi vă cerem să nu răspândiţi zvonuri şi informaţii neoficiale", a mai spus biroul lui Netanyahu, care nu a precizat câţi ostatici vor fi eliberaţi duminică.
248 de camioane cu ajutor umanitar au ajuns în Gaza de la intrarea în vigoare a armistiţiului
ACTUALIZARE 8.45 Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a anunţat că 248 de camioane cu ajutor umanitar au sosit în Fâşia Gaza de la intrarea în vigoare a armistiţiului, iar dintre acestea, 61 de vehicule au livrat echipamente medicale, alimente şi apă în nordul enclavei.
Unsprezece ambulanţe, trei autocare şi o camionetă au ajuns la spitalul Al-Shifa, cel mai mare din Fâşia Gaza, "pentru a ajuta la evacuări", a anunţat Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA). Potrivit autorităţilor israeliene, clădirea spitalului ar fi principalul centru de comandă pentru operaţiunile Hamas în Fâşia Gaza, acuzaţie respinsă de mişcarea islamistă palestiniană.
"Cu cât va dura mai mult armistiţiul, cu atât mai multe organizaţii umanitare vor putea trimite ajutoare în interiorul şi în afara Fâşiei Gaza", a adăugat OCHA, mulţumind Semilunii Roşii palestiniene şi Semilunii Roşii egiptene.
Agenţia ONU a salutat "eliberarea altor ostatici astăzi (sâmbătă)" şi şi-a reînnoit apelul pentru "eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor", subliniind totodată că "eliberarea altor prizonieri palestinieni le va aduce alinare familiilor şi apropiaţilor acestora".
39 de prizonieri palestinieni au fost eliberați
ACTUALIZARE 8.10 Autoritatea penitenciară israeliană a anunţat în noaptea de sâmbătă spre duminică eliberarea a 39 de prizonieri palestinieni, după ce mişcarea islamistă aflată la putere în Gaza a eliberat 20 de ostatici, în cadrul unui acord care a intrat în vigoare vineri.
Acordul de armistiţiu este prevăzut să dureze patru zile şi să permită eliberarea a 50 de ostatici reţinuţi de Hamas şi a 150 de prizonieri palestinieni. Aceasta pauză prevede şi intrarea de ajutor umanitar şi de combustibil în Gaza.
Cronologia evenimentelor de sâmbătă, 25 noiembrie 2023
ACTUALIZARE 23:55 Un al doilea grup de ostatici eliberaţi de mişcarea islamistă palestiniană Hamas, care îi ţinea în Fâşia Gaza, a sosit în Israel sâmbătă seara, a anunţat armata israeliană, transmite AFP, preluată de Agerpres. Potrivit autorităţilor egiptene şi israeliene, 13 ostatici israelieni şi patru thailandezi au fost eliberaţi.
Cu această nouă eliberare numărul total de ostatici eliberaţi ajunge la 46, din aproximativ cei 240 deţinuţi în Gaza după răpirea lor de către Hamas.
Dintre aceştia, 26 au fost eliberaţi ca parte a acordului de armistiţiu dintre Israel şi Hamas, ce prevede întoarcerea în Israel a 50 de ostatici pe parcursul a patru zile.
Din cei 150 de prizonieri palestinieni care urmează să fie eliberaţi în schimb, 39 au fost eliberaţi vineri, iar alţi 39 urmau să fie eliberaţi în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Eliberarea ostaticilor și prizonierilor va fi reluată
ACTUALIZARE 21:45 Acordul de eliberare a ostaticilor din Gaza a fost reconfirmat sâmbătă seara, după ce o dispută privind furnizarea de ajutoare în nordul enclavei asediate a fost rezolvată în urma medierii Qatarului și a Egiptului.
Obstacolele care au dus la o întârziere în eliberarea ostaticilor și prizonierilor de programată sâmbătă „au fost depășite” prin mediere, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, potrivit CNN.
„După o întârziere în punerea în aplicare a eliberării prizonierilor din ambele părți, obstacolele au fost depășite prin intermediul comunicării dintre Qatar și Egipt și ambele tabere, iar în această seară 39 de civili palestinieni vor fi eliberați în schimbul a 13 deținuți israelieni din Gaza, în plus față de 7 străini din afara cadrului acordului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Qatarului, Majed Al-Ansari.
Printre ostaticii care urmează să fie eliberați sâmbătă din Gaza se numără opt copii israelieni, cinci femei israeliene și alte șapte persoane din alte țări, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, Majed Al-Ansari, pe platforma X. Alte detalii despre cetățenii străini nu erau disponibile.
Printre prizonierii palestinieni care urmează să fie eliberați se numără 33 de copii și șase femei, a precizat Al-Ansari.
Hamas spune că „mai puțin de jumătate” dintre camioanele cu ajutoare așteptate au intrat în nordul Fâșiei Gaza
Nordul Fâșiei Gaza a primit până în prezent mai puțin de jumătate din numărul de camioane cu ajutoare care ar fi trebuit să treacă în cadrul acordului de armistițiu cu Israelul, a declarat sâmbătă seara, Hamas, „punând astfel în pericol” acordul privind schimbul de ostatici pentru prizonieri.
În cadrul unei conferințe de presă la Beirut, purtătorul de cuvânt al Hamas, Osama Hamdan, a declarat că grupul rămâne angajat față de acord dacă Israelul „se angajează să îl pună în aplicare”.
„Numărul total de camioane cu ajutoare care au ajuns (în Gaza) ieri și astăzi este de 340 de camioane cu ajutoare. Doar 65 de camioane au ajuns în partea de nord a Fâșiei, ceea ce reprezintă mai puțin de jumătate din ceea ce s-a convenit”, a declarat Hamdan.
De asemenea, Hamdan a acuzat Israelul că „manipulează numele și criteriile de eliberare a femeilor și copiilor prizonieri, punând în pericol acordul”.
Aripa militară a Hamas, Brigăzile Al-Qassam, au anunțat anterior că grupul amână predarea ostaticilor în a doua zi a armistițiului.
ACTUALIZARE 18:45 Eliberarea celui de-al doilea grup de ostatici israelieni de către Hamas a fost întârziată sâmbătă, parțial din cauza unei dispute privind cantitatea de ajutor care intră în Fâșia Gaza, potrivit oficialilor israelieni și americani citați de CNN.
Hamas a declarat că va aștepta ca mai multe camioane cu ajutoare să intre în enclavă înainte de a facilita transferul, au precizat sursele menționate.
Un oficial egiptean a declarat anterior că 340 de camioane cu ajutoare au intrat prin punctul de trecere din partea egipteană, dar nu au ajuns până acum în partea din Gaza, deoarece trebuie să fie controlate în prealabil de Israel. Un purtător de cuvânt al punctului de trecere a frontierei de la Rafah a declarat pentru CNN că 133 de camioane au intrat în Gaza astăzi.
Întrebat despre întârziere, purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare ale Israelului, locotenent-colonelul Richard Hecht, a spus doar că este vorba despre un „proces lent”.
„Va dura ceva timp și cu toții așteptăm ca acest lucru să avanseze”, a spus Hecht.
Întârziere în eliberarea grupului de ostatici israelieni
ACTUALIZARE 17.15 Există o ușoară întârziere în eliberarea celui de-al doilea grup de ostatici israelieni care au fost răpiți. Procesul ar fi trebuit să înceapă la ora 16:00.
O sursă israeliană anonimă citată de unele media ebraice spune că întârzierea este „tehnică”.
Au existat unele negocieri cu privire la faptul dacă 13 sau 14 israelieni vor fi eliberați astăzi, deși nu este clar dacă acesta este un factor de întârziere, arată The Times of Israel.
ACTUALIZARE 12.50 Egiptul a primit o listă cu numele a 14 ostatici care urmează să fie eliberaţi sâmbătă, anunţă surse din domeniul securităţii, relatează Reuters.
Navă israeliană, atacată de o dronă de fabricaţie iraniană în Oceanul Indian
ACTUALIZARE 12.40 O navă aparţinând unui israelian a fost atacată de o dronă de fabricaţie iraniană în Oceanul Indian, a declarat sâmbătă un responsabil militar american, citat de France Presse.
"Dispunem de informaţii potrivit cărora o dronă de tip Shahed 136 a lovit o navă în Oceanul Indian", a declarat responsabilul militar citat, adăugând că vasul a suferit pagube, dar că nu există răniţi la bord.
Acest atac intervine după ameninţări ale rebelilor yemeniţi houthi, susţinuţi de Iran, împotriva navelor israeliene şi a celor aparţinând aliaţilor Israelului care navighează în Marea Roşie.
Rebelii houthi au anunţat duminica trecută sechestrarea în Marea Roşie a unui vas-cargo cu un echipaj din 25 de membri la bord, închiriat de un grup nipon şi care naviga sub pavilionul Bahamas, ca represalii la războiul dus de Israel împotriva grupării palestiniene Hamas în Fâşia Gaza.
În cursul ultimelor săptămâni, rebelii houthi au lansat mai multe drone şi rachete în direcţia teritoriului israelian.
Potrivit unei surse maritime, vasul atacat vineri este o "navă portcontainer sub pavilion maltez", operat de o "societate afiliată Israelului, ceea ce ar explica de ce a fost vizată".
Înainte de atac, conform sursei citate, transmisiunile care permiteau localizarea acestei nave au fost întrerupte la scurt timp după plecarea sa din portul Jebel Ali, la 35 de kilometri sud-vest de Dubai.
Cei 13 foşti ostatici israelieni eliberaţi vineri sunt ”bine”, anunţă cele două spitale în care au fost internaţi
ACTUALIZARE 11.40 Opt foşti ostatici - patru copii şi patru femei - internaţi în Centrul medical pentru Copii Schneider, la Petah Tikva, în Israel, au fost reuniţi cu familiile, anunţă o purtătoare de cuvânt a centrului, sunt ”înconjuraţi de echipe medicale şi psiho-sociale”, iar starea lor este ”bună”, relatează Le Monde.
Alte cinci ostatice eliberaţi joi - femei în vârstă - se află la spitalul Wolfson, la Holon, în apropiere de Tel Aviv, ”într-o stare stabilă”.
Ele primesc îngrijiri adaptate şi sunt înconjurate, de asemenea, de familii, anunţă purtătorul de cuvânt al spitalului.
Israelul a primit o listă a ostaticilor care urmează să fie eliberaţi sâmbătă
ACTUALIZARE 07.30 Mossad-ul şi Forţele de Apărare Israeliene au primit o a doua listă de ostatici israelieni care urmează să fie eliberaţi sâmbătă, ca parte a acordului convenit cu Hamas, a transmis biroul prim-ministrului israelian, conform CNN.
Oficialii de securitate examinează lista de nume, se arată în comunicat.
O sursă israeliană a declarat pentru CNN că există copii pe lista ostaticilor care urmează să fie eliberaţi sâmbătă.
Coordonatorul pentru ostatici din Israel, generalul de brigadă în rezervă Gal Hirsch a dat informaţiile familiilor ostaticilor, se mai arată în comunicat.
Lista nu va fi făcută publică până când ostaticiinu vor fi în siguranţă, preluaţi de forţele israeliene.
Prizonierii palestinieni eliberaţi au fost sărbătoriţi la întoarcerea în Cisiordania. Printre ei se află 24 de femei
ACTUALIZARE 07.20 Palestinienii eliberaţi din închisorile israeliene au fost întâmpinaţi cu o atmosferă de sărbătoare vineri seară, când s-au întors în Cisiordania. În videoclipurile obţinute de CNN, prizonierii eliberaţi pot fi văzuţi defilând pe străzi, purtaţi pe umerii oamenilor, în timp ce mulţimile flutură steagul palestinian, precum şi pe cel al Hamas.
Treizeci şi nouă de persoane au fost eliberate vineri în baza acordului dintre Israel şi Hamas, care a presupus, de asemenea, eliberarea a 24 de ostatici din Gaza şi începutul unui armistiţiu de patru zile în enclavă.
Printre cei eliberaţi s-au numărat douăzeci şi două de femei, precum şi două fete. Au fost eliberaţi şi cincisprezece băieţi adolescenţi cu vârsta de până la 18 ani, cel mai tânăr în vârstă de 14 ani.
Unii ispăşesc pedepse pentru atacuri asupra israelienilor, în timp ce mulţi alţii sunt ţinuţi în detenţie administrativă, o practică intens criticată prin care oamenii sunt reţinuţi fără a cunoaşte acuzaţiile împotriva lor şi fără niciun proces legal.
Aseel El-Titi, o deţinută de 23 de ani eliberată vineri, a declarat pentru CNN că a aflat abia în acea dimineaţă că este eliberată. Dar, a spus ea, bucuria ei a fost umbrită când a aflat ceea ce se întâmplă în Gaza.
„Bucuria noastră este incompletă. Există martiri din cauza situaţiei din Gaza. Numărul martirilor din Gaza a devenit mai mare decât numărul prizonierilor [din închisorile israeliene]”, a spus El-Titi.
„În ciuda acestui fapt, poporul palestinian este ferm, iar Hamas încearcă să elibereze toţi prizonierii şi să pună capăt ocupaţiei”, a spus ea.
Wael Ahmad, prezent la punctul de trecere Beitunia din Cisiordania ocupată, unde prizonierii au fost conduşi după eliberare, a declarat pentru CNN că i-a fost greu să sărbătorească când atât de mulţi au fost ucişi în Gaza.
„Această sărbătoare este o greşeală. Sunt sfâşiat în bucăţi”, a spus Ahmad.
Pentru Hamas, aşteptata eliberare a 150 de palestinieni încarceraţi reprezintă o oportunitate de a-şi consolida în Cisiordania imaginea de portdrapel al rezistenţei palestiniene.
Cronologia evenimentelor de vineri, 24 noiembrie 2023
Doi ostatici eliberați au fost duşi la un spital
ACTUALIZARE 23:26 Doi dintre ostaticii eliberaţi vineri de Hamas au sosit la Centrul Medical Wolfson din oraşul Holon, situat la sud de Tel Aviv.
Şeful echipei medicale a asociaţiei familiilor ostaticilor, Hagai Levine, le-a spus unor jurnalişti că a discutat la telefon cu mai mulţi ostatici eliberaţi şi a anunţat unii dintre ei au gastroenterită.
Ei au nevoie de recuperare după săptămâni de captivitate, însă este importantă reuniunea cu familiile lor, a subliniat el.
Ceilalţi ostatici eliberaţi vineri au rămas la baza aeriană Hatzerim, lângă Beersheva, a anunţat un purtător de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari.
Ei urmează să fie conduşi pe cale aeriană la spitale din zona Tel Avivului.
Netanyahu: „Suntem hotărâţi să-i aducem acasă pe toţi ostaticii”
ACTUALIZARE 23:25 Premierul israelian a spus vineri că el şi guvernul său sunt „hotărâţi să-i aducă acasă pe toţi ostaticii” aflaţi în mâinile Hamas, după eliberarea vineri a 13 israelieni în cadrul unui acord cu mişcarea islamistă palestiniană.
„Suntem hotărâţi să-i aducem înapoi pe toţi ostaticii. Acesta este unul dintre obiectivele războiului şi suntem hotărâţi să îndeplinim toate obiectivele războiului”, a spus Benjamin Netanyahu, potrivit unui comunicat, după şapte săptămâni de război în Fâşia Gaza controlată de Hamas.
ONU: 137 de camioane cu ajutor umanitar au fost descărcate vineri în Gaza
ACTUALIZARE 23:22 Armistiţiul care a intrat în vigoare vineri în Fâşia Gaza a permis ONU să „mărească” livrarea de ajutor umanitar în enclava în care au fost deja descărcate 137 de camioane, a anunţat Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA).
Această livrare constituie „cel mai mare convoi umanitar” de la începutul conflictului dintre Israel şi Hamas pe 7 octombrie, a adăugat OCHA într-un comunicat, precizând că 129.000 de litri de combustibil au trecut graniţa spre Gaza şi 21 de pacienţi aflaţi în situaţie critică au fost evacuaţi din nordul enclavei.
„Sute de mii de persoane au fost ajutate cu alimente, apă, echipamente medicale şi alte produse de primă necesitate”, a adăugat OCHA.
Agenţia ONU responsabilă cu coordonarea ajutoarelor umanitare a promis că va „continua creşterea operaţiunilor umanitare în zilele următoare şi pentru a răspunde nevoilor locuitorilor din Gaza”.
Macron îşi afirmă „hotărârea” de a obţine eliberarea ostaticilor francezi
ACTUALIZARE 23:06 Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat vineri eliberarea primilor ostatici de către Hamas, asigurând familiile francezilor reţinuţi despre „hotărârea” sa de a obţine eliberarea lor, în timp ce niciun francez nu se află în primul grup eliberat ca parte a unui acord între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană.
„Salut eliberarea unui prim grup de ostatici. Gânduri speciale pentru ostaticii francezi şi familiile lor. Ei pot conta pe hotărârea noastră", a scris preşedintele Franţei pe X. „Rămânem mobilizaţi alături de mediatori pentru a obţine eliberarea tuturor”, a adăugat el.
Biden insistă pentru o „soluţie cu două state”
ACTUALIZARE 23:00 „Trebuie să ne reînnoim angajamentul de a lucra pentru o soluţie a două state” între Israel şi palestinieni, a spus vineri preşedintele SUA Joe Biden, apreciind că aceasta este „mai important ca niciodată”.
„A continua pe calea terorismului, violenţei, crimelor şi războiului ar însemna să se dea Hamas ceea ce îşi doreşte”, a declarat preşedintele american.
„Este doar începutul, dar pentru moment merge bine”, a spus, de asemenea, Joe Biden în legătură cu eliberarea primilor ostatici răpiţi de Hamas, declarându-se „recunoscător”.
Preşedintele american a estimat că există „şanse reale” de prelungire a armistiţiului convenit între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană în Fâşia Gaza.
O femeie cu origini românești și fiica acesteia, printre ostaticii eliberați vineri
ACTUALIZARE 22:00 - Printre cei 24 de ostatici eliberați de Hamas în schimbul a 39 de deținuți palestinieni aflați în Israel se numără și o femeie cu origini românești și fiica ei de cinci. Danielle Aloni a cerut cetățenia română în vară, împreună cu sora ei. Tatăl lor este cetățean român, născut în România, ca și părinții lui.
Au rămas ostatici la Hamas, în continuare, sora ei, cumnatul și fiicele gemene ale acestora. Toți au fost răpiți din casă pe 7 octombrie.
Deținuții palestinieni care vor fi eliberați au părăsit închisoarea
ACTUALIZARE 21:55 Autobuze despre care se spune că transportă cele 39 de femei și adolescenți palestinieni eliberați ca parte a acordului dintre Hamas și Israel au fost văzute părăsind închisoarea Ofer din Cisiordania, relatează CNN.
Șeful Autorității pentru Afacerile Prizonierilor Palestinieni, Qadura Fares, a declarat că autobuzele care transportă prizonierii se îndreptau spre Ramallah.
„Confirmăm eliberarea a 39 de femei şi copii deţinuţi în închisori israeliene, cu implementarea obligaţiilor din prima zi a acordului”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Qatarului, țară care a intermediat negocierile.
Ostaticii au ajuns în Israel
ACTUALIZARE 19:00 Armata israeliană a anunțat, vineri seară, că ostaticii eliberați astăzi de teroriștii Hamas au ajuns în Israel, relatează BBC. Este vorba despre 13 israelieni, unii cu dublă cetățenie, zece thailandezi și un filipinez.
Ostaticii au fost supuși unei evaluări medicale inițiale și vor fi transportați la spitale din Israel pentru a fi reuniți cu familiile lor.
„Forțele de apărare israeliene vor continua să lucreze până când toți ostaticii se vor întoarce acasă”, se arată în comunicatul citat de BCC.
24 de ostatici au fost eliberați de Hamas
ACTUALIZARE 16.42 13 ostatici au fost eliberați de Hamas. Ei au fost conduși de Crucea Roșie în Egipt, a anunțat biroul premierului israelian.
De acolo, ei vor fi transferați în Israel, unde se vor întâlni cu familiile.
De asemenea, premierul Thailandei, Srettha Thavisin, a spus că a primit confirmarea eliberării a 11 cetățeni thailandezi din Gaza.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
„Am primit confirmarea de la echipa noastră de securitate națională și de la Ministerul Afacerilor Externe că 11 ostatici thailandezi au fost eliberați. Personalul nostru de la ambasadă este pe cale să-i primească”, a spus Thavisin într-o postare pe X.
Cei 11 thailandezi au fost eliberați alături de cei 13 ostatici israelieni.
Armata israeliană a finalizat pregătirile pentru primirea primului grup de ostatici
ACTUALIZARE 14.10 Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) afirmă că a finalizat pregătirile pentru primirea primului grup de 13 ostatici care urmează să fie eliberaţi din Fâşia Gaza vineri la ora 16.00, în cadrul unei operaţiuni denumite „Heaven's Door” (n.r. Porţile Raiului), relatează The Times of Israel.
După ce vor fi eliberaţi din Gaza via Egipt, ostaticii vor fi aduşi de către IDF la baza aeriană Hatzerim din sudul Israelului pentru o primire iniţială, unde vor fi supuşi unui scurt control fizic şi psihologic.
Armata a pregătit psihologi şi experţi în sănătate mintală pentru a-i întâmpina pe ostatici, dintre care se aşteaptă ca mulţi să fie copii. Experţii le vor explica ce s-a întâmplat în comunitatea lor la 7 octombrie atunci când vor considera că este momentul potrivit.
IDF a adus telefoane pentru ostatici, astfel încât aceştia să îşi poată suna rudele imediat ce ajung la Hatzerim.
Ostaticii eliberaţi vor rămâne până la două ore la Hatzerim înainte de a fi duşi la un spital, fie cu elicopterul, fie cu microbuzul. Elicopterele vor zbura într-un mod mai confortabil şi mai lin.
Cei care au nevoie de îngrijiri medicale imediate vor fi duşi direct de la graniţă la un spital, fără a mai trece pe la Hatzerim.
Familiile ostaticilor sunt aşteptate la spitale, iar în zonă au fost rezervate camere de hotel.
Spitalul pentru copii Schneider a recomandat ca ostaticii să rămână cel puţin 48 de ore sub observaţie înainte de a fi eliberaţi acasă.
Acelaşi proces va fi parcurs în următoarele patru zile şi în cazul restul ostaticilor care urmează să fie eliberaţi din captivitatea Hamas.
Aproximativ 50 de ostatici - copii, mamele lor şi alte femei - urmează să fie eliberaţi în cele patru zile, timp în care armata israeliană îşi opreşte campania militară de distrugere a Hamas în Gaza. Câte trei deţinuţi palestinieni închişi de Israel pentru infracţiuni în domeniul securităţii urmează să fie eliberaţi în schimbul fiecărui ostatic israelian. Armistiţiul de patru zile poate fi prelungit cu încă o zi pentru fiecare grup de încă 10 ostatici eliberaţi de Hamas.
Într-un comunicat, IDF cere publicului „să dea dovadă de răbdare şi sensibilitate şi să respecte intimitatea ostaticilor eliberaţi şi a familiilor lor” şi să nu pună în circulaţie informaţii neverificate.
Palestinienii blocaţi în Egipt încep să se întoarcă în Fâşia Gaza după începerea armistiţiului
ACTUALIZARE 14.00 Palestinieni blocaţi în Egipt din cauza războiului dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza au început vineri să se întoarcă în acest teritoriu, după ce armistiţiul dintre cele două părţi a intrat în vigoare la ora locală 07.00, relatează dpa, citată de Agerpres.
Potrivit termenilor unei înţelegeri între autorităţile egiptene şi ambasada Autorităţii palestiniene de la Cairo, palestinienii care erau blocaţi la al-Arish - un oraş din apropierea frontierei - au început să treacă prin punctul de trecere de la Rafah înapoi în Gaza, potrivit lui Kamal al-Khatib, delegatul ambasadei palestiniene la punctul de trecere şi şeful comunităţii palestiniene din regiunea Sinai.
În prezent sunt 920 de palestinieni blocaţi la Al-Arish, a spus el. El a declarat pentru dpa că alţi palestinieni care au ajuns la Cairo vor începe să se întoarcă în Gaza de sâmbătă.
Televiziunea egipteană al-Qahera News a difuzat imagini cu zeci de oameni cărându-şi bagajele în timp ce intrau la Rafah, singurul punct de trecere a frontierei în Fâşia Gaza care nu este controlat de Israel.
Joi, ambasada Autorităţii palestiniene a transmis că a fost anunţată de autorităţile egiptene că palestinienii blocaţi în partea de nord a Sinaiului pot „reveni voluntar”.
Între timp, mulţi încearcă să iasă din Gaza. Sute de străini şi palestinieni cu dublă cetăţenie au reuşit să iasă din Fâşia Gaza pe la Rafah în ultimele săptămâni.
Vineri, 17 persoane rănite şi cinci pacienţi cu cancer au părăsit Gaza pentru a beneficia de tratament în Egipt, a declarat Raed Abdel-Nasser, un reprezentant al Semilunii Roşii egiptene în nordul Sinaiului.
Preşedintele egiptean Abdel-Fatah al-Sissi a declarat vineri că ţara sa a facilitat plecarea cetăţenilor din peste 30 de ţări din Gaza. Într-o conferinţă de presă la Cairo, el a respins din nou orice deplasare forţată a palestinienilor din Gaza în Egipt.
Primul mare schimb de ostatici Israel - Hamas
ACTUALIZARE 11.43 Israelul va elibera vineri 39 de deţinuţi palestinieni, între care 24 de femei şi 15 adolescenţi, în Cisiordania ocupată, în schimbul a 13 ostatici care urmează să fie eliberaţi în Fâşia Gaza de Hamas, a declarat un oficial palestinian citat de Reuters.
Deţinuţii, toţi din Cisiordania ocupată sau din Ierusalim, vor fi predaţi Comitetului Internaţional al Crucii Roşii la închisoarea militară israeliană Ofer în jurul orei 16.00 (14.00 GMT), a declarat Qadura Fares, comisarul palestinian pentru prionieri.
Acest eveniment va coincide cu predarea, la frontiera Gaza cu Egipt, a 13 femei şi copii care se află printre cei 240 de ostatici luaţi de Hamas în timpul atacului de o violenţă fără precedent de la 7 octombrie din sudul Israelului.
„După ce Crucea Roşie îi primeşte pe prizonieri, cei din Ierusalim vor merge la Ierusalim şi cei din Cisiordania se vor aduna la consiliul municipal din Betunia, unde familiile îi vor aştepta”, a mai declarat Fares pentru Reuters.
Schimbul de ostatici contra deţinuţi are loc în cadrul acordului de armistiţiu între Israel şi Hamas, care a intrat în vigoare la ora locală 07.00 (05.00 GMT) şi pare să reziste, deşi ambele părţi au acuzat încălcări minore.
Primele camioanele cu ajutoare de la intrarea în vigoare a armistiţiului încep să intre în Gaza
ACTUALIZARE 10.45 Camioane cu ajutoare au început să intre în Fâşia Gaza dinspre Egipt la o oră şi jumătate după ce a început armistiţiul dintre Israel şi luptătorii Hamas, potrivit imaginilor transmise de Reuters, relatează The Guardian.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Două dintre camioane, reprezentând organizaţii egiptene, purtau bannere pe care scria: „Împreună pentru umanitate”. Pe un altul scria: „Pentru fraţii noştri din Gaza”.
Potrivit The Times of Israel, Israelul a confirmat că patru cisterne de combustibil şi patru camioane cu gaz pentru gătit au intrat în Gaza ca parte a armistiţiului.
Ele au intrat vineri dimineaţă în partea de sud a Fâşiei Gaza, prin punctul de tracere de la Rafah, fiind destinate organizaţiilor de ajutor umanitar ale Naţiunilor Unite, a afirmat Coordonatorul Activităţilor Guvernamentale în Teritoriu (COGAT) din cadrul Ministerului Apărării. COGAT a precizat că livrarea se face „cu aprobarea eşalonului politic, în cadrul armistiţiului şi al calendarului de eliberare a ostaticilor convenit cu SUA, mediat de Qatar şi Egipt”.
„Combustibilul şi gazul de gătit sunt destinate funcţionării infrastructurii umanitare esenţiale din Fâşia Gaza”, adaugă acesta.
Sute de palestinieni vor să ajungă în nordul Fâşiei Gaza
ACTUALIZARE 10.40 Sute de palestinieni strămutaţi din nordul în sudul Fâşiei Gaza vor să intre în oraşul Gaza, situat în nordul enclavei, după ce vineri dimineaţă a început un armistiţiu de patru zile, relatează DPA, citată de Agerpres.
Aceste persoane vor să verifice care este starea locuinţelor lor şi situaţia rudelor din oraşul Gaza şi din alte localităţi din nordul Fâşiei Gaza.
Înaintea începerii armistiţiului, armata israeliană avertizase că războiul nu s-a încheiat. Partea de nord a Fâşiei Gaza încă este o „zonă de război periculoasă” şi este interzisă deplasarea civililor în zona respectivă.
Palestinienii ar trebui să rămână în „zona umanitară” din sudul enclavei. Totuşi, încă va fi posibil pentru civili să plece din nord spre sud, însă deplasarea în sens invers este interzisă.
ONU estimează că peste 1,7 milioane dintre cei 2,2 milioane de locuitori din Fâşia Gaza au fost strămutaţi de la începerea conflictului dintre Israel şi Hamas, pe 7 octombrie.
Tunel Hamas distrus înainte de armistițiu
ACTUALIZARE 09.17 Cu puţin timp înainte de începerea armistiţiului, armata israeliană a demolat un tunel Hamas descoperit sub spitalul Al-Shifa din oraşul Gaza şi a finalizat desfăşurarea sa pe liniile de încetare a focului, relatează The Times of Israel, potrivit News.ro
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Într-un comunicat, armata israeliană (IDF) precizează că Divizia 36 şi geniştii din unitatea de elită Yahalom au distrus tunelul de sub Al-Shifa, precum şi alte intrări din zonă.
IDF afirmă că în ultima zi, până la armistiţiul de la ora 7 dimineaţa, a continuat să lovească ţinte Hamas în întreaga Fâşie Gaza, a vizat infrastructura grupului terorist şi s-a confruntat cu agenţi Hamas.
În ultima oră, IDF spune că şi-a încheiat „desfăşurarea operaţională pe liniile de armistiţiu”.
O înregistrare video publicată de FDI arată cum este distrus tunelul de la Shifa, precum şi alte câteva lovituri recente în Gaza.
Sirenele israeliene avertizează că ar putea avea loc atacuri cu rachete din Gaza
ACTUALIZARE 7.45 Armata israeliană a declanşat sirenele, vineri, în două sate din apropierea Fâşiei Gaza, avertizând cu privire la posibile atacuri cu rachete palestiniene din enclava condusă de Hamas, la doar câteva minute de la intrarea în vigoare a armistiţiului, scrie Reuters. Totuşi, până în prezent, nu sunt confirmări privind atacuri cu rachete care să fi avut loc sau să cauzeze pagube.
Israelul şi Hamas încep, vineri dimineaţă, un armistiţiu de patru zile, iar militanţii ar trebui să elibereze, în cursul acestei zile, un prim grup de 13 ostatici, femei şi copii israelieni, aceasta fiind prima pauză într-un război care a devastat enclava asediată Gaza.
Un comandant al Forţelor Navale ale Hamas a fost ucis, susţine Israelul
ACTUALIZARE 7.25 Forţele de Apărare Israeliene (IDF) au afirmat că un comandant al Forţelor Navale ale Hamas a fost ucis, joi, într-un atac aerian la Khan Younis, cel mai mare oraş din sudul Gazei, potrivit CNN. ”Amar Abu Jalalah era un ofiţer de rang înalt din Forţele Navale ale Hamas şi era implicat în orchestrarea mai multor atacuri teroriste pe mare, care au fost respinse de IDF”, se arată în declaraţia IDF. Un alt membru al Forţelor Navale ale Hamas a fost, de asemenea, ucis în cadrul atacului, afirmă armata.
Israelul consideră că are succes în eliminarea mai multor ofiţeri operativi de rand înalt din Hamas, fapt discutat de un oficial al IDF cu jurnaliştii, în cursul acestei săptămâni.
Estimările Israelului sugerează că aripa militară a Hamas era constituită din 24 de batalioane, din care zece au fost ”rănite semnificativ” de loviturile israeliene, începând din 7 octombrie, a afirmat oficialul. Unele batalioane din nordul Gaza au pierdut mai mult de patru din comandanţii lor, a declarat oficialul, reprezentând o pierdere, pentru acele batalioane, de mai mult de jumătate din comanda.
Printre altele, acest lucru a făcut să fie mai dificil pentru conducerea militară a Hamas să emită ordine de contraatac, a spus oficialul, întrucât era tot mai accentuată lipsa persoanelor care să conducă operaţiunile.
Înlocuirea comandanţilor în mijlocul unui război nu este posibilă, a mai afirmat oficialul.
Lupte înainte de începerea armistițiului
ACTUALIZARE 7.05 Israelul şi Hamas încep, vineri dimineaţă, un armistiţiu de patru zile, iar militanţii ar trebui să elibereze, în cursul acestei zile, un prim grup de 13 ostatici, femei şi copii israelieni, aceasta fiind prima pauză într-un război care a devastat enclava asediată Gaza, scrie Reuters.
Armistiţiul trebuie să înceapă la ora 7 a.m. (5.00 GMT) şi implică o încetare totală a focului în nordul şi sudul Gaza, urmată de eliberarea unora din cei peste 200 de ostatici luaţi de Hamas în timpul atacurilor din 7 octombrie susţinute de Iran în interiorul Israelului, afirmă mediatorii din Qatar.
Dar luptele au continuat în orele de dinaintea armistiţiului, iar oficialii din enclava condusă de Hamas au afirmat că un spital din Gaza City se află printre ţintele bombardate. Ambele tabere au semnalat, de asemenea, că pauza va fi una temporară, după care luptele se vor relua.
Ajutoare suplimentare ar urma să ajungă în Gaza şi primii ostatici, între care femei în vârstă, urmează să fie eliberaţi la ora 4 p.m. (14.00 GMT), numărul total urmând să ajungă la 50 în decursul celor patru zile, a declarat, la Doha, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, Majed Al-Ansari.
Egiptul a afirmat că 130.000 de litri de combustibil diesel şi patru camioane cu benzină vor fi livrate zilnic în Gaza când începe armistiţiul, iar 200 de camioane cu ajutoare vor intra zilnic în Gaza.
Se aşteaptă ca palestinieni să fie eliberaţi din închisorile israeliene, a declarat presei purtătorul de cuvânt din Qatar. ”Sperăm cu toţii că acest armistiţiu va duce la ocazia de a începe o muncă mai amplă, pentru a obţine un armistiţiu permanent”, a afirmat acesta.
Hamas a confirmat pe canalul său de Telegram că toate ostilităţile forţelor sale vor înceta. Dar Abu Ubaida, purtător de cuvânt al facţiunii armate a Hamas, s-a referit ulterior la ”acest armistiţiu temporat” într-un mesaj video în care a cerut o ”escaladare a confruntării (cu Israelul) pe toate fronturile rezistenţei”, inclusiv în West Bank-ul ocupat de israelieni unde violenţele s-au amplificat, după izbucnirea războiului din Gaza, în urmă cu aproape şapte săptămâni.
Armata israeliană a afirmat că trupele sale vor rămână după o linie de încetare a focului în Gaza, fără a oferi detalii despre poziţia acesteia.
”Acestea vor fi zile complicate şi nimic nu este sigur”, a declarat purtătorul de cuvânt al Armatei israeliene Daniel Hagari. ”Controlul asupra nordului Fâşiei Gaza este primul pas al unui război lung şi ne pregătim pentru etapele următoare”, a adăugat el.
Israelul a primit o listă iniţială a ostaticilor care ar urma să fie eliberaţi şi ţine legătura cu familiile, a transmis cabinetul primului ministru.
Cronologia evenimentelor de joi, 23 noiembrie 2023
Aproape 15.000 de persoane au fost ucise în atacurile israeliene asupra Fâşiei Gaza
ACTUALIZARE 23:25 Guvernul Hamas a anunţat marţi că 14.854 de persoane au fost ucise în bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza de la începutul războiului, pe 7 octombrie, potrivit AFP.
Printre victimele înregistrate până în prezent se numără 6.150 de copii şi 4.000 de femei, a precizat guvernul palestinian Hamas. În plus, 36.000 de persoane au fost rănite. La rândul său, Ministerul Sănătăţii Hamas a indicat că zeci de cadavre se află pe străzile din nordul Fâşiei Gaza şi că este imposibil să fie numărate din cauza intensităţii loviturilor.
Cel puțin 27 de persoane, ucise într-un atac asupra unei școli ONU, în Gaza
ACTUALIZARE 22:45 Cel puţin 27 de persoane au fost ucise şi alte 93 rănite într-un atac asupra unei şcoli ONU, în nordul oraşului Gaza, a declarat sub rezerva anonimatului un medic de la spitalul al-Awda din Jabaliya, atribuind atacul Israelului, relatează AFP, potrivit Agerpres.
AFP nu confirmat originea atacului, iar armata israeliană nu a reacţionat imediat. Jabaliya este cea mai mare tabără de refugiaţi din Fâşia Gaza. Agenţia ONU pentru Refugiaţi Palestinieni (UNRWA) afirmă că adăposteşte în 156 de şcoli şi infrastructuri aproape un milion de persoane strămutate care fug de bombardamentele israeliene lansate fără încetare de la atacul sângeros comis la 7 octombrie de Hamas în Israel.
Israelul estimează că Războiul din Gaza va dura încă două luni
ACTUALIZARE 21:30 Ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant anunţă joi că „operaţiunea militară” împotriva Hamas va continua „în forţă” după armistiţiul care începe vineri şi estimează că războiul urmează să dureze încă două luni, relatează CNN, potrivit News.ro.
„Aceasta va fi o pauză scurtă”, apreciază el.
„Arunci când se termină, luptele vor continua în forţă şi vor crea presiuni care vor permite întoarcerea (acasă) a şi mai multor ostatici”, declară Gallant în timpul unei vizite la trupe.
„Aşteptăm lupte cel puţin încă două luni”, estimează el.
ACTUALIZARE 20:25 Purtătorul de cuvânt al braţului armat al Hamas, Abu Ubaida, a făcut apel, joi, la intensificarea atacurilor împotriva Israelului pe toate fronturile de rezistență, relatează Reuters.
„Facem apel la escaladarea confruntării cu Israel în toată Cisiordania și pe toate fronturile de rezistență”, a declarat Abu Ubaida, într-un discurs video difuzat de televiziunea Al Jazeera.
Acordul dintre Israel și Hamas intră în vigoare vineri dimineață
ACTUALIZARE 16:30 Qatar anunță joi că încetarea focului în războiul Israel-Hamas va începe vineri la ora 7 a.m.
Majed al-Ansari, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, a făcut anunțul la o conferință de presă la Doha.
Primii ostatici vor fi eliberați vineri după-amiază, la ora 16, ora locală. Se așteaptă să fie returnați 13 israelieni, femei și copii. Aceasta va fi urmată de eliberarea unor deținuți palestinieni din închisorile israeliene.
Hezbollah a lansat cel mai amplu atac asupra Israelului
ACTUALIZARE 15.40 Gruparea proiraniană Hezbollah din Liban afirmă că a tras 48 de rachete asupra unei baze a armatei israeliene de lângă Safed, în cel mai mare atac de tip baraj de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas, care intervine în timp ce ministrul iranian de externe a venit la Beirut în a doua sa vizită de la 7 octombrie, relatează The Times of Israel, citată de News.ro.
Potrivit estimărilor iniţiale ale presei israeliene, între 30 şi 50 de rachete au fost lansate din Liban spre Galileea Superioară, fiind cel mai amplu astfel de atac de la începutul luptelor de la graniţa de nord.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Imagini cu atacul arată cum mai multe rachete sunt interceptate deasupra zonei.
Nu există informaţii despre eventuali răniţi în urma atacului.
Atacul a intervenit în timp ce ministrul iranian de Externe, Hossein Amir-Abdollahian, s-a întâlnit cu liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, într-o locaţie nedezvăluită din Liban.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Amir-Abdollahian a sosit miercuri la Beirut pentru a doua sa vizită în Liban de la 7 octombrie, potrivit site-ului libanez de ştiri Naharnet. După sosirea sa, el a declarat pentru canalul de ştiri Al-Mayadeen, cu sediul la Beirut, că războiul din Gaza riscă să se extindă dacă nu va fi menţinut armistiţiul dintre Israel şi Hamas, care trebuia să intre în vigoare joi, dar a fost amânat.
„Dacă această încetare a focului începe mâine, dacă nu va continua... condiţiile din regiune nu vor mai fi aceleaşi ca înainte de încetarea focului, iar amploarea războiului se va extinde”, a declarat ministrul iranian de Externe.
El a purtat miercuri, la Beirut, discuţii cu Ziad al-Nakhaleh, secretarul general al Jihadului Islamic palestinian, cu Khalil Al-Hayya, membru al biroului politic al Hamas, şi cu alţi oficiali ai celor două grupări teroriste, potrivit agenţiei oficiale iraniene de presă Fars.
Directorul spitalului Al-Shifa ar fi fost arestat de armata israeliană
ACTUALIZARE 11.45 Directorul spitalului Al-Shifa a fost arestat de armata israeliană, a declarat pentru AFP un medic de la spital, potrivit Agerpres.
„Dr. Muhammad Abu Salmiya a fost arestat împreună cu mai mulţi membri ai personalului medical”, a declarat joi pentru Agenţia France-Presse (AFP) Khaled Abu Samra, şef de secţie la spitalul Al-Shifa, cel mai mare spital din Gaza.
Armata israeliană nu a confirmat sau infirmat încă aceste informaţii, scrie Le Monde.
Pe de altă parte, cotidianul Haaretz, citat de The Guardian, relatează că o sursă din cadrul armatei israeliene a declarat că Mohammad Abu Salmiya a fost arestat în timp ce se afla pe coridorul umanitar ce duce spre sudul Fâşiei Gaza.
Directorul spitalului declarase anterior pentru AFP că a primit un „ordin” de evacuare la 18 noiembrie, după ce refuzase unul anterior, în timp ce armata israeliană a afirmat că a evacuat sute de pacienţi şi persoane strămutate de la Al-Shifa la „cererea” aceluiaşi medic.
Iranul susţine că Israelul nu a realizat niciunul dintre obiectivele sale în 40 de zile de război
ACTUALIZARE 11.40 Preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, a afirmat joi că Israelul „nu a realizat niciunul dintre obiectivele sale” în cele peste 40 de zile de război contra Hamas, informează AFP, citată de Agerpres.
„Dacă facem o analiză după 40 de zile, putem spune că duşmanul a fost învins”, a declarat Raisi într-un discurs, citat de agenţia de presă oficială Irna. Iar cu acest „armistiţiu temporar, trebuie să spunem că poporul palestinian şi rezistenţa au obţinut o mare victorie”, a adăugat el.
Israel şi Hamas au anunţat încheierea unui acord ce prevede eliberarea a 50 de ostatici israelieni în schimbul a 150 de prizonieri palestinieni şi suspendarea pentru patru zile a luptelor. Însă acest armistiţiu va intra în vigoare cel mai devreme vineri, au anunţat joi responsabili israelieni, pe fondul continuării luptelor în Fâşia Gaza.
După atacul sângeros întreprins de Hamas împotriva Israelului, atac ce a declanşat războiul pe 7 octombrie, „sioniştii au anunţat că ei vor ocupa Gaza şi că vor distruge rezistenţa, însă nu au realizat niciunul dintre aceste obiective”, a adăugat preşedintele iranian.
El a acuzat din nou „America şi Occidentul că i-au susţinut pe israelieni cu toate forţele lor”.
„Astăzi este o zi de victorie a onoarei asupra diavolului şi toată lumea poate să celebreze”, a conchis Raisi, a cărui ţară nu recunoaşte existenţa Israelului şi susţine Hamasul palestinian şi Hezbollahul libanez.
În vizită la Beirut, şeful diplomaţiei iraniene Hossein Amir-Abdollahian a avut miercuri o întrevedere inclusiv cu şeful-adjunct al biroului politic al Hamas, Khalil al-Hayya, şi cu secretarul general al Jihadului Islamic, Ziad al-Nakhala, potrivit agenţiei Irna.
El a atenţionat împotriva unei escaladări a războiului dacă armistiţiul nu va fi unul durabil.
Iranul avertizează asupra prelungirii conflictului dacă armistiţiul nu este durabil
ACTUALIZARE 7.20 Ministrul iranian de Externe, Hossein Amir-Abdollahian, a avertizat miercuri cu privire la o extindere a războiului dintre Israel şi Hamas dacă un armistiţiu care ar trebui să intre în vigoare joi nu va dura.
"Dacă această încetare a focului începe mâine (joi), dacă nu durează, condiţiile din regiune nu vor rămâne aceleaşi ca înainte de încetarea focului şi războiul se va extinde", a declarat el într-un interviu acordat canalului Al-Mayadeen, cu sediul în Beirut, potrivit agenţiei de ştiri iraniene Fars. "Nu căutăm o extindere a războiului", dar "dacă războiul creşte în intensitate, toate posibilităţile sunt deschise" pentru o extindere a sa, a spus ministrul a cărui ţară nu recunoaşte existenţa Israelului şi sprijină Hamas şi Hezbollah-ul libanez.
Amir-Abdollahian a mai declarat că premierul israelian Benjamin "Netanyahu nu-şi poate realiza visul de a distruge Hamas".
Procesul de eliberare a ostaticilor este unul complex şi de durată (armata israeliană)
ACTUALIZARE 7.15. Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a declarat că procesul de returnare a ostaticilor din Fâşia Gaza în Israel este unul complex, care încă nu s-a concretizat, informează dpa, citată de Agerpres.
Armata pregăteşte implementarea acestei prime faze a acordului dintre Israel şi gruparea islamistă Hamas, a declarat Daniel Hagari miercuri seară. Cu toate acestea, eliberarea persoanelor răpite ar putea dura şi ar putea avea loc în mai multe etape.
Este de datoria armatei israeliene să facă tot posibilul pentru a aduce înapoi acasă ostaticii - femei, bărbaţi, bătrâni şi copii -, a spus Hagari. Cu toate acestea, publicul israelian se va confrunta cu zile ce vor fi caracterizate atât de uşurare, cât şi de durere.
Biden a discutat despre armistiţiu cu partenerii din Orientul Mijlociu
ACTUALIZARE 7.12 Casa Albă a anunţat că preşedintele american Joe Biden a vorbit miercuri cu liderii din Qatar, Egipt şi Israel despre acordul de eliberare a ostaticilor şi armistiţiu din Fâşia Gaza între Israel şi Hamas, aflaţi în război de mai bine de o lună. Administraţia americană a negociat alături de partenerii săi din Qatari şi Egipt în favoarea acestui acord anunţat marţi seară, ce prevede eliberarea unor ostatici aflaţi în mâinile Hamas în schimbul unor palestinieni reţinuţi de Israel şi încetarea ostilităţilor timp de patru zile.
Preşedintele Biden a discutat separat cu emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al-Thani, cu premierul israelian Benjamin Netanyahu şi cu preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi.
Cele trei conversaţii s-au concentrat pe "acordul de a asigura eliberarea ostaticilor răpiţi de Hamas în timpul asaltului său brutal asupra Israelului din 7 octombrie şi cele mai recente evoluţii din regiune", a spus Casa Albă.
Eliberarea ostaticilor se amână
ACTUALIZARE 7.10 Eliberarea ostaticilor în cadrul armistiţiului temporar dintre Israel şi militanţii palestinieni Hamas nu va avea loc înainte de vineri, a declarat consilierul israelian pentru securitate naţională, zădărnicind speranţele rudelor că unii dintre ei vor fi elibera
Ministrul saudit de Externe, prinţul Faisal bin Farhan Al Saud, a primit miercuri un apel telefonic din partea secretarului de stat american Antony Blinken pentru a discuta despre armistiţiul convenit în războiul Israel-Gaza şi eforturile de a aduce ajutoare în enclavă, informează Reuters, citând agenţia statală de presă saudită.
"Cei doi miniştri au discutat despre modalităţi de a opri escaladarea militară periculoasă din Gaza şi vecinătate şi de a respecta orice armistiţiu umanitar şi acord de încetare a focului, pe lângă eforturile de a aduce ajutor umanitar şi ajutor medical pentru a preveni agravarea crizei umanitare" .
Ministrul saudit de Externe "a subliniat respingerea categorică din partea Regatului a strămutării forţate a locuitorilor din Gaza şi importanţa unei acţiuni serioase şi eficiente a comunităţii internaţionale pentru a face faţă tuturor încălcărilor în curs ale forţelor de ocupaţie israeliene şi a încălcărilor repetate de către acestea a dreptului internaţional şi a dreptului internaţional umanitar", conform sursei citate.
ţi joi, după ce un oficial Hamas anunţase că înţelegerea ar intra în vigoare joi, la ora locală 10:00, relatează Reuters.
Israelul şi Hamas au convenit la începutul zilei de miercuri asupra unei încetări a focului în Gaza pentru cel puţin patru zile, pentru a permite intrarea ajutorului umanitar şi pentru a elibera cel puţin 50 de ostatici deţinuţi de militanţii din enclavă în schimbul a cel puţin 150 de palestinieni încarceraţi în Israel.
Ora de începere a armistiţiului şi a eliberării ostaticilor capturaţi de Hamas în timpul atacului din 7 octombrie asupra Israelului nu fusese încă anunţată oficial. O sursă egipteană din domeniul securităţii declarase că mediatorii au convenit ca momentul de începere a armistiţiului să fie joi, la ora 10.00. Şi un oficial Hamas făcuse un anunţ similar la televiziunea Al-Jazeera.
"Negocierile privind eliberarea ostaticilor noştri avansează şi continuă în mod constant", a declarat consilierul israelian pentru securitate naţională, Tzachi Hanegbi, într-o declaraţie difuzată de biroul premierului. "Începerea eliberării va avea loc conform acordului iniţial dintre părţi şi nu înainte de vineri", a precizat acesta.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu nu a făcut nicio menţiune despre o potenţială amânare a punerii în aplicare a acordului în timpul unei conferinţe de presă susţinute miercuri seara. Declaraţia lui Hanegbi a fost publicată la aproximativ o oră după conferinţa de presă.
Radiodifuzorul public israelian Kan, citând un oficial israelian pe care nu l-a numit, a relatat că există o întârziere de 24 de ore deoarece acordul nu a fost semnat de Hamas şi de Qatar, care a fost mediator al înţelegerii. Oficialul a declarat că este optimist că acordul va fi dus la îndeplinire atunci când va fi semnat.
"Nimeni nu a spus că va fi o eliberare mâine, cu excepţia mass-media ... A trebuit să precizăm că nu este planificată nicio eliberare înainte de vineri, din cauza incertitudinii cu care se confruntă familiile ostaticilor", a declarat o sursă de la biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu, citată de Kan.
Presa israeliană, citând oficiali anonimi, a relatat că nici pauza în luptele cu Hamas nu va începe înainte de vineri. De altfel, presa palestiniană a relatat că avioanele şi artileria israeliană au lovit în cel puţin două valuri, joi dimineaţa devreme, oraşul Khan Younis din sudul Gaza.
De asemenea, site-ul israelian de ştiri Ynet scrie că Israelul nu a primit încă numele ostaticilor care urmează să fie eliberaţi de Hamas.
Cronologia evenimentelor de miercuri, 22 noiembrie 2023
IDF: Acordul cu Hamas e „doar o pauză operațională”
ACTUALIZARE 21:37 Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a reiterat, miecuri, că IDF încă se află în război cu Hamas și că acordul care ar urma să intre în vigoare de mâine este doar o „pauză operațională”, conform BBC.
„Israelul este încă în război cu Hamas”, a declarat Hagari la o conferință de presă. El a explicat că IDF este hotărâtă să aducă acasă pe toți ostaticii răpiți de Hamas din Israel.
„Masacrul din 7 octombrie a fost un atac genocidar”, a adăugat oficialul israelian.
Erdogan laudă Spania pentru că „nu rămâne tăcută” față de „crimele comise de Israel”
ACTUALIZARE 19:23 Erdogan a spus, miercuri, că Spania este singura ţară occidentală care „nu rămâne tăcută” în faţa a ceea ce el a calificat drept „crimele împotriva umanităţii” comise de Israel în războiul cu Hamas.
„Ţările occidentale, cu excepţia uneia, din nefericire nu se ocupă de această chestiune. Aproape toate ţările europene rămân tăcute pe acest subiect. Nu există iniţiative pentru a pune capăt masacrelor. Doar Spania are o abordare pozitivă”, a declarat Erdogan.
Preşedintele turc a adăugat că va avea, săptămâna viitoare, o întrevedere cu premierul spaniol, Pedro Sanchez, pentru a discuta iniţiative internaţionale de sprijin pentru Palestina.
Surse diplomatice au declarat agenţiei spaniole de presă că Erdogan s-a referit, probabil, la o discuție telefonică cu Sanchez, pentru că, cel puţin până în acest moment, nu a fost confirmată vreo întâlnire față în față a celor doi lideri. Vorbind, miercuri, la summitul online al liderilor din ţările grupului G20, premierul spaniol a pledat pentru recunoaşterea Palestinei ca stat.
Erdogan a insistat din nou că „terorismul de stat şi de ocupaţie pe care Israelul îl aplică în Gaza şi în alte oraşe palestiniene este o crimă împotriva umanităţii şi un genocid”.
Preşedintele turc a susţinut, de asemenea, că în Israel creşte opoziţia în stradă împotriva premierului Benjamin Netanyahu şi că diplomaţi străini consideră că „trebuie să ne debarasăm de el”.„Sper că, foarte curând, Netanyahu îşi va face bagajele şi va pleca”, a mai spus Erdogan.
ONU: Fâșia Gaza este „locul cel mai periculos din lume pentru un copil”
ACTUALIZARE 19:13 Fâşia Gaza este, în prezent, „locul cel mai periculos din lume pentru un copil”, a declarat, miercuri, în faţa Consiliului de Securitate al ONU, şefa Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), apreciind că pauzele umanitare „nu sunt suficiente” pentru a opri acest „măcel”.
„Peste 5.300 de copii palestinieni ar fi fost ucişi în doar 46 de zile, aceasta înseamnă 115 copii zilnic, în fiecare zi, timp de săptămâni şi săptămâni”, a declarat Catherine Russell, după o vizită în sudul Fâşiei Gaza.
„Potrivit acestor cifre, copiii reprezintă 40% din morţii din Gaza. Este fără precedent. În alţi termeni, Fâşia Gaza este locul cel mai periculos din lume pentru un copil”, a adăugat ea, dând, de asemenea, exemplul celor 1.200 de copii daţi dispăruţi, unii probabil sub ruinele provocate de bombardamente.
În afară de victimele directe în lupte, ea şi-a exprimat îngrijorarea și faţă de riscurile epidemice, de cvasi-absenţa apei potabile, în special pentru nou-născuţi, şi impactul malnutriţiei.
„Copiii din Gaza sunt într-o situaţie de pericol extrem din cauza condiţiilor de viaţă catastrofale. Un milion de copii - toţi copiii din teritoriul palestinian - se confruntă cu lipsa de securitate alimentară, ceea ce ar putea deveni în curând o criză catastrofală legată de malnutriţie”, a avertizat ea.
„Apreciem că în lunile care vin, emacierea (slăbire pronunţată - n. red.), forma cea mai periculoasă a malnutriţiei pentru viaţa copiilor, ar putea creşte cu aproape 30% în Gaza”.
„Pentru ca aceşti copii să supravieţuiască, pentru ca lucrătorii umanitari să poată rămâne şi să acţioneze, pauzele umanitare nu sunt pur şi simplu suficiente”, a insistat şefa UNICEF, salutând, totodată, acordul anunţat între Israel şi Hamas pentru eliberarea unora dintre ostaticii deţinuţi în Gaza în condiţiile unei încetări a focului de patru zile.
„UNICEF lansează un apel la o încetare a focului urgentă umanitară pentru a se pune capăt imediat acestui măcel”, a afirmat Catherine Russell.
Şefa Fondului ONU pentru populaţie (UNFPA), Natalia Kanem, s-a declarat, la rândul său, îngrijorată de soarta femeilor gravide din Fâşia Gaza şi a viitorilor lor bebeluşi.
„În mijlocul luptelor şi a devastării, în Gaza există în prezent în jur de 5.500 de femei însărcinate care ar trebui să nască în luna care vine. În fiecare zi, aproximativ 180 de femei nasc în condiţii înspăimântătoare, viitorul nou-născuţilor lor fiind incert”, a declarat ea.
IDF spune că a interceptat o rachetă de croazieră care se îndrepta spre sudul Israelului
ACTUALIZARE 18:42 Armata israeliană a afirmat, miercuri, că a interceptat cu un avion de vânătoare o „rachetă de croazieră” care se îndrepta spre sudul ţării.
„Un avion de vânătoare al armatei israeliene a interceptat cu succes o rachetă de croazieră care fusese lansată spre Israel”, se precizează în comunicatul armatei, după informaţii despre o intruziune în spaţiul aerian în apropiere de Eilat, împotriva căruia rebelii houthi din Yemen au lansat rachete, anterior. Niciuna dintre acestea nu a atins teritoriul israelian.
„Nicio infiltrare în teritoriul israelian nu a fost identificată”.
Haaretz: Israelul mai are doi pași de făcut înainte ca acordul cu ostatici să intre în vigoare
ACTUALIZARE 17:00 Guvernul israelian și liderii Hamas au aprobat acordul de eliberare a ostaticilor. Cu toate acestea, Israelul mai trebuie să parcurgă doi pași înainte de implementare, conform Haaretz. Primul prevede aprobarea, amânarea sau împiedicarea de către Curtea Supremă a eliberării unor prizonieri anunțați de Israel miercuri dimineață.
Oponenții acordului au avut 24 de ore pentru a-și depune contestațiile, iar oficialii politici estimează că Curtea Supremă nu va interveni și nu va respinge apelurile, așa cum a făcut-o în acordul pentru eliberarea soldatului israelian Gilad Shalit în 2011.
În plus, IDF trebuie să declare o încetare a focului care va dura cel puțin patru zile. Potrivit estimărilor, armata nu va anunța oficial încetarea focului, ci o va implementa în practică.
Armata israeliană anunţă că a distrus circa 400 de tuneluri ale Hamas în Fâşia Gaza
ACTUALIZARE 16:00 Armata israeliană a anunţat miercuri că a distrus circa 400 de tuneluri aparţinând grupării islamiste palestiniene Hamas în Fâşia Gaza, de la începutul războiului declanşat pe 7 octombrie, relatează dpa, citată de Agerpres.
Numeroase tuneluri se aflau sub spitale, şcoli şi locuinţe, a precizat armata israeliană.
Potrivit autorităţilor israeliene, există o reţea de tuneluri subterane în solul nisipos al Fâşiei Gaza, cu o lungime de circa 45 de kilometri şi aproximativ 6 până la 14 kilometri lăţime.
În Fâşia Gaza trăiesc aproximativ 2,2 milioane de locuitori.
Unele tuneluri sunt consolidate cu beton sau alimentate cu energie electrică. În medie, tunelurile au doi metri înălţime şi un metru lăţime, însă unele sunt, de asemenea, suficient de mari pentru a încăpea vehicule.
Pentru a rezista atacurilor aeriene israeliene, unele se află la zeci de metri sub pământ. Multe au intrări prin locuinţe sau moschei, potrivit informaţiilor israeliene.
Papa Francisc: Conflictul dintre Israel şi Hamas a trecut de la război la „terorism”
ACTUALIZARE 15:50 Papa Francisc s-a întâlnit miercuri, separat, cu familii israeliene ale ostaticilor reţinuţi de Hamas şi cu palestinieni care au rude în Gaza şi a declarat că actualul conflict a depăşit stadiul de război şi a devenit „terorism"” relatează Reuters.
Vorbind liber la audienţa generală din Piaţa Sfântul Petru, la scurt timp după întâlnirile de la reşedinţa sa, Papa Francisc a spus că a auzit direct cum „ambele părţi suferă” în conflict.
„Iată ce fac războaiele. Dar aici am trecut dincolo de războaie. Acesta nu este un război. Acesta este terorism”, a spus suveranul pontif.
El a cerut enoriaşilor să se roage pentru ca ambele părţi „să nu meargă mai departe cu patimile, care, în cele din urmă, ucid pe toată lumea”.
Un grup de palestinieni din mulţimea prezentă la audienţă ţinea în mâini imagini cu trupuri înfăşurate în pânză albă şi o pancartă pe care scria „Nakba continuă”.
Nakba este cuvântul arab pentru catastrofă şi se referă la strămutarea şi alungarea palestinienilor în războiul din 1948 care a însoţit fondarea statului Israel.
Ambele grupuri de rude vor susţine conferinţe de presă separate în cursul zilei de miercuri.
Întâlnirile şi comentariile Papei au avut loc la câteva ore după ce Israelul şi Hamas au convenit asupra unei încetări a focului în Gaza pentru cel puţin patru zile, pentru a permite accesul ajutoarelor şi eliberarea a cel puţin 50 de ostatici capturaţi de militanţi în schimbul a cel puţin 150 de palestinieni încarceraţi în Israel.
Hamas confirmă încetarea focului valabilă de mâine (joi). Cabinetul israelian încă nu confirmă
ACTUALIZARE 13:18 Liderul Hamas Moussa Abu Marzouk a declarat, într-un interviu acordat Al Jazeera, că armistițiul dintre Hamas și Israel va intra în vigoare mâine (joi), de la ora 10 dimineața (ora locală), informează Times of Israel.
Guvernul israelian și Hamas au ajuns la această înțelegere - încheierea unui armistițiu pentru 4 zile și eliberarea a 50 de ostatici vs. 150 de prizonieri palestinieni - în cursul serii de marți spre miercuri.
Operaţiunea Israelului în Gaza continuă înainte de începerea oficială a armistiţiului
ACTUALIZARE 12:05 Forţele de Apărare Israeliene (IDF) au declarat miercuri că vor continua să opereze din aer, de la sol şi de pe mare în Fâşia Gaza înainte de a intra în vigoare oficial pauza de patru zile anunţată prin acordul de armistiţiu la care a ajuns cu Hamas, relatează BBC.
Ora de începere pauzei urmează să fie anunţată în următoarele 24 de ore.
Între timp, într-o actualizare postată pe X, armata israeliană a oferit miercuri detalii despre loviturile avioanelor sale, schimburile de focuri cu atacatorii Hamas şi distrugerea presupusei infrastructuri Hamas. Khan Younis, în sudul Fâşiei Gaza, a fost unul dintre locurile vizate de atacuri.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Israel a publicat o listă cu 300 de palestinieni care ar putea fi eliberați
ACTUALIZARE 10:37 Israelul a publicat o listă cu 300 de palestinieni care ar putea fi eliberați, ca urmare a înțelegerii cu Hamas privind eliberarea a 50 de ostatici deținuți în Gaza, informează BBC și CNN.
Marea majoritate a celor 300 de palestinieni e alcătuită din bărbați - 274 de persoane, mai exact. Vârstele palestinienilor deținuți în prezent de autoritățile israeliene variază între 14 și 59 de ani.
Palestinienii de pe lista publicată de Israel au fost încarcerați pentru tentative de crimă, „aruncarea de bombe”, „crearea unui dispozitiv incendiar”, „aruncarea de pietre” sau „intrarea în contact cu o organizație ostilă”.
Dintre acești 300 de palestinieni, doar 150 urmează a fi eliberați în următoarele zile, conform înțelegerii dintre guvernul israelian și Hamas. În schimbul acestora, 50 de ostatici ar urma să fie eliberați de Hamas.
Primii ostatici vor fi eliberați joi. Pentru fiecare 10 ostatici suplimentari eliberați, armistițiul va fi prelungit cu câte o zi
ACTUALIZARE 08:20 Un comunicat al biroului premierului israelian Benjamin Netanyahu a precizat că 50 de femei şi copii vor fi eliberaţi pe parcursul a patru zile, timp în care va exista o pauză în lupte, informează Reuters, preluată de news.ro.
Se crede că Hamas deţine peste 200 de ostatici, luaţi atunci când luptătorii săi au atacat Israelul la 7 octombrie, ucigând 1.200 de persoane, potrivit unui bilanţ israelian.
Pentru fiecare 10 ostatici suplimentari eliberaţi, „pauza” va fi prelungită cu încă o zi, a precizat acesta, fără a menţiona eliberarea prizonierilor palestinieni în schimb.
„Guvernul Israelului s-a angajat să îi întoarcă acasă pe toţi ostaticii. În această seară, acesta a aprobat acordul propus ca o primă etapă pentru atingerea acestui obiectiv”, se arată în declaraţie, publicată după ore de deliberări secrete, la care presa nu a avut acces.
Hamas a precizat că cei 50 de ostatici vor fi eliberaţi în schimbul a 150 de femei şi copii palestinieni care sunt deţinuţi în închisorile israeliene. Acordul de armistiţiu va permite, de asemenea, intrarea în Gaza a sute de camioane cu ajutoare umanitare, medicale şi de combustibil, a precizat Hamas.
Acordul este primul armistiţiu dintr-un război în care bombardamentele israeliene au distrus zone întinse din Gaza, condusă de Hamas, au ucis 13.300 de civili în această mică enclavă dens populată şi au lăsat aproximativ două treimi din cei 2,3 milioane de locuitori fără adăpost, potrivit autorităţilor din Gaza.
Înainte de anunţarea acordului, Netanyahu a declarat că intervenţia preşedintelui american Joe Biden a ajutat la îmbunătăţirea acordului provizoriu, astfel încât acesta să includă mai mulţi ostatici şi mai puţine concesii.
Dar Netanyahu a declarat că misiunea mai largă a Israelului nu s-a schimbat.
„Suntem în război şi vom continua războiul până când ne vom atinge toate obiectivele. Să distrugem Hamas, să ne întoarcem toţi ostaticii şi să ne asigurăm că nicio entitate din Gaza nu mai poate ameninţa Israelul”, a declarat el într-un mesaj înregistrat la începutul şedinţei de guvern.
Trei americani, inclusiv o fetiţă de 3 ani ai cărei părinţi s-au numărat printre cei ucişi în timpul atacului Hamas din 7 octombrie, se aşteaptă să se numere printre ostaticii care vor fi eliberaţi, a declarat un oficial american de rang înalt.
Presa israeliană a declarat că prima eliberare a ostaticilor este aşteptată joi. Punerea în aplicare a acordului trebuie să aştepte 24 de ore pentru a le da cetăţenilor israelieni şansa de a cere Curţii Supreme să blocheze eliberarea prizonierilor palestinieni, potrivit rapoartelor.
Până în prezent, Hamas a eliberat doar patru prizonieri: cetăţenii americani Judith Raanan, 59 de ani, şi fiica ei, Natalie Raanan, 17 ani, la 20 octombrie, invocând „motive umanitare”, şi femeile israeliene Nurit Cooper, 79 de ani, şi Yocheved Lifshitz, 85 de ani, la 23 octombrie.
Cronologia evenimentelor de marți, 21 noiembrie 2023
Netanyahu încearcă să-și convingă partenerii extremiști de guvern să accepte acordul
ACTUALIZARE 23:32 Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat, marţi seara, în faţa guvernului său, că acordul în curs de negociere cu Hamas privind ostaticii ţinuţi în Gaza din 7 octombrie este „decizia corectă” de luat.
Preşedintele american, Joe Biden, a contribuit la „îmbunătăţirea cadrului care vă este propus (...) pentru a include mai mulţi ostatici la un cost mai mic”, a declarat el în cadrul unei întâlniri la sfârşitul căreia urmează să fie luată o decizie. „Întregul aparat de securitate îl sprijină pe deplin”, a adăugat el. Familiile ostaticilor au cerut ca toţi cei reţinuţi să fie eliberaţi.
Sionismul Religios, partid de extremă dreapta, membru al coaliţiei guvernamentale, s-a pronunţat împotriva unui acord, pe care l-a calificat drept „rău” pentru securitatea Israelului, ostatici şi soldaţi.
Acordul cu Hamas ar presupune un schimb în etape, la o rată zilnică de zece ostatici pentru 30 de prizonieri palestinieni.
Acordul ar mai presupune intrarea în Fâşia Gaza a alimentelor, asistenţei medicale şi a combustibilului şi, mai presus de toate, „un armistiţiu umanitar de cinci zile reînnoibil”, au declarat pentru AFP două surse apropiate subiectului.
Potrivit acestui acord, care ar mai putea suferi modificări, între 50 şi 100 de civili israelieni şi cu dublă naţionalitate ar urma să fie eliberaţi - dar niciun soldat - pentru un total de 300 de femei şi copii palestinieni încarceraţi, în prezent, de Israel.
Guvernul israelian discută acordul de armistițiu
ACTUALIZARE 21:30 Guvernul israelian se reunește, în acest momente, pentru a discuta o posibilă acceptare a acordului de armistițiu cu Hamas, prin care ar urma să se elibereze o parte dintre ostatici. Reuniunea guvernului vine la puțin timp după o întâlnire anterioară a cabinetului de război al lui Netanyahu, tot pe tema acordului.
Partenerii extremiști ai lui Netanyahu nu sunt de acord cu armistițiul
ACTUALIZARE 19:35 Două partide de extremă dreapta, membre ale coaliției guvernamenale a lui Benjamin Netanyahu au dat indicii, marți, că nu vor susține acordul pentru eliberarea ostaticilor și pentru un armistițiu care este luat în considerare de guvern, în acest moment, relatează CNN.
Partidului Sinonismului Religios, condus de ministru de finanțe, Bezalel Smotrich, a transmis: „Acordul sugerat este unul prost și nu trebuie să-l agreăm. Este rău pentru securitatea Israelului și pentru ostici și pentru soldații IDF. Singurul mod de a aduce toți ostaticii acasă este prin continuarea aplicării presiunii militare pe Hamas până la preda lor necondiționată”.
Ministrul securității naționale, Itamar Ben-Gvir, al partidului Puterea Evreiască, a spus, după cum am relatat anterior că îi este „foarte greu să susțină acordul” și că „revendicarea noastră este pentru un acord prin care să eliberăm pe toată lumea, dar în termenii noștri”.
Bilanțul deceselor depășește 14.000
ACTUALIZARE 19:21 Autoritățile Hamas din Gaza anunță că bilanțul deceselor în enclava palestiniană a trecut de 14.000.
Conform Hamas, 14.128 de oameni au murit în Gaza de când a început războiul cu Israelul, pe 7 octombrie. Tot conform datelor teroriștilor, 5.840 de copii au murit în acest conflict.
Controversatul ministru de extremă dreapta, Itamar Ben-Gvir critică posibilul acord de armistițiu
ACTUALIZARE 19:02 Ministrul israelian de extremă dreaptă al securităţii publice, Itamar Ben-Gvir, a criticat dur un posibil acord cu Hamas pentru eliberarea unora dintre ostaticii pe care aceasta îi are în Fâşia Gaza. Într-un interviu acordat postului de televiziune israelian Channel 14, Ben-Gvir s-a arătat extrem de îngrijorat, luni seara, de faptul că în prezent se discută despre un astfel de acord.
Statul Israel ar putea face o „greşeală foarte, foarte, foarte mare” cu un astfel de acord, a spus el.
Ben-Gvir a amintit de aşa-numitul acord „Shalit” din 2011, când peste 1.000 de prizonieri palestinieni - inclusiv liderul Hamas din Fâşia Gaza, Yahya Sinwar - au fost eliberaţi în schimbul soldatului israelian Gilad Shalit, care a fost ţinut ostatic de Hamas timp de cinci ani.
„Amintiţi-vă, l-am eliberat pe Gilad Shalit şi i-am lăsat pe Sinwar şi pe prietenii săi să iasă - şi ne-am atras această suferinţă asupra noastră”, a declarat Ben-Gvir.
Ben-Gvir, ministru de extremă dreaptă al securităţii publice, nu face parte din cabinetul de război israelian. Premierul Benjamin Netanyahu a convocat, marţi, o reuniune atât a cabinetului de război, cât şi a întregului guvern pentru a discuta despre eliberarea ostaticilor.
Jerusalem Post: Posibil acord între Israel și Hamas ar fi pentru un armistițiu de cinci zile și eliberarea a 40 de copii și 13 femei
ACTUALIZARE 18:52 Posibilul acord de armistițiu între Hamas și Israel ar urma să includă o încetare a focului de cinci zile și eliberarea a 40 de copii și 13 femei de către organizația teroristă, a transmis o sursă politică apropiată de guvernul israelian, marți, conform The Jerusalem Post.
53 de jurnalişti au fost ucişi de la începutul conflictului
ACTUALIZARE 18:35 53 de jurnalişti şi angajați media au fost ucişi de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas, pe 7 octombrie, conform celui mai nou bilanţ al Comitetului pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ). 46 erau palestinieni, patru erau israelieni şi trei erau libanezi, conform acestei organizaţiei de presă cu sediul la New York, care ţine evidenţa victimelor din Israel, Fâşia Gaza şi de la graniţa libaneză.
Bilanţul actualizat vine după ce doi jurnalişti de la postul de televiziune libanez pro-iranian Al Mayadeen au fost ucişi în atacuri israeliene în sudul Libanului, în apropiere de graniţa cu Israelul, conform autorităţilor libaneze. În plus, potrivit CPJ, 11 jurnalişti au fost răniţi şi trei sunt daţi dispăruţi de la începutul conflictului.
„Jurnaliştii din Gaza sunt expuşi unor riscuri deosebit de mari în timp ce încearcă să acopere mediatic atacul israelian, printre care lovituri aeriene israeliene devastatoare, perturbări ale comunicaţiilor, penurie de aprovizionare şi întreruperi masive de curent”, a precizat CPJ pe site-ul său.
Dictatorul chinez vrea o „conferință internațională de pace”
ACTUALIZARE 17:32 Dictatorul chinez, Xi Jinping, a cerut, marţi, organizarea unei „conferinţe internaţionale de pace” pentru rezolvarea conflictului dintre Israel şi Hamas, cu ocazia unui summit extraordinar în format virtual al grupului BRICS. „Nu poate exista pace şi securitate durabilă în Orientul Mijlociu fără o soluţie corectă la problema Palestinei”, a declarat Xi Jinping.
„Prin urmare, China cere organizarea cât mai rapid posibil a unei conferinţe internaţionale pentru pace pentru a se ajunge la un consens internaţional”. Această conferinţă ar face posibilă „o acţiune către o soluţie rapidă la problema Palestinei, care să fie globală, corectă şi durabilă”, a adăugat el.
„De la izbucnirea ultimului conflict israeliano-palestinian, China a depus eforturi pentru a promova negocierile de pace şi încetarea focului”, a susținut dictatorul de la Beijing.
„China a oferit asistenţă umanitară pentru a ajuta la atenuarea crizei umanitare din Gaza şi va continua să facă acest lucru”, a mai spus el. Din punct de vedere istoric, China a susţinut cauza palestiniană şi soluţia cu două state.
Prezenţa Chinei în Orientul Mijlociu a devenit tot mai vizibilă în ultimii ani, iar dictatura de la Beijing îşi oferă adesea medierea în disputele regionale. Anul acesta, China a mediat un acord între Arabia Saudită şi Iran care, după ani de rivalitate, au acceptat să-şi restabilească relaţiile diplomatice şi să-şi redeschidă ambasadele.
Nentanyahu: Facem progrese pentru eliberarea ostaticilor. Sper că vor fi vești bune în curând
ACTUALIZARE 15:50 Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat marţi că se înregistrează progrese în ceea ce priveşte eliberarea ostaticilor deţinuţi de teroriștii Hamas în Fâşia Gaza.
„Facem progrese. Nu cred că merită să spunem prea multe, nici măcar în acest moment, dar sper că vor fi vești bune în curând”, a declarat prim-ministrul israelian, potrivit Reuters.
Netanyahu nu a oferit mai multe detalii.
Biroul său a spus că „în lumina evoluțiilor în chestiunea eliberării ostaticilor noștri”, va fi convicat cabinetul de război la ora 18:00.
50 de ostatici ar putea fi eliberați, dacă se va încheia acordul de armistițiu
ACTUALIZARE 13:50 Un acord între Hamas și Israel ar putea duce la eliberarea a 50 de ostatici israelieni și la întreruperea luptelor timp de câteva zile, potrivit unei surse apropiate negocierilor, citată de Sky News.
Un număr nespecificat de femei și copii palestinieni vor fi, de asemenea, eliberați din închisorile din Israel, în conformitate cu termenii acordului, a declarat sursa agenției de știri Reuters.
Discuțiile mediate de Qatar se află în „etapele finale”, a adăugat sursa.
Peste 100 de pacienți au fost mutați din nordul Fâșiei Gaza la spitalul Nasser, din sud
ACTUALIZARE 13:45 Mai mulți copii, femei și bărbați răniți au fost transferați din nordul Fâșiei Gaza la spitalul Nasser din sudul regiunii, potrivit Sky News.
Decizia a fost luată după ce au izbucnit lupte grele în jurul spitalului indonezian.
Spitalul indonezian a fost copleșit de la începutul războiului Hamas-Israel, a declarat șeful departamentului de relații publice al spitalului, Moeen al Masri.
„Spitalul era supraaglomerat, pacienții întinși pe podea pentru că nu era loc pentru ei. Capacitatea spitalului este de 140 de paturi, ieri erau aproape 600 de răniți în spital”, a spus el.
Doi jurnalişti şi doi civili au fost ucişi în atacuri israeliene în Liban
ACTUALIZARE 13:40 Doi jurnalişti şi alţi doi civili au fost ucişi marţi în urma unor bombardamente israeliene într-o zonă de frontieră din sudul Libanului, relatează AFP, citată de News.ro.
Cei doi jurnalişti lucrau la canalul libanez de televiziune Al-Mayadeen.
Potrivit agenţiei oficiale de presă a Libanului, ANI, „trei cetăţeni - doi jurnalişti şi un alt civil - au fost ucişi într-un bombardament inamic” în regiunea Tayr Harfa. De asemenea, o octogenară a fost ucisă, iar nepoata ei a fost rănită într-un atac israelian asupra satului Kfar Kila, potrivit aceleiaşi surse.
Canalul libanez pro-iranian Al Mayadeen a anunţat că jurnalista sa Farah Omar şi cameramanul Rabih Maamari au fost ucişi „de o lovitură israeliană”, în timp ce relatau despre bombardamentele în curs de desfăşurare din sudul ţării.
Echipa Al Mayadeen a fost „vizată în mod deliberat, nu a fost o întâmplare”, a declarat directorul general al canalului, Ghassan Ben Jeddo, într-un comunicat citit la televiziune. El a precizat că civilul ucis împreună cu jurnaliştii era, de asemenea, un „colaborator” al canalului, fără a da detalii. Ben Jeddo a precizat că incidentul a avut loc după decizia guvernului israelian de a bloca site-urile canalului său.
Aproximativ 250 de „ținte teroriste” Hamas au fost lovite, susține IDF
ACTUALIZARE 13:35 Aproximativ 250 de „ținte teroriste” Hamas au fost lovite în ultimele 24 de ore, au susținut forțele de apărare israeliene, potrivit Sky News.
În ultima sa actualizare, armata israeliană a declarat că „zeci” de militanți, lansatoare de rachete și „infrastructură teroristă” au fost vizate.
Peste noapte, un post de lansare a rachetelor, care a fost folosit pentru a lansa rachete spre centrul Israelului, a fost lovit de un avion de luptă, a adăugat acesta.
Peste 10.000 de militari israelieni se află în Fâşia Gaza
ACTUALIZARE 11:10 Peste 10.000 de militari israelieni se află în prezent în Fâşia Gaza, în războiul cu gruparea islamistă Hamas, scrie cotidianul Haaretz, citat marţi de dpa, citată de Agerpres.
Cei mai mulţi soldaţi sunt în cartierele Zeitoun şi Jabalya din oraşul Gaza, precizează ziarul israelian.
De la începutul ofensivei terestre a Israelului în Gaza au fost şi cazuri în care militari israelieni au fost doborâţi de camarazii lor. Astfel de incidente sunt anchetate pentru a servi drept lecţii pe viitor.
Conform presei israeliene, de la începutul conflictului şi-au pierdut viaţa în Fâşia Gaza 66 de soldaţi.
Armata israeliană afirmă că a găsit un depozit de armament şi un „atelier pentru rachete al Hamas” în subsolul unei moschei din Gaza, mai informează dpa. Militarii au descoperit de asemenea „explozivi şi materiale pentru fabricarea bombelor” şi intrarea într-un tunel, au anunţat luni seara forţele armate.
O înregistrare video difuzată de forţele armate prezintă rachete, obuze de mortier, componente ale acestora şi puţul către tunel în subsolul unei clădiri din oraşul Gaza. Agenţia dpa nu a fost în măsură să verifice independent aceste informaţii.
Israelul acuză Hamas că foloseşte clădiri civile ca baze pentru acţiuni şi se ascunde în spatele „scuturilor umane” formate din civili, reaminteşte dpa.
Soldaţii israelieni au distrus şi o fabrică de armament a organizaţiei teroriste Jihadul Islamic, în zona de coastă din Gaza. Forţele armate au mai anunţat şi cucerirea unor centre de comandă ale Hamas în oraşul Gaza, unde au fost distruse în ultimele zile mai multe tuneluri şi au fost „eliminaţi” mai mulţi terorişti.
Secretarul general al ONU: „Asistăm la o ucidere a civililor care nu are precedent”
ACTUALIZARE 11:05 Numărul civililor ucişi în Gaza a fost „fără precedent şi fără egal” în comparaţie cu orice conflict din 2017 încoace, a declarat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, potrivit CNN.
„Ceea ce este clar este că am avut în câteva săptămâni mii de copii ucişi. Aşa că asta este ceea ce contează. Asistăm la o ucidere a civililor care nu are egal şi nu are precedent în niciun conflict de când sunt secretar general”, a declarat Guterres în timpul unei conferinţe de presă.
Guterres a preluat funcţia în 2017. Întrebat despre viziunea sa pentru momentul în care se va încheia războiul din Gaza, Guterres a respins posibilitatea unui protectorat al ONU în Fâşia Gaza şi a făcut apel la o „abordare cu mai multe părţi interesate” care să ducă în cele din urmă la o soluţie cu două state.
Şase americani care servesc în forţele de securitate israeliene au murit
ACTUALIZARE 11:00 Şase cetăţeni americani care serveau în forţele de securitate israeliene au murit în Israel şi în Gaza începând cu 7 octombrie, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matt Miller, potrivit CNN.
„Există un total de şase cetăţeni americani care au murit, nu în urma atacurilor teroriste din 7 octombrie, ci în decurs de peste o lună de atunci”, a declarat Miller. Cinci dintre ei erau membri ai Forţelor de Apărare israeliene, iar al şaselea era un ofiţer de frontieră, a precizat el.
Patru dintre americanii care serveau în cadrul IDF au murit în Fâşia Gaza, iar al cincilea a fost ucis în nordul Israelului, a precizat purtătorul de cuvânt. Potrivit lui Miller, 800 de cetăţeni americani, rezidenţi permanenţi legali şi membri ai familiilor lor au părăsit acum Gaza prin punctul de trecere Rafah cu Egiptul.
Numărul americanilor care au rămas în enclavă - care s-au înregistrat la Departamentul de Stat - a crescut la 1.200.
Vineri, un oficial al Departamentului de Stat a declarat că sunt mai puţin de 900.
„Unul dintre lucrurile care se întâmplă este că continuăm să identificăm fie cetăţeni americani suplimentari, fie cetăţeni americani sau rezidenţi permanenţi permanenţi care au membri de familie suplimentari pe care ni-i raportează şi pe care apoi încercăm să îi înscriem pe lista pentru a ieşi din Gaza”, a declarat Miller, precizând de ce numărul celor 1.200 de persoane rămase este mai mare decât era anterior.
Șeful Hamas: „Ne apropiem de încheierea unui acord de armistiţiu”
ACTUALIZARE 08:43 Hamas a anunţat marţi că se apropie de „încheierea unui acord de armistiţiu” în Fâşia Gaza, a declarat liderul mişcării islamiste palestiniene, Ismail Haniyeh, transmite AFP, preluată de Agerpres.
„Mişcarea (Hamas) le-a dat răspunsul său fraţilor din Qatar şi mediatorilor. Ne apropiem de încheierea unui acord de armistiţiu”, a spus Haniyeh, citat într-un scurt mesaj pe contul Telegram al mişcării palestiniene.
Borrell: Un stat palestinian, garanţie pentru securitatea Israelului
ACTUALIZARE 07:56 Crearea unui stat palestinian este cea mai bună modalitate de a asigura securitatea Israelului, a declarat luni şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, după o reuniune cu cei 27 de miniştri de externe, transmite AFP, potrivit Agerpres.
„Cea mai bună garanţie pentru securitatea Israelului este crearea unui stat palestinian”, a spus Josep Borrell într-un rezumat scris al unei videoconferinţe cu cei 27 de miniştri, după un turneu în Orientul Mijlociu.
Este „o concluzie politică fundamentală” a discuţiilor sale din regiune, a făcut cunoscut cel mai înalt diplomat al UE.
Preşedintele american, Joe Biden, a declarat şi el pe 18 octombrie că războiul dintre Israel şi Hamas i-a întărit „determinarea” pentru o soluţie cu două state.
Josep Borrell a insistat asupra faptului că Israelul nu ar trebui să ocupe Gaza după încheierea conflictului, iar controlul teritoriului ar trebui să fie transferat către Autoritatea Palestiniană.
„În pofida provocărilor enorme, trebuie să facem să avanseze analiza noastră cu privire la stabilizarea Fâşiei Gaza şi viitorul stat palestinian”, a subliniat el.
Pe termen scurt, există în regiune un "sentiment de urgenţă" din cauza situaţiei umanitare disperate din Gaza, a adăugat Josep Borrell după ce a vizitat o serie de state arabe.
„Rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU care îndeamnă la pauze umanitare imediate este un mare pas înainte, dar trebuie să asigurăm implementarea sa rapidă”, a spus diplomatul european.
O altă teamă majoră este că conflictul va aprinde şi mai mult situaţia explozivă din Cisiordania şi va atrage alţi actori din Orientul Mijlociu.
„Având în vedere creşterea violenţei extremiştilor şi coloniştilor împotriva palestinienilor, există un risc real de escaladare a situaţiei”, a apreciat Josep Borrell.
Rapoartele despre o navă deturnată de rebelii houthi sunt un alt semn îngrijorător al unui risc de răspândire regională.
Japonia a anunţat luni că va discuta cu rebelii houthi din Yemen la o zi după ce aceşti rebeli susţinuţi de Iran au capturat un cargou în Marea Roşie cu 25 de membri ai echipajului, închiriat de un grup nipon şi al cărui proprietar este israelian.
Șefa Crucii Roşii s-a întâlnit cu liderul Hamas în Qatar
ACTUALIZARE 07:32 Crucea Roşie a anunţat luni seară că preşedinta a mers în Qatar pentru a se întâlni cu liderul Hamasului palestinian, Ismail Haniyeh, cu scopul „a avansa în problemele umanitare legate de conflictul armat din Israel şi Fâşia Gaza”, un teritoriu palestinian guvernat de această mişcare, notează AFP.
„Preşedinta Mirjana Spoljaric s-a întâlnit cu Ismail Haniyeh, şeful biroului politic al Hamas, şi separat cu autorităţile din Qatar”, a făcut cunoscut Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) într-un comunicat.
Această vizită a avut loc în timp ce Qatarul, care mediază pentru a încerca să obţină eliberarea ostaticilor israelieni ţinuţi în Fâşia Gaza, a afirmat duminică că au rămas doar obstacole „foarte minore” înaintea încheierii unui acord.
Potrivit CICR, vizita preşedintei organizaţiei se înscrie în cadrul eforturilor de a purta „discuţii directe cu toate părţile pentru a îmbunătăţi respectarea dreptului internaţional umanitar”.
Organizaţia a subliniat că Mirjana Spoljaric s-a întâlnit, de asemenea, de mai multe ori în ultimele săptămâni, cu familii ale ostaticilor deţinuţi în Gaza, precum şi cu înalţi responsabili israelieni şi palestinieni.
În acest sens, CICR „insistă ca echipele (ei) să fie autorizate să viziteze ostaticii pentru a se asigura de bunăstarea lor şi pentru a le administra medicamente şi pentru ca ostaticii să poată comunica cu familiile lor”.
„Trebuie să se ajungă la acorduri care să permită CICR să-şi desfăşoare activitatea în deplină siguranţă. CICR nu poate intra cu forţa în locurile în care sunt ţinuţi ostaticii şi nici nu ştim unde se află”, a continuat textul.
Armata israeliană estimează că aproximativ 240 de persoane au fost luate ostatici în Fâşia Gaza în cursul atacului fără precedent al Hamas din 7 octombrie asupra teritoriului israelian. Acest lucru a făcut aproximativ 1.200 de morţi în Israel, în principal civili, potrivit unui raport al autorităţilor israeliene.
Ca represalii, Israelul bombardează fără încetare Fâşia Gaza şi desfăşoară de la 27 octombrie o operaţiune terestră cu scopul de a „anihila” mişcarea islamistă, aflată la putere în teritoriul palestinian asediat. Aceste lovituri israeliene asupra Gaza au provocat peste 13.300 de morţi, dintre care peste 5.600 de copii, potrivit guvernului Hamas.
Cronologia evenimentelor de luni, 20 noiembrie 2023
Biden crede că un acord pentru eliberarea ostaticilor este „aproape”
ACTUALIZARE 20:32 Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat, luni, că este de părere că un acord pentru eliberarea ostaticilor ținuți de Hamas în Gaza „este aproape”.
„Cred că da”, i-a răspuns Biden unui jurnalist care l-a întrebat dacă „este aproape un acord de eliberare a ostaticilor”.
Citând un oficial informat cu privire la discuţii, Reuters a relatat, săptămâna trecută, că mediatori din Qatar încearcă să ajungă la un acord între Israel şi Hamas pentru eliberarea a 50 de ostatici în schimbul unei încetări a focului pe o perioadă de trei zile, ceea ce ar contribui la intensificarea livrărilor de ajutoare de urgenţă către civilii din Fâşia Gaza.
În ciuda confruntărilor care continuă, ambasadorul Israelului în SUA, Michael Herzog, a declarat, duminică, pentru ABC News, că Israelul speră că un număr semnificativ de ostatici ar putea fi eliberat de Hamas „în zilele următoare”.
Bilanțul victimelor în Gaza a depășit 13.000 de morți, conform Hamas
ACTUALIZARE 20:05 Autoritățile din Fâșia Gaza au anunţat, luni, că 13.300 de persoane au fost ucise în bombardamentele israeliene împotriva acestui teritoriu palestinian de la începutul războiului, pe 7 octombrie.
În numărul total de victime figurează peste 5.600 de copii şi 3.550 de femei, au precizat autoritățile palestiniene Hamas într-un comunicat. De asemenea, numărul răniţilor a ajuns la 31.000.
Potrivit comunicatului, cel puţin 6.500 de persoane sunt date dispărute, printre ele aflându-se 4.400 de femei şi copii.
Hezbollah a lansat drone, obuze şi rachete împotriva armatei israeliene
ACTUALIZARE 19:16 Hezbollah a anunţat, luni, că a făcut o serie de atacuri cu drone, rachete şi obuze de artilerie asupra armatei israeliene în nordul Israelului, la granița libaneză, pe fondul războiului între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza.
Hezbollah a susținut, într-un comunicat, că luptătorii săi au atacat, luni, la ora locală 13:10, „cu ajutorul a trei drone de atac, centre de reunire a soldaţilor ocupaţiei israeliene la vest de Kiryat Shmona”.
Ulterior, Hezbollah a adăugat că a lansat obuze de artilerie asupra unor locuri unde sunt desfăşuraţi soldaţi israelieni în aceeaşi zonă şi a mai anunţat că a vizat cu rachete Burkan (Vulcan) mai multe poziţii militare israeliene în zonele apropiate de frontieră. Atacurile au făcut victime printre forţele israeliene, a afirmat Hezbollah.
De partea cealaltă, armata israeliană a transmis că 25 de rachete au fost trase, luni, dinspre Liban asupra unor poziţii de graniță şi a confirmat, de asemenea, că trei drone au vizat un sector „adiacent unui post” militar, dar nu a anunţat victime.
În replică la atacurile venite dinspre Liban, armata israeliană a bombardat„'infrastructură teroristă a Hezbollah” cu ajutorul artileriei, avioanelor de luptă şi elicopterelor şi a vizat „o celulă care încerca să lanseze rachete antitanc dinspre regiunea Marwahin”, în apropiere de graniță, a transmis aceeaşi sursă.
Hezbollah dispune de un important arsenal, iar liderul său, Hassan Nasrallah, a afirmat pe 11 noiembrie că luptătorii săi au apelat recent la noi arme, printre care „rachete Burkan, care pot transporta încărcături explozive de 300 până la 500 kg”.
Schimburile zilnice de focuri la frontieră după 7 octombrie au făcut cel puţin 90 de morţi în Liban, în majoritate luptători ai Hezbollah, dar şi cel puţin zece civili, potrivit unui bilanţ alcătuit de AFP. Nouă persoane au fost ucise de partea israeliană, printre care şase militari, conform bilanţului autorităţilor israeliene.
Iordania înfiinţează un spital de campanie la Khan Younis, în sudul Gazei
ACTUALIZARE 16:43 Iordania trimite echipamente pentru ridicarea unui spital de campanie la Khan Younis, în sudul Fâşiei Gaza, cu o capacitate de 41 de paturi, a anunţat, luni, curtea regală de la Amman. Prinţul moştenitor Al Hussein a sosit pe aeroportul al-Arish din Egipt cu un avion militar care a transportat personalul şi echipamentele viitorului spital.
Potrivit canalului iordanian al-Mamlaka TV, spitalul din Khan Younis va include unităţi de urgenţă şi terapie intensivă, incubatoare, o farmacie, un serviciu radiologic şi două săli pentru intervenţii chirurgicale de urgenţă. Personalul va fi format din 145 de medici şi asistente.
Iordania mai deţine un spital de campanie în nordul Gazei. Săptămâna trecută, Iordania a anunţat că şapte dintre membrii personalului au fost răniţi într-un atac israelian în vecinătatea spitalului. Forţele aeriene iordaniene au paraşutat anterior provizii medicale de urgenţă pentru spital, o acţiune ce a avut loc, potrivit Israelului, după o coordonare între cele două state.
După şase săptămâni de război, spitalele rămase în Gaza colapsează din cauza lipsei de provizii, în timp ce sunt copleşite de numărului imens al răniţilor.
Bebeluşii prematuri evacuaţi din spitalul Al-Shifa au ajuns la graniţa cu Egiptul
ACTUALIZARE 12:15 Cei 31 de bebeluşi prematuri care au fost evacuaţi duminică de la spitalul Al-Shifa din Gaza au ajuns la punctul de trecere Rafah, iar 28 dintre ei urmează să fie transferaţi în Egipt către diverse spitale pentru a primi tratament, relatează BBC, potrivit News.ro.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Dr. Mohamed Salama, care este şeful secţiei de neonatologie din cadrul spitalului Al-Ahli Emirates din Rafah - unde au fost evacuaţi bebeluşii - a declarat pentru BBC că nu se ştie exact unde vor merge bebeluşii când vor ajunge în Egipt.
„Un comitet din cadrul Ministerului egiptean al Sănătăţii îi va primi şi apoi va decide”, a declarat el pentru BBC în limba arabă. Ministrul egiptean al sănătăţii urma să vină la aeroportul El Arish, care este aproape de graniţa cu Gaza.
„Unii părinţi au sosit ieri la spitalul Al-Ahli Emirates pentru a-şi identifica bebeluşii", spune el. "Le-am cerut să semneze un formular de consimţământ pentru ca bebeluşii lor să fie trimişi să primească tratament în Egipt. "Avem un bebeluş care nu a fost identificat, iar părinţii lui sunt necunoscuţi. El se află încă aici cu noi. Decizia de a-l păstra a fost luată de Ministerul Sănătăţii din Gaza, deoarece starea lui este stabilă şi nu trebuie mutat pentru tratament. În cazul a doi bebeluşi, părinţii lor au refuzat să îi trimită afară din cauza unor circumstanţe personale”, a explicat medicul, care a precizat că aceşti trei bebeluşi se află într-o stare stabilă.
Nou-născuţii se aflau la spitalul Al Shifa din Gaza, unde alţi câţiva bebeluşi au murit pe fondul prăbuşirii serviciilor medicale, cauzată parţial de întreruperile de energie electrică în urma epuizării combustibilului. Imagini difuzate în direct de postul de televiziune Al Qahera au arătat cum personalul medical lua cu grijă bebeluşii din interiorul unei ambulanţe şi îi plasa în incubatoare mobile, care au fost apoi transportate pe roţi prin parcare către alte ambulanţe.
Armata israeliană anunță că trei comandanți ai Hamas au fost uciși
ACTUALIZARE 12:15 Trei comandanți Hamas au fost uciși în timp ce operațiunile terestre continuă în Gaza, au susținut forțele de apărare israeliene, potrivit Sky News.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Avioane de luptă conduse de IDF și Autoritatea pentru Valori Mobiliare din Israel au vizat militanții, precum și „infrastructura teroristă” din regiune.
Trupele au găsit, de asemenea, un „depozit de arme”, care a fost „lovit” de o aeronavă IDF.
„Operațiunile terestre din Fâșia Gaza continuă. IDF și ISA au ucis alți trei comandanți de companie ai organizației teroriste Hamas. Trupele IDF continuă să opereze în Fâșia Gaza, direcționând avioane pentru a lovi teroriști, infrastructura teroristă și localizând arme și echipamente militare”, se arată în comunicat.
Peste 100 de persoane evacuate din Gaza vor ajunge în Turcia
ACTUALIZARE 12:05 Peste 100 de persoane evacuate din Gaza urmează să ajungă luni în Turcia, a declarat ministrul Sănătății, potrivit Sky News.
Un total de 61 de pacienți, însoțiți de 49 de rude, au sosit în Egipt ]n noaptea de duminică spre luni și vor zbura la Ankara luni, a declarat Fahrettin Koca.
Separat, un grup de 87 de persoane, format din turci, ciprioți turci și rudele lor, urmează să zboare spre Istanbul din Egipt, a declarat o sursă din Ministerul de Externe.
Săptămâna trecută, Koca a declarat că Turcia dorește să aducă în țară cât mai mulți dintre cei aproape 1.000 de pacienți cu cancer blocați în enclava palestiniană.
12 morţi, după ce armata israeliană ar fi atacat spitalul indonezian din Gaza
ACTUALIZARE 12:00 Cel puţin doisprezece pacienţi şi rudele lor au fost ucişi şi zeci de persoane au fost rănite într-un atac israelian asupra spitalului indonezian din nordul Fâşiei Gaza, a anunţat luni Ashraf Al-Qudra, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Fâşia Gaza, care este administrată de Hamas, relatează AFP şi Reuters, citate de News.ro.
„Armata israeliană asediază spitalul indonezian şi ne temem că acolo se va întâmpla acelaşi lucru ca la Al-Shifa. Există aproximativ 700 de pacienţi şi îngrijitori în spitalul indonezian, care este situat la marginea taberei de refugiaţi din Jabalia. Echipele medicale sunt hotărâte să rămână alături de pacienţii lor”, cel mai mare spital din Fâşia Gaza, care a fost evacuat recent şi care se află acum în mâinile armatei israeliene, a declarat Al-Qudra.
Guvernul Hamas susţine că zeci de tancuri şi vehicule blindate desfăşurate la periferia spitalului trag cu mitraliere şi artilerie grea asupra unităţii medicale.
Nu a existat o confirmare imediată din partea armatei israeliene a informaţiilor despre victimele de la spitalul indonezian.
La fel ca multe alte unităţi sanitare din Fâşia Gaza aflată în conflict, spitalul Indonezian, înfiinţat în 2016 cu finanţare din partea unor organizaţii indoneziene, şi-a încetat activitatea. Dar purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Ashraf Al-Qidra, a declarat acum că în interiorul unităţii se aflau aproximativ 700 de persoane, inclusiv echipe medicale şi răniţi.
Israelul îşi „extinde” operaţiunea din Gaza, potrivit armatei
ACTUALIZARE 10:00 Armata israeliană a declarat că îşi „extinde” operaţiunea în Fâşia Gaza, relatează Agenţia France-Presse, preluată de The Guardian.
Israelul a avertizat locuitorii din cea mai mare tabără de refugiaţi din Gaza, Jabalia, şi dintr-o tabără de coastă din apropiere să plece, în timp ce armata a declarat duminică că îşi „extinde activităţile operaţionale în alte cartiere din Gaza.
Duminică, după bombardamente intense, un jurnalist AFP aflat pe teren a văzut coloane de fum ridicându-se din Jabalia, în nordul Gaza.
Un oficial sanitar al Hamas a declarat că peste 80 de persoane au fost ucise în două lovituri asupra Jabalia, sâmbătă, inclusiv asupra unei şcoli ONU care adăpostea persoane strămutate.
Progrese în negocierile pentru eliberarea ostaticilor
ACTUALIZARE 9:00 Continuă negocierile pentru eliberarea ostaticilor.
Premierul din Qatar a dezvăluit că un acord a între Israel și Gaza este blocat doar de chestiuni minore, care ar putea fi depășite curând.
Chiar dacă luptele brutale continuă între Israel și Hamas în Gaza, există semne că săptămânile de negocieri, implicând SUA și Qatar, fac în sfârșit progrese, transmite BBC.
Ambasadorul Israelului în SUA a declarat că există speranța că un număr semnificativ de ostatici ar putea fi eliberați în zilele următoare în schimbul unei scurte încetări a focului.
31 de bebeluși născuți prematur au fost evacuați din spitalul Al-Shifa
ACTUALIZARE 8:50 31 de bebeluși născuți prematur au fost evacuați din spitalul Al-Shifa, din Gaza. Sub protecția armatei israeliene, au fost duși cu ambulanțele la un spital din Rafah, iar astăzi urmează să ajungă la o clinică din Egipt, potrivit Sky News.
Un total de 31 de copii prematuri au fost mutați în siguranță de la principalul spital din Gaza la altul din sud în weekend, iar luni vor fi duși în Egipt, au declarat oficialii din domeniul sănătății.
Anunțul vine în contextul în care zeci de alți pacienți grav răniți rămân blocați la spitalul Al-Shifa, la câteva zile după ce forțele israeliene au intrat în complex.
Soarta nou-născuților a captat atenția globală după ce fotografiile au arătat medici încercând să le țină de cald și plasându-i pe mai mulți dintre ei într-un singur pat.
O pană de curent a dus la oprirea incubatoarelor și a altor echipamente.
Șeful Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că bebelușii „foarte bolnavi” au fost evacuați, împreună cu șase lucrători medicali și 10 membri ai familiei.
El a spus că au fost duși la un spital din orașul Rafah din sudul Fâșiei Gaza, unde primesc îngrijiri urgente.
Un oficial ONU a declarat că bebelușii sunt amenințați de infecții grave, 11 fiind în stare critică.
Cronologia evenimentelor de duminică, 19 noiembrie 2023
IDF face publice imagini video care arată ostatici aduși în spitalul Shifa pe 7 octombrie
ACTUALIZARE 22:02 Armata israeliană a publicat, duminică seara, imagini video care se presupune că provin de la camerele de supraveghere de la spitalul Al Shifa din Gaza şi care arată ostatici aduşi în interiorul spitalului în data de 7 octombrie.
„Aceste descoperiri dovedesc că organizaţia teroristă Hamas a folosit complexul spitalului Al Shifa ca infrastructură teroristă în ziua masacrului”, au precizat armata şi serviciile de informaţii israeliene într-un comunicat.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Într-una dintre înregistrări, un bărbat este văzut cum este transportat pe o targă, înconjurat de mai mulţi bărbaţi, dintre care cel puţin patru sunt înarmaţi. În alta, un individ pare să se lupte în timp ce este împins pe un coridor.
„Nu i-am localizat încă pe cei doi ostatici. Nu ştim unde se află”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, Daniel Hagari, în timpul unei conferințe de presă.
Aceste imagini, a căror autenticitate nu a putut fi verificată, par să dateze din 7 octombrie 2023, ziua în care teroriștii Hamas au comis atacul împotriva Israelului.
Președintele israelian spune că observă o „creştere terifiantă” a antisemitismului la nivel mondial
ACTUALIZARE 22:10 Preşedintele israelian, Isaac Herzog, a remarcat „creşterea terifiantă” a antisemitismului la nivel mondial de la atacurile Hamas din 7 octombrie, într-un discurs adresat evreilor din lumea întreagă.
„Masacrul comis de Hamas în sudul Israelului ne-a forţat să ne confruntăm cu un tip de rău care nu ar fi trebuit să existe în lumea modernă”, a declarat Herzog într-un mesaj video postat pe Twitter.
„Trebuie să fim foarte clari; acesta nu este doar un război între Israel şi Hamas. Poate că Israelul se luptă pe teren, dar duce o luptă pentru întreaga lume civilizată”, a spus el, adăugând că Israelul este „hotărât să ţină piept acestui rău”.
Referindu-se la mesajele de susţinere venite din întreaga lume, precum şi la atacurile antisemite din multe ţări, Herzog a declarat că valul de antisemitism a „scos la iveală legătura strânsă dintre antisemitism şi sentimentul anti-israelian”.
Acesta a fost un moment în care trebuia să ne apărăm valorile, a spus Herzog. „Vom ieşi mai puternici”, a promis el.
Armata israeliană a descoperit un tunel de 55 de metri lungime sub spitalul Al Shifa
ACTUALIZARE 21:20 Israelul a publicat, duminică, o înregistrare video cu ceea ce a descris ca fiind un tunel săpat de militanţii palestinieni sub cel mai mare spital din Fâşia Gaza, un punct central al misiunilor sale de căutare şi distrugere împotriva Hamas într-un război aflat acum în a şaptea săptămână, relatează Reuters.
Într-o actualizare a operaţiunilor desfăşurate în spitalul Al Shifa din oraşul Gaza, armata israeliană a declarat că inginerii săi au descoperit un tunel adânc de 10 metri şi care se întinde pe o distanţă de 55 de metri până la o uşă rezistentă la explozie.
Citește mai departe AICI
Rebelii Houthi au deturnat o navă cargo în Marea Roșie
ACTUALIZARE 18:50 Israelul a anunţat că rebeli houthi din Yemen au deturnat nava cargo Galaxy Leader în Marea Roşie, dar a negat că vreunul dintre cetăţenii săi s-ar afla la bord. Oficialii israelieni au acuzat Iranul că s-ar afla în spatele acţiunii.
Rebelii houthi, care au lansat o serie de rachete şi drone asupra Israelului începând cu 7 octombrie, au ameninţat, de asemenea, că vor ataca transportul maritim israelian.
„Condamnăm cu fermitate atacul iranian împotriva unei nave internaţionale. Nava, deţinută de o companie britanică şi operată de o companie japoneză, a fost deturnată la instrucţiunile iraniene de către miliţia houthi din Yemen”, a transmis, duminică, guvernul israelian într-un comunicat.
„La bordul navei se află 25 de membri ai echipajului de diferite naţionalităţi, printre care: ucraineni, bulgari, filipinezi şi mexicani. Niciun israelian nu era prezent pe navă. Acesta este un alt act de terorism iranian care promovează agresiunea Iranului împotriva cetăţenilor lumii libere şi creează implicaţii internaţionale în ceea ce priveşte securitatea căilor maritime globale”.
Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au comunicat pe Twitter că nava a plecat din Turcia şi se îndrepta spre India cu un echipaj internaţional. „Nu este o navă israeliană”, se arată în tweet.
Qatarul spune că Israelul și Hamas sunt aproape de un acord pentru eliberarea ostaticilor
ACTUALIZARE 17:43 Doar dezacorduri „minore” mai sunt între Israel și Hamas pentru obținerea unui acord de eliberare a ostaticilor a anunțat prim-ministrul din Qatar, duminică.
Qatarul s-a aflat în centrul eforturilor de mediere în războiul Israel-Hamas, încercând să obțină un acord pentru eliberarea unui număr mare de ostatici, începând cu copii și femei. O pauză umanitară de cinci zile ar urma să fie acceptată pentru a permite transportul ostaticilor.
Șeicul Mohammed Bin Abdulrahman Al Thani a declarat, în cadrul unei conferințe de presă comună cu Josep Borrell, că „provocările care mai stau în fața unui acord sunt doar practice și logistice. Am avut progrese importante în ultimele zile”.
Până acum, doar patru ostatici ținuți de Hamas în Gaza au fost eliberați. Se crede că în jur de 239 de oameni din 26 de țări diferite sunt în captivitatea teroriștilor, inclusiv unii cu cetățenie dublă.
Hamas ar fi „pregătită în principiu” să elibereze 87 de ostatici, susține televiziunea israeliană
ACTUALIZARE 11:13 Postul israelian de televiziune N12 a relatat sâmbătă noapte despre un posibil acord privind eliberarea de ostatici deţinuţi de gruparea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza, transmite dpa.
Potrivit relatării, Hamas a dat semnale că este pregătit în principiu să elibereze 87 de ostatici: 53 de femei, copii şi adolescenţi şi 34 de cetăţeni străini.
În schimb, Israelul ar trebui să fie de acord cu un armistiţiu de cinci zile în Fâşia Gaza şi cu eliberarea deţinutelor palestiniene şi a minorilor palestinieni din închisorile israeliene. În contrapartidă cu eliberarea ostaticilor, Hamas mai care livrarea unei cantităţi mai mari de combustibil pentru Gaza.
Totuşi, postul N12 a transmis că este încă neclar dacă presupusul acord se va materializa. O problemă ar fi aceea că a existat un contact limitat cu şeful Hamas din Gaza, Yehya al-Sinwar, care nu a dat încă un răspuns clar, final, prin intermediul mediatorilor din Qatar.
Israelul a negat un astfel de armistițiu, pe de altă parte.
Mahmoud Abbas îi cere lui Joe Biden ca Israelul „să pună capăt genocidului” în Fâşia Gaza
ACTUALIZARE 09:41 Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas, i-a cerut sâmbătă preşedintelui SUA, Joe Biden, să intervină „imediat” pentru „oprirea actualului genocid israelian asupra poporului palestinian”, relatează EFE, citată de Agerpres.
Într-o alocuţiune televizată, Abbas - citat de agenţia oficială palestiniană WAFA - l-a îndemnat pe Biden, având în vedere poziţia sa internaţională şi influenţa sa importantă asupra Israelului, să intervină imediat pentru a opri „agresiunea israeliană”.
Abbas, liderul Fatah, partidul de guvernământ din Cisiordania, dar care a fost expulzat din Gaza în 2007, l-a îndemnat pe Biden să facă presiuni pentru „ca să intre ajutorul umanitar foarte necesar pentru Gaza, să oprească atacurile continue ale forţelor de ocupaţie israeliene şi să pună capăt terorismului coloniştilor împotriva poporului palestinian din Cisiordania şi Ierusalim”.
Aceste evenimente, a declarat liderul palestinian, „prefigurează o explozie iminentă a situaţiei”.
Abbas a subliniat că poporul palestinian „merită să trăiască în patria sa cu libertate şi demnitate” şi a promis că (palestinienii) vor rămâne „hotărâţi pe pământul lor până când îşi vor obţine drepturile legitime la independenţă şi statalitate, cu Ierusalimul drept capitală”.
Joi, ministrul securităţii naţionale al Israelului, Itamar Ben Gvir, extremist anti-arab, a declarat că ţara sa ar trebui să trateze Autoritatea Palestiniană, care guvernează zone mici din Cisiordania ocupată, în acelaşi mod în care tratează gruparea islamistă Hamas în Fâşia Gaza.
OMS a condus o misiune a ONU „foarte riscantă” la spitalul Al-Shifa din Gaza
ACTUALIZARE 09:35 Un grup de oficiali ONU a vizitat sâmbătă spitalul Al-Shifa din nordul Gaza, a declarat Organizația Mondială a Sănătății (OMS) într-o postare pe X.
Grupul a petrecut o oră în spital, timp în care se desfășurau lupte grele în imediata apropiere a unității, a spus OMS.
Personalul ONU a descris spitalul drept „zonă a morții” în care „urmele de bombardamente și focuri de armă” sunt evidente.
„Echipa a văzut o groapă comună la intrarea în spital și i s-a spus că peste 80 de persoane au fost îngropate acolo”, se arată într-un comunicat.
OMS a spus că mai mulți pacienți au murit în ultimele două-trei zile din cauza lipsei serviciilor medicale.
„Există 25 de angajați din domeniul sănătății și 291 de pacienți care au rămas în Al-Shifa, mai multe decese de pacienți au avut loc în ultimele două sau trei zile din cauza blocării serviciilor medicale”, se arată în comunicat.
„Printre pacienți sunt 32 de bebeluși în stare extrem de critică, două persoane la terapie intensivă fără ventilație și 22 de pacienți dializați al căror acces la tratamentul salvator a fost grav compromis”, potrivit OMS.
Personalul și pacienții care au vorbit cu angajații ONU erau „îngroziți pentru siguranța și sănătatea lor”, a spus OMS, adăugând că „au pledat pentru evacuare”.
OMS spune că „elaborează urgent planuri” de evacuare a personalului și a pacienților în două spitale din sudul Gazei.
Cronologia evenimentelor de sâmbătă, 18 noiembrie 2023
Biden spune că Autoritatea Palestiniană ar trebui să guverneze Gaza și Cisiordania
ACTUALIZARE 22:16 Preşedintele american, Joe Biden, a declarat, sâmbătă, că Autoritatea Palestiniană ar trebui să guverneze Cisordania şi Fâşia Gaza după încheierea războiului Israel-Hamas, relatează Reuters.
„În condițiile în care ne străduim să obținem pacea, Gaza și Cisiordania ar trebui să fie reunite sub o singură structură de guvernare, în cadrul unei Autorități Palestiniene revitalizate, cu noi toți muncind pentru obținerea soluției cu două state”, a declarat Biden într-un articol de opinie publicat în The Washington Post.
„Nu trebuie să mai existe strămutarea forțată a palestinienilor din Gaza, nici reocupare, nici asediu sau blocadă și nici o reducere a teritoriului”, a continuat președintele american.
Familiile ostaticilor au mers pe jos până la Ierusalim
ACTUALIZARE 21:30 Familiile ostaticilor israelieni ai Hamas şi mii de susţinători au ajuns, sâmbătă, la Ierusalim, la sfârşitul unui marş de cinci zile, pentru a cere guvernului să obţină eliberarea lor.
În jur de 20.000 de persoane, între care şi susţinători care s-au alăturat procesiunii de-a lungul principalei autostrăzi Tel Aviv-Ierusalim, vor să pună presiune asupra guvernului „să facă tot ce poate pentru a aduce ostaticii înapoi”, a declarat Noam Alon, de 25 de ani, arătând o fotografie a prietenei sale răpite, Inbar.
„Ne aşteptăm să se întâlnească cu noi, ne aşteptăm să ne spună cum vor face. Nu mai putem aştepta, aşa că le cerem să facă asta acum, să plătească orice preţ pentru a-i aduce pe ostatici înapoi”, a adăugat el.
Multe rude şi prieteni ale celor luaţi ostatici se tem că ei vor avea de suferit în urma atacurilor israeliene din Fâşia Gaza, care au drept scop declarat distrugerea Hamas. Guvernul israelian susţine, însă, că ofensiva ameliorează şansele de a recupera ostaticii, poate printr-un schimb de prizonieri intermediat de terţi.
„Mi se pare că oamenii cred că este timp, dar pentru bebeluşi şi oamenii în vârstă cu nevoi dificile, complexe, nu este timp, timpul se scurge rapid”, a declarat Sharone Lifschitz, al cărei tată de 83 de ani a fost răpit. Printre cei care au mărşăluit la Ierusalim se află liderul opoziţiei centriste, Yair Lapid, care şi-a exprimat sprijinul pentru război dar a cerut demisia premierului Benjamin Netanyahu.
Miki Zohar, un membru al cabinetului şi partidului lui Netanyahu, a fost respins, vineri, când i-a vizitat pe participanţii la marş în timpul unei pauze, potrivit Reuters.
„Este imposibil să existe 240 de persoane răpite şi guvernul - guvernul nostru - să nu vorbească cu rudele, să nu le spună ce se întâmplă, ce se negociază, ce se oferă, care sunt raţiunile pro şi contra. Nimic”, a declarat Stevie Kerem, unul dintre participanţii la marş.
Una dintre rudele ostaticilor a dat dovadă, cu toate acestea, de o notă de optimism. „Sunt fericită că avem întregul Israel în jurul nostru. Asta va conta în cele din urmă”, a spus Meirav Leshem-Gonen, a cărei fiică, Romi, de 23 de ani, se află printre ostatici.
Pe drumul spre biroul premierului Benjamin Netanyahu, manifestanţii au lansat spre cer sute de baloane galbene, cerând aducerea acasă a ostaticilor. „Aduceţi-i acasă, acum. Pe toţi, Acum”, au scandat manifestanţii, reluând un slogan folosit de şase săptămâni. „Vrem răspunsuri”, a spus Ari Levi, de 68 de ani, al cărui văr, Ohad Yahalomi, de 49 de ani, şi fiul lui, Eitan, de 12 ani, se află printre ostatici.
„Când Eitan se va întoarce, îi voi cumpăra cea mai bună bicicletă din lume”, a spus el izbucnind în lacrimi.
La începutul serii, forumul familiilor ostaticilor şi dispăruţilor a anunţat că „toate familiile” au obţinut o întâlnire, luni seară, cu „întregul cabinet de război”, între care Netanyahu şi ministrul apărării, Yoav Gallant.
Scholz i-a spus lui Netanyahu că „există o nevoie urgentă de a ameliora situaţia umanitară” din Fâșia Gaza
ACTUALIZARE 19:50 „Există o nevoie urgentă de a ameliora situaţia umanitară” în Fâşia Gaza, a declarat, sâmbătă, cancelarul german, Olaf Scholz, în cadrul unei convorbiri telefonice cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, relatează AFP, citat de Agerpres.
Cancelarul german „a subliniat nevoia urgentă de a ameliora situaţia umanitară a locuitorilor din Fâşia Gaza”, a transmis, sâmbătă, cancelaria de la Berlin într-un comunicat. „Armistiţii umanitare ar putea contribui la o ameliorare substanţială a asistenţei aduse populaţiei”, a adăugat el.
Benjamin Netanyahu a prezentat, la rândul său, „eforturile Israelului pentru a-i proteja pe civilii din Fâşia Gaza”, potrivit comunicatului. Cancelarul Olaf Scholz l-a asigurat pe Netanyahu de „deplina solidaritate a Germaniei cu israelienii”.
Scholz și-a luat angajamentul că sprijinul Germaniei pentru Israel este de neclintit, potrivit comunicatului. Aceste declaraţii vin a doua zi după o vizită a preşedintelui turc la Berlin, ocazie cu care diferenţele de opinie între cei doi lideri privind conflictul din Orientul Mijlociu au fost evidente.
În cadrul unei conferinţe de presă comune, Olaf Scholz a cerut, vineri, să nu fie pus sub semnul întrebării „dreptului Israelului de a se apăra” şi Erdogan a făcut apel la Israel să-şi înceteze imediat” bombardamentele împotriva Fâşiei Gaza.
Scholz reiterează susținerea pentru soluția cu două state
ACTUALIZARE 18:25 Cancelarul german, Olaf Scholz, şi-a reiterat sprijinul pentru soluţia cu două state la conflictul Israel-Palestina şi a cerut o oprire imediată a colonizării israeliene în Cisiordania, în cadrul unei reuniuni cu alegătorii din circumscripţia sa, sâmbătă.
„Opinia noastră este că trebuie să existe o soluţie cu două state", a spus Scholz la Nuthetal, în apropiere de Berlin. „Trebuie să existe perspectiva unei coexistenţe paşnice între Israel ca stat şi un stat palestinian. Acest lucru este şi în interesul Israelului”, a adăugat el.
Scholz şi-a exprimat speranţa că înfrângerea Hamas va spori şansele unei coexistenţe paşnice în două state, subliniind, în acelaşi timp, că Germania a respins construirea de colonii israeliene în Cisiordania. „Nu vrem nicio nouă colonie în Cisiordania”, a spus el.
De asemenea, cancelarul german a condamnat atacurile coloniştilor israelieni asupra palestinienilor din regiune, care au crescut substanţial ca număr după atacurile Hamas asupra Israelului de pe 7 octombrie. Liderii germani descriu securitatea Israelului ca pe o „raţiune de stat” şi Scholz a repetat acest lucru în discursul din parlament pe care l-a susţinut joi.
Israelul şi palestinienii nu au mai derulat negocieri de pace substanţiale din 2014, iar procesul de pace în baza Acordurilor de la Oslo din 1993 este blocat.
În jur de 600.000 de israelieni trăiesc în peste 200 de colonii în Cisiordania, sfidând legea internaţională.Erdogan promite să „reconstruiască” Gaza
Erdogan promite să „reconstruiască” Gaza
ACTUALIZARE 18:00 Turcia va face eforturi de a reconstrui infrastructura deteriorată, spitalele şi şcolile din Gaza dacă se ajunge la un armistiţiu, a declarat preşedintele turc, Recep Erdogan, relatează Reuters.
„Dacă se ajunge la un armistiţiu, vom face orice este necesar pentru a compensa distrugerea provocată de Israel”, le-a spus Erdogan ziariştilor în avionul cu care revenea de la Berlin, unde a avut discuții cu liderii germani.
„Vom face eforturi să reconstruim infrastructura deteriorată în Gaza şi să reconstruim şcolile, spitalele distruse, facilităţile de furnizare a apei şi energiei”, a mai spus el.
Anterior, în cursul săptămânii, Erdogan i-a cerut premierului israelian, Benjamin Netanyahu, să anunţe dacă are arme nucleare şi a reluat din nou subiectul, sâmbătă, în discuţia cu jurnaliştii, făcând apel la organizarea de inspecţii nucleare.
„Noi Turcia, facem acest apel. Armele nucleare ale Israelului trebuie inspectate fără nicio îndoială înainte de a fi prea târziu. Vom monitoriza acest lucru”, a spus el.
Erdogan a mai spus că familiile israelienilor ţinuţi ostatici de Hamas i-au trimis o scrisoare prin care i-au cerut să intervină pentru a asigura eliberarea lor şi a spus că serviciile de informaţii turce au fost activate pentru a analiza această chestiune.
Schimb de focuri între Hezbollah și IDF la granița Israelului cu Libanul
ACTUALIZARE 16:19 Hezbollah şi Israelul au făcut sâmbătă schimb de focuri cu rachete în zonele din apropierea graniţei israeliene şi libaneze, au declarat oficialii de ambele părţi, transmite Reuters, preluată de news.ro.
Hezbollahul susţinut de Iran a declarat că a doborât o dronă israeliană în apropierea graniţei, în dimineața zilei de sâmbătă.
Armata israeliană a declarat că a interceptat o rachetă trasă asupra unei drone israeliene.
Reuters nu a putut verifica niciuna dintre declaraţii.
Oficialii libanezi au declarat că un atac aerian israelian a lovit o clădire dintr-o zonă industrială din apropierea oraşului Nabatieh.
Armata israeliană nu a comentat imediat incidentul.
Hezbollah a susținut că a lovit centre militare şi trupe israeliene în zonele de-a lungul graniţei şi că a provocat victime în aceste atacuri.
Hezbollah a atacat trupele israeliene la graniţa cu Libanul de la declanșarea conflictului din Gaza, iar Israelul a lansat lovituri aeriene şi de artilerie împotriva sudului Libanului.
Peste 70 de luptători Hezbollah şi 10 civili au fost ucişi şi cel puţin 10 israelieni, majoritatea soldaţi, au fost ucişi - cel mai sângeros bilanț de la ultima confruntare Hezbollah-IDF din 2006.
Ministerul Sănătăţii al Hamas: 50 de morţi în Gaza într-o lovitură israeliană asupra unei şcoli a ONU
ACTUALIZARE 16:00 Ministerul Sănătăţii al Hamas a anunţat că cel puţin 50 de persoane au fost ucise sâmbătă într-o lovitură israeliană asupra unei şcoli care adăpostea strămutaţi într-o tabără de refugiaţi gestionată de ONU, în nordul Fâşiei Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Această lovitură s-a produs „în zorii zilei, la şcoala al-Fakhoura”, în tabăra de refugiaţi Jabaliya, a declarat pentru AFP un responsabil al ministerului.
În imaginile difuzate pe reţelele de socializare pot fi văzute cadavre, unele dintre acoperite de sânge, altele de praf, la etajele unei clădiri, unde au fost instalate saltele sub mesele la care învăţau elevii.
La începutul lui noiembrie, guvernul Hamas a anunţat peste 200 de morţi şi sute de răniţi în bombardamente israeliene asupra taberei de refugiaţi Jabaliya, în urma mai multor tiruri care s-au produs într-o perioadă de trei zile.
Jabaliya este cea mai mare tabără de refugiaţi din Fâşia Gaza, 80% dintre locuitori fiind refugiaţi sau descendenţi ai refugiaţilor care şi-au părăsit casele în 1948, la crearea statului Israel.
De soarta lor se ocupă agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), care gestionează cele opt tabere din Fâşia Gaza. La Jabaliya, UNRWA gestionează 26 de şcoli şi două centre sanitare, în timp ce un al treilea se află în împrejurimi.
Potrivit agenţiei ONU, cel puţin 71 de strămutaţi au fost ucişi şi 573 răniţi în timp ce se adăposteau în cele 154 de structuri deschise de ea în Fâşia Gaza
Von der Leyen şi Al Sisi, de acord cu definirea „unui orizont politic bazat pe soluţia cu două state”
ACTUALIZARE 15:55 Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele egiptean, Abdel Fattah al Sisi, au convenit sâmbătă să definească un „orizont politic bazat pe o soluţie cu două state” pentru a pune capăt crizei umanitare din Fâşia Gaza, în contextul războiului dintre Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas, transmit EFE şi AFP, preluate de Agerpres.
„Am discutat despre criza umanitară în curs în Gaza cu preşedintele Sissi, am mulţumit Egiptului pentru rolul său în furnizarea şi facilitarea transportului de ajutor umanitar către palestinienii vulnerabili. Suntem de acord asupra principiului de a nu deplasa forţat palestinienii şi asupra unui orizont politic bazat pe o soluţie cu două state”, a postat şefa executivului european pe contul său X (fostul Twitter) la încheierea unei întâlniri cu şeful statului egiptean, sâmbătă. la Cairo.
Preşedinta Comisiei Europene s-a deplasat apoi în Sinai, a anunţat într-un comunicat guvernatorul acestei regiuni frontaliere cu Israel şi Fâşia Gaza.
„Preşedinta Comisiei a ajuns pe aeroportul din Al-Arish, ea se va deplasa la punctul de trecere Rafah, va inspecta ajutorul umanitar şi îi va vizita pe palestinienii răniţi în spitalele” din această regiune din estul Egiptului, potrivit aceleiaşi surse.
Pe acest aeroport se depozitează de săptămâni ajutorul internaţional, înainte de a ajunge la Rafah, postul de frontieră dintre Egipt şi Fâşia Gaza, unic loc de intrare pe teritoriul palestinian devastat care nu este controlat de Israel şi pe unde ajutorul pătrunde foarte anevoios.
IDF spune că nu a dat ultimatum pentru evacuarea spitalului
ACTUALIZARE 11:25 Sute de oameni au părăsit pe jos spitalul Al Shifa, după ce au primit un ultimatum de o oră să părăsească unitatea medicală. Potrivit AFP, în clădire mai sunt 450 de pacienți care nu se pot deplasa.
De partea cealaltă, armata susține că nu a anunțat niciun ultimatum, dar spune că cei care vor să părăsească spitalul o pot face de-a lungul unui coridor sigur.
Între timp, armata se pregătește să-și extindă operațiunile și în sudul Fâșiei Gaza, iar asta ar însemna că sute de mii de oameni care au fugit din nord vor fi nevoiți să plece din nou, către o zonă mai sigură.
Borrell: Doar Autoritatea Palestiniană poate guverna Gaza după încheierea războiului
ACTUALIZARE 11:21 Doar Autoritatea Palestiniană poate guverna Gaza după încheierea războiului dintre Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas, a declarat sâmbătă, la Manama, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, citat de Reuters.
„Hamas nu mai poate controla Gaza”, a insistat Borrell în cadrul Dialogului de la Manama, o conferinţă anuală privind politica externă şi de securitate care se desfăşoară în Bahrein.
„Deci cine va controla Gaza? Cred că doar Autoritatea Palestiniană poate face acest lucru”, a subliniat Borrell.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ridicat noi îndoieli cu privire la viitorul Fâşiei Gaza, afirmând la sfârşitul săptămânii trecute că Autoritatea Palestiniană, în forma sa actuală, nu ar trebui să preia conducerea enclavei.
Ministerul Sănătăţii din Gaza estimează la peste 16.000 numărul persoanelor ucise în enclava palestiniană
ACTUALIZARE 11:19 Peste 16.000 de oameni au murit în Fâşia Gaza în cele 43 de zile de război dintre Israel şi Hamas, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, controlat de gruparea islamistă palestiniană, transmite sâmbătă EFE.
Ministerul spune că nu a actualizat cifrele de câteva zile din cauza atacurilor neîncetate israeliene şi a colapsului principalelor spitale.
Numărul anterior al victimelor a fost anunţat joia trecută de către minister, care a raportat moartea a peste 11.500 de persoane, rănirea a peste 29.800 de oameni, dintre care 70% femei, copii şi vârstnici, potrivit aceleiaşi surse.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Gaza a declarat pentru EFE că „numărul real este mult mai mare” şi a subliniat că aceste cifre sunt „estimări”.
În acest sens, el a insistat că cel puţin 3.500 de oameni se află încă sub dărâmăturile clădirilor şi că atacurile nu se opresc.
Din cele 24 de spitale cu capacitate de spitalizare din nordul Fâşiei, doar unul, Al Ahli din oraşul Gaza, funcţionează în prezent la capacitate minimă şi acceptă pacienţi.
Restul au intrat în colaps unul câte unul, după ce au rămas fără electricitate, combustibil, internet, apă potabilă, alimente şi medicamente.
IDF cere ca spitalul Al Shifa să fie evacuat în termen de o oră
ACTUALIZARE 10:00 SArmata israeliană (IDF) a dat termen de o oră medicilor, pacienţilor şi persoanelor strămutate care se află în complexul spitalicesc Al-Shifa, situat în nordul Fâşiei Gaza, să evacueze spitalul, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii din Gaza, aflat sub controlul grupării islamiste palestiniene Hamas, relatează agenţiile internaţionale de presă.
„Armata de ocupaţie dă medicilor, pacienţilor şi strămutaţilor posibilitatea de a evacua spitalul Al Shifa din Gaza într-o oră”, a transmis ministerul, fără a oferi alte detalii, potrivit Agerpres.
Şeful Departamentului de Ortopedie, Adnan al Bursh, citat de minister, a dat asigurări că ordinul a creat „o stare gravă de panică şi frică” în interiorul centrului spitalicesc şi a subliniat că medicii nu vor părăsi spitalul fără pacienţii lor.
Pe de altă parte, directorul general al spitalelor din Gaza, Munir al Bursh, a acuzat că trupele israeliene au ridicat cadavre de la morga spitalului, precum şi din cimitirul săpat în interiorul perimetrului complexului medical.
Armata israeliană susţine că în incinta Al Shifa se află ascuns un centru de comandă al Hamas şi, din această cauză, spitalul este un obiectiv militar.
În ultimele zile, IDF a asediat spitalul şi a realizat mai multe incursiuni limitate în perimetrul Al Shifa unde a spus că a găsit arme şi un tunel folosit de gruparea islamistă Hamas.
Potrivit AFP, armata israeliană l-a sunat pe directorul spitalului Al Shifa, Mohammed Abou Salmiya, pentru a-i cere „evacuarea pacienţilor, a răniţilor şi a strămutaţilor şi ca toată lumea să meargă pe jos spre cornişa” care se învecinează cu spitalul, la vest de oraşul Gaza, într-o oră.
În prezent, potrivit ONU, în spital se află circa 2.300 de persoane - pacienţi, medici şi persoane strămutate.
Cinci morți într-un atac israelian asupra unei tabere de refugiaţi din Cisiordania
ACTUALIZARE 07:29 Semiluna Roşie Palestiniană a anunţat în noaptea de vineri spre sâmbătă că cinci persoane au fost ucise şi două au fost rănite într-un atac israelian asupra taberei de refugiaţi Balata din Nablus, în Cisiordania ocupată.
Potrivit administraţiei taberei, atacul aerian a lovit o clădire ce găzduieşte un sediu al Fatah, principala organizaţie palestiniană.
Întrebată, armata israeliană nu a confirmat imediat această lovitură.
Tabăra Balata are 24.000 de locuitori, conform ONU, care o gestionează. Se ştie că această tabără găzduieşte tineri luptători care fac parte din ramuri armate ale mai multor grupuri palestiniene, potrivit Agerpres.
Cronologia evenimentelor de vineri, 17 noiembrie 2023
Joe Biden a discutat cu emirul Qatarului despre necesitatea urgentă ca Hamas să elibereze ostaticii
ACTUALIZARE 23:35 Casa Albă a anunţat că preşedintele Joe Biden şi emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al-Thani, au discutat vineri, la telefon, despre necesitatea „urgentă” ca Hamas să elibereze „fără întârziere” ostaticii capturaţi în timpul atacului asupra Israelului din 7 octombrie, transmite AFP, citată de Agerpres.
Cei doi lideri au discutat, de asemenea, despre „eforturile în desfăşurare pentru creşterea fluxului de ajutor umanitar atât de necesar către Gaza” şi despre decizia Israelului de a autoriza, în urma unei cereri americane, intrarea zilnică a două autocisterne cu carburant în Fâşia Gaza, se mai arată în comunicatul de presă.
Preşedintele american, aflat în prezent la San Francisco pentru forumul de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC), a declarat miercuri că este "relativ optimist" cu privire la viitoarea eliberare a ostaticilor deţinuţi de Hamas în cadrul negocierilor cu Qatarul.
Statul din Golf s-a angajat într-o diplomaţie intensă pentru a încerca să obţină eliberarea ostaticilor.
Papa Francisc se va întâlni cu o delegaţie palestiniană şi cu rudele ostaticilor din Gaza
ACTUALIZARE 22:20 Papa Francisc se va întâlni separat, săptămâna viitoare, cu rudele ostaticilor deţinuţi de militanţii Hamas şi cu o delegaţie de palestinieni care au rude în Gaza, a anunţat vineri Vaticanul, potrivit Reuters.
„Prin aceste întâlniri, care au un caracter exclusiv umanitar, Papa Francisc doreşte să îşi arate apropierea spirituală faţă de suferinţele ambelor părţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, într-un comunicat.
Întâlnirile vor avea loc miercuri la Vatican.
„Fiecare om, fie că este creştin, evreu sau musulman, de orice popor sau religie, fiecare om este sacru, este preţios în ochii lui Dumnezeu şi are dreptul de a trăi în pace”, se arată în comunicat, care citează din discursul pe care papa l-a ţinut duminică.
O sursă a declarat că 12 rude ale ostaticilor israelieni se vor întâlni cu papa miercuri dimineaţa devreme, înainte de audienţa generală săptămânală.
Conform unei surse care a vorbit despre întâlnirea cu palestinienii, Papa a spus că a dorit să organizeze aceste întâlniri ca un "gest umanitar pentru a asculta doleanţele ambelor părţi".
Trupele israeliene sunt „hotărâte să avanseze” operațiunea lor militară din Gaza
ACTUALIZARE 22:15 Trupele israeliene sunt „hotărâte să avanseze” operațiunea lor militară din Gaza, a declarat un purtător de cuvânt al Forțelor de Apărare Israeliene, potrivit Sky News.
Contraamiralul Daniel Hagari a declarat că soldații vor lovi ținte Hamas oriunde le vor găsi.
„Suntem hotărâți să avansăm operațiunea noastră. Se va întâmpla oriunde există Hamas, inclusiv în sudul Fâșiei”, a spus el.
Cinci țări cer o anchetă pentru crime de război
ACTUALIZARE 22:10 Cinci țări au cerut lansarea unei anchete pentru crime de război în legătură cu situația din Gaza și Cisiordania, a declarat procurorul Curții Penale Internaționale (CPI), potrivit Sky News.
Cererea a fost făcută de Africa de Sud, Bangladesh, Bolivia, Comore și Djibouti, a declarat procurorul Karim Kahn.
Africa de Sud a declarat că sesizarea a fost făcută `pentru a se asigura că CPI acordă o atenție urgentă situației grave din Palestina~.
CPI are deja o anchetă în curs de desfășurare privind „situația din statul Palestina” pentru presupuse crime de război comise începând cu 13 iunie 2014.
Luna trecută, Kahn a declarat că biroul său are jurisdicție atât asupra atacului Hamas asupra Israelului, cât și asupra oricăror crime comise ca parte a răspunsului Israelului.
Într-o declarație, procuratura a declarat că până acum „a colectat un volum semnificativ de informații și dovezi” privind crimele din teritoriile palestiniene și, de asemenea, comise de palestinieni.
Israelul nu este membru al instanței și nu îi recunoaște jurisdicția.
Cel puțin 12.000 de palestinieni au fost uciși
ACTUALIZARE 22:00 Cel puțin 12.000 de palestinieni au fost uciși în atacurile israeliene asupra Fâșiei Gaza începând cu 7 octombrie, a declarat biroul de presă guvernamental condus de Hamas, transmite Sky News.
Printre victime se numără 5.000 de copii, a adăugat acesta.
Vineri, autoritățile palestiniene din domeniul sănătății au declarat că peste 11.470 de persoane au fost ucise.
Două treimi dintre aceștia erau femei și copii, au adăugat ei.
Aproximativ 2.700 de persoane au fost, de asemenea, date dispărute.
Cipru şi Israel, pe punctul de a încheia un acord pentru un coridor umanitar spre Gaza
ACTUALIZARE 19:30 Cipru şi Israel sunt pe punctul de a încheia un acord pentru a deschide un coridor de ajutor umanitar între insula mediteraneeană şi Fâşia Gaza sfâşiată de război, a anunţat vineri preşedintele cipriot Nikos Christodoulides, informează AFP, citată de Agerpres.
Războiul dintre Israel şi Hamas a fost declanşat de atacul sângeros al mişcării islamiste palestiniene pe 7 octombrie pe teritoriul israelian dinspre Fâşia Gaza, unde Hamas se află la putere din 2007. Ca ripostă la atacul sângeros, armata israeliană bombardează neîncetat teritoriul asediat, unde situaţia umanitară se degradează tot mai mult.
„Suntem în contact cu Israelul pentru a pune în aplicare unele aranjamente finale”, a declarat Christodoulides în faţa presei, adăugând că detaliile vor face de asemenea obiectul unor discuţii cu Naţiunile Unite.
Potrivit planului prezentat de Cipru, statul membru al Uniunii Europene cel mai apropiat de Orientul Mijlociu, situat la circa 400 de km de Fâşia Gaza, ajutorul ar fi colectat, inspectat şi stocat pe insulă, apoi trimis în Fâşia Gaza la bordul unor nave controlate zilnic de un comitet mixt ce va include şi Israelul.
Convoiul va fi însoţit de nave de război până la un punct desemnat pe coasta Fâşiei Gaza, de unde ajutorul va fi transportat spre o zonă sigură şi neutră.
Propunerea cipriotă vizează să întărească ajutorul umanitar adus Fâşiei Gaza pe cale maritimă mai degrabă decât prin livrările pe cale terestră care să treacă prin punctul de la Rafah cu Egiptul, livrări care au fost întrerupte, potrivit ONU, din cauza lipsei de carburant.
„Iniţiativa cipriotă trimite un mesaj, conform căruia noi vrem acţiuni, nu doar vorbe, pentru a arăta că suntem un pilon de securitate şi de stabilitate în regiune”, a adăugat Christodoulides.
Ministrul afacerilor externe cipriot, Constantinos Kombos, s-a deplasat joi la Tel Aviv pentru a discuta despre punerea în funcţiune a acestui culoar, însă calendarul nu a fost dezvăluit.
„Securitatea încărcăturii este legată de securitatea Israelului, fără consimţământul căruia nu poate exista un coridor”, a declarat el vineri în faţa unor jurnalişti.
Israelul a aprobat trimiterea a două camioane de combustibil pe zi în Gaza
ACTUALIZARE 18:20 Cabinetul de război al Israelului a aprobat trimiterea a două camioane de combustibil pe zi în Gaza, a declarat un oficial israelian, potrivit Sky News.
Oficialul, care a refuzat să fie identificat, a declarat că combustibilul va oferi un sprijin „minim” pentru sistemele de apă, canalizare și sanitare din Gaza pentru a preveni epidemiile.
Decizia a venit după o cerere din partea Washingtonului, a spus oficialul.
OMS este „extrem de îngrijorată” de răspândirea bolilor în Gaza
ACTUALIZARE 18:15 Organizația Mondială a Sănătății a declarat că este „extrem de îngrijorată” de răspândirea bolilor în Gaza, sosirea iernii urmând să înrăutățească condițiile, transmite Sky News.
Există deja peste 70.000 de cazuri de infecție respiratorie acută, a declarat Richard Peeperkorn, reprezentantul său în teritoriile palestiniene ocupate.
Alte 44.000 de cazuri de diaree au fost înregistrate.
Săptămânile de bombardamente israeliene din Gaza au făcut ca locuitorii din teritoriul dens populat să se înghesuie în adăposturi unde accesul la hrană și apă curată este limitat.
Șeful ONU pentru drepturile omului a avertizat joi că izbucnirea bolilor și foametea par „inevitabile”.
73 de răniţi au trecut graniţa din Gaza spre Egipt, unde vor fi trataţi
ACTUALIZARE 18:10 Un grup de persoane rănite din Fâşia Gaza a sosit vineri la punctul de trecere de la Rafah, potrivit Semilunii Roşii egiptene, informează dpa, citată de Agerpres.
Şaptezeci şi trei de palestinieni răniţi au părăsit zona de coastă pe la punctul de trecere de la Rafah, a anunţat şeful Semilunii Roşii egiptene din Sinaiul de Nord.
El a adăugat că răniţii sunt însoţiţi de membri de familie şi au fost duşi la spitalele din guvernoratul egiptean Sinaiul de Nord.
Surse din cadrul serviciilor de urgenţă egiptene au spus că ambulanţe sunt pregătite în oraşul de frontieră Al-Arish pentru a transporta 35 de bebeluşi prematuri din Fâşia Gaza. Şi aceştia vor fi duşi în spitale din Sinaiul de Nord.
Potrivit unei surse din cadrul serviciilor de urgenţă egiptene, în contextul în care reţelele de comunicare din Fâşia Gaza nu mai funcţionează, plecarea persoanelor rănite, cetăţeni străini şi palestinieni cu dublă cetăţenie, fusese iniţial oprită.
Al Shifa a rămas fără apă și oxigen, spune directorul spitalului
ACTUALIZARE 10:13 Directorul principalului spital din Fâșia Gaza, Muhammad Abu Salmiya, a declarat că unitatea a rămas complet fără oxigen și apă și că „pacienții țipă de sete”, relatează BBC.
Directorul spitalului Al Shifa spune că în unitatea sa condițiile sunt „tragice” și că acolo sunt, în prezent, 650 de pacienți, 500 de membri ai personalului medical și 5.000 de oameni strămutați. Tancurile israeliene au înconjurat spitalul din orașul Gaza, iar drone și soldați încă mișună în interiorul complexului pentru a doua zi, a declarat oficialul palestinian. Abu Salmiya a mai spus că trupele israeliene au detonat principala sursă de apă a spitalului.
„Operațiunile continuă, nimeni nu poate să se mute dintr-o clădire în alta și am pierdut comunicarea cu colegii noștri”, a mai spus el.
Ministerul sănătății din Gaza a susținut, joi, că buldozere ale israelienilor au „distrus o parte a intrării sudice în complexul medical”.
Netanyahu spune că încercările IDF de a minimiza numărul de morți civili „nu au avut succes”
ACTUALIZARE 09:10 Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat, joi, întrebat la televiziunea americană CBS dacă uciderea unui număr mare de civili palestinieni va alimenta „ura unei noi generații pentru Israel”, că încercările armatei israeliene de a minimiza numărul deceselor civililor „nu au avut succes”.
„Moartea oricărui civil este o tragedie. Nu ar trebui să avem morți de civil pentru că facem tot ce putem să-i scoatem din calea pericolului, în timp ce Hamas face tot ce poate să-i aducă în fața pericolului.
Am aruncat pliante, i-am sunat pe telefoanele mobile și le-am spus să plece. Mulți au plecat”, a spus premierul israelian.
ONU cere acces în Gaza pentru a investiga situația de la Al Shifa
ACTUALIZARE 09:01 Șeful agenției ONU pentru drepturile omului a cerut Israelului acces în Gaza pentru a investiga susținerile făcute de Israel și Hamas, deopotrivă, cu privire la spitalul Al Shifa.
„Trebuie să investigăm, iar pentru asta, avem nevoie de acces. Nu putem să ne bazăm complet pe una dintre părți când vine vorba de asta”, a declarat Volker Turk, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, întrebat cu privire la acuzațiile armatei israeliene legate de armele pe care Hamas le-ar fi ascuns la spital.
El a mai spus că situația trebuie cercetată printr-o „investigație independentă internațională” pentru că există „narative diferite”.
IDF confirmă moartea unei ostatice
ACTUALIZARE 08:47 Cadavrul unei femei israeliene de 65 de ani, răpită de teroriștii Hamas pe 7 octombrie, a fost găsit în apropiere de spitalul Al Shifa din Gaza, a anunțat armata israeliană, joi, citată de CNN.
Cadavrul lui Yehudit Weiss, locuitoare a kibbutz-ului Be’eri a fost descoperit de soldații israelieni în orașul Gaza și adus înapoi în Israel, a transmis IDF într-un comunicat.
În informare nu se precizează cum și când a fost ucisă femei, însă personalul medical și militar au identificat cadavrul și au informat familia.
Purtătorul de cuvânt al IDF, Daniel Hagari, a declarat într-o conferință de presă televizată că Hamas a ucis-o pe Weiss, dar nu a dat și alte detalii legate de moartea acesteia.
„Din păcate, Yehudit a fost ucisă de teroriști în Fâșia Gaza și nu am putut să ajungem la ea la timp”, a spus Hagari.
IDF a mai precizat că trupul neînsuflețit a fost descoperit lângă o „structură” de la spitalul Al Shifa, acolo unde IDF a făcut o operațiune amplă pe parcursul ultimelor zile, motivând prin susținerea că Hamas folosește spitalul pentru scopuri militare.
De asemenea, armata israeliană mai precizează că „în structura unde a fost localizată Yehudit, se afla echipament militar, puști Kalașnikov și lansatoare de rachete”.
Blinken cere Israelului să oprească violențele coloniștilor din Cisiordania
ACTUALIZARE 08:31 Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a cerut, joi, Israelului să ia măsuri „urgente” pentru a pune capăt violenţelor coloniştilor împotriva palestinienilor în Cisiordania.
Blinken, care se află la San Francisco pentru un summit Asia-Pacific, a lansat apelul în cadrul unei convorbiri telefonice cu Benny Gantz, un lider al opoziţiei israeliene care s-a alăturat cabinetului de război al premierului Benjamin Netanyahu.
Oficialul american „a subliniat necesitatea urgentă de a lua măsuri concrete pentru a dezamorsa tensiunile din Cisiordania, în special prin abordarea nivelurilor crescute de violenţă din partea coloniştilor extremişti”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.
Cei doi oficiali au discutat, de asemenea, cu privire la eforturile diplomatice desfăşurate pentru eliberarea ostaticilor Hamas.
SUA cere oprirea loviturilor aeriene împotriva spitalelor
ACTUALIZARE 08:00 Statele Unite s-au declarat, joi, „profund îngrijorate” de atacul care a lovit spitalul militar iordanian din Gaza, atac soldat cu şapte răniţi, precizând că se opun loviturilor aeriene asupra spitalelor.
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a avut o convorbire telefonică cu ministrul iordanian de externe „pentru a-şi exprima profunda îngrijorare cu privire la personalul medical iordanian rănit în afara spitalului de campanie în timp ce acorda îngrijiri medicale esenţiale în Gaza”, a transmis Departamentul de Stat.
Şeful diplomaţiei americane, care a participat la summitul Forumului de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC), la San Francisco, „a reiterat faptul că civilii şi personalul medical din spitale trebuie protejaţi”, potrivit unui comunicat.
Şapte cadre medicale au fost rănite, miercuri, într-o lovitură aeriană lansată în apropierea spitalului iordanian din oraşul Gaza, potrivit agenţiei de presă iordaniene Petra, atacul fiind condamnat şi de Liga Arabă.
Cronologia evenimentelor de joi, 16 noiembrie 2023
Israelul anunţă o „nouă etapă” a ofensivei terestre
ACTUALIZARE 22:00 - Armata israeliană controlează partea de vest a oraşului Gaza şi se pregăteşte pentru o nouă etapă în ofensiva sa terestră contra mişcării islamiste palestiniene Hamas, a declarat joi ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, în timp ce agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) a anunţat că din cauza blocadei israeliene ce împiedică aprovizionarea cu combustibil au fost din nou sistate comunicaţiile în Fâşia Gaza, relatează agenţiile France Presse şi EFE, citate de Agerpres.
„Am obţinut controlul părţii vestice a oraşului Gaza” şi „ne îndreptăm către faza următoare” a ofensivei terestre în Fâşia Gaza, a declarat ministrul Yoav Gallant. „Cu cât avansăm mai mult în operaţiune, cu atât mai mult creştem presiunea asupra Hamas şi vom reuşi să-i distrugem infrastructura teroristă, inclusiv cartierele sale generale şi tunelurile, şi în acelaşi timp îi vom elimina liderii şi agenţii”, a completat el.
Armata israeliană anunţase mai devreme că desfăşoară pentru a doua zi la rând o operaţiune „precisă şi selectivă” împotriva Hamas în spitalul al-Shifa, situat în partea de vest a oraşului Gaza, spital unde atacurile israeliene şi oprirea generatoarelor din cauza lipsei combustibilului au provocat numeroase victime. Directorul spitalului a declarat marţi că, în lipsa altei soluţii, 179 de corpuri au fost îngropate într-o groapă comună în interiorul complexului spitalicesc, unde, potrivit Israelului, Hamas adăposteşte căi de acces în reţeaua sa de tuneluri subterane.
În acest timp, directorul Agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), Philippe Lazzarini, a declarat la Geneva că imposibilitatea aprovizionării cu combustibil a condus din nou la sistarea comunicaţiilor în enclava palestiniană, informaţie confirmată şi de compania de telecomunicaţii din Fâşia Gaza. Oficialul ONU a acuzat Israelul că odată cu blocada şi asediul asupra enclavei palestiniene încearcă să „stranguleze” activitatea agenţiei ONU.
Această agenţie a precizat că singura excepţie făcută de Israel a fost să permită miercuri intrarea unei singure cisterne cu 23.000 de litri de combustibil în Fâşia Gaza, cu condiţia ca acest combustibil să fie folosit exclusiv pentru transportul ajutorului umanitar, aprovizionarea cu apă şi electricitate a spitalelor, staţiilor de desalinizare a apei marine, sistemelor de evacuare a apelor uzate şi brutăriilor.
„Din cauza asediului, nu mai există alimente, medicamente, nici apă. Este sfâşietor să vezi cum oamenii renunţă la orice demnitate şi încep să cerşească apă”, a deplâns oficialul ONU, care a avertizat că disperarea populaţiei din Fâşia Gaza a ajuns într-un punct în care există riscul ca ordinea publică să nu mai poată fi menţinută, fiind jefuite şi depozite cu ajutoare umanitare.
Pe de altă parte, Philippe Lazzarini a declarat că o treime dintre civilii ucişi de când au început bombardamentele israeliene sunt în partea de sud a Fâşiei Gaza, adică în zona unde armata israeliană a îndrumat populaţia din această enclavă să se refugieze pentru a fi la adăpost. „Nu mai există niciun loc sigur în Gaza, nici în nord, nici în sud, nici în zona centrală, nici măcar localurile ONU nu mai sunt sigure”, a remarcat şeful agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni, care a înregistrat 103 morţi în rândul personalului său.
Potrivit ultimului bilanţ al victimelor comunicat de guvernul condus de gruparea Hamas, peste 11.500 de palestinieni, dintre care 4.710 copii, au fost ucişi în bombardamentele israeliene care nu contenesc din 7 octombrie, data când această grupare a atacat comunităţi din sudul Israelului şi a ucis acolo peste 1.200 de persoane.
„Atac violent” la spitalul al-Ahli din Gaza, anunță Semiluna Roșie Palestiniană
ACTUALIZARE 19:27 Spitalul Al-Ahli din Fâșia Gaza se află în prezent sub asediul tancurilor israeliene, a declarat Asociația Semilună Roșie Palestiniană (PRCS).
Într-o declarație postată pe rețelele de socializare, PRCS a precizat că un "atac violent este în curs de desfășurare" la spitalul din orașul Gaza. Organizația a declarat că echipele sale nu au putut să se deplaseze și să ajungă la persoanele rănite.
Potrivit informațiilor, la spitalul al-Shifa din Gaza au fost raportate focuri de armă astăzi, în timp ce un oficial militar israelian a confirmat că trupele sale de comando au răscolit clădirea.
Un jurnalist BBC a relatat că una dintre sursele sale din interior i-a spus că: "soldații sunt peste tot, trag în toate direcțiile și au luat cu asalt toate secțiile" spitalului, distrugând partea de sud din zidul clădirii și zeci de mașini.
El a mai spus că în incinta complexului au fost aduse buldozere blindate.
Principalele companii de telecomunicații din Gaza anunță că toate serviciile de telecomunicații sunt oprite
ACTUALIZARE 18:40 Paltel și Jawwal, principalele companii de telecomunicații din Gaza, au anunțat că toate serviciile au fost oprite, deoarece combustibilul s-a terminat.
"Ne pare rău să anunțăm că toate serviciile de telecomunicații din Fâșia Gaza au fost scoase din funcțiune, deoarece toate sursele de energie care alimentează rețeaua au fost epuizate, accesul combustibilului nu a fost permis", a postat Paltel pe X în ultimele câteva minute.
Comunicarea în Fâșia Gaza s-a dovedit extrem de dificilă în ultimele zile, întrucât rețelele de telecomunicații s-au prăbușit în mare parte, în special în nordul teritoriului, combustibilul fiind utilizat ca armă de război.
Agenția ONU pentru refugiații palestinieni (UNRWA) a confirmat ieri că au ajuns 23.000 de litri de combustibil în Gaza, după ce Israelul a declarat că va permite aprovizionarea în teritoriu.
Dar comisarul general al agenției, Philippe Lazzarini, a declarat că acesta nu poate fi folosit pentru " intervenția umanitară generală, inclusiv pentru instalațiile medicale și de apă".
El a precizat că în regiune este nevoie de 160.000 de litri de combustibil în fiecare zi pentru a putea desfășura operațiuni umanitare.
"Este îngrozitor că combustibilul continuă să fie folosit ca armă de război", a spus el.
IDF a preluat controlul asupra docurilor controlate de Hamas
ACTUALIZARE 13:19 Forțele de apărare israeliene anunță că au preluat controlul asupra zonei principale a docurilor din Gaza, controlate de Hamas.
Armata Israelului spune că forțele a descoperit aproximativ 10 puțuri de tunel, pe care le-a distrus și a preluat controlul asupra a patru clădiri folosite de Hamas pentru a-și adăposti infrastructura.
„Forțele au eliminat 10 teroriști și au curățat toate clădirile din zona docurilor”, precizează IDF.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Casa liderului Hamas, distrusă
ACTUALIZARE 11:16 Armata israeliană a anunțat joi dimineață că a distrs casa liderului politic al grupării Hamas, Ismail Haniyeh, în urma unui bombardament aerian.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
„Reședința a fost folosită ca infrastructură teroristă și ca punct de întâlnire pentru liderii de rang înalt ai Hamas pentru a conduce atacuri teroriste împotriva Israelului”, potrivit IDF.
Biden i-a spus lui Netanyahu că ocuparea Fâșiei Gazei ar fi o „mare greşeală”
ACTUALIZARE 10:16 Preşedintele american Joe Biden a declarat, miercuri, că i-a spus clar premierului israelian Benjamin Netanyahu că soluţia cu două state este singurul răspuns pentru rezolvarea conflictului israeliano-palestinian şi că ocuparea Fâşiei Gaza ar fi „o mare greşeală”.
Biden a afirmat că i-a spus lui Netanyahu că nu crede că războiul se va încheia până când nu se va ajunge la o soluţie cu două state.
„Am spus clar Israelului că cred că este o mare greşeală ca ei să ocupe Gaza”, a declarat Biden.
Consiliul de Securitate ONU cere „pauze umanitare” în Gaza
ACTUALIZARE 09:42 Consiliul de Securitate al ONU, până acum divizat, a adoptat miercuri o rezoluţie care cheamă la „pauze umanitare” de câteva zile în Fâşia Gaza, ieşind din tăcere pentru prima dată după mai mult de o lună de război între Israel şi Hamas, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Rezoluţia redactată de Malta, adoptată cu 12 voturi pentru şi 3 abţineri (Statele Unite, Marea Britanie, Rusia), 'cheamă la pauze şi culoare umanitare extinse şi urgente timp de un număr de zile suficient' pentru a permite aducerea unui ajutor umanitar civililor din Gaza.
Această formulă ridică întrebarea numărului de zile ce ar fi considerat 'suficient'. O versiune precedentă a textului, consultată de AFP, cerea o pauză iniţială de cinci zile consecutive în termen de 24 de ore de la adoptarea rezoluţiei.
„Trebuie să fie suficient de lung pentru a ne permite să mobilizăm resursele, odată ce vom avea suficient carburant, pentru a aduce populaţiei ceea ce îi este necesar”, a comentat miercuri Stéphane Dujarric, purtător de cuvântul al secretarului general al ONU, refuzând să intre în alte detalii.
Hamas susține că IDF a adus buldozere la spitalul Al Shifa
ACTUALIZARE 08:30 Ministerul sănătăţii din Fâşia Gaza a transmis, joi, că armata israeliană a desfăşurat buldozere la spitalul Al Shifa, unde s-ar afla un obiectiv militar al organizației teroriste.
„Buldozere israeliene au distrus anumite părţi ale intrării de sud a spitalului”, a anunţat ministerul într-un comunicat. Armata israeliană a transmis că are loc o operaţiune la acest spital.
„În seara aceasta, efectuăm o operaţiune ţintită în spitalul Al-Shifa. Continuăm să mergem înainte”, a declarat general maior Yaron Finkelman, responsabil cu operaţiunile israeliene în Fâşia Gaza, pe canalul Telegram al armatei israeliene.
O mașină a intrat într-o baricadă a ambasadei israeliene la Tokyo
ACTUALIZARE 08:00 Un bărbat de peste 50 de ani din Japonia a intrat cu mașina într-o baricadă din față ambasadei israeliene la Tokyo, joi, relatează televiziunea publică niponă, NHK.
Incidentul a avut loc puțin după ora locală 11:00, iar un polițist a fost rănit.
Ulterior, poliția l-a arestat pe șofer, un bărbat de peste 50 de ani, pentru obstrucționarea ordinii publice. Suspectul ar fi membru al unei grupări de dreapta extremă.
Cronologia evenimentelor de miercuri, 15 noiembrie 2023
IDF a aruncat în aer parlamentul Hamas din Gaza
ACTUALIZARE 21.30 După ce, în urmă cu câteva zile, trupele israeliene s-au fotografiat în interiorul clădirii în care funcţiona parlamentul Hamas din oraşul Gaza, armata a demolat cu totul locul respectiv, transmite The Times of Israel, preluat de News.ro.
Clădirea a fost capturată de Brigada a 7-a blindată şi de Brigada de infanterie Golani.
Un videoclip care circulă pe reţelele sociale pare să arate momentul exploziei care a pus clădirea la pământ.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Mai mulți soldați din Brigada Golani s-au fotografiat în interiorul clădirii parlamentului Hamas din Gaza. În imaginea făcută publică marți, soldații pot fi văzuți fluturând steaguri israeliene în clădirea consiliului legislativ al organizației teroriste.
O femeie răpită de Hamas a născut în Gaza
ACTUALIZARE 21.15 O femeie răpită de Hamas în timpul atacului din 7 octombrie din Israel a născut în Gaza, afirmă soţia premierului israelian Benjamin Netanyahu, într-o scrisoare difuzată miercuri de biroul premierului, relatează AFP.
„Una dintre femeile răpite de Hamas era însărcinată. A adus pe lume bebeluşul în captivitate”, a scris Sara Netanyahu într-o scrisoare în engleză adresată Primei Doamne a SUA, Jill Biden.
Soţia lui Netanyahu i-a cerut de asemenea acesteia să acţioneze „pentru eliberarea ostaticilor israelieni”.
Israelul estimează că 239 de persoane au fost răpite în atacul din 7 octombrie al mişcării palestiniene islamiste, soldat cu 1200 de morţi, majoritatea civili.
Armata israeliană se retrage din spitalul al-Shifa
ACTUALIZARE 18:45 - Militarii israelieni s-au retras miercuri seară din spitalul al-Shifa din Gaza pentru a se repoziționa în jurul uriașului complex unde Israelul acuză Hamas că folosește spitalul ca bază militară, a relatat un jurnalist care colaborează cu AFP, relatează AFP.
Încă de miercuri dimineață, armata israeliană a declarat că desfășoară o „operațiune direcționată” în complex unde, conform ONU, erau în jur de 2.300 de persoane, inclusiv pacienți, medici și persoane strămutate.
Armata israeliană a interogat zeci de civili, în special bărbați tineri, care au fost ulterior eliberați, a adăugat jurnalistul.
Hamas neagă că este prezent în al-Shifa, în timp ce Israelul susține că sub spital e cartierul general al grupării terotiste. Potrivit BBC, în spital s-ar mai afla câteva sute de pacienți, angajați umanitari și refugiați plus familiile lor.
Netanyahu: Nu există loc în Gaza în care Israelul să nu ajungă
ACTUALIZARE 18.20 Nu există niciun loc, nicio ascunzătoare şi niciun refugiu în Gaza în care Israelul să nu ajungă, a avertizat premierul israelian Benjamin Netanyahu, în contextul în care armata israeliană acţiona miercuri în cel mai mare spital din Fâşia Gaza, transmite AFP, potrivit Agerpres.
''Vom elimina Hamas şi vom elibera ostaticii'', două ''misiuni sacre'', a declarat şeful guvernului israelian în timpul unei vizite la o bază militară din Israel.
''Nu există adăpost pentru asasinii din Hamas'', a adăugat Netanyahu.
Armata israeliană a intrat miercuri în spitalul Al-Shifa din Gaza, pe care îl consideră o bază strategică a mişcării teroriste palestiniene Hamas.
Această operaţiune suscită îngrijorare în special pentru miile de civili palestinieni strămutaţi care şi-au găsit refugiu în incinta spitalului.
''Ni s-a cerut să nu intrăm în Gaza? Ei bine, totuşi am intrat acolo. Ni s-a spus că nu vom ajunge la intrarea în oraşul Gaza, am ajuns acolo. Ni s-a transmis că nu vom putea intra în spitalul Al-Shifa, suntem deja acolo'', a subliniat Benjamin Netanyahu.
Acest spital reprezintă un obiectiv major pentru Israel, care a promis ''că va nimici'' mişcarea islamistă Hamas, după atacul terorist violent lansat de aceasta asupra sudului Israelului pe 7 octombrie.
În acea zi, mişcarea islamistă palestiniană Hamas a efectuat un atac terorist de amploare contra sudului Israelului, soldat cu aproximativ 1.200 de morţi. Militanţii Hamas au luat ostatice aproximativ 240 de persoane, pe care le-au dus în Fâşia Gaza.
Armata israeliană a răspuns cu lovituri aeriene masive contra poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza şi ulterior a intrat cu trupe şi tancuri în enclava palestiniană. Potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, circa 11.200 de persoane au murit până acum în timpul ripostei israeliene începute pe 9 octombrie.
Armata israeliană anunță că a găsit arme în spitalul Al-Shifa din Gaza
ACTUALIZARE 16:20 Trupele israeliene au descoperit arme şi „infrastructură teroristă” în timpul unei operaţiuni aflate încă în desfăşurare în interiorul spitalului Al-Shifa din Fâşia Gaza, a anunţat miercuri o oficialitate militară israeliană de rang înalt, potrivit Reuters.
Reprezentantul armatei israeliene, care a ţinut să rămână anonim, a precizat că ulterior vor fi furnizate probe video în această privinţă.
El a declarat presei că nu au avut loc lupte în interiorul complexului medical după sosirea soldaţilor israelieni în cursul nopţii de marţi spre miercuri.
„Soldaţi ai Forţelor de Apărare Israeliene (IDF) au găsit deja arme şi altă infrastructură teroristă. În ultima oră, am văzut probe concrete că teroriştii Hamas folosesc spitalul Shifa drept centru terorist”, mai spus reprezentantul armatei israeliene.
Hamas a respins însă acuzaţia. „Această afirmaţie nu este altceva decât o continuare a minciunilor şi propagandei ieftine prin care (Israelul) încearcă să dea o justificare pentru infracţiunea sa menită să distrugă sectorul sănătăţii din Gaza”, indică Hamas într-o declaraţie.
Oficialitatea israeliană a afirmat că soldaţii au început „o operaţiune ţintită şi extrem de precisă”, dar nu a menţionat cât va dura ea.
Israelul susţine de câţiva ani că militanţii Hamas folosesc Al-Shifa, cel mai mare spital din Fâşia Gaza, drept acoperire pentru operaţiunile lor.
Acelaşi reprezentant al armatei israeliene a afirmat că patru militanţi Hamas au murit într-un schimb de focuri în exteriorul spitalului Al-Shifa.
Ofensiva militară din Gaza nu se oprește până Hamas nu va fi distrus
ACTUALIZARE 14:25 Ministrul apărării israelian, Yoav Gallant, a declarat, miercuri, că ofensiva militară din Fâşia Gaza nu se va opri până când Israelul nu îşi va îndeplini cele două misiuni - „distrugerea Hamas şi întoarcerea ostaticilor noştri la familiile lor”.
Gallant a făcut aceste declaraţii la sediul Ministerului Apărării din Tel Aviv, la începutul unei întâlniri cu coordonatorul special al Statelor Unite pentru Orientul Mijlociu, Brett McGurk, care vizitează, miercuri, Israelul în cadrul unui turneu care îl va purta şi în alte ţări din regiune în încercarea de a media o soluţie la războiul din Gaza.
„Ministrul Gallant l-a informat pe coordonator despre evoluţiile operaţionale, pe măsură ce trupele israeliene avansează în Gaza şi atacă infrastructura teroristă Hamas.
„Au discutat despre complexitatea acestor operaţiuni din cauza implantării Hamas în mediile urbane şi a utilizării cinice a instituţiilor civile, inclusiv a mai multor spitale”, se arată într-un comunicat.
Gallant şi McGurk au abordat, de asemenea, situaţia ostaticilor „pe larg”, împărtăşind „informaţii şi detalii despre statutul captivilor”, care includ cetăţeni israelieni şi americani, precum şi eforturile de a-i readuce acasă.
Ministrul israelian a mulţumit administraţiei americane pentru „sprijinul continuu şi parteneriatul profund” dintre ambele ţări, a doua zi după ce Casa Albă a susţinut versiunea israeliană a presupusei folosiri de către miliţiile palestiniene din Gaza a spitalelor ca centre militare.
AFP: Soldații israelieni sunt în interiorul spitalului și cer bărbaților să se predea
ACTUALIZARE 12:35 Zeci de soldaţi israelieni, unii cu cagule şi trăgând focuri de armă în aer, le ordonă palestinienilor refugiaţi în spitalul Al-Shifa din Gaza să se predea. Bătălia din jurul celui mai mare spital din Fâşie se poartă de acum în secţiile şi pe etajele sale, relatează, miercuri, un jurnalist colaborator al AFP la faţa locului, citat de Agerpres.
Soldaţi israelieni somează prin difuzoare, în limba arabă cu un puternic accent: „Toţi bărbaţii de 16 ani şi peste, ridicaţi mâinile în aer şi ieşiţi din clădire în curtea interioară ca să vă predaţi!”.
Imediat, sute de tineri ies din diferite secţii ale imensului complex situat în vestul oraşului Gaza, unde concentrează de acum luptele între tancurile israeliene şi combatanţii Hamas, sprijiniţi de aliaţii lor din Jihadul Islamic. Cele două organizaţii sunt desemnate teroriste de Israel, Statele Unite şi Uniunea Europeană.
Miercuri dimineaţa, coloane de palestinieni, cu mâinile în sus, se îndreptau spre curtea spitalului, venind din secţia de mari arşi, din maternitate - vizată recent de tiruri de artilerie -, din departamentul de chirurgie sau din secţia de dializă, relatează acelaşi jurnalist. O mie de persoane, ţinând mâinile în aer, se află acum pe marea esplanadă a complexului spitalicesc. Unii dintre ei au fost dezbrăcaţi de soldaţi israelieni.
În interior, pe holurile diferitelor secţii ale Al Shifa, soldaţi trag focuri de armă în aer în timp ce trec dintr-o încăpere în alta, în căutare de luptători Hamas.
Femei, copii în lacrimi sunt percheziţionaţi. Alţii trebuie să treacă pe sub o bornă echipată cu o cameră de recunoaştere, la fel cu cele care au fost instalate de-a lungul culoarelor de evacuare spre sudul Fâşiei Gaza, conform jurnalistului menţionat. Tancuri israeliene se află, de acum, în interiorul complexului, postate în faţa diferitelor servicii, inclusiv a celui de urgenţe.
Deja, în ultimele zile, generatoarele au încetat să funcţioneze din lipsa combustibilului, care nu a mai intrat deloc în Fâşia Gaza de la începutul războiului.
Iordania condamnă operațiunea israeliană din spitalul Al Shifa
ACTUALIZARE 12:24 Ministerul de externe iordanian a condamnat, miercuri, raidul israelian de la spitalul Al Shifa din Gaza pe care l-a descris ca pe o „luare cu o asalt” și o „încălcare a legislației umanitare internaționale”.
„Ministerul Afacerilor Externe și pentru Problemele Expatriaților a condamnat luarea cu asalta a spitalului medical Al Shifa de căte forțele de ocupație israeliene în Gaza ocupată ca fiind o încălcare a legislației umanitare internaționale, mai ales a Convenției de la Geneva din 1949, în relație cu protejarea civililor în vreme de război.
Considerăm Israelul responsabil de siguranța civililor și a personalului medical din spital”, se arată într-un comunicat al diplomației iordaniene, citat de CNN.
Iordania a mai cerut și o încheiere a operațiunii israeliene în Gaza.
„Continuarea atacurilor fără sens și a războiului copleșitor împotriva Gazei și poporul ei, țintirea obiectivelor civile din Fâșie, distrugerea sistematică a spațiilor civile care furnizează servicii de bază pentru oamenii din Gaza și politica de pedepsire colectivă reprezintă o perpetuare condamnată a gravelor încălcări ale legislației umanitare și drepturilor omului și constituie crime de război”, a spus purtătorul de cuvânt al ministerului iordanian.
OMS a pierdut contactul cu personalul medical de la Al Shifa
ACTUALIZARE 12:11 Directorul Organizației Mondiale a Sănătății a declarat, miercuri, că organizația a pierdut contactul cu personalul sanitar de la spitalul Al Shifa, după ce forțele israeliene și-au început operațiunea în interiorul unității.
„Relatările despre incursiunea militară din spitalul Al Shifa sunt profund îngrijorătoare”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, miercuri.
„Am pierdut din nou contactul cu personalul sanitar de la spital. Suntem extrem de îngrijorați pentru siguranța lor și a pacienților lor”, a adăugat oficialul.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Primul camion cu combustibil intră în Gaza de la începutul războiului
ACTUALIZARE 11:45 Primul camion care va livra combustibil Fâşiei Gaza de la impunerea de către Israel a unui asediu total asupra enclavei, pe fondul războiului său cu Hamas, a traversat, miercuri, punctul de trecere a frontierei de la Rafah, dintre enclava palestiniană şi Egipt, au declarat două surse de securitate egiptene, citate de Reuters.
Martori au declarat că alte două camioane erau staţionate de partea egipteană a punctului de trecere de la Rafah, aşteptând să intre în Gaza. Livrări limitate de ajutor umanitar au trecut graniţa dintre Egipt şi Gaza începând din 21 octombrie, dar Israelul a refuzat să permită intrarea de combustibil.
În ultimele zile, ONU a avertizat că va fi nevoit să-şi înceteze operaţiunile umanitare, inclusiv distribuirea de ajutoare în interiorul Gazei, pe măsură ce rezervele lor de combustibil se împuţinau. Marţi, un camion cu combustibil a sosit la Rafah, care leagă Gaza de Egipt, pentru a încărca camioanele Agenţiei ONU pentru Refugiaţii Palestinieni (UNRWA).
Pe de altă parte, ONG-ul egiptean Sinai for Human Rights, cu sediul la Londra, a transmis - citând o sursă anonimă - că miercuri s-a ajuns la un acord între părţi care prevede „intrarea în cantităţi limitate de combustibil începând chiar din această miercuri în Fâşia Gaza, având ca destinaţie agenţiile ONU” care acționează acolo.
Comisarul general al UNRWA, Philippe Lazzarini, a reiterat, marţi seară, într-un comunicat, că „depozitul de combustibil este gol” şi că, „fără combustibil, operaţiunea umanitară din Gaza se apropie de sfârşit”, în ciuda faptului că agenţia a raţionalizat rezervele de combustibil în ultimele săptămâni şi a accesat rezerve limitate din Fâşie în coordonare cu autorităţile israeliene.
Un singur spital din nordul Gazei mai acceptă pacienți
ACTUALIZARE 11:29 Un singur spital mai acceptă pacienţi în nordul Fâșiei Gaza, date fiind luptele dintre armata israeliană şi Hamas, precum şi lipsa combustibilului şi a altor utilităţi, a transmis, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, Agenția ONU de Coordonare a Afacerilor Umanitare (OCHA).
Spitalul Al-Ahli din oraşul Gaza este încă funcţional, dar la capacitate minimă, a anunţat agenţia. Potrivit OCHA, toate celelalte spitale şi-au încetat funcţionarea din cauza lipsei de electricitate, materiale medicale, oxigen, alimente şi apă.
Situaţia este agravată de bombardamentele şi luptele din imediata vecinătate. În prezent, în spitalul Al-Ahli se află în jur de 500 de pacienţi. Armata israeliană a anunţat în cursul nopţii că forţele sale au intrat într-o parte a spitalului Al-Shifa.
„Pe baza informaţiilor avute şi a necesităţii operaţionale, forţele IDF desfăşoară o operaţiune precisă şi ţintită împotriva Hamas într-o zonă specifică a spitalului Al-Shifa”, a anunţat armata pe canalul Telegram în primele ore ale dimineţii de miercuri. Israelul spune că activitatea Hamas face din spitale ţinte legitime.
Pe întreg teritoriul Fâşiei, situaţia în spitale, care lucrează deja la limită, s-a deteriorat dramatic în ultimele zile. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), 22 din cele 36 de spitale şi-au încetat activitatea.
Celelalte 14 reuşesc cu greu să asigure îngrijirea pacienţilor, inclusiv a celor de la terapie intensivă, mai transmite OMS.
Netanyahu îl critică pe Trudeau
ACTUALIZARE 10:12 Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, l-a criticat, miercuri, pe omologul său canadian, Justin Trudeau, pentru apelul său de a se opri uciderea femeilor şi copiilor în Fâşia Gaza, şi a cerut din nou sprijin pentru lupta ţării sale împotriva Hamas.
„Nu Israelul vizează în mod deliberat civilii, ci Hamas care a decapitat, ars şi masacrat civili în cele mai mari orori comise împotriva evreilor de la Holocaust”, i-a scris direct, miercuri dimineaţă, Netanyahu lui Trudeau într-o postare pe Twitter. „Forţele civilizaţiei trebuie să sprijine Israelul în înfrângerea barbariei Hamas”, a continuat Netanyahu.
Anterior, Trudeau a îndemnat guvernul israelian „să dea dovadă de maximă reţinere” în lupta sa din Fâşia Gaza şi să acorde o pauza umanitară. „Preţul dreptăţii nu poate fi suferinţa continuă a tuturor civililor palestinieni”, a declarat Trudeau într-o conferinţă de presă în provincia canadiană British Columbia.
„Toate războaiele au reguli. Toate vieţile nevinovate au o valoare egală, israeliene şi palestiniene. Lumea priveşte. Auzim mărturii ale medicilor, membrilor familiilor, supravieţuitorilor, copiilor care şi-au pierdut părinţii”, a continuat Trudeau.
„Lumea este martoră la asta. Uciderea femeilor, a copiilor, a bebeluşilor. Acest lucru trebuie să înceteze”, a adăugat el.
Liderul canadian a cerut, de asemenea, Hamas să nu mai folosească civilii ca scuturi umane şi să elibereze toţi ostaticii „imediat şi necondiţionat”.
„În timp ce Israelul face totul pentru a ţine civilii departe de pericol, Hamas face totul pentru a-i ţine în calea pericolului”, a scris Netanyahu pe Twitter.
„Israelul le oferă civililor din Gaza coridoare umanitare şi zone de siguranţă, Hamas îi împiedică să plece sub ameninţarea armei”, a afirmat şeful guvernului israelian.
„Hamas, nu Israelul, ar trebui tras la răspundere pentru comiterea unei duble crime de război - vizarea civililor în timp ce se ascunde în spatele acestora”, a mai spus Netanyahu.
Un reporter palestinian spune că tancuri israeliene au intrat în curtea spitalului Al Shifa
ACTUALIZARE 09:52 Tancuri și vehicule militare se află „în curtea spitalului Al Shifa” din Gaza, a transmis Khader Al Zaaoun, reporter pentru agenția palestiniană de știri, citat de CNN.
„Armata israeliană le cere de la megafoane tinerile să ridice mâinile, să iasă și să se predea”, a declarat jurnalistul.
Soldații israelieni sunt în clădirile și departamentele spitalului, fac percheziții și „operațiuni de interogatoriu” cu bărbații tineri, „în timp ce în spital se aud focuri de armă intense și violente”, a adăugat reporterul.
Deputații francezi, „îngroziți” după o proiecție cu atrocitățile comise de Hamas pe 7 octombrie
ACTUALIZARE 08:30 „Atac asupra umanităţii”, „groază” şi „oroare”: parlamentarii francezi şi-au exprimat emoţia, marţi, la Paris, după ce un film care arată masacrele comise de comandourile Hamas pe 7 octombrie pe teritoriul israelian a fost prezentat în Adunarea Naţională.
„Cred că cei care au văzut acest video nu vor mai putea dormi liniştiţi pentru o lungă perioadă de timp”, a declarat Mathieu Lefevre, membru al parlamentului din partea formaţiunii de guvernământ, Renaissance, descriind evenimentele relatate în filmul de 40 de minute drept „un atac asupra întregii umanităţi”.
Lefevre a fost iniţiatorul acestei proiecţii, propusă membrilor grupului de prietenie Franţa-Israel din Adunarea Naţională pe care îl prezidează, în spatele uşilor închise, fără telefoane sau colaboratori.
Filmul a fost realizat de autorităţile israeliene din imagini de la camerele şi telefoanele luptătorilor Hamas ucişi sau luaţi prizonieri, precum şi din imagini surprinse de victime şi membri ai echipelor de salvare. Acesta prezintă imagini ale crimelor şi cadavrelor torturate ale adulţilor şi copiilor.
După proiecţie, deputaţii emoţionaţi au venit să facă declarații în faţa presei.
În lacrimi la sfârşitul proiecţiei, deputatul Meyer Habib (afiliat Les Republicains - LR - opoziţia de dreapta), a cărui circumscripţie a francezilor din străinătate acoperă Israelul, se străduia să se adune. La rândul său, deputatul Eric Ciotti (LR) a spus că a trebuit să „întoarcă privirea” în faţa ororii din anumite fragmente.
„Imaginile pe care le-am văzut sunt de o violenţă extremă”, a declarat David Guiraud, deputat al La France Insoumise (LFI, opoziţie radicală de stânga).
„Nu cred că voi uita vreodată să respect toţi morţii”, a concluzionat el, în centrul unei controverse după declaraţii care păreau să relativizeze abuzurile Hamas în Israel.
Intevievat de AFP, senatorul Roger Karoutchi (LR), preşedintele grupului de prietenie cu Israelul din camera superioară, a declarat că şi el intenţionează să organizeze o proiecţie, fără o dată încă stabilită. Mai multe proiecţii au avut deja loc în Israel, la ONU şi în aproximativ 30 de ţări, potrivit unui purtător de cuvânt al ambasadei israeliene din Paris.
Armata israeliană desfăşoară o „operaţiune precisă şi ţintită” în spitalul Al-Shifa
ACTUALIZARE 07:40 Armata israeliană a transmis că forţele sale desfăşoară o operaţiune miercuri împotriva Hamas în cel mai mare spital din Gaza, Al-Shifa, informează Reuters.
Într-o declaraţie, armata israeliană a comunicat următoarele: „Pe baza informaţiilor secrete şi a unei necesităţi operaţionale, forţele IDF efectuează o operaţiune precisă şi ţintită împotriva Hamas într-o anumită zonă a Spitalului Al-Shifa”.
Armata a transmis: „Forţele IDF includ echipe medicale şi vorbitori de limba arabă, care au urmat un antrenament specific pentru a se pregăti pentru acest mediu complex şi sensibil, cu intenţia ca civilii să nu fie afectaţi”.
Un martor ocular din interiorul spitalului Al-Shifa a declarat pentru BBC că soldaţii israelieni au început să îl ia cu asalt.
„Soldaţii au tras o bombă fumigenă care a provocat sufocarea oamenilor”, spune Khader Al-Zaanoun. „I-am văzut pe soldaţi intrând în departamentul de chirurgie specializată”, a mai spus Khader înainte ca legătura cu el să se întrerupă.
Cronologia evenimentelor de marți, 14 noiembrie 2023
Familiile ostaticilor din Gaza cer guvernului un acord "în această seară" pentru eliberarea lor
ACTUALIZARE 00.00 Rudele ostaticilor reţinuţi în Fâşia Gaza de Hamas, după atacul din 7 octombrie, au cerut marţi ca guvernul israelian "să aprobe un acord în această seară pentru a aduce acasă toţi ostaticii din Gaza", transmite AFP, preluată de Agerpres.
Cabinetul de război al prim-ministrului Benjamin Netanyahu avea programat să se întrunească marţi seară, deoarece rudele ostaticilor au început un marş de cinci zile şi 63 de kilometri care îi va duce de la Tel Aviv la Ierusalim şi se va încheia în faţa biroului premierului israelian, unde vor cere "eliberarea imediată a tuturor ostaticilor".
"Ştim că o decizie poate fi luată în această seară", a declarat, într-un comunicat, Forumul familiilor ostaticilor şi celor dispăruţi, cerând guvernului israelian "să nu blocheze un acord".
"Vreau să le spun liderilor şi factorilor de decizie: ne-am pierdut răbdarea. Ne dorim ca familiile şi cei dragi să se întoarcă acum", a adăugat Merav Leshem Gonen, mamă de ostatic, citată în acest comunicat de presă.
Acest Forum al familiilor, înfiinţat după 7 octombrie, când 1.200 de persoane au fost ucise şi aproximativ 240 de oameni răpiţi pe pământul israelian de către mişcarea islamistă palestiniană Hamas, creşte numărul de evenimente şi discursuri pentru a menţine presiunea asupra guvernului israelian.
Qatarul, care s-a angajat într-o diplomaţie intensă pentru a încerca să obţină eliberarea ostaticilor, a cerut marţi Israelului şi Hamas să profite de oportunitatea oferită de medierea sa, subliniind totodată că înrăutăţirea situaţiei din Fâşia Gaza i-a împiedicat eforturile.
Ezzat al-Richq, unul din liderii Hamas, a acuzat Israelul marţi seară că "încalcă acordul privind un armistiţiu umanitar prin prezentarea de noi cereri care ne duc înapoi la punctul de plecare".
Premierul Netanyahu a menţionat duminică posibilitatea unui acord pentru eliberarea ostaticilor în timpul unui interviu acordat NBC. Dar a precizat marţi, într-un comunicat, că "dacă şi când va fi ceva concret de împărtăşit, o vom face".
După atacul din 7 octombrie, Israelul a promis că va "anihila" Hamas, care controlează Fâşia Gaza şi de atunci bombardează acest teritoriu palestinian. Peste 11.300 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise în urma bombardamentelor, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.
SUA susțin că au propriile dovezi că Hamas folosește spitalul Al-Shifa din Gaza
ACTUALIZARE 23:10 Statele Unite au declarat că au informații că Hamas folosește spitalul Al-Shifa - cel mai mare din Gaza - pentru a desfășura acțiuni militare, potrivit Sky News.
Purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a declarat: „Avem informații care confirmă că Hamas folosește acel spital pentru acțiuni militare”.
El a adăugat că instalația este, probabil, folosită și pentru depozitarea armelor.
„Aceasta este o crimă de război”, a spus el.
Când a fost întrebat despre dovezi care să susțină afirmația, Kirby a spus că „provine dintr-o varietate de surse de informații”, dar nu a dat mai multe informații.
Cu toate acestea, el a mai spus că aceste presupuse acțiuni ale Hamas nu diminuează responsabilitatea Israelului de a proteja civilii.
„Nu susținem bombardarea spitalului. Spitalele și pacienții trebuie protejați”, a spus el.
De asemenea, SUA nu doresc să vadă „un schimb de focuri într-un spital”, a adăugat el.
Ploile abundente și potențialele inundații „ar putea răspândi boli” în Gaza
ACTUALIZARE 23:05 Pe măsură ce sezonul ploios începe, cresc temerile că inundațiile ar putea copleși sistemul de canalizare din Gaza și ar putea răspândi boli, potrivit Sky News.
Organizația Mondială a Sănătății a declarat săptămâna trecută că Gaza se confruntă cu un risc crescut de îmbolnăvire din cauza unui sistem de sănătate perturbat, a accesului limitat la apă curată și a aglomerației în adăposturi.
OMS a declarat că inundațiile ar putea copleși un sistem de canalizare deja slab și deteriorat.
Un purtător de cuvânt al Consiliului Norvegian pentru Refugiați a declarat că începutul sezonului ploios ar putea declanșa „cea mai dificilă săptămână din Gaza de când a început conflictul”.
Mesajul lui Biden către ostatici: „Stați acolo, venim”
ACTUALIZARE 23:00 Președintele american a declarat că el crede că Hamas va elibera mai mulți dintre cei 240 de ostatici pe care i-a luat în Gaza în atacul său de luna trecută, transmite Sky News.
Doar patru au fost eliberați până acum, dar Biden, care este implicat în discuții zilnice pentru eliberarea ostaticilor, a declarat că este încrezător că aceștia vor fi eliberați.
„Stați acolo, venim”, a spus el, când a fost întrebat de reporteri care este mesajul său pentru familia ostaticilor.
El nu a vrut să împărtășească alte detalii.
După declarațiile lui Biden, Casa Albă a declarat că principalul consilier al președintelui pentru Orientul Mijlociu, Brett McGurk, se îndreaptă spre regiune pentru discuții în Israel, Cisiordania, Arabia Saudită, Qatar și alte națiuni.
Secretarul general al ONU cere „în numele umanităţii” încetarea focului în Fâşia Gaza
ACTUALIZARE 20:05 Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, este „foarte îngrijorat de situaţia cumplită şi de marile pierderi de vieţi omeneşti în mai multe spitale din Fâşia Gaza”, a declarat marţi purtătorul său de cuvânt, potrivit France Presse, citată de Agerpres.
„În numele umanităţii, secretarul general cere o încetare a focului umanitară imediată”, a adăugat purtătorul de cuvânt al lui Guterres.
Numărul morților din Gaza crește, spune Ministerul Sănătății
ACTUALIZARE 20:00 Ministerul Sănătății din Gaza, condus de Hamas, a declarat că cel puțin 11.255 de persoane au fost ucise în enclavă, de pe 7 octombrie și până în prezent, potrivit Sky News.
Dintre acestea, 4.630 sunt copii și 3.130 sunt femei, a spus ministerul.
OMS: „Nu există niciun loc sigur în Gaza”
ACTUALIZARE 19:50 Purtătorul de cuvânt al Organizației Mondiale a Sănătății a declarat pentru Sky News că nu există „niciun loc sigur în Gaza”.
Acesta a spus că nici măcar partea de sud a enclavei - unde Israelul le-a spus cetățenilor din nord să se evacueze - nu este „deloc sigură”.
Întrebat despre situația dezastruoasă a spitalelor din Gaza, el a spus că nu este posibil să se obțină echipamente specializate acolo unde este nevoie.
„Mai multe spitale din nordul Fâșiei Gaza... se află în circumstanțe absolut catastrofale”, a adăugat el.
Mai mult de jumătate din spitalalele din Gaza nu mai funcționează, spune OMS
ACTUALIZARE 19:45 Mai mult de jumătate din spitalele din Gaza nu mai funcționează, a declarat Organizația Mondială a Sănătății, potrivit Sky News.
Din cele 36 de unități medicale ale enclavei, doar 14 sunt încă operaționale, în timp ce altele au fost forțate să se închidă din cauza „lipsei de combustibil, a daunelor, a atacurilor și a insecurității”, a spus acesta.
Acesta a avertizat că spitalele deschise „nu au suficiente provizii” pentru a ține pasul cu intervențiile chirurgicale.
De asemenea, Hamas spune că doar 10 spitale mai sunt funcționale în Gaza.
Un oficial Hamas a declarat marți după-amiază că 25 din cele 35 de spitale din Gaza nu mai sunt funcționale din cauza bombardamentelor israeliene.
„De asemenea, au distrus 94 de clădiri guvernamentale și 253 de școli”, a adăugat Osama Hamdan, un oficial Hamas din Beirut.
Mişcarea Houthi din Yemen ameninţă că va ataca navele israeliene în Marea Roşie
ACTUALIZARE 19:15 Mişcarea Houthi din Yemen a ameninţat marţi că va ataca în continuare Israelul şi navele israeliene din Marea Roşie şi Strâmtoarea Bab el-Mandeb, transmite Reuters.
Grupul, care controlează nordul Yemenului şi coasta Mării Roşii din această ţară, a lansat luna aceasta mai multe rachete şi drone asupra Israelului. Houthi, susţinuţi de Iran, luptă din 2015 împotriva unei coaliţii internaţionale conduse de Arabia Saudită şi s-au afirmat ca o forţă militară importantă în Peninsula Arabică, având mii de luptători şi un arsenal uriaş de rachete balistice şi drone înarmate, menţionează agenţia citată. Conflictul din Yemen a ajuns într-o fază statică, luptele încetând în mare măsură, însă ambele părţi au refuzat să reînnoiască armistiţiul mediat de ONU, care a expirat în octombrie.
„Ţinem ochii deschişi pentru a urmări şi căuta permanent orice navă israeliană din Marea Roşie, în special în (strâmtoarea) Bab el-Mandeb şi în apropierea apelor teritoriale ale Yemenului”, a afirmat într-un discurs radiodifuzat conducătorul mişcării, Abdulmalik al-Houthi.
Reuters apreciază că anunţul este încă un indiciu privind riscul extinderii în Orientul Mijlociu a războiului dintre Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas. Statele Unite sunt alertate de activitatea grupurilor controlate de Iran, după ce luptătorii Hamas au invadat în 7 octombrie teritoriul israelian, unde au ucis circa 1.200 de oameni şi au luat peste 200 de ostatici.
Ulterior, Israelul a lansat o operaţiune militară terestră precedată şi însoţită de bombardamente în Fâşia Gaza, controlată de Hamas. Oficialii palestinieni din teritoriu au raportat că atacurile israeliene au făcut peste 11.000 de victime.
Soldați israelieni publică o fotografie din interiorul parlamentului Hamas din Gaza
ACTUALIZARE 17:20 Soldații ai armatei israeliene din Brigada Golani s-au fotografiat cu steagul israelian în interiorul clădirii parlamentului Hamas din Gaza, relatează Jerusalem Post.
În imagine, soldații pot fi văzuți fluturând steaguri israeliene în clădirea consiliului legislativ al organizației teroriste.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a finalizat o evaluare a situației în care a subliniat progresul soldaților IDF în luptele din Gaza.
„Forțele IDF lucrează conform unui plan și îndeplinesc misiunile cu precizie și în coordonare între forțele aeriene, maritime și terestre, folosind informații precise”, a declarat Gallant.
„Nu există nicio putere pe care Hamas o are care să fie capabilă să oprească IDF”, a mai spus el. „IDF avansează în fiecare punct. Hamas a pierdut controlul asupra Gaza, teroriștii fug spre sud, civilii jefuiesc bazele Hamas și nu au încredere în guvern.”
OMS spune că evacuarea spitalului Al-Shifa din Gaza este o „misiune imposibilă”
ACTUALIZARE 16:30 Evacuarea pacienţilor din spitalul Al-Shifa din Fâşia Gaza este o „misiune imposibilă”, a afirmat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a subliniat că este vorba despre persoane foarte vulnerabile şi care nu au unde să plece, informează AFP, citată de Agerpres.
Mii de persoane se aflau marţi sub asediu în principalul spital din Gaza, în plin conflict între Israel şi militanţii palestinieni Hamas.
La finalul săptămânii trecute, reprezentanţa diplomatică a Israelului la Geneva a acuzat OMS, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) şi Biroul ONU pentru afaceri umanitare (OCHA) că au criticat apelurile israeliene la evacuarea spitalului.
„De o lună noi le cerem civililor şi pacienţilor să evacueze spitalul Shifa, care găzduieşte cartierul general al Hamas. Obiectivul nostru este de a evita ca ei să fie prinşi în capcană într-o zonă de luptă activă”, a scris reprezentanţa israeliană pe reţeaua X (fosta Twitter).
Marţi, o purtătoare de cuvânt a OMS, Margaret Harris, a explicat că pacienţii care se află în spital nu pot fi evacuaţi întrucât sunt foarte vulnerabili, foarte bolnavi.
„A-i deplasa ar fi, aşadar, o misiune imposibilă'”, a continuat ea.
IDF a prezentat presei un „arsenal” al Hamas sub spitalul de copii Al Rantisi
ACTUALIZARE 15:38 Un purtător de cuvânt al IDF a invitat presa, luni, să vadă centrul medical pentru copii de la spitalul Al Rantisi, unde armata israeliană susține că Hamas a depozitat armament și explozibili și că au folosit o cameră de sub spital pentru a-i ține pe ostaticii răpiți din Israel pe 7 octombrie, relatează CNN.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Daniel Hagari a spus că această cameră era un adevărat „arsenal”, un „centru de comandă și control” al Hamas. El a mai arătat și spre un scaun care avea o frânghie lângă și o bucată dintr-un articol vestimentar feminin, dar și spre o toaletă improvizată. Despre acestea, soldații israelieni spun că sunt dovezi că acolo au fost ținuți ostatici.
Mohammed Zarqout, responsabilul de toate spitalele din Gaza, spune că subsolul spitalului Al-Rantisi a fost folosit ca adăpost pentur femei și copii, nu ca spațiu de stocare pentru armament și ostatici și că a mai fost și locul unei farmacii și al unora dintre birourile folosite de personalul administrativ al spitalului.
Zarqout a mai susținut că soldații israelieni au luat controlul spitalul și că au forțat personalul medical să plece, dar și că aceștia nu au putut să ia cu ei toți pacienții când au plecat.
Directorul spitalului Al Shifa spune că 179 de cadavre au fost îngropate într-o groapă comună la spital
ACTUALIZARE 15:07 Directorul spitalului Al Shifa a declarat pentru BBC, că 179 de cadavre, inclusiv ale unor bebeluși, sunt îngropate într-o groapă comună la spital, în condițiile în care unitatea nu mai are loc să le depoziteze la morgă.
„Avem cadavre peste tot în complexul spitalicesc, iar morgile deja nu mai au electricitate. Suntem obligați să-i îngropăm într-o groapă comună”, a declarat Mohammed Abu Salmiya.
El a adăugat că mulți dintre pacienți au murit după ce echipamentul de la spital a rămas fără energie electrică, în condițiile în care penuria de combustibil din Gaza este tot mai acută.
Forțele israeliene au capturat mai multe clădiri guvernamentale Hamas în orașul Gaza
ACTUALIZARE 14:15 Forțele de Apărare ale Israelului anunță că trupele Brigăzii a 7-a blindate și Brigăzii de infanterie au capturat mai multe clădiri guvernamentale Hamas în cartierele orașului Gaza, Sheikh Ijlin și Rimal.
Printre clădirile capturate de trupe se numără parlamentul Hamas, complexul guvernamental și sediul poliției.
IDF spune că a capturat, de asemenea, clădirea facultății de inginerie a unei universități din Gaza, care „a servit ca institut pentru producția și dezvoltarea de arme”, și un alt complex Hamas cu o bază de antrenament, centru de comandă, camere de interogatori și celule de detenție.
Un singur spital mai funcționează în nordul Fâșiei Gaza
ACTUALIZARE 13:45 Un singur spital a mai rămas funcțional în nordul Fâșiei Gaza, a transmis, marți, Organizația Națiunilor Unite, în condițiile în care bombardamentele israeliene continuă să lovească zone din jurul unităților medicale, iar lucrătorii sanitari se străduiesc să-și țină pacienții, unii dintre ei bebeluși prematuri, în viață, relatează CNN.
„Doar unul din 13 spitale din orașul Gaza și din nordul Fâșiei mai funcționează pe 13 noiembrie. Asta e din cauza lipsei de energie, de consumabile medicale, de oxigen, de hrană și apă sau din cauza bombardamentelor și luptelor care se duc în apropiere de ele”, a transmis agenția ONU pentru Coordonare și Probleme Umanitare (OCHA), marți.
O ostatică israeliană a murit în captivitate
ACTUALIZARE 12:45 Israelul a confirmat, marți, moartea uneia dintre ostaticele ținute de Hamas în Gaza. IDF spune că Noa Marciano, membră a forțelor armate israeliene în vârstă de 19 ani, a murit în captivitatea Hamas.
Anterior, Hamas publicase un clip video în care apăra tânăra citind un mesaj în ebraică, în care se identifica și spunea că este ținută în Gaza de patru zile. Brigăzile al-Qassam ale Hamas susțin că Marciano a fost ucisă într-un bombardament israelian de pe 9 noiembrie.
IDF a condamnat publicarea acestor imagini video.
„Organizația teroristă Hamas continuă să exploateze terorismul psihologic și să se comporte inuman prin clipuri și fotografii cu ostaticii, așa cum a mai făcut-o și în trecut.
Suntem alături de familia Marciano, a cărei fiică, Noa, a fost răpită cu brutalitate de organizația teroristă Hamas. Folosim toate metodele posibile, de informații și operaționale, pentru a-i aduce pe ostatici înapoi acasă”, a transmis IDF.
Pe site-ul armatei israeliene, Noa Marciano a pare „căzută la datorie, în captivitatea unei grupări teroriste”.
Haaretz a relatat că mama lui Marciano a vorbit ultima oară cu ea în dimineața zilei de 7 octombrie.
„Mi-a spus că e într-un spațiu protejat și că a existat o infiltrare. Mi-a spus că trebuie să închidă. Nu am auzit țipete sau focuri de armă. O jumătate de oră mai târziu, i-am trimis un mesaj dar nu mi-a mai răspuns”, a spus ea.
Biden cere Israelului să „protejeze” spitalul Al Shifa
ACTUALIZARE 12:20 Președintele Joe Biden a îndemnat Israelul, luni, să „protejeze” spitalul Al Shifa din Gaza, cea mai mare astfel de unitate din enclavă.
Vorbind din Biroul Oval, luni, președintele american a spus că păstrează contactul strâns cu israelienii și că „speranța și așteptarea” sa sunt pentru o „acțiune mai puțin intruzivă în ce privește spitalul”.
Luptele se duc, acum, aproape de spitalul din orașul Gaza, în condițiile în care Israelul își continua ofensiva terestră în Gaza.
--
ACTUALIZARE 12:00 Peste 100 de angajați ai ONU au fost uciși în Gaza de când a început războiul
Cel puțin 102 angajați ai ONU au fost uciși în Gaza de când a început războiul, transmite, luni, o agenție de ajutor umanitare a Organizației, care acționează în enclava palestiniană.
„În ultimele 24 de ore, o membră a personalului UNRWA a fost ucisă împreună cu familia ei în nordul Fâșiei Gaza, ca urmare a bombardamentelor, fapt ce aduce totalul morților le peste 100”, a transmis agenția într-un comunicat.
Cel puțin 27 de alți angajați ai ONU au fost răniți, de asemenea, de când a început războiul
ACTUALIZARE 9:00 Cinci palestinieni au fost ucişi într-o operaţiune a armatei israeliene în sectorul Tulkarm din nordul Cisiordaniei ocupate, a transmis, marţi, directorul spitalului local. Cei cinci bărbaţi aveau vârste între 21 şi 29 de ani, a precizat Amin Khader, directorul spitalului Thabet, unde au fost constatate decesele. Martori au relatat despre ciocniri violente în tabăra de refugiaţi locală şi despre o desfăşurare importantă de forţe pentru arestarea tinerilor.
Armata israeliană a confirmat pentru AFP o operaţiune în acest sector al Cisiordaniei ocupate, fără însă a preciza motivele sau a comenta bilanţul palestinian. Potrivit Reuters, cel puţin trei palestinieni au fost ucişi de o dronă israeliană marţi dimineaţă în Cisiordania ocupată, a transmis agenţia palestiniană WAFA, citând spitalul din Tulkarm.
Forţele israeliene au împuşcat mortal alţi doi palestinieni în ciocniri petrecute mai devreme într-o tabără de refugiaţi din oraş, a relatat WAFA.
ACTUALIZARE 7.40 Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a descris cel mai mare spital din Gaza ca fiind "aproape un cimitir", relatează BBC.
Spitalul Al-Shifa - care se află în nordul Fâşiei Gaza - a fost în prima linie a luptelor intense din ultimele zile, Forţele de Apărare Israeliene (FDI) insistând că Hamas operează un centru de comandă şi control în tunelurile de sub spital. Hamas şi spitalul neagă acest lucru.
Purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier, a declarat că aproximativ 600 de persoane au rămas în spital, iar altele s-au adăpostit pe holuri. "În jurul spitalului există cadavre care nu pot fi îngrijite sau nici măcar îngropate sau duse la vreun fel de morgă", a spus el.
"Spitalul nu mai funcţionează deloc aşa cum ar trebui. Este aproape un cimitir", a adăugat Lindemeier. Medicii au vorbit, de asemenea, despre cadavrele care se îngrămădesc şi putrezesc la spital. Dr. Mohamed Abu Selmia a mai declarat pentru BBC că, întrucât autorităţile israeliene nu au acordat încă permisiunea ca trupurile în descompunere să părăsească spitalul pentru a fi îngropate, câinii au intrat acum în incinta spitalului şi au început să mănânce cadavrele.
Există, de asemenea, îngrijorări cu privire la soarta a zeci de copii prematuri care nu mai pot sta în incubatoare din cauza întreruperilor de curent. Selmia a declarat că şapte dintre aceşti bebeluşi au murit acum din cauza lipsei de oxigen.
Cronologia evenimentelor de luni, 13 noiembrie 2023
Peste 11.000 de persoane au fost ucise în Fâșia Gaza
ACTUALIZARE 23:10 11.240 de persoane, printre care 4.630 de copii, au fost ucise în Fâșia Gaza, transmite Sky News.
Numărul total al palestinienilor uciși în Fâșia Gaza a crescut la 11.240, a declarat Ministerul Sănătății din Gaza, condus de Hamas.
Printre victime se numără 4.630 de copii și 3.130 de femei, potrivit purtătorului de cuvânt al autorității.
Biden a transmis Israelului că spitalul din Gaza „trebuie protejat”
ACTUALIZARE 23:00 Președintele SUA, Joe Biden, a transmis Israelului că spitalul Al-Shifa trebuie protejat, potrivit Sky News.
Al-Shifa a rămas fără electricitate și apă timp de trei zile, bombardamentele din afara complexului făcând situația mai dificilă.
Într-un discurs din Biroul Oval, președintele american a spus că spitalul „trebuie protejat”.
„Sper și mă aștept să existe mai puține acțiuni intruzive”, a spus el.
Hamas spune că va elibera 70 de ostatici în schimbul unui armistițiu de cinci zile
ACTUALIZARE 22:40 Aripa armată a Hamas a declarat luni că le-a spus mediatorilor din Qatar că este pregătită să elibereze 70 de ostatici, printre care femei și copii, pe care îi ține în Gaza în schimbul unui armistiţiu de cinci zile, informează Reuters.
„Armistiţiul ar trebui să includă o încetare completă a focului şi să permită acordarea de ajutor şi asistenţă umanitară peste tot în Fâşia Gaza”, a declarat Abu Ubaida, purtătorul de cuvânt al aripei armate a Hamas, Brigăzile Al-Qassam, într-o înregistrare audio publicată pe canalul Telegram al mişcării.
El a acuzat Israelul că „tergiversează şi se sustrage” de la a ajunge la o înţelegere.
Hamas „a pierdut controlul asupra Fâșiei Gaza”, anunță ministrul israelian al Apărării
ACTUALIZARE 21:10 Mişcarea Hamas "a pierdut controlul asupra Gaza" şi combatanţii săi "fug spre sud", a afirmat luni ministrul israelian al apărării Yoav Gallant, după cinci săptămâni de război cu mişcarea islamistă palestiniană, informează AFP, preluată de Agerpres.
Civili "jefuiesc baze ale Hamas. Ei nu mai cred în guvernul Hamas" la putere în acest teritoriu palestinian bombardat neîncetat de Israel şi cufundat într-o situaţie umanitară catastrofală, a susţinut ministrul israelian al apărării într-o înregistrare video difuzată de mai multe canale de televiziune.
Începând cu 7 octombrie, bombardamentele israeliene au ucis în Fâşia Gaza 11.180 de persoane, majoritatea civili, printre care 4.609 de copii, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.
Atacul mişcării islamiste palestiniene Hamas a făcut cel puţin 1.200 de morţi de partea israeliană, majoritatea civili ucişi pe 7 octombrie, potrivit celor mai recente cifre oficiale israeliene.
Netanyahu vrea ca fostul premier britanic Tony Blair să fie numit „coordonator umanitar” în Gaza
ACTUALIZARE 20:30 Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, încearcă să îl instaleze pe fostul premier britanic Tony Blair în funcţia de „coordonator umanitar” în Gaza, potrivit unor informaţii apărute în presa israeliană, relatează The Guardian.
Netanyahu consideră că experienţa diplomatică a lui Tony Blair în regiune ar putea fi valorificată pentru a reduce presiunea internaţională cu privire la costul civil al acţiunilor Israelului în Gaza, a relatat duminică site-ul israelian de ştiri Ynet.
Blair a fost contactat în legătură cu această chestiune, iar discuţiile au continuat în ultimele săptămâni, potrivit Ynet.
Un purtător de cuvânt al fostului premier britanic a declarat pentru publicaţia israeliană că „nu i s-a dat sau oferit o poziţie”, dar nu a negat în mod direct existenţa unor contacte.
Financial Times a scris că Tony Blair este deschis la ideea de a-şi asuma acest rol dacă crede că ar putea face o diferenţă reală.
„După cum ştiţi, domnul Blair are un birou în Israel şi a continuat să lucreze la problemele privind Israelul şi palestinienii. În mod evident, el discută situaţia cu o serie de persoane din regiune şi din alte părţi pentru a vedea ce se poate face”, a declarat un purtător de cuvânt.
Laburistul Tony Blair a demisionat în iunie 2007 din funcţia de prim-ministru după zece ani de mandat şi a fost confirmat oficial ca emisar pentru Orientul Mijlociu pentru Organizaţia Naţiunilor Unite, Uniunea Europeană, Statele Unite şi Rusia. Preşedintele George W. Bush a avut discuţii preliminare cu Blair pentru a-i cere să preia rolul de emisar. Surse de la Casa Albă au declarat că „atât Israelul, cât şi palestinienii au fost de acord cu propunerea”. În mai 2008, Blair a anunţat un nou plan pentru pace şi pentru drepturile palestinienilor. Blair a demisionat din funcţia de emisar în mai 2015.
500 de cetățeni străini au plecat din Fâșia Gaza
ACTUALIZARE 20:25 Autorităţile palestiniene de la punctul de trecere a frontierei către Egipt de la Rafah au anunţat luni că au permis plecarea din Fâşia Gaza a peste 500 de cetăţeni străini, transmite dpa, citată de Agerpres.
Pe lista cu cei care au trecut în Egipt figurau printre alţii cetăţeni spanioli, olandezi, suedezi, americani, marocani, iordanieni, ruşi.
Din teritoriul controlat de gruparea islamistă Hamas au reuşit să plece pe la Rafah şi câţiva palestinieni răniţi, care necesitau tratament medical, precum şi însoţitori ai acestora.
Altor palestinieni din Gaza, care nu aveau paşapoarte străine, nu li s-a permis trecerea.
Israelul şi-a închis în întregime frontiera cu Fâşia Gaza, de unde se mai poate ieşi acum doar pe la Rafah.
Ministrul israelian al Afacerilor Externe spune că presiunea internațională asupra țării sale este în creștere
ACTUALIZARE 20:20 Şeful diplomaţiei israeliene a estimat luni că presiunea internaţională asupra ţării sale este în creştere în ceea ce priveşte operaţiunile militare din Fâşia Gaza şi că trebuie depuse eforturi pentru a prelungi „legitimitatea” acestor operaţiuni, informează AFP, citată de Agerpres.
„Avem două sau trei săptămâni înainte ca presiunea internaţională să se intensifice cu adevărat, însă Ministerul Afacerilor Externe (israelian) se străduieşte să extindă fereastra de legitimitate şi luptele vor continua cât timp va fi necesar”, a spus ministrul israelian al Afacerilor Externe, Eli Cohen, potrivit unor declaraţii transmise AFP de către purtătorul său de cuvânt.
La peste cinci săptămâni de la începutul războiului, declanşat de atacul fără precedent al Hamas asupra teritoriului israelian pe 7 octombrie, organizaţiile umanitare internaţionale şi-au sporit apelurile în favoarea unui armistiţiu în Fâşia Gaza, bombardată de Israel şi unde se înregistrează penurii grave de apa potabilă şi medicamente, în condiţiile în care ajutorul umanitar ajunge aici în cantităţi foarte limitate.
Comisarul european pentru ajutor umanitar, Janez Lenarcic, a îndemnat luni Israelul să pună în aplicare pauze umanitare „reale” în războiul său împotriva Hamas.
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a insistat la rândul său asupra necesităţii ca aceste pauze umanitare să fie „imediate”, pentru a garanta livrarea de ajutor indispensabil, în special de carburant pentru spitale.
Preşedintele Braziliei acuză Israelul că ucide civili „fără niciun criteriu” în Fâşia Gaza
ACTUALIZARE 20:15 Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a acuzat luni Israelul că ucide civili nevinovaţi „fără niciun criteriu” în Fâşia Gaza şi a condamnat faptul că în urma bombardamentelor israeliene copiii au devenit primele victime, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
Într-un discurs susţinut la un eveniment oficial, liderul brazilian a condamnat din nou acţiunile „teroriste” ale grupării islamiste palestiniene Hamas care au declanşat pe 7 octombrie un război cu Israelul, dar a subliniat că răspunsul militar la care a recurs guvernul condus de Benjamin Netanyahu este „la fel de grav”, după ce bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza au provocat peste 11.000 de morţi, dintre care circa 40% sunt copii.
„Nu am văzut niciodată ştiri cu copii drept victime preferenţiale ale unui război; (armata israeliană) lansează bombe acolo unde sunt copii şi spitale sub pretextul că se află un terorist acolo”, a remarcat Lula da Silva, în timp ce armata israeliană se apropie de unul dintre principalele spitale din oraşul Gaza.
Pe de altă parte, salutând evacuarea unui grup de 32 de cetăţeni brazilieni din Fâşia Gaza, preşedintele a spus că această evacuare, negociată timp de trei săptămâni, a fost obţinută cu „multe sacrificii”, întrucât „a depins de bunăvoinţa Israelului”.
Luptele între armata israeliană și teroriștii Hamas lângă spitalele din Gaza
ACTUALIZARE 16:40 De când forţele terestre israeliene au intrat în Gaza la sfârşitul lunii octombrie şi au înconjurat rapid oraşul Gaza, luptele s-au concentrat într-un cerc din ce în ce mai strâns în jurul Al Shifa, cel mai mare spital din enclavă.
Israelul spune că spitalul se află deasupra unor tuneluri care adăpostesc un cartier general al luptătorilor Hamas şi ei sunt vinovaţi de situaţia dificilă, pentru că se folosesc de pacienţii drept scuturi umane, lucru pe care Hamas îl neagă.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Gaza, Ashraf Al-Qidra, care se afla în interiorul spitalului Al Shifa, a declarat că 32 de pacienţi au murit în ultimele trei zile, inclusiv trei nou-născuţi, ca urmare a asediului asupra spitalului şi a întreruperii energiei electrice. Cel puţin 650 de pacienţi se aflau încă înăuntru, disperaţi să fie evacuaţi către o altă unitate medicală de către Crucea Roşie sau o altă agenţie neutră.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Gaza a declarat că un tanc israelian staţionează acum la poarta spitalului. Lunetiştii şi dronele israeliene trag în spital, făcând imposibilă deplasarea medicilor şi a pacienţilor. "Suntem asediaţi şi ne aflăm în interiorul unui cerc al morţii", a spus el.
Israelul le-a spus civililor să plece, iar medicilor să trimită pacienţii în altă parte. De asemenea, Israelul susţine că a încercat să evacueze bebeluşii din secţia de neonatologie şi a lăsat la intrarea în spital 300 de litri de combustibil pentru a alimenta generatoarele de urgenţă, dar ofertele au fost blocate de Hamas.
Luni, Forțele de Apărare Israelului au spus că unele dintre trupele sale au fost împușcate de la intrarea în spitalul Al Quds, al doilea spital important din nordul Fâşiei Gaza, după ce luptătorii Hamas s-au infiltrat printre civili.
Teroriștii au fost „eliminați ulterior”, susține armata israeliană care a publicat și imagini.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Armament și explozibil Hamas, descoperite pe fundul mării de IDF
ACTUALIZARE 13:52 Armata israeliană a descoperit, ascunse pe fundul mării, în apropiere de Fâșia Gaza, zeci de dispozitive explozive, inclusiv muniție, bărci și alte lucruri folosite de teroriștii Hamas.
Scafandrii israelieni au găsit mai multe centuri cu explozibili, rachete, lansatoare, chiar și bărci gonflabile. Acestea puteau fi folosite de trupele navale de comando ale Hamas pentru a ataca Israelul
Toate armele au fost găsite pe fundul mării, în apropiere de coastele Fâșiei Gaza. La câțiva kilometri de coastele enclavei este o zonă de excludere, unde locuitorii de acolo nu au acces, iar locul este controlat de armata israeliană.
Aceste muniții au fost descoperite la adâncime foarte mică, foarte aproape de coastă.
În imaginile oferite de IDF pot fi văzute rachete, lansatoare, centuri cu explozibil, grenade și alte dispozitive îngropate în nisip, undeva pe fundul mării.
Oficialii israelini au spus că armele găsite în stare activă au fost detonate în siguranță
Coridorul de evacuare pentru locuitorii din nordul Gazei s-a redeschis, anunță IDF
ACTUALIZARE 13:27 IDF anunță că locuitorii din nordul Gazei pot folosi din nou coridorul de evacuare spre sud care s-a deschis din nou, luni, relatează CNN.
Este neclar, însă, cât de informați sunt locuitorii enclavei, în condițiile în care capacitatea de conectare la internet este extrem de redusă iar semnalul de telefonie mobilă e foarte slab.
Conform relatărilor din Gaza, mulți dintre civili sunt reticenți să părăsească zonele în care s-au adăpostit, spitale de exemplu, iar alții sunt reticenți din a-și părăsi locuințele.
Avichay Adraee, purtătorul de cuvânt arab al ID a spus că „coridorul pentru trecere în siguranță rămâne deschis între orele 9:00 și 16:00 pentru scopuri umanitare prin axa Salah El-Din în direcția sud față de Wadi Gaza”.
Salah El-Din este principala rută nord-sud prin Fâșia Gaza.
IDF dă noi detalii despre operațiunea sa în Gaza
ACTUALIZARE 13:09 Armata israeliană a făcut public un nou comunicat despre operațiunea sa în Fâșia Gaza, conform BBC.
Conform IDF, au fost făcute 4.300 de lovituri aeriene în încercarea de a lovi tunelurile Hamas și centrele de control și comandă ale organizației teroriste. IDF mai spune că a lovit „3.000 de situri de infrastructură teroristă”, conform comunicatului.
Lupte dure continuă în jurul spitalelor din Gaza, multe dintre care nu mai sunt funcționale din cauza lipsei de combustibil.
„Toate unitățile esențiale sunt în colaps” la Al Shifa
ACTUALIZARE 12:51 Situația din spitalul Al Shifa, cel mai mare din Gaza este „catastrofală”, în condițiile în care toate unitățile esențiale ale spitalulu isunt în colaps, a declarat, luni, directorul Mohammad Abu Salmiya, pentru CNN.
În jur de 7.000 de oameni sunt, în prezent, adăpostiți în spital, împreună cu 1.500 de pacienți și membri ai personalului medical, a declarat Abu Salmiya.
El a mai adăugat că a cerut armatei israeliene 600 de litri de combustibil în fiecare oră pentru a putea ține generatoarele pornite, însă IDF nu a dat, până acum, niciun răspuns.
Duminică, armata israeliană a anunțat că a pus 300 de litri de combustibil la intrarea în complexul spitalicesc, dar a susținut că Hamas a oprit spitalul din a primi acest ajutor.
Abu Salmiya a declarat pentru Al Araby TV că personalul medicat a fost „prea înfricoșat să meargă să ia combustibilul”.
„Am spus armatei israeliene că cei 300 de litri de combustibil nu-s suficienți să operăm spitalul nici pentru 30 de minute. Nu avem apă, mâncare, lapte pentru copii și bebeluși, situația aici este catastrofală”, a mai spus Abu Salmiya.
Nou-născuții de la Al Shifa sunt înfășurați în plastic și puși lângă apă fierbinte pentru a supraviețui
ACTUALIZARE 11:36 Nou-născuții prematuri de la cel mai mare spital din Gaza sunt înfășurați în folie de plastic și puși lângă apă fierbinte, într-o încercare disperată de a-i ține în viață, a avertizat directorul spitalului Al Shifa, în condițiile în care armata israeliană continuă să lovească străzile din jur, iar ultimele rezerve de combustibil sunt pe terminate, relatează CNN.
Personalul medical de la Al Shifa se străduiește să-i țină în viață pe copii după ce rezervele de oxigen sau epuizat iar bebelușii au fost mutați de la secția de incubatoare într-o parte diferită a spitalului.
„Am fost la ei acum ceva vreme, sunt expuși pentru că i-am scos din incubatoare. Îi înfășurăm în folie de plastic și punem apă fierbinte lângă ei pentru a-i încălzi”, a spus directorul unității, Muhammad Abu Salmiya.
IDF: 44 de soldaţi israelieni au murit în Gaza de la începutul războiului
ACTUALIZARE 11:21 Armata israeliană a anunţat, luni, moartea altor doi soldaţi în luptele din Fâşia Gaza, numărul total al soldaţilor săi ucişi pe teritoriul palestinian de la începutul războiului cu Hamas ajungând la 44. Bilanţul de 44 de decese se referă la soldaţii israelieni ucişi „în Fâşia Gaza în timpul războiului”, a declarat un purtător de cuvânt al armatei israeliene.
În nordul Israelului, la graniţa cu Libanul, unde schimburile de focuri între armata israeliană şi grupurile armate din Liban au loc aproape zilnic de mai multe săptămâni, cel puţin şase soldaţi şi doi civili au murit de partea israeliană.
Atacurile israeliene, dintre care unele vizează ţinte şi în Siria, au ucis cel puţin 70 de luptători ai grupării libaneze Hezbollah, potrivit unui bilanţ AFP realizat pe baza declaraţiilor grupării libaneze pro-iraniene, conform Agerpres.
Un bărbat a urcat pe scenă și a încercat să-i smulgă microfonul Gretei Thunberg în timp ce ea scanda sloganuri pro-palestiniene
ACTUALIZARE 10:42 Un discurs al activistei pentru mediu Greta Thunberg a fost întrerupt, duminică, de un protestatar supărat care a urcat pe scenă și a încercat să-i smulgă microfonul din mână, în timp ce din mulțime se scandau sloganuri pro-palestiniene, relatează BBC.
Protestul avea loc Amsterdam, iar în momentul în care din mulțime au început să se scandeze sloganuri pro-palestiniene, susținute și de Thunberg, un bărbat îmbrăcat în verde a urcat pe scenă și a încercat să-i smulgă microfonul din mână activistei.
Citește mai departe și vezi video AICI
Drapelele ONU în bernă, în memoria personalului ucis în Gaza
ACTUALIZARE 10:27 Drapelele au fost coborâte în bernă, luni, pe clădirile ONU din Asia, în timp ce personalul a fost chemat să ţină un minut de reculegere în memoria colegilor ucişi în războiul dintre Israel şi Hamas.
Steagul albastru-alb al Naţiunilor Unite a fost coborât la ora locală 9:30, la Bangkok, Tokyo şi Beijing, a doua zi după ce ONU a anunţat „un număr mare de morţi şi răniţi în bombardamentul” sediului Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Gaza.
Imaginile AFPTV arătau, de asemenea, un crater, duminică, în mijlocul curţii unei şcoli administrate de agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) la Beit Lahia, în nordul Fâşiei Gaza.
UNRWA a anunţat, vineri, că peste 100 dintre angajaţii săi au murit în Fâşia Gaza de la începutul războiului.
Armata israeliană face noi raiduri la tabăra de refugiația Al-Shati
ACTUALIZARE 09:25 Armata israeliană a anunțat, luni dimineață, că face raiduri la marginile taberei de refugiați Al-Shati, aflată la vest de orașul Gaza.
Conform IDF, operațiunile militare includ universitatea Al-Quds și moscheea Abu-Bakr. IDF susține că luptătorii Hamas acționează acolo.
IDF a publicat pe rețele sociale și fotografii cu echipament militar pe care l-au confiscat în timpul raidurilor, inclusiv unele despre care spun că le-au găsit la locuința unui membru al Jihadului Islamic.
Zeci de oameni riscă să moară la Al Shifa după ce spitalul a rămas fără energie
ACTUALIZARE 08:34 Spitalul Al Shifa din Gaza, cel mai mare din enclavă, „nu mai funcționează”, a transmis, luni, Organizația Mondială a Sănătății, citată de The Guardian.
Oficialii sanitari și oameni blocați în cel mai mare spital din Gaza au negat afirmațiile oficialilor isralieni care spuneau că ajută la evacuarea bebelușilor și altor pacienți de acolo, în condițiile în care incubatoarele nu mai funcționau din cauza lipsei de electricitate și de provizii medicale critice.
Directorul general al OMS, Tedros Adhanon Ghebreyesus a declarat, pe Twitter, că Shifa nu mai are apă de trei zile și că „nu mai funcționează ca spital”. Mai multe organizații umanitare au declarat că nu au mai putut ajunge la spital, duminică.
Ultimul generator a rămas fără combustibil de sâmbătă, fapt ce a dus la moartea mai multor bebeluși prematuri și a unor pacienți în stare critică, conform ministerului sănătății din Gaza.
Alți 36 de bebeluși sunt la risc de deces la Al Shifa, conform OMS.
Armata israeliană a susținut că a adus 300 de litri de combustibil la Al Shifa peste noapte pentru un generator de urgență folosit la incubatoarele pentru bebeluși prematuri și că a coordonat livrarea cu oficialii din spital.
Un purtător de cuvânt palestinian a declarat pentru Al Jazeera că acest combustibil nu este suficient să țină generatorul funcțional nici mpcar o ora – „Aceasta este o bătaie de joc față de pacienți și de copii”, a spus Ashraf al-Qidra.
Statele Unite au bombardat ţinte din Siria având legătură cu Iranul
ACTUALIZARE 08:25 Statele Unite au lansat, duminică, lovituri în Siria împotriva a două obiective legate de Iran, ca răspuns la atacurile asupra personalului american din regiune, a anunţat şeful Pentagonului, Lloyd Austin.
„Forţele armate americane au efectuat astăzi lovituri de precizie asupra unor facilităţi din estul Siriei folosite de Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice din Iran şi de grupurile afiliate Iranului, ca răspuns la atacurile continue împotriva personalului american din Irak şi din Siria”, a declarat secretarul american al apărării, Lloyd Austin, într-un comunicat.
Pentagonul precizează că au fost vizate o unitate de antrenament şi o casă folosită drept ascunzătoare în apropierea oraşelor Abu Kamal şi, respectiv, Mayadin.
„Preşedintele nu are o prioritate mai mare decât siguranţa personalului american şi a ordonat acţiunea de astăzi pentru a clarifica faptul că Statele Unite se vor apăra pe sine, personalul şi interesele sale”, a punctat şeful Pentagonului.
Oficialii din Gaza spun că cinci bebeluși prematuri au murit la spitalul Al Shifa
ACTUALIZARE 08:00 Ministrul adjunct al sănătăţii din Gaza a declarat, duminică seară, că „cinci bebeluşi prematuri şi şapte pacienţi de la terapie intensivă” au murit din cauza lipsei de electricitate la spitalul Al Shifa, cel mai mare din Fâşia Gaza, bombardată şi asediată de Israel.
„Ne temem că acest bilanţ va creşte până dimineaţa”, a adăugat Youssef Abou Rich. Sâmbătă, spitalul anunţase că 39 de bebeluşi prematuri se aflau încă la Al Shifa şi că asistentele efectuau „masaje respiratorii manual” pentru a-i ţine în viaţă. Un medic de la ONG-ul Medici Fără Frontiere (MSF) a spus, de asemenea, că 17 pacienţi se aflau la terapie intensivă.
Youssef Abou Rich a declarat, de asemenea, că un atac aerian israelian a „distrus complet” clădirea în care se află secţia de cardiologie a spitalului.
Uniunea Europeană a condamnat, duminică, „folosirea de către Hamas a spitalelor şi civililor ca scuturi umane” în Fâşia Gaza, cerând Israelului „reţinere maximă” pentru a proteja civilii în acest război.
UE „condamnă utilizarea de către Hamas a spitalelor şi civililor ca scuturi umane și este profund preocupată de agravarea crizei umanitare în Gaza”, a declarat şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell.
„Aceste ostilităţi au consecinţe grave asupra spitalelor, civililor şi personalului medical”, a continuat oficialul european, subliniind „că dreptul umanitar internaţional prevede că spitalele, materialele medicale şi civilii din interiorul spitalelor trebuie protejaţi”.
Cel mai mare spital din Gaza „nu mai funcţionează ca spital”, spune şeful OMS
ACTUALIZARE 07:30 Cel mai mare spital din Gaza a încetat să funcţioneze ca spital, iar numărul deceselor în rândul pacienţilor este în creştere, a declarat, duminică, şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în contextul în care ofensiva crâncenă a Israelului continuă în enclava controlată de Hamas, relatează Reuters.
Spitalele din nordul enclavei palestiniene, inclusiv complexul al-Shifa, sunt blocate de forţele israeliene şi abia reuşesc să îi îngrijească pe cei aflaţi înăuntru, trei nou-născuţi murind la Shifa şi mai mulţi fiind în pericol din cauza întreruperilor de energie electrică pe fondul luptelor intense din apropiere, potrivit personalului medical.
Israelul afirmă că îi are în vizor pe militanţii palestinieni ai Hamas care au lansat atacuri sângeroase în sudul Israelului pe 7 octombrie şi spune că gruparea are centre de comandă sub şi în apropierea spitalelor.
Reprezentanți ai OMS au reuşit să vorbească cu profesioniştii din domeniul sănătăţii de la Al Shifa, care au descris o situaţie „cumplită şi periculoasă”, cu focuri de armă şi bombardamente constante care exacerbează circumstanţele deja critice, a declarat directorul general Tedros Adhanom Ghebreyesus.
„În mod tragic, numărul deceselor pacienţilor a crescut semnificativ”, a precizat el într-o postare pe Twitter, adăugând că Al Shifa „nu mai funcţionează ca un spital”.
Tedros s-a alăturat altor oficiali de rang înalt ai Naţiunilor Unite care au cerut o încetare imediată a focului. „Lumea nu poate rămâne tăcută în timp ce spitalele, care ar trebui să fie refugii sigure, sunt transformate în scene de moarte, devastare şi disperare”, a spus el.
Cronologia evenimentelor de duminică, 12 noiembrie 2023
Oficialii din Gaza spun că cinci bebeluși prematuri au murit la spitalul Al Shifa
ACTUALIZARE 20:30 Ministrul adjunct al sănătăţii din Gaza a declarat, duminică seară, că „cinci bebeluşi prematuri şi şapte pacienţi de la terapie intensivă” au murit din cauza lipsei de electricitate la spitalul Al Shifa, cel mai mare din Fâşia Gaza, bombardată şi asediată de Israel.
„Ne temem că acest bilanţ va creşte până dimineaţa”, a adăugat Youssef Abou Rich. Sâmbătă, spitalul anunţase că 39 de bebeluşi prematuri se aflau încă la Al Shifa şi că asistentele efectuau „masaje respiratorii manual” pentru a-i ţine în viaţă. Un medic de la ONG-ul Medici Fără Frontiere (MSF) a spus, de asemenea, că 17 pacienţi se aflau la terapie intensivă.
Youssef Abou Rich a declarat, de asemenea, că un atac aerian israelian a „distrus complet” clădirea în care se află secţia de cardiologie a spitalului.
Uniunea Europeană a condamnat, duminică, „folosirea de către Hamas a spitalelor şi civililor ca scuturi umane” în Fâşia Gaza, cerând Israelului „reţinere maximă” pentru a proteja civilii în acest război.
UE „condamnă utilizarea de către Hamas a spitalelor şi civililor ca scuturi umane și este profund preocupată de agravarea crizei umanitare în Gaza”, a declarat şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell.
„Aceste ostilităţi au consecinţe grave asupra spitalelor, civililor şi personalului medical”, a continuat oficialul european, subliniind „că dreptul umanitar internaţional prevede că spitalele, materialele medicale şi civilii din interiorul spitalelor trebuie protejaţi”.
Netanyahu: „Ar putea fi” un acord cu Hamas pentru eliberarea ostaticilor
ACTUALIZARE 20:15 - Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a vorbit duminică despre posibilitatea unui acord pentru eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza, în timpul unui interviu acordat postului NBC, relatează France Presse, citată de Agerpres.
Netanyahu a fost întrebat despre posibilitatea unui acord pentru femeile, copiii şi bătrânii care sunt ostatici.
„Există un potenţial acord?”, a întrebat jurnalista. „Ar putea fi”, a răspuns el, „dar, cred că, cu cât vorbesc mai puţin despre acest subiect, cu atât cresc şansele ca acesta să se materializeze”. Netanyahu a precizat, totuşi, că lucrurile progresează datorită presiunii militare israeliene.
„Nu am fost nici pe departe aproape (de un acord) înainte să începem operaţiunile terestre”, a spus el. Dar în momentul în care am început operaţiunile terestre, lucrurile au început să se schimbe”.
„A pune presiune asupra conducerii Hamas este lucrul care poate produce un acord, iar dacă un acord este disponibil, vom vorbi despre el când va exista, îl vom anunţa dacă se va ajunge la el”, a adăugat premierul.
Armata israeliană estimează că aproximativ 240 de persoane au fost luate ostatice în Fâşia Gaza în timpul atacului iniţial al Hamas. Printre aceşti prizonieri se numără cel puţin treizeci de minori, inclusiv copii mici, potrivit presei israeliene.
Cancelarul Germaniei a spus că se opune unei încetări „imediate” a focului în Gaza
ACTUALIZARE 20:10 - Cancelarul german, Olaf Scholz, a declarat duminică, la o dezbatere organizată de cotidianul regional german Heilbronner Stimme, că se opune unei încetări „imediate” a focului în Fâşia Gaza, în condiţiile în care apelurile pentru o astfel de încetare a focului au crescut în întreaga lume în urma bombardamentelor armatei israeliene.
„Recunosc cu sinceritate că nu cred că apelurile la o încetare imediată a focului sau la o pauză lungă - care ar echivala aproape cu acelaşi lucru - sunt corecte, deoarece acest lucru ar însemna în cele din urmă că Israelul dă şansa Hamas să se refacă şi să obţină noi rachete”, a spus Olaf Scholz, citat de France Presse, preluată de Agerpres.
Cu toate acestea, el a făcut apel la „pauze umanitare”.
La cinci săptămâni de la începutul războiului declanşat de atacul fără precedent al Hamas pe teritoriul israelian la 7 octombrie, apelurile la încetarea focului în Fâşia Gaza, care este bombardată de Israel, continuă să crească.
Opunându-se acestora, cancelarul german se opune dorinţei multor ţări arabe şi a preşedintelui turc, pe care îl va primi săptămâna viitoare la Berlin.
Tot duminică, Recep Tayyip Erdogan a declarat că este „vital pentru noi să obţinem o încetare a focului” şi a cerut „Occidentului” să facă presiuni asupra Israelului în acest sens.
Olaf Scholz se distanţează totodată de preşedintele francez, Emmanuel Macron, care a îndemnat vineri Israelul să pună capăt bombardamentelor sale pentru a-i cruţa pe civilii din Gaza şi care intenţionează să „lucreze” la o încetare a focului pentru „protejarea tuturor civililor care nu au nimic de-a face cu teroriştii”.
Ministerul Sănătăţii din Hamas a anunţat că cel puţin 11.078 de persoane, în principal civili, dintre care 4.506 copii, au fost ucise în bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza de la începutul războiului declanşat de atacul sângeros al mişcării islamiste palestiniene asupra Israelului, la 7 octombrie, soldat cu 1.200 de morţi, majoritatea civili.
SUA nu vor schimburi de focuri în spitale
ACTUALIZARE 18.00 Statele Unite vor să evite luptele armate în interiorul spitalelor din Fâşia Gaza, care pun în pericol vieţile civililor, şi au transmis punctul lor de vedere forţelor israeliene, a declarat duminică consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, pentru CBS News - transmite Reuters. ''Statele Unite nu doresc să vadă schimburi de focuri în spitale în care oameni nevinovaţi, pacienţi care primesc îngrijiri medicale, sunt prinşi în schimbul de focuri şi am avut consultări active cu Forţele de Apărare israeliene pe această temă'', a declarat Sullivan la emisiunea Face the Nation de la CBS News.
Armata israeliană a declarat că este pregătită să evacueze bebeluşii din cel mai mare spital din Gaza, Al-Shifa, dar oficialii palestinieni au declarat că oamenii sunt încă blocaţi în interiorul acestuia, cu doi nou-născuţi morţi şi zeci de persoane în pericol din cauza unei pene de curent pe fondul luptelor intense din apropiere.
Al-Shifa şi alte spitale din nordul Fâşiei Gaza, centrul războiului purtat de Israel de o lună pentru a distruge Hamas şi a elibera ostaticii deţinuţi de militanţi, abia reuşesc să îngrijească pacienţii. Mai multe persoane sunt rănite zilnic de bombardamentele israeliene feroce.
Sullivan a declarat că informaţii din surse deschise indică faptul că "Hamas foloseşte spitalele, aşa cum foloseşte multe alte facilităţi civile, pentru comandă şi control, pentru depozitarea armelor, pentru a-şi găzdui luptătorii. Şi aceasta este o încălcare a legilor războiului''.
Netanyahu susține că Hamas refuză oferta de combustibil pentru Shifa
ACTUALIZARE 17.50 Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că Israelul a oferit combustibil spitalului Al Shifa din Gaza, care şi-a suspendat activitatea după ce a rămas fără combustibil, dar că militanţii au refuzat să-l primească, scrie Agerpres.
Întrebat duminică de NBC News dacă acuzaţiile israeliene potrivit cărora Hamas ar avea un post de comandă sub principalul spital din Gaza justifică punerea în pericol a vieţilor bolnavilor şi a bebeluşilor, Netanyahu a răspuns: ''Dimpotrivă, ne-am oferit de fapt, noaptea trecută, să le dăm suficient combustibil pentru a face să funcţioneze spitalul, să facă să funcţioneze incubatoarele şi aşa mai departe, pentru că nu (avem) nicio luptă cu pacienţi sau civili''.
''Hamas, (care) se ascunde în spitale şi se plasează acolo, nu vrea combustibil pentru spital... ei vor să obţină combustibil pe care îl vor duce din spitale la tunelurile lor, la maşina lor de război'', a adăugat premierul israelian.
Hamas neagă acuzaţiile israeliene potrivit cărora ar avea posturi de comandă sub Shifa şi alte spitale din Gaza. Acesta nu a avut niciun comentariu imediat cu privire la comentariile lui Netanyahu.
Duminică, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că a pierdut contactul cu personalul de la spitalul al-Shifa, precizând că, în ultimele două zile, spitalul ar fi fost ''atacat de mai multe ori, provocând moartea şi rănirea multor persoane'', relatează DPA.
Această organizaţie specializată a ONU a precizat că martorii au văzut tancuri care au înconjurat spitalul, unde s-au adăpostit şi mulţimi de palestinieni nevătămaţi, în speranţa că un spital nu va fi atacat.
''Unitatea de terapie intensivă a suferit pagube în urma bombardamentelor, în timp ce zonele spitalului în care se adăposteau persoanele strămutate au fost, de asemenea, avariate'', a consemnat OMS într-un comunicat, adăugând că au murit pacienţi din cauza întreruperii energiei electrice''.
OMS s-a declarat îngrijorată de soarta sutelor de pacienţi aflaţi încă în spital, inclusiv a ''bebeluşilor aflaţi în aparate de menţinere a vieţiig. Înainte de a se pierde contactul, agenţia a declarat că numărul pacienţilor era dublu faţă de capacitatea spitalului.
Doisprezece oameni au murit în spitalul Al-Shifa, spune ministrul palestinian al Sănătății
ACTUALIZARE 14.50 Douăsprezece persoane au murit în cel mai mare spital din Fâșia Gaza, din cauza întreruperii curentului electric, a declarat ministrul palestinian al Sănătății, potrivit Sky News.
Doi nou-născuți se numără printre morți, a declarat un doctor.
Doctorul a confirmat, de asemenea, că personalul medical din interiorul spitalului Al-Shifa nu se poate deplasa între clădirile din complex, deoarece o „dronă trage asupra tuturor celor care se mișcă”.
„Cei aproape 100 de morți din curtea spitalului nu pot fi îngropați, iar cadavrele lor au început să se descompună”, a mai spus medicul.
Mai mulţi civili au fost răniţi de rachete trase de Hezbollah către nordul Israelului
ACTUALIZARE 14.00 Militanţii Hezbollah au tras duminică, din Liban spre nordul Israelului, rachete antitanc care au lovit mai mulţi civili, a anunţat armata israeliană, care a ripostat cu focuri de artilerie, transmite Reuters.
Un purtător de cuvânt al serviciului de ambulanţă israelian a declarat că o persoană este în stare critică şi alte 3-5 persoane au fost rănite. Mai multe automobile din zona lovită au luat foc.
Liderul organizaţiei şiite libaneze Hezbollah, Hassan Nasrallah, a anunţat sâmbătă că frontul deschis contra nordului Israelului va rămâne activ.
Organizaţia Hezbollah, inamică declarată a statului evreu, şi-a intensificat atacurile cu rachete către partea de nord a Israelului mai ales după 7 octombrie, când mişcarea palestiniană Hamas a lansat un atac terorist de amploare asupra sudului Israelului, soldat cu peste 1.200 de morţi.
Armata israeliană a ripostat aerian, terestru şi naval împotriva poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza. Conform Ministerului Sănătăţii din Gaza, peste 11.000 de oameni şi-au pierdut viaţa ca urmare a acestei riposte.
Mai mulți ostatici din Gaza ar putea fi eliberați în curând
ACTUALIZARE 13.20 Potrivit N12 News din Israel, în curând ar putea fi stabilit un acord pentru a elibera alți ostatici ținuți de Hamas în Gaza, potrivit Sky News.
Din primele informații, ar putea fi vorba despre câteva zeci de persoane, printre care se numără femei și copii și, probabil, și unele persoane în vârstă.
239 de persoane sunt ținute ostatice în interiorul Fâșiei Gaza.
Săptămâna trecută, șeful CIA și șeful Agenției Israeliene de Informații, Mossad, au fost în Qatar, unde s-au întâlnit cu prim-ministrul Qatarului și cu alți oficiali.
Qatarul este mediatorul-cheie în negocierile privind ostaticii.
Nu este clar ce ar oferi Israelul în schimbul eliberării ostaticilor, dar ar putea implica eliberarea prizonierilor palestinieni deținuți în prezent în închisorile israeliene.
Semiluna Roșie spune că un alt mare spital din Gaza nu mai funcționează
ACTUALIZARE 13.10 Societatea Semilunii Roșii din Palestina (PRCS) declară că spitalul Al-Quds din nordul Fâșiei Gaza nu mai este operațional, deoarece rezervele sale de combustibil s-au epuizat.
Personalul medical încă încearcă să trateze pacienții, fără electricitate, spune RPCS, „pe fondul condițiilor umanitare cumplite și a lipsei de provizii medicale, alimente și apă”.
„Spitalul a fost lăsat să se descurce singur sub bombardamentele israeliene, prezentând riscuri grave pentru personalul medical, pacienți și civilii strămutați”, a explicat PRCS pe X.
Președintele Israelului neagă că spitalul Al-Shifa a rămas fără electricitate
ACTUALIZARE 13.00 Președintele israelian, Itzhak Herzog, a declarat că nu sunt adevărate informațiile, potrivit cărora spitalul Al-Shifa a rămas fără electricitate, transmite BBC.
„Nu este adevărat. Există electricitate în Shifa, totul funcționează”, spune Herzog.
Herzog spune că armata vorbește cu managerii spitalului și susține că Hamas își are sediul sub clădire. El susține că, de fapt, Hamas a fost cea care a bombardat Al-Shifa.
Israelul a fost acuzat că a atacat spitalul - lucru pe care îl neagă.
Israelul a anunțat că s-a deschis un coridor pentru evacuarea pacienților din spitalul Al-Shifa
ACTUALIZARE 11.40 Un coridor de evacuare este deschis de la spitalul Al-Shifa spre drumul principal din Gaza spre sud, a anunțat armata israeliană, potrivit BBC.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Într-o postare pe X (fostă Twitter), Avichay Adraee spune că este disponibilă o rută de la spital prin strada Al-Wahda până la drumul Salah Al-Din.
Postarea a încurajat din nou oamenii să plece în sudul Fâșiei Gaza și a spus că va luptele se vor opri temporar în jurul Jabaliei de la 10:00 la 14:00, ora locală.
Al Jazeera: 13 persoane au fost ucise într-un atac asupra unei clădiri rezidențiale din sudul Fâșiei Gaza
ACTUALIZARE 11.30 13 persoane au fost ucise într-un atac asupra unei clădiri rezidențiale din orașul Khan Younis, din sudul Fâșiei Gaza, transmite Al Jazeera, citată de The Guardian.
Corespondentul Al Jazeera, Hani Mahmoud, a declarat că unul dintre membrii familiei care a supraviețuit atacului a spus că „pământul tremura sub picioarele lor înainte ca explozia să aibă loc și să distrugă clădirea”.
Afirmațiile nu au fost verificate în mod independent. Khan Younis se află în sudul Fâșiei Gaza.
Benjamin Netanyahu respinge apelurile de încetare a focului
ACTUALIZARE 10.50 Benjamin Netanyahu respinge apelurile de încetare a focului, potrivit Sky News.
O încetare a focului ar fi permisă doar dacă Hamas eliberează toți cei 239 de ostatici, a mai spus premierul israelian.
Benjamin Netanyahu a respins apelurile internaționale tot mai mari pentru încetarea focului, spunând că lupta Israelului pentru a zdrobi militanții Hamas va continua cu „toată forța”.
Un astfel de acord ar fi posibil numai dacă toți cei 239 de ostatici deținuți de Hamas în Gaza vor fi eliberați, a spus el într-un discurs televizat.
Un medic spune că spitalul Al-Shifa a devenit „o zonă de război”
ACTUALIZARE 10.45 Medicul Ahmed al-Mokhallalati a declarat pentru Reuters că spitalul Al-Shifa a devenit „o zonă de război”, potrivit Sky News.
El a spus că majoritatea personalului spitalului și a oamenilor care se adăposteau acolo au plecat, dar 500 de pacienți au rămas.
„Este în totalitate o zonă de război. Este o atmosferă total înfricoșătoare aici, în spital”, a spus el.
SUA cer clarificări după declaraţiile lui Netanyahu
ACTUALIZARE 10.40 Statele Unite au cerut clarificări cu privire la comentariile premierului Benjamin Netanyahu, făcute sâmbătă, potrivit cărora Israelul va deţine responsabilitatea securităţii în Fâşia Gaza, pentru o perioadă nedeterminată, după ce se va încehia războiul împotriva grupării teroriste Hamas, relatează The Times of Israel, transmite News.ro.
Solicitarea de clarificări a fost anunţată pentru prima dată de postul public de televiziune Kan, iar un oficial american a confirmat informaţia pentru The Times of Israel.
Într-o conferinţă de presă susţinută sâmbătă seara şi transmisă în direct la televiziune, Netanyahu a spus că Israelul se opune revenirii Autorităţii Palestiniene în Gaza după război - deşi se pare că acesta este un obiectiv urmărit de Washington. Netanyahu a argumentat că Autoritatea Palestiniană este o entitate ce insuflă copiilor ideea de a elimina Israelul, susţine terorismul şi nu a condamnat masacrele din 7 octombrie ale Hamas, care au declanşat războiul în curs.
Vineri, Netanyahu a declarat că armata israeliană va rămâne să controleze Fâşia Gaza după încheierea războiului actual şi nu se va baza pe forţele internaţionale pentru a supraveghea securitatea de-a lungul frontierei.
Punctul de trecere de la Rafah se va redeschide duminică
ACTUALIZARE 8.15 Autoritatea de frontieră din Gaza a anunţat sâmbătă că punctul de trecere terestră spre Egipt de la Rafah se va redeschide duminică pentru deţinătorii de paşapoarte străine şi persoanele aflate în întreţinere, relatează Reuters.
Punctul de trecere a frontierei va începe să funcţioneze de la ora locală 9.00 (şi ora României) pentru străini şi pentru persoanele evacuate medical, au declarat surse egiptene.
Punctul de trecere dintre Gaza şi peninsula egipteană Sinai este singura intrare în Fâşie care nu este controlată de Israel şi este crucial pentru camioanele cu ajutoare şi pentru persoanele cu paşaport străin care vor să fie evacuate şi care sunt de ordinul miilor.
Evacuările din Fâşia Gaza în Egipt, inclusiv pentru palestinienii care au nevoie de tratament medical urgent, au fost suspendate vineri, au declarat surse egiptene şi palestiniene, din cauza problemelor legate de transportul persoanelor evacuate din nordul Fâşiei Gaza.
OMS anunţă că a pierdut legătura cu spitalul Al-Shifa din Gaza
ACTUALIZARE 8.00 Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat sâmbătă că nu mai este în legătură cu contactele sale de la spitalul Al-Shifa din nordul Fâşiei Gaza, informează AFP, citată de News.ro.
OMS şi-a exprimat „profunda îngrijorare” pentru siguranţa persoanelor care s-au refugiat în spital din cauza luptelor şi a cerut o încetare imediată a focului.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din enclava palestiniană controlată de Hamas a declarat că operaţiunile la spitalul Al Shifa, cel mai mare din Fâşia Gaza, au fost suspendate sâmbătă din cauza lipsei de combustibil.
OMS s-a declarat „îngrijorată pentru siguranţa şi sănătatea lucrătorilor, a sutelor de pacienţi bolnavi şi răniţi, inclusiv a nou-născuţilor şi a persoanelor strămutate, care se află încă în spital”.
Alarmă de atac cu rachete la Kissufim, în apropiere de Fâşia Gaza
ACTUALIZARE 7.55 Prima alarmă de alertă cu rachete a zilei a sunat duminică dimineaţă, în Kissufim, în apropiere de Gaza, anunţă Times of Israel, citată de News.ro.
Comunitatea a fost evacuată de mult timp pe fondul războiului în curs şi după ce oraşele din zona de frontieră au fost devastate în timpul atacului Hamas din 7 octombrie.
Nu există rapoarte imediate privind impactul sau victimele.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu spune că doreşte „altceva” decât Autoritatea Palestiniană actuală
ACTUALIZARE 7.50 Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat sâmbătă că doreşte „altceva” decât Autoritatea Palestiniană, condusă în prezent de Mahmoud Abbas, pentru a conduce Fâşia Gaza după războiul pe care îl duce pentru „eradicarea” mişcării palestiniene Hamas, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„Nu va putea exista o autoritate condusă de cineva care, la peste 30 de zile de la masacrul (din 7 octombrie, n.red.), încă nu l-a condamnat. Acolo va fi nevoie de altceva. Dar, în toate cazurile, acolo va trebui să existe controlul nostru de securitate. Avem nevoie de un control total al securităţii, cu posibilitatea de a intra ori de câte ori dorim pentru a-i disloca pe teroriştii care ar putea apărea din nou. Nu va exista nicio autoritate civilă care să-i înveţe pe copiii săi ura faţă de Israel, ura faţă de israelieni”, a declarat premierul israelian în cadrul unei alocuţiuni televizate.
Autoritatea palestiniană şi Israelul au fost adesea acuzate că predau violenţa şi ura sau că programele lor şcolare conţin elemente de ură reciprocă, notează AFP.
„A doua zi, Gaza va fi demilitarizată, nu va mai exista o ameninţare din Gaza la adresa Israelului. Masacrul din 7 octombrie a dovedit definitiv că orice loc care nu se află sub controlul securităţii israeliene va vedea o revenire a terorii”, a continuat el.
„Acest lucru a fost verificat în Cisiordania”, celălalt teritoriu palestinian ocupat de Israel, unde armata israeliană a intensificat incursiunile de la începutul războiului în centrul oraşelor aflate teoretic sub controlul exclusiv al Autorităţii Palestiniene.
Cisiordania este separată geografic de Fâşia Gaza, bombardată fără încetare de Israel din 7 octombrie ca răspuns la atacul sângeros al Hamas.
Avioane israeliene au lovit „infrastructuri teroriste” din Siria
ACTUALIZARE 7.45 Avioane de luptă israeliene au lovit „infrastructuri teroriste” din Siria după tiruri lansate din acest teritoriu spre partea din Golan anexată de Israel, a anunţat duminică armata israeliană, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Recent, ca răspuns la atacul de ieri (sâmbătă) spre Înălţimile Golan, avioane de luptă au lovit infrastructuri teroriste din Siria”, a indicat armata într-un comunicat.
Sâmbătă, armata a indicat că două proiectile trase din Siria au căzut în zone nelocuite ale Golanului şi că sirenele de avertizare pentru rachete au sunat în regiune.
Israelul a bombardat de asemenea Siria vineri dimineaţa după ce o dronă s-a prăbuşit peste o şcoală în staţiunea israeliană Eilat (sud), a anunţat armata israeliană. Israelul „pune pe seama regimului sirian responsabilitatea pentru orice act terorist ce ar proveni de pe teritoriul său (sirian)”, a adăugat armata.
Israelul a cucerit o parte din Golan în timpul războiului arabo-israelian din 1967 înainte de a anexa acest teritoriu în 1981.Această anexare nu este recunoscută de ONU.
Schimburi de focuri au loc în mod repetat şi la graniţa dintre Israel şi Liban, pe fondul războiului dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas în Gaza.
Armata israeliană spune că nu a atacat spitalul Al-Shifa
ACTUALIZARE 7.30 Armata israeliană a dezminţit sâmbătă faptul că a vizat spitalul Al-Shifa, cel mai mare din Gaza, calificând drept „false” informaţiile potrivit cărora trupele sale „încercuiesc şi lovesc” instituţia, relatează AFP, citată de Agerpres.
„În ultimele ore, au fost răspândite informaţii false potrivit cărora încercuim spitalul Al-Shifa şi îl lovim”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari.
De vineri, numeroase mărturii colectate de AFP sau raportate de organizaţii internaţionale indică o intensificare a luptelor în jurul acestui spital din nordul Fâşiei Gaza în care, pe lângă pacienţi, s-au refugiat mii de civili.
„Hamas minte în legătură cu ceea ce se întâmplă în spitale. Ieri, s-a grăbit să ne acuze că suntem responsabili de atacul asupra spitalului Al-Shifa. Am verificat sistemele şi am constatat că era vorba de o rachetă lansată greşit care aparţinea organizaţiilor teroriste din Fâşia Gaza”, a spus Hagari, precizând că armata israeliană va ajuta duminică la evacuarea bebeluşilor din spitalul Shifa.
El a reafirmat că există „o cale stabilită de ieşire şi de intrare pe partea de est a spitalului”.
Un alt spital din Gaza, spitalul de pediatrie Rantisi, „a fost evacuat” deoarece „un terorist care ţinea ostatici o mie de palestinieni din Gaza” a fost eliminat, a menţionat, de asemenea, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene.
Cronologia evenimentelor de sâmbătă, 11 noiembrie 2023
Liderii din Orientul Mijlociu cer încetarea imediată a războiului din Gaza. Ţările arabe, divizate în legătură cu atitudinea faţă de Israel
ACTUALIZARE 22:30 - Arabia Saudită şi ţările musulmane au cerut sâmbătă încetarea imediată a operaţiunilor militare din Gaza, declarând, în cadrul unui summit comun arabo-islamic organizat la Riad, unde după 10 ani a venit şi preşedintele Iranului, că Israelul este responsabil pentru „crimele” împotriva palestinienilor, relatează Reuters.
Prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al Arabiei Saudite, a reunit lideri arabi şi musulmani pentru summit, în contextul în care regatul a încercat să îşi exercite influenţa pentru a face presiuni asupra Statelor Unite şi Israelului în vederea încetării ostilităţilor din Gaza. Zeci de lideri, printre care preşedintele iranian Ebrahim Raisi, preşedintele turc Tayyip Erdogan, emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al Thani, şi preşedintele sirian Bashar al-Assad, care a fost primit înapoi în Liga Arabă la începutul acestui an, au participat la reuniune.
Regatul saudit îşi afirmă „condamnarea şi respingerea categorică a acestui război barbar împotriva fraţilor noştri din Palestina”, a declarat prinţul moştenitor saudit. „Ne confruntăm cu o catastrofă umanitară care dovedeşte eşecul Consiliului de Securitate (al ONU) şi al comunităţii internaţionale de a pune capăt încălcărilor flagrante ale legilor internaţionale de către Israel", a afirmat el în discursul rostit în cadrul summitului.
Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a declarat că palestinienii se confruntă cu un „război genocidar” şi a cerut Statelor Unite să pună capăt „agresiunii” israeliene.
Iranianul Raisi a salutat gruparea palestiniană Hamas - pe care o susţine - pentru războiul său împotriva Israelului şi a îndemnat ţările islamice să impună Israelului sancţiuni pentru petrol şi bunuri. „Nu există altă cale decât să opunem rezistenţă Israelului, sărutăm mâinile Hamas pentru rezistenţa sa împotriva Israelului”, a declarat Raisi în discursul său.
Orientul Mijlociu este un butoi cu pulbere de când luptătorii Hamas au năvălit în Israel pe 7 octombrie, ucigând 1.200 de persoane. Ca răspuns, Israelul şi-a intensificat asaltul asupra Fâşiei Gaza, unde 11.078 de persoane au fost ucise până vineri, 40% dintre acestea fiind copii, potrivit oficialilor palestinieni.
Luptele s-au intensificat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă în apropierea spitalelor supraaglomerate din oraşul Gaza, au declarat oficiali palestinieni. Un bebeluş a murit într-un incubator la cel mai mare spital din Gaza după ce acesta a rămas fără curent, iar un pacient aflat la terapie intensivă a fost ucis de un obuz israelian, susţine Ministerul palestinian al Sănătăţii.
Războiul a bulversat alianţele tradiţionale din Orientul Mijlociu, deoarece Riadul a intrat într-un dialog mai apropiat cu Iranul, a respins presiunea americană de a condamna Hamas şi şi-a suspendat planurile de a normaliza relaţiile cu Israelul.
Deplasarea lui Raisi în Arabia Saudită este prima vizită a unui şef de stat iranian în peste de un deceniu. Teheranul şi Riadul au pus capăt unor ani de ostilitate în cadrul unui acord mediat de China în luna martie.
În ceea ce-l priveşte, preşedintele turc Erdogan - a cărui ţară face parte din NATO - a făcut apel la o conferinţă internaţională de pace pentru a găsi o soluţie permanentă la conflictul dintre Israel şi palestinieni. "În Gaza nu pauzele de câteva ore sunt de ceea ce avem nevoie, ci mai degrabă avem nevoie de o încetare permanentă a focului", a declarat Erdogan la summit.
Emirul Qatarului a reamintit că ţara sa, unde se află mai mulţi lideri Hamas, încearcă să medieze eliberarea ostaticilor israelieni şi speră că se va ajunge în curând la un armistiţiu umanitar. "Cât timp va mai trata comunitatea internaţională Israelul ca şi cum ar fi mai presus de legile internaţionale?", a întrebat el retoric pe un ton acuzator.
Regatul saudit trebuia să găzduiască două summituri extraordinare, cel al Organizaţiei Cooperării Islamice şi cel al Ligii Arabe, sâmbătă şi duminică. Summitul comun de sâmbătă a înlocuit cele două reuniuni, având în vedere situaţia "extraordinară" din Gaza, a declarat Ministerul saudit de Externe.
Hamas a cerut participanţilor la summit să ia "o decizie istorică şi decisivă şi să acţioneze pentru a opri imediat agresiunea sionistă".
Miniştrii de externe arabi au fost însă divizaţi, deoarece unele ţări, în frunte cu Algeria, au cerut o întrerupere completă a legăturilor diplomatice cu Israelul, au declarat doi delegaţi pentru Reuters. Însă alte ţări arabe, care au stabilit relaţii diplomatice cu Israelul, au ripostat, subliniind necesitatea de a menţine deschise canalele de discuţie cu guvernul lui Netanyahu.
Rezoluţia finală emisă de summitul comun arab şi islamic de la Riad cere încetarea a ceea ce descrie ca fiind agresiunea Israelului împotriva Gaza, precum şi a "crimelor de război şi a masacrelor barbare, brutale şi inumane", relatează CNN.
"Condamnăm agresiunea israeliană împotriva Fâşiei Gaza, crimele de război şi masacrele barbare, brutale şi inumane comise de guvernul colonial de ocupaţie împotriva poporului palestinian, inclusiv în Cisiordania ocupată şi în Ierusalimul de Est. Cerem ca aceasta să fie oprită imediat", se arată în rezoluţie.
În declaraţie se precizează că summitul respinge caracterizarea acestui "război de răzbunare ca fiind (unul de) autoapărare" şi cere încetarea asediului din Gaza, precum şi intrarea imediată a convoaielor de ajutor umanitar, inclusiv alimente, medicamente şi combustibil.
De asemenea, liderii cer Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite să ia o "decizie decisivă şi obligatorie" care să impună încetarea agresiunii.
"Cerem Consiliului de Securitate să ia o decizie imediată prin care să condamne distrugerea barbară de către Israel a spitalelor din Fâşia Gaza şi să nu mai împiedice intrarea medicamentelor, alimentelor şi combustibilului", se arată în text.
Rezoluţia a cerut, de asemenea, Curţii Penale Internaţionale să efectueze o anchetă cu privire la ceea ce a descris drept crime de război şi crime împotriva umanităţii comise de Israel împotriva poporului palestinian, în toate teritoriile palestiniene ocupate.
De asemenea, rezoluţia a cerut tuturor ţărilor să înceteze exportul de arme şi muniţii către Israel, folosite de armata sa şi de "coloniştii terorişti care ucid palestinieni şi le distrug casele".
În cadrul summitului s-a afirmat că o "pace justă, durabilă şi cuprinzătoare" este singura cale de a garanta securitatea şi stabilitatea pentru populaţia din regiune.
"Protecţia împotriva ciclurilor de violenţă şi a războaielor nu va fi realizată fără a pune capăt ocupaţiei israeliene. ... Considerăm Israelul, puterea de ocupaţie, responsabil pentru continuarea şi agravarea conflictului ca urmare a agresiunii sale împotriva drepturilor omului", spun liderii arabi şi musulmani.
Armata israeliană anunță că va ajuta la evacuarea bebeluşilor din cel mai mare spital din Gaza
ACTUALIZARE 21.10 Armata israeliană va ajuta duminică la evacuarea bebeluşilor din cel mai mare spital din Gaza, Al Shifa, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, citat de France Presse şi Reuters.
"Personalul spitalului Shifa a cerut ca mâine să ajutăm ca bebeluşii din secţia de pediatrie să ajungă la un spital mai sigur. Vom oferi asistenţa necesară", a spus Hagari într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres.
El nu a precizat numărul de bebeluşi afectaţi. Anterior în timpul zilei, ONG-ul israelian Physician for Human Rights-Israel a anunţat că "doi bebeluşi prematuri (sunt) morţi" după oprirea forţată a terapiei intensive neonatale din cauza lipsei de electricitate în acest spital.
Organizaţia a avertizat de asemenea asupra riscului cu care se confruntă alţi "37 de bebeluşi prematuri" în acest serviciu din cauza luptelor dintre trupele israeliene şi luptători ai Hamas şi Jihadului Islamic, două mişcări islamiste palestiniene, în apropierea acestui stabiliment.
Un chirurg de la unitatea care lucrează pentru Médecins sans frontieres (MSF), Mohammed Obeid, a anunţat decesele celor doi nou-născuţi şi a indicat că un pacient adult a murit de asemenea din cauza opririi aparatului de respiraţie artificială din lipsă de curent electric.
"Vrem ca cineva să ne garanteze evacuarea pacienţilor, pentru că avem în jur de 600 de pacienţi internaţi", a declarat medicul într-o înregistrare audio publicată de MSF.
În plus faţă de pacienţi, mii de persoane strămutate s-au refugiat în incinta spitalului, în timp ce Israelul bombardează fără încetare micul teritoriu palestinian ca răspuns la atacul fără precedent al Hamas pe teritoriul său la 7 octombrie, care a făcut aproximativ 1.200 de morţi, potrivit autorităţilor israeliene.
Loviturile israeliene asupra Fâşiei Gaza au ucis peste 11.000 de palestinieni, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.
Hamas susține că a distrus peste 160 de ţinte militare israeliene în Gaza
ACTUALIZARE 21.05 Brigăzile Izz el-Deen al-Qassam, aripa armată a grupării palestiniene Hamas, au declarat sâmbătă că au distrus total sau parţial peste 160 de ţinte militare israeliene în Gaza, inclusiv mai mult de 25 de vehicule în ultimele 48 de ore, informează Reuters.
"Confruntarea este inegală, dar sperie şi îngrozeşte cea mai puternică forţă din regiune", a declarat purtătorul de cuvânt Abu Ubaida.
Liderul Hezbollah din Liban anunţă că mişcarea sa va continua să atace la graniţa cu Israelul şi se laudă că foloseşte noi tipuri de arme
ACTUALIZARE - 18.25 - Şeful puternicei mişcări Hezbollah din Liban, Sayyed Hassan Nasrallah, a declarat sâmbătă că gruparea sa armată foloseşte noi tipuri de arme şi a lovit noi ţinte în Israel în ultimele zile promiţând că frontul din sudul ţării împotriva inamicului său jurat va rămâne activ, relatează Reuters.
A fost pentru a doua oară de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas când Sayyed Hassan Nasrallah, secretarul general al Hezbollah, apare în public şi vorbeşte despre lupta cu Israelul. În primul său discurs, rostit la începutul acestei luni, el a declarat că există posibilitatea ca luptele de pe frontul libanez să se transforme într-un război în toată regula.
Nasrallah a declarat sâmbătă că a avut loc „o îmbunătăţire” a operaţiunilor Hezbollah de-a lungul frontului cu Israelul. „A existat o îmbunătăţire cantitativă a numărului de operaţiuni, a dimensiunii şi a numărului de ţinte, precum şi o creştere a tipului de arme”, a declarat Nasrallah într-un discurs televizat.
El a anunţat că Hezbollah a folosit o rachetă cunoscută sub numele de Burkan, descriind încărcătura explozivă a acesteia ca fiind între 300 şi 500 de kilograme, şi a confirmat că grupul a folosit pentru prima dată drone cu explozibil.
Nasrallah a declarat că grupul a lovit, de asemenea, pentru prima dată oraşul Kiryat Shmona din nordul Israelului, ca represalii pentru uciderea a trei fete şi a bunicii lor, în Liban, la începutul acestei luni.
„Acest front va rămâne activ”, a promis el.
Hezbollah are schimburi de tiruri cu forţele israeliene la frontiera libanezo-israeliană începând din 8 octombrie, cel puţin 70 dintre luptătorii săi fiind ucişi. De asemenea, mai mulţi civili au fost ucişi.
Însă bombardamentele de tip „dinte pentru dinte” au fost în mare parte limitate la graniţă, iar Hezbollah a lovit în principal ţinte militare.
Gruparea Hezbollah, fondată în 1982 de Gardienii Revoluţiei din Iran, este vârful de lance al unei alianţe de mişcări din regiune susţinute de Teheran, fiind ostilă Israelului şi Statelor Unite.
Israelul şi-a înăsprit asediul asupra Fâşiei Gaza, condusă de Hamas, după atacul transfrontalier din 7 octombrie al grupării care, potrivit Israelului, a ucis aproximativ 1 200 de persoane, în timp ce peste 240 au fost luate ca ostatice în enclava palestiniană. Autorităţile sanitare din Gaza spun că peste 11.000 de persoane - multe dintre ele femei şi copii - au fost ucise de când Israelul a început atacul asupra micii fâşii de coastă cu 2,3 milioane de locuitori.
Armata israeliană anunţă două coridoare de evacuare şi o pauză „tactică” în luptele din Gaza
ACTUALIZARE 14.35 Forţele de Apărare Israeliene (IDF) le-au spus locuitorilor din nordul Fâşiei Gaza că vor pune la dispoziţie sâmbătă două coridoare de evacuare sigure care duc spre sud timp de câteva ore, potrivit DPA, citată de Agerpres.
„Activităţile militare” vor fi oprite între orele 10:00 şi 14:00 (08:00 şi 12:00 GMT) în „scopuri umanitare”, a anunţat armata pe platforma de socializare X.
Armata a adăugat că va suspenda „tactic” activităţile militare timp de câteva ore în tabăra de refugiaţi Jabalia pentru a le permite civililor să fugă şi de acolo.
„Pentru siguranţa dumneavoastră, vă rugăm să vă alăturaţi sutelor de mii de locuitori care s-au mutat în sud în ultimele zile”, a scris un purtător de cuvânt al armatei în arabă pe X.
Rezidenţilor li se permite să folosească drumul de coastă al fâşiei de la Marea Mediterană şi unul care traversează centrul teritoriului.
Trei bebeluși din spitalul Al-Shifa au murit
ACTUALIZARE 14.15 Trei bebeluși din unitatea de terapie intensivă neonatală a spitalului Al-Shifa din nordul Fâșiei Gaza au murit, după ce spitalul a fost „scos din funcțiune”, potrivit Ministerului Sănătății controlat de Hamas, sâmbătă, pe fondul focului israelian persistent din vecinătate, transmite CNN.
Un medic spune că spitalul a fost „înconjurat din toate cele patru direcții”, estimând că 400 de persoane sunt tratate la spital și aproximativ 20.000 de persoane strămutate caută adăpost în unitate.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății din Gaza, condus de Hamas, Ashraf al-Qidra, a declarat că a fost prins în interiorul complexului Al-Shifa.
Spitalul Al-Shifa a rămas fără combustibil, iar un nou-născut a murit. Oamenii care au încercat să părăsească spitalul ar fi fost împușcați
ACTUALIZARE 13.30 Ministerul Sănătății din Gaza, condus de Hamas, a declarat că operațiunile au fost suspendate la Al-Shifa din Gaza, transmite BBC.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății condus de Hamas a vorbit cu Reuters. Ei spun că Al-Shifa – cea mai mare unitate medicală din Gaza – a rămas fără combustibil.
„Ca urmare, un nou-născut a murit în incubator, unde sunt 45 de copii”, spune Ashraf Al-Qidra.
Marwan Abu Saada, un chirurg aflat în prezent în spitalul Al-Shifa, spune că principala unitate de terapie intensivă (ATI) a fost lovită, iar sunetele împușcăturilor și bombardamentelor răsună „în fiecare secundă”.
El spune că nimeni nu poate părăsi spitalul și nimeni nu poate intra.
Medicul adaugă că acum nu există apă, mâncare sau electricitate în spital.
De asemenea, mai multe persoane ar fi fost împușcate.
„Oamenii care au încercat în această dimineață să se evacueze din spital au fost împușcați pe străzi”, spune Marwan Abu Saada.
El spune că o echipă de ingineri a mers să verifice generatoarele care alimentează unitatea de terapie intensivă și neonatală, dar au fost, de asemenea, împușcați, lăsând un membru al echipei paralizat.
În Spitalul Al-Shifa „situația este catastrofală”: „Suntem la câteva minute distanţă de o moarte iminentă”
ACTUALIZARE 12.45 Agenţia umanitară Medici fără Frontiere citează pe X un chirurg care şi-a exprimat îngrijorarea faţă de „situaţia catastrofală” din interiorul spitalului Al-Shifa din oraşul Gaza, pe fondul intensificării loviturilor, relatează The Guardian.
„În ultimele ore, atacurile împotriva spitalului Al-Shifa s-au intensificat în mod dramatic. Personalul nostru de la spital a raportat o situaţie catastrofală în interior în urmă cu doar câteva ore”, a postat agenţia umanitară pe X.
„Un pacient care are nevoie de o intervenţie chirurgicală. Un pacient este deja în comă în secţia noastră. Nu putem să ne evacuăm şi să lăsăm aceşti oameni înăuntru. În calitate de medic, eu jur să ajut oamenii care au nevoie de ajutor”, spune chirurgul citat de Medici fără Frontiere .
Organizaţia a precizat că în prezent nu a putut contacta niciunul dintre angajaţii săi din spital.
La rândul său, directorul spitalului Al-Shifa, Muhammad Abu Salmiya, a avertizat într-o intervenţie la Al-Jazeera: „Suntem la câteva minute distanţă de o moarte iminentă”, pacienţii murind „cu fiecare minut”.
El a vorbit cu Al-Jazeera din interiorul unităţii medicale asediate.
„Tot ce pot spune este că am început să pierdem vieţi. Pacienţii mor cu fiecare minut, victimele şi răniţii mor şi ei - chiar şi bebeluşii din incubatoare. Am pierdut un bebeluş în incubator, am pierdut, de asemenea, un tânăr în unitatea de terapie intensivă. Complexul spitalului este izolat, iar clădirile spitalului sunt vizate. Orice persoană care se deplasează în interiorul complexului este vizată (n.r. - nu a precizat de către cine este vizată, dar Israelul acuză Hamas că se foloseşte de scuturi umane). Forţele de ocupaţie israeliene se află în exterior, împiedicând orice persoană să se deplaseze...Suntem complet izolaţi de întreaga lume, suntem la câteva minute distanţă de o moarte iminentă”, a relatat directorul pentru Al-Jazeera.
El a adăugat că spitalul a fost lăsat fără energie electrică, internet, apă şi provizii medicale. Comentariile sale au fost subtitrate de Al Jazeera, menţionează The Guardian.
Loviturile s-au înmulţit în apropierea spitalului Al-Shifa, unde se spune că s-ar fi adăpostit peste 50.000 de persoane, adaugă The Guardian.
Palestinienii spun că trupele israeliene avansează în mod constant spre spitalul Al-Shifa
ACTUALIZARE 12.35 Palestinienii spun că trupele israeliene puteau fi văzute sâmbătă în vecinătatea spitalului Al-Shifa, cel mai mare din Gaza, acolo unde Israelul spune că se află principalul centru de comandă al Hamas, localizat sub spital, relatează The Times of Israel, potrivit căruia armata israeliană a anunţat că extinde pentru sâmbătă pauza umanitară de la patru la şapte ore, pentru a permite evacuarea populaţiei palestiniene, transmite News.ro.
Mii de civili s-au adăpostit în complexul Al-Shifa în ultimele săptămâni, dar mulţi au fugit vineri, pe măsură ce trupele israeliene s-au apropiat şi Israelul a extins accesul la rutele sigure de evacuare spre sud.
Abdallah Nasser, care locuieşte în apropiere de spital, a declarat telefonic pentru AP că armata israeliană avansează spre centrul oraşului venind dinspre flancurile sale de sud şi de nord.
„Se confruntă cu o rezistenţă puternică, dar avansează”, a declarat el.
Mohammed al-Masri, unul dintre cei mulţi care încă se adăpostesc la spital, spune că de la un etaj mai înalt a putut vedea trupele israeliene apropiindu-se, venind dinspre vest.
„Sunt aici. Sunt vizibile”, a declarat el.
Imagini în direct din zonă păreau să arate lupte grele în apropierea spitalului, cu sunete constante de focuri de armă şi explozii.
Purtătorul de cuvânt în limba arabă al Forţelor de Apărare ale Israelului (IDF), locotenent-colonelul Avichay Adraee, a declarat pe X că drumul Salah a-Din va fi deschis pentru circulaţia spre sud pentru un total de şapte ore sâmbătă, între orele locale (şi ale României) 9.00 şi 16.00. În zilele precedente, coridorul umanitar Salah a-Din a fost deschis între patru şi şase ore.
Adraee spune că IDF va permite, de asemenea, palestinienilor să plece spre sudul Fâşiei Gaza prin intermediul drumului de coastă al Fâşiei. În plus, el spune că IDF va face „pauze tactice în activităţile militare” din tabăra de refugiaţi Jabaliya sâmbătă, între orele 10.00 şi 14.00, pentru ca rezidenţii să poată ajunge la coridoarele umanitare pentru a se evacua spre sud.
Marş pro-palestinian, în Londra
ACTUALIZARE 12.30 Zeci de mii de persoane sunt aşteptate să iasă sâmbătă pe străzile Londrei pentru un marş pro-palestinian, care se va desfăşura sub o puternică supraveghere din partea poliţiei în weekendul comemorării armistiţiului Primului Război Mondial, relatează AFP, citată de News.ro.
La puţin peste o lună de la atacul mortal al mişcării islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului, care, ca represalii, a bombardat masiv Fâşia Gaza, manifestanţii, deja prezenţi în număr mare în capitală în weekendurile precedente, cer o încetare a focului.
Organizarea acestui marş, împotriva avizului guvernului, s-a transformat într-o criză politică. Ministrul de Interne, Suella Braverman, se află acum într-o situaţie politică precară, după ce a pus la îndoială neutralitatea poliţiei, care a refuzat să interzică demonstraţia.
Premierul Rishi Sunak l-a avertizat pe şeful poliţiei londoneze, Mark Rowley, că îl va trage la „răspundere” pentru orice excese, în special dacă manifestanţii vor perturba comemorările de Ziua Armistiţiului, programate să aibă loc în acelaşi timp în capitală.
„Mulţumită celor care au luptat pentru această ţară şi pentru libertatea pe care o preţuim, cei care doresc să manifesteze o pot face, dar trebuie să o facă într-un mod respectuos şi paşnic”, a declarat Downing Street într-un comunicat, vineri seara.
Traseul marşului, care ar urma să înceapă la prânz (ora 14:00, ora României), evită cu grijă zona Whitehall, unde urmează să aibă loc ceremonia principală în prezenţa premierului.
De la începutul conflictului, care a făcut mii de victime, Marea Britanie a înregistrat o creştere a actelor antisemite şi islamofobe. Vineri, în oraşul Rochdale, din apropiere de Manchester, doi adolescenţi au fost inculpaţi pentru că au scris cu spray cuvintele „Free Palestine” (Eliberaţi Palestina) pe un monument dedicat soldaţilor britanici ucişi în luptă.
Potrivit unui sondaj publicat de ziarul conservator The Telegraph, 52% dintre britanici consideră că marşul ar fi trebuit să fie interzis. Această proporţie creşte la 72% în rândul alegătorilor conservatori.
Atacuri pe teritoriul Libanului
ACTUALIZARE 12.20 Un raid israelian a vizat sâmbătă un vehicul în sudul Libanului, la aproximativ 45 km nord de graniţa comună, în primul atac în profunzime pe teritoriul libanez de la începutul ostilităţilor în octombrie, a relatat o instituţie media de stat, preluată de AFP, citată de Agerpres.
Agenţia oficială de ştiri ANI, care nu a raportat victime, a declarat că „o dronă inamică a vizat o camionetă care se afla într-o livadă din regiunea Zahrani”, pe coasta libaneză.
Schimburile zilnice de focuri dintre Hezbollah şi Israel s-au limitat în general la zona de frontieră dintre cele două ţări de la începutul războiului declanşat de atacurile sângeroase asupra teritoriului israelian de către organizaţia islamistă palestiniană Hamas la 7 octombrie.
Este pentru prima dată când un obiectiv a fost vizat de un raid israelian atât de departe de graniţă.
Jurnaliştii nu au putut să se apropie de locul vizat, o plantaţie de banane, deoarece armata libaneză a interzis accesul.
Raidul are loc cu câteva ore înainte de un discurs aşteptat al liderului puternic al Hezbollah, Hassan Nasrallah, programat pentru ora 13:00 GMT.
Bombardamentele au continuat de ambele părţi ale frontierei sâmbătă dimineaţă, potrivit ANI şi unui jurnalist al AFP din nordul Israelului.
Vineri, purtătorul de cuvânt al forţelor armate israeliene (IDF), Daniel Hagari, a declarat că Israelul "atacă pe scară largă în nord" ca răspuns la trei "infiltrări" de drone.
Hezbollah a revendicat responsabilitatea pentru mai multe atacuri la graniţa de nord a Israelului, inclusiv trei atacuri cu drone, dintre care unul a vizat o cazarmă a armatei israeliene.
Hezbollah a anunţat vineri moartea a şapte dintre luptătorii săi, ceea ce a ridicat la 68 numărul total al militanţilor ucişi de când a început să bombardeze poziţiile israeliene în semn de solidaritate cu Hamas, aliatul său.
Cel puţin 90 de persoane au fost ucise de partea libaneză în total în confruntările transfrontaliere, conform unui bilanţ al AFP. Şase soldaţi şi doi civili au fost ucişi de partea israeliană.
Alarmele au sunat în nordul Israelului
ACTUALIZARE 10.30 Alarmele care anunţă o posibilă infiltrare a dronelor au sunat sâmbătă dimineaţa în oraşul Kiryat Shmona din nordul Israelului şi în mai multe localităţi din apropiere, în Galileea Superioară, în apropiere de graniţa cu Libanul. În acelaşi timp, sirenele pentru rachete care se apropie au sunat în comunitatea Margaliot din aceeaşi zonă, relatează The Times of Israel.
Alertele vin după ce, vineri, Hezbollahul a lansat trei drone încărcate cu explozibil asupra poziţiilor armatei israeliene din nordul Israelului, rănind soldaţi.
Gruparea teroristă a efectuat, de asemenea, zeci de atacuri cu rachete şi rachete în ultimele săptămâni asupra Israelului.
Pe de altă parte, armata israeliană a anunţat sâmbătă că peste noapte au fost lovite în Gaza locaţii Hamas din aer, de pe uscat şi de pe mare, iar 11 avanposturi ale mişcării palestiniene au fost capturate în nordul Fâşiei Gaza de la începutul războiului
În operaţiunile de peste noapte, trupele Brigăzii Nahal au găsit şi ulterior au distrus o intrare de tunel în apropierea unei şcoli, a anunţat armata israeliană.
Între timp, Brigada 215 a identificat un grup de agenţi Hamas care se apropiau de trupele Brigăzii Givati şi a dirijat un avion pentru a-i lovi, precizează Forţele de Apărare.
IDF spune că Marina a efectuat, de asemenea, lovituri peste noapte, vizând clădiri folosite de agenţi Hamas în nordul Fâşiei Gaza. Unele dintre aceste lovituri au fost dirijate cu ajutorul forţelor terestre.
Depozite de arme, inclusiv cele aparţinând forţelor navale ale Hamas, au fost lovite de către Marina Militară, adaugă IDF.
Acţiunile armatei israeliene au fost urmate de o ploaie de rachete trase, sâmbătă dimineaţă, asupra comunităţilor israeliene din apropierea graniţei cu Gaza. Deocamdată nu se cunosc efectele acestor atacuri, scrie The Times of Israel.
Un copil este ucis la fiecare 10 minute în Fâșia Gaza
ACTUALIZARE 10.00 Un copil este ucis, în medie, la fiecare 10 minute în Fâșia Gaza, a declarat vineri directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în fața Consiliului de Securitate al ONU, avertizând: „Nimeni nu este în siguranță”, transmite Reuters.
El a spus că jumătate din cele 36 de spitale din Gaza și două treimi din centrele sale de asistență medicală primară nu funcționează, iar cele care funcționeazăsunt depășite, descriind sistemul de sănătate ca fiind „în genunchi”.
Citește continuarea AICI
Preşedintele iranian spune că este nevoie de acţiune, nu de vorbe
ACTUALIZARE 9.50 Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a declarat sâmbătă că a venit timpul să se acţioneze în legătură cu conflictul din Gaza, mai degrabă decât să se vorbească, înaintea unei deplasări în Arabia Saudită pentru a participa la un summit privind războiul dintre Israel şi organizaţia islamistă palestiniană Hamas, potrivit Reuters.
„Gaza nu este o arenă pentru cuvinte. Ar trebui să fie pentru acţiune. Astăzi, unitatea ţărilor islamice este foarte importantă”, a declarat Raisi pe aeroportul din Teheran, înainte de a pleca spre summitul naţiunilor arabe şi islamice din capitala Arabiei Saudite, Riad.
Este prima vizită în Arabia Saudită a unui şef de stat iranian de când Teheranul şi Riadul au pus capăt anilor de ostilitate în cadrul unui acord intermediat de China în martie.
„Summitul va trimite un mesaj puternic instigatorilor la război din regiune şi va duce la încetarea crimelor de război din Palestina. America spune că nu doreşte o extindere a războiului şi a trimis mesaje Iranului şi mai multor ţări (în acest sens - n.r.). Dar aceste declaraţii nu sunt în concordanţă cu acţiunile Americii. Maşina de război din Gaza este în mâinile Americii, care împiedică încetarea focului în Gaza şi extinde războiul. Lumea trebuie să vadă adevărata faţă a Americii”, a declarat ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, care îl însoţeşte pe Raisi, citat de site-ul guvernului, Padolat.
Spitalul Al-Shifa, înconjurat de forțele israeliene
ACTUALIZARE 9.20 Israelul bombardează intens nordul Fâșiei Gaza. Trupele și blindatele israeliene se concentrează, acum, în jurul spitalelor sub care s-ar găsi centrele operaționale ale Hamas și chiar liderul grupării.
Cel mai mare spital din Gaza, Al-Shifa, este înconjurat de forțele israeliene. Lupte intense au avut loc în zonă, Israelul spunând că a ucis zeci de luptători Hamas, transmite BBC.
Organizația internațională de caritate MSF spune că atacurile asupra Al-Shifa s-au intensificat peste noapte și că a pierdut contactul cu medicii care lucrează acolo.
Alte trei spitale importante din Gaza sunt, de asemenea, acum în prima linie.
Israelul a acuzat în mod repetat Hamas că folosește Al-Shifa pentru a ascunde un centru de comandă subteran, dar personalul spitalului a negat acest lucru.
OMS cere încetarea focului
ACTUALIZARE 8.30 Organizaţia Mondială a Sănătăţii este „extrem de tulburată” de informaţiile privind atacurile israeliene în apropierea spitalului Al-Shifa din oraşul Gaza, a transmis directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, sâmbătă dimineaţă, într-o declaraţie citată de CNN.
„Mulţi lucrători din domeniul sănătăţii cu care am fost în contact au fost forţaţi să părăsească spitalul în căutarea siguranţei”, a spus Ghebreyesus pe X (fostul Twitter), adăugând: „Mulţi dintre miile de oameni care se adăpostesc în spital sunt forţaţi să plece din cauza riscurilor la adresa securităţii, în timp ce mulţi rămân acolo”.
Un medic din Spitalul Al-Shifa a postat un videoclip pe Instagram vineri seară, descriind ceea ce a auzit şi a văzut în mijlocul „bombardamentelor puternice” din apropiere.
„Ocupaţia acum bombardează puternic zonele învecinate şi curtea Spitalului Al-Shifa. Spitalul este supraaglomerat cu răniţi şi nu există nici măcar spaţiu pentru tratament medical”, a spus medicul identificat ca Ezz Lulu într-o traducere a videoclipului.
Videoclipul postat vineri seară de Ministerul Palestinian al Sănătăţii la Ramallah arată, de asemenea, fum greu care se ridică din spatele spitalului Al-Shifa şi lumini pe cer, cu explozii frecvente.
Armata israeliană a susţinut că un „un proiectil rătăcit lansat din interiorul Fâşiei Gaza” a fost responsabil pentru lovitura asupra spitalului Al-Shifa.
OMS a declarat că a verificat peste 250 de atacuri asupra unor obiective medicale din Gaza şi Cisiordania începând cu 7 octombrie, inclusiv cinci atacuri la spitale din Fâşia Gaza într-o singură zi săptămâna trecută.
„Facem apel acum la o încetare a focului umanitară”, a fost mesajul OMS.
Armata israeliană spune că peste 100.000 de locuitori din Gaza au plecat spre sud în ultimele zile
ACTUALIZARE 7.15 Daniel Hagari, un purtător de cuvânt al armatei israeliene, a oferit o actualizare a situației civililor care se deplasează din nordul Fâșiei Gaza, în timp ce Israelul își continuă loviturile, potrivit BBC.
El spune că peste 100.000 de palestinieni din Gaza s-au mutat din nordul în sudul Fâșiei în ultimele două zile.
Coridoare umanitare au fost deschise pentru a permite oamenilor să se evacueze, în timp ce Israelul își continuă campania în Gaza.
Arabia Saudită va găzdui sâmbătă un summit comun arabo-islamic
ACTUALIZARE 7.10 Arabia Saudită va găzdui sâmbătă un Summit Extraordinar Comun Arabo - Islamic, ca răspuns la „circumstanţele fără precedent din Gaza”, potrivit unui comunicat publicat de Ministerul Afacerilor Externe saudit sâmbătă dimineaţă, relatează CNN.
Arabia Saudită urma să găzduiască iniţial summiturile arabe şi islamice sâmbătă, dar a decis să combine cele două evenimente după consultări cu Liga Statelor Arabe şi cu Organizaţia Cooperării Islamice.
Times of Israel relatează că liderii arabi şi preşedintele Iranului se află sâmbătă în capitala Arabiei Saudite pentru summit-uri care se aşteaptă să accentueze cererile ca războiul Israelului din Gaza împotriva Hamas să se încheie înainte ca violenţele să se extindă în alte ţări.
Liga Arabă îşi propune să demonstreze „cum vor acționa arabii pe scena internaţională pentru a opri agresiunea, a sprijini Palestina şi poporul său, a condamna ocupaţia israeliană şi a o face răspunzătoare pentru crimele sale”, a declarat secretarul general adjunct al organizaţiei, Hossam Zaki, conform Times of Israel.
Însă gruparea teroristă Jihadul Islamic Palestinian a declarat vineri că nu „se aşteaptă la nimic” de la întâlnire, criticând liderii arabi pentru întârziere.
Aproximativ 200.000 de oameni au rămas fără casă în Fâşia Gaza
ACTUALIZARE 7.00 Cel puţin 45% dintre locuinţele din Fâşia Gaza au fost distruse sau avariate până la 4 noiembrie, iar 200.000 de oameni nu mai au casă, anunţă Biroul ONU de Coordonarea Acţiunilor Umanitare (OCHA), relatează CNN.
Fâşia Gaza este una dintre cele mai dens populate locuri din lume - 500 de persoane pe 100 de metri pătraţi în multe zone -, potrivit Comisiei Europene (CE).
Israelul a desfăşurat multiple atacuri aeriene la aproximativ un kilometru de punctul de trecrea frontierei de la Rafah - singurul care nu este controlat de către Israel. Punctul de trecere a frontierei, controlat de Egipt, a fost mai ales închis după ce Hamas a lansat un atac fără precedent în Israel la 7 octombrie.
Partea de nord a Fâşiei Gaza nu mai are electrcitate şi nici combustibil de la 11 octombrie.
O treime dintre spitalele din enclavă au fost nevoite să înhidă, iar cele care au rămas deschise operează cu electricitate limitată şi fără anestezie şi apă curată, denunţă OCHA.
Toate brutăriile din nordul enclavei au fost închise, fie din cauza avariilor, fie din cauza lipsei de combustibil.
Singura centrală electrică din Fâşia Gaza a rămas fără combustibil, iar instalaţia de desalinizarea apei din nordul Fâşiei Gaza a fost de asemenea închisă.
Sute de mii de civili rămân fără apă potabilă.
Majoritatea staţiilor de pompare a apei uzate nu funcţionează.
Reprezentanţi ONU raportează că 14 spitale şi 71% dintre instituţiile medicale care asigură îngrijir de bază au fost închise.
Cronologia evenimentelor de vineri, 10 noiembrie 2023
IDF spune că atacul de la spitalul Shifa a fost cauzat de un proiectil eșuat al Hamas
ACTUALIZARE 23:12 Armata israeliană și-a declinat responsabilitatea pentru proiectilul care a lovit spitalul al-Shifa, vineri, spunând că acesta a fost tras din Gaza și că a fost un nou atac eșuat al Hamas.
„Astăzi, mai devreme, IDF a primit informații cu privire la un atac împotriva spitalului Shifa, în orașul Gaza. Reprezentanții Hamas din Fâșia Gaza au susținut imediat că acesta a fost un atac al IDF”, a spus Richard Hecht, unul dintre purtătorii de cuvânt ai armatei israeliene.
Conform acesteia, după examinarea sistemelor sale operaționale, concluzia este că un „proiectil tras greșit”, lansat de organizațiile teroriste din Fâșia Gaza, a lovit spitalul Shifa.
Hecht a mai spus că proiectilul a fost menit să țintească „trupele IDF care acționau în vecinătate”.
Israelul și-a revizuit bilanțul deceselor de după atacul din 7 octombrie
ACTUALIZARE 22:48 Israelul și-a revizuit bilanțul deceselor după atacul terorist din 7 octombrie la „în jur de 1.200” de morți, după ce cifra anterioară dată de autoritățile israeliene fusese de 1.400.
Purtătorul de cuvânt al diplomației israeliene, Lior Haiat, a spus că numărul revizuit este o consecință a faptului că multe dintre cadavre nu au putut fi identificate după atac, iar după o analiză mai amănunțită, „se crede că unele dintre ele aparțin teroriștilor, nu sunt victime israeliene”.
IDF: Peste 100.000 de oameni din nordul Gaza au fugit spre sud în ultimele două zile
ACTUALIZARE 22:14 Peste 100.000 de locuitori din nordul Fâşiei Gaza au fugit spre sud în ultimele două zile, în timp ce forţele israeliene operează „adânc în oraşul Gaza”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contra-amiralul Daniel Hagari.
Într-o conferință televizată, Hagari a declarat că sunt în curs de desfăşurare eforturi pentru eliberarea ostaticilor deţinuţi în Fâşia Gaza, dar că astfel de eforturi necesită timp.
„Lucrăm tot timpul şi cu iniţiativă privind o serie de eforturi pentru returnarea ostaticilor. Aceste eforturi sunt complexe, nu sunt finale. Ele necesită timp, vor dura ceva timp”, a adăugat el.
Unul dintre spitalele din orașul Gaza nu mai are curent și apă
ACTUALIZARE 21:34 Semiluna Roșie palestiniană transmite că Spitalul Indonezian din Gaza, acolo unde s-au purtat lupte între Hamas și trupele israeliene, a rămas fără electricitate, apă și internet.
Nebal Farsakh, purtătoare de cuvânt la organizația umanitară spune că chirurgii și medicii trebuie să folosească torțe pentru a putea să-și ajute pacienți din cauza lipsei de curent.
„Vor munci în niște condiții în care niciun profesionist medical din lume nu trebuie să lucreze în circumstanțe obișnuite”, a declarat Farsakh.
Ea a avertizat, de asemenea, că serviciile de la acst spital vor fi oprite curând, din cauza faptului că unitatea rămâne fără resurse.
Peste 100 angajați umanitari ai ONU uciși în război
ACTUALIZARE 21:24 Cel puțin 101 de angajați ai principalei agenții ONU care lucrează în teritoriile palestiniene au fost uciși în Gaza, din 7 octombrie și până acum, conform agenției în cauză (UNRWA), citată de CNN.
UNRWA a anunțat bilanțul deceselor într-o postare pe rețelele sociale, de vineri.
„Mame, tați, profesori, asistente medicale, doctori, paznici, logisticieni, personal de sprijin, toți au murit în serviciul comunității lor. Le onorăm memoria și serviciul”, a transmis UNRWA.
Anterior, șeful UNRWA, Philippe Lazzarini a spus că este „devastat” de morțile colegilor lui și a cerut, din nou, un armistițiu umanitar.
Agenția ONU are peste 10.000 de oameni trimiși să lucreze în Gaza, conform site-ului său.
UE trimite noi zboruri cu ajutoare umanitare. Trei vor pleca de la București
ACTUALIZARE 20:36 Uniunea Europeană a organizat șase noi zboruri cu ajutoare umanitare spre Gaza, într-o încercare de a aduce noi provizii vitale în enclavă, a anunțat blocul european, vineri, conform CNN.
Într-un comunicat de presă, Uniunea Europeană a transmis că „zborurile pentru podul aerian umanitar sunt programate în zileel următoare”.
Două dintre aceste zboruri vor pleca din Brindisi, în sudul Italiei, vineri și sâmbătă, și vor duce cu ele „55 de tone de obiecte donate din UE pentru Programul Alimentar Global”.
Alte trei zboruri vor pleca de la București, săptămâna viitoare, și vor avea la bord corturi și saltele donate de România. Ultimul zbor va pleca din Ostend, în Belgia, la finalul lunii și va duce provizii de la agențiile ONU și alți parteneri umanitari.
„În toal, asta aduce totalul zborurilor umanitare ale UE la 14 în ultimele săptămâni cu peste 550 de tone de ajutoare de urgență pentru poporul din Gaza, transportate în Egipt pentru o desfășurare rapidă pe la punctul Rafah”.
Conducerea blocului european a subliniat constant nevoia de a trimite mai multe ajutoare umanitare în Gaza, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen spunându-le ambasadorilor europeni, luni, că „volumul de ajutor trimis este mult prea mic pentru nevoile masive din Fâșia Gaza”.
Vineri, comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, a avertizat că lumea se confruntă, în prezent cu o „catastrofă umanitară în Fâșia Gaza”.
În ciuda cvadruplării finanțării pe ajutoare umanitare și creșterea angajamentelor cu partenerii săi, blocul european rămâne foarte sever limitat de „accesul dramatic de insuficient și de nesigur la ajutoare umanitare”, a adăugat Lenarcic.
IDF răspunde acuzațiilor Hamas și spune că „nu trage în spitale” dar că „face ce trebuie făcut”
ACTUALIZARE 19:53 Unul dintre purtătorii de cuvânt ai IDF a răspuns, vineri seară, la acuzațiile conform cărora ar fi tras focuri de armă spre un spital din Gaza. Richard Hecht spune că armata israeliană nu trage în spitale, dar că „facem ce trebuie făcut”, dacă Hamas trage din spitale.
„Dacă vedem teroriști ai Hamas care trag din spitale, atunci vom face ce e de făcut.
Suntem conștienți de sensibilități. Dacă vedem teroriști, îi vom ucide. Nu aruncăm bombe, acum, asupra Shifa sau Rantisi (n. red. – două dintre spitalele din Gaza)”, a spus oficialul israelian.
Zeci de copii palestinieni cu cancer, evacuați în Egipt și Iordania
ACTUALIZARE 19:21 În jur de 12 copii cu cancer și alte afecțiuni ale sângelui au fost evacuați, împreună cu rudele lor, din Gaza în Egipt și Iordania pentru a-și putea continua tratamentul în siguranță, anunțat OMS, vineri, citată de CNN.
Mai mulți copii urmează să fie evacuați în zilele următoare, ca parte a acestei inițiative, a mai transmis OMS.
Guvernul iordanian anunțase, anterior, marți, că va primi copii cu cancer din Palestina.
Cele două spitale oncologice din Gaza au fost „copleșite, subfinanțate, expuse atacurilor și, din cauza lipsei de securitate, obligate să se închidă”, conform comunicatului OMS, care adaugă și că războiul dintre Israel și Hamas a restricționat puternic intrarea bunurilor medicale esențiale, inclusive cele pentru chimioterapie.
Semiluna Roșie palestiniană susține că lunetişti israelieni au tras într-un spital din oraşul Gaza
ACTUALIZARE 18:52 Semiluna Roşie palestiniană a afirmat că focuri ale soldaţilor de elită israelieni, vineri, asupra spitalului Al-Quds din oraşul Gaza, au provocat moartea unei persoane şi au rănit alte 20, în timp ce lupte intense între armata israeliană şi gruparea Hamas se dau în această zonă.
„Confruntări violente au loc la ora actuală, iar lunetişti de elită ai ocupaţiei trag asupra spitalului Al-Quds, făcând victime printre persoanele strămutate”, a declarat organizaţia medicală într-un comunicat.
„Mai multe tancuri israeliene au încercuit patru spitale din sectorul” respectiv, a comunicat, la rândul său, biroul de presă al guvernului Hamas, menţionând spitalul de pediatrie şi oncologie al-Rantissi , spitalul de psihiatrie, spitalul de pediatrie Nasr şi spitalul oftalmologic.
Imagini transmise de spitalul al-Rantissi arată tancuri israeliene vizibile din interioriul unităţii spitaliceşti.
Spitalul al-Rantissi, precum şi spitalul al-Shifa şi spitalul indonezian au fost vizate de lovituri cu rachete în cursul nopţii de joi spre vineri, a susținut Hamas.
Imagini ale AFPTV arată trupuri învelite în pături în faţa spitalului al-Shifa, cel mai mare din Fâşia Gaza, după o lovitură asupra complexului unde s-au refugiat zeci de mii de persoane strămutate, făcând 13 morţi, potrivit guvernului Hamas din Gaza.
Directorul general al spitalului, Mohammed Abu Salmiya, a acuzat trupele israeliene că ar fi la originea atacului. Armata israeliană a refuzat până la această oră să facă vreun comentariu.
Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a informat, joi seara, despre importante operaţiuni într-o zonă „foarte, foarte aproape” de acest spital.
Directorul spitalului al-Shifa a afirmat, între altele, că a primit „aproximativ 50 de trupuri după bombardamentul de vineri dimineaţă asupra unei şcoli” în oraşul Gaza, unde se adăposteau foarte multe persoane strămutate.
„Mai multe tancuri s-au postat la 200 de metri de şcoala al-Buraq pe strada al-Nasr”, a transmis, la rândul său, Hamas.
Trupele israeliene spun că vizează un „cartier militar”, adiacent al-Shifa, despre care susţin că ar fi „inima” activităţilor operaţionale şi de recunoaştere ale Hamas.
Rafah a rămas închis pe tot parcursul zilei de vineri
ACTUALIZARE 18:30 Punctul Rafah, folosit pentru evacuarea din Fâşia Gaza în Egipt, a rămas închis pentru tranzitul persoanelor pe întreg parcursul zilei de vineri, transmite Ministerul Afacerilor Externe. Ca urmare, o evacuare a cetăţenilor români şi a membrilor de familie care au primit aprobare în acest sens va fi posibilă după redeschidere.
MAE precizează că Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah rămâne în contact permanent cu cetăţenii români şi membrii de familie care au solicitat evacuarea din Fâşia Gaza.
În cursul zilei de vineri, o a treia echipă consulară mobilă din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE s-a deplasat la Cairo în vederea sprijinirii demersurilor specifice în teren.
Celula de Criză Interinstituţională, prin intermediul misiunilor diplomatice ale României la Cairo şi Tel Aviv, continuă dialogul cu autorităţile egiptene şi israeliene până la finalizarea operaţiunilor.
Ministerul Afacerilor Externe a informat, joi seara, că 41 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au ieşit din Fâşia Gaza prin punctul de frontieră Rafah şi se află pe teritoriul egiptean, în drum spre Cairo.
În cursul acestei săptămâni, primul grup de cetăţeni români şi membri de familie evacuaţi din Gaza, în total 93 de persoane, a ajuns în siguranţă la Bucureşti.
Erdogan spun că Israelul „va trebui să dea socoteală” pentru „crimele împotriva umanităţii”
ACTUALIZARE 18:11 Preşedintele Turciei, Recep Erdogan, a declarat, vineri, că Israelul va trebui „să dea socoteală” pentru „crimele împotriva umanităţii” comise împotriva populaţiei civile în Fâşia Gaza.
„Vor trebui să dea socoteală pentru distrugerea a zeci de mii de vieţi. Desigur, vor trebui să dea socoteală şi pentru opresiune. Iar aceia care sunt părtaşi la această crimă vor da socoteală în faţa istoriei, mai întâi în faţa umanităţii şi apoi în faţa propriei lor conştiinţe”, a spus Erdogan.
„Se trăieşte o catastrofă, o nenorocire, o crimă împotriva umanităţii în faţa lumii întregi”, a continuat preşedintele turc, referindu-se la bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza.
El a acuzat în plus Israelul că „încearcă să edifice de 75 de ani un stat pe pământurile spoliate poporului palestinian”, adăugând că legitimitatea acestui stat „poate fi pusă sub semnul întrebării din cauza propriului său fascism”.
Numărul morţilor în urma bombardamentelor israeliene în Fâşia Gaza a ajuns, vineri, la 11.078, potrivit ultimului bilanţ comunicat de guvernul condus de gruparea Hamas. Dintre aceste victime, 4.506 sunt copii, 3.027 femei şi 678 vârstnici. Numărul răniţilor a ajuns la 27.490, conform aceluiaşi bilanţ al Hamas.
Spitale înconjurate de tancuri
ACTUALIZARE 17:51 Spitalul Al-Shifa din orașul Gaza, care a fost lovit de cel puțin un proiectil în ziua de vineri, mai are doar 24 de ore de energie pentru a rămâne operațional spune doctorul Ashraf al-Qudra, purtătorul de cuvânt al ministerului sănătății din enclavă, citat de BBC.
Într-o declarație telefonică, oficialul palestinian a spus că forțele israeliene se află în jurul spitalului și că alte două spitale din vecinătate, Rantisi și Al-Nasr, au fost înconjurate de tancuri israeliene.
El a mai spus că zona din jurul spitalului Al-Shifa, cel mai mare din Gaza, a fost lovită de până la cinci ori astăzi, provocând avarii maternității și altor părți din complex.
Numărul bombardamentelor nu a putut fi verificat independent, însă imagini video verificate arată un proiectil care lovește curtea spitalului și pare să rănească grav cel puțin o persoană.
„Dacă spitalul iese din funcțiune, va fi un dezastru pentru populația orașului”, a spus al-Qudra.
Au existat relatări cu privire la un deces la Al-Shifa din cauza loviturilro aeriene. Hamas susține că au fost 13 decese. Al-Qudra spune că poate confirma un deces, dar că nu este sigur de celelalte. El a mai spus, însă, că zece persoane au fost rănite.
Armata israeliană susține că Hamas folosește spitalul Al-Shifa ca acoperire și că folosește tunelurile de sub complex pentru operațiunile sale.
Rachete palestiniene au țintit orașul Tel Aviv
ACTUALIZARE 17:12 Sirenele au răsunat, vineri, la Tel Aviv şi în zonele învecinate, în timp ce Hamas a anunţat că a lansat rachete adânc în teritoriul Israelului, în ceea ce gruparea teroristă a descris ca un răspuns la numărul tot mai mare de morţi civili în războiul din Gaza, relatează Reuters, citat de Agerpres.
Medicii au anunţat că două femei au suferit răni provocate de schijele salvei, urmată după o pauză relativă în tirurile de rachete, în timp ce forţele israeliene desfăşoară o ofensivă terestră în Gaza în a cincea săptămână de război.
Armata a transmis că aproximativ 9.500 de rachete şi drone au fost lansate asupra Israelului din Gaza şi de pe alte fronturi începând cu 7 octombrie, iar 2.000 dintre ele au fost doborâte de apărarea antiaeriană deviind proiectilele pe un curs astfel încât să aterizeze inofensiv în zone deschise.
Aproximativ 12% dintre rachetele lansate din Gaza, care sunt în mare parte fabricate local, au căzut în interiorul teritoriului palestinian, a spus armata israeliană.
„Odată cu intrarea forţelor israeliene, există o scădere semnificativă a numărului de lansări”.
Bilanțul deceselor din Gaza depășește 11.000, conform Hamas
ACTUALIZARE 16:30 Ministerul sănătății din Gaza, controlat de Hamas, citat de BBC, susține că bilanțul deceselor în enclavă a ajuns al 11.078, printre care 4.506 copii și peste 3.000 de femei. De asemenea, peste 27.000 de oameni au fost răniți.
Prin comparație, ONU spune că 5.400 de oameni au fost uciși în Gaza în toate celelalte conflicte premergătoare celui de după 7 octombrie.
Datele oferite de Hamas ar putea fi, însă, înșelătoare – SUA și Israel le neagă validitatea, în timp ce OMS spune că ele, sunt cel mai probabil, reale.
Blinken spune că "mult prea mulţi palestinieni au fost ucişi" în Gaza
ACTUALIZARE 13.20 Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat vineri că "mult prea mulţi palestinieni au fost ucişi, mult prea mulţi au suferit în ultimele săptămâni", scrie The Guardian.
Deşi Blinken a lăudat Israelul pentru anunţul său privind pauzele umanitare zilnice şi cele două coridoare umanitare, el a spus că "se poate şi ar trebui să se facă mai mult pentru a minimiza răul provocat civililor palestinieni".
"Mult prea mulţi palestinieni au fost ucişi. Mult prea mulţi au suferit în aceste ultime săptămâni", a declarat Blinken în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la New Delhi. "Vrem să facem tot ce este posibil pentru a evita să le facem rău şi pentru a maximiza asistenţa care ajunge la ei", a spus şeful diplomaţiei americane.
"În acest scop, vom continua să discutăm cu Israelul măsurile concrete care trebuie luate pentru a avansa cu aceste obiective", a afirmat Blinken, dar a refuzat să dea detalii despre aceste măsuri.
Vorbind vineri în India, Blinken a susţinut că "s-au făcut unele progrese" în săptămâna care a trecut de la întâlnirea pe care a avut-o vinerea trecută, la Tel Aviv, cu premierul Benjamin Netanyahu şi cu alţi oficiali israelieni.
Miercuri, la Tokyo, Blinken a descris care ar fi conceptul SUA pentru o "pace durabilă şi sustenabilă" în Gaza după război, iar vineri a reiterat că s-au făcut "unele progrese" în stabilirea acestor "principii de bază".
"Nici o strămutare forţată a palestinienilor din Gaza. Nicio utilizare a Fâşiei Gaza ca platformă pentru lansarea de acte de terorism sau alte atacuri împotriva Israelului. Nicio diminuare a teritoriului din Gaza şi un angajament pentru guvernarea unificată a teritoriului palestinian în Gaza şi Cisiordania", a punctat Blinken. "Acestea şi alte câteva idei pe care le-am prezentat şi pe care le împărtăşesc şi alţii, cred că pot începe să constituie baza pentru ceea ce trebuie să facem. Avem planuri concrete, lucruri concrete la care lucrăm şi care ar putea" creşte numărul de camioane cu ajutoare umanitare care ajung în Gaza, a mai spus secretarul american de stat. Dar "este întotdeauna un proces, iar în prezent lucrăm la trecerea de la o înţelegere, trecerea de la un acord la punerea lui în aplicare”, a menţionat şeful Departamentului de Stat.
Blinken a reiterat vineri că SUA "vor continua să se concentreze fără încetare pe aducerea ostaticilor acasă" şi pe oprirea extinderii conflictului.
Biroul umanitar al ONU: „Câteva sute de mii de oameni” se află încă în nordul Fâșiei Gaza
ACTUALIZARE 12.55 Biroul umanitar al ONU a transmis că „câteva sute de mii de oameni” se află încă în nordul Fâșiei Gaza și nu au ajutor.
„Nu putem ajunge spre nord, ceea ce este, desigur, foarte frustrant, deoarece știm că mai sunt câteva sute de mii de oameni care rămân în nord”, a declarat purtătorul de cuvânt al OCHA, Jens Laerke, potrivit Reuters.
„Dacă există un iad pe pământ astăzi, numele lui este nordul Gazei. Este o viață trăită în frică zi și noapte. Ce le spui copiilor tăi într-o astfel de situație, este aproape de neimaginat – că focul pe care îl văd pe cer este gata să-i omoare?”, a adăugat el.
ACTUALIZARE 11.20 Armata israeliană anunță că deschide vineri culoarul pentru ca civilii din Gaza să poată pleca spre sud.
Culoarul va fi deschis între orele 10.00 și 16.00.
Netanyahu, despre pauzele în luptele din Gaza: Vor avea loc "câteva ore aici, câteva ore acolo"
ACTUALIZARE 11.00 Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat într-un nou interviu acordat presei americane că pauzele militare vor avea loc "câteva ore aici, câteva ore acolo", scrie Sky News.
În interviul pentru Fox News, Netanyahu a făcut referire la afirmațiile Casei Albe conform cărora Israelul ar urma să ofere zilnic pauze de patru ore în luptele din zonele din nordul Fâșiei Gaza. Au existat rapoarte contradictorii din partea oficialilor americani și israelieni cu privire la faptul că aceste pauze au fost într-adevăr convenite.
Întrebat de Fox News despre acest subiect, Netanyahu a răspuns: "Luptele continuă împotriva inamicului Hamas… dar în anumite locații, pentru o anumită perioadă – câteva ore aici, câteva ore acolo – dorim să facilităm trecerea în siguranță a civililor departe de zona de luptă".
Oficial ONU: Decizia Israelului privind pauze de patru ore în luptă e „foarte cinică și crudă”
ACTUALIZARE 10.40 Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, cataloghează drept „foarte cinică și crudă” decizia Israelului de a permite o pauză umanitară de patru ore în fiecare zi în operațiunile de luptă din nordul Gazei, pentru a permite civililor să fugă în sud, scrie The Guardian.
„Au fost bombardamente continue, 6.000 de bombe în fiecare săptămână în Fâșia Gaza, pe această mică bucată de pământ în care oamenii sunt prinși, iar distrugerile sunt masive.
Nu va mai exista nicio cale de întoarcere după ceea ce face Israelul în Fâșia Gaza.
Patru ore de încetare a focului pentru a lăsa oamenii să respire și să-și amintească care este sunetul vieții fără bombardamente înainte de a începe din nou să-i bombardeze este foarte cinic și crud”, a spus Francesca Albanese.
Avertisment al Iranului: O extindere a războiului din Gaza este inevitabilă
ACTUALIZARE 09:42 O extindere a războiului din Gaza este inevitabilă din cauza intensificării "agresiunii" israeliene, a afirmat ministrul de externe al Iranului, Hossein Amir-Abdollahian, într-o discuţie cu omologul său şi premierul din Qatar, şeicul Mohammed Bin Abdulrahman al-Thani, transmite vineri Reuters, care preia postul iranian Press TV.
Şeful diplomaţiei iraniene a făcut aceste remarci în contextul în care în Qatar au loc negocieri pentru un armistiţiu umanitar în Fâşia Gaza, bombardată fără încetare de Israel ca represalii după atacul sângeros întreprins de mişcarea islamistă palestiniană Hamas pe 7 octombrie asupra unor comunităţi israeliene din apropierea graniţei, soldat cu cel puţin 1.400 de morţi. De asemenea, circa 240 de persoane răpite în timpul atacului Hamas din 7 octombrie sunt reţinute în Gaza.
Bombardamentele Israelului în Fâşia Gaza au făcut peste 10.500 de morţi, majoritatea civili, dintre care peste 4.300 copii, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.
IDF publică harta cu centrele de comandă Hamas
ACTUALIZARE 9.15 Armata israeliană a publicat vineri dimineață o hartă cu punctele unde sunt poziționați teroriștii Hamas. Pe hartă sunt marcate cu roșu locurile unde au fost identificate centrele de comandă ale Hamas. Acestea se află lângă spitale, școli, grădinițe, moschei, foarte multe puncte civile.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
În anumite zone, sunt și depozite cu echipamente militare.
Este vorba de o hartă actualizată de armata israeliană după ce militarii au ajuns în teren și au văzut concret unde se ascund teroriștii.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Israelul a bombardat Siria după ce o dronă s-a prăbuşit peste o şcoală din oraşul israelian Eilat
ACTUALIZARE 8.50 Israelul a bombardat Siria vineri dimineață, ca răspuns la o dronă ce s-a prăbuşit peste o şcoală în staţiunea israeliană Eilat (sud), a anunţat armata israeliană.
"Ca răspuns la o dronă provenită din Siria care a lovit o şcoală în Eilat, forţele de apărare israeliene au bombardat organizaţia care a întreprins atacul", a anunţat armata într-un comunicat şi pe platforma X (fostă Twitter), fără a preciza numele acestei organizaţii.
Israelul "pune pe seama regimului sirian responsabilitatea pentru orice act terorist ce ar proveni de pe teritoriul său (sirian)", a adăugat armata.
Armata a anunţat de asemenea că îşi "continuă operaţiunile pentru distrugerea infrastructurilor mişcării teroriste Hezbollah în Liban". "Avioane de vânătoare au lovit ţinte ale Hezbollah pe teritoriul libanez ca ripostă la tiruri spre Israel în timpul zilei", a precizat armata.
Noi atacuri israeliene au vizat trei spitale din Fâşia Gaza
ACTUALIZARE 7.30 Oficialii din Gaza au declarat că Israelul a lansat vineri atacuri aeriene asupra sau în apropierea a cel puţin trei spitale, crescând şi mai mult presiunea asupra sistemului de sănătate precar al enclavei palestiniene, în timp acesta ce se luptă să facă faţă miilor de persoane rănite sau strămutate ca urmare a războiului Israelului împotriva militanţilor Hamas.
"Ocupaţia israeliană a lansat lovituri simultane asupra mai multor spitale în ultimele ore", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Gaza, Ashraf Al-Qidra, pentru televiziunea Al Jazeera.
Facilităţile medicale includ cel mai mare spital din Gaza, Al Shifa, unde Israelul susţine că Hamas îşi ascunde centre de comandă şi tuneluri, acuzaţii pe care Hamas le neagă. Qidra a spus că Israelul a vizat curtea complexului medical din oraşul Gaza şi că au fost victime, dar nu a oferit detalii.
Armata israeliană nu a comentat imediat declaraţiile palestiniene, pe care Reuters nu le-a putut verifica în mod independent.
Presa palestiniană a publicat vineri imagini video cu Al Shifa, pe care Reuters nu a putut să le autentifice imediat, despre care a spus că arată consecinţele unui atac israelian asupra unei parcări în care palestinienii strămutaţi erau adăpostiţi şi jurnaliştii observau. O baltă de sânge se putea vedea lângă corpul unui bărbat care era aşezat pe o targă.
"Cu atacuri în desfăşurare şi luptele în apropiere (Al Shifa), suntem profund îngrijoraţi de bunăstarea a mii de civili de acolo, printre care mulţi copii, care caută îngrijire medicală şi adăpost", a declarat Human Rights Watch pe site-ul de socializare X.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Qidra a mai spus că vineri Spitalul de Pediatrie Al-Rantisi şi Spitalul de Copii Al-Nasr "au fost martorii unei serii de atacuri directe şi bombardamente". El a spus că atacurile au incendiat vehicule aflate pe terenul spitalului Al-Rantisi, dar focul a fost parţial stins.
Netanyahu: Israel nu urmăreşte să ocupe Gaza, dar este nevoie de o ''forţă credibilă''
ACTUALIZARE 7.20 Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că ţara sa nu încearcă să cucerească, să ocupe sau să guverneze Fâşia Gaza după războiul său împotriva Hamas, dar va fi nevoie de o "forţă credibilă" pentru a intra în enclava palestiniană, dacă va fi necesar, pentru a preveni apariţia ameninţărilor militante, informează Reuters.
Comentariile premierului Netanyahu de săptămâna aceasta, care sugerau că Israelul va fi responsabil pentru securitatea Fâşiei Gaza pe termen nelimitat, au fost respinse de Statele Unite, principalul aliat al Israelului.
Vorbind joi la postul american de televiziune Fox News, premierul Netanyahu a spus: "Nu urmărim să cucerim Gaza, nu urmărim să ocupăm Gaza şi nu urmărim să guvernăm Gaza". "Cred că armata israeliană se comportă excepţional", a mai declarat el.
Benjamin Netanyahu a spus că va trebui să se formeze un guvern civil în Gaza, dar că Israelul se va asigura că un atac precum cel din 7 octombrie nu se va mai întâmpla.
"Aşadar, trebuie să avem o forţă credibilă care, dacă este necesar, va intra în Gaza şi va ucide ucigaşii. Pentru că asta va împiedica reapariţia unei entităţi asemănătoare Hamas", a spus Netanyahu.
O dronă de origine necunoscută a căzut într-o şcoală din staţiunea Eilat de la Marea Roşie
ACTUALIZARE 7.15 O dronă de origine necunoscută a căzut joi într-o şcoală din staţiunea Eilat de la Marea Roşie, în sudul Israelului, fără a provoca victime, a anunţat armata israeliană, informează Agerpres.
"O dronă a căzut pe o clădire civilă din oraşul Eilat", a scris armata israeliană pe reţeaua de socializare X (fostă Twitter). "Identitatea dronei şi circumstanţele incidentului sunt în curs de investigare".
Potrivit unui purtător de cuvânt al armatei la faţa locului, clădirea unei şcoli în care se aflau persoane în momentul exploziei a suferit pagube. Serviciile de urgenţă au tratat şapte persoane în stare de şoc. Drona a căzut pe o şcoală primară din Eilat, potrivit unui jurnalist AFP aflat la faţa locului.
Oraşul de la malul mării găzduieşte în prezent zeci de mii de persoane evacuate din nordul Israelului şi din regiunea de graniţă cu Fâşia Gaza, unde luptele între armata israeliană şi Hamas fac ravagii. Zona din jurul şcolii a fost izolată de zeci de poliţişti şi soldaţi.
Seara, armata israeliană a anunţat că a interceptat o rachetă deasupra Mării Roşii cu sistemul de apărare antirachetă Arrow. Iar ulterior, a informat că a interceptat "un proiectil suspect" în sudul Israelului folosind baterii antiaeriene Patriot. A clarificat că proiectilul "nu a pătruns pe teritoriul israelian".
La rândul lor, rebelii Houthi din Yemen au susţinut că au lansat joi "o salvă de rachete balistice care vizează diverse ţinte sensibile" în regiunea Eilat, potrivit unui comunicat de presă al purtătorului de cuvânt al forţelor armate houthi, Yahya Sari. "Operaţiunea şi-a atins cu succes obiectivele, provocând daune directe ţintelor desemnate în pofida tăcerii inamicului", a adăugat el.
SUA contrazic informaţia că atacul său asupra unui depozit de arme din Siria a provocat victime
ACTUALIZARE 7.05 Atacul american de miercuri asupra unui depozit de arme din Siria care are legături cu Iranul nu a provocat victime, a declarat joi Pentagonul, contrazicând informaţiile unui ONG care a raportat nouă morţi, informează Agerpres.
Miercuri, două avioane de război americane au lovit o instalaţie din nord-estul Siriei ca "răspuns la o serie de atacuri împotriva personalului american în Irak şi Siria", potrivit Washingtonului."La ora actuală, nu am înregistrat nicio victimă", a declarat Sabrina Singh, adjuncta purtătorului de cuvânt al Pentagonului. Această evaluare contrazice informaţia dată publicităţii miercuri de Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, care susţinea că atacul a ucis nouă persoane afiliate unor grupuri susţinute de Iran.
SUA: Palestinienii strămutaţi ar trebui să aibă posibilitatea de a reveni la locuinţele părăsite
ACTUALIZARE 7.00 Statele Unite doresc ca palestinienii strămutaţi în interiorul Fâşiei Gazei să se poată întoarce la locuinţele lor atunci când acest lucru va putea fi făcut în siguranţă, au declarat joi oficiali americani, în timp ce mii de palestinieni fug de atacul israelian la sol din nord, informează Reuters.
Israelul a fost de acord să întrerupă operaţiunile militare timp de patru ore pe zi de-a lungul a două coridoare ce vor permite civililor să plece în siguranţă, a declarat adjunctul purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Vedant Patel, adăugând că acesta este rezultatul direct al diplomaţiei oficialilor americani. Armata israeliană a declarat că nu a fost de acord cu o încetare a focului şi îşi va continua operaţiunile în afara pauzelor umanitare localizate
Patel a spus că cei care îşi părăsesc locuinţele ar trebui să aibă posibilitatea de a se întoarce, dar a spus că Washingtonul nu are control sau jurisdicţie asupra zonelor în cauză. "Ca o chestiune de principiu fundamental, nu sprijinim şi nici nu dorim să vedem strămutarea populaţiei din Gaza", a declarat emisarul special al SUA pentru problemele umanitare în Orientul Mijlociu, David Satterfield, într-un briefing online anterior."Cei care acum sunt în sud trebuie să aibă toate posibilităţile de a se întoarce în nord atunci când acest lucru este sigur."
Cronologia evenimentelor de joi, 9 noiembrie 2023
Noi treceri la Rafah
ACTUALIZARE 23:43 Aproape 700 de deținători de pașapoarte străine și dependenții lor au plecat din Gaza pe la Rafah, joi, relatează The Guardian.
Evacuările limitate prin punctul de la Rafah s-au reluat, anterior, astăzi, pentru palestinieni răniți care au nevoie de îngrijiri medicale și pentru cetățeni străini, după ce a fost închis pe parcursul zilei de miercuri.
În plus, 100 de camioane cu alimente, apă și medicamente au intrat în Gaza, conform surselor citate.
18 palestinieni uciși într-un raid israelian în Cisiordania
ACTUALIZARE 22:34 18 palestinieni au fost uciși, iar alții au fost răniți de armata israeliană, în Cisiordania, în timpul unui raid pe timp de zi în orașul Jenin și în tabăra sa de refugiați.
Alți patru palestinieni au fost uciși în Cisiordania în alte incidente separate, conform bilanțului transmis de ministerul palestinian al sănătății.
Convoaiele Crucii Roșii, lovite cu focuri de armă
ACTUALIZARE 22:00 Crucea Roșie Internațională și-a întrerupt temporar activitatea de escortare a pacienților după ce focuri de armă au fost trase spre camioanele sale, în Gaza, relatează The Guardian.
William Schomburg, șeful regional pentru Gaza al organizației a spus că incidentul este „profund alarmant”.
„ICRC a fost țintit de focuri de armă alaltăieri, iar asta este pur și simplu inacceptabil”, a declarant Schomburg.
Schomburg a confirmat că transporturile au fost reluate de atunci și a spus că ICRC nu a suferit pierderi clare dar că un coleg de-al său este dat dispărut de mai multe săptămâni
Jihadul islamic face publice imagini video cu ostatici
ACTUALIZARE 21:39 Jihadul Islamic palestinian a făcut publică, joi, o înregistrare video cu doi ostatici israelieni, o femeie în vârstă de 70 de ani şi un adolescent, despre care susţine că sunt reţinuţi în Fâşia Gaza, spunând că este gata să-i elibereze „dacă sunt îndeplinite condiţiile de securitate”, relatează AFP, citat de Agerpres.
„Suntem gata să-i eliberăm din motive umanitare atunci când condiţiile de securitate pe teren sunt îndeplinite”, a spus purtătorul de cuvânt al aripii militare a Jihadului Islamic, cunoscut sub numele său de război, Abu Hamza, o grupare care luptă alături de Hamas împotriva Israelului în Fâşia Gaza. Armata israeliană a denunţat publicarea înregistrării drept „terorism psihologic”.
Purtătorul de cuvânt al Jihadului Islamic a afirmat că gruparea sa a participat la atacul fără precedent lansat pe 7 octombrie de Hamas. Purtătorul de cuvânt al Jihadului Islamic a spus în înregistrare că grupul său reţine ostatici, fără să precizeze numărul lor.
În înregistrare, cei doi ostatici îşi exprimă dorinţa de a fi eliberaţi rapid pentru a se reuni cu cei dragi şi critică gestionarea crizei de către premierul Netanyahu.
Abu Hamza a anunţat că Jihadul Islamic este gata să elibereze ostatica de 70 de ani „din motive umanitare şi de sănătate”. „Nu îi mai putem oferi îngrijirea de care are nevoie, din cauza lipsei de combustibil şi electricitate şi a mijloacelor de bază de supravieţuire”, a spus el.
În ceea ce-l priveşte adolescentul ţinut ostatic, Abu Hamza a spus că este dispus să-l elibereze „din motive umanitare şi din cauza vârstei sale, chiar dacă închisorile ocupanţilor sunt pline de copii palestinieni”.
Noi detalii despre pauzele anunțate de Israel
ACTUALIZARE 20:26 Un oficial israelian de rang înalt, citat de CNN, spune că pauzele de patru ore care vor fi luate peste zi de armata israeliană sunt „pauze tactice localizate” care vor avea loc în zone specifice, nu în peste tot în Gaza.
Fiecare zonă va fi anunțată cu câteva ore înainte de începerea pauzei, pentru a permite oamenilor din nordul Fâșiei Gaza să călătorească spre sud pentru a primit ajutoare.
Loviturile aeriene continuă, însă, și în sudul Gaza, iar cartierele de acolo vor putea primi și ele notificări că urmează o pauză.
Punctul Rafah se redeschide după o pauză de o zi
ACTUALIZARE 19:50 Punctul de trecere a graniței de la Rafah s-a redeschis din nou, joi, pentru a permite evacuarea unui număr de palestinieni răniți și a unor deținători de pașapoarte străine. Trecerile pe la Rafah au fost suspendat timp de o zi, anterior.
Mai multe zeci de cetățeni străini și dependenți ai lor, împreună cu 12 palestinieni răniți, vor putea să treacă granița în Egipt, joi, conform Reuters, citat de The Guardian.
Aceste evacuări limitate se reiau după ce punctul a fost închis, miercuri, din cauza a ceea ce Departamentul de Stat american a numit „o circumstanță de securitate”, fără să specifice despre ce a fost vorba.
Italia trimite nava-spital „Vulcano” să ajute la tratarea răniților din Gaza
ACTUALIZARE 19:32 Italia trimite o navă-spital în Orientul Mijlociu pentru a ajuta la tratarea palestinienilor răniți în Gaza, conform unui anunț al ministrului italian al apărării, citat de The Guardian.
Nava „Vulcano”, la bordul căreia se află 30 oameni cu pregătire medicală, este echipată cu săli de operație și se va îndrepta mai întâi spre Cipru.
Cu o vreme favorabilă, e de așteptat ca vasul să ajungă în câteva zile, conform unui purtător de cuvânt al ministerului italian. Nu a fost confirmat, însă, cât de mult se va apropia vasul de teritoriul Gazei.
Miercuri, ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a spus că nava-spital pleacă din portul vestic Civitavecchia cu 170 de oameni la bord, printre care 30 cu pregătire medicală.
Italia va mai trimite și un spital de campanie funcționat în Gaza, a adăugat el.
Jihadul Islamic susține că va elibera doi ostatici din „motive umanitare și medicale”
ACTUALIZARE 18:51 Jihadul Islamic, gruparea teroristă palestiniană care acționează în coordonare cu Hamas, a anunțat că e „pregătită” să elibereze doi ostatici – o femeie israeliană și un copil, din motive umanitare și medicale, a declarat purtătorul de cuvânt al aripii militare a organizației.
Într-un mesaj video înregistrat, reprezentantul grupării a spus că inițiativa va avea loc atunci când vor fi îndeplinite anumite precondiții, însă nu este clar care sunt acestea.
SUA: Israelul va face pauze umanitare de patru ore în fiecare zi
ACTUALIZARE 18:00 Israelul va începe să implementeze pauze umanitare de patru ore pe zi în operațiunile militare din zonele din nordul Gaza, a anunțat, joi, administrația de la Casa Albă, conform CNN, BBC și The Guardian.
Aceste pauze sunt menite să ofere sprijin eforturilor de asistență umanitare și să permită civililor să plece din zonele de conflict.
Israelul va anunța perioadele în care vor avea loc aceste pauze cu trei ore înainte, conform purtătorului de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Națională al guvernului SUA, John Kirby.
„Ni s-a comunicat de către israelieni că nu vor mai exista operațiuni militare în aceste zone pe parcursul pauzei și că acest proces va începe de astăzi”, a spus Kirby. Oficialul american a mai adăugat că pauzele umanitare pe care Israelul le va lua sunt un „pas în direcția corectă”, dar a reiterat poziția americană, conformă căreia nu este momentul unui armistițiu efectiv pentru că acesta ar „legitima” atrocitățile comise de Hamas pe 7 octombrie.
IDF spune că a ucis „50 de teroriști” în bătălii mari la spitalul Shifa din orașul Gaza
ACTUALIZARE 17:55 Armata israeliană a anunțat, joi seară, că a ucis „în jur de 50” de luptători Hamas după ce a făuct raiduri în ceea ce a numit „cartierul militar” al orașului Gaza, în apropiere de spitalul Shifa, relatează Sky News.
Este vorba de spitalul care a fost sursa unui număr mare de discuții în contradictoriu – Israel susține că este folosit de Hamas pentru a depozita armament în subsol pentru a maximiza numărul posibil de victime civile – gruparea teroristă neagă.
„Divizia a 162-a a acționat în ultimele zile în centrul orașului Gaza în zona cartierului militar al Hamas. Forțele brigăzii Givati au lichidat în jur de 50 de teroriști”, se arată în informarea trimisă de IDF.
Într-un atac coordonat care a implicat infanterie, tancuri, ingineri militar, forțe speciale și avioane de luptă, IDF spune că a „lucrat la eliberarea zonei și la neutalizarea infrastructurii teroriste, inclusiv prin distrugerea unei rețele largi de tuneluri subterane”.
Conform IDF, această zonă este „inima activităților de informații și operaționale” unde Hamas și-a plănuit atacul din 7 octombrie.
„Cartierul militar este compus din situri teroriste strategice, inclusiv sediul central de informații și sediul instalațiilor aeriene”.
IDF mai susține și că a găsit o secție de poliție, birouri guvernamentale folosite de Hamas și un spațiu de antrenament pentru teroriști.
The Guardian: Netanyahu a respins de mai multe ori propuneri de armistițiu în schimbul eliberării de ostatici
ACTUALIZARE 17:43 Premierul guvernului Israelului, Benjamin Netanyahu, a respins, joi, un acord pentru un armstițiu de cinci zile cu grupările teroriste din Gaza, ce urma să intre în vigoare în schimbul eliberării unui număr de ostatici, spun surse apropiate de negocieri, citate de The Guardian.
Conform acestor surse, premierul israelian a respins propunerea fără discuții la începutul negocierilor, aproape imediat după 7 octombrie.
Negocierile s-au reluat după lansarea ofensivei terestre a IDF pe 27 octombrie, însă sursele spun că Netanyahu a continuat să aibă o abordare dură față de propuneri de armistițiu temporar.
Alții spun, tot conform The Guardian, că negocierile care au avut loc până la începutul invaziei terestre au implicat un număr mult mai mare de ostatici.
Conform unor trei surse familiarizate cu discuțiile, propunerea inițială presupunea eliberarea copiilor, femeilor, bătrânilor și bolnavilor dintre ostatici în schimbul unui armistițiu de cinci de zile, dar guvernul israelian a respins-o imediat și a demonstrat această respingere prin lansarea ofensivei terestre.
O cerere-cheie a israelienilor a fost aceea ca Hamas să trimită o listă completă de nume ale ostaticilor, fapt ce a încetinit și îngreunat mult negocierile pentru că teroriștii spun că au nevoie de o pauză în ostilități pentru a putea pune la punct această listă.
Asta indică faptul că nici măcar liderii Hamas nu știu câți ostatici au, unde sunt ei ținuți și câți dintre ei au supraviețuit bombardamentelor.
Noi negocieri în format trilateral pentru un acord de eliberare a ostaticilor și o pauză umanitară
ACTUALIZARE 17:08 O întâlnire trilaterală cu oficiali din Qatar și șefi de servicii de informații din Israel și SUA s-a desfășurat, joi, la Doha, pentru a discuta o posibilă eliberare a ostaticilor ținuți de Hamas, în schimbul unei pauze umanitare și a intrării unui nou flux de ajutoare u manitare în Gaza, a declarat o sursă diplomatică familiarizată cu discuțiile.
La întâlnire au participat directorul CIA, William Burns, șeful Mossad, David Barnea și oficiali qatarezi. Discuțiile s-au purtat pe propunerea de a elibera 10-20 de ostatici civili în schimbul unei pauze umanitare de trei zile și a intrării în Gaza a ajutoarelor umanitare. Hamas mai cere și timp să facă o listă a tuturor ostaticilor pe care îi are în Gaza, a mai precizat sursa citată.
Peste 10.000 de morți în Fâșia Gaza
ACTUALIZARE 16:00 Ministerul Sănătății, condus de Hamas, spune că 10.812 de persoane au murit în Fâșia Gaza, de la începutul conflictului, potrivit BBC.
Cel puțin 10.812 de oameni, inclusiv 4.412 copii, au fost uciși în Gaza de la atacurile din 7 octombrie din Israel, a declarat Ministerul Sănătății din Gaza, condus de Hamas.
Şefii Mossad şi CIA s-au întâlnit cu premierul Qatarului pentru a negocia un acord pentru eliberarea ostaticilor
ACTUALIZARE 15:50 O întâlnire trilaterală a avut loc joi la Doha între şefii CIA şi Mossad şi premierul Qatarului pentru a discuta termenii unui acord pentru eliberarea ostaticilor Hamas şi pentru o pauză în atacurile din Gaza, au declarat surse pentru Reuters.
Avantajul reuniunii trilaterale a fost acela de a aduce toate cele trei părţi la masa discuţiilor în timp real, pentru a accelera procesul, a precizat sursa.
Negocierile au inclus, de asemenea, o discuţie pentru a permite importurile umanitare de combustibil în Gaza.
The Guardian a relatat joi că oficiali şi diplomaţi negociază o încetare a focului de câteva zile în Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, în special a copiilor, femeilor, bătrânilor şi bolnavilor. Discuţiile includ posibilitatea unei încetări a focului de una până la trei zile, deşi nu s-a convenit nimic, au declarat surse pentru The Guardian.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a insistat în repetate rânduri că nu va exista o încetare a focului în Gaza până când ostaticii - se crede că sunt peste 240 - nu vor fi eliberaţi. Hamas, la rândul său, spune că ostaticii nu vor fi eliberaţi până când nu se va ajunge la un acord de încetare a focului.
„Vreau să las deoparte tot felul de zvonuri inutile pe care le auzim din toate direcţiile şi să repet un lucru clar: nu va exista o încetare a focului fără eliberarea ostaticilor noştri”, a declarat Netanyahu miercuri seară.
Qatarul este mediator între Israel şi Hamas.
Opt palestinieni au fost ucişi de armata israeliană în Cisiordania
ACTUALIZARE 15:40 Opt palestinieni au fost ucişi joi în timpul unui raid al armatei israeliene la Jenin, în nordul Cisiordaniei ocupate, a anunţat Ministerul Sănătăţii al Autorităţii Palestiniene într-un nou bilanţ, citat de France Presse.
Lupte intense au continuat la începutul după-amiezii, potrivit unui jurnalist al AFP care a fost martor la intervenţia unui avion al armatei israeliene şi al mai multor explozii puternice şi focuri de arme de calibru mic.
Un fum dens şi negru se ridica deasupra oraşului, bastion al grupurilor armate în nordul Cisiordaniei ocupate din 1967 de Israel, şi taberei de refugiaţi învecinate.
Paisprezece persoane au fost de asemenea rănite, potrivit Autorităţii Palestiniene.
Agenţia oficială palestiniană de ştiri WAFA a informat că o „importantă forţă a armatei de ocupaţie” a efectuat o incursiune în mai multe direcţii la Jenin.
Potrivit Semilunii Roşii palestiniene, unul dintre membrii echipelor de salvare, Sabreen Obeidi, a fost „rănit de gloanţe în spate”.
„Acest lucru s-a întâmplat când o ambulanţă a Semilunii Roşii palestiniene a fost vizată în timpul unui raid al forţelor de ocupaţie în tabăra de refugiaţi Jenin”, a scris organizaţia pe reţeaua socială X.
Armata israeliană a afirmat joi că forţele sale operează în Jenin, dar nu a oferit detalii suplimentare.
Un responsabil militar israelian spune că „nu există criză umanitară în Fâşia Gaza”
ACTUALIZARE 15:35 „Nu există criză umanitară în Fâşia Gaza”, a afirmat joi un responsabil militar israelian, recunoscând totodată „numeroasele dificultăţi” cu care se confruntă civilii din acest teritoriu palestinian, în contextul războiului dintre Israel şi Hamas, informează AFP, citată de Agerpres.
Israelul „facilitează livrarea de ajutor umanitar”, a afirmat colonelul Moshe Tetro, responsabil pentru Gaza al organismului din cadrul Ministerului Apărării israelian ce supervizează activităţile civile în teritoriile palestiniene.
„Ştim că situaţia civilă din Fâşia Gaza nu este uşoară”, a adăugat el.
Israelul a bombardat din nou, joi, oraşul Gaza, unde luptele la sol între soldaţi israelieni şi combatanţi ai Hamas fac ravagii, forţând zeci de mii de civili să fugă spre sudul teritoriului palestinian asediat.
După mai mult de o lună de bombardamente, peste o sută de mii de civili, potrivit ONU, rămân prinşi în capcană în nordul Fâşiei Gaza, partea teritoriului palestinian unde armata israeliană îşi concentrează ofensiva.
Potrivit ONU, 1,5 milioane de persoane din totalul celor 2,4 milioane de locuitori ai Fâşiei Gaza au fost strămutaţi de acest război.
Preşedintele turc Erdogan condamnă „fanatismul” israelienilor privind victimele civile din Gaza
ACTUALIZARE 15:30 Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat joi Israelul de „fanatism” în acţiunile din Fâşia Gaza, transmite dpa, potrivit Agerpres.
„Ne confruntăm cu un fanatism care legitimează chiar şi uciderea copiilor”, a afirmat Erdogan la summitul din Uzbekistan al statelor turcice şi din sud-asiatice.
La reuniunea la vârf de la Taşkent a Organizaţiei pentru Cooperare Economică, şeful statului turc a reamintit că aproape 11.000 de civili au fost ucişi „fără milă” de atacurile israeliene. El a acuzat guvernele occidentale şi în special Statele Unite - pe care le-a menţionat explicit - că „nici măcar nu au criticat uciderea copiilor sau nu au cerut un armistiţiu în Gaza”.
Agenţia dpa apreciază că Erdogan a adoptat în ultimele săptămâni un ton tot mai dur în legătură cu războiul dintre Israel şi organizaţia islamistă Hamas, deşi Turcia este membră a NATO. Preşedintele de orientare islamist-conservatoare a încercat iniţial să joace un rol de mediator în conflictul declanşat de atacul terorist al Hamas pe teritoriul israelian, în care au fost ucişi pe 7 octombrie peste 1400 de cetăţeni israelieni şi străini, majoritatea civili. Ulterior, el a fost tot mai critic la adresa Israelului, în special după bombardamentele israeliene din Gaza şi după eşecul tratativelor guvernului turc cu Hamas pentru eliberarea ostaticilor.
Turcia şi-a rechemat săptămâna trecută ambasadorul din Israel, stat acuzat de Erdogan de crime împotriva umanităţii. Liderul de la Ankara susţine de asemenea că Hamas, grupare considerată teroristă de SUA şi UE, este de fapt o organizaţie care luptă pentru libertate.
MAE: Punctul de trecere Rafah s-a redeschis
ACTUALIZARE 15:25 Punctul de trecere Rafah, dintre Gaza şi Egipt, a fost redeschis, joi, anunță Ministerul Afacerilor Externe. Astfel, cei 51 de cetăţeni români şi membri de familie care aveau încă de miercuri permisiune de tranzit vor fi evacuaţi în cursul zilei de astăzi.
”În continuarea informaţiilor privind demersurile pentru evacuarea din Fâşia Gaza a cetăţenilor români şi membrilor de familie care au solicitat acest lucru, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, potrivit informaţiilor din teren, punctul de trecere a frontierei Rafah a fost redeschis, fiind reluat tranzitul pentru persoane. Astfel, astăzi vor continua procedurile de evacuare pentru cetăţenii statelor care primiseră, pentru data de 8 noiembrie a.c., permisiunea autorităţilor israeliene şi egiptene de a tranzita punctul de trecere Rafah către Republica Arabă Egipt (R.A.Egipt), inclusiv pentru cei 51 de cetăţeni români şi membri de familie”, transmite instituţia.
Citește continuarea AICI
Șeful ONU pentru Drepturile Omului: „Atât Israelul, cât şi Hamas au comis crime de război”
ACTUALIZARE 15:20 Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Volker Turk, a declarat că au fost comise crime de război atât de către Israel, cât şi de către Hamas în conflictul care a izbucnit în urmă cu o lună, relatează CNN.
„Atrocităţile comise de grupările armate palestiniene pe 7 octombrie au fost odioase, au fost crime de război, la fel ca şi menţinerea continuă a ostaticilor. Pedepsirea colectivă de către Israel a civililor palestinieni este, de asemenea, o crimă de război, la fel ca şi evacuarea forţată ilegală a civililor. Acţiunile unei părţi nu absolvă acţiunile celeilalte părţi”, a declarat Volker Turk aflat la punctul de trecere Rafah din Egipt, la graniţa cu Gaza.
Vorbind despre ajutorul umanitar care a fost livrat prin Rafah, Turk a spus: „Linia de salvare a fost subţiată în mod nedrept şi scandalos”. El a cerut ca mai mult ajutor umanitar să poată fi livrat în enclavă.
Citește continuarea AICI
Belgia cere sancţiuni împotriva Israelului pentru bombardamentele din Gaza: „Ploaia de bombe este inumană”
ACTUALIZARE 15:10 Vicepremierul Belgiei a cerut Guvernului să adopte sancțiuni împotriva Israelului și să investigheze bombardamentele asupra spitalelor și taberelor de refugiați din Gaza, relatează The Guardian.
„Este timpul pentru sancțiuni împotriva Israelului. Ploaia de bombe este inumană”, a declarat vicepremierul Petra De Sutter pentru ziarul Nieuwsblad. „Este clar că Israelului nu-i pasă de cererile internaționale de încetare a focului.”
De Sutter a declarat că Uniunea Europeană ar trebui să suspende imediat acordul de asociere cu Israelul, care vizează o mai bună cooperare economică și politică.
Citește continuarea AICI
ACTUALIZARE 11:00 Armata israeliană spune că drumul din orașul Gaza este deschis din nou astăzi pentru ca oamenii din nord să fugă spre sud. Este deschis până la ora 16:00, ora locală (14:00 GMT).
Israelul a continuat să bombardeze zonele rezidențiale atât în nordul cât și în sudul Gazei. Trupele sale au încercuit orașul Gaza, în nord, și se pregătesc să intre. Lucrătorii umanitari au avertizat că mulți oameni – inclusiv cei bolnavi și răniți, precum și bebelușii– nu pot părăsi orașul Gaza.
„Zona de nord a Fâșiei Gaza este considerată o zonă de luptă aprigă și timpul se scurge pentru a o evacua”, a spus IDF într-o postare în limba arabă.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Armata israeliană a cucerit un avanpost cheie în Gaza după o luptă de zece ore cu teroriștii Hamas
ACTUALIZARE 10:50 Forțele de Apărare ale Israelului spun că au cucerit un avanpost cheie al Hamas după o luptă de 10 ore.
Trupele aparținând Brigăzii Nahal, una dintre principalele unități de infanterie ale IDF, au cucerit „Avanpostul 17” din Jabalia, în nordul Gazei.
IDF a spus că soldații israelieni s-au angajat în lupte „terestre și pe o rută subterană”, sugerând că Hamas ar fi putut folosi o parte din rețeaua sa vastă de tuneluri în timpul bătăliei.
„Luptătorii au finalizat preluarea avanpostului după 10 ore de luptă, timp în care au eliminat teroriști, au confiscat multe arme, au descoperit intrări în tuneluri subterane, inclusiv un puț situat în apropierea unei grădinițe și care duce la un traseu subteran extins”, se arată într-un comunicat.
IDF a a spus că a găsit și a recuperat „materiale operative semnificative” cu privire la planurile Hamas, dar nu a detaliat.
IDF a distribuit și o serie de imagini, dar nu au spus în mod direct că au fost din timpul acestei bătălii, iar locația este neverificată.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
ACTUALIZARE 8.00 Zeci de mii de palestinieni au fugit miercuri din nordul Fâşiei Gaza, au anunţat Forţele de Apărare ale Israelului, în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat cu privire la "tendinţe îngrijorătoare" în ceea ce priveşte riscul de îmbolnăvire în teritoriu, după săptămâni de atacuri aeriene israeliene.
Exodul accelerat a avut loc în timp ce forţele israeliene s-au apropiat de centrul oraşului Gaza, lansând bombardamente intense, şi au afirmat că Hamas a pierdut controlul asupra nordului teritoriului.
Printre cei care au fugit din calea asaltului terestru tot mai extins al Israelului se numără copii, persoane în vârstă şi persoane cu dizabilităţi, iar cei mai mulţi au mers pe jos cu un număr minim de bunuri, a declarat ONU.
Mulţi dintre ei purtau steaguri albe improvizate, de teamă că ar putea fi ţinta unor atacuri.
A fost a cincea zi consecutivă în care FDI a deschis o fereastră de evacuare, iar numărul persoanelor care au fugit spre sud a crescut în fiecare zi.
ONU a declarat că 2.000 de persoane au fugit spre sud duminică, ajungând la 15.000 marţi. Guvernul israelian a declarat că 50.000 de locuitori din Gaza au călătorit miercuri prin coridorul de evacuare. Această cifră nu a putut fi verificată independent, dar un jurnalist CNN aflat la faţa locului a declarat că numărul celor care au plecat a fost mai mare decât marţi.
Israelul şi-a intensificat ofensiva în interiorul Fâşiei Gaza, după atacurile din 7 octombrie, care s-au soldat cu 1.400 de morţi în Israel.
Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a afirmat marţi că trupele IDF se află în "inima oraşului Gaza" şi că vizează infrastructura şi comandanţii Hamas de acolo. Nu este clar unde anume luptă Israelul.
"Gaza este cea mai mare fortăreaţă a terorii pe care omenirea a construit-o vreodată. Întregul oraş este o mare bază teroristă. În subteran, au kilometri de tuneluri care fac legătura cu spitale şi şcoli", a declarat Gallant. "Continuăm să demontăm această capacitate".
IDF bombardează Gaza de săptămâni întregi, afirmând că a lovit 14.000 de ţinte teroriste în acest teritoriu dens populat.
Nouă morţi într-un atac american asupra unui obiectiv legat de Iran (ONG)
ACTUALIZARE 7.30 Nouă persoane care aveau legături cu grupuri susţinute de Iran au fost ucise joi într-un atac american la Deir Ezzor, în estul Siriei, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).
"Nouă persoane care lucrau pentru grupuri susţinute de Iran au fost ucise în atacuri americane asupra unor obiective folosite de grupuri pro-iraniene", a declarat pentru AFP Rami Abdel Rahman, directorul OSDO, cu sediul în Regatul Unit şi care are o vastă reţea de surse în Siria.
Statele Unite au lovit miercuri o "unitate de depozitare a armelor" în Siria care are legătură cu Iranul, în răspuns la atacurile împotriva personalului american, a anunţat anterior secretarul american al Apărării, Lloyd Austin.
Atacurile împotriva obiectivelor americane au crescut în Siria şi Irak în contextul războiului din Gaza, SUA oferind sprijin militar Israelului.
SUA au lovit un obiectiv legat de Iran aflat pe teritoriul Siriei
ACTUALIZARE 7.20 Statele Unite au lovit miercuri o "unitate de depozitare a armelor" în Siria care are legătură cu Iranul, în răspuns la atacurile împotriva personalului american, a declarat secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, relatează AFP, citată de Agerpres.
Atacurile împotriva obiectivelor americane au crescut în Siria şi Irak în contextul războiului din Gaza, SUA oferind sprijin militar Israelului.
"Forţele militare americane au efectuat o lovitură de autoapărare asupra unui obiectiv din estul Siriei, folosit de Corpul gardienilor revoluţiei islamice şi de grupuri afiliate", a precizat şeful Pentagonului într-un comunicat. "Aceasta lovitură a fost efectuată de două avioane F-15 americane împotriva unui depozit de arme", a menţionat el.
Lovitura este "un răspuns la o serie de atacuri împotriva personalului american din Irak şi Siria", atacuri atribuite forţelor pro-iraniene prezente, ca şi armata americană, în aceste două ţări.
Acesta este al doilea atac american în Siria în decurs de două săptămâni.
Cronologia evenimentelor de miercuri, 8 noiembrie 2023
Netanyahu spune din nou că nu va exista armistițiu fără eliberarea ostaticilor ținuți de Hamas
ACTUALIZARE 23:15 Discuțiile legate de posibila eliberare a unui număr de ostatici în schimbul a trei zile de armistițiu umanitar par că nu ajung la niciun deznodământ. Premierul Netanyahu a spus din nou, referindu-se la informațiile legate de aceste negocieri, că nu va exista un armistițiu înainte de eliberarea ostaticilor.
„Aș vrea să infirm orice fel de zvonuri care apar din tot felul de direcții și să reiterez un singur lucru clar – nu va exista niciun armistițiu fără eliberarea ostaticilor”, a spus premierul isrelan.
E important de menționat că un armistițiu nu este echivalent cu o „pauză umanitară”, termenul folosit frecvent de oficiali ai ONU.
O pauză umanitară reprezintă o oprire de foarte scurtă durată a ostilităților, deobicei cu un scop umanitar precis – cum ar fi eliberarea ostaticilor sau livrarea de ajutor umanitar. În schimb, armistițiul reprezintă o pauză mai lungă a luptelor și pot fi agreate inclusiv în vederea găsirii unui compromis pentru pace.
„În ce privește mici pauze tactice – o oră acum, o oră mai târziu – le-am mai avut și până acum. Presupun că vom verifica fiecare circumstanță pentru a permite bunurilor umantiare să intre în Gaza și pentru ca ostaticii să poată să iasă”, a încheiat Netanyahu.
ONU: Situația din Cisiordania e tot mai gravă
ACTUALIZARE 22:55 Sub-Secretarul general ONU pentru probleme umanitare, Matthew Griffiths, atrage atenția cu privire la „situația tot mai gravă” din Cisiordania ocupată.
Griffiths spune că 158 de palestinieni au fost uciși în teritoriu din 7 octombrie și până acum, printre care 45 de copii. Peste 2.400 de oameni au fost răniți, iar 1.000 strămutați.
Tot conform ONU, opt dintre acești palestinieni au fost uciși în atacuri ale coloniștilor israelieni, în timp ce trei israelieni au fost uciși în atacuri ale palestinienilor.
Până acum au fost înregistrate peste 200 de atacuri ale coloniștilor împotriva palestinienilor, inclusiv zeci care au dus la rănirea unor oameni și la distrugerea de propietate privată.
ONU: Și Israel și Hamas au comis crime de război
ACTUALIZARE 22:11 Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului a vizitat punctul de trecere a graniței de la Rafah în timpul unui tur de cinci zile al Orientului Mijlociu. Aflat acolo, Volker Turk a spus că și Israelul și Hamas au comis crime de război de când a început războiul pe 7 octombrie, relatează The Guardian.
„Atrocitățile comise de grupuri armate palestiniene pe 7 octombrie au fost groaznice, au fost crime de război – la fel ca ținerea constantă de ostatici.
Dar pedepsirea colectivă a civililor palestinieni de către Israel este și ea o crimă de război, la fel ca evacuarea ilegală și forțată a civililor”, a spus oficialul ONU.
Hamas a pierdut controlul în nordul Gaza, transmite IDF
ACTUALIZARE 21:00 Populația din Gaza se îndreaptă spre sudul enclavei în căutare de siguranță, apă, hrană și medicamente care nu mai sunt disponibile în nord, a spus purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, citat de BBC.
În raportul său de seară, Daniel Hagari a spus că Hamas se ascunde în spatele populației civile și că a „pierdut controlul” în nordul enclavei.
Oamenii pleacă pentru că „au înțeles că Hamas a pierdut controlul în nordul Fâșiei Gaza și că este mai sigur în sud, acolo unde pot avea apă, mâncare și medicamente”, a spus Hagari.
El a confirmat și că ruta de evacuare nord-sud, care a fost deschisă pe perioade scurte de timp în ultimeel zile, va fi deschisă mâine, și i-a îndemnat pe oameni să „plece din strânsoarea Hamas”.
„Hamas este ruptă de populația Gazei și le pasă doar de supraviețuirea lor”, a încheiat Hagari, care mai spune că 50.000 de oameni au plecat din orașul Gaza, azi.
Israelul spune că e „prematur” să discute de viitorul Fâșiei Gaza
ACTUALIZARE 20:04 Reprezentanții guvernului israelian spun, miercuri că este „foarte prematur” să facă „scenarii” privind viitorul Fâșiei Gaza, dar că enclava trebuie „demilitarizată”. Ei spun, totuși, că discută cu alte state pe această temă, conform AFP, citată de Agerpres.
„Este foarte prematur să discutăm despre scenariile «de a doua zi» după Hamas”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, Eylon Levy.
"Aş vrea ca 'a doua zi' după Hamas să fie săptămâna viitoare, însă probabil că va dura mai mult", a adăugat el. „Explorăm mai multe posibilităţi, împreună cu partenerii noştri internaţionali”, a adăugat el, subliniind că numitorul comun este ca Fâşia Gaza să fie „demilitarizată” pentru a „nu mai deveni niciodată un cuib de terorism”.
Mai devreme, Benny Gantz, care s-a alăturat cabinetului de război al premierului Netanyahu din opoziţie, a vorbit despre un „mecanism alternativ pentru Gaza” în urma operaţiunii militare în curs. „Însă Hamas nu va face parte din el”, a mai spus el.
Israelul a anunţat că trupele sale se află „în inima” oraşului Gaza, unde luptele s-au intensificat în ultimele zile, după o lună de război sângeros declanşat de atacul Hamas asupra teritoriului israelian.
Antonio Guterres spune că numărul civilor uciși în Gaza arată că „există ceva clar greşit” cu operațiunea israeliană
ACTUALIZARE 19:20 Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat, miercuri, într-un interviu acordat Reuters, că numărul civililor ucişi în Fâşia Gaza arată că „există ceva clar greşit” cu operaţiunile militare ale Israelului.
„Hamas încalcă dreptul internațional atunci când se folosesc de oameni ca de scuturi. Însă când ne uitam la numărul civililor care au fost ucişi în timpul operaţiunilor militare, există ceva care este în mod clar greşit", a declarat Guterres.
„Este, de asemenea, important să facem Israelul să înţeleagă că este împotriva intereselor sale să se vadă în fiecare zi imaginea teribilă a nevoilor umanitare dramatice ale poporului palestinian”, a mai spus Guterres. „Asta nu ajută Israelul în relaţia cu opinia publică globală”, a afirmat şeful ONU.
Guterres a făcut o comparaţie între numărul copiilor ucişi în Gaza şi numărul copiilor ucişi în conflictele din întreaga lume, despre care el raportează anual Consiliului de Securitate al ONU.
„În fiecare an, cel mai mare număr de copii ucişi de către oricare dintre actorii din toate conflictele la care asistăm este maxim de ordinul sutelor”, a spus Guterres.
„În câteva zile, în Gaza au fost ucişi mii şi mii de copii, ceea ce înseamnă că există ceva în mod clar greşit în modul în care se desfăşoară operaţiunile militare”, a spus el.
El a mai spus că 92 de persoane care lucrau în cadrul Agenţiei ONU pentru Refugiaţii Palestinieni (UNRWA) au fost ucise în Gaza.
Guterres a descris situaţia umanitară din Gaza ca fiind „catastrofală”. „Este absolut esenţial - absolut esenţial - să existe un flux de ajutor umanitar în Gaza care să corespundă nevoilor dramatice cu care se confruntă populaţia”, a mai spus el.
Negocieri complexe pentru eliberarea a 12 ostatici în schimbul unui armistițiu de trei zile
ACTUALIZARE 18:36 O sursă familiarizată cu discuțiile a spus, pentru BBC, că există discuții cu privire la eliberarea a 12 ostatici de către Hamas, jumătate dintre ei americani, în schimbul unei „pauze umanitare” de trei zile în războiul din Gaza.
Pauza propusă ar urma să permită Hamas să elibereze ostaticii în siguranță și Egiptului să continue să livreze ajutoare umanitare și în sudul și în nordul Gaza, a mai spus sursa citată.
Negocierile din prezent și punctul de conflict sunt din cauza neînțelegerilor cu privire la durata pauzei umanitare și la situațiadin nord, unde se duc lupte grele, a mai spus sursa citată.
Războiul împotriva Hamas este „războiul lumii libere” spune șeful diplomației israeliene
ACTUALIZARE 18:22 Războiul împotriva Hamas nu este doar al Israelului, ci este, de asemenea, „războiul lumii libere”, a declarat, miercuri, ministrul de externe israelian, Eli Cohen, în plenul Parlamentului European, reunit la Bruxelles.
Israelul, a adăugat el, luptă nu doar împotriva Hamas, ci, de asemenea împotriva, altor miliţii susţinute de Iran, ţară pe care a calificat-o drept „finanţatorul numărul 1 al terorismului”.
„Acesta nu este doar războiul statului Israel, acesta este războiul lumii libere”, a declarat şeful diplomaţiei israeliene, adăugând că acest conflict trebuie câştigat pentru „a ne asigura că Occidentul nu va fi următorul pe listă”.
Cohen s-a exprimat în faţa parlamentarilor europeni împreună cu rude ale unora dintre cei peste 240 de ostatici deţinuţi de Hamas din 7 octombrie.
Cohen şi-a însoţit discursul, emotiv pe alocuri, de o înregistrare video de două minute care arată atrocităţile comise de „peste 3.000 de terorişti” ai Hamas, pe care i-a numit „monştri”.
„Pe 7 octombrie a fost ziua cea mai neagră pentru statul Israel şi pentru poporul israelian de la Holocaust” încoace, a afirmat ministrul Cohen, precizând că peste 240 de ostatici sunt deţinuţi de Hamas, dintre care peste 30 sunt copii sub 18 ani.
Eli Cohen urmează să aibă o întrevedere, miercuri seara, cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Israelul susține că a distrus 130 de tuneluri ale Hamas
ACTUALIZARE 17:31 Israelul susține că a distrus peste 130 de tuneluri Hamas în interiorul Fâșiei Gaza de când a și-a început operațiunile terestre în enclava palestiniană, relatează The Guardian.
În imagini video publicate pe rețelele sociale de purtătorul de cuvânt al IDF, Daniel Hagari, se vede ceea ce armata israeliană spune că sunt dovezi ale distrugerii acestor tuneluri.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
„Activitatea inginerilor din echipele de luptă incldue și distrugerea armelor dușmanului, localizarea, expunerea și detonarea tunelurilor. Cu extinderea operațiunii terestre din Gaza, soldații distrug infrastructura teroristă a Hamas.
Ca parte a activității trupelor terestre în Fâșia Gaza, un efort este în desfățurare pentru distrugerea tunelurilor organizației teroriste Hamas, iar de la începutul luptelor, 130 de tuneluri au fost distruse”.
Hagari a mai spus că felul în care erau construite tunelurile și cantitățile de apă și oxigen sugerează că teroriștii Hamas intenționau să stea în subteran pentru perioade lungi.
Oficial israelian: Israelul nu intenționează să „reocupe” Gaza
ACTUALIZARE 17:26 Israelul nu are nicio intenție să „reocupe” Gaza sau să o controleze pe perioadă lungă de timp, a declarat un oficiali israelian de rang înalt, miercuri, la Washington, o încercare de a clarifica declarații ambigue de marți ale premierului Netanyahu și ministrului său al apărării, relatează Reuters.
„Evaluăm că operațiunile noastre curente sunt eficace și de succes și vom continua să acționăm”, a declarat oficialul israelian, sub rezerva anonimatului. „Nu va fi nelimitat și nici permanent”, a adăugat el, fără să dea un orizont de timp specific.
Până acum, oficialii israelieni au făcut declarații ambigue cu privire la planurile pe termen lung ale Israelului cu privire la Gaza, dacă își vor duce la bun sfârșit operațiunea de eliminare a Hamas.
Premierul israelian a declarat pentru ABC, la începutul săptămânii că Israelul va avea „responsabilitatea securității” în Gaza după război, fapt ce a dus cu gândul la o posibilă reocupare a Fâșiei de către IDF.
„Ideea din spatele intrării armatei israeliene în Gaza este de a distruge abilitatea Hamas de a ne mai amenința. Înțelegem că asta va lua timp și că dacă încheiem această fază a operațiunii militare, încă trebuie să acționăm împotriva infrastructurii militare rămase”, a mai spus sursa citată.
Qatarul negociază eliberarea unui număr de ostatici, în schimbul unui armistițiu temporar
ACTUALIZARE 16:37 Qatarul negociază eliberarea unui grup de aproximativ 10 ostatici deţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza în schimbul unei încetări a focului, a declarat, miercuri, pentru AFP. o sursă apropiată discuţiilor, conform Agerpres.
Qatarul desfăşoară o mediere „în coordonare cu SUA pentru a obţine eliberarea a între 10 şi 15 ostatici în schimbul unei încetări a focului pentru o zi-două”, a susținut această sursă, sub rezerva anonimatului.
Qatarul, care găzduieşte un birou politic al Hamas şi furnizează ajutor financiar Fâşiei Gaza în valoare de milioane de dolari, a fost implicat în medierea ce a permis, în octombrie, eliberarea a patru ostatici: o cetățeană americană şi fiica sa, precum şi două femei israeliene.
Qatarul este, de asemenea, un aliat apropiat al SUA, găzduind cea mai mare bază militară americană din regiune.
Premierul şi ministru de externe al Qatarului, Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani, a exprimat, duminica trecută, hotărârea ţării sale de a continua procesul de mediere, în ciuda dificultăţilor în teren „provocate de acţiunile ocupaţiei israeliene”.
ONU: Distrugerea orașelor civile și bombardamentele „fără țintă” sunt crime de război
ACTUALIZARE 16:10 Bombardamentele generalizate asupra locuinţelor şi infrastructurii civile în Fâşia Gaza, precum şi loviturile haotice de rachete lansate de Hamas constituie „crime de război”, a declarat, miercuri, un expert independent al ONU, conform Agerpres.
De o lună, atacurile israeliene în Fâşia Gaza au distrus aproximativ 45% dintre unităţile locative de pe teritoriul palestinian, susţine Balakrishnan Rajagopal într-un comunicat, distrugeri care - în opinia sa - duc la „un cost enorm în vieţi omeneşti”.
Raportorul special al ONU pentru o locuinţă adecvată a subliniat că bombardamentele asupra imobilelor de locuit, bunurilor şi infrastructurilor civile sunt strict interzise de legislația internaţională.
„Desfăşurarea de ostilităţi ştiind că vor distruge şi avaria în mod sistematic casele şi infrastructura civilă, făcând un oraş întreg - cum ar fi oraşul Gaza - nelocuibil pentru civili, este o crimă de război”, a spus el. Atunci când astfel de acte sunt „îndreptate împotriva unei populaţii civile, ele constituie, de asemenea, crime împotriva umanităţii”, a adăugat Rajagopal.
Expertul a subliniat, de asemenea, că locuinţele civile în Israel nu sunt în mod evident obiective militare, avertizând că tirurile de rachete lansate „în orb” şi continuu de către Hamas şi alte grupări constituie, de asemenea, crimă de război.
Rajagopal consideră, de asemenea, că ordinul de evacuare israelian, emis în ciuda lipsei de adăposturi adecvate şi ajutor pentru cei care fug, în condiţiile unui asediu complet, când a fost întreruptă alimentarea cu apă, hrană, carburant şi medicamente, iar căile de evacuare spre „zone sigure” au fost atacate în mod repetat, constituie o „încălcare crudă şi flagrantă a dreptului internaţional umanitar”.
„Imobilele de locuinţe nu sunt obiective militare”, a reiterat expertul citat. Spitalele, ambulanţele, taberele de refugiaţi, şcolile, bisericile şi moscheile, infrastructura de apă şi electricitate pentru civili „nu sunt obiective militare”, a insistat raportorul special al ONU.
Blinken: Israelul nu trebuie să reocupe Gaza
ACTUALIZARE 11.25 Secretarul de stat american, Antony Blinken, spune că elementele-cheie ale unei viitoare păci includ ca palestinienii din Gaza să nu fie strămutați cu forța, transmite BBC.
„Nu acum, nu după război”, spune el, adăugând că alte condiții includ:
- Să nu fie folosită Gaza ca platformă pentru terorism sau atacuri violente
- Să nu fie reocupată Fâșia Gaza după încheierea conflictului
- Să nu se încerce blocarea sau asedierea Gaza
- Nicio reducere a teritoriului din Gaza
- Să se asigure faptul că „nicio amenințare teroristă nu poate proveni din Cisiordania”
El spune că planurile trebuie să includă unificarea Fâșiei Gaza cu Cisiordania sub Autoritatea Palestiniană.
Blinken adaugă că „trebuie să includă un mecanism susținut pentru reconstrucție în Gaza” și a reamintit de soluția cu două state.
„Credem că acum este momentul să începem conversația pentru viitor. Nu mâine, nu după război, astăzi”, a mai spus oficialul.
Israelul nu va reocupa Gaza, dar va avea o responsabilitate asupra securităţii, afirmă un înalt responsabil israelian
ACTUALIZARE 9.30 "Israelul nu va reocupa Fâşia Gaza", a afirmat marţi seara ministrul israelian al afacerilor strategice, Ron Dermer, în timpul unui interviu pentru canalul american MSNBC.
"Ne-am (Israelul) retras total din Gaza de 17 ani şi am primit înapoi un stat terorist. Nu putem repeta aceasta, este evident. Odată ce mişcarea islamistă palestiniană Hamas nu va mai fi la putere şi după destructurarea infrastructurii sale, Israelul va trebui să aibă o responsabilitate generală asupra securităţii, pentru o perioadă nedefinită", a declarat Dermer, care este şi observator în cabinetul de război israelian.
Întrebat despre modul în care va fi organizată această responsabilitate, Dermer a recunoscut că întrebarea rămâne deschisă, dar a afirmat că "nu va fi vorba de ocupaţie".
Afirmaţiile acestui fost ambasador al Israelului în SUA, apropiat al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, intervin după ce Washingtonul a declarat că se opune unei noi ocupaţii pe termen lung a Fâşiei Gaza de către Israel. "La modul general, noi nu susţinem o reocupare a Gaza şi nici Israelul nu o mai susţine", a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Vedant Patel, marţi.
Această reacţie vine ea însăşi ca urmare a declaraţiilor de luni ale lui Benjamin Netanyahu, care a spus că doreşte ca Israelul să îşi asume "responsabilitatea generală asupra securităţii" în acest teritoriu, după război. "Purtăm discuţii cu omologii noştri israelieni cu privire la cum ar trebui să arate Fâşia Gaza după conflict. Preşedintele (american, Joe Biden) îşi menţine poziţia, conform căreia o reocupare de către forţele israeliene nu este ceea ce trebuie făcut", a declarat purtătorul Casei Albe, John Kirby, în timpul unei conferinţe de presă. "E un lucru asupra căruia nu există nicio îndoială: Hamas nu poate face parte din ecuaţie", a adăugat el.
Summit G7: Sprijinul pentru Ucraina nu se va diminua din cauza conflictului din Orientul Mijlociu
ACTUALIZARE 9.25 Sprijinul celor mai bogate națiuni, care fac parte din Grupul celor 7 (G7), pentru Ucraina, în războiul său cu Rusia, nu va fi afectat de intensificarea conflictului din Orientul Mijlociu, a transmis marți ministrul de externe al Japoniei, Yoko Kamikawa. Miniștrii de externe din G7 se pregătesc să poarte discuții online cu Kiev, în timpul întâlnirii de la Tokyo, informează Reuters.
La Tokyo, G7 intenționează să transmită mesaje care să aducă în discuție impunerea unei pauze în luptă și permiterea accesul umanitar în Gaza, care a fost bombardată de Israel ca răzbunare pentru un atac al militanților Hamas, din 7 octombrie, care a ucis 1.400 de oameni, a spus Kamikawa.
IDF l-a ucis pe expertul care dezvolta arme și rachete folosite de Hamas
ACTUALIZARE 9.10 Armata israeliană (IDF) susține că l-a ucis pe șeful departamentului de dezvoltare a armamentului pentru Hamas în Gaza, scrie The Guardian.
„Un avion de vânătoare al IDF l-a ucis pe Mohsen Abu Zina, șeful departamentului de arme și industrii al Hamas din cadrul departamentului de producție al acestuia.
Mohsen Abu Zina a fost unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de arme ai Hamas și era expert în dezvoltarea de arme strategice și rachete folosite de teroriștii Hamas”, spune IDF într-o postare pe Telegram.
De asemenea armata israeliană afirmă că „trupele FDI au identificat, de asemenea, o celulă teroristă care plănuia să lanseze rachete antitanc" și că „trupele IDF au dirijat un avion pentru a lovi o celulă teroristă responsabilă de lansarea de rachete spre Israel".
89 de angajați ai Agenției ONU pentru Refugiați din Palestina au fost uciși
ACTUALIZARE 8.45 Secretarul general al Națiunilor Unite, António Guterres, a declarat că 89 de membri ai personalului Agenției ONU pentru Refugiați din Palestina din Orientul Apropiat (UNRWA) au fost uciși de la începutul războiului Israel-Hamas în urmă cu o lună.
Mai mulți lucrători umanitari ONU „au fost uciși în ultimele săptămâni decât în orice perioadă din istoria organizației noastre”, a scris el luni pe X7, fost Twitter.
UNRWA a mai spus marți că cel puțin 26 de angajați au fost răniți.
"Suntem devastați. Ne va fi foarte dor de colegii noștri, nu fi uitați. Suntem alături de familiile lor", a transmis organizația pe X.
„Toată lumea cunoaște pe cineva care a fost rănit, ucis, ucis sau afectat”
ACTUALIZARE 8.10 Ceremonii comemorative au avut loc marți seară la Ierusalim, la o lună de la masacrul din 7 octombrie.
Oamenii au aprins lumânări în memoria celor 1.400 de morți în urma atacului Hamas din acea zi.
„Nu există nicio persoană care să nu fie afectată de aceste atacuri oribile”, a spus Sharon Balaban, în vârstă de 52 de ani.
„Toată lumea cunoaște pe cineva care a fost rănit, ucis, ucis sau afectat”, adaugă ea.
Cronologia evenimentelor de marți, 7 noiembrie 2023
Biden i-a cerut lui Netanyahu să accepte un armistițiu de trei zile, spun surse americane și israeliene
ACTUALIZARE 22:55 Joe Biden l-a îndemnat pe Benjamin Netanyahu să accepte o încetare a focului de trei zile în Gaza, pentru a putea obține eliberarea unuia dintre ostaticii ținuți de Hamas, conform unui raport al Axios care citează doi oficiali americani și israelieni, relatează The Guardian.
Președintele american și premierul israelian au discutat la telefon, luni. Conform administrației de la Casa Albă, cei doi lideri „au discutat posibilitatea unor pauze tactice”.
Citându-l pe un oficial american anonim, Axios a relatat că Hamas ar urma să elibereze între 10 și 15 ostatici pe baza unei propuneri discutate între SUA, Israel și Qatar.
Cele trei zile ar urma să fie folosite inclusiv pentru verificarea identității tuturor ostaticilor și pentru furnizarea unei liste de nume ale celor aflați în captivitate.
În timpul discuției telefonice, Netanyahu i-ar fi spus lui Biden că nu are încredere în intențiile Hamas și că nu crede că teroriștii sunt dispuși să accepte un acord pentru eliberarea ostaticilo.
Netanyahu a adăugat că se teme că ar putea să piardă sprijinul internațional pentru operațiune dacă luptele se opresc vreme de trei zile.
Netanyahu: Orașul Gaza e înconjurat și IDF acționează în interior
ACTUALIZARE 21:51 Prim-ministrul Benjamin Netanyahu spune că orașul Gaza „este înconjurat” și că trupele israeliene „acționează în interiorul său”, „aplicând presiune pe Hamas în fiecare oră și în fiecare zi”.
Deși și premierul și ministru său al apărării au făcut afirmații similare în ce privește acțiunile IDF în interioriul orașului Gaza, este neclar ce se întâmplă mai exact în cadrul operațiunii trupelor israeliene.
„Până acum am ucis mii de teroriști, de deasupra și de sub pământ. Hamas află că putem ajunge în locuri în care nu credeau că putem să o facem. Iar campania este încă în desfășurare.
Pe frontul diplomatic, acționăm constant pentru a permite IDF spațiul de manevră să continue operațiunea. Nu ne vom opri până ce nu avem victoria”, a spus premierul israelian.
Netanyahu a adăugat că este în legătură constantă cu președintele Joe Biden și i-a mulțumit din nou acestuia pentru sprijin – „Apreciem mult sprijinul său, al administrației și al poporului american”.
SUA se opun unei noi ocupații a Fâșiei Gaza de către Israel
ACTUALIZARE 21:32 Statele Unite se opun unei ocupații noi și pe termen lung a Fâșiei Gaza de către Israel, a informat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de BBC.
La o conferință de presă, Vedant Patel a spus că SUA nu susține o relocare a palestinienilor în afara Gaza.
„Perspectiva noastră este că palestinienii trebuie să se afle în avangarda acestor decizii, că Gaza este teritoriu palestinian și că va rămâne teritoriu palestinian”, a spus el.
Purtătorul de cuvânt a făcut afirmațiile ca răspuns la o întrebare legată de spusele premierului Netanyahu, care a dat de înțeles, anterior, că Israelul va ocupa din nou Gaza la finalul războiului împotriva Hamas.
Hezbollah „va face greşeala vieţii sale” dacă intră în războiul Israel-Hamas, ameninţă Netanyahu
ACTUALIZARE 21:22 Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, avertizează, marţi, într-o alocuţiune,Hezbollah că va face „greşeala vieţii sale” dacă intră în războiul Israelului împotriva Hamas.
„Dacă Hezbollah decide să intre în război va face greşeala vieţii sale”, a ameninţat Benjamin Netanyahu.
Liderul Hamas din Gaza, înconjurat în buncărul său
ACTUALIZARE 20:16 Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a confirmat, marți seară, că forțele IDF se află în „inima orașului Gaza” și că liderul din enclavă al Hamas, Yahya Sinwar, a fost înconjurat în buncărul său, conform Sky News.
Oficialul israelian nu a precizat, însă, unde se află acest buncăr sau locul în care se află liderul teroriștilor.
Gallant a mai spus că Israelul „nu va guverna Gaza după război, și nici Hamas nu o va face”, o încercare de a clarifica declarațiile ambigue de mai devreme ale sale și ale premierului Netanyahu.
Cei doi au spus că „Israelul va fi responsabil de securitatea din Gaza” și că „nu va mai fi vreo amenințare de securitate din Gaza, iar Israelul își va rezerva libertatea totală de acțiune pentru a răspunde la orice situație din Fâșia Gaza care presupune orice pericol”.
„Fâșia Gaza este cea mai mare bază teroristă construită vreodată de omenire”
ACTUALIZARE 20:03 Ministrul israelian al apărării spune, într-un discurs televizat de marți, că Fâșia Gaza este „cea mai mare bază teroristă construită vreodată de omaenire” și că forțele terestre ale IDF au luat cu asalt „fortărețele teroriste, din toate direcțiile, în coordonare perfectă cu forțele aeriene și maritime”, a transmis Times of Israel, citat de The Guardian.
Ministrul israelian a respins din nou posibilitatea unei pauze umanitare în Gaza.
„Pauzele umanitare, pentru mine, înseamnă eliberarea prizonierilor luați de animale. Nu va fi niciun armistițiu umanitar fără eliberarea ostaticilor”.
Forțele israeliene luptă în „inima orașului Gaza”
ACTUALIZARE 19:59 Armata israeliană a transmis, marți seară, că trupele sale luptă „în mai multe centre semnificative” ale Fâșiei Gaza, în cadrul unui război „complex și dificil” cu teroriștii Hamas.
Comandamentul sudic al armatei israeliene a luptat „non-stop” timp de o lună pentru a lovi „în centrul capacităților Hamas”, a spus generalul Yaron Finkelman, într-un comunicat de marți.
El a mai spus că soldații israelieni „elimină teroriști, descoperă tuneluri, distrug armament și continuă să avanseze spre centrul teritoriului inamic”.
„Luptăm în aceste moment în centre semnificative ale Fâșiei Gaza. Tocmai m-am întors de acolo. Pentru prima oară într-un deceniu, IDF luptă în inima orașului Gaza. În inima terorii. Este un război dificil și complex și, din păcate, presupune costuri”, a declarat militarul citat.
ONU: 5.000 de oameni au străbătut pe jos drumul din nordul Gaza până în sudul enclavei
ACTUALIZARE 19:19 În jur de 5.000 de oameni au plecat pe jos din nordul Gaza în sudul acesteia, pe parcursul „ferestrei” de patru ore de luni, conform agenției ONU pentru Coordonarea Situațiilor Umanitare (OCHA), citată de CNN.
Armata israeliană ceruse, anterior, locuitorilor din nordul Gaza să plece spre sud, deschizând un coridor între ora locală 10:00 și ora locală 14:00.
„Din cauz deteriorării grave a drumului, distanța putea fi parcursă doar pe jos. Familii întregi, cu copii, bătrâni și persoane cu dizabilități au mers pe distanțe lungi, ținându-și în mâini toate bunurile”, a informat OCHA.
Agenția ONU a mai raportat că în jur de 1,5 milioane de oameni din Gaza sunt strămutați în interiorul enclavei. Dintre ei, în jur de 717.00 se află în adăposturi ONU, 122.000 în spitale, biserici și clădiri publice, alți 110.000 în școli, iar restul se află împreună cu familii gazdă.
Israelul „va controla securitatea” din Gaza, după război, spun liderii israelieni
ACTUALIZARE 18:08 Premierul guvernului Israelului, Benjamin Netanyahu, a vorbit despre viitorul Fâșiei Gaza după războiul împotriva Hamas. Liderul israelian a dat indicii despre o posibilă ocupație a enclavei de către IDF, spunând că Israelul „va controla situația de securitate” din teritoriu „pe termen nedeterminat”.
Și ministrul său al apărării, Yoav Gallant, a făcut afirmații care sugerează că Israelul se pregătește de ocuparea militară a enclavei după finalul războiului.
Vorbind în Comisia pentru Apărare și Afaceri Externe, marți dimineață, Gallant a spus că „la finalul acestei campanii, Hamas ca organizație militară și organizație de guvernare în Gaza va înceta să existe”.
„Nu va mai fi vreo amenințare de securitate din Gaza, iar Israelul își va rezerva libertatea totală de acțiune pentru a răspunde la orice situație din Fâșia Gaza care presupune orice pericol”, a spus Gallant, citat de CNN.
Sute de oameni așteaptă evacuarea la punctul de la Rafah
ACTUALIZARE 17:30 Sute de cetățeni străini încă aşteaptă, marţi, la terminalul de la Rafah, în Fâşia Gaza, să fie evacuați spre Egipt din enclava palestiniană bombardată fără întrerupere de armata israeliană.
„Punctul de graniță de la Rafah a fost deschis în această dimineaţă şi sunt în curs dispoziţii pentru plecări”, a confirmat Wael Abou Omer, un purtător de cuvânt al administraţiei din partea palestiniană a terminalului. Purtătorul de cuvânt de la Rafah a menţionat o listă de 500 de persoane autorizate să intre în Egipt, marţi.
În faţa terminalului, Farid Nawasra, un tată de familie deţinător al unui paşaport rusesc, a povestit că a aşteptat multe zile să fie înscris pe această listă. „Copiii mei au văzut lucruri oribile, am suferit mult (...) şi sperăm astăzi că ni se va permite să trecem”, a spus el pentru AFP, citat de Agerpres.
Pentru Myrian Abu Chaaban, posesoare de paşaport românesc, faptul că a ajuns până la terminal este o uşurare. „Sunt fericită că am reuşit să ajungem la frontieră, pentru că drumul a fost atât de agitat până aici”, a spus ea.
Timp de trei zile săptămâna trecută, de miercuri până vineri, au fost lăsaţi să iasă prin terminal zeci de răniţi palestinieni şi sute de deţinători de paşapoarte străine. După o închidere de două zile, plecările s-au reluat la Rafah, luni.
„Ieri, luni, au sosit 96 de camioane cu ajutoare umanitare, iar 19 răniţi, un bolnav şi în jur de 200 de persoane de naţionalitate străină au plecat”, a precizat acelaşi purtător de cuvânt.
Imagini prin satelit arată distrugeri la punctul de la Erez, principalul punct de trecere între nordul Fâşiei Gaza şi sudul Israelului, închis din 7 octombrie.
Cu titlu excepţional, postul de trecere de la Karem Abou Salem (Kerem Shalom, de partea israeliană) a fost deschis, vineri, pentru a lăsa să intre în Gaza valuri de lucrători palestinieni, care fuseseră deţinuţi în Israel de la începutul războiului.
Nou bilanț al deceselor
ACTUALIZARE 16:30 Ministerul sănătății din Gaza, controlat de Hamas, susține că 10.328 de oameni au fost uciși în enclavă de la începutul ostilităților, inclusiv peste 4.100 de copii.
Datele și informațiile transmise din sursele Hamas nu pot fi verificate independent și au fost puse sub semnul întrebării de mai mulți oficiali occidentali. OMS spune, însă, că ele sunt, cel mai probabil, reale.
Israelul se pregătește de asediu
ACTUALIZARE 14:20 Israelul le-a oferit civililor încă prinși în orașul Gaza proaspăt încercuit o fereastră de patru ore pentru a pleca marți, iar rezidenții care evadau au spus că au trecut pe lângă tancuri în poziție de atac.
Israelul spune că forțele sale au înconjurat orașul Gaza și că sunt gata să îl asedieze în curând în campania lor de anihilare a islamiștilor Hamas care au atacat orașele israeliene în urmă cu exact o lună.
Editor : Adrian Dumitru
- Etichete:
- iran
- egipt
- israel
- turcia
- palestina
- teroristi
- hamas
- fasia gaza
- gaza
- benjamin netanyahu
- cisiordania
- liban
- joe biden
- orientul mijlociu
- hezbollah
- recep tayyip erdogan
- grupare terorista
- armata israeliana
- atrocitati
- conflict israel palestina
- razboi israel
- idf
- atacuri israel
- rafah
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News