Belgia cere sancţiuni împotriva Israelului pentru bombardamentele din Gaza: „Ploaia de bombe este inumană”

Data actualizării: Data publicării:
bombardamente gaza
Belgia cere sancţiuni împotriva Israelului pentru bombardamentele din Gaza. Foto: Profimedia Images

Vicepremierul Belgiei a cerut Guvernului să adopte sancțiuni împotriva Israelului și să investigheze bombardamentele asupra spitalelor și taberelor de refugiați din Gaza, relatează The Guardian.

„Este timpul pentru sancțiuni împotriva Israelului. Ploaia de bombe este inumană”, a declarat vicepremierul Petra De Sutter pentru ziarul Nieuwsblad. „Este clar că Israelului nu-i pasă de cererile internaționale de încetare a focului.”

De Sutter a declarat că Uniunea Europeană ar trebui să suspende imediat acordul de asociere cu Israelul, care vizează o mai bună cooperare economică și politică.

Ea a mai spus că ar trebui să fie implementată o interdicție de import pentru produsele din teritoriile palestiniene ocupate, iar coloniștilor violenți, politicienilor și soldaților responsabili de crime de război ar trebui să li se interzică intrarea în UE.

În același timp, a spus ea, Belgia ar trebui să crească finanțarea pentru Curtea Penală Internațională de la Haga pentru a investiga atentatele cu bombă, reducând în același timp fluxurile de bani către Hamas.

„Aceasta este o organizație teroristă. Terorismul costă bani și trebuie să existe sancțiuni pentru companiile și persoanele care furnizează bani Hamas”, a mai declarat De Sutter.

În vreme ce războiul intră acum în a doua lună, oficiali ai ONU şi naţiunile G7 au intensificat apelurile pentru o pauză umanitară a ostilităţilor pentru a ajuta la atenuarea suferinţei în Gaza, unde clădiri au fost puse la pământ şi proviziile de bază se epuizează. Oficialii palestinieni declară că peste 10.000 de persoane au fost ucise, dintre care 40% copii.

 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri