O femeie răpită de Hamas în timpul atacului din 7 octombrie din Israel a născut în Gaza, afirmă soţia premierului israelian Benjamin Netanyahu, într-o scrisoare difuzată miercuri de biroul premierului, relatează AFP.
„Una dintre femeile răpite de Hamas era însărcinată. A adus pe lume bebeluşul în captivitate”, a scris Sara Netanyahu într-o scrisoare în engleză adresată Primei Doamne a SUA, Jill Biden.
Soţia lui Netanyahu i-a cerut de asemenea acesteia să acţioneze „pentru eliberarea ostaticilor israelieni”.
Israelul estimează că 239 de persoane au fost răpite în atacul din 7 octombrie al mişcării palestiniene islamiste, soldat cu 1200 de morţi, majoritatea civili.
Autorităţile israeliene nu au dezvăluit identitatea sau alte detalii despre ostatici. Sara Netanyahu menţionează în scrisoare cifra de 32 de copii deţinuţi de Hamas, între care un bebeluş de două luni, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Statul Qatar desfăşoară în prezent o mediere, coordonată cu SUA, vizând eliberarea a circa 50 de ostatici din Gaza în schimbul unui armistiţiu de trei zile, precum şi al eliberării unor femei şi copii palestinieni din închisori israeliene şi creşterii volumului de ajutor umanitar care poate intra în teritoriul palestinian.
Editor : Liviu Cojan