Germania trimite armament greu în Ucraina după o schimbare majoră a politicii. De ce este importantă această abordare diferită (CNN)

Data actualizării: Data publicării:
DEU Bundeswehr Heer
Sistem mobil antiaerian Gepard din dotarea armatei germane. Foto: Profimedia Images

Germania va livra sisteme antiaeriene mobile Gepard pentru Ucraina, a anunțat Ministerul German al Apărării, o mișcare care indică o schimbare majoră în abordarea sa de a oferi ajutor militar Ucrainei.

Angajamentul de a livra sistemele antiaeriene Gepard a fost anunțat de ministrul Apărării, Christine Lambrecht, în timpul unei întâlniri a oficialilor internaționali ai apărării la baza forțelor aeriene americane Ramstein din Germania.

„Am decis ieri că vom sprijini Ucraina cu sisteme antiaeriene... care este exact ceea ce are nevoie Ucraina acum pentru a securiza spațiul aerian de la sol”, a spus Lambrecht în timpul întâlnirii, scrie CNN.

Germania va livra Ucrainei aproximativ 50 de astfel de vehicule care nu se mai află în dotarea Bundeswehr-ului.

Este pentru prima dată când Germania acceptă să furnizeze acest tip de armament greu Ucrainei care luptă împotriva invaziei ruse. Sistemele Gepard au fost eliminate treptat din serviciul activ în Germania în 2010.

Germania nu a răspuns inițial apelurilor de a furniza armament Kievului, fiind de acord doar să ofere ajutor umanitar și echipament medical. Această abordare a fost în conformitate cu politica de decenii a Germaniei de a nu furniza arme letale zonei de criză.

Cu doar câteva luni înainte ca președintele rus Vladimir Putin să ordone invazia în Ucraina, noul guvern german de atunci a fost de acord să includă politica restrictivă de export de arme în acordul său de coaliție. Dar, în fața presiunii aliaților și a publicului german, guvernul a fost nevoit să revizuiască regulile. 

Până la sfârșitul lunii februarie, cancelarul german Olaf Scholz a anunțat că Germania va începe să livreze unele arme Ucrainei, deși la acel moment a insistat să le numească „defensive”. El a anunțat, de asemenea, că Germania va începe să aloce mai mulți bani propriilor forțe armate. Prima investiție în acest sens a fost confirmată public luna trecută, când Germania a anunțat că va cumpăra 35 de avioane de luptă F-35A fabricate în SUA.

Sistemele antiaerien mobile de tip Gepard se află și în dotarea armatei române. Militarii români cu blindate Gepard/Ghepard au participat la mai multe exerciții NATO în ultimii ani.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”