Germania spune că sancțiunile împotriva Rusiei vor viza și gazoductul Nord Stream 2

Data publicării:
muncitori care lucrează la gazoductul nord stream 2
Proiectul Nord Stream 2 leagă Germania de Rusia printr-un gazoduct pe sub Marea Baltică. Foto: Guliver/Gettyimages

Rusia se va expune unor „consecinţe masive” în caz de agresiune împotriva Ucrainei, în cadrul unui pachet de sancţiuni în curs de pregătire de către Occident care vizează şi controversatul gazoduct germano-rus Nord Stream 2, a declarat joi şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, citată de AFP, notează Agerpres.

„Suntem pe cale de a lucra la un pachet de sancţiuni puternice" împreună cu aliaţii occidentali în acest caz, care acoperă mai multe aspecte, „inclusiv Nord Stream 2”, a afirmat Annalena Baerbock în Bundestag.

Ministrul de externe german a clarificat astfel poziţia Germaniei asupra acestui punct, după multe tergiversări asupra acestei probleme centrale în ultimele săptămâni.

Guvernul de coaliţie german - care îi reuneşte pe social-democraţi - mai degrabă favorabili unei abordări conciliante cu Moscova -, pe Verzi şi liberali, susţinători ai unei linii mai dure - a avut până în prezent o poziţie oscilantă cu privire la gazoduct.

Cancelarul Olaf Scholz a evocat astfel atât un „proiect privat”, care nu trebuie amestecat cu probleme politice, cât şi un acord de principiu încheiat anul trecut între Berlin şi Washington, ce prevedea stoparea proiectului în caz de agresiune militară rusă împotriva Ucrainei.

Acest gazoduct, destinat să transporte gaze ruseşti în Germania şi în Europa prin Marea Baltică, ocolind Ucraina, este finalizat. Dar punerea sa în funcţiune rămâne blocată în prezent de autoritatea de reglementare energetică germană din motive juridice.

Referitor la tensiunile actuale legate de Ucraina, Baerbock a insistat totuşi asupra necesităţii imediate de a se concentra asupra negocierilor în curs pentru a încerca obţinerea unei detensionări a situaţiei din partea Moscovei, suspectată că pregăteşte o invazie.

„Atât timp cât se discută, nu se trage”, a remarcat ea de la tribuna Bundestagului.

Berlinul se confruntă totuşi cu numeroase critici pentru poziţia sa considerată prea suplă faţă de Moscova, notează AFP. Guvernul german refuză să livreze arme Kievului, contrar SUA şi Marii Britanii, şi a trebuit recent să-l destituie pe şeful marinei militare naţionale, care susţinuse poziţia rusă.

Citește și  ANALIZĂ  SWIFT, „arma” de care Rusia se teme cel mai mult. De ce este considerată „opțiunea nucleară”

Partenerii noștri
Playtech
NASA a surprins o imagine rară deasupra Pământului, în troposferă...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...