Germania va relaxa reglementările privind angajarea lucrătorilor străini, pentru a face faţă deficitului de personal de la aeroporturi, în contextul sezonului de vară aglomerat, a anunţat, miercuri, ministrul german de Interne, Nancy Faeser.
"Vom sprijini companiile să angajeze persoane din străinătate, în special din Turcia", a declarat Faeser, după ce propunerile au fost adoptate la şedinţa cabinetului. Trebuie menţinute cerinţele privind securitatea şi încrederea, a subliniat oficialul german.
Companiile aeriene şi operatorii de aeroporturi din Europa se confruntă cu lipsa de personal care să gestioneze fluxurile de pasageri, după ce în perioada verii s-a majorat cererea pentru călătorii aeriene, în urma ridicării majorităţii restricţiilor, notează dpa, citată de Agerpres. Tot mai mulţi angajaţi ameninţă cu mişcări de protest.
Pe plan global, operatorii aerieni au concediat o parte din angajaţi şi au redus alte costuri în timpul pandemiei, când cele mai multe zboruri erau oprite, iar când cererea a revenit s-au confruntat cu dificultăţi.
"Este o problemă pe care o avem în Europa". Angajaţii de la companiile private au plecat în timpul perioadei în care aeroporturile au fost închise, ca efect al pandemiei, a afirmat ministrul Transporturilor, Volker Wissing.
Informaţiile din sectorul aerian arată că în prezent nu sunt necesari câteva mii de angajaţi la aeroporturile din Turcia şi aceştia ar putea acoperi deficitul de personal din Germania, a explicat ministrul Muncii, Hubertus Heil.
Statul va urgenta acordarea permiselor de intrare temporară, a celor rezidenţiale şi de muncă, a adăugat oficialul.
Luni, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a anunţat că Germania vrea să aducă cât mai curând posibil lucrători străini, pentru a ajuta operatorii de aeroporturi confruntaţi cu un deficit masiv de angajaţi, în timpul sezonului de vară aglomerat, mai scriu sursele citate.
Angajaţii temporari, care vor beneficia de cazare şi salariu standard, vor trebui să îndeplinească aceleaşi verificări de securitate şi fiabilitate ca restul angajaţilor, de exemplu cei care sunt responsabili de bagaje, pregătirea putând dura două săptămâni, a informat oficialul.
Conform datelor Asociaţiei aeroporturilor ADV, aproximativ unul din cinci locuri de muncă în domeniul verificărilor, securităţii şi manipulării aeronavei nu sunt ocupate.
În următoarele zile, operatorii de aeroporturi ar urma să anunţe numărul exact al angajaţilor de care au nevoie, dar şeful Asociaţiei ABL se aşteaptă ca în următoarele trei luni să fie aduşi 1.000 - 2.000 de angajaţi, cel mai probabil începând din august.
Editor : A.A.