Furioasă din cauza unei hotărâri a CJUE care o penalizează, Ungaria amenință să trimită solicitanţii de azil direct la Bruxelles

Data actualizării: Data publicării:
viktor orban
Premierul Ungariei, Viktor Orban. Foto: Profimedia Images

Guvernul Ungariei se declară dispus să ofere tuturor imigranţilor care încearcă să intre în ţară un bilet dus către Bruxelles, dacă o hotărâre a Curţii de Justiţie a UE va obliga Budapesta să adopte o politică în materie de refugiaţi „fără detenţie”, relatează POLITICO.

„După procedura de azil, vom oferi tuturor migranţilor de la frontiera ungară posibilitatea de a fi transportaţi la Bruxelles în mod voluntar şi gratuit”, a declarat joi Gergely Gulyás, şeful Cancelariei premierului Viktor Orban.

„Dacă Bruxelles-ul doreşte migranţi, îi poate avea”, a adăugat el. Gulyás a continuat pe acelaşi ton sarcastic spunând că solicitanţii de azil „pot apoi negocia acolo cu Comisia Europeană cu privire la propria lor îngrijire”.

Oficialul a expus această idee ca reacţie la o amendă de 200 de milioane de euro emisă împotriva Ungariei în iunie, după ce Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că Budapesta ignoră legislaţia UE privind azilul, după ce mai dăduse anterior o hotărâre împotriva Budapestei, relatează News.ro.

Ungaria, condusă de ani de zile de partidul de dreapta Fidesz al lui Viktor Orban, a adoptat mult timp o linie dură în ceea ce priveşte intrarea în ţară a solicitanţilor de azil.

Curtea de la Luxemburg (CJUE) a decis în 2020 că Budapesta nu a respectat normele UE privind tratamentul migranţilor prin „reţinerea ilegală” a solicitanţilor de azil şi prin deportarea lor înainte ca aceştia să poată face apel împotriva respingerii cererilor lor. Curtea a ordonat Ungariei să îşi schimbe politicile, însă guvernul Orban a ignorat directiva, un răspuns pe care CEJ l-a catalogat în hotărârea sa din iunie drept o „încălcare fără precedent şi extrem de gravă a dreptului UE”. În plus faţă de amenda de 200 de milioane de euro, Ungaria trebuie să plătească încă 1 milion de euro pentru fiecare zi în care nu se conformează hotărârii Curţii.

Ca urmare, Budapesta analizează în prezent dacă poate recupera o parte din aceste costuri de la Comisia Europeană prin intentarea unui proces. Guvernul ungar a solicitat ministrului justiţiei să analizeze „cum putem să ne exercităm drepturile prin intermediul unui proces, pentru a obţine rambursarea unei părţi din costurile legate de migraţie” de la Comisia Europeană, a spus Gergely Gulyás, citat de MTI.

Protecţia graniţelor spaţiului Schengen este, de asemenea, o chestiune comună, care serveşte nu doar siguranţei Ungariei, ci este importantă pentru întreaga Europă. În ciuda acestui fapt, Ungaria nu are acces la fondurile Uniunii Europene pe care Bruxelles-ul le pune la dispoziţia altor state pentru protecţia graniţelor, a mai spus oficialul maghiar.

Gulyás a declarat că, în cazul în care Ungaria nu poate ajunge la un acord rezonabil cu Comisia pentru a remedia situaţia „inacceptabilă, intolerabilă şi nedreaptă” creată de hotărârea CJUE, va lua în considerare luarea măsurii neortodoxe de a lăsa toţi solicitanţii de azil să intre în ţară şi de a le oferi un bilet dus către Bruxelles.

Această propunere este luată de la Partidul Republican din SUA, o sursă obişnuită de inspiraţie pentru guvernul maghiar. În 2022, guvernatorul republican al Floridei, Ron DeSantis, a făcut o mişcare similară cu solicitanţii de azil de la frontiera americană, punând aproximativ 50 de migranţi într-un zbor către liberala şi exclusivista insulă Martha's Vineyard din Massachusetts. DeSantis a declarat că a organizat aceste zboruri pentru a expune „ipocrizia liberală”. Alţi lideri republicani, precum guvernatorul Texasului, Greg Abbott, şi fostul guvernator al Arizonei, Doug Ducey, au trimis autobuze cu refugiaţi în oraşe americane care au votat pentru democraţi.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un copil de 12 ani, fără ezitare, a luat arma și a tras pentru a-și salva tatăl din...
Digi FM
Petra, tânăra nevăzătoare care știe 6 limbi străine, s-a căsătorit în Grecia: „Nu-mi vine să cred că sunt...
Pro FM
Cea mai mare temere a lui Miley Cyrus după ce a fost acuzată că a plagiat o piesă a lui Bruno Mars. Legătura...
Film Now
Au trei copii și se iubesc de peste 25 de ani. Ce a răspuns Don Johnson când a fost întrebat care sunt...
Adevarul
Președintele CCR, Marian Enache, s-a căsătorit la 70 de ani. Ce funcții importante ocupă noua sa soție
Newsweek
Cât costă să trimiți copilul la o universitate în Anglia? De ce tarifele vor sări în aer?
Digi FM
Fiica Andreei Marin vrea să plece din România. "O susțin cu tot sufletul, dar nu-mi e ușor"
Digi World
Care sunt alimentele și băuturile care ar putea reduce riscul de apariție a demenței. Nu sunt dificil de...
Digi Animal World
O vulpe și un bursuc, prietenii neobișnuiți ai unui câine. Imaginile adorabile te vor topi
Film Now
Cum arată și ce face astăzi Frances Fisher, mama lui Rose din „Titanic”. Actrița are o fiică împreună cu...
UTV
Cheloo (Parazitii): De la scena la afaceri profitabile – cum a transformat succesul muzical in milioane de lei