Video Comuna cu 3 stații de încărcare electrice, dar fără asfalt și canalizare. Fostul primar: Probabil că de-aia nici nu m-au ales

Data actualizării: Data publicării:
sat cu statii de incarcare pentru masini electrice dar fara asfalt
Până când localnicii își vor cumpăra mașini electrice, pe ulițele din sat circulă, din când în când, alte vehicule cu zero emisii de carbon - căruțele. Sursa foto: captură Digi24

Nu au asfalt, dar vor avea stații de încărcare pentru mașinile electrice. Nu este o glumă, ci investiția unui fost primar din județul Gorj, care a reușit să obțină bani, astfel încât în comuna pe care o conduce să fie trei astfel de stații. Are și o explicație: microbuzul școlar este electric, deși, prin sat, oamenii încă umblă cu căruța.

Autoritățile din Căpreni, județul Gorj, au luat în serios recomandările Uniunii Europene de a reduce poluarea și au atras fonduri în valoare de peste jumătate de milion de lei, bani de la bugetul de stat, pentru a monta stații de încărcare electrice. Au omis, însă, că în comună rețeaua de apă și canalizare nu a ajuns încă la toate gospodăriile, iar oamenii încă mai merg pe drumuri de pământ.

"- Mai sunt biciclete, trotinete.
- Canalizare?
- Nimic.
- Apă curentă?
- Nu."

"- Apă curentă aveți aici?
- N-avem. De unde? Și gaze, tot așa, din '92 ne-a băgat pe o linie moartă niște țevi ca bagă gaze, da' nu e băgat...
- N-aveți nici gaze.
- Nu."

"- Ce să-ncarce? Curent, dacă e electrică.
- Dar sunt mașini electrice aici la dumneavoastră în comună?
- Mașini electrice nu sunt.
- Asfalt aveți peste tot?
- Nu e."

"Una dintre cele 3 stații de încărcare achiziționate de către primăria Capreni va fi amplasată în satul Bulbuceni. Din păcate, însă, drumul care duce la acest sat nu a fost niciodată asfaltat, iar oamenii de zeci de ani sunt nevoiți să meargă în aceste condiții. Spun ei că ar fi fost alte priorități, însă autoritățile locale au decis să amplaseze stații", transmite Anamaria Ianc, jurnalist Digi24.

Fostul primar al comunei, Emil Cătănoiu, spune, însă, că o mașină electrică există în sat, cumpărată tot de primărie: microbuzul școlar și mizează că, în viitor, oamenii își vor cumpăra mașini electrice. Pierzător la alegerile locale din acest an, spune că nu ia în seamă nemulțumirile oamenilor.

"- Oamenii să știți că nu sunt mulțumiți...
- Mă rog, e treaba dânșilor, probabil că de-aia nici nu m-au ales. Nu puteam să punem asfalt acum repede, repede și după aceea să tăiem să băgăm canalizare, să băgăm apă", spune Emil Cătănoiu, fostul primar al comunei Căpreni din județul Gorj, care a condus comuna timp de 34 de ani, iar anul acesta a pierdut alegerile locale la o diferență de doar două voturi..

Până când localnicii își vor cumpăra mașini electrice, pe ulițele din sat circulă, din când în când, alte vehicule cu zero emisii de carbon... căruțele

Reporter: Anamaria Ianc
Operator: Ionuț Voinea

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri