Fostul președinte al SUA, Bill Clinton, a fost internat la terapie intensivă. Problema medicală nu are legătură cu Covid

Data actualizării: Data publicării:
bill clinton la o conferinta
Foto: Gulliver/Getty Images

Fostul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton, în vârstă de 75 de ani, a fost internat în spital, într-o secție de terapie intensivă. Clinton primește tratament pentru o infecţie identificată în sânge. Problema medicală nu are legătură cu Covid, potrivit informațiilor furnizate de purtătorul său de cuvânt.

Spitalizarea a avut loc în California, la centrul medical Irvin. Clinton este în recuperare şi are o stare generală bună, notează CNN.

"Se reface, este într-o dispoziţie bună şi extrem de recunoscător medicilor, infirmierilor şi personalului care i-a oferit excelente îngrijiri", a spus Angel Urena, purtătorul de cuvânt al lui Bill Clinton, într-un comunicat pe Twitter.

Purtătorul de cuvânt a publicat de asemenea un comunicat al medicilor lui Bill Clinton, în care se precizează că acesta a fost spitalizat "pentru a fi monitorizat îndeaproape" şi că i s-au administrat intravenos antibiotice. Clinton "rămâne la spital pentru o monitorizare constantă", adaugă comunicatul medicilor, făcând referire la o infecţie de sânge.

După două zile de tratament, Bill Clinton "reacţionează bine la antibiotice. Echipa medicală din California este în comunicare constantă cu echipa medicală prezidenţială de la New York, inclusiv cu cardiologul său. Sperăm că el se va întoarce în curând acasă", continuă comunicatul.

Potrivit CNN, septicemia provine de la o infecţie a căilor urinare care s-a răspândit în sistemul sangvin al lui Bill Clinton. Acesta s-a simţit obosit marţi în timpul vizitei sale în California şi s-a deplasat la spital, unde ipotezele unei infectări cu COVID-19 sau probleme cardiace au fost infirmate, a relatat corespondentul medical al postului, Sanjay Gupta.

Bill Clinton a fost preşedinte al SUA din 1993 până în 2001.

El a mai fost spitalizat în trecut, cum s-a întâmplat şi în 2004, când a fost supus unei operaţii de bypass coronarian cvadruplu pentru a elibera patru artere înfundate, şi în 2010 când a suferit o angioplastie.

Între aceste două operaţii, Bill Clinton, care era cunoscut pentru preferinţele sale pentru mâncarea grasă, a început un regim vegetarian.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”