Faimosul agent Mino Raiola, impresarul lui Haaland, Pogba sau Ibrahimovic, a murit la 54 de ani

Data publicării:
Mino Raiola
Sursa foto: Profimedia Images

Celebrul agent de jucători Mino Raiola, care impresariază fotbalişti celebri precum Erling Haaland, Paul Pogba sau Zlatan Ibrahimovic, a decedat sâmbătă, la vârsta de 54 de ani, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Anunţul morţii sale, confirmat de firma pe care o conduce, dar şi de familia sa, vine la două zile după ce o parte a presei s-a grăbit să anunţe decesul său.

Nu au fost oferite detalii, însă comunicatul familiei a precizat că ''Mino a luptat până la sfârşit cu aceeaşi putere cu care a negociat pentru jucătorii săi''.

Raiola s-a născut în Italia, în 1967, după care s-a mutat în Olanda cu familia, când era copil. După o scurtă experienţă ca jucător, a lucrat apoi la centrul de juniori al clubului Haarlem, după care a început o carieră de intermediar şi a devenit un agent influent în lumea fotbalului, scrie Agerpres.

Cunoscut drept un "super agent", Raiola a lucrat cu jucători de top precum Zlatan Ibrahimovic, Erling Haaland, Paul Pogba sau Gianluigi Donnarumma, fiind artizanul unor transferuri precum cel al cehului Pavel Nedved la Juventus sau revenirea lui Pogba la Manchester United.

Mino Raiola a reacţionat ironic pe Twitter, joi, după ce presa a anunţat joi moartea sa: "Starea actuală a sănătăţii pentru cei care întreabă: înfuriat, a doua oară în patru luni când mă omoară. Se pare că eu sunt în stare să învii".

Raiola era internat în stare gravă la spitalul San Raffaele din Milano, a explicat Alberto Zangrillo, directorul Departamentului de Anestezie şi Terapie Intensivă al acestei unităţi medicale. Raiola fusese internat în luna ianuarie pentru o intervenţie medicală. Presa italiană anunţase atunci că a fost vorba de o operaţie de urgenţă, însă purtătorul de cuvânt al lui Raiola a indicat că acesta a fost "supus unor controale medicale de rutină care au necesitat anestezie". Cotidianul german Bild a scris câteva zile mai târziu că Raiola a fost internat la terapie intensivă din cauza unei boli pulmonare.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Singura țară din lume denumită după o femeie. Povestea este una fascinantă
Digi FM
Ce se ascunde în spatele lui Călin Georgescu? Ce partid îl susține, de fapt
Pro FM
Delia, revoltată după ce Călin Georgescu a spus că o femeie "nu poate face față" rolului de președinte: Mor...
Film Now
Penelope Cruz, elegantă și în costum de baie, într-o ședință foto pentru Vogue. „Cea mai frumoasă femeie”
Adevarul
Călin Georgescu, file din realitate. Doi profesori îi demontează mesajele despre Educație propagate pe...
Newsweek
Decizie radicală pentru pensiile militarilor și rezerviștilor. S-a stabilit când ar urma să crească
Digi FM
Vasile Bănescu, critică susținerea lui Călin Georgescu de către preoții Bisericii Ortodoxe: „Unde este...
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău atunci când încetezi să mai folosești țigările electronice
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Prietenii lui Brad Pitt spun că Angelina Jolie face jocuri de culise și îi întoarce pe copii împotriva...
UTV
Elena Viscu, fosta sotie a lui CRBL, face primele declaratii despre fiica lor, Alessia: „Citeste si ea...