Video Explozii și incendii în Kiev după un atac cu rachete al rușilor. Mașini și case au luat foc, cel puțin doi răniți

Data publicării:
GWccsQWWoAAIAo7
Ucrainenii au distrus mai mult de 10 rachete de croazieră şi aproape 10 rachete balistice. Foto: X

Rușii au atacat cu rachete capitala ucraineană Kiev noaptea trecută, iar resturile căzute de la rachetele doborâte au rănit cel puţin două persoane, au provocat incendii şi au deteriorat case şi infrastructura, au declarat oficialii, potrivit Reuters.

Unităţile de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus mai mult de 10 rachete de croazieră şi aproape 10 rachete balistice, a precizat administraţia militară a oraşului pe aplicaţia de mesagerie Telegram, potrivit News.ro. 

Alerte de raid aerian au fost emise în întreaga Ucraină timp de aproape două ore înainte ca forţele aeriene să declare cerul liber la ora 0330 GMT. Polonia, ţară vecină membră NATO, a activat avioane poloneze şi aliate pentru a-şi menţine spaţiul aerian în siguranţă în timpul atacurilor.

O cazangerie de la o uzină de apă din Kiev a fost parţial avariată, la fel ca şi intrarea într-o staţie de metrou care serveşte drept adăpost în districtul Svyatoshynksyi, a transmis primarul Kievului, Vitali Klitschko, pe Telegram, adăugând că staţia funcţionează în continuare.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În cartier se află universităţi şi şcoli.

Cel puţin două persoane au fost rănite în urma atacului, a declarat Klitschko. Maşinile au fost incendiate în tot oraşul, precum şi o clădire nerezidenţială din districtul Shevchenkivskyi, a adăugat el.

Serviciile de urgenţă s-au deplasat, de asemenea, în districtele Svyatoshynksyi, Holosiivskyi şi Solomyanskyi, unde au căzut resturi din rachetele distruse, a adăugat Klitschko.

În Solomyanskyi se află o gară importantă şi principalul aeroport din Kiev. Cartierul istoric Svyatoshynksyi se află la marginea de vest a oraşului, în timp ce Holosiivskyi este în sud-vestul acestuia.

Atacul a avut loc la exact o săptămână după ce Moscova a lansat peste 200 de rachete şi drone asupra Ucrainei, omorând şapte persoane şi lovind instalaţii energetice din întreaga ţară, în ceea ce Kievul a numit atacul „cel mai masiv” al războiului.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O navetă spațială îndepărtată confirmă că Pământul este locuibil și...
Digi FM
Cum au reacționat doi turiști cehi care s-au întors în România după 7 ani: „Țara încă are farmecul ei”
Pro FM
VIDEO Shakira, dezgustată când a văzut că era filmată sub rochie, în timp ce dansa în club. Dezamăgită, a...
Film Now
Nu i-a mai văzut de 16 ani, dar îi sunt aproape. Copiii adoptați de Nicole Kidman, gest emoționant după ce...
Adevarul
Ca după război. Calea ferată ce leagă Galați de Bârlad, distrusă de inundații. „Linia a dispărut complet de...
Newsweek
EXCLUSIV Recalcularea pensiilor, schimbată. Pensie crescută pentru pensionarii cu grupe de muncă
Digi FM
Un vlogger român, uimit de ce a găsit într-un supermarket din Ucraina, aproape de granița cu Rusia: „Este...
Digi World
Cum reușește o pensionară în vârstă de 100 de ani să arate cu 30 de ani mai tânără: „Mă asigur că folosesc...
Digi Animal World
Momentul când un tigru atacă un porc mistreț în India, surprins de un fotograf. Imaginile sunt greu de urmărit
Film Now
Reacția lui Tom Hardy, după ce Charlize Theron a mărturisit că s-a simțit amenințată de prezența lui la...
UTV
Premiile Emmy 2024. Cele mai spectaculoase tinute de pe covorul rosu