Europol a desființat "Cartelul Balcanilor". Zeci de membri ai bandei criminale au fost arestați pentru trafic de droguri și de arme

Data actualizării: Data publicării:
actiune europol
Europol a desființat "Cartelul Balcanilor". Zeci de membri ai bandei criminale au fost arestați pentru trafic de droguri și de arme. FOTO: FB Europol

37 de infractori au fost arestaţi în şapte ţări în urma unei anchete de amploare coordonată de poliţia croată, care a vizat desfiinţarea unei bande criminale "extrem de violentă" din Balcanii de Vest, a comunicat Europol.

Această reţea infracţională a fost implicată în trafic de droguri şi arme pe scară largă în Europa, a declarat agenţia europeană pentru combaterea criminalităţii.

"Un total de 37 de suspecţi au fost arestaţi în timpul anchetei, iar liderul bandei, un cetăţean din Bosnia şi Herţegovina considerat o ţintă importantă de Europol, ispăşeşte în prezent o pedeapsă cu închisoarea de patru ani în Italia", a spus Europol.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Liderul bandei este suspectat că a coordonat activităţile de comerţ cu droguri şi arme dând ordine subordonaţilor săi din închisoare.

Operaţiuni ale poliţiei au fost efectuate joi, simultan, în Croaţia, Slovenia, Bosnia şi Herţegovina, Ţările de Jos, Italia, Belgia şi Germania, în vederea arestării membrilor bandei criminale, scrie Agerpres.

Totodată, poliţia a confiscat 148.000 de euro în numerar, 18 arme de foc, dintre care două mitraliere şi 500 de grame de TNT cu declanşatoare de la distanţă. Au fost confiscate, de asemenea, 15 kg de cocaină, 11 kg de heroină, 3 kg de amfetamină, 7 kg de marijuana şi 10 kg de canabis.

Această operaţiune de amploare a fost precedată de o investigaţie complexă, realizată de poliţia din Croaţia în cadrul misiunii operaţionale "Cartelul Balcanilor". 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri