Video Exclusiv Edwin Feulner, fondator Heritage Foundation: România trebuie să fie în Visa Waiver. Am să le spun asta prietenilor mei din Guvernul SUA
Edwin Feulner este președinte al Fundaţiei Memoriei Victimelor Comunismului şi este fost preşedinte și fondator al think tank-ului conservator Heritage Foundation. A consiliat de-a lungul carierei mai mulți preşedinţi americani și cunoaște foarte bine România și situația din zonă. Într-un interviu pentru Digi24, Edwin Feulner dă asigurări că se numără printre americanii care consideră că România trebuie să intre în programul Visa Waiver.
România nu se află într-un „cartier” neapărat prietenos în această zonă a Europei, iar americanilor ar trebui să li se reamintescă importanța relației strategice pe care o au cu românii, spune expertul. „Când avem scutiri de viză pentru Polonia şi acum pentru Croaţia, ar trebui să avem un sistem de scutire de viză în vigoare pentru România. Chiar vreau să lucrez la asta când mă întorc la Washington, să văd ce pot face, mă refer la discuţii cu prietenii mei din guvern, să le spun: Hei, uitaţi-vă bine la situaţia asta, nu o lăsaţi pe altădată!”, promite Edwin Feulner.
Legătura dintre România şi Statele Unite este puternică. Pe măsură ce această relaţie se consolidează, creşte şi numărul comentariilor dinspre partea care consideră că apropierea celor doi parteneri transatlantici este dăunătoare. Sunt oameni care încă trăiesc ancoraţi într-un trecut descris glorios de manuale de istorie denaturate şi aleg să nu privească prezentul aşa cum este. Naţionalismul creşte, se confundă cu patriotismul şi cu ideile care acuză Occidentul de toate relele din lume. Nu există sisteme politice perfecte. Sunt însă regimuri care oferă libertate de dezvoltare pentru cetăţeni şi cele care le dictează oamenilor cum să trăiască, ce să creadă, ce să simtă şi faţă de cine, în numele unor cauze care nu au de fapt legătură cu poporul. România a trecut prin comunism şi, deşi a scăpat de el de mai bine de 30 de ani, nu reuşeşte să se îndepărteze total de conceptul „înainte era mai bine”. Poate pare mai puţin important, dar contează să primim ajutor de la partenerul de încredere şi în acest tip de situaţii, ca să înţelegem mai bine diferenţele dintre ceea ce ne place să credem şi realitate.
Lecția neînvățată a istoriei. Ce înseamnă libertate?
Cristina Cileacu: Înregistram acest interviu chiar de Ziua Națională a României, 1 Decembrie și, desigur, decembrie, pentru români, este o lună care ne amintește și de căderea comunismului în țara noastră. Românii mai tineri nu cunosc cu adevărat această istorie. Românii spun era mai bine în timpul comunismului, că viața a fost mai bună. Foarte puţini români îşi reamintesc că democraţia este o luptă, că este o luptă zilnică. Cum îi putem face pe oameni să-şi amintească, să-i facem să înţeleagă mai bine cât de rău este comunismul?
Edwin Feulner, fondator Heritage Foundaton: Rolul nostru, rolul meu de preşedinte al Fundaţiei Memoriei Victimelor Comunismului din Statele Unite, este să ne concentrăm asupra victimelor, cei peste 100 de milioane de oameni care în ultimul secol au murit din cauza comunismului, fie că este vorba de fosta Uniune Sovietică, fie că este România, fie că este China, chiar şi în prezent, sau în Cuba. Sunt peste tot în lume și mai sunt încă un miliard și jumătate de oameni în lume care trăiesc sub comunism, care nu au niciuna dintre libertățile fundamentale pe care românii le au aici, pe care noi le avem în Statele Unite. Să reamintim tinerilor ce înseamnă cu adevărat această libertate de bază, este ceva ce noi toți trebuie să facem în mod individual. Şi trebuie să o instituţionalizăm şi prin sistemele noastre educaţionale. Sunt primul care spune că Statele Unite sunt atât o capodoperă, cât și o lucrare în curs de construcţie. Nu am fost niciodată perfecţi. Nu pretindem că suntem perfecți, dar știm că oferindu-le oamenilor opțiuni, permițându-le să fie, așa cum a spus Milton Friedman, marele economist, permițându-le să fie liberi să aleagă și să ia propriile decizii pentru viața lor, legat de locul în care trăiesc, ce fac, unde merg la școală, câți copii vor avea etc., asta înseamnă libertate și asta suntem, spre deosebire de sistemul dictatorial care de fapt înseamnă cu adevărat comunism.
România, mai aproape de Visa Waiver
Cristina Cileacu: Sunteți aici în România pentru o întâlnire cu președintele nostru, pe care îl cunoașteți și pe care l-aţi găzduit la Fundația Heritage, cu mulți ani în urmă. Ce veţi discuta cu el?
Edwin Feulner: Sunt atât de multe lucruri pozitive care se întâmplă în relația americano-română în prezent: relaţia noastră strategică, mai veche de 20 de ani; faptul că există trupe SUA, din păcate cred că pe bază de rotație, aici în România, dar cel puțin există o prezență a trupelor americane aici; rolul critic al României pentru Marea Neagră; și ceea ce știm că se întâmplă în Ucraina, cu rușii în Ucraina. Așa că avem multe în comun şi lucrăm împreună pozitiv, mai sunt și interesele noastre economice, care sunt foarte reale. Știu că președintele a vorbit, de exemplu, despre noua energie nucleară și sunt companii americane implicate în eliminarea deșeurilor nucleare, care ar rezolva o mare parte din provocarea reprezentată de energia verde, cu care se confruntă întreaga lume. Și ar fi minunat dacă România ar fi lider în ceva de genul utilizării acestei noi tehnologii de eliminare a deșeurilor nucleare, împreună cu construirea noilor reactoare nucleare. Vorbim despre atât de multe alte lucruri, modernizarea armatei. Am fost foarte mândru când România a fost una dintre primele țări care au îndeplinit angajamentul NATO de 2% pentru cheltuielile pentru apărare. Este destul de clar pentru mine de ce, adică te uiți la o hartă, vezi că nu sunteţi neapărat într-un cartier prietenos aici. Apreciem acest lucru și acest tip de relație ar trebui consolidată. Iar celălalt lucru pe care trebuie să-l facem este să le reamintim americanilor că românii sunt aliații noștri, ei sunt prietenii noștri. Şi, Doamne, când avem scutiri de viză pentru Polonia şi acum pentru Croaţia, ar trebui să avem un sistem de scutire de viză în vigoare pentru România. Chiar vreau să lucrez la asta când mă întorc la Washington, să văd ce pot face, mă refer la discuţii cu prietenii mei din guvern, să le spun: Hei, uitaţi-vă bine la situaţia asta, nu o lăsaţi pe altădată!
Cristina Cileacu: Renunțarea la viză este într-adevăr un lucru care frustrează românii. Credeţi că acest lucru poate fi într-adevăr rezolvat? Există speranță pentru asta?
Edwin Feulner: Cred că există. În cursul administrației Trump, am lucrat foarte mult cu prietenii din Polonia și Polonia a primit scutirea de viză. Nu spun că eu am făcut asta, eu doar am adunat oamenii potriviți și le-am spus: iată motivele pentru care este important. Este ceva important pentru oamenii din România, dar este important și pentru noi, în Statele Unite. România este un aliat critic în regiune, pe flancul estic al NATO, este o economie în creştere, ne bazăm pe minerale, energie și orice altceva România poate ajuta, pe agricultură. Să le arătăm românilor cât de mult apreciem tot ceea ce fac pentru lucrurile care ne aduc împreună.
„Dumnezeu ne-a dat o gură și două urechi, așa că ascultați de două ori mai mult decât vorbiți!”
Cristina Cileacu: Dacă e să continuăm această conversație despre frustrare, vedem că oamenii din toată lumea, nu doar din România, au tot felul de probleme cu menţinerea stabilității, pentru că totul se întâmplă atât de repede în zilele noastre. În același timp, avem regimuri autoritare care par a fi mai bune la PR, să zicem, pentru că avem acest lider foarte puternic, care se preface că rezolvă toate problemele lumii. Credeți că aceste tendințe se pot întoarce? Tocmai am vorbit despre căderea comunismului.
Edwin Feulner: Sub administrațiile președinţilor Ronald Reagan și George H.W. Bush senior, am avut onoarea să fiu președintele Comisiei consultative privind diplomația publică americană. Am avut ocazia să călătoresc în jurul lumii, să pot spune povestea Americii, să pot discuta personal cu oamenii. Genul acesta de lucruri se pierd, vorbitul în persoană. Și nu se pierd doar din cauza pandemiei, acum suntem toţi mai mult în spatele camerelor, mai rar ne întâlnim unii cu alţii. Mă bucur că noi am putut să ne întâlnim. Dar mai sunt şi reţelele de social media și aşa mai departe, oamenii ascultă doar primele 5 secunde din ce spune cineva. Trebuie să iei loc, trebuie să ai o conversaţie. Trebuie să poţi vorbi despre aceste lucruri și nu doar să vorbeşti, dar întotdeauna le reamintesc copiilor și nepoților mei, Dumnezeu ți-a dat o gură și două urechi, așa că ascultați de două ori mai mult decât vorbiți. Să ne ascultăm unii pe alții și să ne dăm seama cum putem să ne unim, să adăugăm și să înmulțim, să nu scădem și să împărțim. Şi cred că acesta este viitorul real al democraţiei. Dacă putem aduce oamenii împreună, să spunem: acestea sunt lucrurile bune pe care le putem face împreună, în loc de: avem această problemă, această problemă. Să fim mai pozitivi în această privinţă.
Greșelile neînțelese se repetă
Cristina Cileacu: Aţi lucrat şi l-aţi cunoscut foarte bine pe presedintele Reagan. El a venit la putere într-un moment când America era dezamăgită de prestaţiile președintelui Carter și ale președintelui Ford. De asemenea, a fost ascensiunea aripii de extremă dreapta în Statele Unite. Un fel de situație similară cu cea de astăzi. Credeţi că ceva similar se poate întâmpla din nou în Statele Unite?
Edwin Feulner: Nu aş spune extrema dreaptă. Eu o numesc un fel de conservatorism responsabil...
Cristina Cileacu: Noua dreaptă?
Edwin Feulner: Noua dreaptă. Și a fost o reacție la starea de fapt rezultată din lipsa de atitudine a lui Carter, iar bietul Gerry Ford, pe care îl cunoșteam destul de bine, a moștenit problemele administrației Nixon, care includeau nu doar retragerea noastră din Vietnam, ceva destul de haotic, dar şi inflația, controlul salariilor și al prețurilor, probleme economice interne.
Cristina Cileacu: Deci, la fel ca astăzi.
Edwin Feulner: Da, da, da. Într-o zi bursele de valori cresc, a doua zi sunt în jos și oamenii sunt îngrijorați și prețurile gazelor sunt în sus cu 40 la sută într-un an. Din nou, ce trebuie să facem? Avem nevoie de stabilitate și avem nevoie de ea în Statele Unite. Sper că atunci când o să revii în vizită în Statele Unite și să vii la Washington, de-a lungul „culoarului politic” vor fi republicani și democrați capabili să vorbească unii cu ceilalţi, nu doar să bum, bum, bum... să se lupte unii cu ceilalţi tot timpul. Cum am spus, trebuie să adunăm și să multiplicăm, nu să scădem și să împărțim. Hai să găsim acele lucruri care ne fac să fim împreună, în loc de lucrurile care ne despart.
Ce urmează în politica americană?
Cristina Cileacu: America este şi ea divizată, așa cum aţi spus, dacă ne uităm la politica dumneavoastră, este ca și cum ai viziona un film de la Hollywood, uneori, este la fel de spectaculoasă. Ce urmează pentru politica americană, pentru că ţara dvs este divizată la fel ca restul ţărilor noastre?
Edwin Feulner: Da, este... Mă tem că nu este doar ca un film, este mai mult ca un serial TV, în care avem episod după episod şi ne întrebăm: Doamne, ce se va întâmpla în continuare? Ştii, Biden-Trump atât de aproape, Senatul, 50-50. Biden câştigă, aşa că are Senatul. Nancy Pelosi conduce Camera, cu o majoritate de doar 3 locuri din 435. Data viitoare, în mai puţin de un an, toate sondajele spun că republicanii vor prelua evident controlul asupra Camerei, posibil chiar să îşi consolideze controlul sau să preia controlul asupra Senatului. Atunci ce se întâmplă cu Biden? Îşi termină cariera? Din nou, cum ne poziţionăm? Și asta a fost ceea ce Biden a spus în discursul său inaugural, nu cu mult timp în urmă. A vorbit despre a fi împreună, despre cum să reuşim să lucrăm împreună, ca o națiune. Dar programele pe care le-a propus nu au fost atrăgătoare pentru nimeni dintre cei care sunt de centru sau centru-dreapta. Adică, pentru mulţi democrați - și am văzut asta recent, când în statul meu natal, Virginia, un republican l-a detronat pe democratul presupus a fi reales, Terry McAuliffe, bun prieten al lui Bill Clinton și aşa mai departe, dar republicanul a învins la capitolul probleme locale, lucruri care afectează într-adevăr mama și tatăl de la masa din bucătărie. Asta se întâmplă acum în SUA, politica este din nou despre elementele de bază, ne întoarcem la „cum anume ne va ajuta guvernul în această privinţă?”
Cu mult timp în urmă, cu câteva sute de ani în urmă, John Milton a spus că promisiunea este întotdeauna o proiecţie a perfecţiunii. Dar, în practică, nu merge aşa. Niciodată nu este perfect. Aşa că nu trebuie să ne gândim că alternativa este ideală. Ar trebui să realizăm că da, dacă mergem ceva mai departe pe această temă sau dacă putem ajuta familia câte puţin în privinţa asta şi asta, ajungem să facem ceea ce ar trebui să facem la Washington. Și apoi putem să dăm guvernul la o parte din drum, sincer, să-i lăsăm pe oameni să-şi ia propriile decizii. Vedem asta în educație și politici locale, cele despre care poporul american spune copleșitor în sondajele că părinții ar trebui să poată alege la ce școli merg copiii lor. Și acest lucru a fost pus în mare măsură pe seama pandemiei, când oamenii au văzut unele dintre lucrurile pe care copiii lor le învățau la şcoală şi pur și simplu nu le-a plăcut deloc. Este o perioadă incitantă, democraţia este întotdeauna un proces în derulare.
Relația care durează ca „stânca”
Cristina Cileacu: Dacă ne uităm la politica Statelor Unite, atunci când vine vorba de afaceri externe, accentul principal este acum zona Asia-Pacific. Ce se întâmplă cu restul regiunilor în care America ne-a obişnuit cu prezenţa?
Edwin Feulner: Primul şi angajamentul fundamental al Americii rămâne pentru un NATO puternic şi un Atlantic puternic. Cât am fost preşedintele Fundației Heritage, timp de 37 de ani, am înființat Centrul de Studii Asiatice, pentru că nimeni nu era atent la Asia. Eram toți demoralizaţi după Vietnam și îmi amintesc că am spus presei că într-o zi, comerțul dintre Statele Unite și Asia va fi probabil aproape la fel de mare ca în Europa. Astăzi este de trei ori mai mare decât este cel cu Europa. Am considerat că trebuia să ne concentrăm mai mult pe Asia. Dar, în același timp, la Heritage Foundation, aveam Centrul pentru Libertate Margaret Thatcher, ca să le amintim oamenilor, nu doar din SUA şi Marea Britanie, ci din SUA și întreaga Europă, ce înseamnă și care este cu adevărat baza rolului Statelor Unite în lume. Aşa că nu-mi fac griji pentru diminuarea angajamentelor SUA faţă de Europa. Da, accentul puternic este pe Pacific, pentru că sincer, acolo este cea mai mare amenințare în prezent. Am fost unul dintre oamenii care, în urmă cu 25 de ani, a spus: ar trebui să aducem China în Organizația Mondială a Comerțului. Bilateral ar trebui să le dăm statutul de naţiune favorizată, ca să putem negocia mai mult cu ei. Dar China nu a respectat regulile și la un moment dat lumea trebuie să spună: hei, dacă ai de gând să încalci regulile, atunci nu mai lucrăm la fel cu tine! Şi asta a făcut Donald Trump. Şi astăzi, sincer, Joe Biden face acelaşi lucru. Nu ne întoarcem la politica amabilă a lui George W. Bush şi Barack Obama, a ambelor partide, față de China. Pentru că a fost Trump dur în privinţa comerțului, acum Biden lucrează cu Australia, Marea Britanie în privinţa submarinelor din Pacific. AUKUS. Este un fel de realizare bilaterală că trebuie să avem o nouă politică în Pacific. Dar, în același timp, alianţa NATO-SUA-Europa este stânca, baza absolută pe care se construieşte orice altceva.
Vor exista în continuare sfere de influență?
Cristina Cileacu: Credeţi că aceste sfere de influenţă cu care suntem obişnuiţi, cu lumea divizată între Vest şi Est, sfere de influenţă ale Statelor Unite, ale Rusiei, ale Chinei şi aşa mai departe, credeți că acest lucru va funcționa în continuare sau lumea ar trebui să fie mai deschisă față de restul lumii pentru a supraviețui?
Edwin Feulner: Mi-ar plăcea dacă întreaga lume ar fi deschisă faţă de restul lumii în mod corect şi rezonabil. Un caz pe care nimeni nu-l menţionează. China, China va fi foarte curând cea mai mare economie din lume. Ei bine, da, este. Dar ştii ce? În cadrul Organizației Mondiale a Comerțului, China este încă considerată o țară în curs de dezvoltare, ceea ce înseamnă că nu trebuie să respecte drepturile de proprietate intelectuală pe care orice altă țară, pe care România și Statele Unite și toți ceilalți trebuie să le respecte. Aceasta înseamnă că primesc un tratament preferenţial din partea FMI şi a Băncii Mondiale. Dacă vom avea o astfel de lume, trebuie să ne asigurăm că toţi jucăm după aceleași reguli. Şi asta este una din reguli. Cred că organizațiile internaționale ar putea juca sincer mai eficient, dacă ar reaminti oamenilor că nu există excepții, toată lumea este egală, dar asta înseamnă că toată lumea se supune acelorași reguli. Şi asta ar fi drăguţ din partea dlui Putin - ar face şi el asta, nu-i aşa? Dar dacă mă uit la Marea Neagră, în Crimeea, nu face asta.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
