Cazul Arabellei McCormack, o copilă în vârstă de 11 ani, a impresionat și a revoltat, deopotrivă, întreaga America. Fetița a murit sub ochii polițiștilor și ai medicilor. Ea fost găsită mult prea târziu după ce mama și buncii ei au torturat-o și au înfometat-o. Cei trei, dar și liderul de la Rock Church, o megabiserică din San Diego, au fost arestați, anunță NBC News.
Arabella McCormack a fost inițial crescută de părinții ei împreună cu cele două surori. La un moment dat, cele trei copile s-au mutat la bunicii lor care le-au și adoptat, între timp.
În vara acestui an, polițiștii au fost sesizați de vecini cu privire la faptul că una dintre fete este în pericol. La momentul intervenției polițiștilor, fetița era plină de vânătăi și era subnutrită, potrivit unei declarații pentru People de către biroul șerifului din San Diego.
În ciuda eforturilor medicilor de a o salva, copila nu a supraviețuit. Pe 30 augist când a fost anunțat decesul fetiței, tatăl ei biologic s-a sinucis chiar în fața polițiștilor.
La începutul săptămânii, poliția din San Diego a finalizat ancheta. Mama fetiței, Leticia McCormack, în vârstă de 49 de ani, implicată în activități la Rock Church, părinții ei Stanley Tom, în vârstă de 75 de ani și Adella Tom de 70 de ani, au fost arestați pentru tortură și uciderea Arabellei McCormack. Totodată a fost arestat și liderul Rock Church din San Diego.
În timpul anchetei, tatăl biologic al fetiței, un agent al Serviciului Vamal și Protecției Frontierei din SUA, s-a sinucis chiar în fața polițiștilor.
Editor : D.D.