Video Drama copiilor ucraineni care au fost răpiți de ruși. „În fiecare dimineață, ne forțau să ne ridicăm în picioare pentru imnul rusesc”

Data publicării:
copii ucraineni
Drama copiilor ucraineni care au fost răpiți de ruși. Captură video Digi24

Mai mulți copii ucraineni răpiți de soldații lui Vladimir Putin și ținuți în tabere controlate de Rusia timp de mai multe luni au fost eliberați și s-au întors acasă, unde au avut parte de reuniuni emoționante cu familiile lor. Micuții au avut noroc, pentru că în continuare nu se știe nimic de soarta celorlalți mii de copii ucraineni răpiți de ruși. Ar fi nu mai puțin de peste 16 mii de copii care au fost luați și duși în centre din Rusia.

A fost pentru prima dată când Dennis Zaparacenhko și-a văzut cei trei copii din octombrie, atunci când familia lui a fost presată de ruși să-i trimită în Crimeea. Majoritatea celor 17 copii care au fost returnați la Kiev locuiau în Hersonul ocupat de ruși toamna trecută. „Ne-au spus că vor vedea marea, se vor bucura de aer curat. Când ne-am dat seama că nu trebuia să-i trimitem, a fost prea târziu”, spune tatăl unuia dintre copiii răpiți.

El și alți părinți se așteptau ca micuții să fie aduși în câteva săptămâni, apoi li s-a spus două luni. Această reuniune a venit după aproape jumătate de an. Unul dintre copiii care au fost răpiți povestește că rușii îi obligau să asculte imnul rusesc în fiecare zi. „În fiecare dimineață, la 08:15, ne forțau să ne ridicăm în picioare pentru imnul rusesc”, spune el.

Acești copii povestesc prin ce au trecut, unii spun că au fost bine îngrijiți și că s-au distrat. Fiul de 15 ani al Nataliei nu a fost dus într-o tabără, ci dus de soldați din satul lor aflat în regiunea Harkov la un internat din Luganskul ocupat de ruși. „L-au amenințat că îl vor trimite la un azil sau că îl vor da spre adopție”, spune femeia. Ea și toate aceste familii au reușit să-și recupereze copiii cu ajutorul unei fundații numite „Salvați Ucraina”, care a organizat și a plătit pentru călătoria care le-a dus pe mame prin Polonia, Belarus și în cele din urmă Rusia.

Nikola Kuleba, membru al organizației, spune că Kremlinul încearcă să convingă lumea că salvează copiii. „Nu au niciun drept ca agresor să se atingă de orice familie, de orice copil, pentru că aceasta este o crimă de război. Ei trebuie să fie pedepsiți de un tribunal ucrainean sau la Haga”, a spus acesta.

Toate aceste familii primesc acum consiliere socială și psihologică, iar activiștii spun că vor continua munca pentru a aduce și mai mulți copii înapoi acasă.

Săptămâna trecută, Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele lui Vladimir Putin și a comisarului rus pentru drepturile copilului pentru crime de război.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ciocolata Dubai, luxul care ascunde un mare fâs-tic. Ingredientele surpriză care îi păcălesc pe consumatori
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Cum arată fiul lui Jack Nicholson. Asemănarea cu tatăl lui i-a adus rolul principal într-un film horror
Adevarul
Nazistul care s-a revoltat împotriva cruzimii. Povestea adevărată a lui Oskar Schindler, salvatorul evreilor
Newsweek
Care pensionari NU iau bani în plus la pensie la indexarea din 1 ianuarie? Știm ce meserie au avut
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Aricii din Europa, incluşi pe „lista roşie” cu specii „potenţial ameninţate cu dispariţia”. „Oamenii sunt cei...
Film Now
Avocata lui Johnny Depp a dezvăluit de ce nu și-a dorit o relație cu starul: „Nu aș face niciodată așa ceva...
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...