Video Exclusiv Dragonul, Ursul și Unchiul Sam. Expert: Nici SUA, nici China nu ar câștiga o viitoare competiție între ele, fără participarea Rusiei
China este foarte interesată de criza din Ucraina, iar motivele sunt mai complexe decât derularea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing. Se vorbește despre schimbarea ordinii mondiale, în care Statele Unite ar urma să fie detronate de tandemul Dragonul și Ursul, adică China și Rusia. Lumea nu se schimbă însă atât de simplu, pentru că la rândul ei, America are aliați puternici în Europa și în regiunea indo-pacifică. Velina Tchakarova este directorul Institutului Austriac pentru Politici Europene și de Securitate și face o analiză completă a acestor relații geopolitice tot mai complicate într-un interviu pentru Digi24.
De ce este Rusia interesată de o apropiere de China
Cristina Cileacu: Velina, criza de securitate creată de Rusia atrage şi atenţia Chinei şi am putut vedea că atât preşedintele Xi Jinping, cât şi ministrul său de externe, Wang Yi, au fost implicaţi în discuţii la diferite niveluri pentru a dezescalada situaţia crizei din Ucraina. De ce este dintr-odată Ucraina atât de importantă pentru China?
Velina Tchakarova, director AIEPS Viena: Desigur, chinezii, care observă cu atenţie escaladarea militară din estul Ucrainei, îşi trag propriile concluzii cu privire la modul în care Statele Unite, împreună cu aliaţii europeni, vor aborda criza, vor atenua de fapt această escaladare, astfel încât China să aibă o idee mai bună despre viitorul potenţialelor conflicte în arena diplomatică sau orice alte arene ale rivalității sistemice dintre Statele Unite și China. Ca să fie absolut clar, actuala escaladare militară a Rusiei este o abordare triplă.
Desigur, se concentrează în principal pe Ucraina dintr-o perspectivă rusă. Dar sunt două straturi importante ale acestei abordări rusești și de aceea trebuie să clarific puțin. Al doilea strat este axat pe modul în care Rusia vrea să arate membrilor UE și NATO, adică puterile europene, că sunt irelevante din punct de vedere geopolitic în această escaladare militară din perspectiva în care nu pot împiedica cu adevărat derularea unui atac militar. Putem discuta mai târziu, desigur, răspunsul european. Al treilea cel mai important strat, este orientat pe termen lung și oferă un sprijin suplimentar pentru poziția rusă și este modernizarea poziției ruse în viitoarea rivalitate sistemică dintre China și Statele Unite ale Americii. Asta înseamnă că Rusia se bazează pe sprijin diplomatic și, într-o mare măsură, pe susținere financiară și economică, în cazul în care, de exemplu, va apărea un răspuns masiv din partea Occidentului, adică noi sancțiuni grave. Asta înseamnă că fără acest sprijin din partea Chinei, Rusia probabil nu ar fi luat în considerare acest tip de escaladare în acest moment exact. Dar să fim clari, amenințarea Rusiei este una iminentă și a fost întotdeauna prezentă din 2014, când Rusia, de fapt, a invadat Ucraina și a sprijinit direct mișcările separatiste și a anexat părți din Ucrainei.
Ce leagă Rusia și China
Cristina Cileacu: Xi Jinping a spus public că Vladimir Putin este cel mai bun prieten al lui. Acesta este un fapt. Pe de altă parte, trebuie să întreb câtă prietenie este între China şi Rusia în aceste condiţii pe care tocmai le explicai și luând în calcul şi istoria comună?
Velina Tchakarova: Desigur, există acest strat diplomatic interesant al relației cu ambii președinți care s-au întâlnit de aproape 40 de ori. Va fi, de asemenea, o vizită foarte importantă a președintelui rus în China, pentru deschiderea Jocurilor Olimpice, deși, dacă observăm cu atenție, știm că sportivilor ruși li s-a interzis să concureze și totuși președintele rus va sta cel mai probabil lângă Xi Jinping şi asta este, desigur, o victorie diplomatică, să spunem așa, pentru amândoi, pentru că țările occidentale au boicotat deja Jocurile Olimpice, astfel încât nu va exista o reprezentare serioasă a multor aliați americani și, de asemenea, a multor puteri europene. Deci, într-un fel, este un capital diplomatic, care vine de la Moscova. Acum, dacă vorbim despre relație din punct de vedere geopolitic, desigur, există mult mai mult decât declarațiile diplomatice ale unei alianțe, ceva care depășește o alianță și o relație care este în cel mai bun punct din ultimii 60 de ani. Și aici, după cum văd eu lucrurile, nu vorbim despre o alianță după modelul anglo-saxon sau occidental de alianță și parteneriat, care trebuie să se bazeze pe încrederea solidă. Dar, de asemenea, nu este nici o intenție sau o căsătorie de conveniență. După cum văd eu lucrurile, este un fel de modus vivendi ad-hoc, o coordonare sistemică în diverse domenii strategice, din două motive principale. Primul este navigarea prin această perioadă de tranziție a relațiilor internaționale, în care atât China, cât și Rusia încearcă să prevină orice rezultate negative ale tranziției și transformării ordinii globale. Asta înseamnă protejarea intereselor naţionale, în primul rând, şi prin coordonare, ele îşi pot susţine reciproc poziţiile cu privire la diverse chestiuni internaţionale. Dar al doilea obiectiv important, este subminarea influenței și pozițiilor americane în toate afacerile internaționale relevante.
Se prefigurează o nouă ordine modială?
Cristina Cileacu: Crezi că vor reuși și în realitate, pentru că există această discuție despre noua ordine mondială în care China va depăși Statele Unite, cu ajutorul Rusiei și Iranului în principal.
Velina Tchakarova: Suntem abia la începutul acestei perioade de tranziţie în relațiile internaţionale. Statele Unite sunt încă singura putere globală, adică o putere care are capacități globale de putere, capacităţi să-și desfăşoare puterea militară în fiecare colţ al lumii, în funcţie de interesele naţionale ale Americii, şi cu rezerve într-o monedă de circulație internațională. Prin urmare, încă avem un singur pol de putere. Noutatea acum este că China concurează pentru influență în toate domeniile relevante, luăm în considerare finanțele globale, economia, comerțul și apoi, bineînțeles, organizațiile internaționale și regionale și luăm în considerare domeniul tehnologic. Va fi un fel de competiţie cuprinzătoare şi orientată pe termen lung. Cred că potrivirea de timp a acestei escaladări militare va dezvălui, probabil că nu acum, pentru că acum avem evoluţii tactice, dar la un moment dat se va dezvălui că a fost și un efort al Rusiei de a-și moderniza poziția în cadrul rivalității sistemice pe termen lung, pentru a se prezenta practic ca un fel de jucător indispensabil în această competiție sistemică, pentru că nici Statele Unite, nici China nu ar câștiga o viitoare competiție între ele, fără participarea Rusiei. Şi totuși, nici China, nici Statele Unite nu vor să vadă Rusia ca făcând parte din blocul rival. Deci nu avem un răspuns clar la această situație, nu avem un răspuns clar nici despre competiția din domeniul digital, în cea de-a patra revoluție industrială din domeniul militar, precum și în domeniul comerțului mondial, financiar și economic. Din nou, când vine vorba de organizații internaționale și apariția unor noi formațiuni regionale, observăm un fel de polarizare. Modul în care privesc această perioadă tranzitorie este ca este o bifurcație tot mai mare a sistemului global, cu doi poli de putere: pe de o parte, Statele Unite cu aliați relevanți și, pe de altă parte, Dragonul (n.r. China) și Ursul (n.r. Rusia) cu parteneri relevanți în toate aceste domenii strategice.
Moscova testează limitele Washingtonului
Cristina Cileacu: Sunt negocieri, diplomaţia este încă instrumentul folosit pentru a dezamorsa această criză. Dar ambele părți se pregătesc și pe partea militară. NATO şi Statele Unite au anunţat că vor trimite noi trupe dacă va fi necesar pe flancul estic, care include şi România, și Bulgaria. Ce ar trebui să luăm în considerare, pentru că e clar că NATO nu se va retrage la graniţa din 1997? Pe de altă parte, Rusia nu va ceda. Deci, la ce să ne așteptăm în regiunea noastră?
Velina Tchakarova: Consider că acest moment, nu este o coincidență, în primul rând, în al doilea rând, pericolul unui atac militar al Rusiei în vecinătatea directă europeană, nu doar în Ucraina, luăm în calcul și celelalte țări est-europene este, de fapt, permanent. Iar escaladarea recentă trebuie să arate că Ucraina trebuie întotdeauna să se teamă de un atac rus iminent. Desigur, cu aceste condiţii imposibile impuse Statelor Unite şi NATO în urma escaladării militare din decembrie, a fost lansată o rundă diplomatică de negocieri. Nu avem nicio idee despre răspunsul scris al Statelor Unite și, într-o oarecare măsură, cel al NATO. Eu analizez situația din punctul de vedere rusesc, adică ce Rusia încearcă cu adevărat să realizeze. Cred că folosirea puterii dure, amenințarea cu puterea a fost menită să înceapă procesul de negocieri cu Statele Unite, nu cu partenerii europeni ai Statelor Unite şi nu cu membrii europeni ai NATO, ci cu Statele Unite înainte de toate. Cred că aceste condiții imposibile sunt un fel de condiții de presiune pentru o posibilă aproximare cu Statele Unite, la un moment dat, dacă Statele Unite decid într-adevăr să ademenească Rusia departe de China, în competiția pe termen lung cu China. Văd acest lucru ca pe începutul unui proces pe termen lung, în care vor fi mai multe runde diplomatice și acesta este un fel de testare de către Moscova a liniilor roșii pentru Washington, ce concesii poate Washingtonul să facă Moscovei cu adevărat?
Efectul cel mai negativ este că arată cât de relevant din punct de vedere geopolitic au devenit competențele europene. Desigur, nu discutăm despre aplicarea unui răspuns european în privința sancțiunilor, în termeni de efecte economice, durerea financiară va fi decisivă. Principalul aspect este că puterile europene nu pot împiedica un atac militar să aibă loc în imediata vecinătate europeană şi aceasta este lecţia grea pe care va trebui să o extragem din episodul actual.
Ce se va întâmpla după 20 februarie?
În realitate, acest test al liniilor roșii pentru Washingtonului este făcut pentru termen lung, așa că nu mă aștept la ceva peste o lună, în primul rând, nu mă aştept ca armata să atace. Am anuntat public în decembrie, când a început escaladarea militară, că nu va avea loc un atac militar direct înainte de 20 februarie. Pentru că acum este un eveniment diplomatic foarte important, nu doar un eveniment sportiv pentru China. Și nu cred că președintele rus va iniția de fapt atacul militar, chiar dacă am asistat la astfel de episoade anterior sau astfel de incursiuni ale Rusiei în timpul Jocurilor Olimpice. Nu anticipez astfel de măsuri înainte de 20 februarie.
Între timp, cred că vor exista alte runde diplomatice și discuții suplimentare. Și ce se întâmplă după 20 februarie? Desigur că am putea argumenta că Rusia va trebui să dea un exemplu, va trebui probabil să lanseze o incursiune militară, care va fi foarte limitată ca scop și timp, din cauza prețului și a restricțiilor financiare și, desigur, a factorului uman. Dar nu mă aștept la întregul spectru de atac militar împotriva Ucrainei și nici la o ocupație. Într-un fel, este vorba de poziționarea geopolitică pe termen lung.
Securitatea Europei, între SUA și Rusia
Cristina Cileacu: După cum ai spus, UE devine cumva irelevantă în relațiile internaţionale şi asistăm la faptul că la negocierile, discuţiile despre criză, pe care Rusia le-a avut doar sau mai ales cu Washingtonul, Uniunea Europeană a fost a doua linie. Avem probleme interne ca întotdeauna în Uniunea Europeană, pentru că până la urmă Uniunea Europeană este și despre diferențe. Vedem, de exemplu, că Macron a discutat cu Vladimir Putin, încercând să dezamorseze situația, Olaf Scholz este mult mai interesat de companiile germane, a acceptat că va participa la sancțiuni, dar nu este clar cum. Viktor Orban este gata să călătorească la Moscova pentru a se întâlni cu Putin și a cere mai mult gaz. Va putea Uniunea Europeană să ofere, pe lângă sancţiuni, un răspuns unitar la agresiunea Rusiei?
Velina Tchakarova: De fapt, Occidentul a reuşit asta și în această privinţă, America a jucat rolul pozitiv, prin această administraţie, ca să creeze această impresie, cel puţin din punct de vedere diplomatic, că au coordonat poziţii, că i-au implicat şi pe partenerii europeni în acest proces, că au contactat toate părțile interesate relevante. În acest caz particular, observăm o diferenţă clară faţă de precedenta administrație SUA, unde Trump nu respecta organizațiile și instituțiile internaționale, cum ar fi Uniunea Europeană sau NATO. Aceasta este o diferență majoră și, în acest caz specific, America a făcut într-adevăr o treabă excelentă, iar partenerii europeni au fost implicați.
Dacă lăsăm terenul diplomatic și vorbim în termeni de realpolitik, desigur, psihologia puterii este foarte importantă. Am identificat aici cea mai mare dihotomie, pentru că puterile europene vor evita de fapt o situaţie în care ar fi necesară utilizarea puterii dure, iar acest lucru nu s-ar referi doar la Ucraina, ar avea legătură cu orice altă ţară est-europeană. Încă o dată, trebuie să subliniez faptul că, în cazul unui viitor atac militar, nu mă aştept să existe o implicare militară directă din partea puterilor europene. Această incapacitate și refuzul de folosi puterea pentru a proteja interesele naționale ale statelor membre europene vor fi din ce în ce mai problematice pentru influența geopolitică a Uniunii Europene, ca actor instituțional, dar și pentru puterile europene.
Cel mai mare risc viitor
Și ai menționat o altă problemă, unde mă tem de cel mai mare risc viitor: să asistăm efectiv la apariția unor chestiuni conflictuale, la fisuri între membrii europeni, bazate pe interesele geopolitice și geoeconomice ale actorilor externi pe vechiul continent. Pe de o parte, relația lor cu America, unde observăm în mod clar o schimbare, unele dintre puterile continentale, ai numit una, care nu percep China ca pe o amenințare la adresa securității intereselelor naționale sau pentru Europa în ansamblu. Ei au o relație foarte problematică cu Rusia, de exemplu, Germania și Franța, nucleul proiectului de integrare europeană după Brexit, după ieșirea Regatului Unit, se implică sau s-au implicat într-o apropiere de Rusia. De ani de zile, președintele francez a inițiat acest proces de apropiere cu Rusia, cel puțin din 2020, și știm cazul Germaniei, care acum a refuzat aproape orice fel de sprijin în termeni de apărare pentru Ucraina, având în vedere interesele geoeconomice puternice și legăturile cu Rusia. Mă tem că acest tip de conflictualizare în axa germano-franceză, modul în care doresc să transforme acest proiect în domeniul politicii externe și de securitate și țările din Europa Centrală, care sunt foarte apropiate de Statele Unite pentru că ele încă văd Statele Unite ca fiind singurul furnizor de securitate pentru interesele naţionale şi pentru integritate teritorială. Dacă aceste canale de conflict sunt consolidate şi de actori externi, cum ar fi China, Rusia sau Turcia, mă tem că acest lucru ar putea avea, de fapt, un impact foarte negativ asupra coerenţei blocului, alături de incapacitatea de a folosi efectiv puterea pentru a proteja şi proteja propriile interese.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
