Doi morți și nouă răniți după ce un bărbat a intrat cu camioneta în mai mulți pietoni în Canada

Data actualizării: Data publicării:
orasul din quebec in care a avut loc atacul camioneta
Doi morți și nouă răniți după ce un bărbat a intrat cu camioneta în mai mulți pietoni în Canada FOTO: Captură Twitter

Doi oameni au murit și nouă au fost răniți după ce au fost loviți de o camionetă în micul oraş canadian Amqui, în provincia Quebec, a anunţat poliţia. Un bărbat de 38 de ani a fost arestat la faţa locului, iar o anchetă va stabili circumstanțele tragediei.

"Totul indică faptul că acesta este un eveniment izolat. Nu ar mai fi niciun pericol în zonă şi ar fi un singur suspect", a declarat purtătoarea de cuvânt a poliţiei locale, Hélene St-Pierre.

Tragedia a avut loc la scurt timp după orele 15.00 (19.00 GMT) în centrul oraşului Amqui, localitate cu puţin peste 6.000 de locuitori situată la nord-est de oraşul Quebec.
Martorii au declarat presei locale că o camionetă a lovit mai multe persoane pe un trotuar înainte de a continua pe aproape 500 de metri, trântind alte persoane.

Cele două persoane care au murit sunt doi bărbaţi de 60 de ani şi respectiv de 70 de ani, în timp ce trei copii se numără printre răniţi, a mai spus poliţia.

"Sunt cu tot sufletul alături de cetăţenii din Amqui, în Quebec. Mă gândesc la toţi cei afectaţi în timp ce aşteptăm informaţii suplimentare despre evenimentele tragice de astăzi", a declarat prim-ministrul Justin Trudeau pe Twitter.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La începutul lui februarie, un bărbat a intrat intenţionat cu autobuzul în clădirea unei grădiniţe de lângă Montreal, ucigând doi copii de patru ani şi rănind alţi şase, într-un act "deliberat".

În 2018, la Toronto, cel mai mare oraş al Canadei, un bărbat a lovit cu maşina o mulţime de pietoni în centrul oraşului, omorând 11 oameni și rănind 16.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri