Demisia guvernului de la Beirut nu a calmat spiritele în Liban. Protestele violente au continuat și în a treia noapte

Data publicării:
Proteste la Beirut după explozia masivă din port
Foto: Getty Images

Proteste au avut loc pentru a treia noapte consecutivă în Beirut, capitala Libanului, orașul care a fost locul unei explozii devastatoare în urmă cu o săptămână. În ciuda demisiei guvernului, anunțată luni, oamenii continuă să protesteze, relatează BBC.

Confruntări au avut loc în apropierea clădirii legislativului libanez, iar demonstranții au aruncat cu artificii în timp ce forțele de ordine au folosit gaz lacrimogen pentru a îi dispersa. Cu doar câteva ore înainte, guvernul libanez își înaintase demisia .

Premierul Hassan Diab a dat vina pe corupția endemică din țară pentru explozia care a zguduit capitala țării sale, însă a evitat să își asume responsabilitatea.

Explozia de săptămâna trecută a fost produsă de detonarea a 2750 de tone de azotat de amoniu, o substanță extrem de explozivă care era stocată impropriu în portul Beirut de mai mult timp. Suflul exploziei a nivelat clădirile din jur și a produs daune severe în oraș. Mii de oameni au fost răniți, iar peste 200 au murit.

Libanul deja se confrunta cu o criză economică fără precedent înainte de dezastrul din portul Beirut.

Editor: Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri