Liderul grupării libaneze Hezbollah, Naim Qassem, a afirmat vineri că formaţiunea sa a obţinut „o mare victorie” în fața Israelului, în primul său discurs de la încetarea focului cu armata israeliană.
„Vă anunţ că suntem în faţa unei mari victorii", a spus Naim Qassem în acest discurs preînregistrat, subliniind că „inamicul nu a putut să-şi atingă obiectivele”.
„Am câştigat pentru că am împiedicat inamicul să distrugă Hezbollah şi să anihileze Rezistenţa sau să o slăbească”, a adăugat el.
Acordul de încetare a focului, intrat în vigoare miercuri dimineaţa, prevede că Hezbollah trebuie să se retragă dincolo de râul Litani, la aproximativ 30 de kilometri nord de graniţa cu Israel, în conformitate cu Rezoluţia 1701 a Consiliului de Securitate al ONU. Această rezoluţie a marcat sfârşitul războiului din Liban din 2006, dar nu a fost niciodată implementată pe deplin.
Trupele terestre ale Israelului urmează să se retragă treptat din Liban în următoarele 60 de zile, dar armata israeliană afirmă că încă acţionează împotriva membrilor Hezbollah care încalcă acordul.
Citește și Acordul de încetare a focului dintre Israel și Hezbollah a fost încălcat. Ce s-a întâmplat în sudul Libanului
Armistiţiul de 60 de zile menit să pună capăt luptei dintre Israel şi Hezbollah a fost salutată în întreaga lume, în special în Liban, unde sute de mii de persoane au fost strămutate şi alte mii au fost ucise în luptele care au urmat invaziei terestre realizată de forţele Israelului la sfârşitul lunii septembrie.
Editor : M.I.