De ce s-a înrolat Natalia în Batalionul Azov, la aproape 50 de ani? Povestea unei familii ucrainene devastate de război

Data publicării:
natalia
Natalia s-a înrolat la aproape 50 de ani în Batalionul Azov FOTO: captură video Digi24

De pe frontul ruso-ucrainean, un reporter CNN a aflat povestea deopotrivă dură și emoționantă a unei familii devastate de război. Un tânăr lunetist a murit luptând în Donbas, în 2018. Acum, mama lui apără Ucraina. Este chiar la Azovstal, unde este în desfășurare cea mai dramatică situație a momentului.

Soarta sutelor de luptători și civili de acolo, înconjurați de forțele ruse, riscă să se încheie tragic.

„Am mers acasă la această familie, unde am cunoscut-o pe Paraskevia. Suntem de la început absorbiți de durerea ei. Ne spune că nepotul ei, Iuri, era sergent în Batalionul Azov. Era lunetist” - povestește corespondentul CNN.

„E greu să vă spun în cuvinte cât de mult l-am iubit”, spune Paraskevia.

Moartea lui, la numai 23 de ani, a ajuns pe prima pagină a ziarelor. A fost prea mult de îndurat pentru Paraskevia și pentru mama lui, Natalia. Așa că, apropiindu-se de 50 de ani, Natalia a ajuns să se înroleze în același regiment.

Paraskevia spune că a implorat-o pe fiica ei să plece de la Azovstal, dar a refuzat două oferte de a se preda. Este acolo, în acel iad.

Echipa CNN a încercat să o sune pe Natalia, dar nu s-a putut. Ulterior au comunicat cu ea prin mesaje.

Avem moralul sus. Soldații vor lupta până la sfârșit”, a scris Natalia. „Așteptați-ne, ne vom întoarce victorioși”.

Nu toți se întorc, însă. Paraskevia spune că soțul nepoatei ei a murit la Mariupol. Trupul lui este în complexul Azovstal și nu poate fi adus acasă. A pierdut mai mult decât e omenește suportabil.

„Voi avea această rană în suflet cât mai am de trăit. Este greu să trăiești cu asta. Desigur, sunt mândră că au murit pentru Ucraina”, spune Paraskevia.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri