Video Exclusiv De ce contează regiunea Mării Negre? Expert: Sunteţi „blestemaţi” să trăiţi într-o parte importantă a lumii
Când marile puteri concurează, țările mici devin de fapt mai importante, din câteva motive, iar România îndeplineşte toate aceste condiţii. „Sunteţi într-un punct de inflexiune, într-o zonă de importanţă strategică, sunteţi de fapt mai importanţi pentru Statele Unite, într-un fel, decât o țară mai mare, mai puternică, din Europa de Vest, cum ar fi Franța, spune James Carafano, vicepreședintele Fundației Heritage, într-un interviu în exclusivitate pentru Digi24.
Credem că lumea a devenit un loc tot mai periculos şi mai imprevizibil, dar nu este aşa. Lumea a fost întotdeauna periculoasă, însă a evoluat şi ceea ce s-a schimbat de fapt este doar felul ameniţărilor pe care le avem de înfruntat. Acum nu mai sunt hoarde de invadatori conduse de lideri nemiloşi, dar avem încălzire globală, terorism, atacuri cibernetice şi state agresive care nu mai cred în regulile internaţionale. Avantajul este că tehnologia ne ajută să facem şi previziuni mai clare legate de riscurile la care suntem expuşi. James Carafano, vicepreşedintele Heritage Foundation, explică într-un interviu pentru Digi24 ce înseamnă siguranţă naţională în secolul în care trăim.
Sunt mereu riscuri şi ameninţări pe care un stat trebuie să le anticipeze şi să le evalueze. O ţară nu este vulnerabilă doar pentru că este atacată de o armată inamică, de terorişti sau de agresori cibernetici. Protejarea securităţii cetăţenilor include aspecte variate, de la schimbările de climă, cu efecte greu de controlat, până la migraţie sau discurs al urii şi exemplele nu se opresc aici. Cum se structurează priorităţile pentru ca o ţară să fie sigură şi să poată să se apere eficient, indiferent de natura ameninţării pe care o înfruntă? Pe lângă managementul riscului şi măsurile de prevenţie, un element-cheie este capacitatea de adaptare rapidă, atunci când situaţia o impune.
11 septembrie 2001 a reinventat securitatea internă
Cristina Cileacu, jurnalist Digi24: Să începem discuția cu ideea de securitate internă, pentru că în acest secol, vedem că avem provocări diferite. Avem mult mai multe dezastre naturale, avem mult mai multă migrație, avem mai multe atacuri cibernetice. Avem şi pandemia în curs de desfășurare. Cât de greu este ca intesul securităţii interne să se îndrepte spre aceste noi provocări?
James Carafano, vicepreşedinte Fundaţia Heritage: Întregul concept de „homeland security”, securitate internă, a apărut după 11 septembrie 2001. Cred că după sfârşitul Războiului Rece, toţi am crezut că ameninţările au dispărut şi cu siguranţă nu ne-am gândit la ameninţări străine care ar fi ajuns pe teritoriul nostru. 11 septembrie a reinventat asta, o provocare specială pentru Statele Unite, unde nu am avut niciodată un concept de securitate internă integrată. Întotdeauna ne-am mândrit cu forţele federale de ordine, state individuale, autorităţi federale cu puteri limitate ca să facă faţă informaţiilor interne şi altor operaţiuni. Așadar, să ne concentrăm la ideea „să ne protejăm patria” a fost o provocare interesantă după 11 septembrie, care aproape s-a evaporat, nu pentru că noțiunile de amenințări la adresa patriei au dispărut, pentru că, într-un fel, ele sunt mai semnificative decât altele, ci este caracterul practic al distincției între problemele din interiorul graniţei şi problemele de dincolo de graniţă, care se evaporă uşor-uşor. Ele sunt atât de integrate, încât adevărata provocare este că nu doar integrarea din perspectiva securității, ci guvernanța, clima, mediul, sănătatea publică, toate sunt în esenţă provocări care depăşesc graniţa. Şi trebuie să le abordăm ca atare.
Asta, cred, este o problemă cu guvernarea modernă, faptul că nu este cu adevărat proiectată pentru aşa ceva, pentru că ceea ce trebuie cu adevărat este capacitatea integrată. Cred că pandemia a demonstrat asta, pentru că sunt dimensiuni economice. Avem probleme legate de lanţul de aprovizionare în Statele Unite acum. Nu este doar o problemă de sănătate publică. Aducerea tuturor acestor elemente într-un mod integrat este foarte dificilă. Ceea ce regimurile autoritare au demonstrat este că răspunsul nu este consolidarea puterii, pentru că ele pot integra toate aceste lucruri, dar asta nu le face de fapt foarte bune în a le gestiona. Chinezii sunt un exemplu foarte bun. Nu ar fi existat o pandemie globală, dacă chinezii nu ar fi consolidat controlul puterii şi n-ar fi pierdut controlul focarului de la început.
Așadar, provocarea pentru guvernele libere este să integreze capacitățile ca să facă față problemelor. Dar, în același timp, să nu adune tot ce vine la pachet cu putere centralizată, consolidată, ci toate avantajele susținerii libertății individuale, inovației, creativității, dar cu flexibilitatea de a se adapta și capacitatea de a se integra și de a face lucrurile într-un mod care creează o bună politică publică și nu doar politică.
Clima și mediul sunt un bun exemplu. Cred că tuturor ne pasă. Probleme climatice și de mediu au consecințe. Dar cred că ceea ce a condus adesea agenda în Statele Unite, cred și în alte țări, este politica. Este o agendă politică care conduce problema mediului, nu chiar o agendă de bun-simţ bazată pe, de pildă: cum ai de gând să livrezi energie? Cum ai de gând să oferi inovație? Şi cum ai de gând să ai grijă de lanţurile tale de aprovizionare? Ce este, de fapt, practic în ceea ce privește atenuarea efectelor schimbărilor climatice?
Cred că guvernele încep să se adapteze. Cred că 5G este un exemplu bun. Ştii, în Statele Unite, când a apărut problema 5G, mulţi oameni au spus că nimeni nu poate concura cu China. Nimeni nu poate oferi o alternativă la acest lucru. Va trebui să învăţăm cum să trăim cu chinezii care controlează sistemele globale de telecomunicaţii. Dar apoi, oamenii au spus: Nu! Nu trebuie să facem asta. Și cred că în Statele Unite și în alte țări, ca Marea Britanie, am demonstrat de fapt că există alternative.
Cine știe totul despre noi?
Vulnerabilităţile gadgeturilor personale sau ale sistemelor informatice deţinute de ţări pot fi exploatate de cei rău intenţionaţi. Deopotrivă, şi serviciile de securitate pot avea acelaşi tip de acces. Tehnologia ne forţează să ne obişnuim cu ideea că dacă o informaţie a devenit digitală, indiferent că este personală sau de stat, ea ar putea la un moment dat să fie accesată şi de cine nu trebuie. Problema mai gravă este cum sunt folosite aceste informaţii.
Cristina Cileacu: Să ne întoarcem la regimurile autoritare, dacă le-aţi adus în discuţie. Vedem zilnic atacuri cibernetice din partea actorilor statali, a actorilor nestatali, deci este o chestiune a secolului nostru. În același timp, vedem că serviciile de securitate din întreaga lume au, să zicem, un acces mai larg la tot felul de dispozitive, chiar și la dispozitive personale.
James Carafano: Una dintre provocările pe care cred că le-am avut, și din nou, este cred că genul de ameţeală de la sfârșitul Războiului Rece, este că ne-am convins că nu mai există amenințări existențiale. Aşa că nu a trebuit să ne confruntăm cu aceste probleme dificile. Și acum vedem ascensiunea regimurilor autoritare, în special Rusia și China. Cred că mulți dintre noi au spus: trebuie să le luăm în serios. Dar petrecem atât de mult timp încercând să convingem oamenii că Rusia este într-adevăr o amenințare, şantajul energetic rusesc este într-adevăr o ameninţare, capacitățile cibernetice rusești sunt o amenințare. China este un motiv de îngrijorare, creșterea Chinei destabilizează, poate submina democrațiile, poate destabiliza regiunile, astfel încât să poată sugruma companiile și antreprenoriatul. Petrecem atât de mult timp încercând să convingem oamenii de aceste fapte, că nu vorbim despre faptul că şi aceste state au propriile lor slăbiciuni și probleme. Și trebuie să petrecem la fel de mult timp vorbind despre cum exploatăm aceste slăbiciuni, cum atenuăm amenințările, în acelaşi timp în care le spunem oamenilor că sunt amenințări. Securitatea cibernetică este de fapt un bun exemplu. Cred că realitatea contondentă este, și îmi pare rău dacă ai fost atacată cibernetic sau...
Cristina Cileacu: Nu am fost, din câte ştiu eu...
James Carafano: Da, dar o mulțime de oameni au fost. Dar realitatea este, în general vorbind, cum să trăim într-o lume cu activitate cibernetică. La fel cum oamenii şi-au dat seama cum să supraviețuiască cu uraganele periodice sau orice altceva. Trecem la noua problemă. Și asta este ceea ce oamenii au de rezolvat cu adevărat, un fel de echivalentul armelor nucleare într-o competiție uriaşă de putere. Este vorba de dominația informației, pentru că planul chinez este într-adevăr să devină o superputere informațională globală. Armele nucleare sunt o afacere marginală pentru ei. Scopul lor este să domine controlul informaţiei lumii. Şi apoi, prin asta, vor putea controla tot ce este important pentru ei. Știm acest lucru datorită concentrării pe două tehnologii cu adevărat cheie. Una este inteligenţa artificială. Inteligența artificială este importantă nu doar pentru că permite procesarea unei cantităţi mari de informații, dar ceea ce face inteligența artificială cu adevărat puternică este accesul la mase de cantităţi de informații. Aşa găseşti cu adevărat lucrurile interesante şi importante pe care nimeni altcineva nu le are. Dacă pot folosi masa de informaţii pentru a şti literalmente tot ce trebuie să ştiu despre tine, dacă aş vrea să te şantajez sau să te distrug sau dacă aş vrea să te fac următorul preşedinte al României.
Cristina Cileacu: Nu, mulţumesc.
James Carafano: Dacă asociem asta cu calculatoarele cuantice, calculatoarele cuantice sunt ca un iPhone faţă de un telefon vechi, cu disc. Este doar un nivel de procesare transformator. Deci, dacă combinăm capacitatea de a automatiza analiza fără implicarea omului şi masele de informații cu această putere masivă de calcul, literalmente cineva poate fi o superputere a informației. Asta este noua provocare.
În Statele Unite, vorbim adesea despre Facebook, Google și YouTube și toate informațiile pe care le obţin, consensul cu privire la asta. Trebuie să ne ocupăm de asta. Şi eu spun, da, aşa este. Dar dacă te îngrijorează că îţi fac ţie asta, atunci China încearcă să o facă şi o va face fără nici o constrângere, fără să respecte statul de drept sau orice altceva, orice regulă de orice fel. Așa că avem nevoie de soluții ca să supraviețuim în această lume mare, în care oamenii pot procesa și privi informațiile noastre. Și aceasta este provocarea pe care trebuie să ne concentrăm.
Internetul, mediul perfect pentru manipulare
„Implică oamenii în lucruri la care se aşteaptă, pentru că pe acelea sunt capabili să le discearnă şi acelea le confirmă proiecţiile, îi instalează în tipare previzibile de răspuns şi le ocupă mintea cât timp tu aştepţi momentul extraordinar - cel pe care nu îl pot anticipa”. Este doar una dintre metodele de cucerire eficientă pe care le descrie generalul Sun Tzu în „Arta războiului”. Manipularea este o armă redutabilă şi lupta împotriva acestui fenomen devine tot mai greu de dus, când frontul de luptă este internetul.
Cristina Cileacu: Dar până când China va reuși să facă asta trebuie să facem faţă provocărilor internetului. Și să luăm exemplul, deoarece suntem încă în vremuri de pandemie, exemplul campaniilor antivaccinare. Putem spune că acest tip de acte pe internet, care se fac cu ajutorul social media și așa mai departe, sunt acte de război?
James Carafano: Cu siguranță un act de război este definit de actori, nu? Nu există o definiție clară a acestui lucru. Realitatea este să uităm de dezinformarea despre vaccin, au existat lucruri care au fost făcute online care, conform standardelor rezonabile, chiar sunt acte de război. Nimeni nu a declarat război pentru asta. Deci este o întrebare care nu contează cu adevărat, pentru că răspunsul este, probabil, nimeni nu va declara război pentru asta, decât dacă este ceva de anvergura Pearl Harbor sau ceva în această categorie. Încercarea de a găsi această linie de separare între război și non-război în activitatea online probabil că nu merită efortul. Problema este că oamenii privesc asta ca pe o problemă online, cum ar fi electronii noştri versus electronii lor. Problema nu este cu dezinformarea online despre vaccin, problemele sunt cu oamenii, ei creează acele campanii. Unele dintre ele au legătură cu guverne adverse. Aşadar, problema este activitatea online. Comportamentul celui care o provoacă este problema. Şi aici cred că am ratat de multe ori.
În SUA, de exemplu, am avut acest atac numit SolarWinds. Compania SolarWinds domină securitatea cibernetică în Statele Unite ale Americii. Atacatorii au intrat în sistemele lor și apoi prin sistemele lor, au compromis tot felul de lucruri din sectorul privat, în sectorul guvernamental. Atacul SolarWinds nu s-ar fi putut întâmpla fără complicitatea guvernului rus. Este doar un exemplu. Răspunsul SUA a fost care? Ei bine, trebuie să ne dăm seama ce avem de făcut, astfel încât să putem să ne asigurăm că acest lucru nu se întâmplă din nou. Asta nu influențează cu nimic comportamentul rusesc sau invazia criminalității în Rusia, care permite acestor tipuri de amenințări să prolifereze. Dacă nu ne vom ocupa de comportamentul rusesc, atunci nu vom rezolva această problemă. Şi cred că avem probleme online, pentru că aceste lucruri rămân nerezolvate şi trebuie să controlăm internetul când realitatea nu diferă cu nimic faţă de o bătălie cu Genghis Han sau Attila Hunul. Dacă nu rezolvi problema, înseamnă că nu te-ai preocupat de adevărata problemă.
„Nu poți construi o casă doar cu un ciocan”
Regulamentele internaţionale devin opţionale pentru state care, deşi au aderat la ele la un moment dat, preferă să se comporte ca şi cum ce este scris în tratate poate fi evitat. Lumea evoluează şi bineînţeles că anumite reguli trebuie readaptate, dar sunt câteva chestiuni fundamentale, precum suveranitatea statelor sau drepturile omului, care rămân veşnic valabile.
Cristina Cileacu: Diplomația s-a confruntat și cu alte provocări, ne uităm la lideri mult mai agresivi, oameni care nu vor să vorbească între ei, asta este esența diplomației. Trebuie să vorbeşti cu cineva cu care nu eşti de acord. Este capabilă diplomaţia să se confrunte cu această lume nouă
James Carafano: Cred că problema este că vorbim despre diplomaţie ca şi cum acesta ar fi acest instrument independent, care funcţionează în sine. Ştii, este ca şi cum ai avea o trusă de scule, iar diplomaţia era ciocanul şi scoţi ciocanul şi spui, ok, acum o să construiesc o casă. Nu poţi construi o casă doar cu un ciocan. Ciocanul, fierăstrăul, şurubelniţa, toate lucrează împreună. Cred că diplomația este evaluată în contextul tuturor elementelor puterii naționale și a modului în care acestea sunt puse împreună. De multe ori, dacă foloseşti eficient celelalte elemente ale puterii, diplomaţia devine mai valoroasă. Există multe exemple de diplomaţie eficientă în lume. Uită-te la ce fac chinezii. Chinezii fac o diplomaţie foarte eficientă. Cum fac asta? Ei merg şi ameninţă, mituiesc, încearcă să convingă, fac afaceri care nu sunt la vedere şi apoi spun: acum trebuie să faci asta pentru mine. Ruşii fac asta tot timpul. Ei spun: știți, cred că va trebui să ridicăm prețul gazelor naturale cu 1000%. Pe de altă parte, dacă se întâmplă să îţi foloseşti dreptul de veto asupra acestei rezoluții din Uniunea Europeană, să ştii că poate putem rezolva problema. Aceasta este diplomație eficientă și este eficientă pentru că este legată de puterea economică, puterea militară și alte elemente.
Și dacă vedem deficiențe în structura diplomatică, nu este pentru că diplomația nu este un instrument relevant în secolul 21, ci pentru că nu folosim celelalte elemente împreună. Un exemplu foarte bun sunt organizațiile internaționale. Oamenii cred că acesta este locul optim pentru a se întâlni și a norma, pentru a stabili norme și de a rezolva lucrurile. Ei bine, ce se întâmplă de fapt în organizațiile internaționale astăzi? China se infiltrează în aceste organizaţii, îşi aduce oamenii, îi angajează la toate nivelurile, îi face responsabili pentru munca Partidul Comunist Chinez. Iar scopul lor nu este să elaboreze norme internaționale și soluții diplomatice, scopul lor este să se asigure că aceste instituții sprijină prioritățile și obiectivele chineze. Deci nu este un eșec al diplomației, este un eșec al guvernelor de a acționa responsabil.
Când marile puteri concurează, țările mici devin importante
Cristina Cileacu: Înainte de a începe înregistrarea acestui interviu, am vorbit despre Marea Neagră. Sunteţi în România, mi-ați spus că problema Mării Negre este mult mai prezentă la Washington. Explicați din nou publicului, cum se face că Marea Neagră este importantă acum?
James Carafano: Regiunea Mării Negre este importantă într-o serie de moduri diferite. Este un centru de tranzit energetic. Este esențială pentru securitatea colectivă a comunității transatlantice pentru că literalmente este balamaua securității la frontiera NATO. Este o potențială cale de influență dinspre Rusia, o cale potenţială intrare dinspre China. Vreau să spun că sunteţi "blestemaţi" să trăiţi într-o parte importantă a lumii. Și cred că oamenii își dau seama de asta.
Chiar și în problema Chinei se spune: trebuie să concurăm cu China, iar unii cred că asta înseamnă că trebuie să fugim în regiunea Indo-Pacifică pentru a înfrunta chinezii. Pentru mine, asta este ca și cum poliția ajunge la bancă după ce jefuitorii de bănci au plecat deja. China este o putere globală, cu interese și influență globale. Trebuie să fii prezent şi să concurezi oriunde în această lume. Nu cred că cineva din Statele Unite, în ultimii patru sau cinci ani, s-a îndoit de importanţa unei regiuni prospere, stabile, paşnice şi sigure a Mării Negre. Ucraina, evident, este adusă în prim-plan. Această recunoaştere nu o să dispară. Deci este, cred, o problemă reală, relevantă și importantă în Statele Unite.
De asemenea, cred că este produsul secundar al unei concurenţe între puteri. Una dintre ironii este că oamenii cred că competiţia marilor puteri este despre ceea ce face China, ce face Rusia, ce face Iranul, ce face SUA, iar noi ceilalţi ar trebui să nu ne băgăm în asta, ca să nu fim „accidentaţi” din greşeală. Lucrurile nu stau deloc aşa: când marile puteri concurează, țările mici, poate nu de dimensiuni mici, dar alte puteri devin de fapt mai importante din câteva motive. Și România îndeplineşte toate aceste condiţii.
Una este că sunteţi într-un punct de inflexiune, într-o zonă de importanţă strategică, sunteţi de fapt mai importanţi pentru Statele Unite, într-un fel, decât o țară mai mare, mai puternică, din Europa de Vest, cum ar fi Franța. În competiția cu marile puteri vrei prieteni pe care să te poți baza, naţiunile care gândesc la fel sunt aliați mai buni pentru Statele Unite. O țară care este liberă și independentă, care crede în instituțiile pieței libere seamănă cu noi şi asta face din voi un aliat mai bun.
Și celălalt lucru este că marile puteri nu pot fi niciodată suficient de mari. Întotdeauna au nevoie de prieteni şi aliaţi. Și realitatea este că țările mici aduc adesea mai multe avantaje decât primesc. Ele aduc mai multă valoare. Nu voi spune că americanii au cele mai bune răspunsuri pentru securitatea Mării Negre sau că se trezesc în fiecare dimineaţă gândindu-se cum pot interacţiona cu România. Dar SUA recunosc că aceasta este o problemă importantă și una pe care trebuie să o ia în serios.
Românii ar trebui să facă un pas în față
Cristina Cileacu: Această idee care se rostogoleşte în zona în care trăim, că Washingtonul are ochi doar pentru China, nu pentru Marea Neagră şi România în special, nu este adevărată?
James Carafano: Cred că această administraţie în particular ar prefera să se desprindă mai mult de Europa de Vest, dacă ar putea. Acestea fiind spuse, cred că există un larg consens bipartizan în Statele Unite că acest lucru nu este practic, că nu se va întâmpla cu adevărat. Cred că şi această administraţie descoperă că nu poate face asta şi că este dificil, motiv pentru care, de exemplu, l-am văzut recent pe secretarul apărării al SUA venind aici. El nu ar veni aici dacă aceasta nu ar fi o regiune importantă. Această administraţie recunoaşte că aceasta este o parte importantă a lumii. Acestea fiind spuse, cred că provocările sunt că trebuie să fim mai proactivi, trebuie să creștem relația bilaterală, trebuie să abordăm problemele de instabilitate din regiunea Mării Negre. Facem acest lucru doar demonstrând inițiativă, nu așteptând să vedem dacă se întâmplă mai multe lucruri rele și încercând să le rezolvăm. Cred că asta este provocarea pe care o avem acum şi cred că abordăm asta doar prin faptul că suntem proactivi de ambele părţi.
Cred că românii trebuie să facă un pas în faţă și să spună că asta ar trebui America „să pună pe masă”. Trebuie să facă un pas în faţă și să spună: asta putem noi, ca regiune, să punem pe masă. Şi cred că asta este singura cale prin care vom evolua. Este ca diferenţa dintre a aştepta ca focul să izbucnească şi apoi să chemi pompierii sau să iei măsuri şi să faci cu adevărat siguranţă împotriva incendiilor şi prevenţie înainte ca lucrurile să se întâmple. Trebuie să ştim că lucrurile rele se pot întâmpla și să ne pregătim să răspundem în cazul în care se întâmplă lucruri rele.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
