Danemarca a criticat propunerile privind salariul minim, pe motiv că îi pun în pericol un model folosit de peste 100 de ani

Data publicării:
danemarca steag pe monitor
Danemarca a criticat propunerile privind salariul minim, pe motiv că îi pun în pericol un model folosit de peste 100 de ani. Foto: Rawpixel / Alamy / Alamy / Profimedia

Autorităţile daneze au criticat planul Comisiei Europene privind instituirea unui salariu minim, susţinând că acest plan va submina un model naţional al pieţei muncii care este popular atât în rândul sindicatelor cât şi al angajatorilor, transmite Bloomberg.

În 21 din cele 27 de state membre UE există un salariu minim legal stabilit de guvern iar în şase state membre (Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia), salariul minim este stabilit în negocierile colective dintre angajatori şi sindicate.

Danemarca "vrea să obţină clarificări, dacă CE are autoritatea legală de a avansa astfel de propuneri", a informat guvernul social-democrat al premierului Mette Frederiksen într-un comunicat de presă publicat miercuri. Într-o declaraţie separată, Guvernul suedez a exprimat un punct de vedere similar, scrie Agerpres.

Comisia Europeană a propus miercuri standarde pentru stabilirea unor salarii minime adecvate în toate statele membre UE, în ideea de a reduce inegalitatea salariilor.

Propunerea Comisiei stabileşte doar standardele comune pentru un salariu minim dar nu şi un anumit nivel al salariului minim propriu-zis.

Propunerea Comisiei Europene are unele merite, a apreciat ministrul danez al Muncii, Peter Hummelgaard Thomsen, care a adăugat însă că există şi unele elemente ale planului care ar putea face imposibil pentru Danemarca să îşi menţină modelul care a protejat drepturile muncitorilor timp de peste un secol.

O principală îngrijorare este măsura în care propunerea permite intervenţia politică, a subliniat Lizette Risgaard, preşedintele FH, cea mai mare confederaţie sindicală din Danemarca.

"Chiar dacă Comisia a încercat să îşi elaboreze propunerile astfel încât să respecte modelul danez, din păcate nu a reuşit", a spus Lizette Risgaard.

Pe piaţa muncii din Danemarca salariile sunt stabilite pe baza negocierilor dintre sindicate şi organizaţiile angajatorilor. Modelul există încă din 1908 şi a devenit o piatră de temelie a unei societăţi care se laudă cu unul din cele mai ridicate niveluri de egalitate a veniturilor din lume.

Propunerea Comisiei va trebui să fie negociată cu guvernele statelor membre şi Parlamentul European.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele 5 declarații șocante ale lui Trump despre NATO care ridică întrebări privind...
Digi FM
Dan Negru, despre ultimul mesaj primit de la Silviu Prigoană: „Mă uitam în telefon. Îmi pare rău”
Pro FM
Andrea Bocelli, despre secretul căsniciei cu Veronica Berti, care îi e soție de peste două decenii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Scandalul întâlnirii lui George Simion cu un spion rus. Marcel Ciolacu îi cere demisia șefului Comisiei...
Newsweek
Pensie mărită în decembrie pentru 2.200.000 de pensionari. În ce zile se dau banii?
Digi FM
Cum l-a cunoscut Irina Fodor pe soțul ei, Răzvan Fodor. Ce diferență de vârstă e între ei
marine le pen
Procurorii cer ca Marine Le Pen să nu mai poată candida la funcții publice, în procesul de deturnare de...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Adevăratul motiv pentru care Ben Affleck pare atât de nefericit mereu. Un apropiat a rupt tăcerea: „Vrea să...
UTV
Ana Baniciu si-a aratat casa veche de un secol, renovata in mare stil. „Am incercat sa ii dam un aspect...