Acord între instituțiile europene pe bugetul UE pentru 2025: sunt alocate cu 10,5 miliarde de euro mai multe fonduri față de 2023

Data publicării:
Die EU-Flagge weht vor dem EU-Parlament in Straßburg. Straßburg, 23.04.2024 Grand Est Frankreich *** The EU flag flies i
Foto: Profimedia Images

Negociatorul-şef al Parlamentului European, eurodeputatul PSD Victor Negrescu, a anunţat sâmbătă că, după zeci de ore de negocieri, a obţinut acordul interinstituţional cu privire la bugetul Uniunii Europene pentru anul 2025, care prevede alocări în valoare de aproape 200 de miliarde de euro şi care reprezintă o creştere de circa 10,5 miliarde de euro comparativ cu anul anterior, transmite Agerpres.

Noul buget prevede majorări importante pentru domenii şi programe europene cheie de aproximativ 6% faţă de anul 2024, se arată într-un comunicat transmis de biroul său.

„Am ajuns la un acord cu privire la bugetul european pentru anul 2025 după negocieri foarte dificile purtate cu reprezentanţii statelor membre. În calitate de negociator-şef al Parlamentului European, mă bucur că am obţinut creşteri importante pentru educaţie, sănătate, cercetare, agricultură, protecţie civilă, securitatea frontierelor, extinderea spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria, combaterea corupţiei, politicile sociale sau ajutorul umanitar. În plus, am securizat 3 miliarde de euro din fondurile de coeziune pentru ţările din Europa Centrală şi de Est afectate de inundaţii”, a explicat vicepreşedintele PE, citat în comunicat.

„În ciuda contextului extrem de dificil, am demonstrat că putem obţine la nivel european rezultate bune şi un buget puternic pentru Europa, România şi cetăţenii pe care avem onoarea şi responsabilitatea să îi reprezentăm”, a adăugat Negrescu.

Acordul privind bugetul european pentru anul viitor, negociat de eurodeputatul român, include priorităţi bugetare care privesc direct şi România.

Printre creşterile obţinute se numără unele în domenii precum competitivitate, politici sociale şi mediu, distribuite astfel:

- Cercetare şi inovare: Orizont Europa - clusterul pentru sănătate: +15 milioane de euro, Orizont Europa - Consiliul European pentru Cercetare: +20 milioane de euro, Consiliul European pentru Inovare: +7,5 milioane de euro, Acţiuni Marie Sklodowska-Curie: +2,5 milioane de euro

- Cetăţeni, egalitate, drepturi şi valori: +un milion de euro

- Mobilitatea lucrătorilor, coordonarea sistemelor de securitate socială şi măsuri pentru migranţi, inclusiv pentru transferul drepturilor sociale pentru diaspora: +0,5 milioane de euro

- Măsuri de informare şi formare pentru organizaţiile lucrătorilor: +0,5 milioane de euro

- Programul LIFE: +5 milioane de euro pentru natură, biodiversitate şi acţiuni climatice

- Mecanismul de Protecţie Civilă: +8 milioane de euro pentru îmbunătăţirea răspunsului la crizele legate de dezastre naturale cauzate de schimbările climatice

Creşteri au fost obţinute şi în domenii precum migraţie, gestionarea frontierelor şi dimensiunea globală:

- Gestionarea frontierelor, inclusiv pentru extinderea spaţiului Schengen: +10 milioane de euro şi susţinerea Pactului privind Migraţia şi Azilul: +2 milioane de euro

- Mobilitatea militară: +6 milioane de euro

- Ajutor umanitar: +50 milioane de euro pentru nevoile în creştere cauzate de crizele globale şi urgenţele climatice

Negocierile din acest an au avut loc într-un context dificil marcat de diviziunile importante existente la nivelul Parlamentului European, precum şi de propunerile de tăiere ale sumelor alocate prin bugetul UE, susţinute de statele membre în contextul provocărilor economice globale.

Acordul interinstituţional obţinut între Parlamentul European, Consiliul UE şi Comisia Europeană urmează să fie aprobat în cadrul sesiunii plenare din noiembrie a legislativului european, se mai precizează în comunicat.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Tom Cruise, recompensat de Marina SUA pentru că a stimulat recrutarea de piloți: "Voi continua să îmi servesc...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Keanu Reeves, despre posibilitatea de a reveni într-un nou film John Wick. Starul dezvăluie ce îl ține pe loc...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei