CV-urile „Miss America”. Greșeala pe care o fac oamenii care își caută un nou loc de muncă

Data publicării:
foaie pe care scrie curriculum vitae cu un pix pe ea
O fostă recrutoare pentru Amazon a vorbit despre o greșeală majoră pe care o fac candidații la un loc de muncă atunci când își redactează CV-ul. Foto: Profimedia

O fostă recrutoare pentru Amazon a vorbit despre o greșeală majoră pe care o fac candidații la un loc de muncă atunci când își redactează CV-ul.

Lindsay Mustain - fostă specialistă în recrutare la Comcast și Amazon și acum CEO la compania Talent Paradigm – spune că oamenii scriu în CV-uri propoziții pe care ea le compară cu „răspunsurile concurentelor la Miss America”, pentru că sunt prea vagi și nu evidențiază realizări specifice, potrivit Business Insider.

Este o afirmație simplă care descrie fișa postului, fără a evidenția realizările, a spus ea, folosind ca exemplu: „Am avut întâlniri cu clienții”.

Mustain spune că aceste tipuri de răspunsuri fac ca un CV să arate „ca o fișă de post”, adăugând că nu doar tinerii, ci și directorii fac această greșeală.

În schimb, ea le sugerează candidaților la un loc de muncă să-și cuantifice realizările și să vină cu date concrete pentru a demonstra modul în care au ajutat o companie să avanseze.

„Cu cât poți adăuga mai multe cifre și analize la CV-ul tău, cu atât va fi mai impresionant”, a spus ea.

Recrutorii au deseori de-a face cu zeci de mii de candidați, așa că un CV bazat pe rezultate este mai eficient, deoarece recrutorii își dau rapid seama cât de valoros este un angajat, a spus ea.

Eugene Hayden, care a lucrat la companii precum Google, KPMG și Boston Consulting Group, a analizat peste 800 de CV-uri pentru a ajuta oamenii care au fost afectați negativ de pandemia COVID-19.

Cea mai frecventă greșeală pe care a găsit-o în CV-urile pe care le-a revizuit a fost lipsa realizărilor cuantificabile. 86% dintre CV-uri aveau această problemă, a spus el.

„Managerii și recrutorii caută oameni care se potrivesc perfect rolului și care sunt capabili să atingă obiectivele și să-și evalueze impactul personal. Cel mai bun CV este cel care arată cât de bine ești calificat pentru jobul la care aplici”, a spus Hayden.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trump spune că va redenumi Golful Mexic în „Golful Americii” și nu exclude utilizarea forței militare pentru...
Digi FM
Nicolas Cage și tânăra lui soție, eleganți la gala Globurilor de Aur. Actorul împlinește astăzi 61 de ani
Pro FM
Adevărul despre „despărțirea de un an” a lui Jay-Z și Beyonce. S-a zvonit că rapperul s-a întâlnit pentru...
Film Now
Jeremy Strong, viral pe rețelele sociale cu ținuta de la Globurile de Aur. Anne Hathaway: Scumpule, nu sunt...
Adevarul
Un fost membru POT acuză partidul că îi fură banii de pe card. „M-au scos de pe grup, dar banii mi se iau în...
Newsweek
Pensiile pe ianuarie se distribuie de mâine. În ce zi primesc pensionarii banii? Val de vești rele
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez sunt oficial divorţaţi. La ce înțelegere au ajuns cu privire la averea lor
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Cel mai puternic protector al Pamelei Anderson. Fiul ei, despre misiunea de a o ajuta să-și reinventeze...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...