Coșmarul din Afganistan. Un cetățean britanic și soția sa au fost bătuți cu sălbăticie de talibani când încercau să plece din țară

Data actualizării: Data publicării:
Talibani cu puști kalașnikov lângă picioare
Foto: Profimedia Images

Un cetățean britanic care încerca cu disperare să fugă din Afganistan cu soția sa, a fost prins de talibani la un punct de trecere și obligat să se întoarcă. Înainte, însă, talibanii i-au bătut pe cei doi cu sălbăticie și i-au amenințat cu moartea, relatează The Independent.

Cei doi britanici, ale căror nume nu au fost făcute publice pentru a-i proteja, au încercat să ajungă la un hotelul Baron din Kabul, acolo unde cetățenii britanici au fost trimiși pentru a li se procesa actele și a fi evacuați din țară.

Pentru a ajunge la hotel, însă, ei ar fi trebuit să treacă de trei puncte de trecere ale talibanilor. În noaptea de vineri spre sâmbătă, talibanii de la primul astfel de punct de trecere i-au oprit pe cei doi și i-au bătut cu sălbăticie.

El a declarat pentru presa britanică că se teme să mai iasă din casă și că s-a mutat cu soția sa de șapte ori pentru că talibanii par, acum, că țintesc cetățeni străini.

„Când am ajuns la primul punct de trecere noaptea trecută, erau acolo 4-5 talibani care nu ne-au permis trecerea. Le-am arătat documentele noastre, e-mailuri, detaliile pe care le-am primit de la autoritățile britanice, însă ne-au atacat pentru că știau că vrem să părăsim țara. Ne-au spus că nu putem ajunge la hotel și ne-au amenințat că ne vor împușca dacă nu ne întoarcem”, a spus el.

După mai multe minute de discuții în contradictoriu, talibanii au început să tragă în mașina cuplului. Femeia a fugit din mașina lovită de gloanțe și a fost bătută apoi de un taliban cu un kalașnikov.

Citiți și: Femeia guvernator care se lupta cu arma în mână cu talibanii a fost capturată

Britanicul a ajuns în Afganistan la începutul lunii august pentru nunta sa și avea bilete de avion de întoarcere. Proprietar de restaurant în Manchester, el spune că nu se aștepta ca guvernul afgan să se prăbușească atât de repede.

„Nu avem nicio șansă să mergem direct la aeroport, pentru că el se află sub controlul forțelor americane. Permit intrarea doar cetățenilor americani”, a mai spus el.

El a adăugat că singura cale de a scăpa din Afganistan pentru cetățeni britanici este prin hotelul Baron, de acolo ei fiind escortați de soldați. Talibanii i-au amenințat pe cei doi, însă, că îi vor omorî dacă se întorc la punctul de trecere.

Bărbatul spune că a încercat să contacteze ambasada britanică din Kabul pentru ajutor însă nu a primit niciun răspuns.

Talibanii au stabilit puncte de trecere prin capitala Kabul și există informații că și alți cetățeni străini au avut probleme încercând să ajungă la aeroport pentru a fi evacuați. Anterior, un cetățean german a fost  împușcat în drum spre aeroportul din Kabul.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri