Coreea de Nord ar fi trimis primii 10.000 de soldați să lupte în războiul lui Putin din Ucraina

Data publicării:
kim jong un și vladimir putin își ciocnesc paharele cu vin
Relațiile dintre Phenian și Moscova s-au întărit de la începutul războiului din Ucraina. Fotot: Kim Jong Un și Vladimir Putin / Sursa foto: Profimedia Images

Dictatorul nord-coreean ar fi trimis 10.000 de soldați în Rusia pentru a ajuta regimul lui Putin să intensifice eforturile de război împotriva Ucrainei, a declarat un diplomat occidental pentru Kyiv Independent.

Diplomatul occidental a declarat pentru Kyiv Independent că nu este clar ce fel de soldați sunt sau care sunt rolurile lor. The Kyiv Independent a contactat Ministerul de Externe al Ucrainei, dar nu a primit un răspuns la momentul publicării. Serviciul de informații militare al Ucrainei (GUR) a refuzat să comenteze.

Pe masura ce Rusia si Coreea de Nord își adancesc legaturile militare, diplomații si experții occidentali subliniază că acest lucru arata nevoia tot mai mare a Moscovei de resurse pentru a continua să ducă războiul costisitor din Ucraina.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelensky, declara recent că legăturile dintre Rusia și Coreea de Nord au ajuns la un nou nivel. Pe lângă armele primite de ruși de la nord-coreeni, acum regimul lui Putin ar fi primit și mii de soldați.

„Vedem o alianţă tot mai mare între Rusia şi regimuri precum Coreea de Nord. Nu mai este vorba doar despre transferul de arme. De fapt, este vorba despre transferul de oameni din Coreea de Nord către forţele militare de ocupaţie. Evident, în astfel de circumstanţe, relaţiile noastre cu partenerii noştri trebuie să fie dezvoltate”, a spus Zelenski.

Liderul de la Kiev a dezvăluit că a fost informat de serviciile de spionaj ucrainene despre intenţiile Rusiei pentru această toamnă şi iarnă şi despre „implicarea reală” a Coreei de Nord în război, menţionând că sunt şi alte state care „din păcate, investesc în prelungirea războiului”.

De altfel, Rusia ar intenţiona să încorporeze într-una dintre brigăzile sale de asalt circa 3.000 de soldaţi nord-coreeni care ar putea fi desfăşuraţi în provincia rusă de graniţă Kursk unde armata ucraineană a ocupat o porţiune de teritoriu, afirmă surse din serviciul militar de informaţii ucrainean (GUR).

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românii au vizitat 'țara care nu există' și au descoperit o altă lume. Au mâncat de toți banii și au...
Digi FM
Acuzații șocante la adresa lui Donald Trump! Fosta Miss Elveția, românca Beatrice Keul, rupe tăcerea
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Cum arată Milla Jovovich, în 2024, la 49 de ani. Imagini de colecție cu celebra actriță
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, primul Crăciun în calitate de soț și soție. Care este marea dorință...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Imagini virale cu trei lupi care apar pe o pârtie de schi renumită din Italia: „Se antrenează să fie mai...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic