"China nu este Rusia". Beijingul și-a pierdut răbdarea cu Moscova după ce Putin a ignorat planul de pace propus de Xi Jinping

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin și liderul chinez Xi Jinping
Vladimir Putin și Xi Jinping. Foto: Profimedia Images

Chiar dacă președintele Chinei a fost unul dintre cei mai asumați susținători ai liderului de la Kremlin de-a lungul războiului din Ucraina, cimentând parteneriatul "fără limite" pe care l-au încheiat înaintea invaziei, Xi este deranjat că Putin nu îi dă atenție, ignoră planul de pace în 12 puncte propus de Beijing și nu vrea să pună capăt invaziei, transmite BusinessInsider. Între timp, China dă curs conferințelor de pace la care diplomații săi întăresc mesajul potrivit căruia "China nu este Rusia".

Pe măsură ce războiul se prelungește, răbdarea Chinei cu Kremlinul se reduce, iar elita chineză este din ce în ce mai enervată de atitudinea Rusiei. 

Institutul pentru Studiul Războiului arată că planul de pace în 12 puncte propus de China în februarie a fost respins de Moscova.

Diplomații chinezi prezenți la summitul organizat de Arabia Saudită la Jeddah, unde s-a discutat despre posibilitățile de încheiere a războiului, au ținut să arate că "China nu este Rusia". Un diplomat european prezent la discuții a declarat pentru FT că "simpla prezență a Chinei arată că Rusia este din ce în ce mai izolată".

La rândul său, Rusia a luat în derâdere reuniunea, spunând că este "sortită eșecului".

Pe ce se bazează relația dintre Xi și Putin

China a oferit Rusiei un sprijin diplomatic și economic vital de-a lungul războiului, aruncându-i lui Putin un colac de salvare într-un moment în care statele occidentale au rupt legăturile economice cu Moscova și au încercat să izoleze statul prin sancțiuni.

Specialiști în politică externă au declarat pentru Insider că Xi și Putin detestă puterea globală a SUA, iar Xi vede războiul din Ucraina drept o modalitate de a da o lovitură SUA, cel mai important susținător internațional al Ucrainei.

Însă, cu toate că împărtășesc antipatia față de SUA, cei doi lideri nu cad de acord pe toate temele.

Xi nu a oferit Rusiei sprijin militar la capacitate totală și a refuzat construirea unui nou gazoduct în Siberia.

De asemenea, China s-a arătat înfiorată de revolta trupelor Wagner din iunie împotriva Kremlinului și este îngrijorată de amenințările nucleare ale Rusiei împotriva dușmanilor săi occidentali.

Distanțarea dintre Moscova și Beijing

Participarea Chinei la summitul de la Jeddah este deopotrivă un indiciu în plus al distanțării dintre Moscova și Beijing.

Experții consideră că Beijinul baletează între sprijinirea Rusiei și concilierea aliaților occidentali, în condițiile în care continuă să se folosească de subterfugii la sancțiuni pentru a livra echipament militar Moscovei și în egală măsură încearcă să nu supere aliații europeni, cel mai mare partener comercial al său.

"China urmărește să demonstreze Occidentului că este interesată să înainteze cu o soluție diplomatică la războiul din Ucraina și vrea să reamintească aceluiași Occident că ar putea fi singura țară capabilă să determine Rusia să își schimbe traiectoria. De asemenea, Beijingul mai speră să câștige adimrația occidentalilor", a declarat Ali Wyne, analist la Eurasia Group.

Beijingul a refuzat să participe la un summit organizat în iunie în Danemarca pentru a discuta despre pacea din Ucraina, iar planul său de pace, documentul în 12 puncte, a fost respins de SUA, care l-au considerat extrem de favorabil Rusiei, care la rându-i l-a ignorat.

Însă participanții la reuniunea din Arabia Saudită au salutat prezența Chinei și au perceput-o drept o victorie imensă pentru Kiev, în tentativa sa de a izola diplomatic Rusia, a relatat FT, China fiind, se pare, de acord să participe și la conferințe viitoare.

China își ia în serios rolul de mediator, observând beneficiile de imagine pe care i le aduce, după ce a mediat negocieri între doi rivali istorici - Iran și Arabia Saudită.

Însă, pe de altă parte, încrederea acordată Chinei în acest sens trebuie să fie moderată, mai susține Ali Wyne, care a mai precizat că nu există foarte multe semne că Beijingul își va recalibra fundamental legăturile cu Rusia, în efortul de asigurare a păcii în Ucraina. 

"Beijingul crede că relația sa cu Moscova îl poate ajuta să compenseze presiunea militară și economică în creștere din partea Occidentului", a conchis acesta.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Chinezii ne vor distruge pe toți. Modifică axa Pământului cu această construcție megalomanică
Digi FM
„Așa vrei să conduci și țara?” Mircea Geoană, viral pe TikTok, după ce a fost ironizat pentru aptitudinile de...
Pro FM
Avril Lavigne, la 40 de ani. Celebra artistă a fost căsătorită de două ori, iar în 2015 a dezvăluit lupta pe...
Film Now
Al Pacino și-a ajutat iubita cu 54 de ani mai tânără să sufle în lumânările de pe tort. Imagini inedite de la...
Adevarul
Scurgeri periculoase misterioase la o secțiune a Stației Spațiale Internaționale. NASA: „Risc major pentru...
Newsweek
Dispar 2 tipuri de pensie! Milioane de pensii, recalculate. Care pensionari vor lua bani în plus?
Digi FM
ÎPS Teodosie spune că nu ar trebui făcute cununii religioase în această zi: „Cei care fac sâmbăta rămân mereu...
Digi World
5 semne alarmante care îți indică că o aplicație mobilă nu este de încredere
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Matt LeBlanc, fotografiat în LA, după ce s-a spus că foștii colegi din „Friends” își fac griji pentru el. Cum...
UTV
Zoe Kravitz a lasat totul la vedere intr-o rochie mini din dantela la Paris Fashion Week. Lookul care a...