Cazurile misterioase de hepatită la copii se răspândesc și ajung în Asia și Canada. Ipoteza privind posibila cauză a bolii

Data publicării:
copil pe patul de spital cu un ursulet de plus in brate
Proiecte de investiții 1,4 miliarde de lei din PNRR pentru patru spitale din București. Foto: Profimedia Images

O boală hepatică misterioasă care a infectat copii din zeci de țări din întreaga lume a ajuns în Asia, cu un caz raportat în Japonia, și în Canada, relatează The Guardian. Sunt peste 190 de cazuri până acum, inclusiv unul în România.

Cazul din Japonia de hepatită acută de origine necunoscută a fost semnalat de autoritățile locale pe 21 aprilie la un copil care fusese testat negativ pentru adenovirus – o posibilă cauză investigată la nivel mondial – și COVID-19.

Pacientul nu a avut nevoie de transplant de ficat, a anunţat Ministerul Sănătăţii din Japonia, fără a oferi mai multe detalii.

Agenția de Sănătate Publică din Canada a anunțat marți că investighează cazuri de hepatită acută severă, de origine necunoscută, la copiii mici. Nu a dezvăluit însă numărul cazurilor.

Până acum, în întreaga lume au fost raportate 190 de cazuri misterioase de hepatită acută la copii, dintre care 140 în Europa. Dintre cazurile depistate, cel puțin un copil a murit și alți 17 au avut nevoie de transplant hepatic, potrivit OMS.

Nu este încă clar dacă a existat o creștere a cazurilor de hepatită sau o creștere a gradului de conștientizare a cazurilor de hepatită care apar în ritmul așteptat, dar nu sunt detectate. Deși un adenovirus este o ipoteză, sunt în desfășurare investigații pentru a determina cauza”, a spus OMS într-un comunicat.

Sindromul clinic „printre cazurile identificate este hepatita acută (inflamația ficatului) cu enzime hepatice semnificativ crescute”, se arată în comunicat. Mulți pacienți au raportat simptome gastrointestinale, cum ar fi dureri abdominale, diaree și vărsături „precedate de prezentare cu hepatită acută severă”, precum și niveluri crescute de enzime hepatice. Majoritatea cazurilor nu raportat febră, iar virusurile obișnuite care provoacă hepatită virală acută - cum ar fi virusurile hepatitei A, B, C, D și E - nu au fost detectate în niciunul dintre aceste cazuri, potrivit OMS.

O teorie investigată de Agenția de Securitate a Sănătății din Marea Britanie este că lipsa expunerii la adenovirusul comun – care de obicei provoacă probleme de stomac și răceli – în timpul pandemiei de coronavirus a dus la îmbolnăviri mai severe în rândul copiilor. Din 53 de cazuri testate în Marea Britanie, 40 (75%) au prezentat semne de infecție cu un adenovirus.

Directorul Public Health Scotland, Jim McMenamin, a declarat pentru Reuters că oamenii de știință încearcă să vadă dacă un adenovirus a suferit mutații pentru a provoca o formă mai severă de boală sau dacă ar putea cauza problemele „în tandem” cu un alt virus, eventual cu Sars-CoV- 2, virusul care provoacă COVID-19.

Oficialii din Marea Britanie au spus că nu există „nicio legătură” între cazurile de hepatită cu origine necunoscută și vaccinul împotriva COVID-19, deoarece niciunul dintre copiii afectați de hepatită nu a fost vaccinat.

„Până acum nu există nicio legătură între cazurile detectate și niciun istoric comun de călătorie”, a spus de asemenea Andrea Ammon, director la Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Stockholm.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poziția oficială TikTok față de campania electorală din România: Răspunsul companiei, scrisoarea integrală a...
Digi FM
Ce se ascunde în spatele lui Călin Georgescu? Ce partid îl susține, de fapt
Pro FM
Connect-R, revoltat după ce i-a fost interzis să cânte la un concert, în urma declarațiilor despre vot...
Film Now
S-a spus că Ariana Grande a luat 15 milioane $ pentru Wicked, iar Cynthia Erivo doar 1 milion. Reprezentanții...
Adevarul
Răbdarea Rusiei se apropie de sfârșit, avertizează Lavrov după atacurile ucrainene cu rachete occidentale
Newsweek
50% în plus la pensie pentru pensionarii cu grupe și condiții grele. Instanța anunță cum iei banii
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a alertat autoritățile, după ce fiul ei cel mic a căutat pe internet informații despre...
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău atunci când încetezi să mai folosești țigările electronice
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Dolph Lundgren, anunț neașteptat de pe patul de spital, după aproape zece ani de luptă cu cancerul: „A fost o...
UTV
Elena Viscu, fosta sotie a lui CRBL, face primele declaratii despre fiica lor, Alessia: „Citeste si ea...