Boiko Borisov sugerează că va demisiona curând: „Dacă eu sunt problema, ei bine plec chiar acum”

Data actualizării: Data publicării:
Boiko Borisov, premierul Bulgariei
Boiko Borisov. Foto: Getty Images

Prim-ministrul Bulgariei, Boiko Borisov, de aproape o lună ținta unor proteste de stradă, spune că ar putea pleca de la conducerea executivului de la Sofia dacă partidul său ar rămâne la guvernare, potrivit France Presse, citat de Agerpres.

„Dacă eu sunt problema, ei bine plec chiar acum. Voi continua discuţiile cu partenerii mei de coaliţie şi voi oferi opţiuni, inclusiv aceea de a pleca şi de a lăsa guvernul la putere”, a spus liderul de la Sofia în cadrul unei adunări cu 4.000 de reprezentanţi ai partidului său, GERB.

Borisov nu poate să demisioneze și să păstreze restul guvernului în funcție, mandatul guvernului fiind pierdut în momentul în care șeful său demisionează. Premierul nu a dat mai multe explicaţii în acest sens, limitându-se să spună că „se lucrează la mai multe scenarii”. Zeci de manifestanţi au blocat intrarea în spaţiul unde avea loc reuniunea, ceea ce a dus la scurte încăierări.

De săptămâna trecută, pentru a forţa alegeri anticipate, protestatarii blochează intersecţii foarte frecventate din capitala Sofia. Cel puţin patru dintre ei au intrat în greva foamei, iar un bărbat de 58 de ani a fost spitalizat după şase zile fără mâncare şi apă, potrivit manifestanţilor.

De la percheziţiile ordonate de parchet care au vizat la 9 iulie anturajul preşedintelui Rumen Radev, aflat în opoziţie faţă de Borisov, mii de persoane - în majoritatea tineri şi absolvenţi - au manifestat zilnic împotriva guvernului. Participanţii la aceste proteste, cele mai importante din 2013, cer demisia lui Borisov, contestat pentru presupusele legături întreţinute de majoritatea sa cu anumiţi oligarhi, acuzaţi că influenţează guvernul în interesul lor personal.

Aflat la putere cu unele întreruperi din 2009, Boiko Borisov marchează prin longevitatea sa istoria postcomunistă a Bulgariei, ţară cu 6,95 milioane de locuitori. Treisprezece ani de la aderarea la UE, ea rămâne cea mai săracă ţară din blocul european şi cea mai afectată de corupţie, potrivit Transparency International.

Potrivit unui sondaj realizat săptămâna aceasta pentru un ziar bulgar, partidul GERB al lui Boiko Borisov, care pledează pentru stabilitate în contextul actual al pandemiei de COVID-19 pentru a justifica menţinerea majorităţii sale, ar termina pe primul loc la viitoarele alegeri legislative, cu 26,7% din sufragii. Partenerul său naţionalist de coaliţie abia ar trece de pragul necesar de 4% pentru a intra în parlament.

Editor: A. D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ceva ascuns în centrul Pământului ar putea schimba durata zilelor. Descoperirea care pune...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...