Biserica Ortodoxă ucraineană se rupe de Moscova şi se declară „independentă total”

Data actualizării: Data publicării:
St. Andrew's Church, Kiev, Ukraine, Europe
Biserica ortodoxă ucraineană se rupe de Moscova şi se declară “independentă total”. Foto: Profimedia images

Biserica Ortodoxă ucraineană, subordonată până în prezent Patriarhiei Ruse, a anunţat vineri desprinderea de aceasta după ce Rusia a invadat Ucraina, declarându-şi „deplina independenţă” de autorităţile spirituale ruse, iniţiativă istorică.

„Nu suntem de acord cu patriarhul Rusiei, Kirill, în ceea ce priveşte războiul în Ucraina”, a explicat într-un comunicat Biserica Ortodoxă ucraineană, în finalul conciliului consacrat "agresiunii" ruse împotriva Ucrainei, pronunţând „deplina independenţă şi autonomie a Bisericii Ortodoxe ucrainene”, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Ramura moscovită a Bisericii Ortodoxe din Ucraina era până în prezent subordonată patriarhului rus Kirill, care şi-a exprimat clar sprijinul pentru ofensiva preşedintelui Vladimir Putin în Ucraina.

„Conciliul condamnă războiul, care este o încălcare a poruncii Domnului 'Să nu ucizi!' şi îşi exprimă condoleanţele pentru toţi cei care suferă din cauza războiului”, adaugă comunicatul.

Potrivit Bisericii Ucrainei, relaţiile sale cu conducerea sa moscovită erau „complicate sau inexistente” de când în Ucraina a fost declarată legea marţială.

Această iniţiativă este a doua schismă ortodoxă în Ucraina în ultimii ani. O parte a Bisericii ucrainene se desprinsese deja de Moscova în 2019 din cauza rolului jucat de Kremlin în această ţară.

Invazia decisă de Vladimir Putin şi sprijinul lui Kirill acordat războiului a plasat Biserica ucraineană încă ataşată Moscovei într-o situaţie din ce în ce mai dificil de susţinut.

Sute dintre preoţii săi au semnat recent o scrisoare deschisă cerând judecarea lui Kirill de către un tribunal religios din cauza poziţiilor adoptate de acesta faţă de conflict.

Ucraina este de importanţă majoră pentru Biserica Ortodoxă Rusă, întrucât unele dintre cele mai importante mănăstiri ale acesteia sunt situate pe teritoriul ucrainean.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Traseul vortexului polar în România. Județele care urmează să fie lovite de ninsori
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
macron face declarații
Macron i-a numit „complet idioţi” pe liderii unei ţări, declanșând un conflict diplomatic. De la ce a pornit...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...