Biden respinge presiunile de a se retrage din cursa pentru Casa Albă și promite că va rămâne „până la capăt”

Data publicării:
joe biden
„Preşedintele a avut întotdeauna grijă de noi. Îl vom sprijini şi noi". Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Joe Biden a promis miercuri, în timpul discuţiilor avute cu personalul de campanie şi în întâlnirile cu legislatorii şi guvernatorii democraţi, să rămână în cursa prezidenţială din 2024. Biden încearcă să dea asigurări că poate să se mențină în competiţia cu republicanul Donald Trump pentru Casă Albă. Totodată, acesta respinge apelurile de a se retrage care se înmulțesc după dezbaterea dezastruoasă dintre cei doi de săptămâna trecută.

Biden a avut o convorbire cu membrii îngrijoraţi ai echipei sale de campanie şi le-a spus că nu pleacă nicăieri, potrivit a două surse familiare cu discuţia telefonică, relatează Reuters, preluată de News.ro. 

„Nimeni nu mă împinge afară. Eu nu plec. Sunt în această cursă până la capăt”, a declarat Biden într-un e-mail separat transmis campaniei sale, îndemnându-i pe susţinători să „contribuie cu câţiva dolari” pentru a-l ajuta să-l învingă pe rivalul său republican, Donald Trump, în alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie.

Miercuri seară, preşedintele s-a întâlnit, atât în mediu virtual, cât și personal, cu 24 de guvernatori democraţi şi cu primarul oraşului Washington, D.C., pentru a-i asigura că este la înălţimea pe care o are funcţia sa, după prestaţia ezitantă de la dezbaterea cu republicanul Donal Trump

Doar trei dintre guvernatori - liderii din New York, Minnesota şi Maryland - s-au întâlnit ulterior cu reporterii, promiţând să îl susţină pe Biden după o discuţie sinceră despre prestaţia sa neconvingătoare de la dezbaterea de săptămâna trecută, așa cum au numit-o ei. 

„Preşedintele a avut întotdeauna grijă de noi. Îl vom sprijini şi noi", a declarat guvernatorul statului Maryland, Wes Moore.

Guvernatorul din Minnesota, Tim Walz, preşedintele Asociaţiei guvernatorilor democraţi, a declarat că prestaţia lui Biden la dezbaterea de joi seară a fost proastă, dar a adăugat că el consideră că Biden este potrivit pentru funcţie.

„Preşedintele Biden nu va întineri"

Miercuri, în cadrul unei discuţii telefonice între democraţii din Camera Reprezentanţilor, Raúl Grijalva din Arizona a cerut ca Biden să se retragă din cursă, în timp ce reprezentantul Seth Moulton din Massachusetts a subliniat că vârsta lui Biden reprezintă un dezavantaj. „Realitatea nefericită este că statu quo-ul ni-l va livra probabil pe preşedintele Trump”, a declarat Moulton într-un comunicat. „Preşedintele Biden nu va întineri", a subliniat el.

În timp ce campania a evidenţiat succesele de strângere de fonduri cu donatorii de bază şi a organizat telefoane de atenuare a îngrijorărilor cu donatorii, Reed Hastings, un donator important al Partidului Democrat şi cofondator al platformei de streaming Netflix, a cerut ca Biden să se retragă.

Vicepreşedinta Kamala Harris a câştigat, între timp, sprijin ca potenţial înlocuitor al său. Dmitri Mehlhorn, un consilier al co-fondatorului LinkedIn, a declarat pentru Reuters că echipa sa ar „susţine cu entuziasm o candidatură condusă de vicepreşedintele ferm şi înţelept, dacă Biden ar trebui să se retragă din orice motiv".

Melhorn a subliniat că Harris este singurul concurent naţional serios care a fost deja supusă unor atacuri majore din partea susţinătorilor lui Trump.

Democraţii şi donatorii îngrijoraţi de capacităţile lui Joe Biden de a concura în alegerile din noiembrie vor urmări îndeaproape un interviu cu ABC News care va fi înregistrat şi difuzat vineri, în timpul unei vizite de campanie la Madison, Wisconsin.

Casa Albă a declarat că Biden a discutat cu liderii democraţi din Congres, precum şi cu reprezentantul democrat Jim Clyburn, care a jucat un rol esenţial în victoria lui acestuia în 2020. Clyburn, care a declarat că ar susţine-o pe Harris în calitate de candidat la prezidenţiale, dacă Biden s-ar da la o parte, a declarat miercuri pentru CNN că partidul ar trebui să organizeze o „mini-primară" (alegeri interne) dacă Biden se dă la o parte, fiind primul membru senior al partidului care vorbeşte public despre cum ar putea funcţiona înlocuirea lui Biden în calitate de candidat.

Unii dintre guvernatorii care s-au întâlnit miercuri cu Biden ar putea fi potenţiali rivali, dacă presiunea ca acesta să se retragă va creşte, dar mulţi dintre ei vorbesc şi în numele lui Biden în campanie. Guvernatorul statului Michigan, Gretchen Whitmer, guvernatorul statului California, Gavin Newsom, guvernatorul statului Illinois, J.B. Pritzker, guvernatorul statului Pennsylvania, Josh Shapiro, şi guvernatorul statului Kentucky, Andy Beshear, au fost menţionaţi ca posibili înlocuitori ai lui Biden.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Femeia după chipul căreia a fost creată Statuia Libertății. Cum arăta muza celui mai cunoscut simbol al...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
MDdjODk2OTI3ZmZkMTY0MjhiMjA3MzgzMWM1YmEyNg==.thumb
POLITICO: România a fost considerată mult timp un aliat de încredere al NATO. Acest lucru s-ar putea schimba...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...