Atitudine nepotrivită a lui Jair Bolsonaro, la Londra. Președintele Braziliei a fost criticat pentru discursul susținut

Data publicării:
jaie bolsonaro imbracat in negru sustine un discurs
După ce s-a recules la catafalcul Reginei Elisabeta a II-a, Jair Bolsonaro s-a lansat într-un discurs electoral împotriva avortului, a drogurilor şi a "ideologiei de gen". FOTO: Profimedia Images

După ce s-a recules la catafalcul Reginei Elisabeta a II-a, preşedintele brazilian, Jair Bolsonaro, aflat la Londra pentru a participa la funeralii, s-a lansat într-un discurs electoral împotriva avortului, a drogurilor şi a "ideologiei de gen", ceea ce i-a atras critici din partea adversarului său la prezidenţiale Luiz Inacio Lula da Silva.

Ajuns duminică dimineaţă în capitala Marii Britanii, preşedintele de extremă-dreaptă s-a recules în faţa sicriului reginei şi a ţinut un discurs improvizat de la balconul reşedinţei ambasadorului Braziliei în faţa a câteva zeci de persoane.

"Suntem aici într-o epocă, într-un moment de doliu, cu respect profund pentru familia reginei şi pentru poporul Regatului Unit", a spus el mai întâi.

Apoi s-a lansat într-un discurs de campanie înflăcărat, afirmând că ţara sa "nu vrea să audă despre liberalizarea drogurilor, legalizarea avortului" şi "nici nu acceptă ideologia de gen".

"Deviza noastră este Dumnezeu, patrie, familie şi libertate. Şi acesta este sentimentul marii majorităţi a poporului brazilian", a adăugat Jair Bolsonaro.

Această atitudine la Londra, unde sunt reuniţi zeci de şefi de stat pentru a participa la funeraliile reginei, i-a atras critici din partea candidatului de stânga la prezidenţialele din octombrie, Luiz Inacio Lula da Silva, care l-a acuzat că a mers în Marea Britanie "pentru a-şi face campanie" şi "a vorbi de rău despre alţii".

"În loc să o vegheze pe regină, ar fi fost mai lăudabil dacă ar fi mers să viziteze familiile şi orfanii victimelor COVID-19 şi să fi cumpărat vaccinurile la timpul potrivit", a scris Lula da Silva pe Twitter.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge bine pe toate planurile
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...