Armata lui Putin susține că a mai cucerit o localitate în sudul Ucrainei. Rușii continuă avansul și în estul țării vecine

Data publicării:
profimedia-0861267454
Război în Ucraina. Foto: Profimedia Images

Armata rusă a revendicat luni cucerirea unui mic sat din regiunea Zaporojie, în sudul Ucrainei, în timp ce trupele sale avansează și în estul Ucrainei, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Forţele ruse „au eliberat localitatea Levadne din regiunea Zaporojie şi au ocupat poziţii mai favorabile”, a declarat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.

Localitatea Levadne, care se află la jumătatea distanţei între oraşele Zaporojie şi Doneţk, a fost recucerită de armata ucraineană de la forţele ruse în iunie 2023, în timpul unei contraofensive în această zonă a frontului, care a avut însă o reuşită destul de limitată.

Armata rusă, care controlează aproape 20% din teritoriul ucrainean, se află în ofensivă de aproape un an. Ea avansează mai ales în Donbas, în direcţia oraşului Pokrovsk, un punct logistic-cheie pentru aprovizionarea armatei ucrainene. În plus, aici se află singura mină controlată de ucraineni care produce cocs, cărbunele necesar pentru fabricarea oţelului.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că vrea ca războiul cu Rusia să se încheie în 2025, chiar dacă revendicările Kievului şi ale Moscovei pentru a obţine pacea par încă ireconciliabile în acest stadiu.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri