Angela Merkel merge în ultima sa vizită în Rusia în funcția de cancelar, la împlinirea unui an de la otrăvirea lui Alexei Navalnîi

Data publicării:
Angela Merkel dă mâna cu Vladimir Putin
Angela Merkel merge ]n ultima sa vizită în Rusia, în calitate de cancelar. Foto: Profimedia Images

Angela Merkel merge, vineri, în vizită la Moscova pentru discuții cu Vladimir Putin, în ultima sa vizită în Rusia în calitate de cancelar, relatează Euronews. Vizita liderei germane va avea loc chiar la împlinirea unui an de la otrăvirea disidentului Alexei Navalnîi.

Vizita are loc într-un moment în care relațiile ruso-germane sunt la cel mai scăzut nivel, mai ales după tensiunile generate de comportamentul Moscovei față de opozantul Navalnîi și de agresiunile la adresa Ucrainei.

Criza din Afganistan, situația gazoductului Nord Stream 2, și acțiunile dictatorului bielorus Aleksandr Lukașenko vor fi, de asemenea, teme de discuție la întâlnirea celor doi lideri.

Vizita Angelei Merkel în Rusia este printre ultimele vizite în străinătate în calitate de cancelar. Merkel își încheie cariera la conducerea Germaniei după 16 ani. De-a lungul acestei perioade, relația Germaniei cu Rusia a fluctuat constant, însă s-a răcit puternic după anexarea Crimeii.

Vineri se împlinește și un an de la otrăvirea lui Alexei Navalnîi cu noviciok. În 20 august 2020, lui Navalnîi i s-a făcut rău într-un avion și a fost apoi dus în Germania unde a stat cinci luni pentru a se recupera.

Ulterior, el a revenit în Rusia unde a fost arestat și trimis într-un lagăr de muncă.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri