Foto A fost găsit un craniu de balenă vechi de 12 milioane de ani. ”Am avut impresia că am câştigat Cupa Mondială de Paleontologie”

Data publicării:
craniu de balena
Studierea craniului de balenă, vechi de milioane de ani, va dura câteva luni. Foto: Profimedia Images

Fosila, extrem de valoroasă pentru paleontologi, a fost descoperită întâmplător pe o plajă din Golful Chesapeake, în statul american Maryland. Un bărbat, pasionat de fosile și care în ziua respectrivă căuta dinți de rechin a dat peste craniul de balenă extrem de vechi, informează AFP.

În luna octombrie, Cody Goddard, un bărbat din Pennsylvania, care căuta fosile şi dinţi de rechin în ziua respectivă, o activitate populară în zonă, a descoperit craniul de balenă. De atunci, timp de două luni, experții au săpat milimetru cu milimetru pentru extragerea capului de balenă, încrustat într-un bloc de sedimente.

"Am avut impresia că am câştigat Cupa Mondială de Paleontologie", a declarat Stephen Godfrey, responsabil pentru secţiunea de paleontologie a Calvert Marine Museum.

"Nu ştim încă despre ce specie de balenă din Miocen este vorba", a adăugat el. "Nu vom şti până când (craniul) nu va fi gata să fie examinat", a adăugat acesta.

Foto: Profimedia Images

Potrivit muzeului, a fost nevoie de două luni pentru a extrage şi a deplasa craniul, încrustat într-un bloc de sedimente. Ansamblul cântăreşte circa 295 de kilograme.

Conform muzeului, este cel mai complet craniu fosilizat al unei balene descoperit în regiunea Calvert Cliffs şi a fost numit "Cody", după numele descoperitorului său.

Craniul a fost transferat în laboratorul de fosile al muzeului, urmând să fie folosite instrumente speciale pentru a degaja sedimentele din jurul său, un proces care va dura câteva luni, a precizat Godfrey.

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri