Descoperire „uluitoare” în permafrostul din Siberia: primul specimen mumificat de felină cu dinți-sabie aproape intact

Data publicării:
ilustrație cu o felină cu dinți de sabie
Felinele cu dinți-sabie din genul Homotherium sunt cunoscute pentru canini lor uriași cu care își prindeau și omorau prada. Foto: Profimedia Images

O felină preistorică a fost descoperită în stare aproape perfectă în permafrostul siberian. Cercetătorii s-au declarat „uluiți” de specimenul care le-a oferit pentru prima dată în istoria paleontologiei șansa de a studia înfățișarea unui mamifer dispărut care nu are niciun analog în fauna modernă, potrivit studiului publicat în revista Nature.

Mumia înghețată a puiului de felină cu dinți-sabie (Homotherium latidens) care a trăit în timpul ultimei ere glaciare, acum 35.000 de ani, a fost descoperit în Republica Saha (Iacuția) din Rusia.

Specimenul s-a păstrat foarte bine și le-a oferit cercetătorilor o imagine clară a felului în care arătau aceste animale de mult dispărute.

Puiul a murit avea doar trei săptămâni când a murit, dar cauza morții rămâne necunoscută. Avea mustățile și ghearele încă atașate când a fost scos din permafrost și prezenta o blană de culoare maro închis „scurtă, groasă și moale”, scrie NPR.

mumie-pui-felină-dinți-sabie-siberia-5
Comparație între puiul de felină cu dinți de sabie (A+C) și un pui de leu (B+D). Capturi foto: Scientific Reports

„Pentru prima dată în istoria paleontologiei, a fost studiată înfățișarea unui mamifer dispărut care nu are niciun analog în fauna modernă”, au scris autorii studiului.

Felinele cu dinți-sabie din genul Homotherium sunt cunoscute pentru canini lor uriași cu care își prindeau și omorau prada. Aceste animale au dispărut acum aproximativ 12.000 de ani în urmă, la finalul Pleistocenului, cunoscută și drept ultima eră glaciară.

Puiul înghețat le-a oferit cercetătorilor pentru prima oară ocazia de a studia caracteristici fizice precum textura blănii, masa musculară și forma botului acestei specii.

Felinele cu dinți-sabie se găseau peste tot în cele două continente americane, în Africa și Eurasia.

Cercetătorii au observat că „pisicuța” avea un gât masiv și o formă neobișnuită a botului. Specimenul are de asemenea niște urechi mici, dar o deschidere uriașă a gurii și membre anterioare alungite.

Schoeningen, Germany. 12th Apr, 2017. Models of the skeletons of the sabre toothed tigers Homotherium latidens (L) and Smilodon fatalis (R) on display as part of a special exhibition entitled 'The Ice Age Hunter: The Deadly Danger of Sabre Toothed Tigers'
Felinele cu dinți-sabie au dispărut acum aproximativ 12.000 de ani în urmă, la finalul Pleistocenului, cunoscută și drept ultima eră glaciară. Foto: Profimedia Images

Acest pui nu este doar singurul specimen mumificat din genul Homotherium, ci reprezintă și o parte a arborelui genealogic al pisicilor care se extinde până aproape de originile felinelor, potrivit cercetătorilor citați de CNN, care s-au declarat „uluiți” de această descoperire.

Descoperirea făcută în 2020 nu este prima dată când a fost găsit un specimen de mamifer foarte bine păstrat în Siberia: în luna august, mineri care lucrează în minele de aur din regiune au dezgropat rinocer lânos care încă avea cornul atașat de corp.

Două luni mai târziu, oamenii de știință au anunțat că au finalizat necropsia unui lup complet mumificat din ultima eră glaciară găsit tot în permafrostul din Siberia.

Condițiile reci și uscate din regiune sunt ideale pentru a găsi fosile intacte din vremurile preistorice. Aerul uscat deshidratează țesutul moale al animalului, iar frigul aspru creează o capsulă a timpului perfectă pentru cercetătorii care ajung să studieze aceste specimene mii sau zeci de mii de ani mai târziu.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri