Foto A fost arestat Otoniel, cel mai căutat traficant de droguri din Columbia. Președinte: „O lovitură comparabilă cu căderea lui Escobar”

Data publicării:
otoniel cu catuse si flancat de membri ai trupelor speciale inarmati
Cel mai căutat traficant de droguri din Columbia, Dairo Antonio Usuga, zis "Otoniel", a fost extrădat în 2022 în Statele Unite. FOTO: Profimedia Images

Guvernul columbian a anunţat sâmbătă arestarea lui Dairo Antonio Usuga, zis și Otoniel, cel mai căutat traficant de droguri din ţară, pentru care Statele Unite au oferit o recompensă de cinci milioane de dolari. El era liderul Clan del Golfo, cea mai puternică și mai violentă bandă din țară, iar arestarea sa este o victorie majoră în lupta autorităților cu crima organizată.

Otoniel, care a fost inculpat de justiţia americană în 2009, face în special obiectul unei proceduri de extrădare în New York. De altfel, Statele Unite au pus o recompensă de cinci milioane de dolari pentru capturarea sa, iar guvernul columbian oferea, la rândul său, circa 800.000 de dolari.

În ciuda a patru decenii de luptă împotriva traficului de droguri, Columbia rămâne principalul producător mondial de cocaină, Statele Unite fiind cel mai mare destinatar.

Imaginile difuzate de guvern îl arată pe Otoniel îmbrăcat în negru, încătuşat şi înconjurat de soldaţi columbieni înarmaţi. Traficantul de droguri a fost prins la Necocli, în nord-vestul ţării, în apropierea graniţei cu Panama, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Poliţia a informat că traficantul de droguri se ascundea în junglă şi nu folosea un telefon mobil. În timpul operațiunii pentru prinderea lui, un polițist a murit. Operațiunea, care a purtat numele de cod Osiris, a implicat peste 500 de membri ai forțelor speciale columbiene și 22 de elicoptere, potrivit ministrului apărării, Diego Molano.

arestare otoniel profimedia-0639507683
SUA ofereau o recompensă de 5 milioane de dolari pentru prinderea lui Otoniel Foto: Profimedia Images

„Este cea mai grea lovitură care a fost dată traficului de droguri în acest secol în ţara noastră (...) comparabilă doar cu căderea lui Pablo Escobar”, a declarat cu satisfacție preşedintele țării, Ivan Duque, la aflarea veștii că Otoniel a fost prins.

Pablo Escobar, liderul cartelului din Medellin, care controla până la 80% din comerţul global cu cocaină, a fost împuşcat de poliţia columbiană în 1993.

Cine este Otoniel

Dairo Antonio Usuga, alias Otoniel, a început să lupte la vârsta de 18 ani în Armata Populară de Eliberare, o gherilă marxistă desființată în 1991. După ce gruparea a depus armele, Otoniel a schimbat tabăra și s-a alăturat grupărilor paramilitare de extremă dreapta. Multe din aceste grupări au fost demobilizate, la rândul lor, în 2006 la iniţiativa guvernului fostului preşedinte de dreapta Alvaro Uribe (2002-2010). Otoniel a decis însă să nu se predea și a trecut în ilegalitate.

În vârstă de 50 de ani, traficanul este acuzat de organizarea a zeci de transporturi de cocaină în Statele Unite, de uciderea unor ofițeri de poliție, de recrutarea de minori și de abuzuri sexuale asupra copiilor, printre altele.

În 2016, autoritățile columbiene au lansat operațiunea „Agamemnon”, în încercarea de a-l prinde pe Otoniel. Zeci de locotenenți ai acestuia au fost uciși sau capturați atunci. Autoritățile îi urmăreau finanțele, iar traficantul era nevoit să fie în permanență în mișcare.

În 2017 a fost publicat un videoclip în care Otoniel își anunța intenția de a se preda justiției, însă planul nu s-a concretizat niciodată.

În luna martie a acestui an, poliția columbiană și Agenția americană de combatere a traficului de droguri au capturat-o pe sora lui Otoniel, Nini Johana Usuga, care a fost extrădată în Statele Unite pentru a răspunde unor acuzații legate de trafic de droguri și spălare de bani.

arestare otoniel profimedia-0639508226
Otoniel, în vârstă de 50 de ani, conducea Clan del Golfo, cea mai temută bandă de traficanți din Columbia Foto: Profimedia Images

Clan del Golfo, alcătuit din foști paramilitari, seamănă oroare și moarte în țară

Traficantul columbian în vârstă de 50 de ani conducea Clan del Golfo, alcătuit din foşti membri ai grupărilor paramilitare care au dus o luptă acerbă împotriva gherilelor de stânga până în anii 2010. El a preluat conducerea cartelului după moartea fratelui său Juan de Dios, alias Giovanni, în confruntări cu poliţia, în 2012.

Cartelul, care se finanţează în principal din trafic de droguri, minerit ilegal şi extorcare, este prezent în aproape 300 de localități din întreaga ţară, potrivit think tank-ului independent Indepaz.

Guvernul columbian acuză Clan del Golfo că este unul din responsabilii celui mai grav val de violenţe care zguduie ţara de la semnarea acordului de pace din 2016 cu gherilele Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia (FARC).

Clan del Golfo are aproximativ 1.200 de membri înarmați - majoritatea foști membri ai unor grupuri paramilitare de extremă dreapta - și este prezent în 10 din cele 32 de provincii din Columbia. Guvernul acuză grupul că amenință și ucide lideri ai comunităților din întreaga țară, scrie Reuters.

Experții atrag atenția că prinderea lui Otoniel nu va schimba fundamental activitățile traficanților. Este de așteptat ca un nou lider să preia conducerea clanului. 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oficial devine interzisă în Europa folosirea în ambalajele alimentare din plastic, sticlă și metal a unei...
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Imagine rară cu celebrul artist, la un an de...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
Cine sunt starurile care vor juca în următorul film al lui Nolan. Filmările, în toată lumea
Adevarul
Misterioșii regi ai dacilor. Cine au fost căpeteniile care au răspândit faima de temut a războinicilor...
Newsweek
Pensiile vor fi indexate abia în februarie sau martie. De ce NU cresc pensiile din ianuarie?
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Meg Ryan, despre momentul în care a adoptat o fetiță: „Lucrurile s-au aliniat astfel încât să ne aducă...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...