30 de ani de la reunificarea Germaniei. Cancelarul Angela Merkel le spune compatrioților să dea dovadă și acum de același „curaj”

Cancelarul Angela Merkel le-a cerut germanilor - sâmbătă, cu ocazia împlinirii a 30 de la reunificarea ţării - să demonstreze acelaşi „curaj” în faţa pandemiei de coronavirus ca în timpul căderii regimului est-german, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Ştim că astăzi trebuie să avem din nou curajul de a merge pe noi căi din cauza pandemiei” de COVID-19, a afirmat lidera conservatoare la Potsdam, acolo unde au avut loc ceremoniile dedicate acestui eveniment. „Le-a trebuit mult curaj oamenilor din fosta Germanie de Est care au ieşit în stradă, care au lansat revoluţia paşnică” în toamna anului 1989, a adăugat Merkel, ea însăși fiind unul dintre cetățenii germani care au trăit în fosta RDG.

Preşedintele Republicii, Frank-Walter Steinmeier, a insistat la rândul său asupra mândriei pe care o pot simţi germanii, „aceşti norocoşi în mijlocul Europei”, la 30 de ani după Reunificare. „Nicio pandemie nu ne poate opri!”, a asigurat el, în condițiile în care ceremoniile s-au desfăşurat într-o mare sobrietate, din cauza restricţiilor legate de epidemie.

„Ce şansă! Ce performanţă! Avem dreptate să fim mândri de acea zi. Da, noi trăim în cea mai bună Germanie care a existat vreo dată”, a spus șeful statului entuziasmat de evenimentul de acum 30 de ani. Dar Frank-Walter Steinmeier a subliniat totodată că diviziunile continuă adesea să submineze relaţiile între germanii din Est şi cei din Vest şi i-a invitat pe toţi să facă faţă eventualelor erori comise în cursul procesului de reunificare.

„Este în joc democraţia noastră”, a avertizat preşedintele german, referindu-se la pericolul populist și extremist care apare atunci când slăbește coeziunea socială și crește neîncrederea în politică.

Alături de președinte și de cancelarul Angelei Merkel la evenimentul dedicat celor 30 de ani de la Reunificare au mai luat parte fostul cancelar social-democrat Gerhard Schroeder (1998-2005), dar şi primul (şi ultimul) conducător al RDG desemnat democratic, Lothar de Maiziere.

Anterior, cancelarul şi preşedintele Bundestagului (camera deputaţilor), Wolfgang Schäuble, luaseră parte la o slujbă religioasă în biserica Sf.Petru şi Pavel din Potsdam. Doar 130 de persoane au fost autorizate să intre în biserică pentru a se respecta măsurile de distanţare fizică impuse de pandemia de COVID-19.

La mai puţin de un an de la căderea Zidului Berlinului, în 9 noiembrie 1989, Germania şi-a regăsit unitatea, acum 30 de ani. Data de 3 octombrie este de atunci sărbătoare naţională în Germania. 

Ce s-a întâmplat la 3 octombrie 1990

La 3 octombrie 2020, se împlinesc 30 de ani de la momentul reunificării Germaniei, Berlinul devenind, la rândul său, un singur oraş și capitala țării reîntregite.

Peste 100.000 de oameni au venit în Piaţa Republicii din Berlin să sărbătorească reunificarea celor două state germane, după 45 de ani de separare.

Cancelarul Republicii Federale Germania, Helmut Kohl (1982-1990), artizanul reunificării Germaniei, consemna în memoriile sale, că actul reunificării germane la locul din faţa clădirii Reichstag a reprezentat un moment istoric.

Reunificarea Germaniei la 3 octombrie 1990 este una dintre cele mai importante etape ale istoriei europene de după 1945, circumstanţele premergătoare acestui eveniment istoric neputând fi limitate doar la perioada cuprinsă între noiembrie 1989 şi octombrie 1990, adică la perioada dintre căderea Zidului Berlinului şi actul reunificării germane. A doua jumătate a anului 1980 a reprezentat un important prolog politic al acestui proces.

Cum s-a ajuns la două Germanii și la Zidul Berlinului

La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, statul german a fost împărţit în patru zone de ocupaţie, controlate de Franţa, Marea Britanie, SUA şi URSS. La Conferinţa de la Potsdam (iulie-august 1945), Marea Britanie, Uniunea Sovietică şi Statele Unite au agreat ca, în aşteptarea unui acord de pace, câteva foste teritorii germane din est să fie preluate de Polonia şi Uniunea Sovietică. Puterile vestice au primit coridoare terestre şi aeriene pentru transport către Berlin prin Germania de Est.

În mai 1949, forţele aliate au format un nou stat german, Republica Federală a Germaniei (RFG) sau Germania de Vest, iar la 7 octombrie 1949, este fondată oficial Republica Democrată Germană (RDG) sau Germania de Est, ca stat independent în zona de ocupaţie sovietică. La 10 octombrie 1949, administraţia militară sovietică transferă toate puterile administrative către noul guvern comunist.

Germania va rămâne divizată mulţi ani. În 1952, însă, liderul sovietic I. V. Stalin a sugerat ca statul să fie unificat. Puterile occidentale au fost iniţial de acord, dar cu condiţia ca alegerile libere să fie organizate în Germania unită, cu care Stalin, în mod evident, nu era de acord. În cele din urmă, ideea unificării s-a prăbuşit şi Uniunea Sovietică a decis să închidă toate punctele de trecere a frontierei dintre cele două ţări şi a început construcţia Zidului Berlinului, adâncind izolarea Germaniei de Est.

Când a început „dezghețul”

Relaţiile dintre cele două ţări au fost foarte tensionate în toată perioada Războiului Rece. Cu toate acestea, de la jumătatea anului 1980 au început să fie evidente anumite schimbări în comunicarea dintre politicienii din Germania de Vest şi cei din Germania de Est. Secretarul general al Partidului Socialist Unit al Republicii Democrate Germane (SED), Erich Honecker, a acceptat, ca prim reprezentant politic al Europei de Est, invitaţia de a vizita Republica Federală Germania în 1984. Întâlnirea însă nu a mai avut loc. Cei doi oficiali s-au cunoscut abia la 7 noiembrie 1987, în timpul vizitei lui Erich Honecker în RFG, prima a unui lider est-german. Ambii lideri au convenit asupra unei „cooperări constructive, în ciuda opiniilor diferite asupra problemelor cruciale”.

În 1987, Mihail Gorbaciov, secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), a anunţat o nouă politică în relaţiile cu Occidentul. Spre deosebire de predecesorii săi, Gorbaciov a considerat că este necesar să schimbe radical nu doar condiţiile economice şi politice interne, ci şi politica externă a Uniunii Sovietice, inclusiv atitudinea faţă de ţările est-europene. Reformele sale au suscitat imediat reticenţe în Berlinul de Est. La 25 octombrie 1989, în timpul vizitei sale în Finlanda, liderul sovietic a respins oficial doctrina lui Brejnev şi a recunoscut că ţările din Europa de Est au dreptul de a-şi face propriile politici.

Rolul crucial al lui Helmut Kohl 

Rolul lui Helmuth Kohl, cancelarul vest-german (1982-1990) se dovedeşte decisiv. În iunie 1989, când Mihail şi Raisa Gorbaciov au vizitat Germania de Vest, Helmuth Kohl i-a promis liderului sovietic să-l ajute economic în caz de urgenţă, iar la sfârşitul lui octombrie - începutul lui noiembrie, se arată favorabil acordării unor credite de urgenţă. În contrapartidă, Helmuth Kohl putea spera cel puţin la o oarecare liberalizare a circulaţiei persoanelor între cele două Germanii.

În august şi septembrie 1989, zeci de mii de est-germani care încercau să treacă în RFG încep să aglomereze ambasadele Germaniei de Vest din Ungaria, Cehoslovacia şi Polonia.

La 10 septembrie 1989, începe exodul odată ce Ungaria acceptă să deschidă graniţele pentru cetăţenii est-germani; la 30 septembrie 1989, RDG şi RFG cad de acord ca refugiaţii aflaţi în ambasadele de la Praga şi Varşovia să primească permisiunea de a pleca în Vest. Peste 45.000 de est-germani ajung în Germania de Vest până la începutul lunii octombrie.

La 7 octombrie 1989, la 40 de ani de la crearea Republicii Democrate Germane, au avut loc numeroase demonstraţii. În acest context, Honecker a demisionat şi, la 7 noiembrie, întregul Birou Politic SED i-a urmat exemplul. La 9 noiembrie, graniţa dintre Republica Federală Germania şi Republica Democrată Germană a fost deschisă tuturor, fără formalităţi necesare. La Berlin, mulţimi de oameni au început să demoleze Zidul Berlinului.

Căderea Zidului Berlinului

Căderea Zidului Berlinului în noaptea de 9-10 noiembrie 1989 a survenit într-un moment de confuzie deplină pentru liderii comunişti din Germania de Est, evidenţiază ''The Walls Came Tumbling Down. The Collapse of Comunism in Eastern Europe''. În contextul presiunilor din partea populaţiei şi a Republicii Federale Germania, Partidul Comunist est-german a luat extraordinarele decizii din 9 noiembrie privind renunţarea la rolul de conducător şi acceptarea alegerilor libere. ''Iniţiativele esenţiale nu vin nici de la Moscova, nici de la Washington şi cu atât mai puţin de la noul guvern de coaliţie al lui Hans Modrow (...) vin din partea străzii şi de la Bonn'', evidenţiază "Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre".

La 28 noiembrie 1989, cancelarul Helmut Kohl prezenta un plan în zece puncte pentru reunificarea Germaniei. Cel mai important a fost cel de-al cincilea punct al planului în care era menţionată posibilitatea de a "dezvolta structuri federale între cele două state cu scopul de a crea un ordin federal în Germania".

Cu toate acestea, negocierile cu reprezentanţii politici din RDG au fost complicate de faptul că partea vest-germană nu ştia pe cine să considere partenerul legitim la masa negocierilor. În mod oficial, Egon Krenz, secretarul general al Partidului Unităţii Socialiste a Germaniei (SED), era cel mai înalt reprezentant al RDG, dar el nu a deţinut funcţia decât între 24 octombrie 1989 şi 6 decembrie 1989 şi, prin urmare, nu a putut garanta continuitatea procesului de negociere. Era evident că această problemă putea fi rezolvată numai prin alegeri generale în RDG, care au avut loc la 18 martie 1990. Alianţa pentru Germania a câştigat alegerile cu peste 47% din voturi. De asemenea, CDU-ul lui Kohl a participat la alegeri ca parte a acestei alianţe şi a câştigat peste 40% din voturi. Negocierile care au urmat asupra noului cabinet au fost constructive şi la 12 aprilie 1990 a fost numit un nou cabinet. Acesta a fost condus de Lothar de Maiziere (CDU), care a negociat cu Helmut Kohl viitoarele acorduri.

Cum au fost convinse cele patru puteri să permită reunificarea Germaniei

În ciuda dorinţei şi eforturilor germane spre unitate, cele patru puteri - Franţa, Marea Britanie, SUA şi URSS - au rămas responsabile pentru Germania în ansamblu, aşa cum fusese garantat aliaţilor în temeiul Tratatului de la Paris privind suveranitatea Republicii Federale Germania, încheiat la 23 octombrie 1954. La 5 mai, "Conferinţa 2 + 4" a început la Bonn, implicând miniştrii din Germania de Est şi de Vest şi cele Patru Puteri. S-a încheiat la 12 septembrie 1990, după dezbateri aprinse, cu "Tratatul privind soluţionarea finală cu privire la Germania". Punctul 1 al Tratatului preciza faptul că Germania unită nu are şi nu va avea nicio pretenţie teritorială împotriva altor state. Armata germană va fi redusă la 370.000 de militari, iar trupele sovietice se vor retrage până în 1994. În plus, cele patru puteri au renunţat la responsabilitatea lor faţă de Germania.

Integrarea celor două state s-a făcut şi la nivel economic. Data declarării uniunii monetare între RDG şi RFG a fost stabilită, iar uniunea a intrat în vigoare la 1 iulie 1990. La 23 august 1990, parlamentul est-german (Volkskammer) a adoptat în sesiunea sa extraordinară reunificarea ambelor părţi ale Germaniei cu 294 de voturi pentru şi 64 împotrivă.

La 31 august 1990, Tratatul de reunificare a fost semnat de secretarul de stat al RDG Günther Kraus şi de ministrul de interne al Germaniei de Vest, Wolfgang Schäubl. Tratatul conţinea 45 de articole şi trei anexe. În tratat existau relaţii definite între cele două republici germane şi stabileau diviziunea de stat a fostei RDG cu cinci republici federale guvernate de Constituţia Republicii Federale Germania.

Alegerile parlamentare au avut loc la 2 decembrie 1990 şi rezultatele au fost următoarele: creştin-democraţi 44%, social-democraţi 33,5%, liberali 11%, Alianţa 90 /Verzii 4% şi comuniştii 2%. Cel de-al 12-lea Bundestag (Parlamentul Federal), constituit în urma alegerilor, a proclamat Berlinul drept sediu al administraţiei centrale. Pe parcursul celor 45 de ani de divizare germană, politicienii din Republica Federală Germană au dat în repetate rânduri asigurări, adoptând în acest sens mai multe rezoluţii, că, în cazul reunificării, vechea capitală germană îşi va relua funcţia tradiţională. Această promisiune se cerea respectată. 

Diferențele persistă după 30 de ani

Circa două treimi dintre germani cred că integrarea dintre Estul şi Vestul ţării, altădată separate, încă nu este completă, la 30 de ani de la Reunificare.

Într-un sondaj realizat de YouGov la comanda dpa, 64% dintre respondenţi au spus că nu văd procesul de reunificare ca fiind unul complet, în condiţiile în care diferenţele în ceea ce priveşte condiţiile de trai din fosta Germania de Est şi fosta Germanie de Vest sunt încă mult prea mari.

Doar 24% consideră că reunificarea a fost realizată, în timp ce 12% nu au dat un răspuns.

Respondenţilor le-au fost puse două întrebări: dacă ei cred că procesul de reunificare a Germaniei este la ora actuală finalizat şi dacă, din perspectiva zilei de azi, ei îl consideră un succes.

În zonele care erau înainte parte din Germania de Est, Republica Democrată Germană (RDG), 83% consideră reunificarea incompletă, în timp ce în zonele care făceau altădată parte din Germania de Vest o astfel de părere au doar 59%.

Cu toate acestea, circa 60% dintre germani consideră reunificarea o poveste de succes, în timp ce 29% nu sunt de acord cu această părere. Din acest punct de vedere, aproape că nu s-au înregistrat diferenţe între Vest şi Est: 60% dintre persoanele chestionate în fosta Germanie de Vest consideră reunificarea un succes şi 61% dintre respondenţii din fosta Germanie de Est sunt de aceeaşi părere.

O viziune pozitivă este mai comună printre cei care nu se născuseră încă în perioada de tranziţie: printre germanii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, 65% califică reunificarea drept un succes şi doar 15% nu o consideră astfel.

Circa 2.000 de persoane au participat la acest sondaj realizat în perioada 28-30 septembrie. Rezultatele sunt reprezentative pentru populaţia germană de peste 18 ani, scrie dpa.

„Ostalgia” şi un proces asimetric

În prima decadă a acestui secol a apărut „ostalgia”, termen rezultat din combinaţia cuvintelor ''Öst'' (est) şi ''nostalgie'', care idealiza viaţa cotidiană din fosta RDG şi avea tendinţa să dea uitării represiunea şi puţinele perspective ale populaţiei din perioada comunistă.

La început, euforia reunificării a fost foarte mare. O doreau de asemenea majoritatea germanilor din Est. La alegerile din 18 martie 1990 au câştigat cei care au promis o reunificare rapidă şi, mai ales, o introducere rapidă a mărcii, moneda germană.

Dar au venit apoi decepţiile, generate în parte de faptul că reunificarea a fost de la început un proces asimetric în care RDG s-a dizolvat şi a preluat ordinea juridică a RFG, fără prea multă marjă de negociere.

„Va trebui să reunim multă energie pentru coeziune”, a declarat Angela Merkel în ajunul aniversării reunificării, subliniind că viitorul Germaniei nu trebuie concentrat în Vest sau în Est. „Menţinerea unității unei ţări în secolul XXI înseamnă un anumit grad de justiţie pentru toţi”, a spus şefa guvernului de la Berlin.

Ascensiunea AfD, partid de extremă dreapta, şi consolidarea Stângii (partid de extremă stânga) în Est provoacă îngrijorare cancelarului Angela Merkel, care se teme că formarea guvernelor regionale în landuri s-ar putea realiza cu cel puţin unul dintre aceste partide.

(sursa: Agerpres)