Este reunificarea Germaniei o poveste de succes?
Acum 30 de ani, continentul european era împărţit, la mijloc, între NATO şi Pactul de la Varşovia, între Germania Federală şi Germania Democrată, şi, desigur, Berlinul de Vest şi cel de Est. Apoi oamenii au ieşit pe străzi, într-o revoluţie paşnică pentru destrămarea Cortinei de Fier. Doi prieteni au fost martori direcţi la schimbarea cursului istoriei. Urmăriți povestea lor într-un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:00 și în reluare sâmbăta de la ora 18:30.
Astăzi, asta e tot ce a mai rămas din infamul Zid al Berlinului: nişte graffiti şi iarbă neîngrijită. Doi bărbaţi se plimbă de-a lungul liniei care altădată despărțea lumi. Sunt născuţi în ceea ce era pe atunci Republica Democrată Germană. Și sunt mândri că au ajutat la dărâmarea lui.
Roland Jahn, cel din stânga, a fost extrădat în Germania de Vest. El a ajutat ca secvenţe filmate cu protestele din Germania de Est să ajungă la televiziunea Germaniei de Vest. Iar Andreas Rost a protestat în vremuri în care acest lucru era încă extrem de periculos.
Roland Jahn, fost militant pentru drepturi civile, este în prezent şef al Comisiei Federale pentru dosarele Stasi. „Căderea Zidului Berlinului n-a fost un cadou. A fost o realizare a poporului. Oamenii au răsturnat o dictatură şi pot fi mândri de acest lucru. Micile provocări cu care ne confruntăm în prezent sunt nimic în comparaţie cu asta”, spune Roland Jahn.
Ce se întâmplă când o țară devine „sora mai mare”
Însă Andreas Rost nu e deloc de acord. Fotograful din Leipzig a documentat transformarea radicală a Germaniei de Est. Pozele sale arată efectele reunificării rapide a Germaniei şi a ceea ce a fost efectiv subordonarea Germaniei de Est de către cea de Vest.
Germania de Vest a insistat asupra modului său de a face lucrurile. Majoritatea est-germanilor şi-au pierdut slujbele. Şi ţara în care locuiseră a dispărut.
„Ne-am pierdut încrederea în tot ce avea de-a face cu Estul”, spune Andreas Rost, fotograf. „Credeam că laptele şi zahărul vest-germane sunt mai bune decât ale noastre şi chiar că vest-germanii ne sunt superiori”, adaugă bărbatul.
Mulţi vest-germani au vrut să profite. De exemplu, juraţii unuia dintre concursurile de frumuseţe est-germane. Acesta s-a ţinut la Leipzig, la doar două luni după căderea Zidului Berlinului.
„Pe atunci, am fost şocat de modul în care aceste trupuri umane erau brusc exploatate pentru câştig capitalist. Privind azi pozele, îmi par o alegorie a decesului Germaniei de Est”, spune Andreas Rost. „Doamnele se îmbrăcau frumos, dădeau tot ce aveau mai bun - şi bărbaţii graşi şi proşti din juriu stăteau pe scaunele lor, fumând trabucuri şi categorisindu-le”, arată el.
Cum a fost filmat pe ascuns protestul de la Leipzig din 9 octombrie 1989
Leipzig, 9 octombrie 1989. Totul începuse atât de bine. Mulţimea scanda „Noi suntem poporul! Noi suntem poporul!”.
Roland şi Andreas s-au cunoscut atunci, pe 9 octombrie 1989, la demonstraţia decisivă, cu doar o lună înainte de căderea Zidului Berlinului.
„Aceste secvenţe au fost filmate de prieteni, care au riscat mult făcând asta”, explică Roland Jahn, arătând înregistrarea de la miting. „Introdusesem, pe ascuns, în Germania de Est, camere de filmat şi de fotografiat. Prietenii mei au scăpat de poliţia secretă şi s-au suit în turla unei biserici din Leipzig”, povestește bărbatul.
Armata ocupase poziţii pe străzile laterale, susţinută de tancuri. Germania de Est era în pragul războiului civil.
„Dintr-un motiv sau altul, am fost împinşi în faţă de tot, în primul rând. Noi nu asta avuseserăm de gând. Când a început marşul de protest, ne-am prins braţ la braţ, aşa cum văzuserăm în filme. Ne-am gândit că aşa se face. Însă, după o vreme, ne-am dat seama că poliţia şi armata nu interveneau. Ne-au lăsat să demonstrăm”, povestește, la rândul său, fotograful Andreas Rost.
A doua zi, secvenţele filmate de prietenii lui Roland au ajuns în programele de ştiri vest-germane. Devenise evident că zilele Germaniei de Est erau numărate.
„Ziariştii n-au fost lăsaţi să transmită din Leipzig. Aceşti protestatari n-au ştiut că reporteri străini au putut filma aceste secvenţe. Pe străzi au ieşit 70.000 de oameni”, s-a spus pe post la televiziunea vest-germană.
De ce extremismul de dreapta și xenofobia au luat avânt în Germania de Est
Unul dintre primii conducători est-germani care au căzut a fost Erich Mielke, şeful STASI - poliţia secretă. Din sediul său, supraveghease o vastă reţea de informatori. Nu şi-ar fi închipuit niciodată că biroul său va ajunge, într-o bună zi, atracţie turistică.
A folosit seiful din birou pentru a depozita documente compromiţătoare la adresa conducătorului est-german de atunci, Erich Honecker.
„Faptul că stăm în fostul sediu al lui Erich Mielke arată clar importantul înţeles simbolic al acestui lucru. Avem vizitatori din 40 de ţări, care admiră Germania pentru că a răsturnat o dictatură. Şi pentru că a fost atât de curajoasă. E ceva care transmite un semnal puternic şi creează speranţă”, explică Roland Jahn.
În prezent, Roland Jahn se ocupă de dosarele STASI din Germania de Est. Ne arată subsolul, în care aceste dosare stau în şiruri întregi. Germania a reuşit să păstreze majoritatea acestor dosare, făcându-le accesibile fostelor victime ale regimului est-german.
Andreas Rost apreciază acest lucru. Foştii membri ai Partidului Comunist est-german şi informatorii n-au fost trataţi cu clemenţă după căderea Zidului.
Dar consideră că s-au făcut şi greşeli mari. Nici în ziua de azi mulţi est-germani nu simt că sunt trataţi în mod egal. Şi spune că s-a recunoscut prea târziu faptul că Germania de Est are o problemă cu extremismul de dreapta şi cu xenofobia.
„La început, am scandat: "Noi suntem poporul!" Apoi: "Suntem un singur popor!" Ceea ce e încă acceptabil. Dar când acest lucru s-a schimbat în credinţa că străinii ar trebui să plece din Germania, ceva a luat-o, cu siguranţă, pe o cale greşită” - spune Andreas Rost, fotograf.
Zidul Berlinului a căzut acum 30 de ani. Însă nici în ziua de azi ţara nu e cu adevărat unită. Pentru acest lucru va fi nevoie de mai mult de o generaţie.
Citiți și: După zeci de ani, est-germanii încă se simt cetăţeni de "categoria a 2-a" în propria țară
Editare web: Luana Păvălucă
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
