Extrema dreaptă, ascensiune puternică în două landuri din fosta RDG. Și-a dublat scorurile față de precedentele alegeri

Data actualizării: Data publicării:
vot germania urna
Foto: Guliver/GettyImages

La 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, extrema dreaptă din Germania a înregistrat o creştere puternică în două landuri din fosta Republică Democrată Germană (RDG). La scrutinele regionale desfășurate duminică, extrema dreaptă a reușit să îşi majoreze de peste două ori scorurile realizate la precedentele alegeri din 2014, conform primelor estimări ale canalelor televiziunii publice, ARD şi ZDF, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Alternativa pentru Germania (AfD), care critică politica Angelei Merkel din ultimii ani de primire a sute de mii de imigranţi, a obţinut 27,5% din voturi (față de 9,7% în 2014) în landul sud-estic Saxonia, fiind în spatele conservatorilor (CDU, 32%), conform estimărilor.

În landul Brandenburg, din jurul Berlinului, acelaşi partid de extremă-dreapta a obţinut 22,5% din voturi (12,2% în 2014), fiind devansat de social-democraţi (SPD), care au câştigat 27,5% din sufragii şi s-au plasat pe prima poziţie.

Estul Germaniei îşi confirmă astfel statutul de bastion electoral al AfD, formaţiune care este net mai slabă în vestul ţării. O ilustrare a diferenţei persistente în Germania între Est şi Vest, la trei decenii de la reunificare, comentează AFP.

Deşi nu a obţinut prima poziţie şi nici nu este în măsură să guverneze în cele două landuri, ceea ce reprezintă pentru ea o dezamăgire, extrema dreaptă realizează o performanţă.

„Suntem extrem de mulţumiţi. Ne-am crescut de peste două ori rezultatul din 2014 în Saxonia şi în Brandenburg”, a spus Jörg Meuthen, co-lider al AfD, după anunţarea primelor estimări.

„Nu suntem încă cea mai mare forţă. Încă lipseşte ceva. Continuăm munca”, a spus un alt responsabil al mişcării, Alexander Gauland, convins totuşi că CDU a fost „pedepsită”.

Aproximativ 5,5 milioane de persoane au fost chemate la urne pentru a-şi alege noile parlamentare regionale.

Deşi nu este vorba decât de circa 12% din corpul electoral german, aceste scrutine, care vor fi completate cu un al treilea, în Thuringia, o altă regiune din fosta RDG, la 27 octombrie, sunt urmărite cu foarte mare atenţie. 

Citiți și: Un cutremur politic se profilează în Germania de Est. Cum explică Verzii ascensiunea dreptei

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...