Ministerul Finanţelor ia o nouă decizie în privinţa caselor de marcat. Anunţ pentru toţi operatorii economici
În această perioadă de graţie, organele de control urmează să realizeze acţiuni cu caracter preventiv şi de îndrumare.
Fii la curent cu știrile economice. Află noutățile economice si financiare din România, noutăți despre asigurări, bani, taxe, tranzacții, curs valutar, imobiliare, investiții, salarii, dobânzile la credinte.
În această perioadă de graţie, organele de control urmează să realizeze acţiuni cu caracter preventiv şi de îndrumare.
Salamul de porc, crenvurşti de pui, pateul din ficat sau iaurtul de capră vor trebui să conţină minimum 95 la sută carne sau lapte, pentru a-şi păstra denumirea. E propunerea unui parlamentar, care...
Publicat acum acum 7 aniMarcel Iureș, Serge Ioan Celebidachi, Alessia Tofan, Eric Aradits, Adela Vrînceanu-Celebidachi alături de presă, publicul cinefil și de alți membri ai echipei de filmare au sărbătorit împreună...
Publicat acum acum 7 aniRăzvan Nicolescu, fostul ministru al Energiei, spune că minarea de criptomonede duce la creșterea susținută a consumului național de energie.
Publicat acum acum 7 aniCâteva asociații civice din provincia Moldovei anunță organizarea sâmbătă a unui marș motorizat spre sediul Guvernului din Capitală pentru a convinge reprezentanții acestuia să demareze cât mai...
Publicat acum acum 7 aniFondul Proprietatea, administrat de firma americană Franklin Templeton, vrea ca tot profitul Hidroelectrica, inclusiv o parte a rezervelor, să fie dat acționarilor ca dividende, cu riscul de a rămâne...
Publicat acum acum 7 aniUniunea Europeană va activa legea blocking statute pentru a apăra companiile europene de sancțiunile americane împotriova Iranului și a oricăror companii care activează în această țară. Legea a...
Publicat acum acum 7 aniProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a mai multor inculpați, printre care și Luigi...
Publicat acum acum 7 aniDupă dosarul iranian și politicile protecționiste privind exporturile de oțel și aluminiu în Statele Unite, un nou subiect vine să complice relațiile transatlantice. Este vorba de proiectul...
Publicat acum acum 7 aniAterizare de urgenţă a unui avion de pasageri care decolase de pe aeroportul din Sibiu.
Publicat acum acum 7 aniE recoltă record de căpșuni în acest an. De trei ori mai mare decât anul trecut, anunță producătorii din zona Halmeu, județul Satu Mare, unde plantațiile sunt pline de culegători.
Publicat acum acum 7 aniRomânia este cea de-a treia ţară din Uniunea Europeană în topul celor mai mici salarii minime, fiind surclasată de Bulgaria şi Lituania, potrivit unei analize realizate de compania de consultanţă...
Publicat acum acum 7 aniRomânia a înregistrat în martie cea mai mare scădere a lucrărilor de construcţii din Uniunea Europeană, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în timpc e Polonia a înregistrat o creștere cu...
Publicat acum acum 7 aniComisia Europeană a decis, joi, să trimită României o scrisoare de punere în întârziere pentru că nu asigură rambursarea integrală şi imediată a taxelor de înmatriculare a vehiculelor de ocazie...
Publicat acum acum 7 aniDouă zile după ce comisarul pentru dezvoltare regională Corina Crețu a criticat Ministerul Transporturilor pentru lipsa proiectelor menite să ducă la absorbția banilor europeni și pentru managementul...
Publicat acum acum 7 aniCei care au contribuit timp de 10 ani la Pilonul II de pensii deja au pierdut 1,1 miliarde de euro, pentru că autorităţile nu au respectat calendarul de creştere a participaţiei.
Publicat acum acum 7 aniLiberalii propun Guvernului creşterea contribuţiei la pilonul II de pensie de la 3,75% la 6% în primă etapă şi apoi la 8%. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a prezentat joi și câteva cifre...
Publicat acum acum 7 aniLiderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, spune că nu s-a mai discutat în cadrul coaliției la guvernare despre Pilonul II de pensii, dar că acesta reprezintă, în opinia sa, supapa necesară și foarte...
Publicat acum acum 7 aniMinistrul Transporturilor, Lucian Şova, spune că Primăria Capitalei are "mai mult entuziasm” decât Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru a administra Centura...
Publicat acum acum 7 aniCarburanţii se vor scumpi din nou în perioada următoare. Asta deoarece preţul petrolului continuă să crească pe pieţele internaţionale. A depăşit astăzi pragul de 80 de dolari pe baril, cel mai...
Publicat acum acum 7 aniPlata unui procent de 2% din impozitul pe venit datorat statului către ONG-uri este sub semnul întrebării. Persoanele cu venituri din drepturi de proprietate intelectuală au dreptul să solicite...
Publicat acum acum 7 aniTeatru Național București invită vizitatorii în noul său Amfiteatru, recent construit pe acoperișul Sălii Mari.
Publicat acum acum 7 aniPlenul Camerei Deputaţilor a respins, cu 164 de voturi „pentru”, 86 „împotrivă” şi şase abţineri, moţiunea simplă depusă de PNL împotriva ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea. După dezbaterea...
Publicat acum acum 7 aniPodurile din România sunt într-o stare jalnică. 150 au nevoie de reparaţii, însă bani ajung doar pentru o treime din ele. Restul mai aşteaptă alţi ani, alţi bani. Însă riscă să se prăbuşească sub noi.
Publicat acum acum 7 aniO companie de transport feroviar din Japonia şi-a cerut scuze după ce unul dintre trenurile sale a plecat din staţie cu 25 de secunde mai devreme, în al doilea astfel de caz petrecut în ultimele...
Publicat acum acum 7 aniDe două luni, pe DN1C, în Pasul Mesteacăn, la limita dintre Sălaj şi Maramureş, în şosea a apărut un crater care a ajuns acum la aproape 30 de metri pătrați.
Publicat acum acum 7 aniLegislaţia privind evaziunea fiscală este proastă, îi face pe oamenii de afaceri să plece din România! E concluzia la care a ajuns liderul PSD Liviu Dragnea. El susţine că actuala formă a legii ar...
Publicat acum acum 7 aniTitlu de neinvidiat pentru România! Suntem pe primul loc la creşterea preţurilor, în toate cele 28 de state din Uniunea Europeană. Avem o inflație de 3 ori mai mare decât media UE.
Publicat acum acum 7 aniAsociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România nu a primit niciun document cu privire la Pilonul II de pensii şi nici nu există un dialog legat de soarta pensiilor private.
Publicat acum acum 7 aniFostul premier Dacian Cioloș a reacționat la valul de critici aduse de mai mulți membri PSD în privința absorbției de fonduri europene în timpul mandatului său.
Publicat acum acum 7 aniGuvernul a adoptat, miercuri, o Ordonanţă de Urgenţă prin care se vor putea acorda banii necesari pentru menţinerea personalului specializat din industria de apărare.
Publicat acum acum 7 aniParlamentul ignoră avertismentul de infringement și adoptă legea care permite folosirea ariilor protejate și rezervațiilor naturale pentru lucrări de utilități publice.
Publicat acum acum 7 aniLicitațiile CNAIR se fac cu o documentaţie ”execrabilă, plină de erori şi de informaţii contradictorii”, spun forumiștii de la Asociația Pro Infrastructura..
Publicat acum acum 7 aniMai mulți agenți de turism din Argeș au chemat în judecată Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) cerând modificarea regulamentului de funcționare a DN 7C –...
Publicat acum acum 7 aniRata anuală a inflaţiei a scăzut în aprilie la 1,2% în zona euro şi la 1,4% în Uniunea Europeană, de la 1,3% şi, respectiv, 1,5% în martie, în timp ce România, Slovacia şi Estonia au înregistrat cele...
Publicat acum acum 7 aniPreşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, miercuri, că în scurt timp trebuie modificată legislaţia în privinţa evaziunii fiscale, chiar dacă declaraţia sa va genera critici ”de la anumite unităţi...
Publicat acum acum 7 aniBugetul public nu poate fi echilibrat doar cu banii ce vor fi luaţi din Pilonul II de pensii, măsură prin care România va da un puternic semnal negativ în afară, astfel că autorităţile vor fi nevoie...
Publicat acum acum 7 aniVicepremierul Viorel Ștefan spune că rezultatele economice înregistrate în primul trimestru al unui an sunt mai puțin relevante.
Publicat acum acum 7 aniRomânia a fost anul trecut statul din Uniunea Europeană cu cea mai mare creştere economică. Am pierdut, însă, titlul de recordmeni în condiţiile în care în primele trei luni ale anului economia...
Publicat acum acum 7 aniCele patru aeronave Boeing 737-800 NG permit liniei aeriene naționale să opereze noi destinații.
Publicat acum acum 7 aniDacă ar fi înființată, zona formată din municipiile învecinate Brăila și Galați, situate la 10 kilometri unul de celălalt, ar avea 450.000 de locuitori.
Publicat acum acum 7 aniContractul pentru realizarea centurii Comarnic a fost reziliat, după ce asocierea de firme care a câştigat licitaţia nu a depus scrisoarea de garanţie bancară, aşa cum prevede legea.
Publicat acum acum 7 aniPreşedintele Klaus Iohannis a criticat în termeni duri, ironizând pe alocuri, performanțele economice ale Guvernului. “PSD neglizează investițiile serioase și este incapabil să țină ordine în...
Publicat acum acum 7 aniTrimestrul I din 2018 este primul din ultimii ani în care nu mai apare o creștere economică față de ultimul trimestru al anului precedent. Produsul Intern Brut ajustat sezonier în trimestru I din...
Avansul economiei în Europa Centrală şi de Est (CEE) a încetinit probabil în primul trimestru din 2018, deoarece majorarea cheltuielilor, stimulată de creşterea salariilor, nu a reuşit să compenseze...
Retailerul german Lidl a semnat actele pentru deschiderea la București a primului hub digital din România, al doilea ca mărime din Europa, cu o investiție inițială de aproape 10 milioane euro...