Victor Ponta i-a cerut ministrului Finanțelor să discute cu oficialii BNR despre efectele creșterii francului elvețian

Data publicării:
darius valcov gov ro-1

Darius Vâlcov / FOTO: Mediafax Foto

Informaţia a fost confirmată de către premierul Victor Ponta, care a precizat că a cerut ca, în urma acestei discuţii, să fie propuse şi anumite măsuri.

„I-am cerut ministrului să discute cu BNR şi să fie propuse măsuri”, a spus Victor Ponta, pentru Mediafax.

Românii care au credite imobiliare în franci elveţieni vor plăti la bancă mai mult cu 300-350 de lei pe lună, la o rată medie de 500-600 de franci, dacă este luat în calcul cursul anunţat, joi, de BNR, de 4,3287 lei/franc, care a urcat cu 15,7% şi a atins un maxim istoric.

Faţă de miercuri, paritatea pentru francul elveţian anunţată de BNR a urcat cu 58,72 de bani, de la 3,7415 lei/franc.

În acelaşi timp, euro a trecut de pragul de 4,5 lei, iar dolarul american a atins un maxim istoric (3,851 lei). Precedentul maxim pentru moneda elveţiană a fost înregistrat în urmă cu aproape trei ani şi jumătate, pe 11 august 2011, când francul a fost cotat la 4,0898 lei.

Debitorii care au contractat de la bănci împrumuturi în franci elveţieni ar fi plătit pentru o rată medie de 500-600 de franci între aproape 1.900 şi 2.250 lei pe lună, valori calculate la cursul de miercuri anunţat de BNR.

În schimb, după creşterea bruscă înregistrată joi de, pentru aceeaşi rată suma de plată urcă la 2.200 - 2.600 de lei, astfel că de la o zi la alta au o datorie suplimentară de 300-350 de lei.

Finanţările în franci elveţieni au o pondere de 4,5% în soldul total al împrumuturilor din sistemul bancar, din care 3,8% revine populaţiei şi 0,7% firmelor.

Soldul creditelor acordate de bănci populaţiei şi firmelor se situa în luna noiembrie a anului trecut la 213,66 miliarde lei. Raportat la această valoare, împrumuturile în franci pentru persoane fizice reprezintă 8,12 miliarde lei.

Decizia Băncii Naţionale a Elveţiei de a nu mai păstra plafonul minim de 1,2 franci pe euro a avut ca efect aprecierea monedei elveţiene cu până la 41% pe pieţele externe.

După anunţarea cursurilor valutare de către BNR, cotaţiile la casele de schimb ale băncilor se situau între 4,40 lei/franc la Credit Europe Bank şi 5,0550 lei/franc la Leumi Bank.

Cele mai mari trei bănci din sistem afişau un curs de 4,5700 lei/franc (BCR), 4,4080 lei/franc (BRD) şi 4,700 lei/franc (Banca Transilvania).

Bancpost avea afişată o cotaţie de 5,000 lei/franc după ora 13.00, CEC Bank de 4,700 lei/franc, Volksbank de 4,5880 lei/franc, ING - 4,4606 lei/franc, Intesa Sanpaolo Bank - 4,4570 lei/franc.

Dintre băncile care mai au portofolii de credite în franci elveţieni, Raiffeisen Bank avea un curs de 4,4050 lei/franc, iar OTP Bank de 4,4251 lei/franc.

Citiți și:

Ce trebuie să facă românii cu credite în franci elvețieni? Sfaturile avocatului Gheorghe Piperea

La cât era cotat francul elvețian atunci când românii luau credite pe bandă rulantă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...