Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, este tot mai aproape de a rupe Vama de la ANAF şi să o preia în subordine directă.
Legea privind desfiinţarea regionalelor, care prevede şi transferul Direcţiei Generale a Vămilor la Ministerul Finanţelor, a ajuns în Camera Deputaţilor, care este for decizional. Ca urmare a acestei măsuri, Vămile își vor desfășura activitatea pe cont propriu.
Motivația acestui transfer pare să fie sistemul lent de import-export de care se plâng patronii unor companii importante, dar şi de sumele care se pierd la bugetul de stat din evaziunea care se face la vamă.
Mai exact, administrarea vămilor urmează să fie preluată de o nouă instituție, Autoritatea Națională a Vămilor, de la actuala Direcție Generală a Vămilor, aflată în subordinea ANAF. Noua autoritate vamală va fi subordonată direct ministrului de Finanţe, potrivit căruia se doreşte modernizarea tuturor vămilor din ţară şi dotarea acestora cu sisteme de scanare.
O astfel de măsură ar putea aduce la bugetul statului sume mari de bani, spune ministrul Finanţelor.
Autoritatea Națională a Vămilor a fost desființată în 2013 și transformată în departament fără personalitate juridică în cadrul ANAF, cu numele Direcția Generală a Vămilor. Prin acest transfer, poziţia lui Eugen Teodorovici se întăreşte considerabil.
La Vămi, ca în majoritatea posturilor cheie de la Fisc, este un apropiat al lui Darius Vâlcov. Potrivit unor informaţii apărute în presă, director la vămi ajunge Daniel Nache, un apropiat al lui Vâlcov, la fel cum şi la Fisc, noua şefă i-a fost impusă lui Eugen Teodorovici tot de acelaşi Vâlcov.