România va scăpa anul viitor de datoriile către Fondul Monetar Internaţional, rezultate în urma unui împrumut luat în perioada crizei economice.
Ultima rată din împrumutul luat de la FMI va fi plătită de BNR în ianuarie 2016. Mai sunt de achitat 120 de milioane de euro din împrumutul total de 13 miliarde de euro.
România a luat prima oară bani de la FMI acum 40 de ani. De atunci şi până acum, autorităţile de la Bucureşti au semnat cu instituţia internaţională 13 acorduri de împrumut, dintre care zece au fost încheiate după 1989. Cel mai mare împrumut luat a fost cel din 2009, din care România mai are de restituit o tranşă de 10%.
După acordul din 2009, România a mai avut două acorduri cu FMI, dar fără să primească şi bani. Practic, Fondul a supravegheat cum cheltuie Guvernul banii publici. Ultimul astfel de acord expiră pe 26 septembrie şi nu va fi reînnoit.
Guillermo Tolosa, şeful misiunii FMI în România: „Unele dintre obiectivele cheie au fost atinse, pentru altele mai trebuie lucrat. În octombrie, va veni o delegaţie tehnică, dar doar ca să discute bugetul pe 2016, în afara programului, aşa că nu vor mai fi negocieri.
Anunţul şefului FMI vine la doar o zi după ce premierul Victor Ponta se pronunţase în favoarea unui nou acord.
Economiştii au altă părere.
Radu Crăciun, economist-şef al unei bănci comerciale: „România nu mai are nevoie de un nou acord cu FMI, practic în momentul de faţă echilibrele economice sunt solide”.
România rămâne însă datoare cu 5 miliarde de euro la Comisia Europeană şi Banca Mondială, instituţii de la care a primit un împrumut de 7 miliarde de euro, în 2009.
Acordurile României cu FMI
Suma aprobată
- oct. 1975: 142,44 mil. $
- sept. 1977: 96,11 mil. $
- iun. 1981: 1,64 mil. $
- apr. 1991: 570,53 mil. $
- mai 1992: 470,82 mil. $
- mai 1994: 480,5 mil. $
- apr. 1997: 452 mil. $
- aug. 1999: 599, 7 mil. $
- oct. 2001: 449,8 mil. $
- iul. 2004 (acord preventiv): 374,8 mil. $
- mai 2009: 17,1 mld. $ (13 mld. euro)
- mart. 2011 (acord preventiv): 4,6 mil. $
- sept. 2013 (acord preventiv): 2,6 mld. $
sursa: FMI