Aplicația de ride-sharing Uber este funcțională de astăzi și în Iași, al cincilea oraș din România. Actorul Marius Manole este primul utilizator care a folosit serviciul în Iași. Compania a anunțat cu această ocazie și tarifele la Uber din Iași.
Aplicația Uber devine funcțională în Iași de joi la prânz, actorul Marius Manole fiind primul utilizator care a încercat serviciul în Capitala Moldovei, arată compania într-un comunicat. Potrivit sursei citate, prima cursă pentru utilizatorii noi este gratuită folosind codul „HelloIasi”.
„Uber, aplicația care conectează șoferii parteneri cu pasagerii în peste 600 de orașe din 64 de țări, este acum disponibilă și în Iași, inima Moldovei. Cei care nu au încercat serviciul până acum, vor beneficia de prima călătorie gratuită în limita a 10 lei, dacă își vor crea un cont Uber și vor folosi codul promoțional HelloIasi. Marius Manole, actor la Teatrul Național București, este primul utilizator care a încercat serviciul în Iași, orașul său natal”, precizează Uber.
„Agitația vieții de artist presupune, printre altele, și multe deplasări. Pentru mine, cele mai multe zile încep cu o repetiție și se termină cu unul sau două spectacole. Folosesc Uber atât în România cât și în străinătate și mă bucur nespus că Iași, orașul meu natal, a mai făcut un pas important spre modernizarea transportului urban”, a declarat actorul Marius Manole.
„Suntem bucuroși să lansăm serviciul în Iași, al cincilea oraș din România în care Uber este disponibil. Iași a ales Uber în aceeași măsură în care Uber a ales Iași - mii de ieșeni au deschis aplicația cel puțin o dată în ultimele șase luni. Astăzi, orașul Iași se alătură altor zeci de orașe europene care au Uber - Paris, Londra, Berlin, Praga, Amsterdam, Lisabona, Varșovia și multe altele. Ne dorim ca Uber să devină un partener al autorităților locale pentru a rezolva problema traficului aglomerat, pentru a reducere poluarea dar și pentru a face din Iași un oraș mult mai prietenos cu turiștii” a declarat Nicoleta Schroeder, General Manager Uber, România.
Cum funcționează Uber
Descarcă aplicația Uber pe telefonul tău și creează un cont
Aplicația se va deschide cu o întrebare simplă: "Încotro?"
După ce ai setat destinația, aplicația va estima prețul călătoriei
Comandă și urmărește în aplicație cum șoferul ajunge la tine
Poți trimite localizarea pe hartă și timpul estimat de sosire cu prietenii sau familia
Plătește numerar sau prin intermediul plății electronice
Oferă un rating și feedback șoferului partener
După finalizarea cursei, vei primi un e-mail cu o chitanță electronică, iar din contul tău Uber vei putea descărca factura fiscală
Tarifele UberX în Iași
Tarifele Uber sunt transparente și sunt afișate în aplicație înainte de a comanda o cursă. Toate plățile sunt înregistrate electronic, indiferent dacă sunt achitate cash sau card. Toate cursele vin cu o factură fiscală care poate fi descărcată de utilizatori din contul lor Uber.
Tarif de bază | Pe minut | Pe kilometru | Tarif minim | Tarif de anulare (dacă pasagerul anulează cursa după 2 minute ) |
2.0 lei | 0.3 | 1,8 lei | 7 lei | 7 lei |
Astfel, o călătorie de la aeroport la Palatul Culturii va costa aproximativ 17 lei, în condiții normale de trafic. Dacă este prima dată când folosești aplicația Uber, adaugă codul promoțional HelloIasi (meniul din stânga, Plată - Adăugați promocod) pentru a te bucura de prima călătorie gratuită, în limita a 10 lei.