Ministrul Tanczos Barna somează Blue Air sa reia imediat zborurile: Blocarea conturilor nu justifică în niciun fel suspendarea lor

Data actualizării: Data publicării:
INSTANT_BLUE_AIR_062_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Haos pe Aeroportul Otopeni după ce Blue Air a anulat toatezborurile din România. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Mediului, Tanczso Barna, spune, marți, că Administrația pentru Fondul de Mediu a blocat conturile Blue Air, pentru că această companie are o datorie de peste 28 de milioane de lei. Oficialul din Guvern afirmă că poprirea „nu justifică în niciun fel suspendarea imediată a tuturor zborurilor” și cere companiei Blue Air „să reia imediat toate zborurile și să-și onoreze obligațiile față de călători”.

„În legătură cu suspendarea zborurilor de către compania Blue Air, Ministerul Mediului face următoarele precizări. Conturile au fost blocate de Administrația pentru Fondul de Mediu datorită faptului că compania Blue Air are o datorie de peste 28 de milioane de lei la bugetul AFM. Este în procedură de executare silită de foarte mult timp, motiv pentru care s-a procedat, conform legii, la recuperarea acestei creanțe.

Decizia de a suspenda aceste zboruri este una absolut nejustificată. Blocarea conturilor de către AFM nu justifică în niciun fel suspendarea imediată a tuturor zborurilor de către această companie.

Cer Blue Air să reia zborurile imediat, să-și onoreze obligațiile față de călători, să-și onoreze obligațiile față de bugetul de stat, să se adreseze imediat AFM pentru a solicita o reeșalonare a acestei datorii și a rezolva pe cale legală acest diferend.

Are obligația de a plăti această datorie la bugetul AFM, datorită faptului că nu a achiziționat și nu a restituit certificatele de gaze cu efect de seră, obligație a companiei, obligație respectată de celelalte companii aeriene.

S-a ajuns în această situație datorită faptului că Blue Air nu a respectat legea.

Această blocare a conturilor nu justifică în niciun fel suspendarea imediată a tuturor zborurilor.

Ministerul Transporturilor, prin licența pe care a emis-o, nu a condiționat niciodată activitatea acestei companii în acest fel și nu le-a dat drept niciodată să facă o asemenea suspendare a tuturor zborurilor.

Solicit companiei Blue Air să se adreseze imediat AFM și să rezolve pe cale legală acest diferendum. Solicit, de asemenea, să reia imediat toate zborurile și să-și onoreze obligațiile față de călători”, spune Tanzcos Barna, într-o înregistrare video publicată pe Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Compania aeriană Blue Air a anunțat marți că va suspenda toate zborurile din România, până luni, 12 septembrie, din cauza faptului că toate conturile i-au fost blocate.

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că a discutat cu ministrul Mediului, Tanczos Barna, după ce Blue Air a anunţat suspendarea zborurilor. Prim-ministrul a cerut soluţii pentru a debloca situaţia, pentru că „nu putem lăsa românii să aştepte în aeroporturile din care urmau să vină către ţară”. Premierul a precizat că este vorba despre 3.000 de pasageri afectați de anularea zborurilor.

Între timp, pe Aeroportul Otopeni s-a declanșat un adevărat haos după ce călătorii s-au trezit cu cursele anulate.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...