Metroul din Cluj-Napoca, tot mai aproape de realitate. Ce spune Emil Boc
Data publicării:
Metroul din Cluj-Napoca va avea gata licitația în luna martie, o spune în exclusivitate pentru Digi24 primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc. De asemenea, trenul metropolitan care se dorește să facă legătură directă între localitățile din vecinătatea Clujului, va avea, tot în 2020, terminat studiul de fezabilitate. Noi termene pentru centura metropolitană au fost date de edil: 1 ianuarie 2024.
Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca: În acest moment, studiul de specialitate este aflat în fază de licitație, licitația este contestată, urmează ca în maximum 45 de zile, instanța să constate, să se propunțe, după aceea se va merge mai departe cu realizarea studiului de fezabilitate pentru trenul metropolian și de prefezabilitate pentru metrou. Sunt vreo două firme din București, se contestă între ele. Până la urmă este și o miză mare, aproximativ 10 milioane de euro. Dar după care ne vom apuca de treabă. După acest proiect major al Clujului, tren metropolitan și metrou, continuăm lucrările la ce înseamnă centura metropolitană a Clujului, de 38 de km, cu sprijinul Ministerului Transportului căruia îi mulțumim pentru deblocarea acestui proiect și care va ajuta în continuare fluidizarea traficului din Cluj-Napoca.