Înființarea Companiei de Investiții în Autostrăzi e neconstituțională

Data publicării:
iohannis autostrada

Înființarea unei companii de Investiții Rutiere este neconstituțională, a decis miercuri Curtea Constituțională, ca răspuns la o sesizare a șefului statului.

Sursa foto: oradesibiu.ro


Potrivit unui comunicat al CCR, plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - SA şi înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere SA, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, obiecţie formulată de preşedintele României.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că legea în cauză este neconstituţională.

"Curtea a constatat că legea supusă sesizării instituie derogări de la un act normativ care stabileşte regimul concesionării bunurilor proprietate publică, ca parte integrantă a regimului juridic al proprietăţii, astfel încât se impune ca aceasta să fie aprobată prin intermediul unei legi organice, potrivit art. 76 alin. (1) din Constituţie şi cu respectarea art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie coroborat cu art. 136 alin. (4), şi nu ca lege ordinară. Totodată, Curtea a constatat că dispoziţiile abrogate prin legea supusă controlului vizează aspecte determinante referitoare la raporturile de muncă ale personalului Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere - SA, iar prin modificările instituite de legea supusă controlului de constituţionalitate se reglementează într-un domeniu care, prin excelenţă, aparţine legii organice", se menţionează în comunicat.

Citește și Un polițist pus șef peste CA la Compania de Investiții Rutiere

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trump spune că va redenumi Golful Mexic în „Golful Americii” și nu exclude utilizarea forței militare pentru...
Digi FM
Nicolas Cage și tânăra lui soție, eleganți la gala Globurilor de Aur. Actorul împlinește astăzi 61 de ani
Pro FM
Adevărul despre „despărțirea de un an” a lui Jay-Z și Beyonce. S-a zvonit că rapperul s-a întâlnit pentru...
Film Now
Jeremy Strong, viral pe rețelele sociale cu ținuta de la Globurile de Aur. Anne Hathaway: Scumpule, nu sunt...
Adevarul
Un fost membru POT acuză partidul că îi fură banii de pe card. „M-au scos de pe grup, dar banii mi se iau în...
Newsweek
Pensiile pe ianuarie se distribuie de mâine. În ce zi primesc pensionarii banii? Val de vești rele
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez sunt oficial divorţaţi. La ce înțelegere au ajuns cu privire la averea lor
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Cel mai puternic protector al Pamelei Anderson. Fiul ei, despre misiunea de a o ajuta să-și reinventeze...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...