Lucian Bode: Dacă la nivel european se interzice transportul interjudeţean, intrajudeţean şi cu taxi e posibilă o decizie și în România
Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Transporturilor Lucian Bode a declarat la Digi24 că dacă la nivel european se va hotărî să se interzică transportul interjudeţean, intrajudeţean şi transportul în regim de taxi este posibil să fie luată o astfel de decizie și în România.
Potrivit ministrului, o decizie se va lua doar după consultarea autorităților și în urma solicitării celor din industria de transport.
"Pe transportul rutier, foarte mulţi ne-au întrebat de ce nu oprim transportul interjudeţean, de ce nu suspendăm transportul intrajudeţean, transportul în regim de taxi sau transportul de închiriere. Noi am spus foarte clar: restricţiile date prin Ordonanţă Militară se referă clar la modul în care se deplasează cetăţenii în exterior, nu este interzis a se deplasa cetăţenii de la domiciliu la locul de muncă, de la domiciliu în şantierele unde îşi desfăşoară activitatea.
Mai mult, noi ne-am propus să menţinem aceste şantiere deschise, pentru că numai aşa putem să ţinem economia în viaţă în această perioadă destul de dificilă pentru România.
Când se va lua decizia la nivel european să interzicem şi transportul interjudeţean, şi transportul intrajudeţean, şi transportul în regim de taxi, sigur în urma unor consultări cu toate autorităţile statului român şi la solicitarea industriei de transport, este posibil să luăm şi o astfel de decizie. În acest moment, pe teritoriul României transportul de marfă şi transportul de persoane se desfăşoară fără restricţii, respectând toate regulile impuse de Ministerul Sănătăţii, prin ordonanţele militare date până acum", a spus Lucian Bode.