CNAIR a scos la licitație noi lucrări pentru A0, noua centură a Capitalei
Data actualizării: Data publicării:
Capitala se chinuie de 30 de ani să termine lucrările la Centura ocolitoare a orașului. Și, cum nu reușește, s-a gândit să facă una nouă. Compania de Drumuri a scos la licitație lucrările pentru Centura A0, un inel nou de șosea rapidă care să ocolească orașul pe un traseu mai amplu față de actuala centură.
Inelul de autostrada A0 va avea, la final, aproximativ 100 de kilometri. Pentru partea de sud, care va avea 52 de kilometri, au fost semnate contracte încă de anul trecut, iar din acest an ar putea începe lucrările.
Pentru partea de nord, Compania de Drumuri a scos la licitație trei din cele patru tronsoane, iar pentru lotul 2, care va trece prin zona Otopeni-Afumați tocmai ce au fost depuse ofertele: sunt 11 asocieri de firme interesate, printre care multe din Turcia și China.
Lotul doi va avea 19 kilometri și va costa aproximativ 184 de milioane de euro.
De-a lungul traseului vor fi amenajate două noduri rutiere și vor fi construite 10 poduri și pasaje. Aici lucrările ar trebui să dureze 34 de luni.
Pentru lotul 1, de 17 kilometri, au fost depuse oferte din septembrie anul trecut. Lucările nu au început însă. Această parte a centurii va costa 176 de milioane de euro.
Costurile sunt estimate până acum pentru trei loturi. În total, 457 de milioane de euro, pentru că pentru al patrulea lot al cenurii nu au fost depuse ofertele, deocamdată.